2. Hello, lover!

Hello loverEra târziu, aproape dimineaţă. Era momentul să plece acasă. Jane stătea afară, în parcarea clubului, puţin nedumerită de modul în care se derulaseră ultimele ore din viaţa ei.

Deşi peste zi vara încă mai părea că vrea să rămână, răcoarea orelor de dimineaţă prevestea toamna. Era frig. Curând şi-a dat seama că era mai uşor să găsească un bărbat care să o învelească în sacoul lui decât un taxi care să o ducă acasă. Zis şi făcut.

Întreaga seară şi evenimentele ei păreau aproape ireale, cumva uitate în adolescenţă. Bărbaţi însuraţi care încă mai caută validarea în braţele unor domnişoare aproape la fel de tinere ca fiicele lor, câţiva aroganţi care au adormit adolescenţi şi s-au trezit vedete şi prea mulţi pasageri care încercau să iasă din decor. El reuşise să-i atragă atenția. Era un avocat de succes la o vârstă destul de fragedă, rupt parcă din paginile unei ediţii Men’s Vogue, dacă încă s-ar mai publica. Sinceritatea cu care părea că vine spre ea şi îi mărturisea cum nu-şi poate lua ochii de la ea de la începutul serii nu mai părea doar o replică ieftină de agăţat. Era adevărul.

Acum, încălzită de sacoul şi de braţele lui, într-o parcare, aşteptând un taxi care nu mai venea, lucrurile se prezentau într-o perspectivă complet diferită. Obsesiile ei parcă nu fuseseră niciodată atât de departe şi, cu toate astea, era mai neliniştită ca oricând.

Advertisements

1. Pe peron

PePeronCeva în alerta cu care valul de albastru se răspândea pe aparenta infinitate de alb îi dădea o stare de revărsare fără sfârşit. Desigur, până când cerneala, mulţumită de opera sa, se potoleşte şi rămâne încadrată în forma ei – nicio pată de cerneală, nicio formă în plus, niciuna în minus…. Aşa s-a simţit şi Jane atunci.

Nu era prima oară când îl vedea pe Sebastian, de fapt, timp de trei ani îl văzuse de aproximativ 1065 de ori, îi vorbise 1095 de zile şi îi zâmbise de şi mai multe ori. Şi totuşi, ca pata de cerneală, a simţit că i se revarsă interiorul la nesfârşit până când s-a oprit de ochii lui – de acum, cei ai unui necunoscut.

Pe peron, de dimineaţă, între oamenii grăbiţi să ajungă la muncă, îl zărise, el alergase după ea, iar acum se opriseră: Sebastian voia să ştie de ce nu, Jane voia să ştie de ce, punct.

Tot sângele i se urcase în vârful buzelor făcându-le sa pară şi mai roşii, ţipa şi îi reproşa sperând că aşa va putea cumva să scoată povestea lor dinăuntrul ei. Dar degeaba, ochii lui erau trişti şi nu spuneau nimic. În orice caz, nimic ce merita ascultat, în opinia ei. Auzea trenuri trecând unul după altul, Metrorex-ul eficient de dimineaţă, într-un final, istovită, hotãrî să încheie. Nu mai era nimic de făcut, pentru ea era ultimul tren…..