1. Pe peron

PePeronCeva în alerta cu care valul de albastru se răspândea pe aparenta infinitate de alb îi dădea o stare de revărsare fără sfârşit. Desigur, până când cerneala, mulţumită de opera sa, se potoleşte şi rămâne încadrată în forma ei – nicio pată de cerneală, nicio formă în plus, niciuna în minus…. Aşa s-a simţit şi Jane atunci.

Nu era prima oară când îl vedea pe Sebastian, de fapt, timp de trei ani îl văzuse de aproximativ 1065 de ori, îi vorbise 1095 de zile şi îi zâmbise de şi mai multe ori. Şi totuşi, ca pata de cerneală, a simţit că i se revarsă interiorul la nesfârşit până când s-a oprit de ochii lui – de acum, cei ai unui necunoscut.

Pe peron, de dimineaţă, între oamenii grăbiţi să ajungă la muncă, îl zărise, el alergase după ea, iar acum se opriseră: Sebastian voia să ştie de ce nu, Jane voia să ştie de ce, punct.

Tot sângele i se urcase în vârful buzelor făcându-le sa pară şi mai roşii, ţipa şi îi reproşa sperând că aşa va putea cumva să scoată povestea lor dinăuntrul ei. Dar degeaba, ochii lui erau trişti şi nu spuneau nimic. În orice caz, nimic ce merita ascultat, în opinia ei. Auzea trenuri trecând unul după altul, Metrorex-ul eficient de dimineaţă, într-un final, istovită, hotãrî să încheie. Nu mai era nimic de făcut, pentru ea era ultimul tren…..

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s