6. Nuntă cusută cu ață albă

nunta1Trecuseră 6 luni de când îl văzuse ultima oară pe Sebastian acolo, pe peron, și și mai multe de când ea se ridicase de la masa din restaurantul lor şi lăsase în urmă tot ceea ce ei doi însemnaseră vreodată. El rămăsese înăuntru, aparent impasibil, poate șocat – nu o mai văzuse niciodată așa: îi trântise ușa în nas.

Afară, în fața restaurantului, au urmat telefoanele către fete, acasă plânsul, frustrarea, nervii și, într-un final, extenuarea.

Avusese senzația atunci că lupta de secole pentru această relație și, în mod ciudat, era, în sfârșit, liberă. Ca o nație proaspăt scăpată de un regim totalitar – era liberă și fără busolă.

Azi, se găseau din nou față în față, invitaţi ai unei nunţi care devenise complet neimportantă atunci când privirile li s-au întâlnit, parcă la fel ca prima oară, de data asta în faţa unei biserici.

Ea, domnişoară de onoare. El, cavalerul dezonorat. Doi oameni îşi legau acum destinele în fața viitorului lor distrus de el pentru un motiv încă necunoscut.

– Arăţi senzaţional, a spus Sebastian.

Jane nu putea decât să îl observe, i se părea ireal. Sigur, știa de ceva vreme că el urma să fie acolo, mintea ei evitase și așteptase deopotrivă revederea.

Ochii lui verzi spuneau că îşi doreşte să o mai vadă, că nu vrea ca noaptea asta să se termine, că îi pare rău şi că ştie ce a pierdut. Privirea ei nu vorbea şi, chiar dacă ar fi putut să o facă, nu ar fi ştiut ce să spună.

Smoking-ul lui impecabil, rochia ei care flutura în bătaia vântului, brațele lui gata să îi ofere caldură. Toți prietenii lor privindu-i de parcă lucrurile nu se puteau termina decât cu bine, pentru că ei trebuiau să fie împreună acolo.

Apoi, buchetul și voalul, Jane rușinată la horă și el privind încântat de pe margine, spunând:

– Îi stă bine, nu-i așa?

Au petrecut următoarele săptămâni împreună, vorbind, visând: cum lui i-a fost dor şi îşi făcea drum prin faţa casei ei în speranţa că o va vedea. Cum ea îşi aducea aminte de el de fiecare dată când îi ieşea o parcare laterală. Cum lui i-a salvat viaţa o cască de schi pe care ea i-o făcuse cadou. Cum ea se mutase în casă nouă, convinsă că şi lui i-ar fi plăcut apartamentul. Cum lui îi pare rău că a plecat şi că a rănit-o. Cum ea ştie că ce au avut ei era special. Cum ei şi-ar dori să descopere împreună dacă mai pot construi ceva din cărămizile de amintiri. Poate acum erau pe drumul cel bun.

După 30 de prânzuri, 20 de plimbări în parc şi 15 cine, o întâlnire de spălat păcatele în fața fetelor din viața ei, Sebastian i-a oferit ceva ce îi oferise de atât de multe ori pe vremea când erau încă “ei”: 3 zile, un oraș necunoscut, împreună . Părea că nici ezitarea, nici frica nu le putea sta în cale.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s