9. ”Casablanca” de împrumut

FotorCreated90– Dintre toate barurile din oraşul ăsta, ai intrat exact în al meu, fuseseră primele cuvinte ale lui Patrick.

Nu se mai ţineau în braţe, dar acum, el îşi pusese mâinile pe umerii ei, de teamă parcă să nu o piardă din nou.

– Ne întâlnim întâmplător după atâta timp şi prima ta replică e una din Casablanca? răspunse Jane amuzată. Hai, poţi mai bine de atât…

Şi încă cum. Patrick, băiat de familie bună, cu prenume scump şi aşteptări elitiste, răzbunase pretenţiile părinţilor deschizâdu-şi un bar şi renunţând la universitate în ultimul an de studiu. “Inteligenţa nu stă în vreo diplomă de la vreo instituţie pretenţioasă sau în vreun nume de familie”, cel puţin asta era varianta lui.

Așezați la bar, comanda veni pe cât de repede, pe atât de natural:

– Nic, fă-ne câte un Casablanca, te rog. Domnișoara e cinefilă.

Barmanul se uită puțin întrebător la ei și se apucă de treabă. Jane și-a oprit privirea, pentru o clipă, la el. Fața lui se întrezărea din spatele unei șuvițe de păr cârlionțat, ușor roșcat, în timp ce mâinile lui cu degete scurte și ușor grăsuțe învârteau rapid sticlele din spatele tejghelei.

Când două pahare pline cu o licoare colorată au fost puse în fața lor, Jane ridică privirea și se uită suspicios la recipient, părea un experiment chimic. Fără  să aștepte întrebarea, Patrick răspunse :

– Nu întreba ce e în el, gustă.

Jane se conformă ca o elevă conștiincioasă și ridică paharul – pentru prima dată în viaţa lor, ciocneau un pahar de băutură împreună, fiind legal îndreptățiți să facă asta.

Ea dădu aprobator din cap, apoi scoase tacticos o ţigară din pachetul aflat pe bar şi, până să o aprindă, ochii lui începuseră să se plimbe pe degetele ei, căutând o verighetă, un inel de logodnă, ceva, orice.

– Te-ai măritat? veni imediat întrebarea.

Jane începuse deja să râdă, în timp ce gândul îi zburase către Sebastian. Fusese singurul care o făcuse să se gândească la această posibilitate până acum.

– Nu. Pe tine nici nu te mai întreb. Presupun că ești rebel în continuare.

– Da, întotdeauna… doar mă știi pe mine.

Jane se întreba dacă într-adevăr așa era, când el a continuat abrupt:

– Noroc că a scăpat sor-mea turma. S-a căsătorit acum doi ani şi are deja un copil.

Jane s-a uitat atunci la el și, cuprinsă de o nostalgie profundă, îi spuse:

– O, Doamne, Patrick, eşti unchi…cum a  trecut timpul…

Ce-i drept, erau departe de şcoala generală, de careul unde se văzuseră prima oară, de banca în care stătuseră împreună şi de curtea unde se sărutaseră.

Două ore mai târziu, pierduţi în amintiri, glume proaste şi sentimente noi, Patrick o conducea către ieşire. Afară încă ploua.

Înainte ca ea să se urce în taxi, s-a întors către el şi, într-o clipă, i-a simţit din nou braţele în jurul ei. Pentru câteva secunde au stat aşa, faţă în faţă, ea pierdută în ochii lui verzi – cu lentile de contact cu tot.

– Acum ştii unde să mă găseşti. Poate mai ieşim la joacă şi altă dată.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s