15. Prințesa, navigatorul și penthouse-ul

winter 5Fusese o săptămână grea pentru Jane. Vestea că Sebastian o înșelase îi întorsese lumea pe dos. Din fericire, perioada foarte aglomerată de la birou o făcuse să se cufunde în muncă și să uite. Neliniștea din sufletul ei însă persista – nici măcar discuția cu fetele nu reușise să o alunge. Toată lumea fusese șocată la aflarea veștii, nici ele nu puteau raționaliza cele întâmplate. Mai mult decât atât, Jane trebuia să păstreze aparețele pentru Patrick – el era, pentru ea, o gură de aer proaspăt, o bulă de săpun în care Sebastian nu avea acces.

Mai avusese câteva conversații cu Patrick la telefon , dar nu se mai văzuseră din curtea școlii.

Acum, într-o seară de vineri, Jane începea să se simtă mai bine. Sărbătorile erau aproape și, mai mult decât atât, era un moment pe care îl aștepta de vreo șase luni – Teodor se întorsese acasă.

Teodor era probabil singurul bărbat cu care Jane și prietenele ei reușiseră să aibă o relație fără termen de expirare și fără implicații romantice, bineînțeles. Din nefericire însă, se vedeau rar – el lucra ca  entertainer pe un vas de croazieră și venea din voiaj o dată la șase luni, în cazurile fericite.

De data aceasta, călătoria lui în jurul Europei se terminase exact înainte de Crăciun și Teodor avea o lună la dispoziție să facă spectacol în fața familiei și a prietenilor.

Jane intră pe ușa restaurantului și, în timp ce își scotea paltonul să îl lase la garderobă, Teodor apăru, ca de nicăieri, și o luă în brațe.

– Ce faci, păpușa? Așa le alinta Teodor pe toate fetele din grup. Mai faci dansul fulgilor de nea printre bărbați?

Jane zâmbi. Așa era Teodor – se vedea de la o poștă că e omul scenei.

– Nu, dear, n-a început încă să ningă. Abia s-a terminat toamna, îi răspunse Jane.

În următoarele cinci minute, locurile de la masă fuseseră ocupate: Eva, Alexandra și Sofia ajuseseră și ele. Sofia îl luase chiar și pe Ștefan, care acceptase să se dezlipească de proiectele lui fotografice de freelance pentru o seară, de dragul lui Teodor.

Teodor și fetele erau prieteni încă de pe băncile facultății și el fusese acolo de fiecare dată când suferiseră, le scosese în club să le îmbete de fiecare dată când plângeau în pernă după vreun mascul și își pusese spiritul creativ în slujba lor de fiecare dată când era nevoie.

Pe masă era belșug, exact cum îi plăcea lui Teodor: mâncare de toate felurile și băuturi de toate culorile. Teodor avea povești din voiaj, fetele aveau povești din viață: Sofia îi povestea cum a cerut-o Ștefan de nevastă, Alexandra se plângea de noua șefă care îi face zile fripte, iar Eva, ca de obicei, asculta. Jane se uita la ei. Ar fi trebuit să le povestească despre Sebastian, dar simțea că strică magia reîntâlnirii, simțea că, dacă o face, îi dă, din nou, prea multă putere celui care îi rupsese inima.

Jane nici nu apucă să își termine ideea în gând, că Teodor se uita deja la ea și spuse:

– Și… ce mai face Sebastian? Ultima oară când am vorbit îți făceai bagajele să pleci în țările ”calde” cu el.

– Nu știu, hai să nu stricăm momentul. Nu vreau să vorbesc despre asta… spuse Jane, lăsând un zâmbet să îi lumineze fața. Știa că Teodor glumește.

– Aoleu, înseamnă că excursia la Cracovia n-a fost cu final fericit. Mie atât să-mi spui…îl urâm, dear? răspunse Teodor.

Jane nu apucă să răspundă, că Alexandra se grăbi să detensioneze situația:

– Acum are pe altcineva, unul drăguț, pe Patrick. S-au și pupat deja. Se știu de când erau copii.

– I-auzi… păi ia zi, păpușa, unde e? Cu ce se ocupă? Are bani? Erau întrebările specifice lui Teodor – îi plăcea mai mult decât orice să pară materialist.

– Nu știu unde e, nu suntem împreună oficial, ne-am văzut de două ori întâmplător și ne-am sărutat o dată. Hai să nu exagerăm, explică Jane.

– Și v-a oprit poliția tot o dată și a dat mită tot o dată. Să nu uităm, continuă Sofia.

– După câte s-au întâmplat, aproape că mi-aș dori ca asta să fie singura mea problemă, replică Jane.

– A dat șpagă unui polițist de față cu tine? Nu mai zic eu nimic acum, dear…să zică Sofia…spuse Teodor râzând pe sub mustață.

Conversația a continuat până spre dimineață, când toată lumea era pusă la curent cu cele mai noi evenimente din viața lui Teodor și invers. Jane băuse vreo două pahare de vin peste “limita admisă” și era amuzată peste măsură de tot ce se spunea la masă.

Printre râsete și glume proaste, telefonul lui Jane începu să sune. Era Patrick.

– Alo? Hei, ce faci?

Ochii tuturor de la masă erau acum fixați pe Jane și se lăsase o liniște mormântală. Toată lumea asculta.

– Sunt la masă cu niște prieteni, mă pregăteam să merg spre casă….da, sigur, te aștept.

Jane închise telefonul și spuse:

– Acum a închis barul și vine să mă ia. Nu ne-am mai văzut de când m-a dus în curtea școlii.

– Foarte bine, dear. Hai că poate ai și tu noroc în seara asta. Doamne ajută! spuse Teodor amuzat.

Toți bufniră din nou în râs. Și, odată cu nota de plată, apăru și Patrick în Mustang-ul lui vintage, în fața restaurantului. Jane ieși din local, își luă la revedere de la prietenii ei și se urcă în mașina lui Patrick.

Afară începuse să ningă des, cu fulgi greoi care se așezau bine pe carosabil.

Patrick se uită la Jane, zâmbi, o luă în brațe și o sărută. Pentru prima dată în ultima săptămână, Jane se simțea departe de Sebastian. Înainte ca Patrick să poată porni motorul, Jane coborî din mașină și îi făcu semn și lui să facă același lucru. Acesta coborî nedumerit din autovehicul și, înainte să apuce să închidă portiera mașinii, un bulgăre de zăpadă moale îl lovi peste cap. Freza lui studiată se udase și devenise acum un dezastru. Jane stătea în fața lui, mulțumită până peste cap de ceea ce făcuse, râzând cu satisfacție. Imediat ce se dumiri în legătură cu ce se întâmpla, Patrick răspunse la atac. O perdea de bulgări începu atunci să cadă asupra lui Jane, care sfârși aproape îngropată în zăpadă. Cu toate astea, ea încă mai râdea isteric.

Pentru Patrick, priveliștea era de necomparat: o femeie majoră și vaccinată se afla în fața lui, acoperită pe jumătate de un morman de zăpadă. Părea că se zbate, încercând să se ridice, dar nu prea reușea. Nici tocurile de 10 centimetri nu păreau să-i facă un serviciu. Lui Patrick îi venea să râdă. Se îndreptă spre ea și o ridică în brațe.

Cu părul ud, Jane se uita adânc în ochii lui Patrick. Râzând, acesta spuse:

– Câtă veselie pe capul tău, domnișoară!

– Mi-e frig, mi-am udat părul, du-mă în cel mai apropiat loc cald! spuse Jane, încă amuzată de pletele ei, care fuseseră cândva ondulate.

Cei doi se urcară în mașină și în mai puțin de zece minute, Patrick parca în fața clădirii în care locuia. Jane se uita nedumerită la el.

– Mi-ai spus să te duc în cel mai apropiat loc cald, nu e vina mea că stau așa aproape, se explică Patrick.

Când ușa apartamentului său se deschise, Jane încremeni. Își dădea seama că înăuntrul lui Patrick nu numai că se afla un rebel și un patron de bar, aparent acolo locuia și un latifundiar și, cel mai probabil, și un designer interior. Apartamentul era un penthouse cu geamuri mari, de unde ninsoarea se vedea ca ceva rupt din poveștile cu prințese.

– Așa cucerești tu fetele? Le răpești de pe stradă și le aduci aici? întrebă Jane.

– Fac și eu ce pot, răspunse Patrick în timp ce o învelea pe Jane într-o pătură moale și îi punea în mână o cană plină cu ciocolată caldă. Hai, așează-te pe canapea, simte-te ca acasă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s