26. Jane Austen bea vin și se enervează după program

FotorCreated789Pe ecran era afișat numele lui Patrick:

– Bună, ia zi, răspunse Jane pe un ton ușor iritat, în timp ce manevra mașina spre ieșirea din parcarea biroului.

– Bună seara și ție, iubito, ești o rază de soare, spuse Patrick, în mod evident amuzat de tonul morocănos al lui Jane.

– Scuze, am avut o zi de rahat la birou, aparent porcii misogini se află în habitatul lor natural în corporații, zise Jane.

– Păi, în cazul acesta, te pot invita la mine la un pahar de Merlot și un pic de Jane Austen ca să îți încarci bateria feminină, oferi Patrick.

Jane zâmbi, se vedea că fuseseră colegi de bancă. Patrick asistase în mod direct la obsesia ei pentu domnul Darcy, ajunsese atât de departe încât îi șterpelise cartea ca să vadă ce mare scofală era acest britanic care îi sucise capul lui Jane.

– Wow, îți cam place de mine dacă propui o asemenea stârpire a masculinității tale de secol XXI, răspunse Jane cu mai mult entuziasm în glas.

– Credeam că am stabilit asta în clasa a VIII-a? Și, oricum, masculinitatea mea nu se lasă perturbată așa ușor, adăugă Patrick pe un ton jucăuș. Te aștept.

– Ok! îi replică Jane.

Peste patruzeci de minute, Jane își întindea picioarele obosite pe canapeaua din living-ul lui Patrick. Din   ușa bucătăriei el îi privea mișcările:  gleznele lui Jane arcuindu-se, pantofii ei cu toc ascuțit zăcând neglijent pe covor și culoarea străvezie a ciorapilor care îi sublinia nuanța nisipie a pielii. Brusc, lui Patrick nu-i mai venea așa ușor să deschidă sticla de vin. Se simțea ca un băiețel care spiona acea fată în vestiarul școlii, un băiețel care avea o nouă apreciere pentru fuste creion și ciorapi de mătase.

– Patrick, acum culegi via? Ce faci cu vinul ăla? zise Jane nerăbdătoare.

– Acum, îi răspunse acesta.

Patrick se uita întrebător la ea în timp ce îi turna vinul în pahar. Jane știa că era momentul să vorbească, trebuia să se descarce cumva, mai mult decât atât, relația ei cu Patrick trebuia să se bazeze pe ceva mai multe decât amintiri de grupa mică și o chimie dogoritoare – trebuia, oare?

– Da, cu ce să încep? spuse Jane.

– Cu ce vrei tu, îi răspunse Patrick, mângâidu-i mâna.

– Varianta scurtă, ca să mai apucăm să ajungem și la domnul Darcy. Acum ceva vreme ne-am apucat de un proiect de relocare al unui departament la noi în țară, în fine, mai mult eu am făcut treaba. Proiectul nu s-a concretizat în totalitate din cauza unor impedimente legale care, evident, au trecut neobservate de departamentul legislativ. Prin urmare, s-a hotărât o relocare parțială și treptată, unde, desigur, șef de echipă nu mai sunt eu ci omologul meu de peste hotare. Toate bune și frumoase până când VP-ul nostru a hotărât că trebuie să mai adauge încă un strat la această tărășenie, iar cei din afară au fost de acord cu el. Și anume – un consultant extern care va răspunde direct lui, peste capul șefului meu de departament, al celor din țara de origine și evident al meu. Azi am cunoscut acest consultant, dl. Petrescu. Domnul Petrescu are cumva impresia că este proiectul lui, mai mult, se poartă de parcă e compania lui mă-sa și noi suntem sclavii. Eu, evident, în mod special, ”domnișoara Jane” – așa mă strigă, ca să sublinieze statutul meu marital – de parcă aș avea o boală venerică, încheie Jane, vizibil enervată.

– Ești sigură că nu exagerezi? o întrebă Patrick pe un ton înțelegător.

– Mamă, ce este cu exageratul acesta la voi bărbații? Parcă nu pricep ce se întâmplă în jurul meu. Da sunt sigură – la fel de sigură ca atunci când am dureri menstruale, îi zise Jane pe un ton aspru – deja își pierduse răbdarea.

– Ok, ok, nu e nevoie să te descarci pe mine, zise Patrick defensiv.

– O să fac abstracție de ce ai zis mai devreme, e destul că mi-a stricat dl. Petrescu ziua, nu e nevoie să faci și tu asta.

Patrick tăcea dar o privea cu iritare.

– De unde știu că dl. Petrescu gândește așa? Pentru că mi-a spus asta. Discutam despre un număr de angajate care sunt în concediu de maternitate, el desigur se plângea de faptul că au îndrăznit să procreeze și apoi mi-a spus că de ce sunt așa interesată că oricum eu am 29 de ani și sunt singură. Ce legătură avea una cu alta nu știu. Aparent e rău să fii singură, dar nici să intri în concediu de făcut plozi nu e bine, în oice caz nu pe banii lui, îi explică Jane în timp ce golea al doilea pahar de vin.

– Înțeleg ce te-a enervat. Omul nu e întreg la cap. Sigur nu e comod pentru un business să îți intre angajații în concediu de maternitate. Eu am mai mult băieți din același motiv, dar…

Patrick nu își terminase bine ideea că Jane îl întrerupse virulent:

– Serios? Ai mai multe în comun cu dl. Petrescu decât credeam, sper pentru tine ca problemele cu prostata să nu îți apară așa devreme, îi spuse ea pe un ton răutăcios.

– Dacă mă lăsai să termin nu era nevoie să devii răutăcioasă, îi spuse Patrick, spuneam ca aceasta este politica mea,  pentru că eu nu am un business de milioane de euro și nu m-ar avantaja să am angajați care stau pe bară sau să las personalul să fluctueze – nu este cazul companiei voastre.

Jane se uita la el îmbufnată. Trebuia să recunoască că îi înțelegea raționamentul dar se temea că pragmatismul lui avea să lase loc meschinăriei la un moment dat și de asta avusese parte prea multă vreme cu Sebastian.

– Cât despre faptul că ești singură, unu – nu ești, adăugă Patrick zâmbind, și doi- ce te deranjează de fapt, că nu ești și tu în concediu de maternitate? întrebă el foarte serios.

– Știi ce mă deranjează? Că sunt, tehnic vorbind, stăpâna vieții mele și tot pare că nu am opțiuni. Depind de un bărbat ca să îmi îndeplinesc dezideratele reproductive – dacă le am, sau sunt doar suma ovarelor mele, care oricât de importante ar fi, nu reprezintă tot ce sunt… spuse Jane cu tristețe în glas.

Patrick se simțea dezarmat. Nu era prima oară când auzea asemenea lucruri  – avea totuși o mamă și o soră. Nu era nici surprins să găsească asta la Jane – mintea ei funcționse întotdeauna pe mai multe motoare. Și, pentru că nu era sigur că putea schimba ceva în momentul acela, o trase în brațele lui și o sărută ușor pe frunte.

Jane se lăsă condusă către căldura corpului lui și un sentiment nou de liniște o cuprinse. Nu dorise să îndrepte toată furia ei către el dar, cumva, i se păruse cel mai natural lucru să îi vorbească lui. Primele secvențe din “Mândrie și Prejudecată” rulau deja pe ecran, când Patrick îi șopti în ureche:

– Îmi pare rău că lucrurile sunt așa….

 

Advertisements

25. Vânătorul, căprioarele și șampania

FotorCreated4365Candelabrul opulent și un pic kitschos lumina sala de bal plină de fețe mai mult necunoscute. Jane le aștepta pe Eva și Sofia la bar. Alexandra era undeva înăuntru, zâmbind politicos, plimbându-și rochia cu trenă de colo-colo pe imitaţia de marmură roz. Era gala de decernarea premilor de excelență a revistei la care lucra și o primă ocazie să le facă cunoștință fetelor cu Robert.

Robert Alexandrescu, 45 de ani, divorțat, CEO al trustului media care era pe cale să cumpere revista și, mai nou, bărbatul care îi trimitea flori zilnic Alexandrei și cu care aceasta avusese patru ieșiri în oraș remarcabile.

– Hai, mai trageți puțin sufletul aici, lângă mine și doamna Vodcă Tonică, îi spuse Jane Alexandrei aprinzându-și țigara.

– Îmi place să te văd așa, mi-a fost dor de buna ta dispoziție cam scumpă la vedere în ultimul an. Aparent face și Patrick ceva bun, spuse Alexandra zâmbind larg.

Avea acel gen de sinceritate care nu lăsa vreo urmă de îndoială că se bucură pentru tine cu adevărat. Pentru Alexandra, romantismul era o condiție de existență pentru care nu-și cerea niciodată scuze.

– Păi Sebastian m-a ajutat să dau câteva kile jos, iar Patrick mă face să mă simt mai bine. Împreună fac un bărbat aproape perfect, zise Jane râzând.

– Da, așa e, răspunse Alexandra la fel de amuzată.

– Vin fetele, spuse Jane uitându-se la Sofia și Eva care se apropiau de bar.

Cu părul blond, aranjat în bucle pe o parte a umărului și cu rujul ei rubiniu, Eva părea o ingenuă tentantă, desprinsă dintr-un film din anii ’40. Sofia, în schimb, era întruchiparea unei prințese amazoane cu părul legat strâns într-o coadă, perfect dreaptă, pășind cu nonșalanță pe niște tocuri imposibile.

Uitându-se la privirile aprobatoare ațintite spre prietenele ei, Jane nu putea decât să zâmbească – ”fetele ei” aveau al naibii de multă atitudine.

– Așa… unde e marele CEO, că nu am suportat-o pe sclifosita de la intrare degeaba, vrem să vedem ”specimenul”, zise Sofia zâmbind cu subînțeles către Alexandra.

-Iar ai găsit fix tu persoana cu cele mai multe ifose de la un eveniment monden? spuse Jane amuzată.

– Doamne, parcă am lipici la ele, jur, era foarte suficientă draga de ea, parcă îmi făcea o favoare că mă căuta pe listă, răspunse Sofia.

– Poate ți s-a părut dar o să mă duc să văd despre ce este vorba, zise Alexandra un pic iritată.

– Nu pleci nicăieri, noi am venit cu un scop aici, de fapt, două: să bem în timpul săptămânii și să îl vedem pe domnul cu vino-ncoa, spuse Jane răspicat.

– Da, darling, evident… adăugă Sofia strângându-i aprobator mâna Alexandrei.

– Robert o să urce acum pe scenă să acorde un premiu și pe urmă o să vină să vă cunoască, spuse Alexandra, roșind un pic.

– Perfect, hai să bem atunci, zic, le îndemnă Eva întinzându-le câte un pahar de Prosecco.

Vocea guturală de la microfon le atrase atenția celor patru femei. Pe scenă se urcase un bărbat înalt, cu ochelari și ținută impozantă. Costumul  impecabil venea ca turnat pe el, era tuns la zero cu o barbă bine îngrijită, nimic nu-i trăda vârsta, în afară de ușoara severitate a trăsăturilor.

– El este, spuse Alexandra cu un zâmbet de școlăriță care le arată prietenelor pentru prima oară băiatul de care îi place și care, evident, nu îi știe numele. Bărbatul de pe scenă, însă, îi știa bine numele Alexandrei, după cum aveau să afle Jane și fetele.

– Bună seara, străine, zise Jane ridicând în aer paharul spre deliciul Evei și Sofiei.

– Lasă mâna jos poate te aude, nu vreau să mă fac de râs, o certă Alexandra.

– N-aude până acolo, e bătrân, ai uitat? adăugă Jane tachinând-o.

– Hai mă, protestă Alexandra.

– Surd, nesurd, e bun, n-am ce să zic, aprobă Sofia.

– Suntem toate de acord cu asta, adăugă Eva.

Jane se uita la privirea mulțumită a Alexandrei – era clar, Robert intrase pe sub pielea ei. Jane și fetele aveau prin urmare sarcina să vegheze asupra ei, nu se știa  ce ascunde acest bărbat sub aparența sa impecabilă.

Peste câteva minute, obiectul fascinației Alexandrei se afla printe ele, salutându-le politicos și complimentându-le pentru ținutele lor. Robert părea un vânător versat între patru căprioare. Jane îl observa atent: un vorbitor elocvent și foarte conștient de compania în care se afla. Privirea lui, însă, sugera că era foarte sigur de victima pe care și-o alese – Alexandra.

– O sticlă de șampanie pentru aceste domnișoare te rog, comandă Robert barmanului. Mi-a făcut mare plăcere să vă cunosc, acum însă trebuie să o răpesc pe Alexandra, avem ceva de discutat.

Alexandra zâmbea ușor încurcată în timp ce mâna lui Robert o cuprinsese pe a ei și fără prea multe cuvinte se despărți de Jane și de fete.

– Ne place de el? întrebă Eva pe un ton ușor suspicios.

– Rămâne de văzut, zise Jane trăgând din țigară.

24. Confesiuni la espressor

relatie 1În lumina dimineţii, cearta lor, gestul lui Patrick de a dispărea ca măgarul în ceaţă, apariţia complet neaşteptată la uşa ei după o săptămână şi incredibila partidă de sex ce urmase, păreau acum aproape ireale pentru Jane. Se sprijini în coate, se uită de jur împrejur, prin cameră, şi apoi la Patrick, care încă dormea. Un pic năucă, se ridică din pat, merse în bucătărie şi dădu drumul la espressor. Un ristretto avea să îi pună gândurile în ordine înainte ca bărbatul din patul ei să facă ochi.

În timp ce îşi turna cafeaua în ceaşcă, Patrick deschise uşa dormitorului şi acum se întindea somnoros în mijlocul livingului.

– Credeam că m-ai părăsit iar…

– Da, sigur, am fugit din propria mea casă… răspunse Jane ironic.

– Hai, nu fi răutăcioasă… ai cafea şi pentru mine? spuse Patrick în timp ce se aşeza lângă ea, la masa din bucătărie.

– Sigur, poftim. Răspunse Jane în timp ce îi întindea ceaşca aburindă.

Câteva minute mai târziu, când cafeaua începea să îşi facă efectul, tensiunea din cameră crescuse atât de mult încât părea că numai o echipă de genişti ar putea să mai „dezamorseze” situaţia.

– Ştii că nu poţi să apari la mine la uşă şi să mă duci în braţe în dormitor de fiecare dată când faci câte o măgărie, nu? Pentru mine lucrurile nu funcţionează aşa, începu Jane.

– …hai, nu te preface că nu ţi-a plăcut, răspunse Patrick râzând

– Credeam că ţi-ai lăsat la intrare replicile de patron de bar. Ne concentrăm şi noi puţin? Asta dacă nu vrei ca această discuţie să se termine înainte să înceapă, îi spuse Jane serioasă.

– Bine, dragă domnişoară, observ că vrei să discutăm serios. Îmi pare rău,atunci. Cred că asta vrei să auzi de la mine.

– Nu e vorba de ceea ce vreau eu să aud de la tine. Nu poţi vorbi aşa despre prietenii mei şi să te aştepţi să nu mă deranjeze.

– Se pare că începem să ne descoperim limitele, o întrerupse atunci Patrick. Limitele şi slăbiciunile, în acelaşi timp. Să sperăm că nu ne pierdem unul de altul până la final.

– Aproape că ai reușit să faci asta acum o săptămână… spuse Jane strângând cana de cafea în mână.

– Am să intuiesc că nu-mi doresc să ştiu ce s-a întâmplat şi în braţele cui. Ce-a fost a fost, zise Patrick încordându-și maxilarul.

Ochii lui verzi erau acum reci și incredibil de clari.

– Ce vrei tu de la mine? întrebă Jane foarte sigură pe ea.

– Sincer? nu știu încă, dar vreau să aflu. Nu pot să îți promit nimic, mi s-ar părea o prostie și nici nu țin neapărat să ajung ”dobitocul” din viața ta pentru că te-am dus de nas. Acum, însă, sunt aici și vreau să fiu aici, îi răspunse Patrick cu seriozitate.

– În amintirea școlii generale? îl întrebă Jane speculativ.

– E adevărat că îmi aduc aminte de fetița aia mică și schiloadă, care mă certa că nu îmi fac temele. Dar și mai bine îmi aduc aminte de tipa de aseară. Așa că, acum, vreau să intrăm în camera aia şi să mai ieşim peste două zile..cel puţin, spuse Patrick zâmbind în timp ce arăta cu degetul spre uşa dormitorului.

În două replici, Patrick redevenise tipul lipsit de griji și foarte sigur că Jane nu avea să îi spună nu. Această schimbare era un semnal de alarmă pentru ea. Jane nu avea de gând să îl treacă cu vederea, dar pentru moment îl putea ingnora.

– Şi eu care credeam că o să-mi spui că îţi doreşti să mă ţin scai de tine ca un credit pe 30 de ani… continuă Jane în timp ce se ridică de pe scaun pentru a-l săruta prelung pe Patrick.

***

După ce cănile cu cafea erau goale şi limbile dezlegate, Patrick se uită la cea care i se ghemuise acum în braţe şi îi mângâia încet părul.

– Hai să mâncăm. Mi-e foame, spuse el. Hai la bar. În absența bucătarului, Nic face o omletă aproape decentă. Cheamă şi gaşca, deschid special pentru voi. Sunt pregătit pentru orice test!

– Hai, nu fi cârcotaş… ce, ţi-e frică să nu pici un test care nu există? răspunse Jane râzând.

O oră mai târziu, o masă de 7 persoane făcea o gălăgie de nedescris în barul lui Patrick. Fetele erau fericite că Jane nu mai tună şi fulgeră, dar, totuşi, puţin circumspecte la adresa „micului infractor”. Teodor era amuzat peste măsură de faptul că Sofia era cam mahmură după ce cu o seară înainte ieşise cu colegii de la birou în oraş şi îi tot cerea murături lui Patrick. Ştefan era la bucătărie şi îi dădea indicaţii lui Nic despre cum să prepare omleta. Ușa barului se deschise, iar Eva îşi facu apariţia. Nic o zări din bucătărie şi îşi făcu imediat simțită prezența în spatele tejghelei:

– Cu ce te servesc? îi spuse cu un zâmbet larg, care îi dezvălui gropițele din obraji.

– Ce ceaiuri ai?

– Verde cu iasomie, negru şi cu fructe.

– Un Jägermeister atunci.

Nic bufni în râs.

– Serios? De la ceai la Jägermeister?

– Da, îmi plac extremele.

În timp ce conversaţia lor continuă pe un făgaş ce avea să o aducă pe Eva în spatele barului, alături de Nic, arătându-i cum prepară diverse băuturi, Patrick şi Jane erau în celălalt colţ al camerei, admirând priveliştea: Teodor şi fetele discutau râzând la masă, Ştefan rămăsese în bucătărie, unde îşi exersa talentul de Master Chef care lipsea cu desăvârşire, iar la bar, Eva şi Nic.

– Uite, vezi, nu doar tu te bucuri că ai intrat din greşeală în barul meu… spuse Patrick.

Jane se prefăcu atunci că îl loveşte cu cotul în abdomen în timp ce se întoarse spre el. Patrick o strânse şi mai tare în braţe şi îşi sprijini bărbia de umărul ei. Au rămas aşa până când din bucătărie a început să iasă un fum gros şi negru. Ştefan arsese micul-dejun. Cineva trebuia să scoată extinctorul.

23. Dați drumul la apa caldă

finalJane se uita acum la ecranul telefonului care afișa numele lui Patrick – nu știa dacă voia să îi răspundă. Seara i se derula în reluare în minte:

Îl lăsase pe avocat la bar, îndrugând o scuză oarecare, apoi își luase rămas bun de la fete și Teodor. În taxi în drum spre casă se hotărâse să îi trimită lui Patrick un mesaj ca răspuns la apelul care îi întrerupsese sărutul cu dl. avocat: ”Sunt în oraș, vorbim când ajung acasă”. Momentul ei de rebeliune se încheiase și, ca un duș rece, era acum mai trează ca niciodată. Nu putea spune că se simțea vinovată, până la urmă nici ea nici Patrick nu își promiseseră nimic în ultimele săptămâni în care se văzuseră. Se simțea însă inconfortabil și niciun fel de validare cu Avocatul nu ar fi avut cum să schimbe asta.

”La dracu! ” își spuse ridicând telefonul din fața ei – știa că era deja prinsă în joc.

– Alo, da, te ascult, spuse Jane pe un ton abrupt.

– Mă bucur că ai ajuns cu bine acasă, spuse Patrick pe un ton iritat.

– Ești mai nou paznic de noapte și vrei să știi dacă obiectivul este asigurat sau există un scop la această conversație? zise Jane cu cinism, ceva în tonul lui Patrick o călca pe nervi și același ceva îi spunea să dezamorseze în braţele lui bomba pe care o căra după ea de un an de zile, încă de la despărţirea de Sebastian.

– Nu apreciez că faci pe deșteapta cu mine, ne știm mai bine de atât, îi spuse el răspicat.

– Oare? Ce crezi că dacă am împărțit o bancă acum o mie cinci sute de ani și ne-am ținut de mână în prima zi de școală asta înseamnă ceva? spuse ea tranșant.

– Nu păreai să fii de aceeași părere când te plimbai desculță la mine în casă, zise Patrick cu satisfacție în ton, Jane îi punea deja la încercare răbdarea.

– Nici tu nu dădeai semne că dispari ca măgarul în ceață atunci când îți convine, zise Jane apăsat.

– Mi se pare că te crizezi prea mult pentru o chestie complet inofensivă. Aveam un plan stabilit de dinainte, pe care am uitat să ți-l împărtășesc. Atâta tot. Cât despre prietenele tale nu cred că mor ele fără mine, știm amândoi că este doar un test. Să demonstrez eu că sunt suficent de bun pentru tine. Credeam că ești o femeie independentă și nu ai nevoie să îți aprobe alții alegerile. Oricum, toată scena asta n-are legătură cu mine, are probabil legătură cu altul, și aia, draga mea, nu este problema mea! spuse Patrick furios.

Această declarație era ultima picătură pentru Jane. Până la urmă Patrick nu era singurul specimen masculin de pe planetă. Iar prietenii ei erau o zonă cu acces interzis pentru străini – Patrick devenea rapid unul dintre aceștia. Respirând adânc, Jane hotărî să se liniștească, nu avea de gând să îi ofere acestui bărbat satisfacția unui impact.

La capătul celălalt al firului, Patrick își ținea respirația așteptând răspunsul lui Jane. Contrar spuselor ei, o cunoștea suficient de bine ca să știe că o împinsese suficient de departe. Fetița de altă dată i-ar fi închis ușa în nas, iar femeia de acum, suspecta el, avea să i-o trântească direct în față.

– Știi ce, Patrick? Este irelevant despre ce este vorba. Până la urmă, dacă nu vrei să fii aici nici nu e nevoie, fără supărare. Nu am răbdarea și nici înclinația să îți suport talentele de ”bărbatul vieții”. O seară bună! Şi cu asta, Jane îi închise telefonul.

***

Jane își căuta asiduu cheile casei în geanta enormă. Trecuse o săptămână de la conversația ei cu Patrick, o săptămână în care tunase și fulgerase în interiorul ei, nici măcar eforturile fetelor de a o îmbuna nu avuseseră succes. În fața ușii, Jane tresări la vederea bărbatului care o privea cu un zâmbet în colțul gurii.

– Ce cauți aici? întrebă Jane pe un ton sever.

Patrick îi răspunse, apropiindu-se în mod periculos de ea.

– Am venit după tine, nu asta voiai?

Fața lui era acum la câțiva milimetri de a ei. Jane îi putea simți parfumul, enervant de masculin, iar furia pe care o strânsese în ea încă dinainte de Patrick, se pregătea să iasă la surprafață.

Următoarele evenimente se derulară aproape ca prin vis: mâinile lui în părul ei, buzele lor într-o bătalie acerbă, tricoul lui pe jos pe undeva, alte piese de lenjerie aruncate prin casă, o șosetă răzleață, o mușcătură pe umărul ei, unghile lui Jane pe spatele acela – despre care se temea să spună cât de incredibil este – priviriea lui devoratoare și trupul ei complet răvășit de atingerea lui.

Fără răsuflare, prinși unul în brațele celuilalt, amândoi studiau tavanul – nu știau cum și când ajunseseră în pat. Patrick zâmbea cu satisfacție. Jane avea senzația că tocmai făcuse parte dintr-un scenariu neverosimil al unei comedii romantice sau al unui roman de duzină. Efectul era încântător, mai puțin însă sentimentul de vinovăție care i se strecura ușor în suflet.

– Acum cred că este momentul să facem cunoștință cu dușul, spuse Patrick brusc. Pe fața lui se afișase un surâs plin de subînțeles.

Jane zâmbi, era în mod oficial în filmul ei romantic prost, iar camerele aveau să ruleze atât cât era nevoie. Vinovăția și restul lucrurilor nespuse puteau să mai aștepte.

 

22. Liberă de contract

3956Jane trânti ușa barului în care o așteptau fetele împreună cu Teodor, care se anunțase în ultimul moment. Era cumplit de furioasă și dezamăgită. Avea o senzație de déjà vu oribilă.  Faptul că Sebastian o înșelase fusese doar cireașa de pe tort, sentimentul cel mai urât cu care o lăsase era că era dispensabilă și că relația lor fusese o pacoste, o povară pentru ”spiritul liber” al lui Sebastian. În această seară, Patrick îi oferise exact aceeași stare. Jane se așeză pufnind la masă.

– Ok, ce s-a întâmplat? spuse Sofia cu o privire îngrijorată.

Fetele și Teodor o priveau acum foarte atent.

– Păi, în afară de faptul că Patrick este un nemernic, nimic.

Chelnerul se apropia de ea:

– Doriți să comandați?

– O vodkă, simplă cu gheață, și un shot de tequila.

Chelnerul dădu afirmativ din cap, chiar dacă părea ușor nedumerit.

– Dear, înainte să te apuci de troscăneală, povestește-ne ce s-a întâmplat, spuse Teodor.

– Păi, l-am sunat să îi spun că vin să îl iau ca să ajungem aici să vă cunoască ‘oficial’. El însă dormea și mi-a zis că îi este greu să se mobilizeze, că e viscol bla bla. De parcă lucrează la serviciul de dezăpezire și acum îi  începe tura de noapte. Apoi îmi spune că el oricum pleacă mâine din oraș – ”cum nu ți-am zis?”. Aparent este acest botanist în timpul liber, plantează tuia cu o fundație americană pentru următoarele zile, spuse Jane trăgându-și răsuflarea.

– Cine bănuia că tuia are nevoie de atâta atenție? spuse Eva.

Jane zâmbi.

– Și tu ce i-ai zis? întrebă Alexandra.

– Să planteze liniștit cu americanii, pe mine mă poate lăsa în pace, răspunse Jane răspicat.

– Nu crezi totuși că exagerezi un pic? Sunteți abia la început, mai intervin asemenea momente, îi spuse pe un ton înțelegător Sofia.

Jane era mirată de această atitudine, Sofia nu era cel mai mare fan a lui Patrick de la întâmplarea cu polițistul.

– Eh, haide dragă, dacă ea vrea să exagereze n-are decât. Până la urmă, dacă îi place de ea n-ar trebui să-l dezarmeze o reacție de genul. Lasă, mai bine îi zice de acum, vrem pe Sebastian numărul doi? Băiatul ăla ne-a cam păcălit un pic  pe toți, cu atitudinea lui degajată. Ia să îi mai crispați un pic, spuse Teodor indignat.

– Da mă, înțeleg ce zici. Eu încercam doar să spun că ea trebuie să îl ia mai puțin în serios. Să îți arate el de ce trebuie să rămână, adăugă Sofia un pic triumfătoare.

– Poate este genul pasager, preferă stilul casual și atunci e mai bine să știi de acum, spuse Alexandra.

– Pasager pe dracu Alex, de câteva săptămâni ne jucăm de-a casa la el sau la mine. Dacă suntem ”pe casual”, hai măcar să nu mă mai împiedic de el dimineața în bucătărie, exclamă Jane.

– Dar îți place asta, nu? spuse Eva zâmbind.

– Da, îmi place, dar știi ce îmi place și mai mult? Să nu fiu luată de proastă. Când îți convin e bine, când nu, dispari ca măgarul în ceață. Nu mai vreau să mi se tragă încă o dată covorul de sub picioare. Până la urmă vreau să știu și eu, dacă toți acești bărbați vor să fie crai, de ce ne jucăm așa un pic și de-a construitul relației? Pe bune, ori la bal ori la spital. Am obosit să am senzația că întotdeuna trebuie să fie convinși ei de ceva, parcă suntem la 1600 și eu sunt pețitor. Doamne, dar dacă nu vrei să fii aici, pleacă! Ești liber de contract, nu e un credit “Prima Casă”, rosti Jane nervoasă.

Pentru un moment se lăsă liniște la masă. Fetele și Teodor știau că Jane exagera acum un pic în tirada ei, dar nu puteau nega autenticitatea sentimentului, fiecare dintre ei îl trăise măcar o dată. La un moment dat, și ei simțiseră sau avuseseră nevoia să fie ei convinși să se joace de-a relația, să rămână sau să se lupte.

– Bun, tu ce vrei? o întrebă Sofia.

– Sinceră să fiu, vreau și eu să fiu acum la fel de degajată, spuse Jane cu un zâmbet ușor crud pe față.

Prietenii ei zâmbiră cu complicitate, Jane știa că îi are alături de ea. Așa era această prietenie – mereu loială și nu întotdeuna complet corectă față de cei din exterior.

– Cred că ai să ai ocazia să fii degajată mai repede decât crezi, îi spuse Eva uitându-se înspre bar.

Ridicând ochii, Jane îl văzu pe Avocat, Intermezzo-ul ei de dinainte de Patrick, îndreptându-se către ea.

Teodor îi șopti în ureche:

– Du-te, păzim noi fortul.

Două ore de conversație mai târziu, Avocatul îi spuse atingându-i ușor una din șuvițele care îi alunecaseră pe ochi:

– Ești și mai frumoasă decât ultima oară când te-am văzut.

Apropierea de el, alcoolul care îi curgea acum prin sânge, parfumul lui și acea replică complet previzibilă, o îmbătaseră suficient pe Jane – acum nu îi mai păsa nici ei. Buzele lui erau atât de aproape de ale ei, iar tensiunea dintre ei numai bună de tăiat cu un cuțit. În următorul moment erau prinși într-un sărut la fel de suav și persuasiv pe cât era domnul Avocat.

Poate era nedrept, poate avea să regrete mai târziu, dar Jane nu era acum interesată de cât de corecte erau acțiunile ei. Datoria față de ”dreptatea cosmică” putea să aștepte, simțea nevoia să fie rea și să nu fie ea. De data asta putea să îi motiveze altcineva faptele ei.

Pe bar vibra telefonul cu numele lui Patrick pe ecran…