23. Dați drumul la apa caldă

finalJane se uita acum la ecranul telefonului care afișa numele lui Patrick – nu știa dacă voia să îi răspundă. Seara i se derula în reluare în minte:

Îl lăsase pe avocat la bar, îndrugând o scuză oarecare, apoi își luase rămas bun de la fete și Teodor. În taxi în drum spre casă se hotărâse să îi trimită lui Patrick un mesaj ca răspuns la apelul care îi întrerupsese sărutul cu dl. avocat: ”Sunt în oraș, vorbim când ajung acasă”. Momentul ei de rebeliune se încheiase și, ca un duș rece, era acum mai trează ca niciodată. Nu putea spune că se simțea vinovată, până la urmă nici ea nici Patrick nu își promiseseră nimic în ultimele săptămâni în care se văzuseră. Se simțea însă inconfortabil și niciun fel de validare cu Avocatul nu ar fi avut cum să schimbe asta.

”La dracu! ” își spuse ridicând telefonul din fața ei – știa că era deja prinsă în joc.

– Alo, da, te ascult, spuse Jane pe un ton abrupt.

– Mă bucur că ai ajuns cu bine acasă, spuse Patrick pe un ton iritat.

– Ești mai nou paznic de noapte și vrei să știi dacă obiectivul este asigurat sau există un scop la această conversație? zise Jane cu cinism, ceva în tonul lui Patrick o călca pe nervi și același ceva îi spunea să dezamorseze în braţele lui bomba pe care o căra după ea de un an de zile, încă de la despărţirea de Sebastian.

– Nu apreciez că faci pe deșteapta cu mine, ne știm mai bine de atât, îi spuse el răspicat.

– Oare? Ce crezi că dacă am împărțit o bancă acum o mie cinci sute de ani și ne-am ținut de mână în prima zi de școală asta înseamnă ceva? spuse ea tranșant.

– Nu păreai să fii de aceeași părere când te plimbai desculță la mine în casă, zise Patrick cu satisfacție în ton, Jane îi punea deja la încercare răbdarea.

– Nici tu nu dădeai semne că dispari ca măgarul în ceață atunci când îți convine, zise Jane apăsat.

– Mi se pare că te crizezi prea mult pentru o chestie complet inofensivă. Aveam un plan stabilit de dinainte, pe care am uitat să ți-l împărtășesc. Atâta tot. Cât despre prietenele tale nu cred că mor ele fără mine, știm amândoi că este doar un test. Să demonstrez eu că sunt suficent de bun pentru tine. Credeam că ești o femeie independentă și nu ai nevoie să îți aprobe alții alegerile. Oricum, toată scena asta n-are legătură cu mine, are probabil legătură cu altul, și aia, draga mea, nu este problema mea! spuse Patrick furios.

Această declarație era ultima picătură pentru Jane. Până la urmă Patrick nu era singurul specimen masculin de pe planetă. Iar prietenii ei erau o zonă cu acces interzis pentru străini – Patrick devenea rapid unul dintre aceștia. Respirând adânc, Jane hotărî să se liniștească, nu avea de gând să îi ofere acestui bărbat satisfacția unui impact.

La capătul celălalt al firului, Patrick își ținea respirația așteptând răspunsul lui Jane. Contrar spuselor ei, o cunoștea suficient de bine ca să știe că o împinsese suficient de departe. Fetița de altă dată i-ar fi închis ușa în nas, iar femeia de acum, suspecta el, avea să i-o trântească direct în față.

– Știi ce, Patrick? Este irelevant despre ce este vorba. Până la urmă, dacă nu vrei să fii aici nici nu e nevoie, fără supărare. Nu am răbdarea și nici înclinația să îți suport talentele de ”bărbatul vieții”. O seară bună! Şi cu asta, Jane îi închise telefonul.

***

Jane își căuta asiduu cheile casei în geanta enormă. Trecuse o săptămână de la conversația ei cu Patrick, o săptămână în care tunase și fulgerase în interiorul ei, nici măcar eforturile fetelor de a o îmbuna nu avuseseră succes. În fața ușii, Jane tresări la vederea bărbatului care o privea cu un zâmbet în colțul gurii.

– Ce cauți aici? întrebă Jane pe un ton sever.

Patrick îi răspunse, apropiindu-se în mod periculos de ea.

– Am venit după tine, nu asta voiai?

Fața lui era acum la câțiva milimetri de a ei. Jane îi putea simți parfumul, enervant de masculin, iar furia pe care o strânsese în ea încă dinainte de Patrick, se pregătea să iasă la surprafață.

Următoarele evenimente se derulară aproape ca prin vis: mâinile lui în părul ei, buzele lor într-o bătalie acerbă, tricoul lui pe jos pe undeva, alte piese de lenjerie aruncate prin casă, o șosetă răzleață, o mușcătură pe umărul ei, unghile lui Jane pe spatele acela – despre care se temea să spună cât de incredibil este – priviriea lui devoratoare și trupul ei complet răvășit de atingerea lui.

Fără răsuflare, prinși unul în brațele celuilalt, amândoi studiau tavanul – nu știau cum și când ajunseseră în pat. Patrick zâmbea cu satisfacție. Jane avea senzația că tocmai făcuse parte dintr-un scenariu neverosimil al unei comedii romantice sau al unui roman de duzină. Efectul era încântător, mai puțin însă sentimentul de vinovăție care i se strecura ușor în suflet.

– Acum cred că este momentul să facem cunoștință cu dușul, spuse Patrick brusc. Pe fața lui se afișase un surâs plin de subînțeles.

Jane zâmbi, era în mod oficial în filmul ei romantic prost, iar camerele aveau să ruleze atât cât era nevoie. Vinovăția și restul lucrurilor nespuse puteau să mai aștepte.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s