34. Ia ciorapul, neamule!

2În mijlocul clubului, Jane se oprise şi se uita inert la ecranul telefonului ei, pe care trona un mesaj de la Sebastian.

„Bună. Sper că nu te deranjez. Sunt în delegaţie în Franţa şi mă întrebam dacă îţi mai doreşti o pereche din dresurile alea franţuzeşti care îţi plac atât de mult?”

Pentru o secundă, Jane avu senzaţia că cineva face cumva mişto de ea. Ştia foarte bine la ce se referă Sebastian, dar nu înţelegea de ce. După tot ce se întâmplase între ei, relaţia, certurile, răceala şi înșelatul lui, cu asta ramăsese el? Cu faptul că ei îi plăceau ciorapii franţuzeşti pe care el îi aducea de fiecare dată când mergea în delegaţii?

Fetele se opriseră şi ele din dansat, băut şi bârfit specimenele masculine din club şi se uitau interesate peste umărul lui Jane pe telefonul aflat în mâna ei. Jane se întoarse către ele şi spuse confuză:

– Pe bune? Dresuri? Nu pot să cred aşa ceva…

– Nu înţeleg, spuse Eva, care-i treaba cu dresurile?

– Îmi aducea el mie tot timpul dresuri din Franţa, dintr-un boutique care îmi place mie. Fie că le foloseam la birou sau la el în dormitor… Acum vrea să le aducă pentru ce, să îi facă un bine lui Patrick? Serios, cât de dubios să fii?

Fetele bufniră în râs.

– Draga mea, băiatul ăsta suferă de o nebunie cu totul specială. E clar, concluzionă Alexandra.

– Ai de gând să îi răspunzi? Întrebă Sofia ridicând din sprâncene.

– Am de gând să beau, spuse Jane.

În secunda următoare, ridică paharul de pe masă şi dădu tot conținutul pe gât fără să clipească. Următoarele ore s-au derulat destul de previzibil: bărbaţi complet neinteresanţi roiau în jurul lor, paharele se goleau în timp ce picioarele le erau din ce în ce mai obosite din cauza tocurilor de 13 centimetri.

Luni de dimineaţă, Jane era la birou şi învârtea de zor nişte hârtii primite cu corespondenţa. Încerca să îşi ia mintea de la acel mesaj complet neaşteptat şi ciudat din cale afară, la care nu răspunsese şi nici nu intenţiona să o facă. În secunda următoare, telefonul de pe birou începuse să sune.

– Bună Jane, ai un colet aici, cobori te rog să îl ridici? Te aşteaptă curierul să semnezi pentru el, spuse tânăra de la recepţie.

– Sigur, vin imediat, răspunse Jane.

Câteva minute mai târziu, Jane desfăcea curioasă coletul, imaginându-şi că trebuia să fie de la Patrick, care încerca cumva să îşi ceară scuze pentru discuţia aprinsă de acum mai bine de o săptămână.

Când scoase la suprafaţă conţinutul pachetului, Jane rămase înmărmurită: Sebastian îşi luase libertatea de a-i trimite la birou 3 perechi din dresurile ei preferate. Jane simţea că explodează de furie. Puse dresurile înapoi în cutie şi o aruncă apoi în coşul de gunoi. Ieşi pe balcon, fumă o ţigară, în speranţa că o va calma, şi intră înapoi în birou.

Următoarele trei zile se concentră numai pe treburile de la birou. Îşi asumase zeci de task-uri extra doar ca să îşi ocupe mintea. Şi, cu toate astea, de fiecare dată când închidea ochii, imaginea acelor dresuri împachetate frumos în hârtie franţuzească îi apărea imediat în minte.

Joi era timpul unei cine cu fetele. Jane intră în restaurant şi se aşeză la masa lor. Părea ostenită.

– Ce-ai păţit, păpuşa? Da, sunt pe post de Teodor în seara asta, spuse Sofia zâmbind. Pari extrem de obosită… Vreun proiect nou la birou? Întrebă aceasta curioasă.

– Da, sunt… am muncit mult în ultimele zile. Dar am ceva să vă spun. Ghiciţi ce mi-a fost livrat luni la birou! răspunse Jane.

Cele trei femei se uitau cu interes la ea.

– Ei bine, Sebastian a considerat că lipsa mea de reacţie la mesajul lui de sâmbătă este un răspuns pozitiv. Aşa că luni mi-a trimis la birou un colet cu trei perechi de dresuri. Pentru că, ce să vezi, e ok să trimiţi așa ceva unei femei ziua în amiaza mare la birou.

Sofia, Alexandra şi Eva izbucniră în râs. Jane se uita contrariată la ele.

– De ce râdeţi? Serios, vouă nu vi se pare o idioţenie? Sunt eu nebună?

– Nu, nu eşti nebună deloc. Stai liniştită, putea fi și mai rău însă, zise Eva în timp ce mesteca o frunză de salată verde.

– Adică? Elaborează dear, aici nu e ca la matematică, e nevoie de explicaţii suplimentare. Ce puteai sa primești mai rău de atât la birou? spuse Sofia, în timp ce ochii îi străluceau.

– Ei bine, chiloți! Domnul mister ăsta al tău ipohondru şi vânzător, putea să îți trimită chiloți de la Victoria’s Secret, răspunse Eva zâmbind.

– O, Doamne, chiar că, spuse Jane consternată.

– Îmi place că Eva a dat şi o marcă anume chiloților, adăugă Alexandra râzând. Pentru că punga e roz, nu Eva?

– Evident! zise Eva. Jane începu să râdă.

– Ca să îl parafrazez pe Teodor, că tot ne e dor de el – ce chiloți de la Victoria’s Secret, un desuu complet de la La Perla, păpușa. Ce e sărăcia asta? Trei perechi de ciorapi…pfff, adăugă Sofia în cea mai serioasă voce a ei.

Femeile de la masă izbucniră în râs.

– Hai să-l sunăm să vorbim cu el. Serios, să ne spună el cum e cu ciorapii și dacă vrea să îți trimită și chiloţii. Spuse Eva în timp ce râdea cu gura până la urechi.

– Ar fi ceva, zise Jane amuzată,un asemenea gest însă trebuie ignorat complet. Oricine i-ar da importanţă nu ar face decât o foarte mare prostie.

– Așa e, răspunse Eva.

– Ce ai făcut cu ei? Întrebă Alexandra.

– I-am aruncat, ce să fac, răspunse Jane.

– Foarte bine, doamne eu nu știu ce aș fi făcut dacă pățeam asta. Aș fi fost foarte rușinată… vai și ce făceam cu Robert nici nu știu, dacă afla putea să creadă că îl înșel. Bine că Patrick nu e acum în peisaj.

– Da, corect, zise Jane întristându-se .

– În altă ordine de idei, ce ai făcut cu Patrick? Ne mai place de el sau căutăm altul mai bun? întrebă Sofia.

– Nu ştiu. Nu am mai vorbit de atunci. Nu am luat nicio decizie. Vom vedea. Nu mă pot gândi acum la niciunul dintre ei. Niciunul nu pare să fie mai răsărit, răspunse Jane.

În secunda următoare, la masă îşi făcea apariţia chelnerul cu farfuriile pline cu mâncare.

– Hai, lasă bărbaţii flotanţi din viaţa ta. Pune mâna şi mânăncă! Ia şi un pahar de prosecco, ce dacă eşti cu maşina, vin eu şi ţi-o aduc mâine la birou, spuse Eva în timp ce îi întindea o farfurie plină cu mâncare şi un pahar de şampanie.

Jane îşi dădea seama că are dreptate. Pentru moment, putea fi liniştită că are atâţia oameni care aveau domiciliu permanent în viaţa ei. Altceva nu mai conta. Cel puţin în seara asta.

Advertisements

33. Cele patru femei, sticla de șampanie și studiul antropologic

FotorCreated321006Trecuse deja o săptămână de când Jane îl lăsase pe Patrick în fața pub-ului, după întâlnirea lor neprevăzută cu Sebastian. Patrick îi dăduse doar un mesaj ca să o întrebe dacă ajunsese bine acasă, iar Jane nu se sinchisise să îi ofere mai mult de un ”da”.

Zilele încărcate de la birou curseseră cu spor. Jane fusese hotărâtă să devină una cu jobul ei și reușise chiar să găsească pe cineva pentru postul de asistent al VP-ului. Fusese o căutare de 6 luni pentru că nimeni nu voia să lucreze pentru el – fostul asistent avusese grijă să propage informația că este un şef imposibil începând cu portarul companiei şi terminând cu cei 700 de prieteni de pe Facebook. “Cine are oare atâția?”, se întreba Jane.

Acum, aflată în fața oglinzii, Jane se pregătea pentru o seară de dans și alcool, pe fundalul sonor oferit de Teodor, care o sunase să vadă ce se mai petrece cu ea și restul găștii.

– Ce faci, te dai cu rimel? întrebă Teodor.

– Da, și trebuie să îmi iau altul pentru că ăsta a început să se usuce, răspunse Jane foarte concentrată.

– Să înțeleg că ai dat nas în nas cu Sebastian și drept urmare te-ai certat cu Patrick, care evident nu a mai dat niciun semn de o săptămână… foarte ciclici băieții ăștia… la Patrick cel puțin, o săptămână după fiecare ceartă pare intervalul standard. Gen – ”livrările dumneavoastră se fac o dată pe săptămână”, spuse Teodor în cea mai bună voce a lui de relații cu publicul.

Jane începu să râdă.

– Rezumat corect, doamna Jeni de la gestiune, zise ea pe un ton amuzat.

– “Doamna Jeni” doar dacă am un permanent roșu pe cap, spuse Teodor zâmbind. Îmi pare rău pentru ce se întâmplă, păpuși. Ce să faci dacă ești așa populară? adăugă el.

– Sincer, mă puteam lipsi de aceste drame. Parcă sunt la liceu la aproape 30 de ani. Sebastian e ca râia – nu scapi de el – și Patrick este la fel de consecvent ca un ciclu neregulat.

Teodor izbucni în râs și Jane îl urmă.

– Știu că nu e genul tău să ai atâta acțiune în jurul tău dar poate ai nevoie de ea. Poate trebuie să hotărăști pe cine vrei sau dacă vrei pe cineva sub presiune, zise Teodor.

– Chiar nu știu… aș vrea un pic de liniște, mărturisi Jane.

– O să fie destulă pe lumea cealaltă, spuse Teodor. Acum tre să fug, între timp am devenit și costumier – am o bustieră cu paiete pentru o dansatoare care trebuie cusută. Vezi ce trebuie să facă un bărbat pentru un loc cinstit de muncă? adăugă el pe un ton glumeț.

– Nu-i nimc, sunt convinsă ca masculinitatea ta a rămas neștirbită, îi spuse Jane.

– Întotdeauna, răspunse Teodor.

***

Trei sferturi de oră mai târziu, Jane împreună cu Eva, Sofia și Alexandra își făceau loc spre masa pe care o rezervaseră prin mulțimea care popula clubul. Pe tocuri și ca scoase din cutie, cele patru femei avansau spre locul cu pricina. Cine le-ar fi observat din exterior ar fi putut vedea doar siguranța atitudinii și precizia linilor de țuș negru ce le încadrau ochii. În realitate, însă, Sofia era o viitoare mireasă cu suficient bagaj încât să își pună întrebări, Alexandra era curtată de un bărbat căruia îi plăcea să dețină controlul rămânând cumva inaccesibil, Evei i se aprinseră călcâiele după Nic, băiat bun dar încă băiat. Iar Jane, ei bine, Jane urma probabil să ia premiul pentru rolul principal într-o telenovelă.

Odată așezate la masă, Prosecco-ul și votca începură să curgă. Câțiva masculi mai curajoși își făcură drum către masa lor dar amazoanele erau pe picior de război. Între privirile deranjate ale Alexandrei și textele Sofiei – ”Astă seară am venit să ne distrăm ca fetele” – nimeni nu părea să aibă succes.

– Să ciocnim că mâine luăm aspirină, spuse Eva.

Tocmai atunci își făcu loc la masa lor un bărbat de peste hotare. Luând loc lângă Sofia începu să o mângâie pe spate.

– Domnișoarelor, aș vrea să vă fac cinste cu o sticlă de șampanie, nu puteți sta așa la masă, neacompaniate. Știți, tatăl meu este consul aici, spuse străinul într-o engleză stricată.

În altă seară, Jane și fetele l-ar fi refuzat poate politicos, ignorând partea a doua a afirmației, trăgând-o pe Sofia din raza lui tactilă. Nu și în această seară. Patru priviri încruntate se întoarseră spre el.

– Mulțumim pentru ofertă și informațile despre ”tati”, cred că putem să ne cumpărăm singure băutura și să ne bucrăm de compania noastră, spuse Sofia cu un zâmbet plin de dispreț.

– De fapt, știi ce, zise Jane chemând un chelner, următoarea sticlă pe care o comanzi o plătim noi, adăugă Jane. Bărbatul rămase înmărmurit, în timp ce Jane și fetele, cu niște zâmbete satisfăcute, se ridicară să danseze, ingnorându-l complet.

O oră mai târziu, de partea cealaltă a barului un triunghi amoros, poate creat prin stimulare financiară, îl avea în centru pe chiar străinul de mai devreme. Acesta părea ușor scârbit de bunăvoința unei brunete și a unei blonde, bunăvoință pe care probabil o căutase mai devreme la Jane și fete.

Jane îl observa cu interes antropologic.

– Tipic, se auzi din spate vocea Sofiei.

– Da, dacă nu i se dă nu e bine și nici când i se dă nu e bine, dacă nu este doar cum vrea el să cumpere, răspunse Jane acru.

– Ce ai de gând să faci cu Patrick și Sebastian? întrebă Sofia.

– Astă seară? Nimic. Mă voi gândi la asta mâine, nu așa spui tu mereu? Cele două femei își strânseră mâna și își zâmbiră.

– Jane, ai primit un mesaj de la Sebastian, îi spuse Alexandra întinzându-i telefonul.

Mâine nu voia să aștepte…..

32. El sau el sau doar ea?

FotorCreated345– Patrick, Sebastian, Sebastian, Patrick, Jane făcu cu un glas nesigur prezentările. Avea senzația că nu era acolo între cei doi bărbați din viața ei care se măsurau din cap până în picioare.

Jane parcă plutea deasupra lor urmărind scena ca un spectator, un spectator pe cale să aibă un atac de panică. Dacă nu i se întâmpla ei, episodul putea fi chiar amuzant, Patrick și Sebastian înfoindu-se unul în fața celuilalt, în timp ce își strângeau mâna.

– Cum îl știți pe David? întrebă Sebastian pe cel mai jovial ton al lui.

Era tonul lui de vânzări. Jane nu mai era a lui și deși știa că, în realitate, el nu o mai dorise, priveliștea acelui alt “el” lângă ea, îl neliniștea. Acest Patrick, prieten cu colegul lui de serviciu, care din poveștile lui David părea a fi bărbatul rebel, cu libertate financiară  și și mai multă libertate personală – asta îi plăcea lui Jane acum oare?

– Este cel mai bun prieten al meu, spuse Patrick privind un pic în jos, profitând de cei 7 centimetri în plus pe care îi avea în înălțime. Ești coleg de serviciu cu el, nu? adăugă el.

Sebastian dădu din cap uitându-se la degetele lui Patrick care se înlănțuiseră cu ale lui Jane. Jane în schimb își păstra cu greu atitudinea neutră. O parte din ea resimțea o ușoară satisfacție la această înfruntare iar cealaltă ar fi vrut să fugă de amândoi – să își recapete libertatea și poate să aibă parte și de un pic de afecțiune în termenii ei. Decise însă să își joace rolul lipindu-se complice de trupul lui Patrick.

– Cum de n-am auzit de tine până acum? întrebă Patrick, de parcă cel din fața lui era masculul irelevant din turmă și el Alfa-ul.

– Ieșim în oraș doar de ceva vreme, spuse Sebastian tăios.

– Hai că noi am plecat, spuse Jane la repezeală, trăgându-l pe Patrick după ea. Acesta nu se împotrivi.

 

Afară, în fața pub-ului, Patrick își retrase mâna din a lui Jane și cu o privire înghețată îi spuse:

– El e nu? Tipul care te-a înșelat?

– Da, răspunse Jane uitându-se absent la el.

– Și mie când aveai de de gând să îmi spui că e coleg cu David? De aia te porți ciudat de câteva zile, știai că există o posibilitate să dăm nas în nas cu el. Sincer, nu e treaba mea dacă îți descurci chestiile nerezolvate, dar e de căcat să te ascunzi așa, ți-am mai zis asta. Credeam că dacă eu îți spun lucruri despre mine o să faci și tu la fel. Ce s-a întâmplat cu fata aia care nu era în stare să ascundă nimic? o întrebă Patrick.

Jane nu avea răspuns pentru el şi nici nu dorea să îi dea socoteală. Cumva Sebastian o ținuse mereu în ceață fără să dea cu adevărat nimic niciodată, iar Patrick voia să scoată totul la iveală fără să se angajeze în mare fel.

– Sincer, nu aveam de gând să îți spun. Ce crezi că mie îmi place circoteca asta? Că dintre toate lucrurile din lume prietenul tău cel mai bun este coleg cu el? Pe bune, parcă suntem într-un film prost și eu sunt în rolul principal, spuse Jane într-o răsuflare. Pur și simplu nu vreau să mai am nimic de a face cu chestia asta dar cumva nu pot scăpa de ea…. adăugă Jane.

– Îl mai iubești? o întrebă Patrick dintr-o dată.

În liniștea asurzitoare a străzii, Jane se trezi fără un răspuns imediat.

– Repet, când ai un răspuns, știi unde mă găsești. Până atunci, nu cred că are rost să mă agit pentru chestia asta dintre noi, spuse Patrick pe un ton sumbru.

– Ah pentru că te-ai agitat foarte mult oricum? Sexul nu se pune, sau asta e agitație pentru tine? întrebă Jane pe un ton aspru. Poate nu era momentul să spună asta. Jane de acum un an ar fi tăcut, Jane din prezent însă avea foarte puțină răbdare.

–  Dacă nu îți convine că te vreau și încă cum, întoarce-te în barul ăla și dă-i lui o șansă. Fii convinsă că te va părăsi încă o dată, îi spuse Patrick.

Nu fusese de multă vreme atât de crud cu cineva, dar ideea că Jane ar fi putut să îl prefere pe acel bărbat care habar-n-avea cine era ea, îl scotea din minți.

Cu ochii îndurerați, Jane îl privea pe Patrick și se întreba dacă ce spunea era chiar adevărat. Dacă el chiar o voia pe ea așa pur și simplu sau era doar o pradă tentantă pentru că era urmărită și de alt vânător. Încercând să oprească lacrimile care amenințau să îi apară pe obraji, îi spuse:

– N-aveam de gând să mă întorc în bar sau după el, acum însă am rămas și fără vreun motiv să mă întorc după tine…

O jumătate de oră mai târziu, așezată pe pat cu tricoul pe care Patrick îl lăsase în urmă întins peste genunchi, Jane nu mai era sigură de nimic.

 

 

31. Fostul la nevoie se întâlneşte

reintalnireaEra o sâmbătă seară la care Jane se gândea cu inima strânsă de aproape o săptămână. Atunci, Patrick o anunţase că sunt invitaţi la ziua de naştere a lui David. Într-un fel, simţea că a venit rândul ei să fie testată: urma să îi cunoască în mod oficial pe prietenii bărbatului cu care îşi împărţea patul şi viaţa de câteva luni. Jane era neaşteptat de agitată din numeroase motive. În primul rând, îl plăcea pe Patrick suficient de mult încât să îi pese. În al doilea rând, nu excelase neapărat, vreodată, în crearea unei legături trainice cu prietenii bărbatului de lângă ea.

Mai mult, faptul că prietenul cel mai bun al lui Patrick lucra împreună cu fostul ei iubit nu o ajuta deloc. Nu îi spusese nimic lui Patrick despre asta, dar această informaţie o făcuse cumva să îşi piardă echilibrul pe care îl menţinuse până acum în faţa lui.

Puţin întârziaţi, Patrick şi Jane intrară în pub-ul aglomerat ţinându-se de mână. La uşă, fură întâmpinaţi de David, care venea spre ei ţinând un pahar de băutură într-o mână şi o sticlă de șampanie în cealaltă. Era clar – David era cherchelit de mult.

– Bună seara, dragilor! Vai ce mă bucur că aţi venit! Da’ bine, boss, ce-ai făcut atât? Te aşteptăm cu sticlele deschise… îi spuse David lui Patrick în timp ce îl trăgea uşor de mână.

– Am avut ceva de rezolvat la bar şi de-aia am întârziat puţin. Dar văd că lipsa mea nu v-a ţinut distracţia pe loc… unde sunt ceilalţi? răspunse Patrick.

– În camera din faţă… o să găseşti lume cunoscută prin toate camerele, am închiriat tot localul oricum… mă duc să vă aduc ceva de băut… șampanie? spuse David, uitându-se fix la Jane și întinzându-i sticla.

– Nu, mulţumesc! răspunse aceasta imediat.

– Pentru mine 200 de whiskey, fără gheaţă. De fapt, lasă că îmi iau eu de la bar. Nu-mi las eu băutura în mâna ta de vânzător, continuă Patrick ironic.

Patrick o luă atunci de mână pe Jane şi începură să se strecoare prin mulţime. După ce îşi luară băuturi de la bar, Patrick se opri în faţa unei mese la care se aflau vreo zece persoane, majoritatea bărbaţi. Două femei stăteau cuminţi într-un colţ al mesei şi purtau o conversaţie în timp ce comparau nişte poze aflate pe ecranele telefoanelor lor. Jane îi privea ca un spectator atent.

În secunda următoare, toţi bărbaţii aflaţi la masă se ridicară, îl salutară pe Patrick şi începură să facă glume pe care Jane nu le înţelegea. Era normal, doar şi ea le avea pe ale ei cu fetele, numai că trecuseră ceva ani de când se aflase de partea cealaltă a baricadei.

Patrick o prezentă scurt pe Jane, fără să pună prea multă presiune pe moment.

– Băieţi, ea e Jane! Cred că aţi mai auzit de ea, nu?

Toţi se prezentară apoi pe rând: Andrei, Radu, Bogdan, Tudor, încă un Andrei, Cătălin, Dragoş şi Laurenţiu. Jane pierduse şirul numelor pe la al doilea. Cu toate astea, nu se simţea încolţită. Băieţii nu erau în mod special preocupaţi de ea. Pentru moment, asta o linişti. I se făcu apoi cunoştinţă cu cele două fete aflate pe canapea, Andreea şi Silvia, care ridicară scurt privirea, zâmbiră cald şi murmurară un „îmi pare bine” destul de neconvingător.

O oră mai târziu, Jane stătea pe canapea lângă Patrick şi încerca să răspundă tuturor întrebărilor pe care băieţii le aveau pentru ea: unde a studiat, unde lucrează, ce îi place să bea… cu toate acestea, preferata lor era modul în care ea şi Patrick s-au reîntâlnit, povestire pe care Jane o spunea acum a treia oară unui bărbat pe nume Bogdan, pe motiv că nu fusese atent nici prima, nici a doua oară când Jane povestise cum, într-o seară, a intrat întâmplător  în barul lui Patrick, pentru a se adăposti de ploaie.

– Mă scuzi un pic. Revin şi termin povestea, îi spuse Jane scurt.

Zâmbind, se ridică şi ieşi din cameră. După ce întrebă un chelner și traversă alte două încăperi pline cu oameni pe care nu îi recunoştea, Jane ajunse pe holul unde se aflau toaletele. Distrasă de sunetul telefonului care se auzea din clutch-ul ei auriu, Jane se lovi de o persoană care venea din direcția opusă. Înainte ca propoziţia „Îmi cer scuze” să îi iasă pe gură, Jane ridică privirea şi încremeni: în faţa ei se afla nimeni altul decât Sebastian. Ţinând un pahar de băutură în mână, Sebastian se uita şocat la Jane. Ea nu putea să spună nimic, însă începea să simtă furia care se aduna pe dinăuntrul ei, în timp ce în minte i se derulau toate evenimentele de la despărţirea lor şi până acum: frustrarea, lacrimile, confuzia, Avocatul, care poate făcuse şi el ceva bun, apoi depresia, o seară cu o ploaie torenţială şi barul lui Patrick. Acea seară care avea să o aducă acum aici, faţă în faţă cu trecutul ei dureros.

– Bună… spuse Sebastian încurcat. Ce faci aici?

Jane se uită lung la el, ridică din sprâncene şi încercă să îl ocolească fără să spună un cuvânt. Dacă privirile ar fi avut puterea să ucidă, Sebastian ar fi fost deja mort de ieri.

– Hei, ce faci, nici măcar nu o să vorbeşti cu mine? Serios? spuse Sebastian în timp ce o atingea uşor pe umăr.

– Ce să vorbim? Nu avem nimic să ne spunem, spuse Jane pe un ton aspru.

– Hai, nu te purta așa. Ce faci aici? Cu cine ai venit? Sunt şi fetele cu tine? Şi de unde îl ştii pe David? întreba Sebastian rugător.

Încerca să pară simpatic.

– Ai cam multe întrebări pentru un bărbat cu atât de multe secrete, nu crezi?

– Nu înţeleg ce vrei să spui cu asta. Îmi pare rău pentru cum m-am purtat, nu putem să vorbim măcar cinci minute fără să ne certăm? continuă el.

Sebastian îi zâmbea cald. Jane nu mai văzuse acel zâmbet de atât de multă vreme. Aproape că, pentru un moment, acel surâs făcea ca întreaga situaţie să fie suportabilă. Pentru o secundă. Atât.

– Sebastian, nu are rost. N-ai distrus tu într-o clipă tot ce era bun între noi? Tot ce am avut şi am construit împreună? Ai făcut asta fără să clipeşti și n-a fost de ajuns o dată. Ai vrut și repriza doi. Probabil voiai să te asiguri că nu mai rămâne chiar nimic – felicitări! Nu ai ce să spui ca să îndrepţi asta. Acum, eu nu mai vreau nimic de la tine, spuse Jane cu un calm care și pe ea o mira.

– Putem vorbi despre ce s-a întâmplat, acum că a trecut timpul şi a trecut furia acelui moment. Să ştii că eu aș vrea să îţi spun nişte lucruri…

Sebastian nu apucă să îşi termine propoziţia că din spatele lui apăru Patrick. Jane simţea că i se taie respiraţia. Cei doi bărbaţi se uitară unul la celălalt, îşi strânseseră mâinile şi fiecare din ei îşi rostise numele, urmat de un „Salut!”. Acum, amândoi se uitau la ea şi aşteptau o explicaţie. Patrick derula puţin îngrijorat în minte seara în care Jane îi povestise despre cel care i-a rupt inima. În acelaşi timp, nu înţelegea exact cum femeia care se trezise în brațele lui în acea dimineaţă se afla acum aici, de vorbă cu acest bărbat.

Iar Sebastian… Sebastian ar fi vrut să ştie tot.

 

30. Cui pe cui se scoate

30După cum se terminaseră lucrurile cu o seară înainte între ea şi Patrick, Jane simţea că trebuia să facă ceva. Cunoştea prea bine toate motivele pentru care se purtase aşa cu Patrick şi ştia foarte bine că ele nu au nicio legătură cu el, cu relaţia lor sau cu problemele ei de la birou. Cumva, Sebastian, deşi absent, o făcea să se simtă atât de confuză şi să pună totul la îndoială.

Astfel, în acea dimineaţă de sâmbătă, Jane se afla la uşa apartamentului lui Patrick, ţinând în mână o farfurie plină cu clătite împachetate frumos şi umplute cu gem şi Nutella.

Patrick deschise uşa şi se uita la ea puţin nedumerit:

– Ce faci aici?

– Am avut un flashback. Cu noi. De când eram mici. Când nu puteai să stai liniştit pe un scaun la mine în bucătărie în timp ce mama făcea clătite. Şi cum le mâncai până îţi venea rău. M-am amuzat puţin pe seama ta după care m-am apucat de gătit. Ţi-am făcut clătite. Poftim! Spuse Jane întinzându-i mândră platoul cu desert.

Patrick se uita la ea ca la o persoană complet nebună şi nu schiţa niciun gest. În secunda următoare, Jane îşi făcu loc pe lângă el şi se strecură înăuntrul apartamentului. Pe masa din living se afla o sticlă de whisky pe jumătate goală. Era clar. Patrick era încă supărat.

– Ah, eşti un pic mahmur? spuse ea zâmbind cald.

– Da, sunt mahmur, răspunse Patrick abrupt. Ce crezi că dacă vii la mine la uşă cu o farfurie cu clătite şi o amintire de când eram înalţi cât masa o să uit ce s-a întâmplat?

– Nu… răspunse Jane. Speram însă că o să înţelegi că îmi pare rău. Comportamentul meu nu a avut nicio legătură cu tine.

– Ce vrei să spui cu asta? Nu-mi amintesc să mai fi fost altcineva cu noi în cameră aseară. Cu cine are de a face atunci?

Jane aşeză farfuria cu clătite pe masă şi se uită serios la el.

– Patrick… am să fiu sinceră cu tine. Nu mă simt confortabil să vorbesc despre asta. Cu toţii avem un trecut. Al meu începe în schimb să mă prindă din urmă. Poate ştii şi tu cum e.

– Să înțeleg că acum ești pregătită să vorbești? Da, știu cum e, dar cum te aştepţi ca eu să trec peste toate lucrurile astea şi să le înţeleg dacă tu nu-mi explici? Şi eu am un trecut. Şi nu am nicio problemă să vorbesc despre el.

Jane ridică privirea şi se uită în ochii lui verzi. Pentru o clipă, se pierdu în ei. Era prima oară când începea să îşi dea seama că în spatele imaginii de bărbat arogant pe care o afişa în faţa tuturor, ar putea fi cineva care să o înţeleagă, în mod sincer de această dată. Cu toate acestea, povestea ei cu Sebastian, coşmarurile din ultima vreme şi prietenul cel mai bun al lui Patrick care se dovedise a fi coleg cu Sebastian, o făceau să se simtă paralizată. Nu putea scoate un cuvânt.

– Ok, o să încep eu. Aşază-te, continuă Patrick.

Se aşezară amândoi pe canapea, iar Patrick scoase două pahare în care turnă din sticla de whisky aflată pe masă. Jane se ghemui lângă el, nici măcar căldura și apropierea corpului lui nu-i distrăgeau atenția, era complet concentrată pe ceea ce avea el să spună. Patrick luă o gură din pahar, lăsând whiskey-ul să curgă încet pe gât şi începu:

– Toată lumea ştie despre mine că în ultimul an de facultate mi-am retras dosarul, mi-am făcut bagajele, am cumpărat un bilet dus către Africa şi am lăsat totul în urmă. Simplu, nu?

– Nu-mi pare aşa de simplu cum zici tu dar da, asta ştiu şi eu, răspunse Jane.

– Câteodată stau şi mă întreb cum a crezut lumea că toate astea s-au întâmplat, pur şi simplu, într-o dimineaţă. Lucrurile şi hotărârile de genul ăsta nu se întâmplă aşa. Nimeni nu se trezeşte pur şi simplu şi decide că nu îi mai place viaţa lui. Eu nu cred că cei care fac ce am făcut eu fac asta doar pentru că vor să ajute copiii bolnavi. Cred că fiecare dintre ei fuge de câte ceva. Fie că vor sau nu să o recunoască.

– Şi tu de ce ai fugit? Întrebă Jane.

– De o “ea”.

Jane se uita la el cu ochii cât cepele. Nu putea crede că un bărbat atât de sigur pe el putea să fie doborât de o femeie.

– În ultimul an de facultate eram logodit cu o femeie ce mie îmi părea minunată, aveam în faţă un viitor strălucit ce includea absolvirea magna cum laudae de la universitate şi urma să preiau afacerea cu hoteluri a părinţilor mei. Oricine ar fi spus că aveam o viaţă perfectă. În realitate însă, am descoperit că viitoarea mea soţie mă înşela cu unul dintre partenerii de afaceri ai tatălui meu. O situaţie mai mult penibilă decât altceva… doar eu am fost cel care a prezentat-o tuturor la toate reuniunile de familie şi nu numai. Aproape că mă simt, într-un fel, resposabil de aventura lor…

– O, Doamne, Patrick… tu vorbeşti serios?

– Cât se poate de serios, draga mea.

– Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta, îi spuse Jane.

– E ok, am depăşit momentul.

– Ce s-a întâmplat după ce ai aflat?

– Am rupt logodna. Ea a rămas cu el, eu am plecat în Africa, tata a continuat să facă afaceri cu el. Cred că atunci a fost pentru prima oară când mi-am dat seama cât de duplicitari pot fi oamenii. Relaţia cu ai mei s-a deteriorat, nu mă mai puteam uita la ei cu aceeaşi ochi. Chiar dacă eram conştient că nu au nicio vină.

Sfârşitul fiecărei propoziţii era punctat de o înghiţitură zdravănă de whisky. Pentru Jane era clar cât de mult îl afecta pe Patrick să îi spună toate lucrurile astea.

– După un an am venit înapoi acasă. Eram cu totul altă persoană. Atunci am decis să deschid barul. Câţiva ani mai târziu, intrai tu în el. Şi iată-ne ajunşi aici, faţă în faţă, povestindu-ne viaţa în timp ce ne îmbătăm dintr-un whiskey foarte scump.

Patrick lăsă un zâmbet să îi descreţească fruntea.

– Patrick… prietene, viaţa ta e o telenovelă ieftină, spuse Jane după o pauză solemnă.

Pe amândoi îi bufni râsul. Când se opriră, Jane trase aer în piept. Ştia că e rândul ei. Şi deşi ”telenovela ei” era surclasată de cea a lui Patrick, îi era în continuare greu să vorbească. Simţea că, vorbind despre asta, lăsa să i se deschidă toate rănile provocate de relația cu Sebastian.

– Cred că acum e rândul meu, începu ea.

– Te rog… ce poate fi mai rău? spuse Patrick.

– Îl cheamă Sebastian. L-am cunoscut alimentând într-o benzinărie, era parcat în fața mea. Au urmat trei ani de relaţie. În mare parte, bună. Se înţelegea atât de bine cu prietenii mei. Credeam că e “băiat bun”. Dar poate aşa ceva nu există. Poate ne-a păcălit pe toţi. Nu mai ştiu. Ne-am despărţit pentru că nu ne mai doream aceleaşi lucruri. Aparent eu îmi doream să fiu cu el, în timp ce el îşi dorea pe altcineva. Nici măcar nu am putut să ripostez. Am aflat de cealaltă femeie după despărțire , întâmplător, de la o cunoştinţă comună. Cu care am dat nas în nas pe stradă.

Înainte ca ultima vocală a cuvântului să iasă din gura ei, Jane duse la gură paharul de whisky şi îl lăsă pe tot să îi alunece pe gât, în timp ce închise ochii. Cumva, licoarea aia aurie funcţiona pe post de medicament, ce ar fi putut cicatriza rănile ei. Sau cel puţin aşa simţea Jane atunci.

29. Flori, fete și bărbați

FotorCreated46523Jane se uita la buchetul de iriși și narcise galbene, care îi trona pe birou – un cadou de la Patrick. Florile fuseseră livrate cu o zi înainte, însoțite de un măr, cu mesajul: ”Permite-mi să-ți ispitesc amintirile și orice altceva vrei tu. Îmi pare rău ca nu ne putem vedea azi. Să ai o zi fumoasă, femeie!”.

Mesajul o făcuse să zâmbească pentru prima oară de la întâlnirea cu David, colegul lui Sebastian.

Acum, însă, după încă o noapte nedormită, de data asta din cauza gândului că o reîntâlnire cu Sebastian era iminentă – florile de pe biroul ei erau doar flori.

– N-ai apucat încă să vorbești cu el despre Sebastian? o întrebă Eva, întrerupându-i șirul de gânduri.

– Nu, astăzi ne vedem. Nici nu știu dacă vreau să fac asta, răspunse Jane.

– Ai zis că te mai gândești. Să înțeleg că te-ai hotărât să taci? Foarte neobișnuit pentru tine, îi spuse Eva pe un ton înțelegător.

Ce e drept, cu o seară înainte, când făcuse turul telefoanelor ca să vorbească cu fiecare dintre fete, Jane nu se arătase încă hotărâtă să facă nimic. Acum, însă, perspectiva de a deschide cutia Pandorei, sau mai bine zis cutia lui Sebastian, cu Patrick, nu i se părea deloc tentantă.

– Da, știu, poate e timpul să ascund și eu ceva. Pe Sebastian chestia asta l-a servit bine, nu? zise Jane cu resentiment în voce.

– Poate, dar tu nu ești el. Iar el e un cretin, spuse Eva cu convingere.

Jane zâmbi, dintre toate fetele Eva fusese cea mai puțin înțelegătoare cu Sebastian. După despărțire, Eva îi recunoscuse lui Jane că mereu avusese un sentiment ciudat față de Sebastian, nu spusese nimic despre asta pentru că ”la urma urmei nu sunt ghicitoare sau cititoare de aură – mie îmi plac datele palpabile”.

– Și cu Nic care e treaba? întrebă Jane, vrând să deturneze atenția de la ea.

– Nimic momentan, am vorbit de câteva ori,  e altceva și asta îmi place. Observ că vrei să schimbăm subiectul, orice se întâmplă suntem aici la datorie, spuse Eva cu o voce încurajatoare.

***

După program, înapoi acasă, Jane îl aștepta pe Patrick. Soneria răsună în casă, Jane deschise ușa, iar Patrick își lipi instant buzele de ale ei. Un gest care altă dată i-ar fi trimis senzații delicioase până în vârful degetelor. Acum, însă, Jane se simțea sufocată de apropierea acestui bărbat care se voia a fi al ei. Era sătulă să vorbească despre Sebastian cu oricine, cu atât mai mult cu Patrick. Își dorise un început nou, care, însă, părea să fugă de ea ca dracul de tămâie. Și totuși, se simțea groaznic să ascundă lucruri. Aparent rămăsese cu o lecție învățată din povestea cu Sebastian – minciuna.

– Ce se întâmplă? întrebă Patrick pe un ton blând ridicându-i bărbia spre el, astfel încât Jane să îl poată privi în ochi. Patrick știa că ceva era în neregulă cu ea de câteva zile. Nu întrebase până acum așteptând-o pe ea să îi spună.

– Nimic, spuse Jane trăgându-se din brațele lui.

– Iubito, nu-mi insulta inteligența. Cunosc textul ăsta cu ”nimic”. În traducere liberă, la voi, femeile, înseamnă totul. Așa că vreau să știu tot ce e de știut legat de starea ta, spuse Patrick ferm. Știa că lui Jane nu îi plăcea să fie presată, dar ceva îi spunea că de data asta trebuia să insiste.

– Așa cum îmi spui și tu lucruri doar când îți convine? zise Jane răspicat.

– Iar ne întoarcem la faza cu plantatul copacilor? Gata, s-a întâmplat. Hai să trecem peste, decât dacă îți face plăcere să ții o evidență a așa-ziselor  mele greșeli. Ai și microfoane în casă, lucrezi la Servicii? spuse Patrick foarte calm.

– Wow, suferim un pic de mania persecuției, zise Jane. Sângele i se urcase deja în obraji și avea senzația că ori urma să îl pleznească pe Patrick sau avea să înceapă să plângă de nervi. Discuția luase o întorsătură urâtă și puțin absurdă.

Patrick își încleștă un pic maxilarele încercând să se liniștească. Așa nervoasă cum era, Jane nu putea nega cât de atrăgătoare erau trăsăturile feței lui. Bărbia bine arcuită, ochii pătrunzători și semnele unei bărbi de a doua zi, făceau din el un  exemplar foarte masculin. Ce contrast incredibil între înfățișarea lui Patrick și chipul aparent blând a lui Sebastian. Jane închise ochii plină de frustrare, era acum convinsă ca mintea ei funcționa constant pe două coloane comparative între cei doi bărbați din viața ei.

– Nu, nu sufăr de nimic, stau bine și cu colesterolul. Vreau doar să vorbești cu mine și să îmi spui ce ai pățit. Și asta face parte din chestia asta dintre noi, zise Patrick pe un ton mai liniștit.

– Mă bucur că acum ești dispus să împarți și alte lucuri cu mine în afară de pat. Corecție: eu să împart lucruri cu tine în ”chestia asta”, spuse Jane furioasă.

– Sunt gata să îți zic orice vrei să știi. Când ești pregătită să vorbești și să asculți, știi unde mă găsești, rosti Patrick cu răceală.

Într-un moment se auzi ușa de la intrare trântindu-se. Patrick nu mai era, iar Jane putea să se bucure de compania lacrimilor ei.

28. Nu umbla ca bărbatul cu cortul

12822072_10208579394220799_1617149223_nJane se trezi în mijlocul nopţii brusc, fără să își dea seama din primele momente ce se întâmplase. Respira greu şi, deşi trăgea mult aer în piept, avea senzaţia că oxigenul nu ajungea în plămânii ei. Nu era prima oară când un atac de panică o trezea din somn.

Stând aşa un minut, nemişcată, încercând să se dumirească şi să-şi controleze respiraţia, îşi aminti totul: acelaşi vis, seară de seară, care îi măcina somnul de câteva săptămâni bune. Deşi decorul se schimba de fiecare dată, acţiunea era aceeaşi: Sebastian cu o altă ea. Aceasta, era însă o proiecție în totalitate a imaginației lui Jane, fără nici o asemănare cu femeia care îi stârnise în realitate interesul lui.

Niciodată în viaţa ei, Jane nu fusese capabilă să distingă atât de bine trăsăturile unei persoane necunoscute, prezente doar într-un vis. Acum trează, faţa femeii, pe care Sebastian o ţinea mândru de mână, îi părea cumva cunoscut de oarecare, putea fi oricine.

Nu înţelegea de ce i se întâmplă asta. De ce, brusc după atât de mult timp, avea senzația că îl vede pe stradă sau la cumpărături. Şi apoi, seară de seară, în visele ei, care deveniseră acum coşmaruri.

Jane se ridică din pat, deschise larg geamul şi inspiră adânc aerul îngheţat de afară. Nu puteau fi mai mult de 2, 3 grade. În doar câteva secunde, Jane începu să îşi simtă plămânii funcţionând şi să se calmeze.

“Vise despre sexul cu Patrick nu puteam să am şi eu… bine că visez asta!” îşi spuse Jane în barbă.

Câteva minute mai târziu, Jane se afla din nou în pat, somnul însă nu mai părea să fie cu ea. Toate detaliile vivide ale coşmarului o bântuiau acum.

La un moment dat, chiar îi trecu prin cap să pună mâna pe telefon şi să îl sune pe Sebastian, chiar dacă era lipsit de sens. Ce i-ar fi putut el spune la 3 dimineaţa? Iar Jane cu siguranță s-ar fi simţit penibil şi el probabil nu ar fi înţeles nimic din reproşurile şi ţipetele ei…

A doua zi, la birou, se simţea încă urmărită de coşmarul de noaptea trecută, iar lipsa somnului aproape că nici nu avea loc de amintirea imaginilor cu pricina. Cu toate acestea, Jane se ascunse de “elefantul” care era pe urmele ei prin rapoarte, interviuri, telefoane şi mailuri. Sau cel puţin încercă.

Când programul de la birou se termină, Jane decise să evite mersul acasă și hotărî, în schimb, să îşi ocupe mintea cu Patrick. Se urcă în maşină şi porni spre barul lui. Când intră în el pe nepusă masă, Patrick o zări imediat şi se îndreptă bucuros spre ea.

– Bună seara, bună seara! Te mai trimit şi altă dată la birou, domnişoară. Văd că te învaţă să faci surprize frumoase! spuse Patrick.

Jane încerca să îşi lipească de faţă un zâmbet larg, care să ascundă apăsarea, pe care o purtase cu ea întreaga zi. Deschise larg braţele şi se lipii de corpul lui Patrick, fără să spună nimic. Cumva, căldura trupului lui o mai liniştea puţin.

– Unii dintre prietenii mei sunt aici, hai să-i cunoşti! spuse Patrick trăgând-o uşor de mână.

Ajunsă la masa cu pricina, Jane se simțea aproape încolțită de cantitatea mare de testosteron:

– Bună seara, domnilor! spuse ea suficient de tare încât să le acopere entuziasmul.

Cei şase bărbaţi se opriră brusc şi se uitară la ea, măsurând-o din cap până în picioare. Cât de mult ura Jane acest fel de comportament!

După câteva secunde, unul dintre ei spuse:

– Tu trebuie să fii Jane! Am auzit multe despre tine… atât de multe încât începusem să mă întreb dacă exişti cu adevărat. Eu sunt David, poţi să te aşezi lângă mine, cred că avem multe de discutat…

Bărbatul întinse atunci mâna către Jane. Aceasta răspunse gestului după care se întoarse şi îi şopti lui Patrick la ureche:

– Aşa sunt toţi?

– Aşa cum? Nu-l lua în seamă pe David, îi plac prea mult femeile… sincer, doar pe el îl cunosc foarte bine. Restul de la masă sunt colegii lui de birou, răspunse Patrick.

În următoarele minute, Jane şi Patrick luară loc la masă alături de ei şi Jane descoperi că David nu era atât de rău precum îşi imaginase. Un pic plin de el, de familie bună, la fel ca Patrick, şi absolvent al unei Facultăţi de Marketing. El şi Patrick se cunoşteau de pe vremea liceului şi rămăseseră în relaţii foarte bune, deşi fiecare îşi alesese un alt drum în viaţă. În timp ce Patrick plecase în Africa să facă voluntariat, David se angajase la departamentul de Vânzări al unei companii de top, unde făcuse carieră. Printre colegii lui, era un fel de legendă. Toţi se uitau cu invidie la cel care, în ultimii 5 ani, de când lucra pentru firmă, nu ratase niciun target în nicio lună. Colegii îl luaseră peste picior acuzându-l de metode neortodoxe prin care își atingea scopurile. Adevărul însă era că David era pur şi simplu născut cu „Vânzările” în sânge.

Jane se uita la el în timp ce acesta îi povestea cu înflăcărare despre locul lui de muncă. Se vedea că e mândru de poziţia lui şi că nu salariul mare era ceea ce îl anima.

La un moment dat, Jane îi întrerupse monologul cu o scurtă întrebare.

– Scuză-mă, unde ziceai că lucraţi voi? La Prest IT?

– Da, eu şi colegii mei de aici de la masă…lipsesc câţiva în schimb…

Pentru David, berile care nu mai încetau să fie aduse la masă începuseră să îşi facă efectul şi să îi afecteze un pic coerenţa.

Jane, care acum făcuse ochii mari, se uita pierdută la el:

– Aveaţi sediul acolo, în clădirea de birouri de lângă Sala Polivalentă, la Grand Tower?

– Da, acolo aveam. Dar ne-am mutat acum destulă vreme, 2 ani cred, prin primăvară. Vai ce spectacol a fost atunci cu mutarea. Nimănui nu i-a convenit să ne mutăm. Era mult mai comod acolo, aveam toţi clienţii foarte aproape. Avem un coleg care locuieşte destul de aproape de fosta clădire şi ajungea foarte uşor la birou. Sebastian îl cheamă, nu a putut să vină în seara asta, dar poate îl vei cunoaşte la un moment dat. A fost distrus când s-a anunţat că ne mutăm din clădire,deși era de puțină vreme la noi în firmă. A încercat să ne scoată pe toţi la protest. El zicea că nu pleacă de acolo, că el pe biroul ăla a semnat contractul de muncă, nu la mama naibii, pe bulevardul Blaşcovici, unde lucrăm acum…

Jane nu mai putea spune nimic, nici că ea încă lucra acolo, nici cine fusese Sebastian pentru ea. Rămase înmărmurită în timp ce David își continua nestingherit povestea despre care cartiere din oraş erau bune pentru făcut business şi care nu. Jane nu se mai putea gândi decât la un singur lucru: la o conversaţie, pe care o avusese într-o după-amiază de primăvară, cu vreo câteva luni înainte ca viaţa ei să se schimbe şi Sebastian să plece.

Pe vremea aceea, Jane şi Sebastian ieşeau zilnic din aceeaşi clădire, dar rar o făceau în acelaşi timp.

– Hei, ce faci? spusese el, îndreptându-se spre ea.

– Bine. Tu? Mi-e foame, mergem să mâncăm ceva? răspunse Jane.

– Da, sigur. Unde vrei tu, răspunse el. Dar să fie bună mâncarea. Şi poate găsim şi un restaurant cu terasă. Şi nici să nu îmi ceară 80 de lei pe o salată. Hai că vedem noi pe drum, răspunse el. Să vezi ce s-a întâmplat azi. Am fost anunţaţi că ne mută birourile undeva pe bulevardul Blaşcovici. Cică nu mai stăm decât câteva săptămâni aici.

– Serios? întrebă atunci Jane.

– Mor de nervi. Era atât de mişto aici. Știi doar cum cad eu dimineaţa din pat direct la birou. Plus că nici nu vom mai fi în aceeași clădire, spusese el sărutându-i mâna.

– E, hai, nu exagera şi tu acum, că nu e sfârşitul lumii, e doar o mutare de birou şi nici nu e aşa departe, răspunse Jane. Plus că nu ar strica să devii şi tu un pic mai matinal.

– Da mă, dar toţi clienţii noștri erau aici în zonă, era aşa uşor să ajungi la ei, nici nu trebuia să iau maşina când era cald afară. Mergeam pe jos…

Discuţia continuase atunci şi la cină, după vreo 30 de minute în care schimbaseră 3 restaurante şi 2 locuri de parcare. Aşa erau ei. Mai nehotărâţi. Sau poate mai mult el? Pentru Jane, nimic nu părea în neregulă cu asta, atunci.

27. Ia-ți mireasă rochie bună

FotorCreated789Paradisul nunților pe steroizi se afla în fața ochilor lui Jane. O cameră înaltă cu ornamente vopsite în auriu, mese ticsite cu mărturii pentru invitați, zeci de modele de fețe de masă și și mai multe de verighete – care, sincer, arătau toate la fel.

Deși totul părea ușor generic și ștampilat cu fraza ”Made in China”, nu era nimic generic în faptul că prietena ei cea mai veche, Sofia, urma să se mărite în aproximativ 7 luni. Jane, fetele și Teodor erau hotărâți să o ajute pe viitoarea mireasă să găsescă ‘acea rochie’.

În prezent, erau toți așezați cuminți pe canapeaua opulentă și extrem de albă a salonului, așteptând-o pe Sofia să își facă apariția din cabina de probă.

– Nimic de călugăriță, dears, se mărită, nu merge la mânăstire! spuse Teodor concentrat pe un catalog de rochii.

– Da, clar, dar nici una de dansatoare exotică, spsuse Eva, la fel de concentrată.

– Fără extreme. Nici la mânăstire, nici la bordel, ne-am înțeles, adăugă Jane, uitându-se curioasă spre cabina de unde se auzea foșnet de material.

– Sunt aici! Am ajuns! A probat prima rochie? răsună vocea Alexandrei.

– Nu, dragă, dar mai încet că sperii mireasa! Stai jos! spuse Teodor pe un ton autoritar.

Alexandra părea că ar fi vrut să protesteze faţă de tonul de navigator, dar știa că ocazia nu-i permite, așa că se așeză pufnind pe canapea. În momentul următor, Sofia ieșea temătoare din cabina de probă.

Jane se uita la prietena ei, dintr-o dată timidă și un pic îmbujorată – atât cât îngăduia fața perfect conturată a Sofiei. Pentru Jane, momentul părea oarecum ireal. Mai ieri împărțiseră aceeași bancă în liceu și încercaseră cu chiu cu vai să treacă la mate. Restul fetelor și Teodor se uitau la fel de fermecați la femeia în alb din fața lor.

– Ce faceți? Ați amuțit? Sunteți bolnavi? spuse Sofia pe un ton jucăuș în timp ce se poziționa în fața oglinzii.

– Da, da, hai gata cu minuneala, e doar o rochie albă! Dai cu vin pe ea și gata. Ești foarte frumoasă dear, spuse Teodor zâmbind.

– Teo!! îl avertiză Eva.

– Jane? întrebă Sofia.

– Scuze, m-am emoționat un pic. Da, subscriu, chiar ești foarte frumoasă Sof, răspunse Jane cu un zâmbet foarte larg. Sofia îi aruncă o privire caldă și plină de înțeles.

– Da “prințesă” nu probezi? întrebă brusc Alexandra.

Toată lumea începu să râdă.

– Ce e, ce am zis? se miră Alexandra.

– Nimic. Da, sigur probez. Mai sunt 7 rochii în cabina aia, printre care și una pe sub care ar încăpea tot Circul de Stat, spuse Sofia. Momentul setimental se încheiase și era din nou Doamna Director, cum îi plăcea lui Jane să o tachineze uneori.

– Până te schimbi tu, stai că avem bârfă aici. Alexandra, ce e cu seniorul ăla care îți dă târcoale? Și tu, Eva, ce ai învățat de la băiețelul ăla de la barul lui Patrick? Te tot vrăjea el acolo în spatele barului… spuse Teodor.

– Are 23! Nu e băiețel! Are 45! E matur, nu bătrân! exclamară Eva și Alexandra aproape simultan.

Jane și Teodor izbucniră în râs în timp ce din cabină se auzi o foșnitură puternică.

– Stați că ne cade mireasa, ești bine Sof? întrebă Teodor.

Răspunsul fu un bombănit și un set de scuze față de domnișoara care o îmbrăca și o dezbrăca pe Sofia.

După cele 7 rochii, alte comentarii acide ale lui Teodor și micile confesiuni ale Evei și Alexandrei, Jane și Sofia stăteau la o masă în cafeneaua lor.

– Îmi e un pic frică, știi? spuse Sofia uitându-se în cana cu cafea.

– Știu. M-aș îngrijora dacă nu ți-ar fi un pic, îi răspunse Jane.

– Cum așa? întrebă Sofia nedumerită.

– Păi așa știu sigur că te-ai gândit bine la ce faci, spuse Jane.

Cele două femei își zâmbiră. Viețile lor erau în plină schimbare, dar acum erau aici, împreună.