31. Fostul la nevoie se întâlneşte

reintalnireaEra o sâmbătă seară la care Jane se gândea cu inima strânsă de aproape o săptămână. Atunci, Patrick o anunţase că sunt invitaţi la ziua de naştere a lui David. Într-un fel, simţea că a venit rândul ei să fie testată: urma să îi cunoască în mod oficial pe prietenii bărbatului cu care îşi împărţea patul şi viaţa de câteva luni. Jane era neaşteptat de agitată din numeroase motive. În primul rând, îl plăcea pe Patrick suficient de mult încât să îi pese. În al doilea rând, nu excelase neapărat, vreodată, în crearea unei legături trainice cu prietenii bărbatului de lângă ea.

Mai mult, faptul că prietenul cel mai bun al lui Patrick lucra împreună cu fostul ei iubit nu o ajuta deloc. Nu îi spusese nimic lui Patrick despre asta, dar această informaţie o făcuse cumva să îşi piardă echilibrul pe care îl menţinuse până acum în faţa lui.

Puţin întârziaţi, Patrick şi Jane intrară în pub-ul aglomerat ţinându-se de mână. La uşă, fură întâmpinaţi de David, care venea spre ei ţinând un pahar de băutură într-o mână şi o sticlă de șampanie în cealaltă. Era clar – David era cherchelit de mult.

– Bună seara, dragilor! Vai ce mă bucur că aţi venit! Da’ bine, boss, ce-ai făcut atât? Te aşteptăm cu sticlele deschise… îi spuse David lui Patrick în timp ce îl trăgea uşor de mână.

– Am avut ceva de rezolvat la bar şi de-aia am întârziat puţin. Dar văd că lipsa mea nu v-a ţinut distracţia pe loc… unde sunt ceilalţi? răspunse Patrick.

– În camera din faţă… o să găseşti lume cunoscută prin toate camerele, am închiriat tot localul oricum… mă duc să vă aduc ceva de băut… șampanie? spuse David, uitându-se fix la Jane și întinzându-i sticla.

– Nu, mulţumesc! răspunse aceasta imediat.

– Pentru mine 200 de whiskey, fără gheaţă. De fapt, lasă că îmi iau eu de la bar. Nu-mi las eu băutura în mâna ta de vânzător, continuă Patrick ironic.

Patrick o luă atunci de mână pe Jane şi începură să se strecoare prin mulţime. După ce îşi luară băuturi de la bar, Patrick se opri în faţa unei mese la care se aflau vreo zece persoane, majoritatea bărbaţi. Două femei stăteau cuminţi într-un colţ al mesei şi purtau o conversaţie în timp ce comparau nişte poze aflate pe ecranele telefoanelor lor. Jane îi privea ca un spectator atent.

În secunda următoare, toţi bărbaţii aflaţi la masă se ridicară, îl salutară pe Patrick şi începură să facă glume pe care Jane nu le înţelegea. Era normal, doar şi ea le avea pe ale ei cu fetele, numai că trecuseră ceva ani de când se aflase de partea cealaltă a baricadei.

Patrick o prezentă scurt pe Jane, fără să pună prea multă presiune pe moment.

– Băieţi, ea e Jane! Cred că aţi mai auzit de ea, nu?

Toţi se prezentară apoi pe rând: Andrei, Radu, Bogdan, Tudor, încă un Andrei, Cătălin, Dragoş şi Laurenţiu. Jane pierduse şirul numelor pe la al doilea. Cu toate astea, nu se simţea încolţită. Băieţii nu erau în mod special preocupaţi de ea. Pentru moment, asta o linişti. I se făcu apoi cunoştinţă cu cele două fete aflate pe canapea, Andreea şi Silvia, care ridicară scurt privirea, zâmbiră cald şi murmurară un „îmi pare bine” destul de neconvingător.

O oră mai târziu, Jane stătea pe canapea lângă Patrick şi încerca să răspundă tuturor întrebărilor pe care băieţii le aveau pentru ea: unde a studiat, unde lucrează, ce îi place să bea… cu toate acestea, preferata lor era modul în care ea şi Patrick s-au reîntâlnit, povestire pe care Jane o spunea acum a treia oară unui bărbat pe nume Bogdan, pe motiv că nu fusese atent nici prima, nici a doua oară când Jane povestise cum, într-o seară, a intrat întâmplător  în barul lui Patrick, pentru a se adăposti de ploaie.

– Mă scuzi un pic. Revin şi termin povestea, îi spuse Jane scurt.

Zâmbind, se ridică şi ieşi din cameră. După ce întrebă un chelner și traversă alte două încăperi pline cu oameni pe care nu îi recunoştea, Jane ajunse pe holul unde se aflau toaletele. Distrasă de sunetul telefonului care se auzea din clutch-ul ei auriu, Jane se lovi de o persoană care venea din direcția opusă. Înainte ca propoziţia „Îmi cer scuze” să îi iasă pe gură, Jane ridică privirea şi încremeni: în faţa ei se afla nimeni altul decât Sebastian. Ţinând un pahar de băutură în mână, Sebastian se uita şocat la Jane. Ea nu putea să spună nimic, însă începea să simtă furia care se aduna pe dinăuntrul ei, în timp ce în minte i se derulau toate evenimentele de la despărţirea lor şi până acum: frustrarea, lacrimile, confuzia, Avocatul, care poate făcuse şi el ceva bun, apoi depresia, o seară cu o ploaie torenţială şi barul lui Patrick. Acea seară care avea să o aducă acum aici, faţă în faţă cu trecutul ei dureros.

– Bună… spuse Sebastian încurcat. Ce faci aici?

Jane se uită lung la el, ridică din sprâncene şi încercă să îl ocolească fără să spună un cuvânt. Dacă privirile ar fi avut puterea să ucidă, Sebastian ar fi fost deja mort de ieri.

– Hei, ce faci, nici măcar nu o să vorbeşti cu mine? Serios? spuse Sebastian în timp ce o atingea uşor pe umăr.

– Ce să vorbim? Nu avem nimic să ne spunem, spuse Jane pe un ton aspru.

– Hai, nu te purta așa. Ce faci aici? Cu cine ai venit? Sunt şi fetele cu tine? Şi de unde îl ştii pe David? întreba Sebastian rugător.

Încerca să pară simpatic.

– Ai cam multe întrebări pentru un bărbat cu atât de multe secrete, nu crezi?

– Nu înţeleg ce vrei să spui cu asta. Îmi pare rău pentru cum m-am purtat, nu putem să vorbim măcar cinci minute fără să ne certăm? continuă el.

Sebastian îi zâmbea cald. Jane nu mai văzuse acel zâmbet de atât de multă vreme. Aproape că, pentru un moment, acel surâs făcea ca întreaga situaţie să fie suportabilă. Pentru o secundă. Atât.

– Sebastian, nu are rost. N-ai distrus tu într-o clipă tot ce era bun între noi? Tot ce am avut şi am construit împreună? Ai făcut asta fără să clipeşti și n-a fost de ajuns o dată. Ai vrut și repriza doi. Probabil voiai să te asiguri că nu mai rămâne chiar nimic – felicitări! Nu ai ce să spui ca să îndrepţi asta. Acum, eu nu mai vreau nimic de la tine, spuse Jane cu un calm care și pe ea o mira.

– Putem vorbi despre ce s-a întâmplat, acum că a trecut timpul şi a trecut furia acelui moment. Să ştii că eu aș vrea să îţi spun nişte lucruri…

Sebastian nu apucă să îşi termine propoziţia că din spatele lui apăru Patrick. Jane simţea că i se taie respiraţia. Cei doi bărbaţi se uitară unul la celălalt, îşi strânseseră mâinile şi fiecare din ei îşi rostise numele, urmat de un „Salut!”. Acum, amândoi se uitau la ea şi aşteptau o explicaţie. Patrick derula puţin îngrijorat în minte seara în care Jane îi povestise despre cel care i-a rupt inima. În acelaşi timp, nu înţelegea exact cum femeia care se trezise în brațele lui în acea dimineaţă se afla acum aici, de vorbă cu acest bărbat.

Iar Sebastian… Sebastian ar fi vrut să ştie tot.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s