34. Ia ciorapul, neamule!

2În mijlocul clubului, Jane se oprise şi se uita inert la ecranul telefonului ei, pe care trona un mesaj de la Sebastian.

„Bună. Sper că nu te deranjez. Sunt în delegaţie în Franţa şi mă întrebam dacă îţi mai doreşti o pereche din dresurile alea franţuzeşti care îţi plac atât de mult?”

Pentru o secundă, Jane avu senzaţia că cineva face cumva mişto de ea. Ştia foarte bine la ce se referă Sebastian, dar nu înţelegea de ce. După tot ce se întâmplase între ei, relaţia, certurile, răceala şi înșelatul lui, cu asta ramăsese el? Cu faptul că ei îi plăceau ciorapii franţuzeşti pe care el îi aducea de fiecare dată când mergea în delegaţii?

Fetele se opriseră şi ele din dansat, băut şi bârfit specimenele masculine din club şi se uitau interesate peste umărul lui Jane pe telefonul aflat în mâna ei. Jane se întoarse către ele şi spuse confuză:

– Pe bune? Dresuri? Nu pot să cred aşa ceva…

– Nu înţeleg, spuse Eva, care-i treaba cu dresurile?

– Îmi aducea el mie tot timpul dresuri din Franţa, dintr-un boutique care îmi place mie. Fie că le foloseam la birou sau la el în dormitor… Acum vrea să le aducă pentru ce, să îi facă un bine lui Patrick? Serios, cât de dubios să fii?

Fetele bufniră în râs.

– Draga mea, băiatul ăsta suferă de o nebunie cu totul specială. E clar, concluzionă Alexandra.

– Ai de gând să îi răspunzi? Întrebă Sofia ridicând din sprâncene.

– Am de gând să beau, spuse Jane.

În secunda următoare, ridică paharul de pe masă şi dădu tot conținutul pe gât fără să clipească. Următoarele ore s-au derulat destul de previzibil: bărbaţi complet neinteresanţi roiau în jurul lor, paharele se goleau în timp ce picioarele le erau din ce în ce mai obosite din cauza tocurilor de 13 centimetri.

Luni de dimineaţă, Jane era la birou şi învârtea de zor nişte hârtii primite cu corespondenţa. Încerca să îşi ia mintea de la acel mesaj complet neaşteptat şi ciudat din cale afară, la care nu răspunsese şi nici nu intenţiona să o facă. În secunda următoare, telefonul de pe birou începuse să sune.

– Bună Jane, ai un colet aici, cobori te rog să îl ridici? Te aşteaptă curierul să semnezi pentru el, spuse tânăra de la recepţie.

– Sigur, vin imediat, răspunse Jane.

Câteva minute mai târziu, Jane desfăcea curioasă coletul, imaginându-şi că trebuia să fie de la Patrick, care încerca cumva să îşi ceară scuze pentru discuţia aprinsă de acum mai bine de o săptămână.

Când scoase la suprafaţă conţinutul pachetului, Jane rămase înmărmurită: Sebastian îşi luase libertatea de a-i trimite la birou 3 perechi din dresurile ei preferate. Jane simţea că explodează de furie. Puse dresurile înapoi în cutie şi o aruncă apoi în coşul de gunoi. Ieşi pe balcon, fumă o ţigară, în speranţa că o va calma, şi intră înapoi în birou.

Următoarele trei zile se concentră numai pe treburile de la birou. Îşi asumase zeci de task-uri extra doar ca să îşi ocupe mintea. Şi, cu toate astea, de fiecare dată când închidea ochii, imaginea acelor dresuri împachetate frumos în hârtie franţuzească îi apărea imediat în minte.

Joi era timpul unei cine cu fetele. Jane intră în restaurant şi se aşeză la masa lor. Părea ostenită.

– Ce-ai păţit, păpuşa? Da, sunt pe post de Teodor în seara asta, spuse Sofia zâmbind. Pari extrem de obosită… Vreun proiect nou la birou? Întrebă aceasta curioasă.

– Da, sunt… am muncit mult în ultimele zile. Dar am ceva să vă spun. Ghiciţi ce mi-a fost livrat luni la birou! răspunse Jane.

Cele trei femei se uitau cu interes la ea.

– Ei bine, Sebastian a considerat că lipsa mea de reacţie la mesajul lui de sâmbătă este un răspuns pozitiv. Aşa că luni mi-a trimis la birou un colet cu trei perechi de dresuri. Pentru că, ce să vezi, e ok să trimiţi așa ceva unei femei ziua în amiaza mare la birou.

Sofia, Alexandra şi Eva izbucniră în râs. Jane se uita contrariată la ele.

– De ce râdeţi? Serios, vouă nu vi se pare o idioţenie? Sunt eu nebună?

– Nu, nu eşti nebună deloc. Stai liniştită, putea fi și mai rău însă, zise Eva în timp ce mesteca o frunză de salată verde.

– Adică? Elaborează dear, aici nu e ca la matematică, e nevoie de explicaţii suplimentare. Ce puteai sa primești mai rău de atât la birou? spuse Sofia, în timp ce ochii îi străluceau.

– Ei bine, chiloți! Domnul mister ăsta al tău ipohondru şi vânzător, putea să îți trimită chiloți de la Victoria’s Secret, răspunse Eva zâmbind.

– O, Doamne, chiar că, spuse Jane consternată.

– Îmi place că Eva a dat şi o marcă anume chiloților, adăugă Alexandra râzând. Pentru că punga e roz, nu Eva?

– Evident! zise Eva. Jane începu să râdă.

– Ca să îl parafrazez pe Teodor, că tot ne e dor de el – ce chiloți de la Victoria’s Secret, un desuu complet de la La Perla, păpușa. Ce e sărăcia asta? Trei perechi de ciorapi…pfff, adăugă Sofia în cea mai serioasă voce a ei.

Femeile de la masă izbucniră în râs.

– Hai să-l sunăm să vorbim cu el. Serios, să ne spună el cum e cu ciorapii și dacă vrea să îți trimită și chiloţii. Spuse Eva în timp ce râdea cu gura până la urechi.

– Ar fi ceva, zise Jane amuzată,un asemenea gest însă trebuie ignorat complet. Oricine i-ar da importanţă nu ar face decât o foarte mare prostie.

– Așa e, răspunse Eva.

– Ce ai făcut cu ei? Întrebă Alexandra.

– I-am aruncat, ce să fac, răspunse Jane.

– Foarte bine, doamne eu nu știu ce aș fi făcut dacă pățeam asta. Aș fi fost foarte rușinată… vai și ce făceam cu Robert nici nu știu, dacă afla putea să creadă că îl înșel. Bine că Patrick nu e acum în peisaj.

– Da, corect, zise Jane întristându-se .

– În altă ordine de idei, ce ai făcut cu Patrick? Ne mai place de el sau căutăm altul mai bun? întrebă Sofia.

– Nu ştiu. Nu am mai vorbit de atunci. Nu am luat nicio decizie. Vom vedea. Nu mă pot gândi acum la niciunul dintre ei. Niciunul nu pare să fie mai răsărit, răspunse Jane.

În secunda următoare, la masă îşi făcea apariţia chelnerul cu farfuriile pline cu mâncare.

– Hai, lasă bărbaţii flotanţi din viaţa ta. Pune mâna şi mânăncă! Ia şi un pahar de prosecco, ce dacă eşti cu maşina, vin eu şi ţi-o aduc mâine la birou, spuse Eva în timp ce îi întindea o farfurie plină cu mâncare şi un pahar de şampanie.

Jane îşi dădea seama că are dreptate. Pentru moment, putea fi liniştită că are atâţia oameni care aveau domiciliu permanent în viaţa ei. Altceva nu mai conta. Cel puţin în seara asta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s