38. În ţara actualilor, fostul este împărat

dupa paris 3Era sâmbătă dimineaţă. O dimineaţă caldă, de primăvară. Jane avea ochii somnoroşi, după o noapte destul de nedormită. Avionul aterizase cu întârziere şi ea ajunsese acasă mult după miezul nopţii. Fetele o aşteptau în cafenea.

– Bună dimineaţa, domnişoară! spuse Sofia veselă. Ne prieşte Parisul, văd… ochelari de soare, astea…zici că eşti o vedetă fugită în lume de bliţurile papazzilor.

Jane îşi lăsase ochelarii de soare să îi pice aproape de vârful nasului şi se uita serioasă la Sofia.

– Dimineaţă era când am ajuns eu acasă, pe la 3. Acum mi se pare că e de-a dreptul mijlocul nopţii şi mă aşez cu voi la masă în pijamale. Mă scuzaţi, sunt morocănoasă, am nevoie de cafea.

– Un ristretto pentru domnişoara, vă rog, îi spuse Eva chelnerului. Fără lapte, fără zahăr.

Jane zâmbi cald în timp ce chelnerul aşeza a opta minune a lumii în faţa ei: o ceaşca mică de cafea. Jane începu să le povestească fetelor despre Paris şi despre Patrick, despre felul în care el redefinise aşa-zisul oraş al luminilor în ochii ei. După ce îşi termină încântată povestea, era rândul lui Jane să asculte.

– Trebuie să îţi spunem ceva, începu Sofia. În weekend, cât erai tu la Paris, am dat nas în nas cu Sebastian. Într-un restaurant.

– O, Doamne. Şi ce s-a întâmplat? A vorbit cu voi? spuse Jane în timp ce îşi ţinea capul în palme, de parcă băuse toată noaptea.

– A vorbit, da, n-a fost mut, din contră. A venit la noi la masă, continuă Alexandra. A încercat să fie politicos. Ne-a spus că te-a văzut la o petrecere cu noul tău iubit… cu accent pe „noul tău iubit”, de parcă ar fi, de fapt, amantul.

– O, Doamne. Acum îl interesează şi de Patrick? De parcă situaţia nu era suficient de rea oricum… Şi voi ce i-aţi spus? spuse Jane.

– Şi tu acum, normal că îl interesează de Patrick, răspunse Sofia. Ştii cum e, parcă sunt mai buni strugurii acum că nu mai sunt ai tăi. Tot încerca să rămână la noi la masă. Şi tot întreba de tine, cu clasicele texte: „Sper că acest tip o face fericită”… puţin superior aşa, dacă mă întrebi pe mine. I-am tăiat-o eu scurt şi i-am spus că eu nu vorbesc cu el despre tine. Nu părea foarte nedumerit de ce i-am spus şi cred că s-a făcut că nu înţelege. Într-un final a plecat la el la masă.

– El cu cine era? întrebă Jane.

– Erau mai mulţi la masă, răspunse Eva. Am aruncat eu un ochi la un moment dat să văd cine se mai preumblă pe la masa lui, dar nu era nimic interesant. Înţelegi tu ce vreau să spun. Ea nu era acolo.

– Minunat, absolut minunat! izbucni Jane. Pare că, efectiv, oriunde merg, orice fac şi cu oricine vorbesc, el e cumva acolo, suflându-mi în ceafă.

Eva întoarse capul spre ea şi cu o mână o mângâia pe spate.

– Totul va fi bine, o să vezi. O să treacă şi asta. Noi suntem aici, orice ar fi, ştii asta, nu?

– Da, ştiu…

– Şi mai e ceva… spuse Sofia încet.

– Aoleu, mai e? răspunse Jane căscând ochii la prietenia ei.

– Ştii, ne-am gândit mult dacă să îţi spunem, dar am decis că nu trebuie să îţi ascundem nimic, continuă Alexandra. La plecare, Sebastian ne-a oprit şi ne-a rugat să-ţi spunem să-l suni.

– O, Doamne… ce mai vrea acum? De ce să îl sun? Nu vreau să vorbesc cu el! spuse Jane ridicând tonul.

– Stai liniştită, nu trebuie să faci nimic. Nu eşti obligată nici să asculţi ce are el de spus, nici să faci ce ţi-a cerut el. Vremurile alea s-au dus. Dar gândeşte-te. Poate în felul ăsta o să ai parte de o încheiere şi un răspuns la întrebările tale. Gândeşte-te, îi spuse Sofia.

După un moment de tăcere, discuţia avea să se îndrepte către alte subiecte, clienţii şi nunta Sofiei, colegele Alexandrei şi relaţia cu Robert, închiderea de lună a Evei şi primele ei întâlniri oficiale cu Nic.

Prin geamul cafenelei erau patru prietene, într-o zi de weekend, în oraș, cu zâmbete pe buze și conversații animate. Înăuntrul lui Jane, însă, încolțea sentimentul că ceva era pe cale să se întâmple. Un miros de necunoscut plutea cumva în aer. Liniștea dinaintea furtunii se apropia de sfârșit.

 

Advertisements

37. Parisul nu e niciodată la fel

FotorCreated21Razele soarelui gâdilau pereții camerei. Jane se foi un pic între așternuturile imaculate, încercând să alunge somnul.

Era la Paris, într-o cameră cochetă de hotel iar bărbatul care pufăia nestingherit lângă ea era Patrick.

Cu 3 ani în urmă se regăsise în același oraș cu celălalt el – Sebastian. Nu fusese un sejur nereușit, din contră, pe Jane o cuprinsese atunci o stare de romantism pe steroizi care ei i se păru reciprocă.

Acum era, însă, ciudat să fie în acest oraș plin de alte amintiri. Jane acceptase cu reținere propunerea lui Patrick de a pleca la Paris, iar acesta avusese inspirația să nu pună mai multe întrebări. Doi bărbați diferiți, un singur oraș, același scenariu care părea să se repete în viața lui Jane, asemeni unei runde de carusel continue. Nu învățase nimic din greșelile ei oare? Sau se epuizaseră locurile romantice de pe pământ? Șirul de gânduri îi fu întrerupt de ochii verzi, somnoroși, care o priveau:

– Le văd cum se mișcă… rotițele din capul tău. E prea devreme să gândești la capacitate totală, iubito… îi zise Patrick zâmbind și trăgând-o lângă el.

Jane se înroși un pic, fusese prinsă.

– Tu nu te întrebi niciodată cum pot fi realmente diferite aceleași lucruri doar cu persoane diferite, nu e doar o scenă care se repetă? îl întrebă Jane.

– Ok, nu vreau să știu cum ai ajuns la această concluzie având în vedere că de-abia te-ai trezit, zise el amuzat. Nu, nu mă întreb. Sunt aici acum cu tine, pentru că asta vreau și pentru că….îmi pasă, îi răspunse Patrick încurcat.

Jane zâmbi. Două cuvinte foarte banale dar pentru cineva ca Patrick foarte importante și, pentru ea, ceva complet neașteptat.

– Oh, ce romantic, ca un slogan electoral: Patrick Golescu – pentru că îmi pasă! spuse Jane râzând.

– Aoleu, groaznică ești, îți zice bărbatul ce simte și tu te amuzi, îi spuse el un pic rușinat.

– Hai mă, glumesc – m-ai luat pe nepregătite… și mie îmi pasă… doar că… îmi e frică, răspunse ea lăsând capul în jos.

Și, uite așa, rostise cea mai clișeu frază din filmele romantice americane, partea proastă era însă că în momentul acela chiar asta simțea.

– Și mie, îi mărturisi Patrick luându-i fața între mâinile sale mari. Stătură așa pentru un moment până când el întrerupse tăcearea.

– Îi permiți candidatului să își exprime sentimentele într-un mod mai frust? Mă gândesc să nu începem să ne lacrimogenăm, nu de alta, dar n-am mai plâns de când m-ai făcut porc într-a şaptea, când am comentat de sânii Danielei la ora de matematică, zise Patrick surâzând.

Jane râse.

– Chiar te rog!

***

Următoarele patru zile trecură pe nesimțite. Între toate locurile ascunse din oraș pe care Patrick le cunoștea, vizita la sora lui care era și mai prietenoasă decât și-o aducea aminte, Patrick pe post de unchi, privirile complice pe care mai nou și le aruncau și toate așternuturile șifonate între timp – acest Paris devenise complet altul pentru Jane.

 

36. Fețe cunoscute și surprize plăcute

FotorCreated 567Trecuseră două săptămâni de când Patrick își făcuse din nou drum în viața ei iar lucrurile păreau să reintre în normal – normalul dinainte de reapariția lui Sebastian. Acesta din urmă nu își mai făcuse simțită prezența.

În sufragerie, în fața televizorului, Jane își călca atent rochia. În seara aceasta, barul lui Patrick avea să găzduiască un concert de blues al cărui solist era nimeni altul decât Nic. Eva era, evident, entuziasmată și îi prezentase online lui Jane jumătate de garderobă  pentru a găsi ținuta potrivită.

– Gata, s-a încheiat consilierea vestimentară cu Eva? spuse Patrick în timp ce își făcea apariția în sufragerie.

– Da, răspunse Jane ridicându-și privirea către el.

Patrick trona în mijlocul camerei ei, decorată feminin, cu o masculinitate complet nestingherită. Un prosop alb îi înconjura talia, venele brațelor îi ieșeau în relief iar câteva picături de apă i se scurgeau pe abdomenul aproape perfect modelat. Deși nu era prima oară când Jane îl vedea ”sumar îmbrăcat”, parcă de abia acum îl zărea în toată splendoarea lui de copertă Men’s Health.

– Iubito, dacă te mai uiți mult așa la mine rochia aia o să ia foc, zise Patrick zâmbind mulțumit în timp ce se apropia de ea pentru a-i lua fierul din mână.

Jane își dădu dintr-o dată seama că avea buzele ușor între deschise și obrajii probabil îmbujorați.

– Hai lasă-mă pe mine, du-te să te machiezi, adăugă el pe un ton blând. Jane nu se împotrivi.

– Te cam distrezi pe seama mea nu? îi zise ea râzând.

– Doar un pic. Îmi place să te văd așa neliniștită, spuse Patrick ridicând o sprânceană sugestiv.

– Vezi să nu mă neliniștesc de tot, privind un bărbat la bustul gol în timp ce îmi calc rochia, zise Jane jucăuș.

– Să dau și din fund? întrebă Patrick amuzat.

– Nu e nevoie, fii atent la dunga aia însă, zise Jane apucându-l ușor de posterior.

– Hai, fugi la machiat, nu mai hărțui bărbații la locul de muncă, spuse Patrick cu un zâmbet larg pe față.

 

O oră mai târziu, Patrick și Jane se țineau de mână în barul lui în timp ce așteptau ca Nic să apară pe scenă cu trupa. Sofia era într-o dezbatere aprinsă cu viitorul ei soț, Ștefan, despre natura artistică a pozelor de nuntă, în timp ce Alexandra schimba mesaje cu Robert, care nu putuse să ajungă – sau cel puțin asta era varianta oficială.

Eva, însă, era probabil cea mai prezentă dintre toți. Se mutase cel mai aproape de scenă iar ochi ei mari, albaștri, erau lipiți de aceasta. Perioada ei de visare fu însă întreruptă de o altă femeie mică de statură cu părul negru care se așeză și mai aproape de scenă.

– O, Sandra e aici, îi spuse Patrick lui Jane.

– Cine e Sandra? întrebă Jane.

– O tipă care tot umblă după Nic, studentă la teatru, cred că are 21.

– Ok, trebuie să mă duc să o avertizez pe Eva că are concurență, zise Jane pe un ton protector.

– Nu cred că o putem numi concurență, lui Nic  îi cam place de Eva.

– Au fost împreună? … Nic și cu Sandra?

– Nu, nu cred, răspunse Patrick. Jane tocmai se pregătea să meargă către prietena ei pentru a-i semnala ”rivala” când Nic se urcă pe scenă. Patrick o trase înapoi înspre el și o cuprinse în brațe.

– Lasă că îi zici după, îi murmură el la ureche.

Primele acorduri începură să răsune în bar, iar în curând publicul era captivat de energia și intensitatea solistului. Cu ochii închiși, cu o șuvită roșcată ușor cârlionțată căzându-i pe ochi – Nic era cu siguranță o prezență. Nici măcar picăturile de transpirație care îi străluceau pe frunte nu îți puteau distrage atenția de la vocea lui guturală care se scurgea voluptos și felul în care strunea chitara. Jane înțelegea de ce Eva era pregătită să lase registrul contabil acasă și să plece cu cortul la mare – aparent acesta era unul din lucrurile preferate ale lui Nic.

– E clar, am pierdut-o, zise Alexandra venind lângă Jane. Cele două femei zâmbiră.

Prima repriză se terminase când Eva își făcu drum către Jane și restul.

– Cred că e cazul să mă retrag, a intrat actrița, le spuse Eva atrăgându-le atenția către scenă în fața căreia Nic și Sandra se conversau.

– Mamă, dar te-ai informat repede, spuse Jane mirată.

– M-am informat și mă retrag. N-am energia unei tipe de 21 ani.

– Cum să te lași așa, dacă este jumătatea ta? spuse Alexandra serios. Cele trei femei izbucniră în râs.

– Eh lasă că mai sunt și alte jumătăți, zise Sofia amuzată, dar serios acum, unde îți este spiritul de cougar?

– Acasă și e obosit, răspunse Eva un pic bosumflată.

– Eu zic să-l trezești, ”Bon Jovi” vine spre tine, spuse Patrick care se alăturase și el fetelor.

In câteva secunde Nic era lângă ei.

– Hei, pleci? întrebă Nic.

– Păi…. ezită Eva.

– Eu zic să rămâi, îi spuse acesta pe un ton expectativ.

– Am văzut că ești ocupat, îi zise Eva.

– Cu Sandra? Nu sunt, dar aș vrea să îmi ocupi tu timpul, zise Nic pe un ton ștrengar.

Fără să mai aștepte un răspuns de la Eva sau să se lase intimidat de fețele care îl priveau, Nic o sărută. Și uite așa Eva rămăsese complet fără cuvinte.

Zece minute mai târziu, Eva era în fața scenei sorbindu-l din priviri pe Nic care începuse a doua repriză de cântat. Sofia, Ștefan și Alexandra erau absorbiți de muzică, în timp ce Patrick se furișa prin spatele lui Jane.

– Gata, domnul patron, ți-a făcut treaba? îl întrebă Jane.

– Da, mai am un singur lucru de făcut, răspunse accesta, cuprinzându-i talia.

– Ce anume? zise Jane.

– Să te întreb dacă vrei să vii cu mine la Paris în două săptămâni….

 

35. O revelație în intersecție

FotorCreated7532Ziua se scursese încet la birou, întocmai ca picăturile de ploaie ce șiroiau acum pe parbrizul mașinii lui Jane. Foarte multe gânduri roiau în capul ei – tot ce rămăsese neterminat la muncă, proiectul de recrutare a unei noi divizii de acum câteva luni care era în aer și, desigur, cei doi ei: Patrick și Sebastian.

Înaintând prin traficul din oraș, Jane își dădea seama ca era o femeie de aproape 30 de ani cu la fel de multe întrebări și îndoieli ca la 20 de ani. Partea proastă: apetitul ei pentru incertitudine însă, se diminuase considerabil în ultimii 10 ani. Un pic de liniște și poate un nou început nu sunau așa rău….

Un sunet asuriztor, urmat de mișcarea mașinii în direcția vehiclelor din dreapta ei, îi întrerupse gândurile în mod violent. Jane nu avu decât timp să se aplece pe scaunul din drepta, orice tentativă de a manevra volanul era inutilă din cauza forței cu care ceva îi împingea mașina din direcția opusă. Speriată, cu lacrimile deja scurgându-i-se pe obraji, Jane se gândea când le spusese alor ei ultima oară că îi iubește.

Preț de câteva secunde care îi părură o eternitate, Jane se văzu complet fără ieșire. Brusc, însă acel ceva care intrase în coliziune cu mașina ei, se opri. Jane auzi dintr-o dată o avalanșă de înjurături venind de afară urmate de un cap de bărbat la geamul ei, de acum complet spart.

– Ce faci proasto?!

Era singrul lucru pe care Jane îl înregistră când reuși să iasă din mașină. În 5 minute, poliția ajunsese la fața locului, iar ea habar n-avea când și cum se întâmplase asta. Fără să își dea prea bine seama ce face, degetele ei tastau deja numărul lui Patrick.

– Da, spune, se auzi pe un ton aspru vocea lui Patrick.

– Am făcut accident, îi spuse Jane izbucnind în lacrimi.

– Ești bine? Ai ieșit din mașină? întrebă el.

– Da, îi răspunse Jane.

– Unde ești? Ai chemat poliţia?

Jane îi dădu toate detalile atât de bine cât putu.

– Vin acolo! se mai auzi și Patrick închise telefonul.

Douăzeci de minute mai târziu, Jane era încă destul de inertă, însă nu suficient încât să nu protesteze la relatarea inexactă a posesorului de camion care intrase în ea. Patrick, în schimb, era stăpân pe situație și după încă alte 45 de minute, șoferul de camion se făcu vinovat, iar reparațile mașinii lui Jane aveau să fie făcute pe cheltuiala lui. Până atunci însă, Jane nu avea decât să se urce în mașina lui Patrick și să se lase condusă acasă.

Pe drum, Jane hotărî că era cazul să iasă din starea de domniță la ananghie și să îi spună ceva.

– Îți mulțumesc că ai venit să mă ajuți, nu cred că aș fi avut starea să îl chem pe tata. Mulțumesc încă o dată, sper că nu te-am pus în altă dificultate cu polițistul, spuse ea.

Patrick zâmbi știa exact unde bătea Jane.

– Nu, Jane, n-aș merge atât de departe. Chestia de atunci cu banii a fost o chestie singulară, sincer nici nu știu de ce am făcut-o, de obicei mă lăsau să plec pe vorbă bună. Nu te mai gândi acum la asta, lasă-mă să te duc acasă, îi spuse el strângându-i ușor mâna. Un gest atât de cald, Jane nu era sigură că îl merita, iar Patrick nu se putea abține.

Ajunși în apartamentul ei, Patrick nu așteptă să fie poftit, o urmă pe canapea, unde Jane se prăvăli punându-și capul între mâini.

– Vino încoace, o îndemnă el.

Fără proteste, Jane se lăsă cuprinsă de brațul lui Patrick și își lăsă capul pe umărul lui. Familiaritatea care își făcea mereu loc între ei, indiferent de timp și spațiu, era năucitoare. Pentru prima oară, Jane se simțea ”omul rău” care cere și refuză să dea ceva înapoi. Au stat așa, lipiți unul de celălalt, o bună bucată de vreme, până când telefonul lui Jane începu să sune.

– Ce faci? răsună vocea jovială a Alexandrei.

– Uite nu prea bine, tocmai am avut un accident cu mașina.

– Aoleu unde ești? Vin, unde vin? zise Alexandra alertă.

– Nu e nevoie, am chemat poliția… a venit Patrick după mine, îi zise Jane simțind bulversarea din tonul Alexandrei.

Cu toate acestea prietena ei nu îi puse prea multe întrebări. Ştia că trebuia să o lase pe Jane să se recalibreze în felul ei.

– Fetele? întrebă Patrick zâmbind.

– Da, Alexandra, răspunse Jane închizând telefonul.

– Țin foarte mult la tine, îi spuse el pe un ton blând.

– Da așa e, zise Jane zâmbind pentru prima oară în acea zi.

Jane își netezi rochia de acum extrem de șifonată și se așeză din nou lângă Patrick.

– Cred că îți datorez o explicație, un răspuns, ceva, mai ales acum. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat la ziua lui David și că nu ți-am zis de legătura dintre el și Sebastian. Adevărul este că am sperat că dacă o ignor suficient de mult o să dispară. Stupid, știu, zise Jane uitându-se la figura mirată a lui Patrick. Îmi dau seama că m-am transformat eu în omul acela, care de obicei nu îmi place, cel care îți trage covorul de sub picioare. Nu vreau să fiu așa, mai ales față de tine, adăugă ea.

–  De ce m-ai sunat pe mine azi? întrebă el foarte calm.

– Nu știu să îți spun exact, poate pentru că știam că mă pot baza pe tine sau poate pentru că, fie că îmi place sau nu, caut genul tău de protecție și sinceritate frustă. M-am săturat să mi se vândă iluzii, cumva cred că tu n-ai face asta, și totuși tocmai eu am ales să îți ascund ceva. Nu îl vreau pe Sebastian înapoi dar nici nu pot să pretind că mai sunt la fel ca înainte, înainte de el. Am crezut mereu că tipele care zic asta exagerează și iată-mă umblând în pantofii lor incomozi… spuse Jane suspinând.

Patrick zâmbi, Jane și pantofii ei.

– Nici eu nu mai sunt la fel, Jane, după ce femeia de care ți-am povestit m-a lăsat cu ochii în soare la altar. Poate că de aceea nu pot să îți mai dau exact ce ai avea tu nevoie acum. Amândoi avem iaurtul nostru și suflăm în el. Dar nici nu vreau să stau departe de tine, tu asta vrei? întrebă Patrick cu așteptare în voce.

– Nu, nu vreau asta, răspunse Jane surprizăor de sigură.

Poate era accidentul, poate erau vorbele lui pline de o înțelepciune neașteptată sau poate era ea, în sfârșit, gata să ia de la cineva ceva.

Patrick micșoră distanța dintre ei doi și o sărută – ușor, aproape imperceptibil.

– Rămâi aici astă seară, îi spuse ea încet. Patrick dădu din cap și fără nici un cuvânt o urmă în dormitor.

Pentru o seară, întinși pe pat, unul în brațele celuilalt, Jane putea fi o fată care căuta ceva iar Patrick un bărbat care știa ce vrea.