35. O revelație în intersecție

FotorCreated7532Ziua se scursese încet la birou, întocmai ca picăturile de ploaie ce șiroiau acum pe parbrizul mașinii lui Jane. Foarte multe gânduri roiau în capul ei – tot ce rămăsese neterminat la muncă, proiectul de recrutare a unei noi divizii de acum câteva luni care era în aer și, desigur, cei doi ei: Patrick și Sebastian.

Înaintând prin traficul din oraș, Jane își dădea seama ca era o femeie de aproape 30 de ani cu la fel de multe întrebări și îndoieli ca la 20 de ani. Partea proastă: apetitul ei pentru incertitudine însă, se diminuase considerabil în ultimii 10 ani. Un pic de liniște și poate un nou început nu sunau așa rău….

Un sunet asuriztor, urmat de mișcarea mașinii în direcția vehiclelor din dreapta ei, îi întrerupse gândurile în mod violent. Jane nu avu decât timp să se aplece pe scaunul din drepta, orice tentativă de a manevra volanul era inutilă din cauza forței cu care ceva îi împingea mașina din direcția opusă. Speriată, cu lacrimile deja scurgându-i-se pe obraji, Jane se gândea când le spusese alor ei ultima oară că îi iubește.

Preț de câteva secunde care îi părură o eternitate, Jane se văzu complet fără ieșire. Brusc, însă acel ceva care intrase în coliziune cu mașina ei, se opri. Jane auzi dintr-o dată o avalanșă de înjurături venind de afară urmate de un cap de bărbat la geamul ei, de acum complet spart.

– Ce faci proasto?!

Era singrul lucru pe care Jane îl înregistră când reuși să iasă din mașină. În 5 minute, poliția ajunsese la fața locului, iar ea habar n-avea când și cum se întâmplase asta. Fără să își dea prea bine seama ce face, degetele ei tastau deja numărul lui Patrick.

– Da, spune, se auzi pe un ton aspru vocea lui Patrick.

– Am făcut accident, îi spuse Jane izbucnind în lacrimi.

– Ești bine? Ai ieșit din mașină? întrebă el.

– Da, îi răspunse Jane.

– Unde ești? Ai chemat poliţia?

Jane îi dădu toate detalile atât de bine cât putu.

– Vin acolo! se mai auzi și Patrick închise telefonul.

Douăzeci de minute mai târziu, Jane era încă destul de inertă, însă nu suficient încât să nu protesteze la relatarea inexactă a posesorului de camion care intrase în ea. Patrick, în schimb, era stăpân pe situație și după încă alte 45 de minute, șoferul de camion se făcu vinovat, iar reparațile mașinii lui Jane aveau să fie făcute pe cheltuiala lui. Până atunci însă, Jane nu avea decât să se urce în mașina lui Patrick și să se lase condusă acasă.

Pe drum, Jane hotărî că era cazul să iasă din starea de domniță la ananghie și să îi spună ceva.

– Îți mulțumesc că ai venit să mă ajuți, nu cred că aș fi avut starea să îl chem pe tata. Mulțumesc încă o dată, sper că nu te-am pus în altă dificultate cu polițistul, spuse ea.

Patrick zâmbi știa exact unde bătea Jane.

– Nu, Jane, n-aș merge atât de departe. Chestia de atunci cu banii a fost o chestie singulară, sincer nici nu știu de ce am făcut-o, de obicei mă lăsau să plec pe vorbă bună. Nu te mai gândi acum la asta, lasă-mă să te duc acasă, îi spuse el strângându-i ușor mâna. Un gest atât de cald, Jane nu era sigură că îl merita, iar Patrick nu se putea abține.

Ajunși în apartamentul ei, Patrick nu așteptă să fie poftit, o urmă pe canapea, unde Jane se prăvăli punându-și capul între mâini.

– Vino încoace, o îndemnă el.

Fără proteste, Jane se lăsă cuprinsă de brațul lui Patrick și își lăsă capul pe umărul lui. Familiaritatea care își făcea mereu loc între ei, indiferent de timp și spațiu, era năucitoare. Pentru prima oară, Jane se simțea ”omul rău” care cere și refuză să dea ceva înapoi. Au stat așa, lipiți unul de celălalt, o bună bucată de vreme, până când telefonul lui Jane începu să sune.

– Ce faci? răsună vocea jovială a Alexandrei.

– Uite nu prea bine, tocmai am avut un accident cu mașina.

– Aoleu unde ești? Vin, unde vin? zise Alexandra alertă.

– Nu e nevoie, am chemat poliția… a venit Patrick după mine, îi zise Jane simțind bulversarea din tonul Alexandrei.

Cu toate acestea prietena ei nu îi puse prea multe întrebări. Ştia că trebuia să o lase pe Jane să se recalibreze în felul ei.

– Fetele? întrebă Patrick zâmbind.

– Da, Alexandra, răspunse Jane închizând telefonul.

– Țin foarte mult la tine, îi spuse el pe un ton blând.

– Da așa e, zise Jane zâmbind pentru prima oară în acea zi.

Jane își netezi rochia de acum extrem de șifonată și se așeză din nou lângă Patrick.

– Cred că îți datorez o explicație, un răspuns, ceva, mai ales acum. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat la ziua lui David și că nu ți-am zis de legătura dintre el și Sebastian. Adevărul este că am sperat că dacă o ignor suficient de mult o să dispară. Stupid, știu, zise Jane uitându-se la figura mirată a lui Patrick. Îmi dau seama că m-am transformat eu în omul acela, care de obicei nu îmi place, cel care îți trage covorul de sub picioare. Nu vreau să fiu așa, mai ales față de tine, adăugă ea.

–  De ce m-ai sunat pe mine azi? întrebă el foarte calm.

– Nu știu să îți spun exact, poate pentru că știam că mă pot baza pe tine sau poate pentru că, fie că îmi place sau nu, caut genul tău de protecție și sinceritate frustă. M-am săturat să mi se vândă iluzii, cumva cred că tu n-ai face asta, și totuși tocmai eu am ales să îți ascund ceva. Nu îl vreau pe Sebastian înapoi dar nici nu pot să pretind că mai sunt la fel ca înainte, înainte de el. Am crezut mereu că tipele care zic asta exagerează și iată-mă umblând în pantofii lor incomozi… spuse Jane suspinând.

Patrick zâmbi, Jane și pantofii ei.

– Nici eu nu mai sunt la fel, Jane, după ce femeia de care ți-am povestit m-a lăsat cu ochii în soare la altar. Poate că de aceea nu pot să îți mai dau exact ce ai avea tu nevoie acum. Amândoi avem iaurtul nostru și suflăm în el. Dar nici nu vreau să stau departe de tine, tu asta vrei? întrebă Patrick cu așteptare în voce.

– Nu, nu vreau asta, răspunse Jane surprizăor de sigură.

Poate era accidentul, poate erau vorbele lui pline de o înțelepciune neașteptată sau poate era ea, în sfârșit, gata să ia de la cineva ceva.

Patrick micșoră distanța dintre ei doi și o sărută – ușor, aproape imperceptibil.

– Rămâi aici astă seară, îi spuse ea încet. Patrick dădu din cap și fără nici un cuvânt o urmă în dormitor.

Pentru o seară, întinși pe pat, unul în brațele celuilalt, Jane putea fi o fată care căuta ceva iar Patrick un bărbat care știa ce vrea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s