43. Final: trageți cortina!

28653Jane se uita la bărbatul din fața ei care îndesa în grabă câteva tricouri într-o geantă. Încordat și cu o înfățișare care putea speria copii, Patrick își strângea cele câteva lucruri pe care le lăsase în apartamentul ei pe parcursul relației lor.

Relație…. ce cuvânt straniu, carusel, casă bântuită sau circ ar fi fost cuvinte mai potrivite să descrie ce se petrecuse între ei de când reapăruse în viața ei, toamna trecută.

Iar acum pleca… a cui era vina? De data asta: a ei…

***

Cu câteva ore în urmă

Brațele lui Patrick îi înconjurau talia și respirația lui caldă îi gâdila ușor gâtul de fiecare dată când îi spunea ceva la ureche. Erau la un concert al unei formații pe care Nic le-o recomandase, într-un bar mic decorat în stilul erei prohibiției. Ca să nu facă notă discordantă, Jane și Patrick erau și ei îmbrăcați în temă.

– Arăți foarte bine, îi spuse el trecându-și mâna prin franjurile rochiei lui Jane.

– Mulțumesc, domnule Golescu, și dumneavoastră sunteți foarte chipeș, zise Jane întorcând capul spre el.

– ”Chipeș”, repetă Patrick amuzat, cuvântul ăsta chiar a ieșit de mult la pensie.

– Anii ’20, ce vrei, mă adaptez, răspunse Jane.

– Ești foarte adaptabilă, spuse el sărutând-o.

Momentul fu întrerupt de David, care își făcea loc printre ceilalți spectatori.

– Gata! Am ajuns, zise el trăgându-și sufletul.

– Doar tu? întrebă Patrick.

– Da, ar fi trebuit să vină și câțiva colegi de birou dar au renunțat în ultima clipă. Poate vine Sebastian, voi vă știți, nu? Mi-a și zis că v-ați întâlnit acum câteva săptămâni, spuse David foarte relaxat.

Jane îngheță, brațele lui Patrick se încordară în jurul ei și în secunda următoare se scuză și se duse spre ieșirea barului.

– Am zis ceva greșit? întrebă David mirat.

– Nu, doar că Sebastian și cu mine….am fost împreună, zise Jane pornind în căutarea lui Patrick. David nu avu timp să răspundă sau să își îndrepte privirea plină de reproș către ea.

***

Prezent

– Te rog nu pleca, îi spuse Jane pe un ton rugător. Vocea îi tremura deja și simțea că lacrimile nu sunt prea departe.

– De ce să nu plec, iubito? îi spuse el ironic. Ai nevoie de un fraier de serviciu în timp ce alergi după altul?

– Nu, Doamne, ți-am zis în mașină, am dat nas în nas din greșeală. Eva poate să confirme. Nu te mint, zise Jane, știi că urăsc să mint.

– Da știu, cu toate astea nici cu adevărul nu stai prea bine, spuse el acru.

Jane lăsă capul în jos. Patrick avea dreptate. Ironia era că ea îl blamase pe Sebastian pentru tot ce îi ascunsese. Acum însă nu era sigură că ea era cu mult mai bună.

– Îmi pare atât de rău, îi spuse Jane cu lacrimi în ochi.

Patrick se uită la ea, ura să o vadă plângând. Poate era prea sentimental, sau poate în ochii lui ea era încă fetița din școală plângând cu sughițuri pentru că fusese dată afară de la cor de față cu toată clasa pentru că avea o voce proastă. Patrick închise ochii și înghiți în sec încercând să se calmeze.

– Jane, nu putem continua așa. Tu nu ai terminat cu el. În mintea ta el e încă acolo. De ce căcat, nu știu. Ce știu este că nu vreau să fiu varianta de rezervă. Eu nu sunt un tip de rezervă pentru nimeni, iar tu pentru mine ești prima opțiune, zise Patrick pe un ton sigur.

– Nu ești de rezervă, răspunse Jane, nu sunt pregătită să renunț la noi…adăugă ea.

– Eu însă da, spuse Patrick încet, ai încă lucruri de clarificat, iar eu m-am săturat să mă alerge constant trecutul tău. Nu vreau să plătesc eu pentru păcatele lui sau regretele tale. Cine știe poate și pe noi doi ne-a cam alergat trecutul nostru.

– Ai dreptate, și tu ai totuși un trecut pe care încă îl porți cu tine, îi zise Jane referindu-se la logodna eșuată a lui Patrick.

– Cu atât mai mult atunci, trebuie să încheiăm, zise el pe un ton rece.

– Poate nu crezi dar chiar te iubesc, spuse Jane utându-se în gol. Nu știa de ce spunea asta, era sigură că nu avea să schimbe cu nimic lucrurile. Gândul însă că Patrick ar putea crede că era o jucărie pentru ea îi tăia respirația.

– Știu, și eu mă simt la fel. Aparent nu este de ajuns….spuse Patrick cu un nod în gât.

Jane nu știa când ajunseseră amândoi în hol. Patrick se uită încă o dată la ea cu ochii aceia pătrunzători și de acum triști. De data asta ușa nu se trânti ci se închise ușor. Jane era imobilizată în fața ei, inima îi bătea și simțea cum extremitățile i se răciseră complet. Spectacolul se încheiase, iar rolul ei de personaj negativ fusese convingător.

– Acum chiar a plecat…. spuse ea în telefon.

Advertisements

42. După mine… telefonul!

telefonDe câteva săptămâni, Jane și Patrick păreau un cuplu a cărui fericire ar fi putut să-i infecteze chiar și pe cei mai posomorâți oameni. Se vedeau aproape în fiecare seară și petreceau aproape fiecare noapte împreună. Beau vin în timp ce se țineau în brațe în fața vreunui film mai mult sau mai puțin de “artă”, în apartamentul ei micuț și cochet.

Într-una din serile în care Patrick era încă la bar, Jane dormea liniștită după ce el o sunase și îi urase noapte bună promițându-i că se vor vedea dimineață, la micul dejun.

Câteva ore mai târziu, când Jane dormea deja tun și probabil visa pantofi scumpi și rochii de mătase, soneria telefonului rupse cumva tăcerea acelui vis. Buimacă, Jane se trezi și căută cu mâna telefonul pierdut pe sub pernă. Ochii îi erau aproape închiși dar era destul de sigură că era Patrick. Numai el putea să fie treaz la ora aia, în creierii nopţii.

– Alo? Spuse ea.

– Bună… Te-am trezit? Dormeai? întrebă vocea de la capătul celălalt al firului.

În secunda următoare, Jane se ridică în capul oaselor, deschise larg ochii şi cu gura pe jumătate deschisă se uită pierdută în gol. La telefon nu era nimeni altul decât Sebastian.

– Da… dormeam, răspunse ea încercând să adune măcar două gânduri laolaltă.

– Îmi pare rău că te-am deranjat. Te-am sunat pentru că…

La telefon se lăsă linişte.

– Pentru că ce, Sebastian? Doamne, cât e ceasul? Ai păţit ceva? întrebă Jane pe un ton puternic aflat, totuşi, sub semnul confuziei.

După o tăcere lungă, timp în care nu se putea auzi decât respiraţia grea a celor doi interlocutori, Sebastian spuse:

– … mi-e dor de tine…

Jane rămase înmărmurită. Deşi parcă auzise venind aceste vorbe cu ceva vreme înainte ca Sebastian să le rostească, în continuare nu putea să creadă ce auzise. Acele cuvinte ieşiseră din gura bărbatului pe care îl dorise atât de mult, care însă o părăsise și îi arătase, de prea multe ori, că este complet indisponibil pentru ea.

Închise telefonul fără un cuvânt, îl aruncă în partea cealaltă a patului, se ridică şi aproape robotic, merse la bucătărie, deschise frigideul şi îşi turnă un pahar de vin. Era 3 dimineaţa. Aşteptă îngândurată ora 8 pentru a le suna pe fete, care, evident, încă dormeau. Doar era sâmbătă. La ora 10 şi jumătate, se adunară toate, care de care mai adormită, la locul lor – ”Fifi Cafe”. Până şi chelnerii, care le cunoşteau, că doar erau „de-ale casei”, erau şocaţi să le vadă deschizând, practic, cafeneaua.

Imediat ce se aşezară toate la masă, Sofia, veşnic îndrăgostită de somn, pe care îl primea foarte rar graţie naturii muncii ei, începu:

– Ce calamitate naturală a avut loc de ne-am strâns aici la această oră imposibilă? Dramele nu puteau aştepta prânzul?

– Îmi pare rău, răspunse Jane, dar… trebuia să vorbesc cu cineva.

– Doamne, eşti însărcinată? Ne faci mătuşi? O punem de-o nuntă? continuă Alexandra zâmbind.

– Nu, doar că azi-noapte m-a sunat Sebastian. În toiul nopţii. Să-mi spună ca îi e dor de mine, continuă Jane scurt.

– O, Doamne. Şi tu ce i-ai spus? Întrebă Eva.

– Nimic, am închis telefonul şi m-am pus pe băut până când v-am sunat pe voi. Apoi l-am sunat pe Patrick şi i-am spus să nu mai vină la micul dejun pentru că trebuie să mă văd cu voi, spuse Jane.

– Deci stai să văd dacă am înţeles bine… te-a sunat în mijlocul nopţii ca să îţi spună pur si simplu asta? Nu a mai spus nimic altceva? Şi…. cel mai important… îţi pasă? întrebă Sofia.

– E ceva ce am aşteptat atât de multă vreme de la el… şi acum asta…

– Băi, te-a înşelat, nu poţi să îl laşi să îţi distrugă nopţile şi relaţia cu Patrick doar pentru că a avut un moment în care ţi-a simţit lipsa, răspunse Eva.

– Ştiu. Cu toate astea a reuşit să mişte ceva înăuntrul meu.

– Eu zic să îţi bagi minţile în cap şi să te concentrezi pe ce ai cu Patrick. Şi dacă încă mai ai ceva să îi spui lui Sebastian, te poţi vedea cu el sau poţi să îl suni şi să îi spui orice ai vrea să îi spui, spuse Sofia. În afară de asta, cred că toată nebunia asta cu voi doi ar trebui să se termine aici. Cât o să o mai ţineţi aşa? Aceşti oameni care parcă ar vrea să fie împreună, dar poate mai bine despărţiţi sau cu altcineva? Nu, nu e ok. Ai câteva întrebări la care trebuie să îți răspunzi – la nunta de vara trecută dacă ai fi știut că te-a înșelat te-ai mai fi încurcat încă o dată cu el? Ce doare mai tare: că nu te-a mai vrut sau că ți-a înșelat încrederea? Ce înseamnă Patrick pentru tine? Gândește-te, încheie Sofia scurt.

Jane nu avea încă răspuns.

De-a lungul orei următoare, discuţia avea să se îndrepte către alte zone, că doar fetele se treziseră. Alexandra le povestii cu încântare cum Robert, cu care se vedea deja de câteva luni bune, a cumpărat în cele din urmă revista pentru care ea lucrează. Mai mult, i se propusese postul de „editor in chief”, după ce actuala îşi dăduse demisia. Alexandra susținea cu tărie că Robert nu avea nimic de a face cu asta. Fetele se uitau la ea cu o oarecare îndoială.

După întâlnire, Jane plecă acasă mai confuză decât venise. Acum, realitatea o lovise direct în faţă. Fetele îi spuseseră toate lucrurile pe care ei îi era frică să şi le spună. Lucrurile în viața ei nu erau aranjate cum trebuie și nici nu dădeau semne că se îndreaptă către o rezoluție prea curând. Iar Sebastian părea să fie motorul acestei instabilități, sau era el oare?…

41. Să aranjăm mătura

725Trecuseră doar două zile de când Patrick plecase val-vârtej din apartamentul lui Jane și de când Sebastian îi scrisese. Cel din urmă nu primise răspuns, după cum hotărâse Jane împreună cu fetele, pe când Patrick era pe cale să primească unul. Sofia îi spusese foarte ferm: ”Nu e perfect, dar are sânge în el, așa că mai dă-i o șansă”.

Trecându-și mâinile cu emoție peste rochia ei roșie pentru a o netezi, Jane stătea în fața barului lui Patrick. Nu îndrăznea parcă să intre, aștepta ca o întâmplare străină de ea să o tragă în interior. În realitate, habar n-avea ce urma să îi spună acestui bărbat. Că îl iubea? Că voia ceva pe bune și de lungă durată? Oare așa era? Mai avea încă nevoie să își plângă de milă despre cele întâmplate cu Sebastian? Erau brațele lui Patrick locul unde putea face asta? Cu siguranță așa ceva nu era prea cinstit din partea ei.

Dându-și seama că nu avea cum să rezolve nimic pe trotuarul prost asfaltat în care i se afundau ușor tocurile, Jane împinse ușa localului.

Înăuntru nu era foarte multă lume, seara de abia începea. Nic era la bar și își prezenta abilitățile de barman unui grup de străini deja trotilați. Patrick însă nu era de văzut. Nic o observă pe Jane și zâmbind îi făcu semn să vină către bar.

– Bună seara domnișoară, îi spuse el îmbrățișând-o peste tejghea, imediat termin cu transfrontalierii ăștia și ai toată atenția mea. Zis și făcut, în câteva clipe Nic era din nou în fața ei și începu să îi prepare un cocktail.

– Știu, v-ați certat, big-boss tună și fulgeră de câteva zile, a făcut inventarul de 3 ori până acum, îi spuse Nic zâmbind.

– Nu credeam că l-a afectat în vreun fel… zise Jane vizibil mirată.

– Serios? Cred că acum faci ce faceți voi femeile – ”Nu credeam că îi pasă dar în secret vreau să nu mai iasă din casă fără mine”, spuse Nic pe o voce feminină, dând din gene.

Jane râse și îi spuse

– Ești nesuferit, Eva n-ar fi fericită să te audă cum faci mișto de o gagică.

– Hai mă, glumesc doar, cât despre Eva poate oricând să mă disciplineze contabil, zise Nic cu un zâmbet ștrengar.

– Cred, spuse Jane, ai totuși idee unde e Patrick?

– În spate, la aprovizionare, acum tre să apară, îi răspunse Nic.

În minutele următoare Patrick își făcu apariția , cu părul dat pe spate, o cămașa descheiată neglijent, cu mânecile suflecate și acei blugi care erau făcuți ca pentru el – Jane nu putea decât să ofteze în gând. Oficial era o femeie superficială, orbită de aspectul fizic al unui bărbat – dar sincer, ce era rău în asta? “Totul”, își zise ea – îl iubești că te atrage sau pentru tot?

În timp ce Jane găzduia această dezbatere ”filosofică” în capul ei, Patrick veni către ea și din spatele barului  o întrebă pe un ton rece:

– Bună, te-a servit Nic cu ceva?

– Da mulțumesc, dar nu de aceea sunt aici, am putea să vorbim? zise Jane.

– Despre? întrebă el fără să clipească.

– Noi și ce s-a întâmplat, îi spuse Jane nesigură.

– Mă mir că ești aici și că nu te-ai așteptat să vin eu iar după tine, răspunse el dur.

– Hai că nu e chiar așa… îi zise Jane.

– Da mă rog, nu chiar așa, dar cam pe acolo. În fine, nu am chef să mă cert iar acest ”noi” va trebui să aștepte, e seară de muncă. Dacă vrei să rămâi până mă mai eliberez ca să putem vorbi la mine în birou ești bine venită, îi spuse Patrick.

Știa că era arogant, poate chiar nesimțit cu ea dar nu îi păsa. Patrick era încă furios pe ea și pe faptul că Jane fusese prezentă în mintea lui constant în ultimele zile.

Jane dădu din cap. Știa că nu era bine să aștepte, dar ceva în ea îi spunea că era timpul să lase de la ea. După două ore care i se părură o eternitate, Patrick se strecură lângă ea și luându-i ușor mâna o trase către o ușă din dreapta barului.

– Unde mergem? întrebă ea.

– La mine în birou, răspunse acesta.

Camera era relativ mică și plină de cutii cu băuturi și hârtii. Undeva într-un colț era un birou și două fotolii surpinzător de mici și ele. Patrick îi făcu un gest către ele iar Jane se așeză fără un cuvânt.

– Te ascult, se auzi vocea lui autoritară.

– Să știi că nu apreciez tonul ăsta superior, îi zise Jane scurt.

– Ai venit să vorbim, te ascult, dacă nu îți place felul în care o fac asta este, spuse Patrick zeflemitor.

Jane era deja iritată.

– În fine. Nu sunt ok cu felul în care s-a terminat discuția dintre noi de data trecută. Înțeleg de ce nu erai entuziasmat să mă văd cu ai tăi dar nu poți să o dai când caldă, când rece. Ori încercăm să fim împreună pe bune ori nu. Nu poți să te retragi de fiecare dată când mă apropii de spațiul tău. Știu că nici eu nu am fost consecventă în totalitate și cred că și intuiești de ce. Nu știu sigur dacă sunt pregătită să dau din nou atât de mult, dar știu sigur că nu vreau să am ceva complet fără perspective. Știu, asta vă face pe voi bărbații să fugiți ca dracul e tămâie, dar, sincer, nu am de gând să mă scuz pentru că vreau tot chiar dacă sunt capricioasă adesea. Am tăcut în trecut pe tema asta, de data asta însă, îmi pare rău, o să suferi tu consecințele. Poate e doar chimie între noi sau doar o nostalagie nerezolvată… nu știu. Oricum ar fi, nu vreau încă să renunț la tine, dar nici nu vreau să mi-o mai iau… mărturisi Jane.

Era surprinsă de propia ei confesiune care cumva o liniștise.

Patrick se uita la ea cu ochii lui verzi, pătrunzători și după câteva clipe spuse:

– Nici eu nu vreau să renunț, poate pentru că nu mi se pare prea masculin- zâmbi el, sau poate pentru că tu chiar mi-ai intrat pe sub piele și nu vreau să regret că n-am fost eu bărbatul acela care nu ți-a oferit chestii. Trăiesc însă de multă vreme cu mine și e nevoie de răbdare, pe care, din câte văd, a consumat-o papagalul ăla înaintea mea… și, da, înțeleg ce te sperie. Din păcate, eu nu pot acum decât să îți dau fiecare moment în parte, pe tot și cu totul… atât. Îl mai iubești? întrebă el dintr-o dată.

– Nu…dar urăsc că s-a distrus ce era, spuse Jane lăsând ochii în pământ.

– Iar eu unde intru în ecuația asta? o întrebă Patrick ridicându-i bărbia în sus cu tandrețe

– Aici, cu mine, spuse ea cu glasul tremurând. Detesta această vulnerabilitate dar nu se putea abține.

Patrick o sărută, încet și mai apoi din ce în ce mai aprins până mâinile ei erau pierdute în părul și de-a lungul spatelui lui, iar Patrick găsise accesul sub rochia ei. Dintr-o dată, o ridică și o așeză pe biroul pe care îl golise de hârtii cu o mișcare fermă a brațului. Zgomotul trecuse însă neobservat de Jane. Poate era doar atracția de ei, sau trecutul sau rănile ei, pentru moment însă cu picioarele înlănțuite în jurul taliei lui și mâinile lui flămânde pe trupul ei, erau doar ei doi…

***

Ceva timp mai târziu, Jane își aranja rochia.

– Îți stă bine în roșu, spuse Patrick cu un zâmbet ștrengar.

– Mulțumesc, zise Jane, auzi dar tu de ce ai aceste mături la tine în birou?

– Păi biroul ăsta a fost o debara înainte, răspunse Patrick.

– OMFG, tocmai am făcut sex într-o debara! exclamă Jane

– Practic da, hai recunoaște n-a fost așa incomod, zise Patrick zâmbind larg.

– Superb, mă simt ca un mop, zise Jane sarcastic.

– Un mop foarte sexy, însă, spuse Patrick sărutând-o pe gât.

Jane îl ciupi de fund și îi spuse râzând:

– Hai, ieși afară până nu începem iar să ne certăm. Patrick zâmbi și luând-o de mână descinseră amândoi în bar.

– Ce faci big boss ai făcut în sfârșit ordine în birou ăla ? răsună vocea lui Nic.

 

40. Scandal în familie

FotorCreated4896– Bună seara prințeso, se auzi vocea ușor guturală a lui Patrick când Jane îi deschise ușa apartamentului.

Patrick nu mai fuma de ceva vreme dar parcă ceva din răgușeala dată de țigări îi rămăsese în glas, sau poate era doar în mintea lui Jane. Ce era însă sigur era că, în seara asta, ea avea să dea uitării amintirea întâlnirii accidentale cu Sebastian și să se refugieze în brațele bărbatului din fața ei.

– Intonația de cârciumar îți mai lipsește că… în rest ești de acolo, spuse ea râzând.

– Păpușe, eu este cârciumar pe bune, spuse Patrick ducând jocul mai departe.

Jane îl ciupi ușor de braț iar el o cuprinse de mijloc pentru ca mai apoi să o sărute.

– Eu tot zic că ești prințesă. Vorba aceea, îți sticleau ochii în fața magazinului ăla cu produse Disney, îi spuse Patrick mângâind-o ușor pe cap.

Jane se înroși – Patrick avea întotdeuna o atitudine paternă față de obiceiurile ei copilărești. Aproape că avea senzația că îi spunea mereu: ”Ești mică, mă”.

– N-am 5 ani, răspunse Jane strâmbând din nas în glumă.

– O nu, răspunse Patrick cu atenția focusată de acum pe piciorul gol al lui Jane care se întrezărea din crăpătura halatului.

Jane râse cu poftă.

– Să știi că nu vorbesc cu picioarele, îi zise ea zâmbind.

– Nu. Dar ai putea, răspunse Patrick cu un surâs în colțul gurii.

Jane se înroși din nou, atitudinea directă și sexual deliberată a lui Patrick o surprindea de fiecare dată, nu pentru că era cumva regina inocenței sau pentru că ceilalți bărbați din viața ei îi citiseră din ghidul femeii măritate de la 1800, ci pentru că Patrick știa mereu ce voia și n-avea vreo reținere să exprime asta. Era mereu fără ezitări, fără nehotărâri dar și fără promisiuni. Era foarte diferit față de cei de dinante și mai ales față de Sebastian.

Jane nici nu apucase bine să alunge gândurile din capul ei că și simți răcoarea cearșafului de sub ceafa ei și respirația caldă a lui Patrick care o săruta pe gât. Cu greutatea corpului lui bântuind deasupra ei, Jane se simțea și ea sigură, sigură că e fericită.

Dimineața sosi parcă prea repede și după ce reușiră să se desprindă de pat, Jane și Patrick stăteau la masa din bucătărie sorbind cafea și sorbindu-se din priviri.

– Azi avem zi full împreună, daia romantică? zise el zâmbind.

– Da, avem. Ce mă distrează zâmbetul ăsta tâmp pe care îl afișezi pe față când vorbești de chestii siropoase, zise Jane cu un surâs larg.

– Nu e tâmp iubito, e viril, replică Patrick pe un ton foarte serios, după care izbucniră amândoi în râs. Brusc se auzi sunetul unui mesaj. Patrick aruncă un ochi la telefonul lui și se încruntă dintr-o dată.

– Căcat! exclamă el.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Jane.

– Nimic, ai mei sunt în oraș și vor să luăm prânzul, cred că va trebui să întrerupem ziua romantică până pe seară, îi zise Patrick.

– Dar știi că pot să vin cu tine și apoi ne vedem de treaba noastră, spuse Jane.

– Nu cred că este cazul, îi răspunse Patrick scurt.

– Cum adică? întrebă Jane ușor indignată.

– Nu e ca și cum suntem căsătoriți și cu copii și e musai să ne vedem cu părinții, în plus îi știi din școală pe ai mei, replică el exasperat.

– Tocmai, nu văd care e problema, dar poate e cazul sa îmi faci o listă cu ce persoane din viața ta pot să văd în calitate de… da chiar, în calitate de ce, Patrick? Că și cu prietenii ai ezitat să îmi faci cunoștință – tu acest bărbat sigur de ce vrea și ce trebuie, îi zise Jane pe un ton extrem de ironic.

Patrick se uită la ea cu încrâncenare și îi spuse pe un ton dur:

– Ți-am spus foate clar care este relația mea, de rahat, cu ai mei, mai mult decât atât, ți-am spus și de ce. Eu mă văd cu ei din obligație, nu din plăcere. Cât despre restul doleanțelor tale sunt complet exagerate, doar pentru că nu mi-am afișat prietenii instant, nu înseamnă că nu reprezinți ceva pentru mine. Am fost împreună la Paris nu? Unde te-ai văzut cu soră-mea… Este nebunie să ajugem mereu la certurile astea de căcat, lucrurile înre noi nu ar trebui să fie așa grele, ar trebui să mai meargă și de la sine.

Jane simțea că ia foc, ”de la sine, de la sine” – ura cu toată ființa ei această frază.

– A, deci eu sunt problema, să înțeleg? Eu sunt aiurea, că nu te-am taxat pentru faptul că citez: nu știi ce e chestia asta dintre noi, sau dacă poți să îmi dai ceva mai mult sau că îți pasă – că doamne ferește să folosim cuvinte prea mari pe care nu le înțelegem. Pentru un bărbat atât de sigur pe el nu pari să ai decât o certitudine, dimensiunea patului, îi zise Jane acră.

– Și cu toate astea nu te plângi niciodată, îi replică el sec.

– Superb! spuse Jane ridicând mâinile în aer.

– Ce vrei? Să îți promit și eu lucruri și să îți trag apoi covorul de sub picioare ca papagalul ăla infect care te-a părăsit? Să te fac și eu să te simți că nu ești suficient de bună? Dar cine știe poate atunci ai fi mai constantă, că de ceva vreme ești mai volatilă decât încălzirea globală – să mă întreb și eu de ce oare? Nu-s prost să știi. Și da, îmi pasă de tine, în traducere liberă, te iubesc  – îmi cer scuze că nu am folosit exprimarea potrivită pentru tine, încheie Patrick respirând adânc cu pumnii ușor încleștați pe lângă corp.

Jane era înfuriată, rănită, șocată și complet dezarmată de o declarație de dragoste în mijlocul unei furtuni de insulte. În mod normal, ar fi lăsat de la ea dar după tot ce se întâmplase voia să fie suficient de bună, pentru ea însăși:

– Atunci pleacă, dacă asta vrei, ușa e a ta, aparent ai treabă și te rețin, îi spuse ea pe un ton glaciar.

Lui Patrick nu-i venea să creadă că ajunseseră aici de la o întâlnire banală cu părinții, nu putea să nege că atitudinea lui Jane îl rănea, dar nu avea de gând să o arate sau să nu răsucească și el cuțitul:

– Stai liniștită, nu mai am nici un motiv să stau, replică el zeflemitor.

Peste câteva momente ușa de la intrare se trânti iar Jane izbucni în plâns. Sunetul unui mesaj se auzi de pe masă, cu privirea încețoșată Jane îl citi: Sebastian – ”Ce faci?”

”Plâng, boule!” lăsă să îi răsune vocea în camera de acum goală.

39. Pauză de masă cu cântec

pauza 1Trecuse o săptămână de când Jane încerca să decidă dacă vrea sau nu să stea de vorbă cu Sebastian. În fiecare dimineaţă, se trezea speriată de o posibilă conversaţie reală, gând pe care îl acoperea până la finalul zilei cu probleme de serviciu, ieşiri cu fetele şi câteva perechi scumpe de pantofi, cumpărate în grabă, după birou și bineînțeles cu brațele lui Patrick.

Cu toate astea, în fiecare seară, când punea capul pe pernă, în patul ei confortabil, îşi aducea aminte de cuvintele Alexandrei: „La plecare, Sebastian ne-a oprit şi ne-a rugat să-ţi spunem să-l suni”.

– Nu înţeleg de ce să îl sun eu pe el. Să mă sune el pe mine dacă are ceva atât de important să îmi comunice. Cât tupeu! îi spunea Jane Evei, în timp ce aranja nişte spaghete într-o farfurie.

Era conversaţia obişnuită pe care cele două fete o aveau în pauza de masă. Eva stătea cuminte în faţa lui Jane şi asezona o salată, încercând să îşi asculte prietena.

– Jane, nu obseda pe această idee. Dacă trebuie să îl suni sau cum a spus el asta sau ce vrea să îţi zică. Îţi pui toate aceste întrebări ca să eviţi a răspunde la întrebarea care contează cu adevărat. Tu vrei să vorbeşti cu el? Crezi că te-ar ajuta?

– Nu ştiu. Depinde ce are de spus, răspunse Jane.

– Dacă vrei să te alegi cu ceva din această conversaţie trebuie să încetezi să îi mai dai lui puterea. Gândeşte-te la ce ai vrea tu să îi spui lui. De ce trebuie să fie din nou despre ce vrea el şi despre ce o să spună el? A fost 3 ani şi ceva totul despre el, nu crezi că e momentul să fie şi despre tine? întrebă Eva.

– Ba da, ştiu că ai dreptate… răspunse Jane în timp ce îşi ridică privirea către intrarea în restaurant.

Uşa se deschise şi o faţă puţin dezorientată se putea vedea de dincolo de geamul separeului în care se aflau cele două feme. Jane încremeni. În faţa ușii se afla Sebastian. Privirea lui se întâlnise acum cu a ei şi ochii ei nu mai aveau unde să fugă. Aproape că se auzeau unul pe altul gândind. El se stăpânea cu greu să nu alerge spre masa ei, iar ea şi-ar fi dorit să fugă afară din restaurant la fel ca un iepure speriat de sunetul unei puști.

Câteva secunde mai târziu, Sebastian era în faţa ei.

– Ce faci? Poftă bună, spuse el.

Se îndreptă apoi către Eva.

– Te pup, Eva. Ce faci? cum merge contabilitatea? Toate bune?

– Da, totul e bine… răspunse aceasta încurcată.

Sebastian se întoarse înapoi către Jane.

– Așteptam să mă suni. Nu ți-au zis fetele?

– Ba mi-au spus, răspunse Jane încercând vizibil să își adune încredere în ea. Nu înțeleg exact de ce ai decis că prietenii mei funcționează pe post de mesageri. Dacă ai ceva de spus, spune-o. Nu le pune pe fete să îți facă treaba.

– Vrei să discutăm acum? Nu mai bine ne vedem la o cafea să vorbim în liniște despre asta?

– Despre ce să vorbim, Sebastian? Despre motivele pentru care tu ai plecat din această relație? Despre ce te-a făcut să pleci? Sau despre ce te-a făcut să te întorci astă-vară ca să dai iar bir cu fugiții? Să ascult iar ce minciuni ai de zis? Știi ceva? Nu vreau. Nu sunt interesată de ce ai avea de spus sau fabulat.

Sebastian ar fi putut să proteseteze la insinuarea lui Jane, însă confruntarea cu posibilitatea unei mărturisiri pe care nu era pregătit să o facă, îl opri. O picătură rece de transpirație i se scurse pe spate. Cu ochii mari se uita la ea, furia dezlănțuită din această femeie, pe care o iubise, îl uimea. Pe vremea când erau împreună nu o văzuse așa niciodată. Nu putea crede că după atâta vreme, Jane încă se mai simțea așa în prezența lui. O privea cu ochi triști și îi părea rău că o făcuse să sufere atât de mult. Pentru prima dată, Sebastian începea să înțeleagă magnitudinea consecințelor faptelor sale. În secunda următoare, fără să spună vreun cuvânt, se întoarse cu spatele și se îndreptă către ușa restaurantului. Nu mai era nimic de spus. Cel puțin pentru moment.