39. Pauză de masă cu cântec

pauza 1Trecuse o săptămână de când Jane încerca să decidă dacă vrea sau nu să stea de vorbă cu Sebastian. În fiecare dimineaţă, se trezea speriată de o posibilă conversaţie reală, gând pe care îl acoperea până la finalul zilei cu probleme de serviciu, ieşiri cu fetele şi câteva perechi scumpe de pantofi, cumpărate în grabă, după birou și bineînțeles cu brațele lui Patrick.

Cu toate astea, în fiecare seară, când punea capul pe pernă, în patul ei confortabil, îşi aducea aminte de cuvintele Alexandrei: „La plecare, Sebastian ne-a oprit şi ne-a rugat să-ţi spunem să-l suni”.

– Nu înţeleg de ce să îl sun eu pe el. Să mă sune el pe mine dacă are ceva atât de important să îmi comunice. Cât tupeu! îi spunea Jane Evei, în timp ce aranja nişte spaghete într-o farfurie.

Era conversaţia obişnuită pe care cele două fete o aveau în pauza de masă. Eva stătea cuminte în faţa lui Jane şi asezona o salată, încercând să îşi asculte prietena.

– Jane, nu obseda pe această idee. Dacă trebuie să îl suni sau cum a spus el asta sau ce vrea să îţi zică. Îţi pui toate aceste întrebări ca să eviţi a răspunde la întrebarea care contează cu adevărat. Tu vrei să vorbeşti cu el? Crezi că te-ar ajuta?

– Nu ştiu. Depinde ce are de spus, răspunse Jane.

– Dacă vrei să te alegi cu ceva din această conversaţie trebuie să încetezi să îi mai dai lui puterea. Gândeşte-te la ce ai vrea tu să îi spui lui. De ce trebuie să fie din nou despre ce vrea el şi despre ce o să spună el? A fost 3 ani şi ceva totul despre el, nu crezi că e momentul să fie şi despre tine? întrebă Eva.

– Ba da, ştiu că ai dreptate… răspunse Jane în timp ce îşi ridică privirea către intrarea în restaurant.

Uşa se deschise şi o faţă puţin dezorientată se putea vedea de dincolo de geamul separeului în care se aflau cele două feme. Jane încremeni. În faţa ușii se afla Sebastian. Privirea lui se întâlnise acum cu a ei şi ochii ei nu mai aveau unde să fugă. Aproape că se auzeau unul pe altul gândind. El se stăpânea cu greu să nu alerge spre masa ei, iar ea şi-ar fi dorit să fugă afară din restaurant la fel ca un iepure speriat de sunetul unei puști.

Câteva secunde mai târziu, Sebastian era în faţa ei.

– Ce faci? Poftă bună, spuse el.

Se îndreptă apoi către Eva.

– Te pup, Eva. Ce faci? cum merge contabilitatea? Toate bune?

– Da, totul e bine… răspunse aceasta încurcată.

Sebastian se întoarse înapoi către Jane.

– Așteptam să mă suni. Nu ți-au zis fetele?

– Ba mi-au spus, răspunse Jane încercând vizibil să își adune încredere în ea. Nu înțeleg exact de ce ai decis că prietenii mei funcționează pe post de mesageri. Dacă ai ceva de spus, spune-o. Nu le pune pe fete să îți facă treaba.

– Vrei să discutăm acum? Nu mai bine ne vedem la o cafea să vorbim în liniște despre asta?

– Despre ce să vorbim, Sebastian? Despre motivele pentru care tu ai plecat din această relație? Despre ce te-a făcut să pleci? Sau despre ce te-a făcut să te întorci astă-vară ca să dai iar bir cu fugiții? Să ascult iar ce minciuni ai de zis? Știi ceva? Nu vreau. Nu sunt interesată de ce ai avea de spus sau fabulat.

Sebastian ar fi putut să proteseteze la insinuarea lui Jane, însă confruntarea cu posibilitatea unei mărturisiri pe care nu era pregătit să o facă, îl opri. O picătură rece de transpirație i se scurse pe spate. Cu ochii mari se uita la ea, furia dezlănțuită din această femeie, pe care o iubise, îl uimea. Pe vremea când erau împreună nu o văzuse așa niciodată. Nu putea crede că după atâta vreme, Jane încă se mai simțea așa în prezența lui. O privea cu ochi triști și îi părea rău că o făcuse să sufere atât de mult. Pentru prima dată, Sebastian începea să înțeleagă magnitudinea consecințelor faptelor sale. În secunda următoare, fără să spună vreun cuvânt, se întoarse cu spatele și se îndreptă către ușa restaurantului. Nu mai era nimic de spus. Cel puțin pentru moment.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s