49. De la est la vest… cu sarmale

richardNu trecuseră decât câteva zile de când Jane îl cunoscuse pe Richard. Cumva, prezenţa lui îi dăduse lumea peste cap. Nu era îndrăgostită şi nici nu se vedea în această poziţie, ştia foarte bine asta. Amintirea lui Patrick încă o mai bântuia în fiecare seară înainte de culcare. Cu toate astea, simţea o atracţie faţă de acest bărbat pe care cu greu o putea controla.

Le spusese şi fetelor despre el, care păreau foarte încântate de o aventură cu un tip de la birou. Râseseră până la lacrimi împreună pe Skype, încercând să-şi imagineze cum Jane îl putea seduce cu nişte produse tradiţionale romaneşti, ca sarmalele.

– Hai, dragă, că mâine poimâine te văd împăturind sarmale într-un apartament din mijlocul Londrei, spusese atunci Eva.

Pentru Jane lucrurile, însă, nu stăteau aşa. Nu îşi dorea să fie judecată drept clasica femeie din est care se aruncă asupra primului bărbat din vest care îi iese în cale.

Mergea la birou şi încerca să se concentreze în totalitate asupra muncii şi proiectului, să nu se gândească nici la cei doi bărbaţi pe care îi lăsase acasă, în urmă, nici la specimenul din faţa ei, care se uita la ea cu ochi mari şi relaxaţi de fiecare dată când o vedea. Ea era mereu tensionată şi parcă puţin încurcată. Nu ştia exact cum să controleze această forţă mai puternică decât ea.

Într-una din zile se îndrepta către sala de şedinţe având în mână subiecte pentru testările candidaţilor, o grămadă de CV-uri , laptopul, telefonul mobil, un pix şi un pahar cu apă. Din faţa ei, Richard se îndrepta către ieşire în timp ce vorbea la telefon. Cu ochii la el, tocurile îi jucară o festă lui Jane şi în mai puţin de două secunde, toate documentele din braţele sale se aflau împraştiate pe jos, la picioarele ei şi ale lui Richard, care stătea acum în faţa ei. Cu telefonul la ureche, deşi părea destul de grăbit, Jane îl auzi spunând:

– Ne vedem în faţă în 5 minute, trebuie să închid.

Apoi se aplecă şi luă în mână câteva foi care îi acopereau pantofii. I le întinse imediat lui Jane, care îşi dorea să fie un struţ şi să îşi bage capul în nisip.

– Întotdeauna încerci să cari mai mult decât poţi duce? întrebă Richard zâmbind.

Era în mod clar o glumă.

– Nu, dar nu am vrut să fac mai multe drumuri. Sunt în întârziere. Candidaţii mă aşteaptă în sală, răspunse ea cu o seriozitate care îl făcu pe Richard să zâmbească şi mai larg.

– Dă-mi mie laptopul. Te ajut, răspunse el în timp ce întindea mâinile spre ea.

Jane era mai încurcată ca oricând. Se uita cumva pierdută la el. După câteva secunde, cu o mişcare mecanică, îi întinse computerul. Merseră împreună până în sala de conferinţe într-o linişte mormântală. Probabil cele mai lungi 10 secunde din viaţa lui Jane. Richard plecă grăbit către întâlnirea lui, iar Jane îşi văzu de treabă.

Odată ajunsă acasă, Jane îşi dădea seama că experimenta un sentiment nou, poate chiar ciudat. Deşi era poate greşit, îşi dorea să îl împingă pe Richard până la limită, îşi dorea să vadă unde exact se situează opreliştile lui.

Advertisements

48. Hello, hell-Oh!

214Mahmureala de la sejurul petrecut cu fetele și Teodor în unul din orașele unde acesta staționa pentru moment nu îi părăsise bine capul lui Jane în dimineața în care se îndrepta către aeroport pentru a pleca spre Londra. Cu viața ei de acasă lăsată în urmă pentru moment, Jane putea să se bucure de deliciile culinare ale companiei aeriene, sub forma unor biscuiți sărați cu model de avion. Ar fi vrut să le acompanieze cu un pahar de vin, dar se gândi totuși că ora 9 era prea devreme pentru băut, trebuia deci să își înfrunte emoțiile singură. Înfundată în scaunul acela incomod, cu căștile în urechi, Jane se lăsă cuprinsă de somn sperând să nu deschidă gura involutar și să se proptească de pensionarul care stătea lângă ea.

Câteva ore mai târziu, Jane se afla în fața apartamentului care urma să fie ”locul ei” pentru aceste patru luni. Agentul imobiliar era deja acolo cu cheile și după un schimb cordial de politețuri și informații, se retrase. Jane admiră priveliștea care se vedea de la balcon – o grădină mică și cochetă decorată cu câteva lampioane gălbui. Apartamentul în sine nu era prea mare dar era primitor, foarte eficient compartimentat și aproape de metrou. Uitându-se la ceas, Jane își dădu seama că era cazul să se pregătească dacă voia să ajungă la timp pentu prima ei întâlnire cu cei de la firmă și echipa cu care urma să lucreze la proiectul de relocare al diviziei IT.

Căldura de afară o izbi când ieși de la metrou, era ora 12 după-amiaza într-o zi din cele două săptămâni pe an de călduri ale englezilor, de care toată lumea încerca să profite din plin. Jane urmări traseul indicat de telefon și curând ajunse în fața clădirii în care se afla sediul firmei la care lucra. La recepție își spuse numele și fu potită într-o sală de conferință.

Cu o apă în față Jane se uita la pereții decorați cu tablouri contemporane dintre care unul în care un punct negru trona cu extrem de multă mândrie pe o suprafață albă, scorojită. Pe măsură ce Jane se focusa pe acel punct avea senzația că acesta se tot mărea și se unduia în lumină – ”Ok, am luat-o razna”, își zise Jane. Gândurile ei fură întrerupte însă de sunetul unei voci cristaline, atașate de o femeie micuță cu șolduri rotunde și un look foarte modern – era Sandra, asistenta directorului de HR  cu care avea să lucreze. Jane avusese câteva schimburi de mailuri și o convorbire cu Sandra înainte să plece, nimic însă nu o pregătise pentru cât de efervescentă și primitoare era aceasta.

– Bună Jane, mă bucur să te cunosc în sfârșit. Bine ai venit la Londra și în sediul nostru care, între noi fie vorba, ar avea nevoie de un nou look, din păcate de-abia am reușit să facem ceva cu sala asta, îți plac tablourile? Sunt foarte contemporane, nu-i așa? spuse Sandra foarte mulțumită.

Jane dădu aprobator din cap, nu era ea foarte contemporană de fel dar energia Sandrei era molipsitoare.

– Așa să trecem la treburi, zise Sandra, vei avea un birou al tău în open space, cât despre program  o să cazi la înțelegere cu Richard, nu o să fie unul fix. Acum hai să îl așteptăm și pe el, tocmai a ieșit dintr-o întâlnire iar apoi îți arăt cum stă treaba aici și cu cine vei lucra de fapt, adăugă aceasta.

– Nu voi lucra cu Richard presupun, spuse Jane pe un ton întrebător.

– Ah nu, în principal cu Daniel, Richard o să vă biciuiască doar, zise Sandra cu un zâmbet larg.

Jane făcu ochii mari.

– Glumesc, evident că nu, Richard este un super tip dar este mereu foarte ocupat și cum este o raritate în HR ca bărbat, asta îl face de două ori mai popular.

Jane reflectă un moment asupra supselor Sandrei, nu vorbise cu Richard până acum, singurul conf call în care ar fi trebuit să facă cunoștiință se anulase. Oricum ce putea fi așa deosebit la el: 40 plus, britanic, probabil rigid și și mai probabil nu prea înebunit după străini.

Ușa se deschise și un bărbat înalt și zvelt își făcu apariția, avea un costum impecabil la două rânduri de nasturi și din buzunar se vedea vârful roșu al unei batiste de mătase. Dacă avea peste 40 ani acest lucru nu era vizibil, singurul indiciu erau cele câteva fire grizonate care se pierdeau oricum în părul șaten deschis. Un set de maxilare fine, dar bine conturate, îi încadrau fața iar de sub sprâncenele arcuite doi ochi de un albastru închis se uitau la ea. Era clar că Jane nu și-l imaginase așa pe Richard, mirarea pe care încerca să o ascundă trebuie să fi fost totuși vizibilă pentru Sandra care zâmbea din spatele lui ștrengărește. Richard îi întinse mâna:

– Hello, Jane! se auzi vocea lui guturală.

 

47. Plec, dar rămân cu tine

confruntare 1În ultima săptămână, Jane trecuse printr-o sută de emoţii şi viaţa ei se schimbase radical: urma să plece din ţară pentru câteva luni, îi dăduse în sfârșit drumul lui Sebastian, după atâta vreme, iar lipsa lui Patrick din viaţa ei începuse să o roadă încet pe dinăuntru. Tocmai de aceea îi era tot tot mai clar că nu putea să plece înainte să aibă o conversaţie reală cu el despre ce se întâmplase.

„Încep să mă pricep la confruntările astea cu foşti”, îşi spuse Jane în timp ce căuta numărul lui Patrick în memoria telefonului.  Aproape ca mersul pe bicicletă – deşi puţin retincent la început, Patrick acceptase să iasă la o cafea cu cea care îl făcuse să se simtă, într-un fel, dezamăgit și, poate, ușor de înlocuit.

– Îmi pare rău pentru cum s-au terminat lucrurile între noi, spuse Jane. Nu am avut niciodată intenţia de a ajunge într-un asemenea punct.

– E ok, a trecut, asta e. Câteodată lucrurile între doi oameni nu se pot întâmpla într-un anumit fel, oricât de mult ţi-ai dori asta, răspunse Patrick rece.

Se uita la ea cu ochi lipsiți de căldură, culoarea lor verde părea acum înghețată. Trăirea pe care Jane o văzuse altădată în ei dispăruse complet  ca și cum totul fusese făcut scrum. De ce îl afectase atât de mult, nici el nu îşi dădea seama foarte bine iar ea părea și mai mirată. Nu era nici cea mai frumoasă femeie de pe pământ şi nici cea mai stabilă. Cu toate astea, faptul că ea nu mai era în viaţa lui îi dăduse, parcă, existenţa peste cap. Fantoma copilăriei lui căpătase contur pentru câteva luni ca mai apoi să dispară cu totul.

– Cred că trebuia să îţi spun de la început că nu ştiu cum să gestionez această situaţie, continuă el. Poate aş fi făcut-o dacă aş fi avut de la început toate informaţiile.

– Patrick, dar nu era nimic de ştiut, îi răspunse Jane rugător. Între mine şi Sebastian nu mai e nimic şi nici nu va mai fi. Aveam nevoie doar de puţin timp. Oricum, acum nu cred că mai are niciun rost să mai avem această discuţie… ştii, o să plec pentru o perioadă din ţară. Cred că de asta te-am şi chemat azi aici. Cred că voiam să te mai văd o dată înainte să plec.

Patrick făcu ochii mari. După câteva secunde de uimire, întrebă:

– Unde pleci? De ce?

– Am fost trimisă de companie pentru câteva luni în Marea Britanie, nu e mare lucru, mă întorc. Doar că, nu ştiu, am simţit nevoia să mai am o ultimă conversaţie cu tine. Poate e o prostie, dar m-am gândit foarte mult la tine…

– Şi eu la tine, doar că… nu pot. Am senzaţia că eşti genul de femeie pentru care un bărbat trebuie să consume foarte multă energie şi lucrul ăsta mă sperie. Nu cred că pot să îţi ofer asta acum. Eu am nevoie de ceva simplu. Nu ceva care să îmi întoarcă stomacul pe dos în mijlocul nopţii. Ştiu că sună nedrept, dar e adevărat. Sunt aici pentru tine dacă vreodată ai nevoie de absolut orice, dar nu pot să îţi ofer mai mult de atât.

Jane se uita la el şi avea senzaţia că bărbatul care acum câteva luni intra în apartamentul ei, o lua în braţe şi o făcea să se simtă cea mai dorită femeie de pe pământ, nu mai era acolo. Nu era sigură când devenise ea această femeie consumatoare de energie, nu se văzuse niciodată așa. Patrick părea că se dedublase. Ceea ce ea vedea acum în faţa ei nu mai semăna nici pe departe cu imaginea pe care i-o construise în mintea ei. Cu toate astea, pentru prima dată de când se despărţise de Sebastian, simţea că fizic nu poate pleca de lângă cineva.

– Nici nu ştiu ce să îţi spun. Cred că, de fapt, asta e ceea ce mă dezarmează. Că nu mă pot certa cu tine. Practic nu avem niciun motiv să terminăm ceea ce se întâmplă între noi şi, în acelaşi timp, le avem pe toate, spuse Jane în timp ce un surâs plin de regret îşi făcea apariţia în colţul gurii.

– E ok, o să treacă. Poate mai bem o cafea şi când te întorci din ţările calde, răspunse Patrick cu un zâmbet deja mai familiar.

Și brusc Jane vedea din nou o fărâmă din acel Patrick, pe care îl ştia doar ea – plin de posibilități. Îi plăcea să creadă că ea vedea mereu în el lucruri pe care nimeni altcineva nu le văzuse. Acum, însă, nu mai era nimic de făcut. Simţea că a se ridica de la acea masă și a-şi lua la revedere de la bărbatul pe care îl iubea era cel mai greu lucru pe care îl făcuse vreodată.

Ajunsă în intimitatea maşinii ei, parcată la câteva minute de cafeneaua cu pricina, Jane respiră adânc, îşi sprijini fruntea de volan şi închise ochii. În jurul ei era o linişte aproape mormântală. Două lacrimi pătrunseră însă tăcerea, alunecându-i ușor pe obraji.

46. De carieră sau de casă?

lala63– Pe tine ce te animă acum? răsuna în capul lui Jane întrebarea pe care Alexandra i-o lansase cu câteva zile în urmă, după o discuție înfocată despre carieră și viața romantică.

În ultimele luni, între Patrick și Sebastian, viața ei profesională plutise fără țintă, confortabil, dar fără scop. Jane știa că era timpul să se adune și să se focuseze pe acel lucru pe care îl putea modela cu adevărat fără interferențe incontrolabile.

Cu o nouă determinare, Jane se instală la biroul ei mic, plin de poze și de obiecte care marcau amintirile ei cu fetele și grupul. Aruncând un ochi la fotografia de la un 8 martie la un show de striptease cu Alexandra, Eva, Sofia și Teodor, Jane zâmbi. Trecuseră deja 3 ani de atunci. Șampania cursese atunci și ea ajunsese acasă cu o sticlă de votcă în geantă. Șirul de gânduri îi fu întrerupt de șeful ei:

– Jane, poți să vii un pic la mine în birou? întrebă acesta.

Andrei, șeful ei, era un bărbat înalt, slab, cu părul ușor grizonat și supraviețuitor al unui recent divorț urât, care făcuse înconjurul departamentului pe care îl conducea. Jane avea o relație bună cu el, nu foarte apropiată, dar între ei exista o solidaritate colegială, mai ales în urma tuturor întâmplărilor legate de marele proces de relocare de departament.

– Da, răspunse Jane urmându-l în birou.

– Ia un loc, te rog, spuse Andrei. Jane se conformă și se cufundă în unul din fotoliile comode din birou. Era un pic agitată neștiind exact despre ce  avea Andrei nevoie să vorbească cu ea, evaluările erau încă departe.

– Bun, după cum știi, acum câteva luni am întrerut procesul de relocare al departamentului de IT din Londra, de care te ocupai tu,  din cauza unor probleme legislative. După evaluarea domnului Petrescu s-a hotărât că departamentul va fi împărțit în două – o parte aici și restul la Londra, zise Andrei.

– Da…domnul Petrescu, spuse Jane cu subînțeles.

– Știu, nu a fost preferatul tuturor și te-a zăpăcit cât a strâns toată informația de care avea nevoie, totuși munca pe care a făcut-o nu a fost așa rea. Așadar te-am desemnat pe tine să pleci la Londra pentru 4 luni unde vei lucra cu tipul de la HR de acolo ca să configurați noua dinamică a departamentului. Ce zici?

Jane era un pic fără cuvinte, nu se gândise că rezoluțile ei legate de carieră vor produce rezultate atât de rapide.

– E o oportunitate foarte bună pentru tine, adăugă Andrei.

Jane nu putea decât să îl aprobe dând ușor din cap. După încă câteva secunde răspunse:

– Da, mă duc.

– Perfect, este doar pentru 4 luni și tu vei fi legătura noastră permanentă cu cei din UK pe durata procesului. Eu m-am întâlnit deja cu HR Directorul de acolo cu care vei lucra, poftim și cartea lui de vizită. O să facem un conf call mai târziu în săptămână toți trei. Asistenta lui se va ocupa de toate aranjamentele de cazare pentru tine.

Jane trasă cu vârful unghiei numele de pe cartea de vizită, tipărit în litere schematice – Richard AshbyHR Director, în mod șocant un bărbat la HR, care aparent avea și asistentă. Titulatura ei era mai puțin pompoasă și cafeaua și-o făcea singură. Jane avea senzația că acest Mr. Ashby, era un britanic țeapăn, cu chelie, care avea să o trateze ca pe o europeancă de Est – ieftin și ca pe o proastă. În următoarea clipă, se mustră singură: ”Wow, ușor cu prejudecățile, Jane”, își zise ea.

Din nou la birou, Jane contempla schimbările care urmau să se petreacă în viața ei în următoarele luni, când telefonul sună, era Sofia.

– Alo, da? Ia spune-mi, răspunse Jane.

– Nimic, domne, am sunat să văd ce faci șiii….. să mă ajuți să îmi aleg pantofii, zise Sofia pe un ton de fetiță.

– Da mă sigur, măcar acum cât sunt aici, răspunse Jane.

– Adică? întrebă Sofia.

– Plec cu jobul la Londra pentru patru luni.

– Bravo! exclamă prietena ei cu entuziasm – aoleu stai, nunta, petrecerea de burlăcițe? adăugă Sofia panicată.

– Nu sunt negociabile, dear ! Acolo am să fiu, spuse Jane.

Pe seară Jane sătea pe micul ei balcon cu o țigară între degete și un pahar de vin rece în față, admirându-și florile plantate cu grijă cu câteva luni în urmă: fusese o zi bună. Trăgând ușor o frunză îngălbenită de pe o mușcată roz, studiă suportul de lemn pe care stăteau ghivecele – fusese făcut de Patrick într-una din zilele în care ținuse să îi demonstreze că este bărbat priceput. Și uite așa, casa trăgea din nou de ea, iar pe locul rămas liber în mintea ei o nouă fantomă o bântuia, asemeni unei brize ușoare de vară: celălalt el….

 

 

 

45. Circ de seară

confruntareTrecuseră câteva zile bune de când Jane luase decizia de a-l confrunta pe Sebastian. Aproape că toată situaţia cu Patrick nu mai ocupase atât de mult loc în mintea ei, gândul unei întâlniri în care îşi va pune sufletul pe tavă în faţa unui om cu care împărțise trei ani de zile din viața ei, cu multă fericire și la fel de multă dezamăgire, o neliniștea.

Era o după-amiază leneşă de joi când Jane hotărî că nu poate lăsa ca acest lucru să îi mai macine nervii și să îi complice existența. Era timpul să confrunte tot ce mai simțea sau nu față de Sebastian. Puse mâna pe telefon, căută numele lui în agendă şi cu o apăsare sigură atinse numărul de pe ecran. După câteva secunde, o voce atât de cunoscută, dar în acelaşi timp atât de străină acum, spuse un „Alo” întrebător.

– Bună, ce faci? spuse Jane cu o voce nesigură.

– Bine, mă bucur că m-ai sunat. Uite mă duc spre casă de la birou. Tu ce faci? Eşti bine? răspunse Sebastian cald.

– Da, sunt bine. Aş vrea să ne vedem zilele astea cândva să stăm de vorbă.

– Păi ce zici să povestim chiar azi? Mâncăm de seară împreună într-o oră? Întrebă Sebastian ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Fix o oră mai târziu, Jane stătea cuminte pe terasa unui restaurant cunoscut ei şi aştepta ca Sebastian să apară. Doar câteva minute mai târziu, fără întârziere prea mare, acesta era în faţa ei.

Se aplecă, o luă în braţe şi o pupă pe amândoi obrajii. Pe Jane o trecu un fior ciudat urmat de o stare de angoasă. Poate era doar faptul că nu îl mai văzuse de atâta vreme sau poate pentru că știa că se întâlneau pentru a pune cu adevărat sfârşit tuturor lucrurilor nespuse dintre ei.

După o inconfortabilă conversaţie de început, Jane hotărî că e momentul să deschidă cutia Pandorei:

– Ştiu, să ştii că m-ai înşelat. Şi cu cine. Şi de când. Nu vreau să avem o conversaţie ciudată în care tu mă întrebi de unde ştiu şi eu îţi spun că nu contează.

Sebastian se uita la ea cu ochii mari şi nu putea spune nimic.

– Ah, şi încă ceva: hai să nu fim penibili tu încercând să negi. Ce mi se pare cel mai rău nu este nici măcar faptul că ai plecat din relaţia cu mine pentru altcineva, ci faptul că te-ai întors a doua oară ca să îmi mai tragi încă o dată covorul de sub picioare. Pentru că o singură dată, cumva, nu era suficient. Mai mult decât atât, mă mai şi suni în mijlocul nopţii după mai mult de jumătate de an, știind foarte bine că sunt cu cineva, ca să-mi spui că ţi-e dor de mine. De ce? Pentru că ea nu mai era acolo? Sau pentru că acum nu mai sunt disponibilă?

– Jane, lasă-mă şi pe mine să spun ceva, spuse Sebastian încercând să se adune.

Se vedea că nu se aşteptase la asta şi că femeia din faţa lui îl luase pe nepregătite, pentru prima oară după atât de mult timp.

– Nu am vrut niciodată să îţi fac rău intenţionat şi să nu crezi că nu am ţinut la tine sau că nu mai țin. Ştiu, de asemenea, cât de mult m-ai iubit şi îmi pare rău că te-am făcut să suferi. Multe dintre lucrurile pe care mi le spuneai când eram împreună şi cu care eu nu eram de acord… acum mi-am dat seama că aveai dreptate şi acum le fac. Cred că am greşit amândoi în relaţia asta şi cred că ştii şi tu asta. Poate eu mai mult decât tine. Eu nu-ţi reproşez nimic. Vreau să îmi asum toată vina. Iar prietenia ta acum este foarte importantă pentru mine. Vreau să fiu acolo pentru tine orice s-ar întâmpla.

– De ce, Sebastian? De ce îți pasă? Întrebă Jane cu ochii ațintiți către el.

Liniștea lui Sebastian era asurzitoare.

– Super! nici tu nu știi. Sebastian, nu am nevoie de niciun prieten, ţi-am mai spus. Am suficienţi prieteni şi sunt oameni care chiar vor fi lângă mine oricum şi nu mă vor trăda niciodată aşa cum ai facut-o tu. Scopul acestei întâlniri nu este însă să ne certăm. Cred că ne-am certat destul şi e momentul să punem punct acestor penibilităţi. Vreau doar ca ăsta să fie finalul. Nu vreau să mă mai cauţi, nu vreau nici să-mi fi prieten, sau confident. Nici să îți fie dor de mine din an în paşte când altcineva mai bun nu e acolo, spuse Jane hotărâtă.

– Îmi pare rău că gândeşti aşa, răspunse el într-un final. Eu cred că doi oameni care au avut o relaţie ca a noastră nu se pot preface că celălalt nu există. Şi am înţeles de ce nu ai vrut să ai de a face cu mine o perioadă, dar cred că nu ne putem purta ca şi cum relaţia noastră nu s-a întâmplat. Să nu crezi că eu nu am suferit.

– Da, cred că ţi s-a rupt sufletul în braţele ei, răspunse Jane acidă. Dar nu are rost să intrăm în această discuţie pentru că nu o să rezolvăm nimic dacă ne certăm în continuare. Nu am să mă prefac că nu te cunosc dacă dau nas in nas cu tine dar nu consider că relaţia asta merită mai mult decât un „Bună ziua” fugar în urma ei.

Când Jane spuse aceste ultime cuvinte, chelneriţa se îndrepta deja către ei cu nota de plată. Într-o tăcere absolută, Sebastian îi întinse cardul, sunetul chitanței care ieșea din POS răsună aproape ca o notă de sfârșit, chinuită și pierdută. În mai puţin de două minute, Jane şi Sebastian se îndreptau către ieşire. Afară, în stradă, el se uită la ea şi spuse:

– Mi-aş dori să te mai gândeşti la ce ţi-am spus. Dacă asta e cu adevărat ce îţi doreşti, eu nu te voi mai căuta. Dar vreau să ştii că orice ai avea nevoie voi fi acolo pentru tine….

Jane nu spuse nimic pentru că nu mai ştia ce. Pentru prima dată de când îl cunoscuse, simţea că nu mai are cuvinte pentru el, ca şi cum numărul de lucruri asignate lui fusese epuizat. Acum se lăsase cortina peste o relaţie de trei ani, cu bune şi cu rele cu un sfarşit lent și dureros, pe care Jane știa că îl va mai purta cu ea o bună bucată de vreme.

Jane deschise uşa apartamentului ei, ieşi pe balcon şi îşi aprinse o ţigară. În timp ce trăgea din ea de parcă era o sursă de oxigen, canalele ei lacrimare începură să îşi facă de cap şi în câteva secunde obrajii îi erau umezi, iar ea întindea apăsat pe faţă picăturile sărate care nu încetau să mai curgă. Cu toate astea, se simţea uşurată. Se terminase.

44. Ginecologul, terapia de grup și plantele

lopJane se uita la licoarea roz din paharul de cocktail, cu picior perfect de sticlă, și se întreba de ce viața ei nu putea sa aibă aceleași contururi clare.

În mod neașteptat ajunsese prima la locul unde urma să se vadă cu fetele – un restaurant nou și simandicos cu bărbați plini de bani și femei parcă desenate – un pic incomfortabil. La masa de lângă, o femeie foarte frumoasă îi spunea în mod complice chelnerului:

– Să îmi ții masa asta te rog, am rezervare până pe după-amiază, îl duc la aeroport și mă întorc cu altul. Chelnerul dădu aprobator din cap în timp ce se uita la bărbatul străin care stătea lângă ea.

”Cine ar fi crezut că transferurile la aeroport sunt așa lucrative”, își zise Jane zâmbind în sinea ei.

– Bunăăă, se auzi vocea inconfundabilă a Evei, scuze de întârziere, închidere de lună ce să faci, Sofia și Alexandra parchează și ele acum.

– Nu e o problemă, răspunse Jane, mi-ați dat timp să studiez societatea din jur.

– Da, clar, zise Eva zâmbind.

Tocmai atunci își făcură apariția Sofia și Alexandra. După ce se îmbrățișară și băuturile fură instalate pe masă, întrebările la adresa lui Jane începură să curgă.

– Ce faci femeie cu cei doi bărbați  din viața ta? o întrebă Sofia foarte direct.

– Care doi? Patrick și-a făcut literalmente bagajele și s-a cărat, iar Sebastian trimite mesaje criptice ca un licean în călduri, răspunse Jane exasperată.

– Eh, hai că nu e chiar așa, cred că dacă îl vrei pe Patrick înapoi mai e o portiță acolo, zise Alexandra cu optimisul ei obișnuit.

– Și să îi ofer ce? în momentul ăsta mă port ca Sebastian și nu vreau asta. E o perioadă proastă pentru mine să fiu pe bune cu Patrick, poate chiar cu oricine. Aparent sunt și mai sechelată decât credeam. E penibil, nu par să mă pot aduna așa că mai bine îl las să plece.

– Ții la vreunul din ei? o întrebă Sofia. Nu mă înțelege greșit, nu e nici o problemă dacă nu simți nimic pentru unul din ei și ai nevoie de validare ca să mergi mai departe, adăugă aceasta.

– Ok, asta este oribil, zise Eva contrariată.

– Da este, dar știi că uneori e adevărat, spuse Alexandra pe un ton gânditor.

– Poate părea ciudat având în vedere ezitarea mea dar chiar țin la Patrick, n-am însă curaj să risc să fiu în continuare persoana de căcat doar ca să îl păstrez. Îmi e teribil de dor de el. Azi când eram la ginecolog unde am avut această experiență ușor ireală de care sigur am fi făcut mișto împreună, mi-am dorit foarte mult să îl sun.

– Aoleu, ai pățit ceva? întrebă Eva îngrijorată.

– Nu, aparent ai nevoie de control ginecologic ca să îți reînoiești carnetul.

– De ce? Le e teamă că uterul te împiedică să conduci? întrebă Alexandra mirată.

– Fac control și bărbaților ? Ștefan trebuie să își reînoiască carnetul și aș vedea potențial de multe glume aici, zise Sofia chicotind.

– Nu, doar femeilor, este de fapt o metodă de a strânge date despre starea de sănătate a populației, replică Jane.

– #femeilesuntbolnave, zise Sofia ironic.

– Toate ca toate, dar tipa care mi-a făcut controlul cred că a fost explorator într-o altă viață, jur, căuta drumul către tropice pe acolo. La un moment dat, am vrut să îi spun ca nu este o zonă detașabilă, spuse Jane cu patos.

Eva, Sofia și Alexandra râdeau cu poftă.

– Auzi, crezi că de aici le vine unor bărbați ideea că e de gumă și că se poate trage în toate direcțile? întrebă Eva pe un ton jucăuș.

– De ce dear, Nic așa crede? Lasă că e în creștere, zise Alexandra râzând.

Sofia o ciupi de braț.

– Nu, ripostă Eva zâmbind.

– Nu știu fetelor, cert este că am mers la ginecolog și era să plec cu o infecție urinară.

Cele patru femei izbuniră în râs. Cu atmosfera destinsă și dramele lui Jane lăsate pentru moment în urmă, timpul era perfect pentru a vorbi de petrecerea burlăcițelor, buchete, rochii și planurile pentru zilele de vară care se instalaseră deja.

Alexandra acceptase oferta de a prelua postul de editor șef, deși fetele o avertizaseră că legătura ei cu Robert, care cumpărase revista avea să stârnească un val de vorbe despre ea în piață. Alexandra era însă hotărâtă. Eva continua să se poarte ca o adolescentă amorezată și se pregătea de primul weekend cu Nic la munte cu cortul, spre deliciul prietenelor ei.

– Eu am o singură întrebare: cum rezolvi cu toaleta? Sau mergi la cules de plante pentru ”plafarul tău”? întrebă Jane amuzată.

Sofia și Alexandra își stăpâneau cu greu râsul.

– Sunteți niște snoabe, răspunse Eva aparent vexată.

– Las-o mă, îi place de el, normal că merge pe munte după el, spuse Alexandra cu o voce plină de afecțiune.

Următoarele câteva ore se scurseră pe nesimțite, până când, rămase în fața restuarantului, Jane și Eva așteptau taxiul.

– Îl voi suna pe Sebastian și mă voi vedea cu el, zise Jane din senin.

– Foarte bine, cum zici tu mereu: taie răul de la rădacină! spuse Eva ferm.