48. Hello, hell-Oh!

214Mahmureala de la sejurul petrecut cu fetele și Teodor în unul din orașele unde acesta staționa pentru moment nu îi părăsise bine capul lui Jane în dimineața în care se îndrepta către aeroport pentru a pleca spre Londra. Cu viața ei de acasă lăsată în urmă pentru moment, Jane putea să se bucure de deliciile culinare ale companiei aeriene, sub forma unor biscuiți sărați cu model de avion. Ar fi vrut să le acompanieze cu un pahar de vin, dar se gândi totuși că ora 9 era prea devreme pentru băut, trebuia deci să își înfrunte emoțiile singură. Înfundată în scaunul acela incomod, cu căștile în urechi, Jane se lăsă cuprinsă de somn sperând să nu deschidă gura involutar și să se proptească de pensionarul care stătea lângă ea.

Câteva ore mai târziu, Jane se afla în fața apartamentului care urma să fie ”locul ei” pentru aceste patru luni. Agentul imobiliar era deja acolo cu cheile și după un schimb cordial de politețuri și informații, se retrase. Jane admiră priveliștea care se vedea de la balcon – o grădină mică și cochetă decorată cu câteva lampioane gălbui. Apartamentul în sine nu era prea mare dar era primitor, foarte eficient compartimentat și aproape de metrou. Uitându-se la ceas, Jane își dădu seama că era cazul să se pregătească dacă voia să ajungă la timp pentu prima ei întâlnire cu cei de la firmă și echipa cu care urma să lucreze la proiectul de relocare al diviziei IT.

Căldura de afară o izbi când ieși de la metrou, era ora 12 după-amiaza într-o zi din cele două săptămâni pe an de călduri ale englezilor, de care toată lumea încerca să profite din plin. Jane urmări traseul indicat de telefon și curând ajunse în fața clădirii în care se afla sediul firmei la care lucra. La recepție își spuse numele și fu potită într-o sală de conferință.

Cu o apă în față Jane se uita la pereții decorați cu tablouri contemporane dintre care unul în care un punct negru trona cu extrem de multă mândrie pe o suprafață albă, scorojită. Pe măsură ce Jane se focusa pe acel punct avea senzația că acesta se tot mărea și se unduia în lumină – ”Ok, am luat-o razna”, își zise Jane. Gândurile ei fură întrerupte însă de sunetul unei voci cristaline, atașate de o femeie micuță cu șolduri rotunde și un look foarte modern – era Sandra, asistenta directorului de HR  cu care avea să lucreze. Jane avusese câteva schimburi de mailuri și o convorbire cu Sandra înainte să plece, nimic însă nu o pregătise pentru cât de efervescentă și primitoare era aceasta.

– Bună Jane, mă bucur să te cunosc în sfârșit. Bine ai venit la Londra și în sediul nostru care, între noi fie vorba, ar avea nevoie de un nou look, din păcate de-abia am reușit să facem ceva cu sala asta, îți plac tablourile? Sunt foarte contemporane, nu-i așa? spuse Sandra foarte mulțumită.

Jane dădu aprobator din cap, nu era ea foarte contemporană de fel dar energia Sandrei era molipsitoare.

– Așa să trecem la treburi, zise Sandra, vei avea un birou al tău în open space, cât despre program  o să cazi la înțelegere cu Richard, nu o să fie unul fix. Acum hai să îl așteptăm și pe el, tocmai a ieșit dintr-o întâlnire iar apoi îți arăt cum stă treaba aici și cu cine vei lucra de fapt, adăugă aceasta.

– Nu voi lucra cu Richard presupun, spuse Jane pe un ton întrebător.

– Ah nu, în principal cu Daniel, Richard o să vă biciuiască doar, zise Sandra cu un zâmbet larg.

Jane făcu ochii mari.

– Glumesc, evident că nu, Richard este un super tip dar este mereu foarte ocupat și cum este o raritate în HR ca bărbat, asta îl face de două ori mai popular.

Jane reflectă un moment asupra supselor Sandrei, nu vorbise cu Richard până acum, singurul conf call în care ar fi trebuit să facă cunoștiință se anulase. Oricum ce putea fi așa deosebit la el: 40 plus, britanic, probabil rigid și și mai probabil nu prea înebunit după străini.

Ușa se deschise și un bărbat înalt și zvelt își făcu apariția, avea un costum impecabil la două rânduri de nasturi și din buzunar se vedea vârful roșu al unei batiste de mătase. Dacă avea peste 40 ani acest lucru nu era vizibil, singurul indiciu erau cele câteva fire grizonate care se pierdeau oricum în părul șaten deschis. Un set de maxilare fine, dar bine conturate, îi încadrau fața iar de sub sprâncenele arcuite doi ochi de un albastru închis se uitau la ea. Era clar că Jane nu și-l imaginase așa pe Richard, mirarea pe care încerca să o ascundă trebuie să fi fost totuși vizibilă pentru Sandra care zâmbea din spatele lui ștrengărește. Richard îi întinse mâna:

– Hello, Jane! se auzi vocea lui guturală.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s