49. De la est la vest… cu sarmale

richardNu trecuseră decât câteva zile de când Jane îl cunoscuse pe Richard. Cumva, prezenţa lui îi dăduse lumea peste cap. Nu era îndrăgostită şi nici nu se vedea în această poziţie, ştia foarte bine asta. Amintirea lui Patrick încă o mai bântuia în fiecare seară înainte de culcare. Cu toate astea, simţea o atracţie faţă de acest bărbat pe care cu greu o putea controla.

Le spusese şi fetelor despre el, care păreau foarte încântate de o aventură cu un tip de la birou. Râseseră până la lacrimi împreună pe Skype, încercând să-şi imagineze cum Jane îl putea seduce cu nişte produse tradiţionale romaneşti, ca sarmalele.

– Hai, dragă, că mâine poimâine te văd împăturind sarmale într-un apartament din mijlocul Londrei, spusese atunci Eva.

Pentru Jane lucrurile, însă, nu stăteau aşa. Nu îşi dorea să fie judecată drept clasica femeie din est care se aruncă asupra primului bărbat din vest care îi iese în cale.

Mergea la birou şi încerca să se concentreze în totalitate asupra muncii şi proiectului, să nu se gândească nici la cei doi bărbaţi pe care îi lăsase acasă, în urmă, nici la specimenul din faţa ei, care se uita la ea cu ochi mari şi relaxaţi de fiecare dată când o vedea. Ea era mereu tensionată şi parcă puţin încurcată. Nu ştia exact cum să controleze această forţă mai puternică decât ea.

Într-una din zile se îndrepta către sala de şedinţe având în mână subiecte pentru testările candidaţilor, o grămadă de CV-uri , laptopul, telefonul mobil, un pix şi un pahar cu apă. Din faţa ei, Richard se îndrepta către ieşire în timp ce vorbea la telefon. Cu ochii la el, tocurile îi jucară o festă lui Jane şi în mai puţin de două secunde, toate documentele din braţele sale se aflau împraştiate pe jos, la picioarele ei şi ale lui Richard, care stătea acum în faţa ei. Cu telefonul la ureche, deşi părea destul de grăbit, Jane îl auzi spunând:

– Ne vedem în faţă în 5 minute, trebuie să închid.

Apoi se aplecă şi luă în mână câteva foi care îi acopereau pantofii. I le întinse imediat lui Jane, care îşi dorea să fie un struţ şi să îşi bage capul în nisip.

– Întotdeauna încerci să cari mai mult decât poţi duce? întrebă Richard zâmbind.

Era în mod clar o glumă.

– Nu, dar nu am vrut să fac mai multe drumuri. Sunt în întârziere. Candidaţii mă aşteaptă în sală, răspunse ea cu o seriozitate care îl făcu pe Richard să zâmbească şi mai larg.

– Dă-mi mie laptopul. Te ajut, răspunse el în timp ce întindea mâinile spre ea.

Jane era mai încurcată ca oricând. Se uita cumva pierdută la el. După câteva secunde, cu o mişcare mecanică, îi întinse computerul. Merseră împreună până în sala de conferinţe într-o linişte mormântală. Probabil cele mai lungi 10 secunde din viaţa lui Jane. Richard plecă grăbit către întâlnirea lui, iar Jane îşi văzu de treabă.

Odată ajunsă acasă, Jane îşi dădea seama că experimenta un sentiment nou, poate chiar ciudat. Deşi era poate greşit, îşi dorea să îl împingă pe Richard până la limită, îşi dorea să vadă unde exact se situează opreliştile lui.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s