54. Nunta anului

1039Jane se afla în taxi în drum spre casa Sofiei, era ziua nunții și domnișoarele de onoare, adică ea și fetele, împreună cu Teodor, se duceau să pregătească mireasa. Deși măcinată de gânduri legate de seara petrecută cu Richard și sentimentele pe care încă le avea pentru Patrick, Jane hotărâse să închidă undeva adânc în mintea ei starea de ușoară vinovăție și confuzie pură, pentru a se bucura din plin de nunta prietenei ei.

Jane nu avea nici o îndoială că Sofia avea să fie de-a dreptul răpitoare în rochia ei, dar nimic nu o putea pregăti pentru ce avea să vadă odată ajunsă la destinație.

– Arăți….. incredibil, spuse Jane cu răsuflarea suspendată în aer.

– E minunată, zise Teodor care era deja acolo.

Sofia se înroși iar Jane o luă în brațe.

– Avem însă o problemă, le întrerupse Teodor.

– Care? întrebă Jane alarmată.

– I s-a blocat fermoarul miresicii. Alexandra și Eva sunt în bucătărie cu mama Sofiei ca să găsească o ustensilă cu care să-l deblocheze, răspunse el.

– Stai așa că mă ocup, spuse Jane determinată.

– Nu, nu… e ok, ripostă Sofia.

– Pentru două ore sunt încă primul bărbat din viața ta care a omorât insecte pentru tine – deci permite-mi, zise Jane întorcându-și prietena care rămăsese fără cuvinte.

Sub privirile panicate ale lui Teodor care era pregătit sa coasă mireasa în rochie, Jane mișcă cu iscusință fermoarul care în cele din urmă se clinti. Nu era capabilă să își facă ordine în viață acum, dar putea să urnească acest fermoar.

– Victorie! țipă Teodor.

Tocmai atunci își făcură apariția Alexandra și Eva cu un mini-patent.

– Gata? întrebă Eva?

– Da, sunt îmbrăcată! exclamă Sofia.

Următoarea oră se petrecu în poze, zâmbete și emoții – curând Ștefan, mirele, venea să își ia mireasa.

Coborând scările cu toții, Teodor întrebă:

– Auzi, dar ce ai mai făcut cu lordul englez, s-a predat farmecelor tale de mioritică?

– Da, am petrecut seara împreună, zise Jane scurt, știa că nu putea să amâne confesiunea prea mult timp.

– Unde, la Delfinariu? spuse Eva în glumă

– Nu. La mine în apartament, fără haine, mărturisi Jane sub privirile pline de stupoare ale prietenilor ei.

– Și cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra cu interes.

Jane se uită debusolată la ea, nu avea răspuns.

– Lasă-l dragă pe Patrick acum, avem alt crai, stați așa – nu bârfiți fără mine, mă mărit și revin, zise mireasa determinată în timp ce ieșeau pe ușa casei.

Grupul izbucni în râs.

– Hai, treci în mașină, că dramă e destulă și mâine, zise Jane zâmbind.

După slujbă, petrecerea se încinse la restaurant, iar Jane reușise să evite orice conversații despre viața ei personală, era ziua Sofiei, era momentul lor ca grup să se bucure împreună. Sala era decorată cu multe lumini mici și flori neconvenționale care îți dădeau senzația că te afli într-o pădure fermecată. Sofia și Ștefan reușiseră cu multe eforturi să-și îndeplinească viziunea artistică pentru această nuntă, atârnaseră luminile cot la cot cu personalul până târziu în ziua precedentă. Toată nebunia meritase însă din plin, ringul de dans era complet ocupat, vinul curgea în pahare și mirele și mireasa aveau ochi doar unul pentru celălalt, pentru restul problemelor existau mama soacră și cu Teodor – mereu vigilenți.

***

Cândva, în toiul petrecerii Sofia se apropiă de Jane, care stătea într-o parte a ringului uitându-se la cuplurile de pe el:

– Gata! Am făcut-o și pe asta, acum urmează doar restul vieții sau așa s-ar zice, spuse aceasta cu o oarecare îngrijorare în glas, lăsându-și capul pe umărul lui Jane. Era un gest de tandrețe destul de rar pentru Sofia.

Jane revedea acum, sub rochia mare albă și genele perfecte fata de altă dată: colega ei, cu machiajul negru și cizmele rock ‘n roll, un pic fragilă, un pic rătăcită și la fel de inocentă. Jane își lipi ușor buzele de tâmpla Sofiei, atât cât îi permitea cocul voluminos și îi spuse:

– Vom fi bine, mereu.

Sofia o strânse de mână drept răspuns. Ștefan, în costumul lui albastru închis, croit impecabil, o privea de pe ring cu încântare, invitând-o la dans. Nici măcar cinismul obișnuit al Sofiei nu putea să nege că ”bărbatul ei” era tare chipeș iar ea parcă era îndrăgostită pentru prima oară.

– Hai, du-te la el, îi spuse Jane încurajator.

Oare câte lucruri aveau să fie diferite de acum în viețile lor? Unele? Totul? Sau absolut nimic? se întreba ea în timp ce își croia drum printre mese către grădina ”fermecată”.

Afară, muzica se auzea în surdină. Pentru un moment, Jane conştientiză cum clipa pentru care ea şi fetele se pregătiseră intens aproape un an de zile, trecea. Avea să rămână doar o amintire frumoasă,  despre care vor povesti şi peste mulţi ani. Jane scoase din pachet o ţigară şi o aprinse de la una dintre multele lumânări care împodobeau terasa.

Cumva, în mijlocul unui eveniment atât de zgomotos, ea găsise o clipă de linişte. Mintea îi zbură atunci la Patrick, ţinând-o în braţe. Căldura braţelor lui era ceva la care Jane nu se mai gândise de atât de multă vreme. Cumva, blocase toate amintirile frumoase care îi legau, în speranţa că asta o va face să îl uite mai uşor. Închise ochii rememorând, până când fu brusc întreruptă de un flash al acelei nopţi cu Richard. Simţi cum un fior îi străbătu corpul până în vârful degetelor de la picioare, înghesuite în nişte sandale oribil de incomode. Imaginea acelui bărbat căruia ea i se predase cu totul, neştiind exact de ce, aflat deasupra ei, bucurându-se de fiecare centimetru al corpului ei, îi bântuia acum imaginaţia.

În secunda imediat următoare, din spate se auziră paşi. Jane nu se întoarse, era probabil doar un alt nuntaş.

– Ai o brichetă? auzi imediat un şoptit la ureche care o sperie şi o făcu să tresară.

Jane se întoarse, neputând să creadă ce vede: în faţa ei nu stătea nimeni altul decât Patrick. Nedumerită peste măsură, se uită la el cu ochii mari şi în cele din urmă, spuse:

– Ce faci aici?

– Am venit să îi aduc ceva lui Nic.

Nic era însă înăuntru cu Eva, o dansa pe ring de parcă de a doua zi dansul urma să fie interzis prin lege şi pedepsit cu ani grei de puşcărie.

– Nic nu e aici, e înăuntru cu Eva, spuse Jane.

– Da, ştiu. Te căutam pe tine, continuă el.

– Credeam că după ultima noastră conversaţie nu vrei să mai auzi de mine.

– Văd că îţi prieşte aerul britanic. Arăţi senzaţional, continuă el.

– Mulţumesc, spuse Jane încurcată.

– Ştii… am tot vrut să te sun. Aş vrea să îţi spun lucruri.

– Ce lucruri? Întrebă ea.

– Mi-e dor de tine, spuse Patrick abrupt, ca şi cum ar fi dat un verdict într-o sală de judecată.

Jane se uita la el, nu putea crede ce i se întâmplă.  Ar fi vrut să deschidă gura şi să spună ceva, orice, dar era imposibil. Zgomotul nunţii dinăuntru nu se mai auzea în urechile ei. Tot ce auzea sau simţea era respiraţia lui Patrick care devenise sacadată, aşteptând un răspuns de la ea. Nu era genul de bărbat care să arunce cu declaraţii de dragoste dacă nu ştia precis că i se va răspunde cu aceeaşi monedă.

Deşi Jane îşi dorea mai mult decât orice să scoată cele două cuvinte magice pe gură – „şi mie” – cumva, ceva o oprea…

Advertisements

53. Nu lăsaţi vulpea la găini!

FotorCreated 1Din seara în care Richard o căutase pentru prima dată în timpul liber, Jane îşi petrecea majoritatea serilor la birou, muncind. Mesajul lui de atunci o anunţase că proiectul la care lucrau are probleme mari şi că urmează o perioadă aglomerată, în care vor trebui să redefinească toţi parametrii lui. De fapt, totul explodase în braţele lui iar el avea de gând să profite din plin de zelul lui Jane pentru a obţine rezultatele care erau aşteptate de la el.

Fetele se întorseseră acasă pentru pregătirile de nunta ale Sofiei, iar Teodor plecase cu ele să le ajute. Până după nuntă nu avea să mai plece în voiaj.

După două săptămâni lungi de nopţi nedormite, cu nişte cearcăne pe care niciun concealer nu le mai putea ascunde, Jane încheia ultimele rapoarte care trebuiau prezentate a doua zi de dimineaţă de Richard. Acesta se afla la biroul de lângă ea, unde se mutase de câteva zile bune şi pusese umărul la treabă. Lucraseră cot la cot, iar Jane admira mult asta la el, după cum le spusese fetelor, aptitudinile lui de leader erau „incontestabile”. Richard devenise aproape uman în ochii ei.

– Asta a fost! Cred că amândoi merităm câte un pahar de vin bun după toată nebunia asta, spuse Richard în timp ce îşi închidea laptopul.

– Da, răspunse Jane. Proiectul ăsta a fost aproape ca o naştere.

Amândoi bufniră în râs.

– Hai domnişoară, la un cocktail, spuse Richard şi îi deschise uşa biroului.

Împreună, în parcarea subterană a clădirii, se îndreptau spre maşina lui, un bolid de toată frumuseţea. Jane nu ar fi putut distinge prea bine ce maşină era sau câţi cai putere avea, dar îşi dădea seama că nu era o maşină ieftină.

Câteva momente mai târziu, Richard opri maşina în faţa unui bar londonez. Împreună, la masă, Jane îşi dădea seama că simte lucruri pe care nu le mai simţise înainte. Cel mai probabil nu era dragoste sau iubire, ci doar prezența unui bărbat în faţa ei, îmbrăcat cu o cămaşă care îi stătea impecabil, cu un sacou fără cusur şi o atitudine de bărbat alfa pentru care mulţi alţi masculi muncesc o viaţă întreagă. Era atât de natural. Jane îşi dădea seama cum, cu fiecare secundă care trecea, în care râdeau şi făceau glume absolut stupide, atracţia dintre ei creştea. Nu avea cum să îşi mai imagineze altceva decât cum acest bărbat o lua în braţe şi o săruta cu pasiune. Se surprinsese pe ea însăşi uitându-se la buzele lui aşa cum nu o mai făcuse niciodată cu un alt bărbat. Simţea că era condusă de dorinţă şi de nimic altceva. În faţa clădirii în care Jane locuia, au stat câteva momente uitându-se unul la altul fără să spună un cuvânt. Apoi Richard se întinse către ea, ea întoarse uşor capul şi buzele li se atinseră. Fusese un sărut uşor, aproape imperceptibil. Apoi se despărţiseră la fel de uşor, iar ea lăsă ruşinată capul în jos. Cu o mână îşi atingea fruntea care acum ardea.

– O Doamne, ce-am făcut? spuse el.

Jane începu să râdă încurcat, fără să ştie de ce. Apoi continuă:

– Nu ştiu… nu înţeleg. Ce vrei?

– Pe tine! veni răspunsul aproape imediat, ca şi cum Richard nu ar fi apucat nici să respire.

Jane se blocă. Nu mai ştia ce să spună. Faptul că totul nu fusese doar o plăsmuire a imaginaţiei ei, că acest bărbat chiar o plăcea, o făcea să rămână fără replică.

– Este greşit, nu putem să facem asta. Cred că cel mai bine ar fi să mă duc sus.

În secunda următoare, Jane deschise portiera maşinii şi coborî. În timp ce îşi căuta frenetic cheile în geantă, auzi cum cealaltă uşă a maşinii se deschise. Se întoarse şi Richard era chiar acolo, în faţa ei.

Se uită la el şi spuse:

– Ce faci?

Fără un cuvânt, o luă în braţe şi o sărută. Era exact aşa cum îşi imaginase. Pasional, perfect, autoritar dar, în acelaşi timp, permisiv. În câteva secunde, erau în lift, iar ea simţea cum se preda cu totul lui. Nu mai era vorba despre ce era corect sau nu, erau doar ei şi atracţia magnetică dintre ei. Uşa apartamentului ei se închise în urma lor, el o luă în braţe şi o duse în dormitor. Mâinile ei în părul lui des şi negru, buzele lui pe corpul ei, totul părea un vis. Poate era doar dorinţa sau poate că era faptul că fiecare reprezenta pentru celălalt „fructul interzis”, dar totul era mai pregnant pentru Jane decât fusese vreodată.

În lumina dimineţii, totul arăta complet diferit. Jane nu mai ştia cum va continua viaţa şi cariera ei, pentru că acum cărţile erau aruncate. Bărbatul de lângă ea încă dormea liniştit, parcă neştiind cât de mult s-au schimbat lucrurile în mai puţin de 24 de ore.

52. Fără număr, între prieteni

164674965– Al câtelea pahar e ăsta? întrebă Jane cu limba un pic împleticită.

– Nu punem și shot-urile nu? zise Sofia, viitoarea mireasă, cu o dicție la fel de neclară.

– Nu, alea au fost de încălzire. Cele două femei izbucniră în râs.

– Să trăiască mireasa și baba – adică tu, se auzi vocea exaltată a lui Teodor.

Fetele și Teodor aterizaseră în locuința ei de serviciu de la Londra cu câteva zile în urmă pentru o petrecere de burlăcițe și o sărbătorire întârziată a faptului ca Jane schimbase prefixul recent.

Uitându-se în jurul ei, Jane observă dezastrul din cameră: periile si tuburile de fixativ pe masa de bucătărie, un sutien roz în bibliotecă, 3 perechi de stiletto în mijlocul camerei, valiza lui Teodor revărsată toată din care ieșeau pene roșii (Jane suspecta că acestea erau resturi din recuzita pe care o cărase în ele pentru unul din spectacolele lui) și nu în ultimul rând prea multe sticle de Rom și de Prosecco. Jane avea senzația că tocmai participase la filmarea Bridesmaids 2 – varianta mioritică.

Evenimentele serii se derulaseră astfel: Teodor urlase după ele a nu știu câta oară se fie gata că urmau să piardă rezervarea la cină. Urmase o masă simandicoasă într-un restaurant de lux unde fetele chicotiseră ca niște puștoaice de liceu la galanteria personalului și platoul de dulciuri obscen de bun. Tocurile și elanul lui Teodor îi purtaseră într-un bar cu specific american unde Eva dovedise că are precizie contabilă și la darts. Seara se încheiase într-un loc care se zbătea undeva între un pub și o discotecă din anii ’80 cu șlagăre din anii 2000. Teodor le îndemnase la shoturi și mireasa pusese la bătaie jocuri de beție. Verdictul la ieșirea din local: Eva era privită ca o sfântă în grup, Alexandra putea negocia și cu necuratul, Sofia avea un viitor promițător ca lider al unui cult, în timp ce Jane nu ar fi supraviețuit niciodată în junglă – prea imprevizibil. ”Și eu?” întrebase Teodor, ”Eu sunt iar pe din afară, ăla de la telefon, jur!”. ”Păpuși, te iubim!” îi urlaseră fetele atunci în timp ce se împleticeau cu toții în direcția taxiurilor.

Înapoi în apartament:

– La ce te uiți întrebă Sofia?

– La dezastrul din casa asta. Ce bine că propietarul nu are cum să vadă, spuse Jane

– Sau Richard… zise Teodor dând sugestiv din sprâncene.

– Da chiar așa, că ai evitat subiectul, zise Sofia. În același moment Eva și Alexandra intrară și ele în cameră.

– Ce am ratat cât ne-am spălat pe dinți? întrebă Alexandra vioaie de parcă nu băuse nici o picătură.

– Richard talk, spuse Teodor.

– Ce să zic, nu știu, este ceva dubios în atmosferă între noi, nu știu dacă mă place în sensul ăla, sau sunt o curiozitate pentru el, gen desert postcomunist, zise Jane.

Eva izbucni în râs.

– Ok, asta știm despre el, dar tu cum te simți? întrebă Teodor tranșant.

– Sincer? Confuză, sunt aproape doi ani de când sunt în acest carusel de evenimente. Am trecut de la a fi o persoană de-a dreptul plicticoasă la o viață mai ceva decât a lui Taylor Swift, serios am senzația că îmi răsună o melodie de-a ei în cap constant.

– Nu-i nimic, e ok să ai o perioadă de dramă, să ne aducem aminte de viața mea înainte de Ștefan, zise Sofia îmbujorându-se, atât cât îi permitea fața.

– Oh da, aprobă Teodor râzând. Am fost martor la acele veri de neuitat, adăugă el.

– Nu te mai plânge, că îți place cu drama, tensiune, alea alea, zise Eva ciupindu-l de obraz.

– Auuu, da sigur tensiune arterială, spuse Teodor ironic.

– Măi, să nu mai divagăm, deci – nu te simți ok cu drama, dar cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra.

– Îmi e dor de Patrick și continuu să îl visez sistematic dar în același timp vreau să respir, de una singură, fără să îmi pese, să fiu eu….mărturisi Jane gânditoare.

– E ok dacă vrei sa fii liberă pentru o vreme și să te distrezi, așa am gândit și eu cu Nic, spuse Eva.

– Ehee și ce vă mai distrați, zise Sofia cu subînțeles. Eva se înroși.

– Da chiar așa, Eva ce mai știi de Patrick de la Nic? întrebă Alexandra.

– Hai să nu o băgăm la interogatoriu pe Eva, am stabilit cu ea când am terminat-o cu Patrick că nu vom face ca lucrurile să devină bizare pentru că ea se vede cu Nic, zise Jane.

– Stai liniștită, Nic și cu mine instinctiv evităm subiectul. Patrick este plecat din țară, Nic mi-a zis asta chiar înainte să vin aici. Nu i-a spus unde, dar i-a lăsat barul pe mână pentru două săptămâni.

– Interesant…remarcă Alexandra.

– Ai idee unde se putea duce? întrebă Teodor.

– Habar n-am, răspunse Jane, nu am mai vorbit, adăugă ea.

– Rom? întrebă Eva.

– Da, te rugăm, hai un rând pentru toată lumea, zise Sofia organizând paharele.

– Haide dear, cu curaj, uite – pe asta mică am dat-o deja, zise Teodor indicând spre Sofia, într-un an sigur mai mărităm una și până încep să am problemem cu prostata vă dau pe toate, adăugă el.

Jane și fetele izbucniră în râs.

– Ești groaznic! exclamă Jane.

– Noroc, dears! îndemnă Sofia ridicând paharul.

– Noroc! Hai să fie pe bogăție, exclamă Alexandra cu o voce asurzitoare.

– Opa, de unde a venit asta? întrebă Eva amuzată.

– Cred că m-am îmbătat puțin, răspunse Alexandra chicotind – un set de râsete zgomotoase erupseră în cameră.

În zorii zilei, nestingherită de sforăiturile ce răsunau în apartament, singură tronând pe masa din bucătărie, sticla aproape goală de rom, alături – telefonul lui Jane care vibra: Richard.

 

 

51. Te ajut cu punga?

FotorCreatedEra o dimineaţă grea pentru Jane. Alarma telefonului sunase în neştire după încă un vis în care Patrick o ţinea strâns de mână şi se uita la ea fără să spună vreun cuvânt. Jane apăsase butonul Snooze de două ori, iar acum nici nu-şi mai aducea aminte când  făcuse asta. Aflată în maşină, în traficul infernal al orei 8.30, încerca la fiecare semafor să-şi definitiveze conturul roşu al buzelor în oglinda retrovizoare.

În parcarea din faţa clădirii de birouri, agitaţia era mare. În timp ce Jane îşi parca lateral buburuza închiriată cu ziua, în spatele ei două maşini aşteptau. După doar câteva secunde, unul dintre cei doi şoferi se dădu jos din autovehicul şi veni la geamul maşinii lui Jane. Ea se opri brusc şi se uita uimită la el: un bărbat de aproape 50 de ani, care probabil avea o căsnicie şi o viaţă nefericită. Nu putea găsi o altă scuză pentru burta care i se revărsa peste curea şi care părea că susţine jumătate din stocul de bere al Marii Britanii.

– Mai bine mă laşi pe mine să o parchez. Nu prea te pricepi. E ok, spuse el.

Jane simţea cum se înroşeşte la faţă. Venea dintr-o ţară în care astfel de bărbaţi se plimbau nestingheriţi prin restaurante, cafenele, chiar şi clădiri de birouri. Nu era prima dată când se vedea nevoită să se confrunte cu un asemenea specimen.

– Dacă vrei într-adevăr să mă ajuţi, ai putea să te urci înapoi la tine în maşină şi să aştepţi cuminte acolo, spuse Jane cu un calm aproape înfricoşător.

– Eu mă grăbesc, nu pot să stau toată ziua aici şi să aştept să înveţi tu să parchezi, răspunse el.

Jane se uita fix la el. Dacă privirile ar fi putut să ucidă, bărbatul din faţa ei nu ar mai fi avut mult de trăit. Fără a spune vreun cuvânt, trase de volan şi apăsă acceleraţia. În timp ce căuta un alt loc de parcare, se gândea la cel care tocmai îi stricase ziua. “Doamne, sunt peste tot…”, îşi spuse în barbă.

Ziua trecu la birou fără prea multe evenimente notabile. Richard se uita din ce în ce mai des la ea şi parcă îşi făcea de lucru mereu prin preajma ei.

În drum spre casă, Jane se opri la un magazin de decoraţiuni interioare. În weekend luase decizia că patul ei are nevoie de aşternuturi noi, nişte perne şi o cuvertură colorată. Ajunsă acasă, cu toate pungile în mână, din care ieşeau colţuri de material colorate frumos, Jane se îndrepta spre intrarea în bloc. Abia dacă se mai putea ţine pe tocurile pantofilor stiletto pe care îi purta, cu toate bagajele în braţe, cheile şi o rochie luată de la curăţat. În faţa clădirii, trei tineri frumoşi stăteau de vorbă cu o cafea într-o mână şi o ţigară în cealaltă. Se uitau lung la Jane care era copleşită de greutate, dar niciunul din ei nu schiţă nici măcar un gest. Jane nu înţelegea cum pot fi atât de prost crescuţi. În secunda urmatoare, o maşină mare se opri lângă ea. Geamul coborâ şi faţa lui Richard răsări din spatele volanului.

– Ce faci cu toate bagajele alea? Deja încerci să ne părăseşti? spuse el râzând.

– Nu… de fapt încerc să mă instalez mai bine, răspunse Jane încurcată.

– Lasă-le jos. Permite-mi să te ajut, spuse Richard în timp ce oprea motorul maşinii şi se dădea jos.

Cei trei tineri care mai devreme se făcuseră că nu ştiu ce înseamnă politeţea, se uitau acum sideraţi. Cumva, gestul lui Richard îi încurca, parcă le strica socotelile cu viaţa şi cu femeile.

Câteva minute mai târziu, Jane şi Richard stăteau în mijlocul apartamentului ei închiriat, în faţa multor pungi.

– Îţi mulţumesc foarte mult. Îţi voi răsplăti bunătatea cu o cafea. Mâine dimineaţă. La birou, spuse Jane repede.

Voia să îi fie foarte clar că nu îşi doreşte să profite de moment. Jane încerca, cu orice preţ, să nu îmbrace haina de femeie est-europeană, pe care britanicii tot încercau să i-o atribuie de o lună încoace.

Dacă Richard îşi dorea ceva de la ea, trebuia să facă mai mult decât să îi care bagajele din faţa blocului până în apartament.

“Vom vedea”, îşi spuse Jane în timp ce închidea uşa în urma lui.

50. O lună de experiențe multiculturale

frojmSăptămâna 1

Primele 20 de analize de dosar: 5 angajați rămân, restul sunt ”relocați”, 4 interviuri pe Skype pentru 4 angajați noi, una bucată șef de departament IT nemulțumit. Jane asista uimită la efectele muncii ei, la sol procesul de relocare al acestui departament era cumva mai brutal decât și-l imaginase, iar climatul din apropierea referendumului UE nu ajuta. Cele câteva vise dubioase cu Patrick nu ajutaseră nici ele. Era totuși mândră de munca ei și îi plăcea să lucreze cu Daniel și restul echipei dar simțea atitudinea lor circumspectă plutind în aer. Singura care părea să fie complet detașată era Sandra – prietenoasă și deschisă peste măsură, poate un pic prea: o singură seară în pub fusese de ajuns încât să îi povestească lui Jane despre experiențele ei sexuale de partea celaltă a baricadei.

Și Richard….directorul, sau bărbatul de care Jane se simțea privită de fiecare dată când se găseau în aceași cameră. Jane începuse deja să creadă că i se părea. Richard nu interacționase prea mult cu ea sau cu echipa în afara ședințelor la care îl informau de progresul lor, în rest mai apărea din când în când în zona lor din open space, dădea două idei și pleca.

Săptămâna 2

Oribilă! alte vise ciudate cu Patrick, 10 dosare – nimeni nu rămâne, de data asta. Jane era sigură că acum vor pune un filtru special la aeroport pentru români. Joi seară ieșise cu echipa la băut, dezbaterile încinse pro/anti UE și foarte multă bere îi aduseseră parcă mai aproape. Vineri de dimineață un pic mahmură și cu senzația unei burți de bere pe cale să evadeze din rochia ei vintage, Jane se lupta cu mașina de cafea, nu avusese timp să se oprească la cafeneaua de la colțul străzii pentru doza ei zilnică.

– Te ajut? se auzi vocea guturală a lui Richard care aveai senzația că se prelinge în cameră ca mierea de pe lingură – sau cel puțin asta era imaginea din capul lui Jane.

– Da, ar fi super, răspunse Jane un pic rușinată. Bărbatul acesta o făcea să se simtă de parcă era o elevă cu tema nefăcută.

– Ce vrei să faci aici de fapt? întrebă Richard zâmbind.

– O cafea extrem de tare, zise Jane uitându-se în ochi lui. Gestul era menit să o mai scape de timiditatea pe care o simțea în fața lui, cumva însă Jane avea impresia că el înțelesese altceva.

– Ok…să vedem ce putem face, spuse Richard după un scurt moment de mirare. Urmară câteva secunde de liniște incomodă poluată doar de sunetul espressorului.

Richard rupse însă tăcerea:

– Pot să te întreb ceva?

– Da, sigur, răspunse Jane.

– Jane nu este un nume local, cum de te cheamă așa?

– E o poveste mai ciudată. Tata a pierdut un pariu cu un coleg, au pariat că dacă ies fată să am un nume străin. Tata era ferm convins că voi fi băiat.

– Și mama ta ce a zis? întrebă Richard și mai curios.

– Nu s-a împotrivit, la scurtă vreme după ce eu am venit pe lume colegul tatălui meu a murit într-un accident de mașină și ai mei au hotărât să îmi lase acest nume.

– Frumos din partea alor tăi, răspunse Richard.

Jane nu știa când spațiul dintre ei devenise mai mic și parfumul lui o cuprinsese cu totul. El se uita cu niște ochi iscoditori la ea, încercând parcă să înțeleagă ce se petrece, iar Jane se simțea pentru prima dată în foarte multă vreme intimidată.

– Anyway, îmi place cum lucrezi și sper că echipa nu îți dă bătai de cap, ne vedem mai încolo la ședință, spuse Richard brusc și se întoarse pe călcâiele pantofilor lui impecabili.

”E doar în mintea ta, Jane!”

Săptămâna 3

Interviuri, interviuri, cafea, cafea, interviu, ședință, un pic de shopping, interviu, ședință. Eva îi povestise lui Jane la telefon că Patrick era plecat pentru câteva săptămâni din țară dar nici Nic nu știa unde. La birou, Richard se comporta mai reținut iar conversațile erau foarte punctuale. Totul era doar în mintea ei –  deci putea să își vadă de treabă liniștită, aprecie Jane.

La sfârșit de săptămână:

– Poți să vii un pic la mine în birou? îi zise Richard dintr-o dată. Jane își netezi fusta și se îndreptă către biroul acestuia. Se simțea înaltă, purta o pereche de stiletto noi, negri, din piele întoarsă, suficient de incomozi pentru ca piciorul să arate bine.

– Ia un loc te rog, spuse Richard pe un ton rece. Am văzut lista cu propuneri pentru disponibilizare și relocare în interiorul companiei, pe Sanders îl vom păstra.

Jane era uimită, Paul Sanders nu era acel angajat, din câte citise și observase era antipatic, arogant și ineficient.

– Serios? răspunse ea contrariată.

– Da, zise Richard ferm.

Jane începea să fie deja un pic iritată de această atitudine și pentru că oricum urma să plece în 3 luni se hotărî să ia atitudine:

– Richard, consider că îmi fac munca destul de bine și știu să apreciez când cineva este un angajat cu potențial sau nu, Paul Sanders nu este unul dintre ei. Dacă în multe dintre cazurile din ultimele săptămâni am reușit să găsim soluții cât mai bune pentru cei care nu mai fac parte din departament, aici nu a fost așa din motive foarte clare.

– Am văzut că ați încercat să găsiți ceva pentru fiecare, ați lucrat ca un mic departament de plasament social, spuse Richard zâmbind superior.

Jane era șocată și extrem de nervoasă. Își încrucișă picioarele apăsat lăsând să se vadă bucata roșie de piele ce trona pe botul lor, iar pentru o secundă i se păru că Richard îi urmărise mișcarea cu interes.

– Tot ce am făcut în aceste săptămâni tu ai aprobat, sau mă înșel? zise Jane cu același zâmbet superior.

– Da, așa este, de data asta însă vom face o excepție.

– Am înțeles, nu era cazul să devenim totuși politici, spuse Jane sfidător.

Richard zâmbi larg ca un copil care se minuna de ceva deși momentul părea nepotrivit.

– Totul este politic Jane, îi zise el.

– Mai este ceva ce dorești să discutăm?

– Nu, îți mulțumesc, răspunse Richard cu un ton prietenos menit să reducă tensiunea din cameră. Jane fumega însă.

Cinci minute mai târziu la o țigară rulată, Sandra îi relata povestea foarte politică a lui Sanders.

Săptămâna 4

Era marți și ziua ei, dormise prost și de data asta îi visase pe Patrick și Richard în același vis. ”Superb!”, își zise Jane în timp ce încerca să alunge somnul cu apa rece de la robinet. După mesajele si telefoanele de la ai ei și fete Jane era deja bine dispusă. Teodor, Sofia, Eva și Alexandra aveau să o viziteze săptămâna următoare pentru o aniversare întârziată și o petrecere de burlăcițe și mai întârziată.

Ajunsă la birou fu întâmpinată de colegi cu urări foarte britanice și promisiuni de valuri de bere după program.

Pe biroul ei surpriză – trona un ghiveci cu o orhidee albă pitică. Jane era complet mirată nu avea nici cea mai vagă idee de la cine primise așa ceva, curioasă întoarse bucata de carton agățată de floare: ” Happy Birthday! R ”. Jane era fără cuvinte, ce mai era acum doar în mintea ei? Telefonul îi vibră în mână: Patrick – “La mulți ani…”

Oficial Jane avea 30 de ani, un ghiveci și 3 puncte de suspensie.