50. O lună de experiențe multiculturale

frojmSăptămâna 1

Primele 20 de analize de dosar: 5 angajați rămân, restul sunt ”relocați”, 4 interviuri pe Skype pentru 4 angajați noi, una bucată șef de departament IT nemulțumit. Jane asista uimită la efectele muncii ei, la sol procesul de relocare al acestui departament era cumva mai brutal decât și-l imaginase, iar climatul din apropierea referendumului UE nu ajuta. Cele câteva vise dubioase cu Patrick nu ajutaseră nici ele. Era totuși mândră de munca ei și îi plăcea să lucreze cu Daniel și restul echipei dar simțea atitudinea lor circumspectă plutind în aer. Singura care părea să fie complet detașată era Sandra – prietenoasă și deschisă peste măsură, poate un pic prea: o singură seară în pub fusese de ajuns încât să îi povestească lui Jane despre experiențele ei sexuale de partea celaltă a baricadei.

Și Richard….directorul, sau bărbatul de care Jane se simțea privită de fiecare dată când se găseau în aceași cameră. Jane începuse deja să creadă că i se părea. Richard nu interacționase prea mult cu ea sau cu echipa în afara ședințelor la care îl informau de progresul lor, în rest mai apărea din când în când în zona lor din open space, dădea două idei și pleca.

Săptămâna 2

Oribilă! alte vise ciudate cu Patrick, 10 dosare – nimeni nu rămâne, de data asta. Jane era sigură că acum vor pune un filtru special la aeroport pentru români. Joi seară ieșise cu echipa la băut, dezbaterile încinse pro/anti UE și foarte multă bere îi aduseseră parcă mai aproape. Vineri de dimineață un pic mahmură și cu senzația unei burți de bere pe cale să evadeze din rochia ei vintage, Jane se lupta cu mașina de cafea, nu avusese timp să se oprească la cafeneaua de la colțul străzii pentru doza ei zilnică.

– Te ajut? se auzi vocea guturală a lui Richard care aveai senzația că se prelinge în cameră ca mierea de pe lingură – sau cel puțin asta era imaginea din capul lui Jane.

– Da, ar fi super, răspunse Jane un pic rușinată. Bărbatul acesta o făcea să se simtă de parcă era o elevă cu tema nefăcută.

– Ce vrei să faci aici de fapt? întrebă Richard zâmbind.

– O cafea extrem de tare, zise Jane uitându-se în ochi lui. Gestul era menit să o mai scape de timiditatea pe care o simțea în fața lui, cumva însă Jane avea impresia că el înțelesese altceva.

– Ok…să vedem ce putem face, spuse Richard după un scurt moment de mirare. Urmară câteva secunde de liniște incomodă poluată doar de sunetul espressorului.

Richard rupse însă tăcerea:

– Pot să te întreb ceva?

– Da, sigur, răspunse Jane.

– Jane nu este un nume local, cum de te cheamă așa?

– E o poveste mai ciudată. Tata a pierdut un pariu cu un coleg, au pariat că dacă ies fată să am un nume străin. Tata era ferm convins că voi fi băiat.

– Și mama ta ce a zis? întrebă Richard și mai curios.

– Nu s-a împotrivit, la scurtă vreme după ce eu am venit pe lume colegul tatălui meu a murit într-un accident de mașină și ai mei au hotărât să îmi lase acest nume.

– Frumos din partea alor tăi, răspunse Richard.

Jane nu știa când spațiul dintre ei devenise mai mic și parfumul lui o cuprinsese cu totul. El se uita cu niște ochi iscoditori la ea, încercând parcă să înțeleagă ce se petrece, iar Jane se simțea pentru prima dată în foarte multă vreme intimidată.

– Anyway, îmi place cum lucrezi și sper că echipa nu îți dă bătai de cap, ne vedem mai încolo la ședință, spuse Richard brusc și se întoarse pe călcâiele pantofilor lui impecabili.

”E doar în mintea ta, Jane!”

Săptămâna 3

Interviuri, interviuri, cafea, cafea, interviu, ședință, un pic de shopping, interviu, ședință. Eva îi povestise lui Jane la telefon că Patrick era plecat pentru câteva săptămâni din țară dar nici Nic nu știa unde. La birou, Richard se comporta mai reținut iar conversațile erau foarte punctuale. Totul era doar în mintea ei –  deci putea să își vadă de treabă liniștită, aprecie Jane.

La sfârșit de săptămână:

– Poți să vii un pic la mine în birou? îi zise Richard dintr-o dată. Jane își netezi fusta și se îndreptă către biroul acestuia. Se simțea înaltă, purta o pereche de stiletto noi, negri, din piele întoarsă, suficient de incomozi pentru ca piciorul să arate bine.

– Ia un loc te rog, spuse Richard pe un ton rece. Am văzut lista cu propuneri pentru disponibilizare și relocare în interiorul companiei, pe Sanders îl vom păstra.

Jane era uimită, Paul Sanders nu era acel angajat, din câte citise și observase era antipatic, arogant și ineficient.

– Serios? răspunse ea contrariată.

– Da, zise Richard ferm.

Jane începea să fie deja un pic iritată de această atitudine și pentru că oricum urma să plece în 3 luni se hotărî să ia atitudine:

– Richard, consider că îmi fac munca destul de bine și știu să apreciez când cineva este un angajat cu potențial sau nu, Paul Sanders nu este unul dintre ei. Dacă în multe dintre cazurile din ultimele săptămâni am reușit să găsim soluții cât mai bune pentru cei care nu mai fac parte din departament, aici nu a fost așa din motive foarte clare.

– Am văzut că ați încercat să găsiți ceva pentru fiecare, ați lucrat ca un mic departament de plasament social, spuse Richard zâmbind superior.

Jane era șocată și extrem de nervoasă. Își încrucișă picioarele apăsat lăsând să se vadă bucata roșie de piele ce trona pe botul lor, iar pentru o secundă i se păru că Richard îi urmărise mișcarea cu interes.

– Tot ce am făcut în aceste săptămâni tu ai aprobat, sau mă înșel? zise Jane cu același zâmbet superior.

– Da, așa este, de data asta însă vom face o excepție.

– Am înțeles, nu era cazul să devenim totuși politici, spuse Jane sfidător.

Richard zâmbi larg ca un copil care se minuna de ceva deși momentul părea nepotrivit.

– Totul este politic Jane, îi zise el.

– Mai este ceva ce dorești să discutăm?

– Nu, îți mulțumesc, răspunse Richard cu un ton prietenos menit să reducă tensiunea din cameră. Jane fumega însă.

Cinci minute mai târziu la o țigară rulată, Sandra îi relata povestea foarte politică a lui Sanders.

Săptămâna 4

Era marți și ziua ei, dormise prost și de data asta îi visase pe Patrick și Richard în același vis. ”Superb!”, își zise Jane în timp ce încerca să alunge somnul cu apa rece de la robinet. După mesajele si telefoanele de la ai ei și fete Jane era deja bine dispusă. Teodor, Sofia, Eva și Alexandra aveau să o viziteze săptămâna următoare pentru o aniversare întârziată și o petrecere de burlăcițe și mai întârziată.

Ajunsă la birou fu întâmpinată de colegi cu urări foarte britanice și promisiuni de valuri de bere după program.

Pe biroul ei surpriză – trona un ghiveci cu o orhidee albă pitică. Jane era complet mirată nu avea nici cea mai vagă idee de la cine primise așa ceva, curioasă întoarse bucata de carton agățată de floare: ” Happy Birthday! R ”. Jane era fără cuvinte, ce mai era acum doar în mintea ei? Telefonul îi vibră în mână: Patrick – “La mulți ani…”

Oficial Jane avea 30 de ani, un ghiveci și 3 puncte de suspensie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s