54. Nunta anului

1039Jane se afla în taxi în drum spre casa Sofiei, era ziua nunții și domnișoarele de onoare, adică ea și fetele, împreună cu Teodor, se duceau să pregătească mireasa. Deși măcinată de gânduri legate de seara petrecută cu Richard și sentimentele pe care încă le avea pentru Patrick, Jane hotărâse să închidă undeva adânc în mintea ei starea de ușoară vinovăție și confuzie pură, pentru a se bucura din plin de nunta prietenei ei.

Jane nu avea nici o îndoială că Sofia avea să fie de-a dreptul răpitoare în rochia ei, dar nimic nu o putea pregăti pentru ce avea să vadă odată ajunsă la destinație.

– Arăți….. incredibil, spuse Jane cu răsuflarea suspendată în aer.

– E minunată, zise Teodor care era deja acolo.

Sofia se înroși iar Jane o luă în brațe.

– Avem însă o problemă, le întrerupse Teodor.

– Care? întrebă Jane alarmată.

– I s-a blocat fermoarul miresicii. Alexandra și Eva sunt în bucătărie cu mama Sofiei ca să găsească o ustensilă cu care să-l deblocheze, răspunse el.

– Stai așa că mă ocup, spuse Jane determinată.

– Nu, nu… e ok, ripostă Sofia.

– Pentru două ore sunt încă primul bărbat din viața ta care a omorât insecte pentru tine – deci permite-mi, zise Jane întorcându-și prietena care rămăsese fără cuvinte.

Sub privirile panicate ale lui Teodor care era pregătit sa coasă mireasa în rochie, Jane mișcă cu iscusință fermoarul care în cele din urmă se clinti. Nu era capabilă să își facă ordine în viață acum, dar putea să urnească acest fermoar.

– Victorie! țipă Teodor.

Tocmai atunci își făcură apariția Alexandra și Eva cu un mini-patent.

– Gata? întrebă Eva?

– Da, sunt îmbrăcată! exclamă Sofia.

Următoarea oră se petrecu în poze, zâmbete și emoții – curând Ștefan, mirele, venea să își ia mireasa.

Coborând scările cu toții, Teodor întrebă:

– Auzi, dar ce ai mai făcut cu lordul englez, s-a predat farmecelor tale de mioritică?

– Da, am petrecut seara împreună, zise Jane scurt, știa că nu putea să amâne confesiunea prea mult timp.

– Unde, la Delfinariu? spuse Eva în glumă

– Nu. La mine în apartament, fără haine, mărturisi Jane sub privirile pline de stupoare ale prietenilor ei.

– Și cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra cu interes.

Jane se uită debusolată la ea, nu avea răspuns.

– Lasă-l dragă pe Patrick acum, avem alt crai, stați așa – nu bârfiți fără mine, mă mărit și revin, zise mireasa determinată în timp ce ieșeau pe ușa casei.

Grupul izbucni în râs.

– Hai, treci în mașină, că dramă e destulă și mâine, zise Jane zâmbind.

După slujbă, petrecerea se încinse la restaurant, iar Jane reușise să evite orice conversații despre viața ei personală, era ziua Sofiei, era momentul lor ca grup să se bucure împreună. Sala era decorată cu multe lumini mici și flori neconvenționale care îți dădeau senzația că te afli într-o pădure fermecată. Sofia și Ștefan reușiseră cu multe eforturi să-și îndeplinească viziunea artistică pentru această nuntă, atârnaseră luminile cot la cot cu personalul până târziu în ziua precedentă. Toată nebunia meritase însă din plin, ringul de dans era complet ocupat, vinul curgea în pahare și mirele și mireasa aveau ochi doar unul pentru celălalt, pentru restul problemelor existau mama soacră și cu Teodor – mereu vigilenți.

***

Cândva, în toiul petrecerii Sofia se apropiă de Jane, care stătea într-o parte a ringului uitându-se la cuplurile de pe el:

– Gata! Am făcut-o și pe asta, acum urmează doar restul vieții sau așa s-ar zice, spuse aceasta cu o oarecare îngrijorare în glas, lăsându-și capul pe umărul lui Jane. Era un gest de tandrețe destul de rar pentru Sofia.

Jane revedea acum, sub rochia mare albă și genele perfecte fata de altă dată: colega ei, cu machiajul negru și cizmele rock ‘n roll, un pic fragilă, un pic rătăcită și la fel de inocentă. Jane își lipi ușor buzele de tâmpla Sofiei, atât cât îi permitea cocul voluminos și îi spuse:

– Vom fi bine, mereu.

Sofia o strânse de mână drept răspuns. Ștefan, în costumul lui albastru închis, croit impecabil, o privea de pe ring cu încântare, invitând-o la dans. Nici măcar cinismul obișnuit al Sofiei nu putea să nege că ”bărbatul ei” era tare chipeș iar ea parcă era îndrăgostită pentru prima oară.

– Hai, du-te la el, îi spuse Jane încurajator.

Oare câte lucruri aveau să fie diferite de acum în viețile lor? Unele? Totul? Sau absolut nimic? se întreba ea în timp ce își croia drum printre mese către grădina ”fermecată”.

Afară, muzica se auzea în surdină. Pentru un moment, Jane conştientiză cum clipa pentru care ea şi fetele se pregătiseră intens aproape un an de zile, trecea. Avea să rămână doar o amintire frumoasă,  despre care vor povesti şi peste mulţi ani. Jane scoase din pachet o ţigară şi o aprinse de la una dintre multele lumânări care împodobeau terasa.

Cumva, în mijlocul unui eveniment atât de zgomotos, ea găsise o clipă de linişte. Mintea îi zbură atunci la Patrick, ţinând-o în braţe. Căldura braţelor lui era ceva la care Jane nu se mai gândise de atât de multă vreme. Cumva, blocase toate amintirile frumoase care îi legau, în speranţa că asta o va face să îl uite mai uşor. Închise ochii rememorând, până când fu brusc întreruptă de un flash al acelei nopţi cu Richard. Simţi cum un fior îi străbătu corpul până în vârful degetelor de la picioare, înghesuite în nişte sandale oribil de incomode. Imaginea acelui bărbat căruia ea i se predase cu totul, neştiind exact de ce, aflat deasupra ei, bucurându-se de fiecare centimetru al corpului ei, îi bântuia acum imaginaţia.

În secunda imediat următoare, din spate se auziră paşi. Jane nu se întoarse, era probabil doar un alt nuntaş.

– Ai o brichetă? auzi imediat un şoptit la ureche care o sperie şi o făcu să tresară.

Jane se întoarse, neputând să creadă ce vede: în faţa ei nu stătea nimeni altul decât Patrick. Nedumerită peste măsură, se uită la el cu ochii mari şi în cele din urmă, spuse:

– Ce faci aici?

– Am venit să îi aduc ceva lui Nic.

Nic era însă înăuntru cu Eva, o dansa pe ring de parcă de a doua zi dansul urma să fie interzis prin lege şi pedepsit cu ani grei de puşcărie.

– Nic nu e aici, e înăuntru cu Eva, spuse Jane.

– Da, ştiu. Te căutam pe tine, continuă el.

– Credeam că după ultima noastră conversaţie nu vrei să mai auzi de mine.

– Văd că îţi prieşte aerul britanic. Arăţi senzaţional, continuă el.

– Mulţumesc, spuse Jane încurcată.

– Ştii… am tot vrut să te sun. Aş vrea să îţi spun lucruri.

– Ce lucruri? Întrebă ea.

– Mi-e dor de tine, spuse Patrick abrupt, ca şi cum ar fi dat un verdict într-o sală de judecată.

Jane se uita la el, nu putea crede ce i se întâmplă.  Ar fi vrut să deschidă gura şi să spună ceva, orice, dar era imposibil. Zgomotul nunţii dinăuntru nu se mai auzea în urechile ei. Tot ce auzea sau simţea era respiraţia lui Patrick care devenise sacadată, aşteptând un răspuns de la ea. Nu era genul de bărbat care să arunce cu declaraţii de dragoste dacă nu ştia precis că i se va răspunde cu aceeaşi monedă.

Deşi Jane îşi dorea mai mult decât orice să scoată cele două cuvinte magice pe gură – „şi mie” – cumva, ceva o oprea…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s