58. ”Identificare și validare” un roman de Jane Doe

kbgsifsPrima parte a zilei se desfășurase fără prea multe surprize:

– Jane se trezise în brațele lui Richard, desigur ele nu erau la fel de robuste ca cele a lui Patrick, englezul era mai degrabă svelt decât bine făcut…..Jane își opri rapid aceste gânduri, viața în comparații între doi bărbați nu se terminase prea bine pentru ea.

Richard făcuse cafea și omletă apoi avusese grijă să o lase fără răsuflare în timp ce încerca să se machieze.

Într-un final, ieșiseră amândoi pe ușa apartamentului ei îndreptându-se către birou pe trasee diferite, ca de obicei.

Zece dosare, 25 de mailuri și câteva priviri vinovate aruncate între ea și Richard. Și o poveste cu avertisment parental de la Sandra.

***

Era ora unu și jumătate, iar Jane se bucura la birou de un sandwich cu o compoziție neașteptată: feta și somon. Viața nu era rea, sigur relația cu Richard era un pic confuză, când foarte apropiată când foarte distantă, dar Jane hotărâse că nu mai avea să ia nimic în viața ei romantică prea în serios. Da, nu știa încotro se îndreaptă dar până când seriosul nu avea să-i bată la ușă și să-i ceară o cană de zahăr, era ok să fie fără țintă. Până la urmă, avea de mult în bucătărie setul de vase pe care buncii ei îl cumpăraseră cu câțiva ani în urmă atunci când, în mod legitim, crezuseră că era posibil ca ea și Sebastian să se căsătorească. Teflonul nu dezamăgise, relațile lui Jane însă se comportaseră ca un aluat de cozonac care refuză să crească.

– Pst, Jane, Jane uită-te acum la culoar, ea e! spuse Sandra trăgând-o pe Jane de mânecă, aceasta mai mai înecându-se cu somonul.

– Doamne, cine?

– Fosta nevastă a lui Richard, Sarah, răspunse Sandra șoptind.

Jane făcu ochii mari la creatura care tocmai ieșise din lift și începuse să defileze prin fața lor în drum spre biroul lui Richard. Oh, și ce creatură, de la mișcările parcă de felină care se știe privită, la pașii doar ușor apăsați, atât cât să-i pună în evidență gamba bine formată și ciorapii de mătase, până la buclele blonde care se unduiau fără efort, deși erau proaspăt coafate și fața de păpușă- fosta doamnă Richard Ashby era o viziune, care nu părea peste 35 deși avea peste 40. Jane simți cum i se uscase gâtlejul și mâinile i se răciseră. Sarah le salută scurt și aproape prietenos apoi își continuă drumul punctând mocheta cu o perche de stiletto cu talpă roșie. Ușa se deschise și dinăuntru se auzi glasul foarte cordial a lui Richard: ”Sarah, darling!”.

Sandra, care asistase la toată scena își întoarse privirea plină de simpatie:

– Stai liniștită dear, ea e doar fosta.

Și brusc, Jane nu mai era așa liniștită, se simțea o mare pată de cafea pe o cămașă albă – pur și simplu nelalocul ei. Aruncă un ochi pentru a-și evalua ținuta: fusta creion neagră și bluza ei verde de mătase de acum ușor șifonată și fondul de ten un pic strâns sub pudră, nu arăta rău dar în proprii ei ochi arăta a mâna a doua. Brusc ea era doar ”fata din Balcani” care se încurcase cu șeful, străin sofisticat și mai bătrân, un clișeu cu educație superioară și cu nivel C1 la engleză, dar un clișeu fără doar și poate. Era prima oară când se identifica cu această imagine. Jane știa că nu ar fi trebuit să se simtă așa, nu-l iubea pe Richard și cel mai probabil nici nu voia acea relație cu el dar măcar o dată ar fi vrut să se vadă reflectată în ochii unui bărbat pe care îl admira, ca o femeie fascinantă și nu doar o fată frumușică. Gândurile îi zburară la Patrick și se întrebă dacă el a privit-o sau ar fi putut, vreodată așa?

– Sarah și cu mine ieșim la masă, mă întorc în două ore, se auzi dintr-o dată anunțul lui Richard. El și cu Sarah erau foarte zâmbitori, iar Jane nu putea să nu observe mâna ei ușor sprijinită de brațul lui și cât de atent era cu ea.

Restul zilei se scurse cu repeziciunea unei viroze de 14 zile, Jane ajunse într-un final acasă și lăsându-și pantofii undeva pe covor se prăvăli pe canapea. Tocmai când se bucura de faptul că urma să își dea jos dresul, sună la ușă – în spatele ei nimeni altul decât Richard. Jane îi deschise.

– Ce cauți aici? îl întrebă ea scurt.

– Am venit să te văd, mă gândeam că ai interpretat cumva greșit vizita lui Sarah de azi și văd că nu m-am înșelat, răspunse Richard impasibil și zâmbitor.

– Ce să zic, nu te plătesc ăștia o poală de bani degeaba, te duce capul, zise Jane cu răutate. Brusc, întrecuse cu totul orice graniță care le marcase în vreun mod interacțiunea profesională. Richard rămase înmărmurit.

– Wow, nu mă așteptam să fi atât de directă. Ce e drept relația lor de până atunci se desfășurasă într-o politețe aproape proverbial britanică ce nu fusese lăsată deoparte decât între așternuturi.

– Eh aia e, așa e la noi la est, mai direct, ca un pumn în stomac, adăugă Jane pe un ton mai precaut dar departe de a fi conciliantă.

– Îmi pare rău că ai fost luată prin surprindere, nu am intenționat să fac asta. Relația mea cu Sarah nu este de natură romantică, spuse Richard în mod neutru.

– Și a noastră este? întrebă Jane ofuscată și curioasă în același timp.

– Eu așa credeam, tu nu o vezi așa? întrebă la rândul lui Richard.

– Nu știu ce să spun, mărturisi ea.

– Jane, nu e o propunere de căsătorie, îmi place compania ta și am crezut că și tu te bucuri de a mea.

– Stai liniștit, nici n-am crezut asta, ar fi cea mai rea propunere din istorie – cu fosta nevastă, zise Jane în timp ce Richard chicotea. De ce îți place compania mea? Ce vezi tu de fapt la mine? adăugă ea.

Nesiguranța ei plutea în aer și ca un câine de vânătoare care îi luase urma, Richard răspunse: ”Nu fi copil – tot!”

 

Advertisements

57. La judecătorie: ovarele vs. femeia reticentă

146496– Cred sincer că polipii mei s-au unit de la ploaia de aici. Pe bune, le-a fost frig și au zis să se încălzească, spuse Jane oftând.

Vizita la doctor fusese din nou plină de surprize.

Sofia izbucni în râs în receptor.

– Polipii tăi au foarte multă prezență de spirit, din câte văd, zise aceasta.

– Nu știu ce au sau nu, dar cert este că au antrenat și ovarele în această dezordine, m-am săturat, răspunse Jane exasperată.

– Treizeciul, pisi, aia e! Eu am ales să nu mă mai supăr pe anatomie sau pe doctor, desigur un tort cu bezea după fiecare consultație nu strică, spuse Sofia.

– Ești liniștită mental dar pe urmă dai în diabet, zise Jane sarcastică.

– Aoleu, nu mai fi așa ipohondră! ripostă Sofia jucăuș.

Tocmai atunci se auzi un sunet pe linie.

– Opa, cine a intrat? întrebă Jane.

– Eu sunt, se auzi tonul melodios și ultra bine dispus al Evei.

– Heei! răspunseră Jane și Sofia în cor.

– Ce am ratat? întrebă Eva.

– Pe ginecolog, spuse Sofia râzând. Hai fetelor, eu ies mă așteaptă Alexandra și nu pot să întârzii.

– Să întârzii peste sfertul tău academic de o oră? întrebă Jane amuzată.

– Hei, hei de data asta pot să dau vina pe tine, răspunse Sofia.

– Nu, nu, fugi! Nu doresc să o înfurii pe Alex înainte de un eveniment și și mai puțin având în vedere ce se întâmplă cu Robert, spuse Jane.

Relația Alexandrei cu acesta luase o întorsătură puțin plăcută.

– Da, corect, trebuie să stăm de vorbă cu ea despre asta când vii în țară weekend-ul viitor, zise Eva.

– Ok, gata, acum chiar am fugit, se mai auzi vocea Sofiei înainte de sunetul de sfârșit al conversației. Fără îndoială mai avea să întârzie un pic, fix cât o arcuire perfectă de tuș.

– Așa, gata, am rămas noi două, zise Eva.

– Da, ia spune-mi care este marea decizie despre care voiai sa să îmi vorbești? întrebă Jane.

– Nic vrea să ne mutăm împreună, răspunse Eva.

Pentru un moment Jane rămase fără cuvinte, lucru care nu i se întâmpla prea des. Nu se așteptase la această veste, probabil că nici restul fetelor. Jane găsise mereu fumoasă stângăcia romantică dintre el și Eva. Nic era un băiat simpatic și plin de farmec dar totuși foarte copil- sau poate nu? Sentimentul de uimire al lui Jane era dublat de grija că mai devreme sau mai târziu va fi nevoită să dea nas în nas cu Patrick. Acesta era până la urmă șeful și prietenul lui Nic. Sigur, teoretic nu-i mai păsa și totuși ar fi preferat ca el să nu fie atât de aproape ”de casă”. Fericirea Evei însă nu era un lucru pe care Jane voia să-l negocieze.

– Și tu ce i-ai zis? întrebă Jane într-un final.

– Că mă gândesc, răspunse Eva ezitant.

– Și te gândești sau nu prea vrei? o chestionă Jane.

– Nu e că nu vreau, dar eu de-abia m-am mutat anul ăsta și știi cât am investit în apartament, acum ce facem ne mutăm altundeva sau vine el la mine… spuse Eva.

– Păi de ce n-ar veni? Nu aveți loc sau nu vrei să îți păteze canapeaua albă? glumi Jane.

– Nuuuu, răspunse Eva zâmbind, adevărul este că îmi place să am spațiul meu…. nu credeam că o să ajung să zic asta dar e destul de greu să faci loc pentru altcineva în modul ăsta, în viața ta. Și știu că mereu ne-am plâns că ei nu vor sau nu sunt siguri, zise Eva parcă adresându-se unui grup mai mare de femei cu aceași dilemă.

Jane trebuia să admită că era o întrebare bună și la care nu se gândise vreodată. Pentru ea, în general lucrurile fuseseră diferite, bărbații din viața ei fuseseră cei reticenți, nepregătiți, niciodată nu fusese ea aceasta. Acum însă se întreba cum ar proceda ea în locul Evei.

– Îl iubești? întrebă Jane.

– Da… răspunse Eva.

– Atunci poate merită să încerci, în fond ce ai de pierdut? mai adăugă Jane.

– Trebuie să împart ceaiul de rostopască cu cineva… zise Eva râzând.

Era o aluzie la glumele care se făceau pe seama ei pentru afinitatea pe care o avea pentru orice plafar aflat pe o rază de 100 de metri.

– Da clar! exclamă Jane lafel de amuzată, poate trebuie să îi dăm un vot de încredere că are curajul la vârsta lui să se lege la cap, mai spuse ea.

– Da poate… uff un muzician/barman are însă stabilitatea financiară a unui licean, zise Eva oftând.

– Cu siguranță chestia cu banii în cuplu nu e ușoară dar nah îți place când îți cântă ”cu dor și foc că te-ar prinde de mijloc”, spuse Jane pe un ton muzical.

Eva începu să râdă.

– Eva, nu cred că sunt neapărat cea mai potrivită persoană care să îți spună cum ar fi bine să procedezi, vorba aceea, de un an de zile am atras atâta dramă în jurul meu încât aș putea să tai bilete la cinema dar poate pur și simplu trebuie să riști și să vezi ce se întâmplă. În cel mai rău caz te alegi cu o melodie despre tine – Taylor Swift style, adăugă Jane.

– Ești foarte înțeleaptă azi, spuse Eva cu căldură.

Gândurile lui Jane erau deja în altă parte însă. Înțeleaptă – ea? Nu prea, sărise dintr-o barcă în alta și deși o parte din ea era în continuare pregătită să dea foc la totul în jurul ei doar pentru că putea să iasă din propiul ei tipar, cealaltă parte era nemulțumită. Avea senzația că mai nou trăia cu propia ei instanță de judecată în minte care o întreba mereu: Încotro te îndrepți?

 

56. Prințul broască și fata neserioasă

fgkggJane pășea apăsat pe mocheta biroului, pantofii ei mov de velur erau cam incomozi, dar făceau un mare serviciu picioarelor ei nu prea lungi. De altfel, Richard se benoclase insistent la ele pe parcursul zilei – o sprânceană în sus când Jane le încrucișa și una cand le apropia, concentrarea lui părea să fie un pic pusă la încercare. Jane zâmbea mulțumită în sinea ei.

După o scurtă ședință cu echipa, Sandra o invită la o cafea în singurul loc în care amândouă puteau să se dedea viciului lor comun: fumatul – un balcon minuscul plin de cutii. Sandra împinse cu putere două dintre ele înjurând cu convingere.

– Nu mai teroriza cutiile, aia e, plătim că suntem viciate, zise Jane râzând.

– În curând ne vor pune să fumăm într-o pungă, jur este atât de enervant, spuse Sandra exasperată.

– Eh nu e chiar așa grav, răspunse Jane.

– Ok domnișoară, ce se întâmplă? Ești mult prea bine dispusă și Richard se tot uită la tine de parcă are ochi de broască, zi drept ai pupat broscoiul? întrebă Sandra foarte serioasă.

Jane izbucni în râs.

-Ce te face să crezi asta? spuse ea. Nu era îngrijorată că Sandra avea să afle adevărul, dar ce-i drept, ea și Richard nu discutaseră până acum despre asta. Până în această zi însă, el fusese extrem de rezervat și nimeni nu suspectase nimic.

– Stai liniștită, pot să țin un secret, trebuie sa mai lucrezi un pic la poker-face-ul tău, spuse Sandra cu căldură. Jane lăsă capul în jos, fusese prinsă cu mâța în sac și nu mai avea ce să facă.

– Nu e nimic serios, e doar logistică, mărturisi ea.

– Oh honey, la cum se uită la tine e mama logisticii – aș vrea și eu niște logistică cu tine, zise Sandra râzând.

Jane zâmbi.

– Să zicem că e bine, nu am de ce să mă plâng, zise ea înroșindu-se.

– Look, nu e treaba mea și nici nu emit vreo judecată, vorba accea, eu m-am lăsat înghesuită de un fost intern în camera cu copiatoarele și….

– Poftim? Câți ani avea? întrebă Jane amuzată și deloc șocată de mărturisirea Sandrei.

Sandra era un spirit liber, fără scuze, fără păreri de rău și extrem de sinceră, nu doar o dată o auzise spunându-i fățiș lui Richard că se poartă ca o divă sau că are cravate prea plicticoase. Ce-i drept, Richard era foarte conservator în vestimentație, asta făcea și plăcerea de a-l răvăși mai mare ….. ”Ok, stop cu gândurile astea”, își spuse Jane.

– În apărarea mea, părea mult mai mare – foarte masculin băiat, zise Sandra doar aparent jenată, întrerupându-i astfel lui Jane gândurile cenzurate.

– Ai grijă însă Jane, Richard este un bărbat carismatic dar întinde multe capcane. N-aș vrea să cazi într-una dintre ele, spuse Sandra.

– Poți să fi mai specifică?

– Să spunem că am cunoscut-o pe fosta lui soție – e ceva istorie acolo, răspunse Sandra cu îngrijorare, restul cred ca mai bine să auzi de la el…. În caz că devine serios.

Jane nu avu prea mult timp să se gândească la ce tocmai îi spusese Sandra, telefonul ei se auzi, cu un mesaj de la Richard care o ruga să poftească la el în birou.

– Ce e? Broscoiul vrea atenție? zise Sandra chicotind ca și cum discuția din ultimele minute nu s-ar fi întâmplat.

– Da, mă duc să văd despre ce e vorba, spuse Jane scurt.

Jane păși în biroul lui Richard acesta nu era însă de găsit, dintr-o dată o pereche de brațe cunoscute îi încercuiră talia:

– Ești o viziune în pantofii ăștia – este foarte greu pentru un bărbat să își vadă de treabă când arăți așa, îi spuse el aducându-și buzele foarte aproape de urechea ei.

Jane era dintr-o dată înconjurată de mirosul lui inconfundabil ușor mentolat și masculin și complet în afara ligii ei. Pentru un moment uitase că erau la birou, că doar o ușă îi separa de ceilalți și că Sandra o avertizase în legătură cu el. La fel de repede precum se fofilase prin spatele ei, Richard se retrase și își reluă postura serioasă.

– Vreau să îți mulțumesc că l-ai ajutat pe Daniel în ultimele săptămâni cu recrutarea pe celălalt portofoliu, ești foarte bună în ceea ce faci. Știu că nu pentru asta ai fost detașată la noi dar aproape că am putea să cerem să te detașeze permanent aici, spuse el spre surprindeea lui Jane.

O voia aici, voia să rămână? Unde se dusese ”neseriozitatea” relației lor?

– Aproape? întrebă ea.

– Nu cred că s-ar aproba, chiar dacă nu e o idee rea, zise Richard focusat pe niște hârtii de pe biroul lui.

Și din nou erau neserioși…

– Vin să te iau la 8 de la tine, am planuri de gătit astă seară și nu numai, spuse Richard vioi.

– Serios, englezii știu să gătească? Sau îmi dai plăcintă cu carne la microunde? întrebă Jane.

Richard zâmbi larg.

– Ai să fi surprinsă, acum am puțină treabă, poți să lași ușa deschisă când ieși, adăugă el.

Expediată și împachetată, Jane se întoarse la biroul ei. Era clar că nu avea de ce să se agite, Richard era ca un tren într-o stație din Siberia: te urci când apare pentru că sigur dispare imediat.