62. Și brusc totul se schimbă…

kfshkfUn soare timorat se întrevedea printre draperiile trase ale apartamentului lui Richard când Jane își deschidea ochii în acea dimineață. Bărbatul de lângă ea încă dormea pufăind ușor și ținând-o în brațe strâns. Era ziua de după confesiunea de pe podeaua biroului lui. Jane îl întrebase ce voia să zică cu – ”nu vreau să pleci”, iar Richard îi răspunsese: ”Exact ce am spus, te poți tansfera aici, ar fi așa rău daca ai rămâne cu mine?”. Era pentru prima oară când Jane îl simțise vulnerabil, un bărbat ca el era de regulă mereu în control. Surprinsă fiind de afirmația lui, nu știuse ce să-i răspundă. Mai mult decât atât, avea senzația ca Richard știa că mai era vorba de altcinva și acum își trimitea primii călăreți în lupta pentru Jane. După conversația aceea merseseră la el acasă și se pierduseră unul în celălalt pe trei suprafețe și în patru camere diferite – Jane era convisă că un abonament la sală ar fi fost inutil avându-l pe Richard în viața ei.

– Hmmm, se auzi vocea lui, bună dimineața frumoaso.

– Neața, răspunse Jane, cuibărindu-se și mai bine în brațele lui, știi că trebuie să ne pregătim de birou, îi șopti ea în ureche.

– Mai avem ceva timp, spuse Richard pe un ton glumeț rdicând ușor sprânceana.

– Richard, nu! zise Jane amuzată ridicând degetul spre el, eu nu am, trebuie să-mi fac fața, mai adăugă ea.

– Eu cred că arăți foarte bine acum, răspunse Richard așezând-o peste el.

– Da, clar, ce să zici și tu acum că ai folosit produsul, te-ai pricopsit cu el, spuse Jane ironic. Richard începu să râdă iar apoi își lipi buzele de ale ei. Momentul fu însă întrerupt de telefonul lui Jane.

– Ignoră, zise Richard printre săruturi.

– Nu pot, poate este ceva important, spuse Jane trăgîndu-se din brațelel lui și răspunzând la telefon. Bună Eva, acum sunt un pic ocupată, poți să…

– Sunt însărcinată! spuse Eva cu o voce panicată. Jane își opri pentru un moment răsuflarea.

– Cu Nic? întrebă ea într-un final.

– Nu, cu poștașul, evident că cu Nic…răspunse Eva, lacrimile începând clar să îi înece glasul.

– Shhh, nu plânge, iubita. Găsim o soluție, i-ai spus lui Nic?

– Nu, nu încă de-abia am aflat, nici n-am apucat să îi spun că vreau să mă mut cu el, zise Eva printre sughițuri.

– Am înțeles, fetele unde sunt, nu ești cu ele? întrebă Jane îngrijorată.

– Nu, Sof este în team building și Alexandra este la Paris cu revista ai uitat? răspunse Eva.

– Da așa este, ești sigură că testul nu este greșit? Se mai întâmplă, știi, spuse Jane încet.

– Am făcut 5, literalmente am băut toate lichidele non-alcoolice din casă. Nu sunt pregătită să fiu mamă, cu atât mai puțin cu un tip de 23 de ani, la dracu, zise Eva parcă vorbind cu sine, tocmai atunci începu să sune linia cealaltă a telefonului lui Jane – era tata, se hotărî însă să îl ignore.

– Iubi, trebuie să mergi la doctor și să-ți faci o analiză ca lumea, sun-o pe mama ta și spune-i, știi că ea e mereu deschisă și înțelegătoare și du-te cu ea. Eu mă întorc într-o săptămână acasă și ai toată atenția mea – idea îi fu din nou întreruptă de telefonul tătălui ei. În tot acest răstimp, Richard se uita îngrijorat la ea sesizând că ceva era în neregulă dar neputându-și da seama ce anume. Așa, continuă Jane, scuză-mă tot sună tata pe linia celaltă.

– Nu vrei să îi răspunzi poate s-a întâmplat ceva, zise Eva trăgându-și nasul.

– Eh, s-a întâmplat ceva, sigur vrea să vorbească despre nu știu ce eveniment politic sau specie de păsări migratoare rară care trece pe la noi, spuse Jane ușor exasperată.

Eva râse ușor auzind această evaluare.

– Uite-o mă! remarcă Jane plină de afecțiune.

– Ai fost haioasă, recunoscu Eva.

– Așa, vorbește cu mama ta și sună-le și pe fete, Sof oricum se întoarce mâine, nu? întrebă Jane.

Brusc, simți mâna lui Richard atingând-o ușor pe umăr. Jane se întoarse la el și observă că ținea fixul în mână, nu știa exact când acesta sunase.

– Ce este? întrebă ea mascând receptorul.

– Tatăl tău, spuse el.

– Baby, stai un pic că văd ca tata a sunat și pe fix, aștepți puțin pe linie? îi zise Jane Evei.

– Da sigur, spuse Eva.

Jane luă enervată fixul din mâna lui Richard.

– Da tata, ce e?

– Pe maică-ta a luat-o slavarea, suntem la spital, îi spuse tatăl ei scurt.

– Ce? Cum, ce a pățit? întrebă Jane aproape țipând.

– Nu știm încă exact, a avut niște dureri groaznice de burtă, așteptăm să vedem ce este și dacă este cazul să o opereze, îi spuse tatăl ei cu o voce sumbră.

– Vin acasă, zise Jane.

– Vino, răspunse tatăl ei și cu asta închise telefonul.

Jane lăsă receptorul să-i cadă din mână.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Richard îngrijorat.

– Mama a fost luată la spital cu salvarea, trebuie să ajung acasă, spuse Jane.

– Vorbește cu prietena ta care este încă pe linie, între timp eu aranjez biletele pentru plecare, zise Richard ferm și o sărută apoi pe creștet.

Jane dădu ușor din cap.

– Eva, mama a fost internată la spital de urgență, vin acasă și putem vorbi atunci, ok? îi spuse Jane prietenei ei.

– Oh Doamne, da baby stai liniștită – ce pot să fac pentru tine? întrebă Eva.

– Nimic momentan, răspunse Jane.

– Ok atunci dă-mi un telefon când ajungi acasă și zi-mi la ce spital e ca să vin, spuse Eva ferm.

– Bine….replică Jane și închise telefonul.

În colțul celălalt al camerei, Richard vorbea foarte aprins cu cineva la telefon care nu putea să fie decât agentul de bilete. Jane se ridică din pat să își strângă câteva lucruri, încerca să nu se gândească la ce era mai rău acum, dar cu o istorie de cancer în familie toate posibilitățile cele mai negre erau în capul ei.

– Gata baby, în 2 ore avem avion, se auzi vocea lui Richard întrerupând toate șcenariile sumbre din mintea lui Jane.

– Avem? întrebă aceasta mirată.

– Da, doar nu credeai că o să te las singură? îi răspunse Richard contrariat.

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

61. Ore suplimentare

sgsgsrAparent  nu există nimic mai motivant pentru un bărbat de 40 plus decât o campanie electorală și plecarea iminentă a femeii care îi ocupă nopțile, sau cel puțin aceasta era constatarea pe care Jane o făcea de o săptămână încoace în legătură cu Richard. Oriunde întorcea capul în jurul ei el părea să fie acolo: o seară la teatru, o cină romantică în mijlocul săptămânii, cumpărături de Crăciun pentru părinții ei, lunch-ul la birou cu sau fără restul colegilor, la ea la ușă în miez de noapte deși îi spusese inițial că are alt angajament.

Richard părea să nu se sature de ea – data la care ea avea să se întoarcă în Romania însă se apropia  cu repeziciune. În două săptămâni Jane trebuia să își ia rămas bun de la el  și să revină acasă cu mesajul de la Patrick rămas fără răspuns pe telefonul ei. Pentru prima oară în viața ei nu alerga ea ci era alergată, Jane vroia să se simtă măcar un pic prost că nu era suficient de conservatoare sau ingenuă dar cumva sentimentul ăsta o părăsise demult.

Lucururi mai importante erau acum de făcut ca de exmplu să intre într-o ședință complet neplăcută despre restructurarea departamentului de vânzări. Richard o cooptase într-un alt proiect care nu avea nici o legătură cu cel pentru care ea fusese trimisă la Londra, ca să beneficienze de ”fler-ul ei”, aparent indispensabil. Povestea era simplă – noul director de la vânzări vroia să își  refacă complet echipa lăsând pe dinafară 10 oameni cu experiență în departament, pentru a aduce sânge proaspăt. Trei dintre aceștia amenințau să dea în judecată compania. Rostul lui Richard și al echipei de HR era să vadă ce pot să salveze din această situație fără să creeze probleme cu angajații sau să îl contreze prea tare pe directorul de la vânzări, partenerul de Golf al CEO-ului.

– Jane, e timpul să mergem, spuse Richard venind la biroul ei.

– Da, sunt gata, răspunse ea, auzi crezi că putem să numim ”golfism” în loc de nepotism relația dintre CEO și directorul de la vânzări? Richard, izbucnii în râs:

– Apreciez că încerci să destinzi atmosfera, este un pic mai complicat de atât, directorul este căsătorit cu sora CEO-ului nostru, Roger. Relații amoroase sau de familie mai degrabă aici, spuse Richard.

Pentru un  moment Jane se întreba dacă relația lor nu putea fi caracterizată lafel și în ce măsură le-ar fi dat altora bătaie de cap în companie.

Înainte să intre în sala de ședință Richard se întoarse către ea și îi spuse ferm:

– Știu la ce te gândești, nu e cazul, nu este aceași situație! Mai mult eu nu sunt atât de de treabă după cum ai observat iar tu ești foarte hotărâtă să nu te supui. Un zâmbet ușor îi apăru pe față. Jane nu putea decât să fie din nou blocată de masculinitatea lui atât de categorică și de cât de sigur era pe el.

În ședință lucrurile se desfășurau în mod previzibil, Andrew- directorul de vânzări alterna între a fi dezagreabil si pasiv-agresiv în timp ce Richard rămânea ferm pe poziție: Andrew putea să aducă 2 noi angajați restul rămâneau pe poziție, asta era în interesul companiei. Era clar că nu aveau să ajungă nicăieri așa că Jane se aruncă în fața trenului de bună voie:

– Domnilor dacă îmi permiteți, din analiza mea reiese că echipa de la vânzări este o echipă bună, sudată cei mai mulți ditnre ei sunt de 3 ani în companie și s-au investit multe resurse pentru perfecționarea lor. Tot ce au ei nevoie este un leadership mai bun și sunt convinsă că tu Andrew ești personă potrivită, Roger se încrede totalmente în abilitățile tale. Nu are avea rost să stricăm ceva bun, CV-urile celor 6 pe care i-ai adus tu deja la masă, din punct de vede al resurselor umane, nu sunt mai bune decânt ce avem acum, cu cele două excepții pe care Richard le-a menționat. Uite, de exmplu Peter Stormwell are mai puțină experiență decât analistul pe care noi îl avem  în echipa actuală dar are niște pretenții salariale mai mari. Nu prea văd ceva anume care să-l recomande în mod special, studiile sunt bune – văd că ați fost amândoi la același colegiu și că a lucrat la Cypress Inc. , firma soției tale dacă nu mă înșel? concluzionă Jane pe un ton naiv.

Tensiunea din aer se putea tăia cu cuțitul. Andrew era cu ochii ațintiți spre ea și pe un ton imperturbabil spuse:

– Observ că avem ceva expertiză de la est, asta nu poate decât să mă bucure că avem asemenea talent peste granițe.

– Da, avem! îl întrerupse Richard pe un ton la fel de impunător.

– În acest caz voi merge pe recomandarea voastră, voi sunteți specialiștii.

Cu asta ședința se încheiase iar Jane era foarte mulțumită de sine. ”You go girl!” îi spusese Sandra mai târziu aflând de intervenția ei în fața lui Andrew.

***

Era sfârșitul programului, etajul era aproape cufundat în întuneric, Jane bătu ușor la ușa biroului lui Richard.

– Hey, eu am plecat îi spuse ea ezitant, nu mai schimbaseră nici un cuvânt de când ieșiseră din ședință.

– Intră, răspunse el. Jane nici nu apucă bine să se dezmeticească că Richard o cuprinsese de mjloc, o ridicase și îi înlănțuise picioarele în jurul taliei lui.

– Richard? Ce faci? spuse Jane un pic alarmată.

– Compensez pentru juma de zi departe de tine și sărbătorim victoria în fața lui Andrew, îi spuse el printre săruturi încercând să-i deschidă bluza.

– Și asta în seamnă că eu trebuie să ajung pe birou fără haine? zise Jane jucăuș.

– Well, încerc să îți spun că sunt mândru de tine, ce vroiai să îți dau o vată de zahăr? zise el mușcându-i ușor buza

– Te rog spune-mi că vată de zahăr nu este un eufemism, zise Jane ironic.

– În momentul ăsta poate să fie ce vrei tu, răspunse Richard pe nerăsuflate. Jane trebuia să recunoască că era ceva delicios de interzis să îl vadă din nou atât de răvășit pe acest bărbat atât de stăpân pe el. Cravat aruncată pe jos, cămașa șifonată și o singură idee în ochi lui: Ea. Jane zâmbii – sunetul unei rupturi răsună în birou, lenjeria ei VS se dusese pe apa sâmbetei.

– Îți cumpăr alții, mai zise Richard și apoi nu mai era nevoie de cuvinte.

Ceva timp mai târziu, înlănțuiți într-o poziție complet nefirească pe covorul din fața biroului lui de mahon Richard îi șoptii în ureche:

– N-aș vrea să pleci…

 

60. Eu cu cine votez?

gataJane se uita cu ochii cât cepele la ecranul televizorului erau primele ore ale dimineții, Richard o ținea de mană pe canapeaua din sufrageria apartamentului lui – se uitau la alegerile din Statele Unite. Pe măsuța din față erau semnele nopții lor albe: 3 boluri de popcorn, 5 cutii de Coca Cola pentru ea- vin roșu pentru el, un pachet gol de țigări și prea multe ambalaje de ciocolată.

Jane nu fusese niciodată complet investiă în politicul național sau de peste hotare, era informată dar prefera să nu își facă alte riduri pentru asta. Simțea însă că era o perioadă în lume în care parcă trebuia să fie mai alertă, să observe ce se întâmplă în jurul ei chiar dacă nu o afecta în mod nemijlocit și imediat. Cumva posibilitatea ca o femeie să învingă și să conducă o asemenea țară ar fi avut un efect aproape catardic asupra ei, a femeilor din viața ei și chiar asupra bărbaților care gravitau în jurul ei.

Richard o surprinsese cu două zile în urmă când Jane îl anunțase că avea de gând să urmărească seara votului din SUA, spunându-i că avea să îi țină companie.

– Serios? Chiar vrei să te uiți cu mine? întrebă Jane în timp ce Richard se juca cu o șuviță din părul ei, nu te credeam prea politic, adăugă ea mirată.

– Jane darling, nu trebuie sa fiu membru de partid ca să înțeleg ce se întâmplă sau ca să îmi dau seama că este important. În ziua cu Brexit-ul am întarziat o oră la birou pentru că în seara precedentă m-am luat la bătaie cu cel mai bun prieten al meu care a fost pro Brexit, mărturisi Richard. Un zâmbet aproape ștrengar îi apăru pe față. Jane era uimită, bărbatul la patru ace, cu poker face perfect și posh ascundea un mic huligan.

– Tu? Domnul ”m-am născut cu cravata de mătase de gât”? îi răspunse ea la fel de jucăuș.

– Oh da, n-am fost mereu atât de ”adecvat” Jane, am fost și eu tânăr, zise Richard aproape nostalgic.

– Cine ar fi crezut, eram convinsă ca ai fost băiatul cu papion din banca întâi care ridică mâna să răspundă mereu.

– Oh nu darling, lucram ca dealer de Black Jack iar zilele libere le petreceam la Lipsy’s, barul din colțul străzii mele, mai adăugă Richard privind cu deliciu mirarea crescândă de pe fața lui Jane. Ce e dragă Jane credeai că am fost mereu sobru și cuminte? zise el uitându-se la ea cu subînțeles.

– Eh nu chiar, răspunse Jane înroșindu-se , Lipsy’s, sună cumva a strip-bar, adăugă ea.

– Păi chiar asta era, mărturisi Richard în timp ce își făcea loc sub cearșaf ca să o sărute pe Jane, cu fața ei consternată… darling tre’ să învețe și băieții undeva că sutienul se desface cu o mână.

Și cu asta discuția se încheiase, se întoarseră la ce făceau ei doi foarte bine împreună, însoțiți fiind de revelația că Richard era probabil un idealist sub acoperire cu dexteritatea unui golan.

 

***

Cu o parte din rezultate care prevesteau deznodământul, afișate pe ecranul televizorului, Jane și Richard se uitau siderați unul la celălalt. Furia lui întrerupse momentul și o cutie goală de Cola zbură către ecran.

– Richard, exclamă Jane cu o ușoară îngrijorare în voce.

– Îmi pare rău zise el, dar nu îmi vine să cred… câtă prostie…

– Da știu, răspunse Jane întristată și într-o secundă o altă cutie goală zbură spre televizor, de astă dată din mâna ei. Amândoi izbucniră în râs, Richard își întoarse privire către ea și pentru prima oară se uită la Jane de parcă împărțeau un secret doar al lor. Ca un făcut telefonul lui Jane vibră pe masă rupând momentul:

”Stai liniștiă, fetițele de pretutindeni au încă multe vise de adeverit… somn ușor, Jane” – Patrick

59. Mereu aceași și întotdeauna altfel

sdkjnkhTrecuse ceva vreme de când Jane stătuse la aceeași masă, față în față, cu fetele. Cu toate astea, multitudinea conversațiilor pe care le avusese cu ele pe Skype și la telefon de când plecase, o făceau să se simtă ca și cum nu ratase nimic. Acasă după câteva luni, Jane recupera noutățile din viețile fetelor în cafeneaua lor.

Alexandra era neobișnuit de nervoasă pe Robert, care, deși rămăsese bărbatul galant și generous de la începutul relației, își arătase acum o latură mai puțin plăcută. Cei doi erau împreună de aproape un an și petru cea mai mare parte păruse că sub aspectul scrobit și ușor rigid a lui Robert zăcea un tip suficient de romantic încât să îi mențină încântarea unei femei ca Alexandra. Totuși de câteva săptămâni încoace devenise ceva mai distant și petrecea mai puțin timp cu ea. Alexandra îi tot reproșase acest lucru până la inevitabila confruntare care o făcuse pe aceasta să își strângă lucrurile pe care le avea deja la el în apartament și să plece tunând și fulgerând.

– Eu încercam să îi zic că nu petrecem destul timp împreună, că și așa suntem mega ocupați și că trebuie să dea și el măcar un pic. Iar el mi-a spus verde în față că el oricum mi-a dat deja ceva, mi-a dat job-ul, m-a făcut redactor șef… ca și cum nu aș fi meritat-o. Nu mi-a venit să cred că a spus așa ceva. Am fost tentată să îmi dau demisia pe loc, jur.

– Cum adică ți-a dat job? replică Eva calmă. Nu înțeleg.

– Pur și simplu a zis: ”Oricum ți-am dat job, te-am făcut șefă!”, aparent promovarea mea este din mărinimia lui, exclamă Alexandra.

– Ești sigură că nu a fost doar o exagerare din partea lui? o întrebă Jane. Adică, nu știu, pare ceva mult prea urât ca să fie spus în serios…

– Nu știu, nici nu contează. Mi-am strâns ce aveam pe la el și am plecat. De atunci nu am mai vorbit, cred că vreau să îmi caut de lucru în altă parte.

– Dear, știi că noi ți-am mai spus că nu e bine să amesteci businessul cu plăcerea, da acum na…ce să faci… nu putem să alegem de cine ne îndrăgostim. Dacă îl iubești, poate ar trebui să vorbești cu el calm înainte, spuse Sofia.

– În momentul ăsta sunt pur și simplu cumplit de dezamăgită si foarte nervoasă, afirmă Alexandra. Tu cum ai reacționa dacă Ștefan ți-ar face așa ceva? întrebă Alexandra indignată.

Era rândul Sofiei să ezite un pic:

– Sincer l-aș strânge de gât dar asta nu înseamnă că e bine să procedezi așa, nici pe mine nu mă ajută că dau mereu cu pumnul înainte să vorbesc frumos, poate ar fi bine măcar să vezi despre ce este vorba. La cum te știm noi pe tine, cât de dedicată ești job-ului nu te-ai fi pus în postura de a te încurca cu Robert dacă nu erai chiar amorezată de el,greșesc?

– Subscriu, spuse Jane. Ca de obicei, Sofia parcă luase un cuțit și tranșase problema.

– Nu știu, mă mai gândesc, zise Alexandra umflându-și pomeții rotunzi și mișcându-și agitat picioarele interminabile.

– Așa să faci, spuse Eva și eu încă mă gândesc dacă mă mut cu Nic sau nu, adăugă ea rușinată.

Jane, Sofia și Alex izbucniră în râs.

– Da te tot gândești de aproape o lună nu? întrebă Jane retoric.

– Eva e genul care măsoară de 10 ori și taie o dată, spuse Alexandra zâmbind un pic mai liniștită acum.

– Dear, în ritmul ăsta nu o să mai ai ce să măsori dacă tot îl duci cu zăhărelul, zise Sofia.

– Te temi in continuare că îți invadează spațiul? Întrebă Jane.

– Da și nici nu vreau să ajung să dau de toate și să plece cu ele. Jane și fetele știau despre ce era vorba acum. Cu câțiva ani în urmă Eva încheiase o relație cu un tip, de treabă, mai domol și aparent inofensiv cu un venit instabil cu care deși nu locuise profitase de pe urma ei. Cu bani – sume mici dar repetat, relațile ei cu anumite persoane și într-un final cu locul de muncă pe care îl obținuse pe barba ei, pentru ca mai apoi să o părăsească neceremonios pentru că ea era ”prea rece și focusată pe carieră”. Trei luni mai târziu Eva aflase că se combinase cu o colegă de muncă cu o funcție mai mare.

– Iubita mea, Nic nu este așa, cred că putem spune multe despre el dar poți sa fi sigură că Patrick nu ar ține lângă el o asemenea persoană, spuse Jane. Și uite cum mintea ei se gândise la el fără să își dea seama, iar buzele ei o ascultaseră. Prietenele ei o priveau acum cu mirare.

– Dar tu ce faci? Întrebă Sofia cu curiozitate.

– Ce să fac? Aparent retrăiesc anul ălă de liceu în care am avut prea mulți prieteni…..Nu știu, e frumos, e ok, numai că nu știu, e ciudat. Nu sunt îndrăgostită de el cum am fost de Patrick sau de Sebastian, în viața mea adultă – să ne înțelegem, zise Jane spre deliciul fetelor. Nici măcar nu sunt sigură că sunt îndrăgostită de el, adăugă ea. Colac peste pupăză săptămâna trecută am cunoscut-o pe fosta lui nevastă…

– Uuuu, cum e? Vrem detalii! Spuse Alexandra încântată de parcă descoperise cadouri sub brad în dimineața de Crăciun.

– E frumoasă, foarte aranjată și am auzit ca nici prostuță nu e. Ce să zic, aia e. M-am simțit puțin așa… ca o fată îmbrăcat în blugi la Operă, ca și cum este un soi de provocare, răspunse Jane.

– Provocare, dear? Ea e fosta… spuse Sofia

– Da, știu… numai că am sentimentul că pentru că a fost măritată cu el, are acest drept istoric asupra lui.

– Asta e o prostie, sunt sigură. Nu am fost eu măritată cu nimeni, dar nu cred că o femeie poate să aibă vreodată vreun drept istoric asupra unui bărbat. Să fim serioși, nu e ca și cum sunt acest lucru sacru pe lume… spuse Eva amuzată.

– Corect, uită-te la mine sunt măritată și nu consider că Ștefan este acestă ființă sacră si vorba acea chiar îl iubesc…. zise Sofia cu glasul un pic jos.

– Știm ți-am văzut fața la nuntă, cum te uitati la el… remarcă Alexandra ciupind-o ușor pe Sofia care se rușinase puțin.

– Aveai mica ta mașinărie de fericire, spuse Jane cu afecțiune.

– Dar pentru tine care e mașinăria de fericire? Puse Eva punctele pe ”i”.

– Sincer nu știu, ori am eu personalitate multiplă sau pur și simplu atâtea persoane diferite – atâtea iubiri și relații diferite iar eu par să fiu mereu aceași și totuși alta care găsește ceva nou…..zise Jane mai mult pentru sine.

– Într-un final ai să aflii, toate aflăm care-cum suntem, în mare parte, zise Alexandra strângându-i mâna.

Jane nu putea decât să spere că așa era.