66. Un kil de heringi roșii

fotorcreated7236Ochii lui Jane erau ațintiți pe peștele roșu care trona pe masa ei de televizor. După cum observase Sofia: faimosul pește  de pe televizor al comunismului își redobândise locul într-o casă postdecembristă, de data asta era mai mondern, mai minimalist și cel mai important, ”dă firmă”.

Richard sosise cu câteva ore în urmă, iar acum era în duș, iar Jane nu știa literalmente ce trebuie să facă cu el, crezuse că urma să aibă o lună până la vizita lui. Richard nu numai că venise mult mai repede decât se așteptase ea, dar și plănuia să stea mai mult în apartamentul ei – când devenise treaba atât de serioasă? se gândea Jane. Probabil undeva între plecarea ei și spitalizarea mamei se schimbase perspectiva. Sunetul apei se opri brusc câteva secunde mai târziu ușa băii se deschise iar Jane putu să audă pașii lui Richard apropiindu-se.

– Nu ești foarte încântată că sunt aici? îi spuse el pe un ton neutru, tronând sub tocul ușii cu prosopul în jurul taliei. Luată prin surprindere de această acuzație, Jane nu putu decât să răspundă șovăitor:

– Nu prea…

–  Să știi că pot oricând să mă mut la hotel dacă nu este ok pentru tine să fiu aici, spuse Richard de acum un pic mai tăios.

Jane putea parcă să distingă în spatele siguranței lui îngrijorarea că ea ar putea spune ”da” la această propunere. Era momentul ca ea să pună un pic de ordine în tot acest haos. În această confuzie de sentimente din interiroul ei, dublate de comportamentele contradictorii ale lui Richard, de intersectările cu Patrick și de viețile în plină schimbare ale fetelor, Jane rămăsese undeva prinsă la mijloc. Parcă totul o presa să fie de o parte sau alta fără ca ea să fie cu adevărat convinsă, precum un alegător cu prea multe opțiuni și de fapt niciuna – totul era derutant.

– Nu e cazul Richard, te rog ia loc aici lângă mine, trebuie să vorbim, dar mai întâi poate pui ceva pe tine, e un pic dificil să mă concentrez, zise Jane sperând să mai destindă atmosefera.

Richard zâmbi și se duse în dormitor, peste câteva momete era așezat pe canapea lângă ea.

– Richard ce facem noi aici? Nu am vorbit până acum niciodată despre ce se întâmplă între noi, multă vreme nu a fost nevoie pentru că cel puțin pentru mine lucrurile păreau foarte clare, eu eram doar o diversiune pentru tine și asta era ok. Apoi a fost episodul cu mama și chiar mi-ai fost alături, mi s-a părut atunci că poate lucrurile între noi s-au schimbat dar sincer cu tine nu știu niciodată. Mai mult decât atât nu mai am răbdare să ghicesc când și dacă un bărbat are chef de mine, concluzionă Jane.

Richard se uită la ea pătrunzător.

– Înțeleg, dar poate întrebarea la fel de potrivită este dacă tu ai chef de un bărbat sau altul? Jane rămase înmărmurită, aceasta era întrebarea de 100 de puncte. Nu am discutat de Revelion despre asta, era destul de clar însă că între tine și tipul care a venit neinvitat era ceva istorie, dar nu era momentul să pun întrebări, mai adăugă Richard.

– Păi poate asta este problema, tu nu pui niciodată întebări ceea ce mie îmi crează impresia că de fapt nu vrei să știi pentru ca nu te interesează foarte tare. Richard nu poți să mă tratezi 90% din timp ca pe o copilă, să nu mă iei în serios și apoi să te aștepți să înțeleg că acum ai chef să fii serios, ripostă Jane.

– Cred că exagerezi, nu cred că e nevoie să îți fac o schemă cu ce se întâmplă la fiecare pas între noi, zise Richard contrariat.

– Nu exagerz, până la urmă așa m-ai făcut să mă simt, ăsta e mesajul care a ajuns la mine – că nu avem neapărat un viitor – iar acum vrei să spui că vrei unul cu mine? spuse Jane cu tărie.

– Credeam că intențile mele au fost mai evidente încă de când ți-am spus că nu aș vrea să pleci sau când am venit cu tine aici pentru mama ta. Înțeleg că poate tu ești mai directă și foarte pătimașă și trebuia să fiu mai clar dar…. Richard nu apucă bine să își termine ideea.

– Pătimașă, serios? Parcă aș avea o boală! îl întrerupse Jane tăios. Nu te-ai gândit că poate pur și simplu eu nu îmi doresc ce îți dorești tu când vrei tu? După tine, când ai hotărât tu că sunt doar o diversiune sunt, când te-ai răzgândit și sunt ceva stabil, hopa și eu trebuie să mă conformez? replică Jane.

– Dacă mă lăsai să termin  aș fi zis că ăsta este unul din lucrurile care îmi place la tine, recunosc că nu mi-am imaginat că acesta este modul în care percepi tu lucrurile. Poate sunt prea bătrân sau poate tocmai prea exaltat pentru vârsta mea de perspectiva de a mă lega de tine dacă mă lași, remarcă Richard pe un ton deja mai calm cu un zâmbet un pic patern, un pic superior. Parcă el tocmai aflase ceva ce Jane nu știa despre ea, despre ei. My darling, am însă senzația că și tu eviți să rezolvi anumite lucruri și să îți afirmi cu adevărat independența dacă despre asta este vorba într-adevăr, și nu doar despre doi bărbați între care trebuie să alegi. Profesional vorbind din ce am văzut eu, ai mare potențial dar te mulțumești cu puțin și astfel s-ar putea să rămâi mereu fata frumoasă cu idei bune atunci când cineva o întreabă. Personal, iarăși trebuie să îți asumi ceva, înțeleg legătura cu trecutul, fosta mea soție este încă parte din viața mea dintr-un motiv foarte simplu dacă vrei – când eram încă împreună eu am fost diagnosticat cu o boală gravă și ea mi-a fost alături până când nu mi-a mai fost.

Jane asculta cu uimire confesiunile succesive ale lui Richard.

– E alegerea ta dacă te duci înapoi la istorie sau vrei să începi ceva cu mine, intenționez să fiu foarte serios cu privire la tine, așa cred că este firesc cu femeia pe care o iubești dar pentru asta este nevoie să fii și tu foarte serioasă în legătură cu tine – nu mai ești doar o fată, mai adăugă el.

Jane ar fi vrut să zică ceva deștept, sau poate tăios sau poate pur și simplu să urle – se simțea complet goală. Nu știa dacă Richard îi făcuse o declarație de dragoste sau o certase pentru că nu își făcuse tema la mate sau mai rău îi spusese că va trebui să fie suficient de bună. Lacrimile se îngrămădeau spre ieșire peste genele ei vopsite cu negru.

Și atunci el făcu ceva neașteptat: o ridică cu totul în brațe de pe canapaea și o reașeză pe genuchii lui ca și cum ar fi fost un copil pierdut. Richard îi șopti în ureche în timp ce lacrimile ei începuseră să se scurgă și poate nici ale lui nu erau foarte departe:

– Nu vreau să te rănesc cu ce am spus dar nici nu vreau să te pierd…

Priveliștea dintre brațele lui părea că cere o singură confesiune din partea ei:

– Pentru acum, nici eu nu vreau să te pierd, spuse Jane.

 

Advertisements

65. EA: Femeia

eljp– Mulțumim, răspunseră ele bărbatului în costum ce le deschise ușa, în timp ce pășeau în sala ornată cu flori și lumânări din belșug. Cele trei femei știau că sunt privite, așa că o apăsare în plus pe pantoful cu toc care le punea în evidență gambele arcuite era aproape involuntară. Era o seară frumoasă iar Jane, Eva și Sofia veniseră să o susțină pe Alexandra la aniversarea de 7 ani a revistei căreia îi era acum redactor-șef  – ”EA”.

– Credeți că în seara asta se lasă cu dramă? întrebă Sofia împingând una din șuvițele ei culoarea lavandei după ureche.

– Ce, cum? scuze mă distrage de nu mai pot culoarea asta nouă din capul tău, arată ca o grădină de primăvară, zise Jane amuzată, da dramă sigur – stai că acum apare Andrei colegul de la marketing care tot umblă după Alex și vă garantez că Robert va fi în apropiere, mai adăugă ea chicotind.

– Aoleu ca babele la telenovele sunteți, spuse Eva râzând, haideți la bar să luăm de băut, eu doar miros și voi beți, concluzionă aceasta.

– Hai să-i dăm lui mami un suc de morcovi, până nu se bosumflă, zise amuzată Sofia, ne găsește Alexandra sigur.

Iar prezicerea ei nu se lăsă mult așteptată. Odată ajunse la bar, Jane o văzu pe Alexandra care se îndrepta cu frenezie către ea și fete, picioarele ei zvelte erau acoperite de o rochie lungă verde de mătase care se unduia la fiecare pas, Jane suspecta ca avea să descopere că spatele acesteia era gol. Cu siguranță Alexandra avea în plan să destabilizeze feng-shui-ul unui domn în mod special în seara aceea.

– Aici erați? V-am căutat peste tot! exclamă Alexandra.

– Eh serios, nu știai că ai niște prietene cam bețive? spuse Eva amuzată, bine eu nu, sunt doar hormonală.

Fetele începură să râdă.

– Cum vi se pare? e ok? vai ce m-am certat cu tipa de la flori și ăia cu prosecco-ul care voiau să îmi aducă altceva decât rose – gen nu contează domnișoară, cum să nu conteze, aoleu și fotografii de la panou tot dispar, le-am delegat Danei si Mariei să facă pungile dar ghici ce? Robert mi-a mai trântit 50 de invitatați pe ultima sută de metri…arghh și…..

Tirada Alexandrei a continuat pentru încă câteva secunde timp în care Jane și fetele se uitau la ea ca trei cucuvele luate prin susprindere – cu ochii mari și privirile nedumerite.

– Baby, trebuie să te liniștești, locul arată foarte bine, sunt convinsă că și fotograful își face treaba acum unde este defapt ”problema ta”? întrebă Sofia cu blândețe. Alexandra făcu un gest ușor cu capul spre mijlocul sălii, acolo Robert, cunoscut și sub numele de – ”bărbatul care i-a sucit mințile Alexandrei” – socializa cu lejeritate, înconjurat fiind de un număr considerabil de femei frumoase.

Parcă simțind că este privit acesta se întoarse către bar și își fixă privirea pătrunzătoare pe Alexandra, brusc Jane avea senzația că temperatura din aer tocmai urcase câteva grade. Alex fusese mereu cea mai intensă dintre ele dar de data asta își găsisie perechea.

– Aoleu parcă suntem în liceu, zise Eva exasperată, du-te la el și hai să rezolvăm o dată tensiunea asta au trecut două luni Alex, adăugă aceasta pe un ton dojenitor.

– Și ce vrei să fac, Eva? răspunse Alexandra încercând să își păstreze cumpătul și zâmbetul de cinci stele care se cerea într-o astfel de ocazie.

– Du-te la el, o încurajă Jane, cred că e destul de clar că nici el nu a trecut peste, mai spuse ea.

– Unul din voi trebuie să înceteze să se poarte ca la 18 ani, zise Sofia cu nonșalanță jucându-se cu cireașa confiată din cocktail-ul ei, presupunerea mea este că aceea vei fi tu, continuă ea.

Jane și Eva zâmbiră.

Alexandra le aruncă o privire bosumflată își îndreptă însă postura și o luă în direcția lui Robert. Restul scenei se derulă ca prin ecranul unui televizor sub ochii lui Jane, al Evei si al Sofiei. Colegul de la marketing care o plăcea pe Alexandra interceptându-i drumul, Robert observând această scenă și apropiandu-se de ei – colegul de la Marketing plecând cu coada între picioare – Alexandra gesticulând intens – Robert spunându-i ceva – Alexandra rămânând fără cuvinte.

– Ce credeți că i-a spus? întrebă Eva.

– ”Tu ești femeia visurilor mele când sunt cu tine tu îmi dai putere”, răspunse Sofia pe o voce muzicală.

Jane și Eva izbuniră în râs.

– Stați așa acum vine scena finală, le atenționă Jane. Și cu precizia unui ceas elvețian Robert se apropie de Alexandra, îi cuprinse fața între mâini și o sărută de parcă a doua zi îl aștepta pușcăria.

– Dap, aia era , să ciocnim, zise Sofia. Cele trei femei ridicară paharele. Buna dispoziție a grupului fu însă repede întreruptă de mâna unui bărbat pe umărul lui Jane. Aceasta se întoarse brusc aproape pierzand conținutul lichid a paharului.

– Bună Jane, zise străinul cu un zâmbet în colțul gurii. Jane nu avea cum să nu recunoască persoana – Mihai, sau primul, sau nemernicul, se uita acum la ea. Trecuseră peste 7 ani de când îl văzuse ultima oară din întâmplare într-o cafenea, ochii lui de un verde aproape transparent inspirau ca întotdeauna același lucru: o invitație. Sofia își arcui sprânceana, și ea îl știa pe Mihai, doar fuseseră colegi de liceu.

– Bună, nu mă așteptam să te văd aici, spuse Jane într-un final.

– Am venit cu un client, răspunse el nonșalant, tu?

– Prietena noastră este redactorul-șef, spuse Jane, în continuare mirată că dăduse nas în nas cu el.

– Și voi ați venit să o susțineți, nici nu mă așteptam la altceva, spuse Mihai, și Sofia felicitări pentru noul statut martial spuse el pe un ton jucăuș. Jane își aducea aminte cum Mihai nu părea să ia niciodată nimic în serios în afară de persoana lui. Sofia schiță un zâmbet strâmb – nu îl plăcuse pe Mihai vreodată, în opinia ei era un tip alunecos și extrem de egoist.

– Hai că v-am lăsat, poate ne vedem la o cafea, același număr nu? zise Mihai zâmbind.

Jane se uită la el mirată.

– Nu fi surprinsă doar nu credeai că l-am uitat? mai spuse Mihai și se întoarse cu spatele. Jane nu putea decât să îl privească cum se îndepărta – ceva la care el fusese mereu foarte bun. Timpul însă nu fusese așa de bun cu el cum s-ar fi așteptat Jane, emana în continuare o carismă incredibilă și era probabil mai în formă decît fusese în zilele lor trecute, dar fața îi devenise mai aspră, mai îmbătrânită.

– Nu credeam că o să-l mai văd pe acest personaj, spuse Sofia cu un oarecare dispreț, dar cine știe poate ești femeia vieții lui, mai adăugă ea.

Jane și Sofia izbucniră în râs.

– Îmi explică și mie ce se întâmplă? întrebă Eva contrariată.

– Da, da îți zic, stai să răspund, zise Jane, telefonul vibra cu insistență în geanta ei – era Richard.

–  Hello darling, se auzi vocea inconfundabilă a englezului în receptor.

– Hey, răspunse Jane încet. Ceva în tonul lui Richard o făcea adesea să se simtă îmbujorată ca o fată de liceu care se uită pe sub pleoape la băiatul pe care îl place.

– Mai ai loc și pentru mine la tine în apartament? o întrebă Richard.

– Da am….răspunse Jane ezitant.

– Perfect, ne vedem mâine de dimineață, scuză-mă trebuie să intru într-un conference call acum, adăugă el.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Sofia.

– Richard, vine mâine în țară, răspunse Jane.

– Păi și de ce ești așa mirată? întrebă la rândul ei Eva.

– Pentru că știam că nu poate să vină decât peste o lună, spuse Jane categoric.

– Eh, după ce l-a cunoscut pe Patrick de revelion eu zic că vine după ”femeia lui”, zise Sofia emfatic.

Eva izbucni în râs.

– Da, eu femeia…vieții, remarcă Jane cu un zâmbet neconvingător.