Pe vremea când…

12498723_10208194196591099_1506584887_n

…erau “ei”

Jane era rușinos de fericită. Un copil în ziua de Crăciun, la vederea cadourilor, nu ar fi putut să concureze cu ceea ce simțea ea acum. Bărbatul din stânga ei conducea cu siguranță mașina, aruncându-i din când în când priviri aproape devoratoare.

Pentru Jane și Sebastian, era prima vacanță la mare în doi.

Mai mult pe catchy.ro

 

d

 

 

…se cunoșteau pentru prima oară

Jane manevra cu dificultate buburuza ei de mașină în spatele celorlalte autovehicule la coadă în benzinărie. Nu avea chef să se concentreze pe ceva ce oricum nu stăpânea prea bine – parcatul.

– Cam aproape, domnișoară, de mașina din față! auzi Jane în timp ce își scotea geanta din mașină şi căuta cu privirea un angajat al benzinăriei care să îi spele geamurile.

Ridicând ochii, îl zări pe propietarul mașinii din față, un tip zvelt, înalt, tuns scurt – avea deja un început de calviție.

– Probleme? Cred că este destulă distanță, răspunse Jane răspicat.

Era sătulă de comentarile misogine care apăreau la cea mai mică manifestare de așa-zisă ”nepricepere feminină”.

Străinul îi zâmbi larg:

– Atât cât este nevoie.

Acum, Jane putea să îi observe atent trăsăturile, nu era neapărat un bărbat frumos, dar era posesorul unei perechi de ochi verzi formidabili, îmbrățișați de niște gene foarte lungi. ”Superb, încearcă să agațe tipa la coadă la benzinărie”.

– Foarte bine, nu aș vrea să vă simțiți înghesuit, răspunse Jane luându-l peste picior.

El zâmbi în timp ce încerca să deschidă rezervorul mașinii sale, care părea înțepenit. Fără să stea prea mult pe gânduri, Jane avansă către el și cu o mișcare sigură a degetelor îl deschise. Străinul se întoarse mirat către ea și o privi din cap până în picioare. Era ușor de ghicit ce gândea el acum.

– Știu, a fost neașteptat, zise Jane zâmbind în colțul gurii.

Se întoarse pe călcâie și se urcă la volanul mașinii ei – o altă pompă se eliberase, iar ea nu mai avea timp să aștepte. Ocoli, de data aceasta, cu îndemânare, mașina străinului  în timp ce el rămase cu ochii ațintiți la ea. Mașinile din spate începuseră deja să îl claxoneze.

A doua zi, Jane avea să îl revadă pe bărbatul de la benzinărie în cafeneaua clădirii unde lucra atunci. Era rândul ei să rămână mirată. El îi întinse mâna zâmbind:

– Bună, nu cred că ne-am cunoscut oficial ieri, eu sunt Sebastian.

 

1fe7a7cdb513ecfe92aabb7863fa809d… Jane purta prima ei rochie de bal

Jane se uita în oglindă. Semnele maturităţii începeau să se vadă pe trupul ei micuț. Purtând o rochie roz, un machiaj discret, prima ei pereche de sandale cu toc şi o coafură perfect respectabilă pentru vârsta ei – sau cel puțin așa opinase mama ei, Jane urma acum să trăiască prima dintre cele mai importante seri din viaţa ei: balul de absolvire al şcolii generale.

Erau colegii ei de 8 ani de zile, de care acum urma să se despartă. Peste câteva săptămâni, avea să susţină examenul de Capacitate, să intre la unul din cele mai bune licee din oraş şi să îi lase în urmă pe cei mai mulţi dintre ei, pentru totdeauna.

Azi, însă, un restaurant luxos cu o grădină superbă îşi deschidea porţile numai pentru ei, nişte copii de doar 14 ani, care nu ştiau cu ce se mănâncă viaţa.

Jane se dădu jos din maşina părinţilor şi păşi spre intrare. În foayerul restaurantului, unde chelnerii îi întâmpinau cu şampanie pentru copii, se întâlni cu câteva dintre colegele ei de şcoală care chicoteau de zor exact aşa cum era de aşteptat – ca nişte adolescente.

Odată ce toţi colegii se strânseseră în curtea interioară a restaurantului, petrecerea putea să înceapă. Profesorii, aflaţi la o masă în spatele camerei, se uitau cu mândrie dar și ușoară suspiciune la „odraslele“ care crescuseră sub ochii lor – nu se știa cine venise cu sticla de gin pe sub haină.

Printre copii se afla şi Patrick, colegul ei de bancă cel cu care Jane avusese timp de 8 ani de zile o prietenie puţin ciudată, cumva, separată de orele şi manualele şcolare. Ceva îi aducea mereu împreună, ca un magnet pe care nişte copii nu l-ar fi putut controla şi nici nu ar fi ştiut ce să facă cu el.

Mijlocul petrecerii o găsi pe Jane alături de Patrick, în foişorul din grădină.

– Ce roz eşti! spuse el, în timp ce atingea uşor taftaua şi tulul rochiei lui Jane, care o făceau să semene cu o prăjitură.

– Da! confirmă Jane încântată.

Patrick îşi puse atunci stângaci palmele în ale ei, se ridicară în picioare şi începură să danseze pe o melodie lentă, care se auzea din restaurantul aglomerat.

– O să ne mai vedem şi după Capacitate, nu-i aşa? întrebă Jane, aşteptând o confirmare.

– Normal, doar o să fim la acelaşi liceu, nu? răspunse Patrick sigur pe el.

Patrick o trase atunci pe Jane aproape de el şi o strânse tare în braţe. Când feţele lor ajunseseră la doar câţiva centimetri distanţă una de cealaltă, rămaseră aşa, neştiind ce să facă. Ceea ce simţeau amândoi nu le era străin, în ultima vreme prietenia lor gravitase în jurul posibilității acestui moment.

– Ai grijă ce faci mai departe, îl avertiză Jane, trăgându-se puţin în spate.

– Ce, nu vrei? întrebă scurt Patrick, ridicând din sprâncene, parcă uimit.

– Cred că mai bine ne întoarcem la petrecere, spuse ea slăbindu-se din strânsoarea lui.

În secunda următoare, cei doi copii se îndreptau spre locul în care toată lumea se dezlănţuia pe unul dintre hiturile anilor 2000. Jane avea să regrete luni întregi că nu-l sărutase atunci pe Patrick. Ocazia avea însă să se prezinte, într-una din zilele istovitoare de așteptare a rezultatelor de la capacitate, evident, sub mărul din curtea școlii. După ce o sărutase Patrick îi spusese: ”De data asta n-ai mai scăpat”.

Nu scăpase dar nici nu urma să se mai găsească în brațele lui pentru următorii 10 ani de zile. Liceul și tot ce venise după îi despărțise până în acea seară de noiembrie, când ea avea să intre, din greşeală, în barul lui…

 

… Jane o întâlnea pe Alexandrac6aff1c3f11a6d2fa0b4124c48d52166

Cu o grămadă de cărţi în braţe, Jane se întorcea de la facultate la o oră mult prea târzie pentru orice avea legătură cu şcoala. Era aproape miezul nopţii şi ea stătuse la bibliotecă toată ziua.Nu mâncase aproape nimic şi visa la o farfurie plină cu paste care o aştepta acasă, în timp ce păşea pe peronul gol de la metrou.

Se uită pe tabelă, nu mai avea de aşteptat decât 5 minute. Se aşeză pe unul dintre multele scaune libere şi îşi puse căştile pe urechi – puţină muzică avea să o facă să se simtă mai bine. Se gândea la patul ei de acasă, unde era cald, la sesiunea ce avea să vină săptămâna viitoare şi la oraşul gol în care se mutase în urmă cu un an şi jumătate.

Din partea cealaltă a peronului, se vedea venind spre ea o siluetă ce, pe măsură ce se apropia, începea să semene cu o femeie.

Tânăra veni şi se aşeză lângă ea. Părea că nici nu a observat-o. Şi ea căra o grămadă de cărţi în braţe, păreau însă să fie de la o altă specialitate decât cea a lui Jane. Aceasta se uita la ea şi după câteva secunde îşi dădu seama cât de aleatorie poate fi viaţa. O cunoştea de pe vremea liceului. Se întâlniseră de câteva ori la mai multe petreceri, prin intermediul unor prieteni comuni. Nu avuseseră niciodată prea multe să îşi spună, dar asta nu însemna că nu ar fi putut avea acum.

Jane îşi scoase căştile din urechi şi se uită spre ea:

– Alexandra? Tu eşti?

Alexandra întoarse repede capul şi se uita lung la Jane. Se vedea pe faţa ei că cu greu o recunoştea pe tânăra de lângă ea. Cu toate acestea, răspunse politicos:

– Da…Ce mai faci?

– Bine, de la facultate, răspunse Jane. Văd că şi tu la fel. La ce eşti? întrebă Jane.

– Eu sunt la Stiinţele Comunicării şi ale Jurnalismului. Tu?

– Eu sunt la Ştiinţe Politice, spuse Jane.

– Ah, ce frumos. Am un curs mâine de dimineaţa la voi la facultate… Sisteme politice în dezvoltare. Oare îl faci şi tu?

– Da, şi eu merg la el.

În secunda următoare, trenul intra în staţie. Se urcară în el şi merseră împreună până acasă – descoperiseră cât de aproape locuiau una de cealaltă.

Mai târziu, peste ani, Jane şi Alexandra aveau să se amuze copios pe seama întâlnirii lor „romantice” de pe peron. Pe tot parcursul facultăţii, cele două aveau să îşi ţină una alteia de urât, să se ţină de mână la examene, să iasă împreună în cluburi şi chiar să împartă un apartament. Întoarse acasă de pe băncile facultăţii, Jane avea să o prezinte pe Alexandra Evei şi Sofiei, care aveau să o accepte imediat ca pe „una de-a lor”.

„A fost începutul unei prietenii frumoase”, îşi spuneau una alteia ani mai târziu, când cărţile grele de la facultate se transformaseră în laptop-uri, iar orele state în bibliotecă erau petrecute în clădiri de birouri.

 

Schulman-JoelGreysOpenBook-320… fetele îl cunoşteau pe Teodor

O seară crunt de rece*, de decembrie, le găsea pe Jane şi pe Alexandra înapoi acasă, în vacanţa de Crăciun. Acum, într-un bar alături de Eva și Sofia erau în așteptarea unui show de cabaret ce avea să înceapă. Alexandra le adunase aici unde o invitase un fost coleg de liceu pe care îl reîntâlnise întâmplător în timpul sărbătorilor.

Plecarea lui Jane și a Alexandrei dezechilibrase atunci dinamica dintre ele, distanța și noile vieți pe care le aveau, le păruseră asemenea unei despărțiri în timp de război. Așezate în jurul mesei sentimentul de apropiere dintre cele patru femei își făcea din nou loc. O noapte întreagă nu avea cum să le ajungă să îşi spună una alteia tot ce aveau pe suflet.

La un moment dat însă, discuţia le-a fost întreruptă de un bărbat, care se îndreptă spre Alexandra, o luă în braţe şi o pupă.

– Ce faci, păpuşa? Ai veniiit, ce frumos… ce bei acolo? Vreau şi eu! Spuse el uitându-se în paharul Alexandrei plin cu o băutură colorată.

Fetele de la masă se întoarseră şi îl măsurară din cap până în picioare: un bărbat nu foarte înalt, cu o coafură puţin ciudată dar extrem de studiată, îmbrăcat la cămaşă şi purtând o vestă impecabilă, cu revere asimetrice, care încadrau perfect silueta lui zveltă.

– Fetelor, el e Teodor! spuse Alexandra. E maestru de ceremonii în seara asta, spectacolul este organizat de el.

Fetele se prezentară pe rând, în timp ce Teodor se opri la fiecare din ele şi le salută politicos. Îl plăcură instant.

– Femei, ce beţi? Vă trimit ceva bun de băut că nu se poate să plângă masa – să fim pe bogăție. Alex, lasă băutura aia colorată, tu nu vezi că stă să îţi fugă din pahar de plictiseală?

Grăbit, Teodor plecă după un chelner şi se întoarse cu o sticlă de whisky, nu cel mai scump, dar bun. Jane, mare amatoare de băuturi tari, se uită la el cu admiraţie.

– Aparent avem aceleaşi gusturi la băutură, felicitări! spuse ea.

– Hai păpuşi, ia aici că o dăm pe ulei până o dăm în dans. Ştii cum e, băutura din paharul din faţa ta trebuie să fie cel puţin la fel de strong ca bărbatul pe care ţi-l doreşti. Hai, Doamne ajută! spuse Teodor şi dădu paharul de tărie peste cap.

– Aoleu, măi Teodor, nu le speria pe fete chiar din prima seară, interveni Alexandra.

– Eu nu vă învăţ decât de bine, răspunse acesta. Ascultaţi aici la mine ce vă spun!

Apoi, Teodor se opri pentru o secundă, se uită la ele, şi spuse:

– Îmi place de voi, sunteţi mişto. Vom fi prieteni. Am zis.

Se întoarse cu spatele şi plecă de la masă în timp ce pe fundal se auzea deja începutul spectacolului şi cortina se ridica.

După show, Teodor avea să se întoarcă la ele la masă şi să le descoasă despre vieţile lor până spre dimineaţă. Fusese chimie din primul moment. Din acea seară, Teodor avea să devină oficial parte a grupului. Nu era un membru flotant, aşa cum erau de obicei bărbaţii care se perindau prin el. Deși își făcea bagajele de două ori pe an, ca să plece în voiaj pe mare, el era acolo ca să rămână.

„Aşa e prietenia cu un marinari – de cursă lungă”, spuneau ele atunci când Teodor nu ajungea la brunch-ul de duminică decât prin Skype.

 

* Photo credits: “Cabaret” 1972, imagine film (@pinterest)

 

60649cf60aaadb8b4570107d933a8848……Jane stătea în bancă cu Sofia

– Aoleu mai strânge picioarele alea, serios, știu că-s scurtă dar nici chiar așa, zise Jane iritată.

– Ești foarte ciufută azi, zise Sofia trăgându-și un pic picioarele de acum amestecate cu ale lui Jane.

Jane se bosumflă și trase mânecile de la hanorac peste palme înfundăndu-se în scaun.

– Uf, nu fi așa sensibilă și tu, zise Sofia observând starea prietenei ei, uite, adăugă ea împingând o ciocolată către Jane.

Acesta era modul Sofiei de a-și cere scuze, nu ar fi verbalizat niciodată aceste cuvinte dar pentru cine o știa, ciocolata era dovada supremă că îi părea rău. La urma urmei Sofia era regina neîncununată a dulcelui.

Jane luă ciocolata zâmbind în gândul ei, banca lor era mereu plină de mâncare. Nimeni n-ar fi zis uitându-se la ele că devorau zilnic cantități uriașe de carbohidrați. În vremea aceea însă totul avea viteza luminii, metabolismul lor, bacul care bătea la ușă și prietenia lor – extrem de nouă dar care se simțea ca o viață deja trăită.

Cu șase luni în urmă, amazoana clasei, fata cu picioare interminabile, ten perfect și pomeți antigravitație, Sofia intrase în viața lui Jane. Erau colege de clasă de 2 ani  dar se ocoliseră cu măiestrie în acestă perioadă, ba mai mult vorba în târg era că nu se puteau tolera. Într-o seară oarecare însă, se treziseră vorbind la telefon un număr obscen de ore, la căpatul cărora Jane se auzise spunând:

– Dacă ai nevoie vreodată să vorbești, poți să mă suni.

– Așa voi face, replicase Sofia.

De atunci făcuseră asta în fiecare seară, erau nedespărțite, o pereche improbabilă și disfuncțional de funcțională.

– Dan iar se uită la noi și vorbește cu Sanda, zise Jane molfăind ciocolata cât mai încet ca să nu o vadă profa de mate.

– Supriză: ne bârfesc, zise Sofia, care sunt șansele să o bârfească și pe Sanda după ce o să se dea și la ea și ea o să zică nu? adăugă ea pe un ton ironic.

Jane chicoti.

– Micul nostru ecosistem cu lanțul său trofic, fiecare mănâncă pe toată lumea și mulți vor să ne mănânce pe noi, spuse ea. Sofia zâmbi aprobator și începu să deseneze un lanț trofic al clasei. Ora de mate era de mult uitată – cele două prietene aveau distracția lor.

 

***

Post scriptum – 10 ani și aproximativ 3,650 de zile de prietenie mai târziu:

– Aoleu cât e ceasul? zise Jane, tresărind din poziția comodă pe care o luase pe canapeaua Sofiei.

– 4 dimineața, răspunse Sofia.

– Iar ne-a uitat Dumnezeu, sunt de 6 ore la tine, exclamă Jane.

Cele două prietene zâmbiră.

 

13474081_1145479125473589_465899629_n…..Jane trăia prima ei despărțire 

Autobuzul frână brusc, iar Jane se întoarse spre el, băiatul pe care încerca să îl țină de mână și care nu voia să se uite la ea. Aveau 17 ani pe vremea aceea și tocmai se certaseră. Ea îi spusese că nu e frumos să stea crăcănat pe canapea spărgând semințe și bând bere la PET, el nu fusese de aceași părere. Acum, când încerca să-l facă să îi zâmbească, Jane se gândea că nu era nimic rău cu acel PET și acea sămânță.

Erau atât de diferiți: el cu pantalonii cu turul lăsat, iar ea la lecția de pian. Totuși în ultimele 8 luni se jucaseră de-a iubirea, de la primul sărut stângaci de care el le povestise băieților, la confesiuni de familie, la zilele înghețate de iarnă în curtea școlii și fețele lor rușinate când Jane stătuse prima oară fără tricou în fața lui.

Ca orice iubire timpurie însă clipa se scursese și odată cu oprirea în stație el o conduse acasă și îi spuse că totul se terminase.

Urmară 4 luni în care Jane avea să sufere și să plângă cum numai la 17 ani poți, cu sughițuri, cu rugăminți fără rezultat și prea multe kilograme pierdute.

La ziua ei de naștere, aveau să se revadă și prin aburi de alcool un sărut avea să-i dea speranță, pentru puțin timp însă – a doua zi el îi spusese că nu însemnase nimic. Primul nimic și singurul care contează cu adevărat. Vara următoare Jane se iubea cu un alt băiat cu turul lăsat și mai jos, cu vorbe și mai bune, dar ea nu mai era aceași fetiță .

 

…..Jane era rebelă14886075_1252301418124692_425107446_n

Cu vara în urma ei și un an nou de liceu în față, Jane pășea cu încredre în curtea școlii. Prima ei despărțire nu o mai bântuia și avea o prietenă nouă – Sofia.

El era Mihai, cu ochi albaștrii, băiatul haios cu reputație care îi tot dăduse târcoale înainte de vacanță. Era des în preajma ei: când la bufet, în curte sau la fumoar.

– Sper că nu uiți că mi-ai promis ceva, spuse el într-o zi în fața biroului directoarei, el era acolo pentru lucruri rele, ea pentru că era fata bună.

– Ce ți-am promis? întrebă Jane mirată.

– Cum, nu îți aduci aminte? Tu, viitoarea mea nevastă?

Pe Jane o bufnii râsul.

– Nu râde, azi după ore ieșim! spuse el.

– Ok…. răspunse Jane.

Au urmat o ieșire, două, trei și o sesiune de giugiuleală unde ea își pierdu în mod miraculos bluza. Anii erau puțini și interesul în bătaia vântului, Mihai își luă zborul si după el sosii Alex. Un artist în devenire cu desenele lui, o sticlă de tărie extrem de ieftină și câteva petreceri cu iz de Vama Veche – pentru Jane, fata care lua lecții de pian, era ceva exotic. După o beție strașnică în care Jane fu nevoită să îl care până acasa și povestea lor se sfârși.

Sofia îi spusese atunci:

– E bețiv, nu-i de tine! Jane nu putea să o contrazică și se întrebă atunci dacă mereu avea să fie ceva: prea nesigur, prea copil, prea pierdut, prea de toate și nimic.

Gândurile se rătăciră curând în conversațile lungi cu Matei, băiatul de la clasa paralelă cu o pasiune pentru istorie și din păcate o prietenă care îi plăcea foarte mult. Și totuși într-o seară într-un bar în care nu aveau voie să fie, el se uitase la ea un pic complice și îi puse în mână primul shot de tequilla – ”Până la capăt” spusese el atunci. Acesta venise imediat după iar Jane se consolase pe buzele unui coleg de școală mai mic cu doi ani…

Așa erau vremurile atunci, nerăbdătoare și libere……

***

– Îți aduci aminte de Mihai? o întrebă Sofia pe Jane într-o seară la ea în bucătărie.

– Da, cum să nu, răspunse Jane cu subînțeles.

– Se însoară, îți vine să crezi? zise Sofia

– Oh doamne, nu, cât au trecut? 11 ani? adăugă Jane.

– Dap, ți-a cam plăcut așa de el, spuse Sofia.

– Și încă cum….. oftă Jane

– Ăla a fost un an bun, noi două mici și rebele, zise Sofia zâmbind.

– Hai să fim rebele cu ceapa asta că ciorba asta nu se face singură, anunță Jane, ce am fost și ce am ajuns!

Cele două femei izbucniră în râs.

 

15320252_10206936324549072_1432703184_n….mama te consola

la 7 ani

– Hai bobocul lui mama trezește-te, hai că tre să mergi la școală, se auzi vocea blândă a mamei. Jane se mișcă cu greu sub plapumă, ura să se trezească devreme și fiecare dimineață era o bătălie câștigată doar prin răbdarea maternă.

– Nu vreau, spuse Jane alintându-se, făcea parte din ritualul lor. Jane protesta în timp ce se ridica ușor în capul oaselor pentru ca mai apoi mama să îi spună:

– Hai, vino la mama în brațe să te trezești. Jane se ducea spre brațele ei deschise absorbind căldura corpului ei, era mereu așa de caldă și parcă mirosea a pandișpan cu caise, nu cu vișine….

la 19 ani

– Nu mai plânge mamă că îmi rupi sufletul, în câteva luni vii acasă și trece și sesiunea. O să dovedești examenele astea.

Jane încerca să-și tragă nasul și să-și oprească sughițurile de plâns.

– Nu mai pot nu mai știu ce să fac tot învăț și parcă nu se mai termină, zise Jane cu o voce sfârșită.

– Mamă trebuie să te mobilizezi și să nu te mai gândești doar la ce nu poți ci la tot ce poți…..

la 28 de ani

– Ce ai făcut cu set-ul de ceai de le Sebastian că văd că nu mai e aici? întrebă Jane în timp ce căuta în servantă după pharele de ocazie pentru seara de Crăciun.

– L-am dat de pomană doar nu voiai să păstrez vreun cadou de la nemernicul ălă care te-a făcut să suferi, raspunse mama foarte revoltată.

– Știi că nu era nevoie era chiar frumos plus că ți-l făcuse ție cadou.

– Bobocul lui mamă pe mine nu mă cumpără hăndrălăii aștia cu una cu două, oricum niciunul nu a fost și nu va fi suficient de bun pentru tine, adăugă mama foarte categoric.

Jane zâmbi:

– Evident.

– Nu râde, așa e , hai vino să guști salata aia de boeuf să îmi spui ce îi mai trebuie, spuse mama.

..Jane afla care e chestia aia pentru care se agită toată lumea 83aeaf97aa72271082609a068f5962ec

Cu ochii ațintiți către tavanul camerei aflate în penumbră ea se străduia să se relaxeze în timp ce Mihai era într-o vervă exploratoare mai jos de talia ei. Jane încerca să își aducă aminte cum ajunsese aici în mod atât de neașteptat.

Mihai intrase în viața ei cu două luni în urmă, ce-i drept, îl știa din clasa a noua din liceu. El era cu un an mai mare, suficient de popular, înfumurat și cu o plăcere sadică în a-i ridiculiza și ai face pe alții să se simtă inferiori, fără îndoială era doar un mod în care el se valida în proprii ochi, dar pentru Jane la 16 ani, Mihai era doar un dobitoc. Pentru că se roteau cam în aceleași cercuri, la una dintre petreceri Mihai o făcuse pe una dintre colegele lor să plângă, spunându-i că e grasă și proastă și nu prea are utilitate, Jane nu ezitase în acel moment să îi facă cunoscută părerea ei despre el – ”Ești un bou! Și nu te plac”.

Cine s-ar fi gândit atunci că după o întâlnire întâmplătoare în ultimul an de liceu, Mihai de acum la facultate, ar fi putut prezenta vreun fel de interes pentru Jane. Poate era de vină carisma pe care el o emana,  discuțile lor interminabile, plăcerea pe care o împărtășeau de a măzgăli pe orice fel de hârtie sau pur și simplu energia dintre ei, cert este că în acea seară de vară Jane își preda virginiatea necermonios ”dobitocului”. Cu doar câteva ore înainte, Sofia îi urase deși nu îl plăcea pe Mihai, să intre și ea în lumea celor drepți pentru că: ”un pic de piele în plus e doar în plus”, spuse aceasta desfăcând pe ascuns o sticlă de șampanie furată din dulapul părinților.

– Au, au! mă doare! ce faci de ce tragi? exclamă Jane. Mihai ridică capul un pic contrariat.

– Relaxeaza-te, altfel o să fie chiar mai rău când intru, răspunse el scurt, în timp ce se poziționa deasupra ei.

– Ce, nu, serios? ripostă Jane, dar până să se dezmeticească ea bine Mihai și începuse lucrul și aproape la fel de diligent  ca un muncitor neamț într-o fabrică împingea înăuntrul ei. Jane ar fi vrut să îi smulgă urechea cu dinții ca să mai compenseze pentru durerea pe care o simțea, se mulțumi însă în a-și spune că era timpul să o facă și pe asta. Gimnastica mai continuă pentru o bucată de vreme, până când Mihai obosise iar fizicul lui Jane devenise necooperant.

Întins lângă ea, transpirat și oarecum panicat, Mihai îi spusese atunci:

– Ești mult prea crispată.

– Nu zău? poate dacă nu țineai neapărat să fie astă seară aveam timp să mă relaxez, replică Jane enervată.

– De parcă te-am obligat, îi răspunse Mihai pe tonul lui arogant.

– Am zis eu asta? ripostă ea.

– Păi nu asta insinuai? Puteai să mă oprești în orice moment, spuse el devenid și mai enervat.

– Oh doamne, iar te porți ca un dobitoc! Restul serii îl petrecură atunci în același pat întorși unul cu spatele la celălalt.