53. Nu lăsaţi vulpea la găini!

FotorCreated 1Din seara în care Richard o căutase pentru prima dată în timpul liber, Jane îşi petrecea majoritatea serilor la birou, muncind. Mesajul lui de atunci o anunţase că proiectul la care lucrau are probleme mari şi că urmează o perioadă aglomerată, în care vor trebui să redefinească toţi parametrii lui. De fapt, totul explodase în braţele lui iar el avea de gând să profite din plin de zelul lui Jane pentru a obţine rezultatele care erau aşteptate de la el.

Fetele se întorseseră acasă pentru pregătirile de nunta ale Sofiei, iar Teodor plecase cu ele să le ajute. Până după nuntă nu avea să mai plece în voiaj.

După două săptămâni lungi de nopţi nedormite, cu nişte cearcăne pe care niciun concealer nu le mai putea ascunde, Jane încheia ultimele rapoarte care trebuiau prezentate a doua zi de dimineaţă de Richard. Acesta se afla la biroul de lângă ea, unde se mutase de câteva zile bune şi pusese umărul la treabă. Lucraseră cot la cot, iar Jane admira mult asta la el, după cum le spusese fetelor, aptitudinile lui de leader erau „incontestabile”. Richard devenise aproape uman în ochii ei.

– Asta a fost! Cred că amândoi merităm câte un pahar de vin bun după toată nebunia asta, spuse Richard în timp ce îşi închidea laptopul.

– Da, răspunse Jane. Proiectul ăsta a fost aproape ca o naştere.

Amândoi bufniră în râs.

– Hai domnişoară, la un cocktail, spuse Richard şi îi deschise uşa biroului.

Împreună, în parcarea subterană a clădirii, se îndreptau spre maşina lui, un bolid de toată frumuseţea. Jane nu ar fi putut distinge prea bine ce maşină era sau câţi cai putere avea, dar îşi dădea seama că nu era o maşină ieftină.

Câteva momente mai târziu, Richard opri maşina în faţa unui bar londonez. Împreună, la masă, Jane îşi dădea seama că simte lucruri pe care nu le mai simţise înainte. Cel mai probabil nu era dragoste sau iubire, ci doar prezența unui bărbat în faţa ei, îmbrăcat cu o cămaşă care îi stătea impecabil, cu un sacou fără cusur şi o atitudine de bărbat alfa pentru care mulţi alţi masculi muncesc o viaţă întreagă. Era atât de natural. Jane îşi dădea seama cum, cu fiecare secundă care trecea, în care râdeau şi făceau glume absolut stupide, atracţia dintre ei creştea. Nu avea cum să îşi mai imagineze altceva decât cum acest bărbat o lua în braţe şi o săruta cu pasiune. Se surprinsese pe ea însăşi uitându-se la buzele lui aşa cum nu o mai făcuse niciodată cu un alt bărbat. Simţea că era condusă de dorinţă şi de nimic altceva. În faţa clădirii în care Jane locuia, au stat câteva momente uitându-se unul la altul fără să spună un cuvânt. Apoi Richard se întinse către ea, ea întoarse uşor capul şi buzele li se atinseră. Fusese un sărut uşor, aproape imperceptibil. Apoi se despărţiseră la fel de uşor, iar ea lăsă ruşinată capul în jos. Cu o mână îşi atingea fruntea care acum ardea.

– O Doamne, ce-am făcut? spuse el.

Jane începu să râdă încurcat, fără să ştie de ce. Apoi continuă:

– Nu ştiu… nu înţeleg. Ce vrei?

– Pe tine! veni răspunsul aproape imediat, ca şi cum Richard nu ar fi apucat nici să respire.

Jane se blocă. Nu mai ştia ce să spună. Faptul că totul nu fusese doar o plăsmuire a imaginaţiei ei, că acest bărbat chiar o plăcea, o făcea să rămână fără replică.

– Este greşit, nu putem să facem asta. Cred că cel mai bine ar fi să mă duc sus.

În secunda următoare, Jane deschise portiera maşinii şi coborî. În timp ce îşi căuta frenetic cheile în geantă, auzi cum cealaltă uşă a maşinii se deschise. Se întoarse şi Richard era chiar acolo, în faţa ei.

Se uită la el şi spuse:

– Ce faci?

Fără un cuvânt, o luă în braţe şi o sărută. Era exact aşa cum îşi imaginase. Pasional, perfect, autoritar dar, în acelaşi timp, permisiv. În câteva secunde, erau în lift, iar ea simţea cum se preda cu totul lui. Nu mai era vorba despre ce era corect sau nu, erau doar ei şi atracţia magnetică dintre ei. Uşa apartamentului ei se închise în urma lor, el o luă în braţe şi o duse în dormitor. Mâinile ei în părul lui des şi negru, buzele lui pe corpul ei, totul părea un vis. Poate era doar dorinţa sau poate că era faptul că fiecare reprezenta pentru celălalt „fructul interzis”, dar totul era mai pregnant pentru Jane decât fusese vreodată.

În lumina dimineţii, totul arăta complet diferit. Jane nu mai ştia cum va continua viaţa şi cariera ei, pentru că acum cărţile erau aruncate. Bărbatul de lângă ea încă dormea liniştit, parcă neştiind cât de mult s-au schimbat lucrurile în mai puţin de 24 de ore.

Advertisements

52. Fără număr, între prieteni

164674965– Al câtelea pahar e ăsta? întrebă Jane cu limba un pic împleticită.

– Nu punem și shot-urile nu? zise Sofia, viitoarea mireasă, cu o dicție la fel de neclară.

– Nu, alea au fost de încălzire. Cele două femei izbucniră în râs.

– Să trăiască mireasa și baba – adică tu, se auzi vocea exaltată a lui Teodor.

Fetele și Teodor aterizaseră în locuința ei de serviciu de la Londra cu câteva zile în urmă pentru o petrecere de burlăcițe și o sărbătorire întârziată a faptului ca Jane schimbase prefixul recent.

Uitându-se în jurul ei, Jane observă dezastrul din cameră: periile si tuburile de fixativ pe masa de bucătărie, un sutien roz în bibliotecă, 3 perechi de stiletto în mijlocul camerei, valiza lui Teodor revărsată toată din care ieșeau pene roșii (Jane suspecta că acestea erau resturi din recuzita pe care o cărase în ele pentru unul din spectacolele lui) și nu în ultimul rând prea multe sticle de Rom și de Prosecco. Jane avea senzația că tocmai participase la filmarea Bridesmaids 2 – varianta mioritică.

Evenimentele serii se derulaseră astfel: Teodor urlase după ele a nu știu câta oară se fie gata că urmau să piardă rezervarea la cină. Urmase o masă simandicoasă într-un restaurant de lux unde fetele chicotiseră ca niște puștoaice de liceu la galanteria personalului și platoul de dulciuri obscen de bun. Tocurile și elanul lui Teodor îi purtaseră într-un bar cu specific american unde Eva dovedise că are precizie contabilă și la darts. Seara se încheiase într-un loc care se zbătea undeva între un pub și o discotecă din anii ’80 cu șlagăre din anii 2000. Teodor le îndemnase la shoturi și mireasa pusese la bătaie jocuri de beție. Verdictul la ieșirea din local: Eva era privită ca o sfântă în grup, Alexandra putea negocia și cu necuratul, Sofia avea un viitor promițător ca lider al unui cult, în timp ce Jane nu ar fi supraviețuit niciodată în junglă – prea imprevizibil. ”Și eu?” întrebase Teodor, ”Eu sunt iar pe din afară, ăla de la telefon, jur!”. ”Păpuși, te iubim!” îi urlaseră fetele atunci în timp ce se împleticeau cu toții în direcția taxiurilor.

Înapoi în apartament:

– La ce te uiți întrebă Sofia?

– La dezastrul din casa asta. Ce bine că propietarul nu are cum să vadă, spuse Jane

– Sau Richard… zise Teodor dând sugestiv din sprâncene.

– Da chiar așa, că ai evitat subiectul, zise Sofia. În același moment Eva și Alexandra intrară și ele în cameră.

– Ce am ratat cât ne-am spălat pe dinți? întrebă Alexandra vioaie de parcă nu băuse nici o picătură.

– Richard talk, spuse Teodor.

– Ce să zic, nu știu, este ceva dubios în atmosferă între noi, nu știu dacă mă place în sensul ăla, sau sunt o curiozitate pentru el, gen desert postcomunist, zise Jane.

Eva izbucni în râs.

– Ok, asta știm despre el, dar tu cum te simți? întrebă Teodor tranșant.

– Sincer? Confuză, sunt aproape doi ani de când sunt în acest carusel de evenimente. Am trecut de la a fi o persoană de-a dreptul plicticoasă la o viață mai ceva decât a lui Taylor Swift, serios am senzația că îmi răsună o melodie de-a ei în cap constant.

– Nu-i nimic, e ok să ai o perioadă de dramă, să ne aducem aminte de viața mea înainte de Ștefan, zise Sofia îmbujorându-se, atât cât îi permitea fața.

– Oh da, aprobă Teodor râzând. Am fost martor la acele veri de neuitat, adăugă el.

– Nu te mai plânge, că îți place cu drama, tensiune, alea alea, zise Eva ciupindu-l de obraz.

– Auuu, da sigur tensiune arterială, spuse Teodor ironic.

– Măi, să nu mai divagăm, deci – nu te simți ok cu drama, dar cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra.

– Îmi e dor de Patrick și continuu să îl visez sistematic dar în același timp vreau să respir, de una singură, fără să îmi pese, să fiu eu….mărturisi Jane gânditoare.

– E ok dacă vrei sa fii liberă pentru o vreme și să te distrezi, așa am gândit și eu cu Nic, spuse Eva.

– Ehee și ce vă mai distrați, zise Sofia cu subînțeles. Eva se înroși.

– Da chiar așa, Eva ce mai știi de Patrick de la Nic? întrebă Alexandra.

– Hai să nu o băgăm la interogatoriu pe Eva, am stabilit cu ea când am terminat-o cu Patrick că nu vom face ca lucrurile să devină bizare pentru că ea se vede cu Nic, zise Jane.

– Stai liniștită, Nic și cu mine instinctiv evităm subiectul. Patrick este plecat din țară, Nic mi-a zis asta chiar înainte să vin aici. Nu i-a spus unde, dar i-a lăsat barul pe mână pentru două săptămâni.

– Interesant…remarcă Alexandra.

– Ai idee unde se putea duce? întrebă Teodor.

– Habar n-am, răspunse Jane, nu am mai vorbit, adăugă ea.

– Rom? întrebă Eva.

– Da, te rugăm, hai un rând pentru toată lumea, zise Sofia organizând paharele.

– Haide dear, cu curaj, uite – pe asta mică am dat-o deja, zise Teodor indicând spre Sofia, într-un an sigur mai mărităm una și până încep să am problemem cu prostata vă dau pe toate, adăugă el.

Jane și fetele izbucniră în râs.

– Ești groaznic! exclamă Jane.

– Noroc, dears! îndemnă Sofia ridicând paharul.

– Noroc! Hai să fie pe bogăție, exclamă Alexandra cu o voce asurzitoare.

– Opa, de unde a venit asta? întrebă Eva amuzată.

– Cred că m-am îmbătat puțin, răspunse Alexandra chicotind – un set de râsete zgomotoase erupseră în cameră.

În zorii zilei, nestingherită de sforăiturile ce răsunau în apartament, singură tronând pe masa din bucătărie, sticla aproape goală de rom, alături – telefonul lui Jane care vibra: Richard.

 

 

43. Final: trageți cortina!

28653Jane se uita la bărbatul din fața ei care îndesa în grabă câteva tricouri într-o geantă. Încordat și cu o înfățișare care putea speria copii, Patrick își strângea cele câteva lucruri pe care le lăsase în apartamentul ei pe parcursul relației lor.

Relație…. ce cuvânt straniu, carusel, casă bântuită sau circ ar fi fost cuvinte mai potrivite să descrie ce se petrecuse între ei de când reapăruse în viața ei, toamna trecută.

Iar acum pleca… a cui era vina? De data asta: a ei…

***

Cu câteva ore în urmă

Brațele lui Patrick îi înconjurau talia și respirația lui caldă îi gâdila ușor gâtul de fiecare dată când îi spunea ceva la ureche. Erau la un concert al unei formații pe care Nic le-o recomandase, într-un bar mic decorat în stilul erei prohibiției. Ca să nu facă notă discordantă, Jane și Patrick erau și ei îmbrăcați în temă.

– Arăți foarte bine, îi spuse el trecându-și mâna prin franjurile rochiei lui Jane.

– Mulțumesc, domnule Golescu, și dumneavoastră sunteți foarte chipeș, zise Jane întorcând capul spre el.

– ”Chipeș”, repetă Patrick amuzat, cuvântul ăsta chiar a ieșit de mult la pensie.

– Anii ’20, ce vrei, mă adaptez, răspunse Jane.

– Ești foarte adaptabilă, spuse el sărutând-o.

Momentul fu întrerupt de David, care își făcea loc printre ceilalți spectatori.

– Gata! Am ajuns, zise el trăgându-și sufletul.

– Doar tu? întrebă Patrick.

– Da, ar fi trebuit să vină și câțiva colegi de birou dar au renunțat în ultima clipă. Poate vine Sebastian, voi vă știți, nu? Mi-a și zis că v-ați întâlnit acum câteva săptămâni, spuse David foarte relaxat.

Jane îngheță, brațele lui Patrick se încordară în jurul ei și în secunda următoare se scuză și se duse spre ieșirea barului.

– Am zis ceva greșit? întrebă David mirat.

– Nu, doar că Sebastian și cu mine….am fost împreună, zise Jane pornind în căutarea lui Patrick. David nu avu timp să răspundă sau să își îndrepte privirea plină de reproș către ea.

***

Prezent

– Te rog nu pleca, îi spuse Jane pe un ton rugător. Vocea îi tremura deja și simțea că lacrimile nu sunt prea departe.

– De ce să nu plec, iubito? îi spuse el ironic. Ai nevoie de un fraier de serviciu în timp ce alergi după altul?

– Nu, Doamne, ți-am zis în mașină, am dat nas în nas din greșeală. Eva poate să confirme. Nu te mint, zise Jane, știi că urăsc să mint.

– Da știu, cu toate astea nici cu adevărul nu stai prea bine, spuse el acru.

Jane lăsă capul în jos. Patrick avea dreptate. Ironia era că ea îl blamase pe Sebastian pentru tot ce îi ascunsese. Acum însă nu era sigură că ea era cu mult mai bună.

– Îmi pare atât de rău, îi spuse Jane cu lacrimi în ochi.

Patrick se uită la ea, ura să o vadă plângând. Poate era prea sentimental, sau poate în ochii lui ea era încă fetița din școală plângând cu sughițuri pentru că fusese dată afară de la cor de față cu toată clasa pentru că avea o voce proastă. Patrick închise ochii și înghiți în sec încercând să se calmeze.

– Jane, nu putem continua așa. Tu nu ai terminat cu el. În mintea ta el e încă acolo. De ce căcat, nu știu. Ce știu este că nu vreau să fiu varianta de rezervă. Eu nu sunt un tip de rezervă pentru nimeni, iar tu pentru mine ești prima opțiune, zise Patrick pe un ton sigur.

– Nu ești de rezervă, răspunse Jane, nu sunt pregătită să renunț la noi…adăugă ea.

– Eu însă da, spuse Patrick încet, ai încă lucruri de clarificat, iar eu m-am săturat să mă alerge constant trecutul tău. Nu vreau să plătesc eu pentru păcatele lui sau regretele tale. Cine știe poate și pe noi doi ne-a cam alergat trecutul nostru.

– Ai dreptate, și tu ai totuși un trecut pe care încă îl porți cu tine, îi zise Jane referindu-se la logodna eșuată a lui Patrick.

– Cu atât mai mult atunci, trebuie să încheiăm, zise el pe un ton rece.

– Poate nu crezi dar chiar te iubesc, spuse Jane utându-se în gol. Nu știa de ce spunea asta, era sigură că nu avea să schimbe cu nimic lucrurile. Gândul însă că Patrick ar putea crede că era o jucărie pentru ea îi tăia respirația.

– Știu, și eu mă simt la fel. Aparent nu este de ajuns….spuse Patrick cu un nod în gât.

Jane nu știa când ajunseseră amândoi în hol. Patrick se uită încă o dată la ea cu ochii aceia pătrunzători și de acum triști. De data asta ușa nu se trânti ci se închise ușor. Jane era imobilizată în fața ei, inima îi bătea și simțea cum extremitățile i se răciseră complet. Spectacolul se încheiase, iar rolul ei de personaj negativ fusese convingător.

– Acum chiar a plecat…. spuse ea în telefon.

41. Să aranjăm mătura

725Trecuseră doar două zile de când Patrick plecase val-vârtej din apartamentul lui Jane și de când Sebastian îi scrisese. Cel din urmă nu primise răspuns, după cum hotărâse Jane împreună cu fetele, pe când Patrick era pe cale să primească unul. Sofia îi spusese foarte ferm: ”Nu e perfect, dar are sânge în el, așa că mai dă-i o șansă”.

Trecându-și mâinile cu emoție peste rochia ei roșie pentru a o netezi, Jane stătea în fața barului lui Patrick. Nu îndrăznea parcă să intre, aștepta ca o întâmplare străină de ea să o tragă în interior. În realitate, habar n-avea ce urma să îi spună acestui bărbat. Că îl iubea? Că voia ceva pe bune și de lungă durată? Oare așa era? Mai avea încă nevoie să își plângă de milă despre cele întâmplate cu Sebastian? Erau brațele lui Patrick locul unde putea face asta? Cu siguranță așa ceva nu era prea cinstit din partea ei.

Dându-și seama că nu avea cum să rezolve nimic pe trotuarul prost asfaltat în care i se afundau ușor tocurile, Jane împinse ușa localului.

Înăuntru nu era foarte multă lume, seara de abia începea. Nic era la bar și își prezenta abilitățile de barman unui grup de străini deja trotilați. Patrick însă nu era de văzut. Nic o observă pe Jane și zâmbind îi făcu semn să vină către bar.

– Bună seara domnișoară, îi spuse el îmbrățișând-o peste tejghea, imediat termin cu transfrontalierii ăștia și ai toată atenția mea. Zis și făcut, în câteva clipe Nic era din nou în fața ei și începu să îi prepare un cocktail.

– Știu, v-ați certat, big-boss tună și fulgeră de câteva zile, a făcut inventarul de 3 ori până acum, îi spuse Nic zâmbind.

– Nu credeam că l-a afectat în vreun fel… zise Jane vizibil mirată.

– Serios? Cred că acum faci ce faceți voi femeile – ”Nu credeam că îi pasă dar în secret vreau să nu mai iasă din casă fără mine”, spuse Nic pe o voce feminină, dând din gene.

Jane râse și îi spuse

– Ești nesuferit, Eva n-ar fi fericită să te audă cum faci mișto de o gagică.

– Hai mă, glumesc doar, cât despre Eva poate oricând să mă disciplineze contabil, zise Nic cu un zâmbet ștrengar.

– Cred, spuse Jane, ai totuși idee unde e Patrick?

– În spate, la aprovizionare, acum tre să apară, îi răspunse Nic.

În minutele următoare Patrick își făcu apariția , cu părul dat pe spate, o cămașa descheiată neglijent, cu mânecile suflecate și acei blugi care erau făcuți ca pentru el – Jane nu putea decât să ofteze în gând. Oficial era o femeie superficială, orbită de aspectul fizic al unui bărbat – dar sincer, ce era rău în asta? “Totul”, își zise ea – îl iubești că te atrage sau pentru tot?

În timp ce Jane găzduia această dezbatere ”filosofică” în capul ei, Patrick veni către ea și din spatele barului  o întrebă pe un ton rece:

– Bună, te-a servit Nic cu ceva?

– Da mulțumesc, dar nu de aceea sunt aici, am putea să vorbim? zise Jane.

– Despre? întrebă el fără să clipească.

– Noi și ce s-a întâmplat, îi spuse Jane nesigură.

– Mă mir că ești aici și că nu te-ai așteptat să vin eu iar după tine, răspunse el dur.

– Hai că nu e chiar așa… îi zise Jane.

– Da mă rog, nu chiar așa, dar cam pe acolo. În fine, nu am chef să mă cert iar acest ”noi” va trebui să aștepte, e seară de muncă. Dacă vrei să rămâi până mă mai eliberez ca să putem vorbi la mine în birou ești bine venită, îi spuse Patrick.

Știa că era arogant, poate chiar nesimțit cu ea dar nu îi păsa. Patrick era încă furios pe ea și pe faptul că Jane fusese prezentă în mintea lui constant în ultimele zile.

Jane dădu din cap. Știa că nu era bine să aștepte, dar ceva în ea îi spunea că era timpul să lase de la ea. După două ore care i se părură o eternitate, Patrick se strecură lângă ea și luându-i ușor mâna o trase către o ușă din dreapta barului.

– Unde mergem? întrebă ea.

– La mine în birou, răspunse acesta.

Camera era relativ mică și plină de cutii cu băuturi și hârtii. Undeva într-un colț era un birou și două fotolii surpinzător de mici și ele. Patrick îi făcu un gest către ele iar Jane se așeză fără un cuvânt.

– Te ascult, se auzi vocea lui autoritară.

– Să știi că nu apreciez tonul ăsta superior, îi zise Jane scurt.

– Ai venit să vorbim, te ascult, dacă nu îți place felul în care o fac asta este, spuse Patrick zeflemitor.

Jane era deja iritată.

– În fine. Nu sunt ok cu felul în care s-a terminat discuția dintre noi de data trecută. Înțeleg de ce nu erai entuziasmat să mă văd cu ai tăi dar nu poți să o dai când caldă, când rece. Ori încercăm să fim împreună pe bune ori nu. Nu poți să te retragi de fiecare dată când mă apropii de spațiul tău. Știu că nici eu nu am fost consecventă în totalitate și cred că și intuiești de ce. Nu știu sigur dacă sunt pregătită să dau din nou atât de mult, dar știu sigur că nu vreau să am ceva complet fără perspective. Știu, asta vă face pe voi bărbații să fugiți ca dracul e tămâie, dar, sincer, nu am de gând să mă scuz pentru că vreau tot chiar dacă sunt capricioasă adesea. Am tăcut în trecut pe tema asta, de data asta însă, îmi pare rău, o să suferi tu consecințele. Poate e doar chimie între noi sau doar o nostalagie nerezolvată… nu știu. Oricum ar fi, nu vreau încă să renunț la tine, dar nici nu vreau să mi-o mai iau… mărturisi Jane.

Era surprinsă de propia ei confesiune care cumva o liniștise.

Patrick se uita la ea cu ochii lui verzi, pătrunzători și după câteva clipe spuse:

– Nici eu nu vreau să renunț, poate pentru că nu mi se pare prea masculin- zâmbi el, sau poate pentru că tu chiar mi-ai intrat pe sub piele și nu vreau să regret că n-am fost eu bărbatul acela care nu ți-a oferit chestii. Trăiesc însă de multă vreme cu mine și e nevoie de răbdare, pe care, din câte văd, a consumat-o papagalul ăla înaintea mea… și, da, înțeleg ce te sperie. Din păcate, eu nu pot acum decât să îți dau fiecare moment în parte, pe tot și cu totul… atât. Îl mai iubești? întrebă el dintr-o dată.

– Nu…dar urăsc că s-a distrus ce era, spuse Jane lăsând ochii în pământ.

– Iar eu unde intru în ecuația asta? o întrebă Patrick ridicându-i bărbia în sus cu tandrețe

– Aici, cu mine, spuse ea cu glasul tremurând. Detesta această vulnerabilitate dar nu se putea abține.

Patrick o sărută, încet și mai apoi din ce în ce mai aprins până mâinile ei erau pierdute în părul și de-a lungul spatelui lui, iar Patrick găsise accesul sub rochia ei. Dintr-o dată, o ridică și o așeză pe biroul pe care îl golise de hârtii cu o mișcare fermă a brațului. Zgomotul trecuse însă neobservat de Jane. Poate era doar atracția de ei, sau trecutul sau rănile ei, pentru moment însă cu picioarele înlănțuite în jurul taliei lui și mâinile lui flămânde pe trupul ei, erau doar ei doi…

***

Ceva timp mai târziu, Jane își aranja rochia.

– Îți stă bine în roșu, spuse Patrick cu un zâmbet ștrengar.

– Mulțumesc, zise Jane, auzi dar tu de ce ai aceste mături la tine în birou?

– Păi biroul ăsta a fost o debara înainte, răspunse Patrick.

– OMFG, tocmai am făcut sex într-o debara! exclamă Jane

– Practic da, hai recunoaște n-a fost așa incomod, zise Patrick zâmbind larg.

– Superb, mă simt ca un mop, zise Jane sarcastic.

– Un mop foarte sexy, însă, spuse Patrick sărutând-o pe gât.

Jane îl ciupi de fund și îi spuse râzând:

– Hai, ieși afară până nu începem iar să ne certăm. Patrick zâmbi și luând-o de mână descinseră amândoi în bar.

– Ce faci big boss ai făcut în sfârșit ordine în birou ăla ? răsună vocea lui Nic.

 

36. Fețe cunoscute și surprize plăcute

FotorCreated 567Trecuseră două săptămâni de când Patrick își făcuse din nou drum în viața ei iar lucrurile păreau să reintre în normal – normalul dinainte de reapariția lui Sebastian. Acesta din urmă nu își mai făcuse simțită prezența.

În sufragerie, în fața televizorului, Jane își călca atent rochia. În seara aceasta, barul lui Patrick avea să găzduiască un concert de blues al cărui solist era nimeni altul decât Nic. Eva era, evident, entuziasmată și îi prezentase online lui Jane jumătate de garderobă  pentru a găsi ținuta potrivită.

– Gata, s-a încheiat consilierea vestimentară cu Eva? spuse Patrick în timp ce își făcea apariția în sufragerie.

– Da, răspunse Jane ridicându-și privirea către el.

Patrick trona în mijlocul camerei ei, decorată feminin, cu o masculinitate complet nestingherită. Un prosop alb îi înconjura talia, venele brațelor îi ieșeau în relief iar câteva picături de apă i se scurgeau pe abdomenul aproape perfect modelat. Deși nu era prima oară când Jane îl vedea ”sumar îmbrăcat”, parcă de abia acum îl zărea în toată splendoarea lui de copertă Men’s Health.

– Iubito, dacă te mai uiți mult așa la mine rochia aia o să ia foc, zise Patrick zâmbind mulțumit în timp ce se apropia de ea pentru a-i lua fierul din mână.

Jane își dădu dintr-o dată seama că avea buzele ușor între deschise și obrajii probabil îmbujorați.

– Hai lasă-mă pe mine, du-te să te machiezi, adăugă el pe un ton blând. Jane nu se împotrivi.

– Te cam distrezi pe seama mea nu? îi zise ea râzând.

– Doar un pic. Îmi place să te văd așa neliniștită, spuse Patrick ridicând o sprânceană sugestiv.

– Vezi să nu mă neliniștesc de tot, privind un bărbat la bustul gol în timp ce îmi calc rochia, zise Jane jucăuș.

– Să dau și din fund? întrebă Patrick amuzat.

– Nu e nevoie, fii atent la dunga aia însă, zise Jane apucându-l ușor de posterior.

– Hai, fugi la machiat, nu mai hărțui bărbații la locul de muncă, spuse Patrick cu un zâmbet larg pe față.

 

O oră mai târziu, Patrick și Jane se țineau de mână în barul lui în timp ce așteptau ca Nic să apară pe scenă cu trupa. Sofia era într-o dezbatere aprinsă cu viitorul ei soț, Ștefan, despre natura artistică a pozelor de nuntă, în timp ce Alexandra schimba mesaje cu Robert, care nu putuse să ajungă – sau cel puțin asta era varianta oficială.

Eva, însă, era probabil cea mai prezentă dintre toți. Se mutase cel mai aproape de scenă iar ochi ei mari, albaștri, erau lipiți de aceasta. Perioada ei de visare fu însă întreruptă de o altă femeie mică de statură cu părul negru care se așeză și mai aproape de scenă.

– O, Sandra e aici, îi spuse Patrick lui Jane.

– Cine e Sandra? întrebă Jane.

– O tipă care tot umblă după Nic, studentă la teatru, cred că are 21.

– Ok, trebuie să mă duc să o avertizez pe Eva că are concurență, zise Jane pe un ton protector.

– Nu cred că o putem numi concurență, lui Nic  îi cam place de Eva.

– Au fost împreună? … Nic și cu Sandra?

– Nu, nu cred, răspunse Patrick. Jane tocmai se pregătea să meargă către prietena ei pentru a-i semnala ”rivala” când Nic se urcă pe scenă. Patrick o trase înapoi înspre el și o cuprinse în brațe.

– Lasă că îi zici după, îi murmură el la ureche.

Primele acorduri începură să răsune în bar, iar în curând publicul era captivat de energia și intensitatea solistului. Cu ochii închiși, cu o șuvită roșcată ușor cârlionțată căzându-i pe ochi – Nic era cu siguranță o prezență. Nici măcar picăturile de transpirație care îi străluceau pe frunte nu îți puteau distrage atenția de la vocea lui guturală care se scurgea voluptos și felul în care strunea chitara. Jane înțelegea de ce Eva era pregătită să lase registrul contabil acasă și să plece cu cortul la mare – aparent acesta era unul din lucrurile preferate ale lui Nic.

– E clar, am pierdut-o, zise Alexandra venind lângă Jane. Cele două femei zâmbiră.

Prima repriză se terminase când Eva își făcu drum către Jane și restul.

– Cred că e cazul să mă retrag, a intrat actrița, le spuse Eva atrăgându-le atenția către scenă în fața căreia Nic și Sandra se conversau.

– Mamă, dar te-ai informat repede, spuse Jane mirată.

– M-am informat și mă retrag. N-am energia unei tipe de 21 ani.

– Cum să te lași așa, dacă este jumătatea ta? spuse Alexandra serios. Cele trei femei izbucniră în râs.

– Eh lasă că mai sunt și alte jumătăți, zise Sofia amuzată, dar serios acum, unde îți este spiritul de cougar?

– Acasă și e obosit, răspunse Eva un pic bosumflată.

– Eu zic să-l trezești, ”Bon Jovi” vine spre tine, spuse Patrick care se alăturase și el fetelor.

In câteva secunde Nic era lângă ei.

– Hei, pleci? întrebă Nic.

– Păi…. ezită Eva.

– Eu zic să rămâi, îi spuse acesta pe un ton expectativ.

– Am văzut că ești ocupat, îi zise Eva.

– Cu Sandra? Nu sunt, dar aș vrea să îmi ocupi tu timpul, zise Nic pe un ton ștrengar.

Fără să mai aștepte un răspuns de la Eva sau să se lase intimidat de fețele care îl priveau, Nic o sărută. Și uite așa Eva rămăsese complet fără cuvinte.

Zece minute mai târziu, Eva era în fața scenei sorbindu-l din priviri pe Nic care începuse a doua repriză de cântat. Sofia, Ștefan și Alexandra erau absorbiți de muzică, în timp ce Patrick se furișa prin spatele lui Jane.

– Gata, domnul patron, ți-a făcut treaba? îl întrebă Jane.

– Da, mai am un singur lucru de făcut, răspunse accesta, cuprinzându-i talia.

– Ce anume? zise Jane.

– Să te întreb dacă vrei să vii cu mine la Paris în două săptămâni….

 

32. El sau el sau doar ea?

FotorCreated345– Patrick, Sebastian, Sebastian, Patrick, Jane făcu cu un glas nesigur prezentările. Avea senzația că nu era acolo între cei doi bărbați din viața ei care se măsurau din cap până în picioare.

Jane parcă plutea deasupra lor urmărind scena ca un spectator, un spectator pe cale să aibă un atac de panică. Dacă nu i se întâmpla ei, episodul putea fi chiar amuzant, Patrick și Sebastian înfoindu-se unul în fața celuilalt, în timp ce își strângeau mâna.

– Cum îl știți pe David? întrebă Sebastian pe cel mai jovial ton al lui.

Era tonul lui de vânzări. Jane nu mai era a lui și deși știa că, în realitate, el nu o mai dorise, priveliștea acelui alt “el” lângă ea, îl neliniștea. Acest Patrick, prieten cu colegul lui de serviciu, care din poveștile lui David părea a fi bărbatul rebel, cu libertate financiară  și și mai multă libertate personală – asta îi plăcea lui Jane acum oare?

– Este cel mai bun prieten al meu, spuse Patrick privind un pic în jos, profitând de cei 7 centimetri în plus pe care îi avea în înălțime. Ești coleg de serviciu cu el, nu? adăugă el.

Sebastian dădu din cap uitându-se la degetele lui Patrick care se înlănțuiseră cu ale lui Jane. Jane în schimb își păstra cu greu atitudinea neutră. O parte din ea resimțea o ușoară satisfacție la această înfruntare iar cealaltă ar fi vrut să fugă de amândoi – să își recapete libertatea și poate să aibă parte și de un pic de afecțiune în termenii ei. Decise însă să își joace rolul lipindu-se complice de trupul lui Patrick.

– Cum de n-am auzit de tine până acum? întrebă Patrick, de parcă cel din fața lui era masculul irelevant din turmă și el Alfa-ul.

– Ieșim în oraș doar de ceva vreme, spuse Sebastian tăios.

– Hai că noi am plecat, spuse Jane la repezeală, trăgându-l pe Patrick după ea. Acesta nu se împotrivi.

 

Afară, în fața pub-ului, Patrick își retrase mâna din a lui Jane și cu o privire înghețată îi spuse:

– El e nu? Tipul care te-a înșelat?

– Da, răspunse Jane uitându-se absent la el.

– Și mie când aveai de de gând să îmi spui că e coleg cu David? De aia te porți ciudat de câteva zile, știai că există o posibilitate să dăm nas în nas cu el. Sincer, nu e treaba mea dacă îți descurci chestiile nerezolvate, dar e de căcat să te ascunzi așa, ți-am mai zis asta. Credeam că dacă eu îți spun lucruri despre mine o să faci și tu la fel. Ce s-a întâmplat cu fata aia care nu era în stare să ascundă nimic? o întrebă Patrick.

Jane nu avea răspuns pentru el şi nici nu dorea să îi dea socoteală. Cumva Sebastian o ținuse mereu în ceață fără să dea cu adevărat nimic niciodată, iar Patrick voia să scoată totul la iveală fără să se angajeze în mare fel.

– Sincer, nu aveam de gând să îți spun. Ce crezi că mie îmi place circoteca asta? Că dintre toate lucrurile din lume prietenul tău cel mai bun este coleg cu el? Pe bune, parcă suntem într-un film prost și eu sunt în rolul principal, spuse Jane într-o răsuflare. Pur și simplu nu vreau să mai am nimic de a face cu chestia asta dar cumva nu pot scăpa de ea…. adăugă Jane.

– Îl mai iubești? o întrebă Patrick dintr-o dată.

În liniștea asurzitoare a străzii, Jane se trezi fără un răspuns imediat.

– Repet, când ai un răspuns, știi unde mă găsești. Până atunci, nu cred că are rost să mă agit pentru chestia asta dintre noi, spuse Patrick pe un ton sumbru.

– Ah pentru că te-ai agitat foarte mult oricum? Sexul nu se pune, sau asta e agitație pentru tine? întrebă Jane pe un ton aspru. Poate nu era momentul să spună asta. Jane de acum un an ar fi tăcut, Jane din prezent însă avea foarte puțină răbdare.

–  Dacă nu îți convine că te vreau și încă cum, întoarce-te în barul ăla și dă-i lui o șansă. Fii convinsă că te va părăsi încă o dată, îi spuse Patrick.

Nu fusese de multă vreme atât de crud cu cineva, dar ideea că Jane ar fi putut să îl prefere pe acel bărbat care habar-n-avea cine era ea, îl scotea din minți.

Cu ochii îndurerați, Jane îl privea pe Patrick și se întreba dacă ce spunea era chiar adevărat. Dacă el chiar o voia pe ea așa pur și simplu sau era doar o pradă tentantă pentru că era urmărită și de alt vânător. Încercând să oprească lacrimile care amenințau să îi apară pe obraji, îi spuse:

– N-aveam de gând să mă întorc în bar sau după el, acum însă am rămas și fără vreun motiv să mă întorc după tine…

O jumătate de oră mai târziu, așezată pe pat cu tricoul pe care Patrick îl lăsase în urmă întins peste genunchi, Jane nu mai era sigură de nimic.

 

 

28. Nu umbla ca bărbatul cu cortul

12822072_10208579394220799_1617149223_nJane se trezi în mijlocul nopţii brusc, fără să își dea seama din primele momente ce se întâmplase. Respira greu şi, deşi trăgea mult aer în piept, avea senzaţia că oxigenul nu ajungea în plămânii ei. Nu era prima oară când un atac de panică o trezea din somn.

Stând aşa un minut, nemişcată, încercând să se dumirească şi să-şi controleze respiraţia, îşi aminti totul: acelaşi vis, seară de seară, care îi măcina somnul de câteva săptămâni bune. Deşi decorul se schimba de fiecare dată, acţiunea era aceeaşi: Sebastian cu o altă ea. Aceasta, era însă o proiecție în totalitate a imaginației lui Jane, fără nici o asemănare cu femeia care îi stârnise în realitate interesul lui.

Niciodată în viaţa ei, Jane nu fusese capabilă să distingă atât de bine trăsăturile unei persoane necunoscute, prezente doar într-un vis. Acum trează, faţa femeii, pe care Sebastian o ţinea mândru de mână, îi părea cumva cunoscut de oarecare, putea fi oricine.

Nu înţelegea de ce i se întâmplă asta. De ce, brusc după atât de mult timp, avea senzația că îl vede pe stradă sau la cumpărături. Şi apoi, seară de seară, în visele ei, care deveniseră acum coşmaruri.

Jane se ridică din pat, deschise larg geamul şi inspiră adânc aerul îngheţat de afară. Nu puteau fi mai mult de 2, 3 grade. În doar câteva secunde, Jane începu să îşi simtă plămânii funcţionând şi să se calmeze.

“Vise despre sexul cu Patrick nu puteam să am şi eu… bine că visez asta!” îşi spuse Jane în barbă.

Câteva minute mai târziu, Jane se afla din nou în pat, somnul însă nu mai părea să fie cu ea. Toate detaliile vivide ale coşmarului o bântuiau acum.

La un moment dat, chiar îi trecu prin cap să pună mâna pe telefon şi să îl sune pe Sebastian, chiar dacă era lipsit de sens. Ce i-ar fi putut el spune la 3 dimineaţa? Iar Jane cu siguranță s-ar fi simţit penibil şi el probabil nu ar fi înţeles nimic din reproşurile şi ţipetele ei…

A doua zi, la birou, se simţea încă urmărită de coşmarul de noaptea trecută, iar lipsa somnului aproape că nici nu avea loc de amintirea imaginilor cu pricina. Cu toate acestea, Jane se ascunse de “elefantul” care era pe urmele ei prin rapoarte, interviuri, telefoane şi mailuri. Sau cel puţin încercă.

Când programul de la birou se termină, Jane decise să evite mersul acasă și hotărî, în schimb, să îşi ocupe mintea cu Patrick. Se urcă în maşină şi porni spre barul lui. Când intră în el pe nepusă masă, Patrick o zări imediat şi se îndreptă bucuros spre ea.

– Bună seara, bună seara! Te mai trimit şi altă dată la birou, domnişoară. Văd că te învaţă să faci surprize frumoase! spuse Patrick.

Jane încerca să îşi lipească de faţă un zâmbet larg, care să ascundă apăsarea, pe care o purtase cu ea întreaga zi. Deschise larg braţele şi se lipii de corpul lui Patrick, fără să spună nimic. Cumva, căldura trupului lui o mai liniştea puţin.

– Unii dintre prietenii mei sunt aici, hai să-i cunoşti! spuse Patrick trăgând-o uşor de mână.

Ajunsă la masa cu pricina, Jane se simțea aproape încolțită de cantitatea mare de testosteron:

– Bună seara, domnilor! spuse ea suficient de tare încât să le acopere entuziasmul.

Cei şase bărbaţi se opriră brusc şi se uitară la ea, măsurând-o din cap până în picioare. Cât de mult ura Jane acest fel de comportament!

După câteva secunde, unul dintre ei spuse:

– Tu trebuie să fii Jane! Am auzit multe despre tine… atât de multe încât începusem să mă întreb dacă exişti cu adevărat. Eu sunt David, poţi să te aşezi lângă mine, cred că avem multe de discutat…

Bărbatul întinse atunci mâna către Jane. Aceasta răspunse gestului după care se întoarse şi îi şopti lui Patrick la ureche:

– Aşa sunt toţi?

– Aşa cum? Nu-l lua în seamă pe David, îi plac prea mult femeile… sincer, doar pe el îl cunosc foarte bine. Restul de la masă sunt colegii lui de birou, răspunse Patrick.

În următoarele minute, Jane şi Patrick luară loc la masă alături de ei şi Jane descoperi că David nu era atât de rău precum îşi imaginase. Un pic plin de el, de familie bună, la fel ca Patrick, şi absolvent al unei Facultăţi de Marketing. El şi Patrick se cunoşteau de pe vremea liceului şi rămăseseră în relaţii foarte bune, deşi fiecare îşi alesese un alt drum în viaţă. În timp ce Patrick plecase în Africa să facă voluntariat, David se angajase la departamentul de Vânzări al unei companii de top, unde făcuse carieră. Printre colegii lui, era un fel de legendă. Toţi se uitau cu invidie la cel care, în ultimii 5 ani, de când lucra pentru firmă, nu ratase niciun target în nicio lună. Colegii îl luaseră peste picior acuzându-l de metode neortodoxe prin care își atingea scopurile. Adevărul însă era că David era pur şi simplu născut cu „Vânzările” în sânge.

Jane se uita la el în timp ce acesta îi povestea cu înflăcărare despre locul lui de muncă. Se vedea că e mândru de poziţia lui şi că nu salariul mare era ceea ce îl anima.

La un moment dat, Jane îi întrerupse monologul cu o scurtă întrebare.

– Scuză-mă, unde ziceai că lucraţi voi? La Prest IT?

– Da, eu şi colegii mei de aici de la masă…lipsesc câţiva în schimb…

Pentru David, berile care nu mai încetau să fie aduse la masă începuseră să îşi facă efectul şi să îi afecteze un pic coerenţa.

Jane, care acum făcuse ochii mari, se uita pierdută la el:

– Aveaţi sediul acolo, în clădirea de birouri de lângă Sala Polivalentă, la Grand Tower?

– Da, acolo aveam. Dar ne-am mutat acum destulă vreme, 2 ani cred, prin primăvară. Vai ce spectacol a fost atunci cu mutarea. Nimănui nu i-a convenit să ne mutăm. Era mult mai comod acolo, aveam toţi clienţii foarte aproape. Avem un coleg care locuieşte destul de aproape de fosta clădire şi ajungea foarte uşor la birou. Sebastian îl cheamă, nu a putut să vină în seara asta, dar poate îl vei cunoaşte la un moment dat. A fost distrus când s-a anunţat că ne mutăm din clădire,deși era de puțină vreme la noi în firmă. A încercat să ne scoată pe toţi la protest. El zicea că nu pleacă de acolo, că el pe biroul ăla a semnat contractul de muncă, nu la mama naibii, pe bulevardul Blaşcovici, unde lucrăm acum…

Jane nu mai putea spune nimic, nici că ea încă lucra acolo, nici cine fusese Sebastian pentru ea. Rămase înmărmurită în timp ce David își continua nestingherit povestea despre care cartiere din oraş erau bune pentru făcut business şi care nu. Jane nu se mai putea gândi decât la un singur lucru: la o conversaţie, pe care o avusese într-o după-amiază de primăvară, cu vreo câteva luni înainte ca viaţa ei să se schimbe şi Sebastian să plece.

Pe vremea aceea, Jane şi Sebastian ieşeau zilnic din aceeaşi clădire, dar rar o făceau în acelaşi timp.

– Hei, ce faci? spusese el, îndreptându-se spre ea.

– Bine. Tu? Mi-e foame, mergem să mâncăm ceva? răspunse Jane.

– Da, sigur. Unde vrei tu, răspunse el. Dar să fie bună mâncarea. Şi poate găsim şi un restaurant cu terasă. Şi nici să nu îmi ceară 80 de lei pe o salată. Hai că vedem noi pe drum, răspunse el. Să vezi ce s-a întâmplat azi. Am fost anunţaţi că ne mută birourile undeva pe bulevardul Blaşcovici. Cică nu mai stăm decât câteva săptămâni aici.

– Serios? întrebă atunci Jane.

– Mor de nervi. Era atât de mişto aici. Știi doar cum cad eu dimineaţa din pat direct la birou. Plus că nici nu vom mai fi în aceeași clădire, spusese el sărutându-i mâna.

– E, hai, nu exagera şi tu acum, că nu e sfârşitul lumii, e doar o mutare de birou şi nici nu e aşa departe, răspunse Jane. Plus că nu ar strica să devii şi tu un pic mai matinal.

– Da mă, dar toţi clienţii noștri erau aici în zonă, era aşa uşor să ajungi la ei, nici nu trebuia să iau maşina când era cald afară. Mergeam pe jos…

Discuţia continuase atunci şi la cină, după vreo 30 de minute în care schimbaseră 3 restaurante şi 2 locuri de parcare. Aşa erau ei. Mai nehotărâţi. Sau poate mai mult el? Pentru Jane, nimic nu părea în neregulă cu asta, atunci.

27. Ia-ți mireasă rochie bună

FotorCreated789Paradisul nunților pe steroizi se afla în fața ochilor lui Jane. O cameră înaltă cu ornamente vopsite în auriu, mese ticsite cu mărturii pentru invitați, zeci de modele de fețe de masă și și mai multe de verighete – care, sincer, arătau toate la fel.

Deși totul părea ușor generic și ștampilat cu fraza ”Made in China”, nu era nimic generic în faptul că prietena ei cea mai veche, Sofia, urma să se mărite în aproximativ 7 luni. Jane, fetele și Teodor erau hotărâți să o ajute pe viitoarea mireasă să găsescă ‘acea rochie’.

În prezent, erau toți așezați cuminți pe canapeaua opulentă și extrem de albă a salonului, așteptând-o pe Sofia să își facă apariția din cabina de probă.

– Nimic de călugăriță, dears, se mărită, nu merge la mânăstire! spuse Teodor concentrat pe un catalog de rochii.

– Da, clar, dar nici una de dansatoare exotică, spsuse Eva, la fel de concentrată.

– Fără extreme. Nici la mânăstire, nici la bordel, ne-am înțeles, adăugă Jane, uitându-se curioasă spre cabina de unde se auzea foșnet de material.

– Sunt aici! Am ajuns! A probat prima rochie? răsună vocea Alexandrei.

– Nu, dragă, dar mai încet că sperii mireasa! Stai jos! spuse Teodor pe un ton autoritar.

Alexandra părea că ar fi vrut să protesteze faţă de tonul de navigator, dar știa că ocazia nu-i permite, așa că se așeză pufnind pe canapea. În momentul următor, Sofia ieșea temătoare din cabina de probă.

Jane se uita la prietena ei, dintr-o dată timidă și un pic îmbujorată – atât cât îngăduia fața perfect conturată a Sofiei. Pentru Jane, momentul părea oarecum ireal. Mai ieri împărțiseră aceeași bancă în liceu și încercaseră cu chiu cu vai să treacă la mate. Restul fetelor și Teodor se uitau la fel de fermecați la femeia în alb din fața lor.

– Ce faceți? Ați amuțit? Sunteți bolnavi? spuse Sofia pe un ton jucăuș în timp ce se poziționa în fața oglinzii.

– Da, da, hai gata cu minuneala, e doar o rochie albă! Dai cu vin pe ea și gata. Ești foarte frumoasă dear, spuse Teodor zâmbind.

– Teo!! îl avertiză Eva.

– Jane? întrebă Sofia.

– Scuze, m-am emoționat un pic. Da, subscriu, chiar ești foarte frumoasă Sof, răspunse Jane cu un zâmbet foarte larg. Sofia îi aruncă o privire caldă și plină de înțeles.

– Da “prințesă” nu probezi? întrebă brusc Alexandra.

Toată lumea începu să râdă.

– Ce e, ce am zis? se miră Alexandra.

– Nimic. Da, sigur probez. Mai sunt 7 rochii în cabina aia, printre care și una pe sub care ar încăpea tot Circul de Stat, spuse Sofia. Momentul setimental se încheiase și era din nou Doamna Director, cum îi plăcea lui Jane să o tachineze uneori.

– Până te schimbi tu, stai că avem bârfă aici. Alexandra, ce e cu seniorul ăla care îți dă târcoale? Și tu, Eva, ce ai învățat de la băiețelul ăla de la barul lui Patrick? Te tot vrăjea el acolo în spatele barului… spuse Teodor.

– Are 23! Nu e băiețel! Are 45! E matur, nu bătrân! exclamară Eva și Alexandra aproape simultan.

Jane și Teodor izbucniră în râs în timp ce din cabină se auzi o foșnitură puternică.

– Stați că ne cade mireasa, ești bine Sof? întrebă Teodor.

Răspunsul fu un bombănit și un set de scuze față de domnișoara care o îmbrăca și o dezbrăca pe Sofia.

După cele 7 rochii, alte comentarii acide ale lui Teodor și micile confesiuni ale Evei și Alexandrei, Jane și Sofia stăteau la o masă în cafeneaua lor.

– Îmi e un pic frică, știi? spuse Sofia uitându-se în cana cu cafea.

– Știu. M-aș îngrijora dacă nu ți-ar fi un pic, îi răspunse Jane.

– Cum așa? întrebă Sofia nedumerită.

– Păi așa știu sigur că te-ai gândit bine la ce faci, spuse Jane.

Cele două femei își zâmbiră. Viețile lor erau în plină schimbare, dar acum erau aici, împreună.

24. Confesiuni la espressor

relatie 1În lumina dimineţii, cearta lor, gestul lui Patrick de a dispărea ca măgarul în ceaţă, apariţia complet neaşteptată la uşa ei după o săptămână şi incredibila partidă de sex ce urmase, păreau acum aproape ireale pentru Jane. Se sprijini în coate, se uită de jur împrejur, prin cameră, şi apoi la Patrick, care încă dormea. Un pic năucă, se ridică din pat, merse în bucătărie şi dădu drumul la espressor. Un ristretto avea să îi pună gândurile în ordine înainte ca bărbatul din patul ei să facă ochi.

În timp ce îşi turna cafeaua în ceaşcă, Patrick deschise uşa dormitorului şi acum se întindea somnoros în mijlocul livingului.

– Credeam că m-ai părăsit iar…

– Da, sigur, am fugit din propria mea casă… răspunse Jane ironic.

– Hai, nu fi răutăcioasă… ai cafea şi pentru mine? spuse Patrick în timp ce se aşeza lângă ea, la masa din bucătărie.

– Sigur, poftim. Răspunse Jane în timp ce îi întindea ceaşca aburindă.

Câteva minute mai târziu, când cafeaua începea să îşi facă efectul, tensiunea din cameră crescuse atât de mult încât părea că numai o echipă de genişti ar putea să mai „dezamorseze” situaţia.

– Ştii că nu poţi să apari la mine la uşă şi să mă duci în braţe în dormitor de fiecare dată când faci câte o măgărie, nu? Pentru mine lucrurile nu funcţionează aşa, începu Jane.

– …hai, nu te preface că nu ţi-a plăcut, răspunse Patrick râzând

– Credeam că ţi-ai lăsat la intrare replicile de patron de bar. Ne concentrăm şi noi puţin? Asta dacă nu vrei ca această discuţie să se termine înainte să înceapă, îi spuse Jane serioasă.

– Bine, dragă domnişoară, observ că vrei să discutăm serios. Îmi pare rău,atunci. Cred că asta vrei să auzi de la mine.

– Nu e vorba de ceea ce vreau eu să aud de la tine. Nu poţi vorbi aşa despre prietenii mei şi să te aştepţi să nu mă deranjeze.

– Se pare că începem să ne descoperim limitele, o întrerupse atunci Patrick. Limitele şi slăbiciunile, în acelaşi timp. Să sperăm că nu ne pierdem unul de altul până la final.

– Aproape că ai reușit să faci asta acum o săptămână… spuse Jane strângând cana de cafea în mână.

– Am să intuiesc că nu-mi doresc să ştiu ce s-a întâmplat şi în braţele cui. Ce-a fost a fost, zise Patrick încordându-și maxilarul.

Ochii lui verzi erau acum reci și incredibil de clari.

– Ce vrei tu de la mine? întrebă Jane foarte sigură pe ea.

– Sincer? nu știu încă, dar vreau să aflu. Nu pot să îți promit nimic, mi s-ar părea o prostie și nici nu țin neapărat să ajung ”dobitocul” din viața ta pentru că te-am dus de nas. Acum, însă, sunt aici și vreau să fiu aici, îi răspunse Patrick cu seriozitate.

– În amintirea școlii generale? îl întrebă Jane speculativ.

– E adevărat că îmi aduc aminte de fetița aia mică și schiloadă, care mă certa că nu îmi fac temele. Dar și mai bine îmi aduc aminte de tipa de aseară. Așa că, acum, vreau să intrăm în camera aia şi să mai ieşim peste două zile..cel puţin, spuse Patrick zâmbind în timp ce arăta cu degetul spre uşa dormitorului.

În două replici, Patrick redevenise tipul lipsit de griji și foarte sigur că Jane nu avea să îi spună nu. Această schimbare era un semnal de alarmă pentru ea. Jane nu avea de gând să îl treacă cu vederea, dar pentru moment îl putea ingnora.

– Şi eu care credeam că o să-mi spui că îţi doreşti să mă ţin scai de tine ca un credit pe 30 de ani… continuă Jane în timp ce se ridică de pe scaun pentru a-l săruta prelung pe Patrick.

***

După ce cănile cu cafea erau goale şi limbile dezlegate, Patrick se uită la cea care i se ghemuise acum în braţe şi îi mângâia încet părul.

– Hai să mâncăm. Mi-e foame, spuse el. Hai la bar. În absența bucătarului, Nic face o omletă aproape decentă. Cheamă şi gaşca, deschid special pentru voi. Sunt pregătit pentru orice test!

– Hai, nu fi cârcotaş… ce, ţi-e frică să nu pici un test care nu există? răspunse Jane râzând.

O oră mai târziu, o masă de 7 persoane făcea o gălăgie de nedescris în barul lui Patrick. Fetele erau fericite că Jane nu mai tună şi fulgeră, dar, totuşi, puţin circumspecte la adresa „micului infractor”. Teodor era amuzat peste măsură de faptul că Sofia era cam mahmură după ce cu o seară înainte ieşise cu colegii de la birou în oraş şi îi tot cerea murături lui Patrick. Ştefan era la bucătărie şi îi dădea indicaţii lui Nic despre cum să prepare omleta. Ușa barului se deschise, iar Eva îşi facu apariţia. Nic o zări din bucătărie şi îşi făcu imediat simțită prezența în spatele tejghelei:

– Cu ce te servesc? îi spuse cu un zâmbet larg, care îi dezvălui gropițele din obraji.

– Ce ceaiuri ai?

– Verde cu iasomie, negru şi cu fructe.

– Un Jägermeister atunci.

Nic bufni în râs.

– Serios? De la ceai la Jägermeister?

– Da, îmi plac extremele.

În timp ce conversaţia lor continuă pe un făgaş ce avea să o aducă pe Eva în spatele barului, alături de Nic, arătându-i cum prepară diverse băuturi, Patrick şi Jane erau în celălalt colţ al camerei, admirând priveliştea: Teodor şi fetele discutau râzând la masă, Ştefan rămăsese în bucătărie, unde îşi exersa talentul de Master Chef care lipsea cu desăvârşire, iar la bar, Eva şi Nic.

– Uite, vezi, nu doar tu te bucuri că ai intrat din greşeală în barul meu… spuse Patrick.

Jane se prefăcu atunci că îl loveşte cu cotul în abdomen în timp ce se întoarse spre el. Patrick o strânse şi mai tare în braţe şi îşi sprijini bărbia de umărul ei. Au rămas aşa până când din bucătărie a început să iasă un fum gros şi negru. Ştefan arsese micul-dejun. Cineva trebuia să scoată extinctorul.

22. Liberă de contract

3956Jane trânti ușa barului în care o așteptau fetele împreună cu Teodor, care se anunțase în ultimul moment. Era cumplit de furioasă și dezamăgită. Avea o senzație de déjà vu oribilă.  Faptul că Sebastian o înșelase fusese doar cireașa de pe tort, sentimentul cel mai urât cu care o lăsase era că era dispensabilă și că relația lor fusese o pacoste, o povară pentru ”spiritul liber” al lui Sebastian. În această seară, Patrick îi oferise exact aceeași stare. Jane se așeză pufnind la masă.

– Ok, ce s-a întâmplat? spuse Sofia cu o privire îngrijorată.

Fetele și Teodor o priveau acum foarte atent.

– Păi, în afară de faptul că Patrick este un nemernic, nimic.

Chelnerul se apropia de ea:

– Doriți să comandați?

– O vodkă, simplă cu gheață, și un shot de tequila.

Chelnerul dădu afirmativ din cap, chiar dacă părea ușor nedumerit.

– Dear, înainte să te apuci de troscăneală, povestește-ne ce s-a întâmplat, spuse Teodor.

– Păi, l-am sunat să îi spun că vin să îl iau ca să ajungem aici să vă cunoască ‘oficial’. El însă dormea și mi-a zis că îi este greu să se mobilizeze, că e viscol bla bla. De parcă lucrează la serviciul de dezăpezire și acum îi  începe tura de noapte. Apoi îmi spune că el oricum pleacă mâine din oraș – ”cum nu ți-am zis?”. Aparent este acest botanist în timpul liber, plantează tuia cu o fundație americană pentru următoarele zile, spuse Jane trăgându-și răsuflarea.

– Cine bănuia că tuia are nevoie de atâta atenție? spuse Eva.

Jane zâmbi.

– Și tu ce i-ai zis? întrebă Alexandra.

– Să planteze liniștit cu americanii, pe mine mă poate lăsa în pace, răspunse Jane răspicat.

– Nu crezi totuși că exagerezi un pic? Sunteți abia la început, mai intervin asemenea momente, îi spuse pe un ton înțelegător Sofia.

Jane era mirată de această atitudine, Sofia nu era cel mai mare fan a lui Patrick de la întâmplarea cu polițistul.

– Eh, haide dragă, dacă ea vrea să exagereze n-are decât. Până la urmă, dacă îi place de ea n-ar trebui să-l dezarmeze o reacție de genul. Lasă, mai bine îi zice de acum, vrem pe Sebastian numărul doi? Băiatul ăla ne-a cam păcălit un pic  pe toți, cu atitudinea lui degajată. Ia să îi mai crispați un pic, spuse Teodor indignat.

– Da mă, înțeleg ce zici. Eu încercam doar să spun că ea trebuie să îl ia mai puțin în serios. Să îți arate el de ce trebuie să rămână, adăugă Sofia un pic triumfătoare.

– Poate este genul pasager, preferă stilul casual și atunci e mai bine să știi de acum, spuse Alexandra.

– Pasager pe dracu Alex, de câteva săptămâni ne jucăm de-a casa la el sau la mine. Dacă suntem ”pe casual”, hai măcar să nu mă mai împiedic de el dimineața în bucătărie, exclamă Jane.

– Dar îți place asta, nu? spuse Eva zâmbind.

– Da, îmi place, dar știi ce îmi place și mai mult? Să nu fiu luată de proastă. Când îți convin e bine, când nu, dispari ca măgarul în ceață. Nu mai vreau să mi se tragă încă o dată covorul de sub picioare. Până la urmă vreau să știu și eu, dacă toți acești bărbați vor să fie crai, de ce ne jucăm așa un pic și de-a construitul relației? Pe bune, ori la bal ori la spital. Am obosit să am senzația că întotdeuna trebuie să fie convinși ei de ceva, parcă suntem la 1600 și eu sunt pețitor. Doamne, dar dacă nu vrei să fii aici, pleacă! Ești liber de contract, nu e un credit “Prima Casă”, rosti Jane nervoasă.

Pentru un moment se lăsă liniște la masă. Fetele și Teodor știau că Jane exagera acum un pic în tirada ei, dar nu puteau nega autenticitatea sentimentului, fiecare dintre ei îl trăise măcar o dată. La un moment dat, și ei simțiseră sau avuseseră nevoia să fie ei convinși să se joace de-a relația, să rămână sau să se lupte.

– Bun, tu ce vrei? o întrebă Sofia.

– Sinceră să fiu, vreau și eu să fiu acum la fel de degajată, spuse Jane cu un zâmbet ușor crud pe față.

Prietenii ei zâmbiră cu complicitate, Jane știa că îi are alături de ea. Așa era această prietenie – mereu loială și nu întotdeuna complet corectă față de cei din exterior.

– Cred că ai să ai ocazia să fii degajată mai repede decât crezi, îi spuse Eva uitându-se înspre bar.

Ridicând ochii, Jane îl văzu pe Avocat, Intermezzo-ul ei de dinainte de Patrick, îndreptându-se către ea.

Teodor îi șopti în ureche:

– Du-te, păzim noi fortul.

Două ore de conversație mai târziu, Avocatul îi spuse atingându-i ușor una din șuvițele care îi alunecaseră pe ochi:

– Ești și mai frumoasă decât ultima oară când te-am văzut.

Apropierea de el, alcoolul care îi curgea acum prin sânge, parfumul lui și acea replică complet previzibilă, o îmbătaseră suficient pe Jane – acum nu îi mai păsa nici ei. Buzele lui erau atât de aproape de ale ei, iar tensiunea dintre ei numai bună de tăiat cu un cuțit. În următorul moment erau prinși într-un sărut la fel de suav și persuasiv pe cât era domnul Avocat.

Poate era nedrept, poate avea să regrete mai târziu, dar Jane nu era acum interesată de cât de corecte erau acțiunile ei. Datoria față de ”dreptatea cosmică” putea să aștepte, simțea nevoia să fie rea și să nu fie ea. De data asta putea să îi motiveze altcineva faptele ei.

Pe bar vibra telefonul cu numele lui Patrick pe ecran…