61. Ore suplimentare

sgsgsrAparent  nu există nimic mai motivant pentru un bărbat de 40 plus decât o campanie electorală și plecarea iminentă a femeii care îi ocupă nopțile, sau cel puțin aceasta era constatarea pe care Jane o făcea de o săptămână încoace în legătură cu Richard. Oriunde întorcea capul în jurul ei el părea să fie acolo: o seară la teatru, o cină romantică în mijlocul săptămânii, cumpărături de Crăciun pentru părinții ei, lunch-ul la birou cu sau fără restul colegilor, la ea la ușă în miez de noapte deși îi spusese inițial că are alt angajament.

Richard părea să nu se sature de ea – data la care ea avea să se întoarcă în Romania însă se apropia  cu repeziciune. În două săptămâni Jane trebuia să își ia rămas bun de la el  și să revină acasă cu mesajul de la Patrick rămas fără răspuns pe telefonul ei. Pentru prima oară în viața ei nu alerga ea ci era alergată, Jane vroia să se simtă măcar un pic prost că nu era suficient de conservatoare sau ingenuă dar cumva sentimentul ăsta o părăsise demult.

Lucururi mai importante erau acum de făcut ca de exmplu să intre într-o ședință complet neplăcută despre restructurarea departamentului de vânzări. Richard o cooptase într-un alt proiect care nu avea nici o legătură cu cel pentru care ea fusese trimisă la Londra, ca să beneficienze de ”fler-ul ei”, aparent indispensabil. Povestea era simplă – noul director de la vânzări vroia să își  refacă complet echipa lăsând pe dinafară 10 oameni cu experiență în departament, pentru a aduce sânge proaspăt. Trei dintre aceștia amenințau să dea în judecată compania. Rostul lui Richard și al echipei de HR era să vadă ce pot să salveze din această situație fără să creeze probleme cu angajații sau să îl contreze prea tare pe directorul de la vânzări, partenerul de Golf al CEO-ului.

– Jane, e timpul să mergem, spuse Richard venind la biroul ei.

– Da, sunt gata, răspunse ea, auzi crezi că putem să numim ”golfism” în loc de nepotism relația dintre CEO și directorul de la vânzări? Richard, izbucnii în râs:

– Apreciez că încerci să destinzi atmosfera, este un pic mai complicat de atât, directorul este căsătorit cu sora CEO-ului nostru, Roger. Relații amoroase sau de familie mai degrabă aici, spuse Richard.

Pentru un  moment Jane se întreba dacă relația lor nu putea fi caracterizată lafel și în ce măsură le-ar fi dat altora bătaie de cap în companie.

Înainte să intre în sala de ședință Richard se întoarse către ea și îi spuse ferm:

– Știu la ce te gândești, nu e cazul, nu este aceași situație! Mai mult eu nu sunt atât de de treabă după cum ai observat iar tu ești foarte hotărâtă să nu te supui. Un zâmbet ușor îi apăru pe față. Jane nu putea decât să fie din nou blocată de masculinitatea lui atât de categorică și de cât de sigur era pe el.

În ședință lucrurile se desfășurau în mod previzibil, Andrew- directorul de vânzări alterna între a fi dezagreabil si pasiv-agresiv în timp ce Richard rămânea ferm pe poziție: Andrew putea să aducă 2 noi angajați restul rămâneau pe poziție, asta era în interesul companiei. Era clar că nu aveau să ajungă nicăieri așa că Jane se aruncă în fața trenului de bună voie:

– Domnilor dacă îmi permiteți, din analiza mea reiese că echipa de la vânzări este o echipă bună, sudată cei mai mulți ditnre ei sunt de 3 ani în companie și s-au investit multe resurse pentru perfecționarea lor. Tot ce au ei nevoie este un leadership mai bun și sunt convinsă că tu Andrew ești personă potrivită, Roger se încrede totalmente în abilitățile tale. Nu are avea rost să stricăm ceva bun, CV-urile celor 6 pe care i-ai adus tu deja la masă, din punct de vede al resurselor umane, nu sunt mai bune decânt ce avem acum, cu cele două excepții pe care Richard le-a menționat. Uite, de exmplu Peter Stormwell are mai puțină experiență decât analistul pe care noi îl avem  în echipa actuală dar are niște pretenții salariale mai mari. Nu prea văd ceva anume care să-l recomande în mod special, studiile sunt bune – văd că ați fost amândoi la același colegiu și că a lucrat la Cypress Inc. , firma soției tale dacă nu mă înșel? concluzionă Jane pe un ton naiv.

Tensiunea din aer se putea tăia cu cuțitul. Andrew era cu ochii ațintiți spre ea și pe un ton imperturbabil spuse:

– Observ că avem ceva expertiză de la est, asta nu poate decât să mă bucure că avem asemenea talent peste granițe.

– Da, avem! îl întrerupse Richard pe un ton la fel de impunător.

– În acest caz voi merge pe recomandarea voastră, voi sunteți specialiștii.

Cu asta ședința se încheiase iar Jane era foarte mulțumită de sine. ”You go girl!” îi spusese Sandra mai târziu aflând de intervenția ei în fața lui Andrew.

***

Era sfârșitul programului, etajul era aproape cufundat în întuneric, Jane bătu ușor la ușa biroului lui Richard.

– Hey, eu am plecat îi spuse ea ezitant, nu mai schimbaseră nici un cuvânt de când ieșiseră din ședință.

– Intră, răspunse el. Jane nici nu apucă bine să se dezmeticească că Richard o cuprinsese de mjloc, o ridicase și îi înlănțuise picioarele în jurul taliei lui.

– Richard? Ce faci? spuse Jane un pic alarmată.

– Compensez pentru juma de zi departe de tine și sărbătorim victoria în fața lui Andrew, îi spuse el printre săruturi încercând să-i deschidă bluza.

– Și asta în seamnă că eu trebuie să ajung pe birou fără haine? zise Jane jucăuș.

– Well, încerc să îți spun că sunt mândru de tine, ce vroiai să îți dau o vată de zahăr? zise el mușcându-i ușor buza

– Te rog spune-mi că vată de zahăr nu este un eufemism, zise Jane ironic.

– În momentul ăsta poate să fie ce vrei tu, răspunse Richard pe nerăsuflate. Jane trebuia să recunoască că era ceva delicios de interzis să îl vadă din nou atât de răvășit pe acest bărbat atât de stăpân pe el. Cravat aruncată pe jos, cămașa șifonată și o singură idee în ochi lui: Ea. Jane zâmbii – sunetul unei rupturi răsună în birou, lenjeria ei VS se dusese pe apa sâmbetei.

– Îți cumpăr alții, mai zise Richard și apoi nu mai era nevoie de cuvinte.

Ceva timp mai târziu, înlănțuiți într-o poziție complet nefirească pe covorul din fața biroului lui de mahon Richard îi șoptii în ureche:

– N-aș vrea să pleci…

 

Advertisements

56. Prințul broască și fata neserioasă

fgkggJane pășea apăsat pe mocheta biroului, pantofii ei mov de velur erau cam incomozi, dar făceau un mare serviciu picioarelor ei nu prea lungi. De altfel, Richard se benoclase insistent la ele pe parcursul zilei – o sprânceană în sus când Jane le încrucișa și una cand le apropia, concentrarea lui părea să fie un pic pusă la încercare. Jane zâmbea mulțumită în sinea ei.

După o scurtă ședință cu echipa, Sandra o invită la o cafea în singurul loc în care amândouă puteau să se dedea viciului lor comun: fumatul – un balcon minuscul plin de cutii. Sandra împinse cu putere două dintre ele înjurând cu convingere.

– Nu mai teroriza cutiile, aia e, plătim că suntem viciate, zise Jane râzând.

– În curând ne vor pune să fumăm într-o pungă, jur este atât de enervant, spuse Sandra exasperată.

– Eh nu e chiar așa grav, răspunse Jane.

– Ok domnișoară, ce se întâmplă? Ești mult prea bine dispusă și Richard se tot uită la tine de parcă are ochi de broască, zi drept ai pupat broscoiul? întrebă Sandra foarte serioasă.

Jane izbucni în râs.

-Ce te face să crezi asta? spuse ea. Nu era îngrijorată că Sandra avea să afle adevărul, dar ce-i drept, ea și Richard nu discutaseră până acum despre asta. Până în această zi însă, el fusese extrem de rezervat și nimeni nu suspectase nimic.

– Stai liniștită, pot să țin un secret, trebuie sa mai lucrezi un pic la poker-face-ul tău, spuse Sandra cu căldură. Jane lăsă capul în jos, fusese prinsă cu mâța în sac și nu mai avea ce să facă.

– Nu e nimic serios, e doar logistică, mărturisi ea.

– Oh honey, la cum se uită la tine e mama logisticii – aș vrea și eu niște logistică cu tine, zise Sandra râzând.

Jane zâmbi.

– Să zicem că e bine, nu am de ce să mă plâng, zise ea înroșindu-se.

– Look, nu e treaba mea și nici nu emit vreo judecată, vorba accea, eu m-am lăsat înghesuită de un fost intern în camera cu copiatoarele și….

– Poftim? Câți ani avea? întrebă Jane amuzată și deloc șocată de mărturisirea Sandrei.

Sandra era un spirit liber, fără scuze, fără păreri de rău și extrem de sinceră, nu doar o dată o auzise spunându-i fățiș lui Richard că se poartă ca o divă sau că are cravate prea plicticoase. Ce-i drept, Richard era foarte conservator în vestimentație, asta făcea și plăcerea de a-l răvăși mai mare ….. ”Ok, stop cu gândurile astea”, își spuse Jane.

– În apărarea mea, părea mult mai mare – foarte masculin băiat, zise Sandra doar aparent jenată, întrerupându-i astfel lui Jane gândurile cenzurate.

– Ai grijă însă Jane, Richard este un bărbat carismatic dar întinde multe capcane. N-aș vrea să cazi într-una dintre ele, spuse Sandra.

– Poți să fi mai specifică?

– Să spunem că am cunoscut-o pe fosta lui soție – e ceva istorie acolo, răspunse Sandra cu îngrijorare, restul cred ca mai bine să auzi de la el…. În caz că devine serios.

Jane nu avu prea mult timp să se gândească la ce tocmai îi spusese Sandra, telefonul ei se auzi, cu un mesaj de la Richard care o ruga să poftească la el în birou.

– Ce e? Broscoiul vrea atenție? zise Sandra chicotind ca și cum discuția din ultimele minute nu s-ar fi întâmplat.

– Da, mă duc să văd despre ce e vorba, spuse Jane scurt.

Jane păși în biroul lui Richard acesta nu era însă de găsit, dintr-o dată o pereche de brațe cunoscute îi încercuiră talia:

– Ești o viziune în pantofii ăștia – este foarte greu pentru un bărbat să își vadă de treabă când arăți așa, îi spuse el aducându-și buzele foarte aproape de urechea ei.

Jane era dintr-o dată înconjurată de mirosul lui inconfundabil ușor mentolat și masculin și complet în afara ligii ei. Pentru un moment uitase că erau la birou, că doar o ușă îi separa de ceilalți și că Sandra o avertizase în legătură cu el. La fel de repede precum se fofilase prin spatele ei, Richard se retrase și își reluă postura serioasă.

– Vreau să îți mulțumesc că l-ai ajutat pe Daniel în ultimele săptămâni cu recrutarea pe celălalt portofoliu, ești foarte bună în ceea ce faci. Știu că nu pentru asta ai fost detașată la noi dar aproape că am putea să cerem să te detașeze permanent aici, spuse el spre surprindeea lui Jane.

O voia aici, voia să rămână? Unde se dusese ”neseriozitatea” relației lor?

– Aproape? întrebă ea.

– Nu cred că s-ar aproba, chiar dacă nu e o idee rea, zise Richard focusat pe niște hârtii de pe biroul lui.

Și din nou erau neserioși…

– Vin să te iau la 8 de la tine, am planuri de gătit astă seară și nu numai, spuse Richard vioi.

– Serios, englezii știu să gătească? Sau îmi dai plăcintă cu carne la microunde? întrebă Jane.

Richard zâmbi larg.

– Ai să fi surprinsă, acum am puțină treabă, poți să lași ușa deschisă când ieși, adăugă el.

Expediată și împachetată, Jane se întoarse la biroul ei. Era clar că nu avea de ce să se agite, Richard era ca un tren într-o stație din Siberia: te urci când apare pentru că sigur dispare imediat.

 

53. Nu lăsaţi vulpea la găini!

FotorCreated 1Din seara în care Richard o căutase pentru prima dată în timpul liber, Jane îşi petrecea majoritatea serilor la birou, muncind. Mesajul lui de atunci o anunţase că proiectul la care lucrau are probleme mari şi că urmează o perioadă aglomerată, în care vor trebui să redefinească toţi parametrii lui. De fapt, totul explodase în braţele lui iar el avea de gând să profite din plin de zelul lui Jane pentru a obţine rezultatele care erau aşteptate de la el.

Fetele se întorseseră acasă pentru pregătirile de nunta ale Sofiei, iar Teodor plecase cu ele să le ajute. Până după nuntă nu avea să mai plece în voiaj.

După două săptămâni lungi de nopţi nedormite, cu nişte cearcăne pe care niciun concealer nu le mai putea ascunde, Jane încheia ultimele rapoarte care trebuiau prezentate a doua zi de dimineaţă de Richard. Acesta se afla la biroul de lângă ea, unde se mutase de câteva zile bune şi pusese umărul la treabă. Lucraseră cot la cot, iar Jane admira mult asta la el, după cum le spusese fetelor, aptitudinile lui de leader erau „incontestabile”. Richard devenise aproape uman în ochii ei.

– Asta a fost! Cred că amândoi merităm câte un pahar de vin bun după toată nebunia asta, spuse Richard în timp ce îşi închidea laptopul.

– Da, răspunse Jane. Proiectul ăsta a fost aproape ca o naştere.

Amândoi bufniră în râs.

– Hai domnişoară, la un cocktail, spuse Richard şi îi deschise uşa biroului.

Împreună, în parcarea subterană a clădirii, se îndreptau spre maşina lui, un bolid de toată frumuseţea. Jane nu ar fi putut distinge prea bine ce maşină era sau câţi cai putere avea, dar îşi dădea seama că nu era o maşină ieftină.

Câteva momente mai târziu, Richard opri maşina în faţa unui bar londonez. Împreună, la masă, Jane îşi dădea seama că simte lucruri pe care nu le mai simţise înainte. Cel mai probabil nu era dragoste sau iubire, ci doar prezența unui bărbat în faţa ei, îmbrăcat cu o cămaşă care îi stătea impecabil, cu un sacou fără cusur şi o atitudine de bărbat alfa pentru care mulţi alţi masculi muncesc o viaţă întreagă. Era atât de natural. Jane îşi dădea seama cum, cu fiecare secundă care trecea, în care râdeau şi făceau glume absolut stupide, atracţia dintre ei creştea. Nu avea cum să îşi mai imagineze altceva decât cum acest bărbat o lua în braţe şi o săruta cu pasiune. Se surprinsese pe ea însăşi uitându-se la buzele lui aşa cum nu o mai făcuse niciodată cu un alt bărbat. Simţea că era condusă de dorinţă şi de nimic altceva. În faţa clădirii în care Jane locuia, au stat câteva momente uitându-se unul la altul fără să spună un cuvânt. Apoi Richard se întinse către ea, ea întoarse uşor capul şi buzele li se atinseră. Fusese un sărut uşor, aproape imperceptibil. Apoi se despărţiseră la fel de uşor, iar ea lăsă ruşinată capul în jos. Cu o mână îşi atingea fruntea care acum ardea.

– O Doamne, ce-am făcut? spuse el.

Jane începu să râdă încurcat, fără să ştie de ce. Apoi continuă:

– Nu ştiu… nu înţeleg. Ce vrei?

– Pe tine! veni răspunsul aproape imediat, ca şi cum Richard nu ar fi apucat nici să respire.

Jane se blocă. Nu mai ştia ce să spună. Faptul că totul nu fusese doar o plăsmuire a imaginaţiei ei, că acest bărbat chiar o plăcea, o făcea să rămână fără replică.

– Este greşit, nu putem să facem asta. Cred că cel mai bine ar fi să mă duc sus.

În secunda următoare, Jane deschise portiera maşinii şi coborî. În timp ce îşi căuta frenetic cheile în geantă, auzi cum cealaltă uşă a maşinii se deschise. Se întoarse şi Richard era chiar acolo, în faţa ei.

Se uită la el şi spuse:

– Ce faci?

Fără un cuvânt, o luă în braţe şi o sărută. Era exact aşa cum îşi imaginase. Pasional, perfect, autoritar dar, în acelaşi timp, permisiv. În câteva secunde, erau în lift, iar ea simţea cum se preda cu totul lui. Nu mai era vorba despre ce era corect sau nu, erau doar ei şi atracţia magnetică dintre ei. Uşa apartamentului ei se închise în urma lor, el o luă în braţe şi o duse în dormitor. Mâinile ei în părul lui des şi negru, buzele lui pe corpul ei, totul părea un vis. Poate era doar dorinţa sau poate că era faptul că fiecare reprezenta pentru celălalt „fructul interzis”, dar totul era mai pregnant pentru Jane decât fusese vreodată.

În lumina dimineţii, totul arăta complet diferit. Jane nu mai ştia cum va continua viaţa şi cariera ei, pentru că acum cărţile erau aruncate. Bărbatul de lângă ea încă dormea liniştit, parcă neştiind cât de mult s-au schimbat lucrurile în mai puţin de 24 de ore.

50. O lună de experiențe multiculturale

frojmSăptămâna 1

Primele 20 de analize de dosar: 5 angajați rămân, restul sunt ”relocați”, 4 interviuri pe Skype pentru 4 angajați noi, una bucată șef de departament IT nemulțumit. Jane asista uimită la efectele muncii ei, la sol procesul de relocare al acestui departament era cumva mai brutal decât și-l imaginase, iar climatul din apropierea referendumului UE nu ajuta. Cele câteva vise dubioase cu Patrick nu ajutaseră nici ele. Era totuși mândră de munca ei și îi plăcea să lucreze cu Daniel și restul echipei dar simțea atitudinea lor circumspectă plutind în aer. Singura care părea să fie complet detașată era Sandra – prietenoasă și deschisă peste măsură, poate un pic prea: o singură seară în pub fusese de ajuns încât să îi povestească lui Jane despre experiențele ei sexuale de partea celaltă a baricadei.

Și Richard….directorul, sau bărbatul de care Jane se simțea privită de fiecare dată când se găseau în aceași cameră. Jane începuse deja să creadă că i se părea. Richard nu interacționase prea mult cu ea sau cu echipa în afara ședințelor la care îl informau de progresul lor, în rest mai apărea din când în când în zona lor din open space, dădea două idei și pleca.

Săptămâna 2

Oribilă! alte vise ciudate cu Patrick, 10 dosare – nimeni nu rămâne, de data asta. Jane era sigură că acum vor pune un filtru special la aeroport pentru români. Joi seară ieșise cu echipa la băut, dezbaterile încinse pro/anti UE și foarte multă bere îi aduseseră parcă mai aproape. Vineri de dimineață un pic mahmură și cu senzația unei burți de bere pe cale să evadeze din rochia ei vintage, Jane se lupta cu mașina de cafea, nu avusese timp să se oprească la cafeneaua de la colțul străzii pentru doza ei zilnică.

– Te ajut? se auzi vocea guturală a lui Richard care aveai senzația că se prelinge în cameră ca mierea de pe lingură – sau cel puțin asta era imaginea din capul lui Jane.

– Da, ar fi super, răspunse Jane un pic rușinată. Bărbatul acesta o făcea să se simtă de parcă era o elevă cu tema nefăcută.

– Ce vrei să faci aici de fapt? întrebă Richard zâmbind.

– O cafea extrem de tare, zise Jane uitându-se în ochi lui. Gestul era menit să o mai scape de timiditatea pe care o simțea în fața lui, cumva însă Jane avea impresia că el înțelesese altceva.

– Ok…să vedem ce putem face, spuse Richard după un scurt moment de mirare. Urmară câteva secunde de liniște incomodă poluată doar de sunetul espressorului.

Richard rupse însă tăcerea:

– Pot să te întreb ceva?

– Da, sigur, răspunse Jane.

– Jane nu este un nume local, cum de te cheamă așa?

– E o poveste mai ciudată. Tata a pierdut un pariu cu un coleg, au pariat că dacă ies fată să am un nume străin. Tata era ferm convins că voi fi băiat.

– Și mama ta ce a zis? întrebă Richard și mai curios.

– Nu s-a împotrivit, la scurtă vreme după ce eu am venit pe lume colegul tatălui meu a murit într-un accident de mașină și ai mei au hotărât să îmi lase acest nume.

– Frumos din partea alor tăi, răspunse Richard.

Jane nu știa când spațiul dintre ei devenise mai mic și parfumul lui o cuprinsese cu totul. El se uita cu niște ochi iscoditori la ea, încercând parcă să înțeleagă ce se petrece, iar Jane se simțea pentru prima dată în foarte multă vreme intimidată.

– Anyway, îmi place cum lucrezi și sper că echipa nu îți dă bătai de cap, ne vedem mai încolo la ședință, spuse Richard brusc și se întoarse pe călcâiele pantofilor lui impecabili.

”E doar în mintea ta, Jane!”

Săptămâna 3

Interviuri, interviuri, cafea, cafea, interviu, ședință, un pic de shopping, interviu, ședință. Eva îi povestise lui Jane la telefon că Patrick era plecat pentru câteva săptămâni din țară dar nici Nic nu știa unde. La birou, Richard se comporta mai reținut iar conversațile erau foarte punctuale. Totul era doar în mintea ei –  deci putea să își vadă de treabă liniștită, aprecie Jane.

La sfârșit de săptămână:

– Poți să vii un pic la mine în birou? îi zise Richard dintr-o dată. Jane își netezi fusta și se îndreptă către biroul acestuia. Se simțea înaltă, purta o pereche de stiletto noi, negri, din piele întoarsă, suficient de incomozi pentru ca piciorul să arate bine.

– Ia un loc te rog, spuse Richard pe un ton rece. Am văzut lista cu propuneri pentru disponibilizare și relocare în interiorul companiei, pe Sanders îl vom păstra.

Jane era uimită, Paul Sanders nu era acel angajat, din câte citise și observase era antipatic, arogant și ineficient.

– Serios? răspunse ea contrariată.

– Da, zise Richard ferm.

Jane începea să fie deja un pic iritată de această atitudine și pentru că oricum urma să plece în 3 luni se hotărî să ia atitudine:

– Richard, consider că îmi fac munca destul de bine și știu să apreciez când cineva este un angajat cu potențial sau nu, Paul Sanders nu este unul dintre ei. Dacă în multe dintre cazurile din ultimele săptămâni am reușit să găsim soluții cât mai bune pentru cei care nu mai fac parte din departament, aici nu a fost așa din motive foarte clare.

– Am văzut că ați încercat să găsiți ceva pentru fiecare, ați lucrat ca un mic departament de plasament social, spuse Richard zâmbind superior.

Jane era șocată și extrem de nervoasă. Își încrucișă picioarele apăsat lăsând să se vadă bucata roșie de piele ce trona pe botul lor, iar pentru o secundă i se păru că Richard îi urmărise mișcarea cu interes.

– Tot ce am făcut în aceste săptămâni tu ai aprobat, sau mă înșel? zise Jane cu același zâmbet superior.

– Da, așa este, de data asta însă vom face o excepție.

– Am înțeles, nu era cazul să devenim totuși politici, spuse Jane sfidător.

Richard zâmbi larg ca un copil care se minuna de ceva deși momentul părea nepotrivit.

– Totul este politic Jane, îi zise el.

– Mai este ceva ce dorești să discutăm?

– Nu, îți mulțumesc, răspunse Richard cu un ton prietenos menit să reducă tensiunea din cameră. Jane fumega însă.

Cinci minute mai târziu la o țigară rulată, Sandra îi relata povestea foarte politică a lui Sanders.

Săptămâna 4

Era marți și ziua ei, dormise prost și de data asta îi visase pe Patrick și Richard în același vis. ”Superb!”, își zise Jane în timp ce încerca să alunge somnul cu apa rece de la robinet. După mesajele si telefoanele de la ai ei și fete Jane era deja bine dispusă. Teodor, Sofia, Eva și Alexandra aveau să o viziteze săptămâna următoare pentru o aniversare întârziată și o petrecere de burlăcițe și mai întârziată.

Ajunsă la birou fu întâmpinată de colegi cu urări foarte britanice și promisiuni de valuri de bere după program.

Pe biroul ei surpriză – trona un ghiveci cu o orhidee albă pitică. Jane era complet mirată nu avea nici cea mai vagă idee de la cine primise așa ceva, curioasă întoarse bucata de carton agățată de floare: ” Happy Birthday! R ”. Jane era fără cuvinte, ce mai era acum doar în mintea ei? Telefonul îi vibră în mână: Patrick – “La mulți ani…”

Oficial Jane avea 30 de ani, un ghiveci și 3 puncte de suspensie.

49. De la est la vest… cu sarmale

richardNu trecuseră decât câteva zile de când Jane îl cunoscuse pe Richard. Cumva, prezenţa lui îi dăduse lumea peste cap. Nu era îndrăgostită şi nici nu se vedea în această poziţie, ştia foarte bine asta. Amintirea lui Patrick încă o mai bântuia în fiecare seară înainte de culcare. Cu toate astea, simţea o atracţie faţă de acest bărbat pe care cu greu o putea controla.

Le spusese şi fetelor despre el, care păreau foarte încântate de o aventură cu un tip de la birou. Râseseră până la lacrimi împreună pe Skype, încercând să-şi imagineze cum Jane îl putea seduce cu nişte produse tradiţionale romaneşti, ca sarmalele.

– Hai, dragă, că mâine poimâine te văd împăturind sarmale într-un apartament din mijlocul Londrei, spusese atunci Eva.

Pentru Jane lucrurile, însă, nu stăteau aşa. Nu îşi dorea să fie judecată drept clasica femeie din est care se aruncă asupra primului bărbat din vest care îi iese în cale.

Mergea la birou şi încerca să se concentreze în totalitate asupra muncii şi proiectului, să nu se gândească nici la cei doi bărbaţi pe care îi lăsase acasă, în urmă, nici la specimenul din faţa ei, care se uita la ea cu ochi mari şi relaxaţi de fiecare dată când o vedea. Ea era mereu tensionată şi parcă puţin încurcată. Nu ştia exact cum să controleze această forţă mai puternică decât ea.

Într-una din zile se îndrepta către sala de şedinţe având în mână subiecte pentru testările candidaţilor, o grămadă de CV-uri , laptopul, telefonul mobil, un pix şi un pahar cu apă. Din faţa ei, Richard se îndrepta către ieşire în timp ce vorbea la telefon. Cu ochii la el, tocurile îi jucară o festă lui Jane şi în mai puţin de două secunde, toate documentele din braţele sale se aflau împraştiate pe jos, la picioarele ei şi ale lui Richard, care stătea acum în faţa ei. Cu telefonul la ureche, deşi părea destul de grăbit, Jane îl auzi spunând:

– Ne vedem în faţă în 5 minute, trebuie să închid.

Apoi se aplecă şi luă în mână câteva foi care îi acopereau pantofii. I le întinse imediat lui Jane, care îşi dorea să fie un struţ şi să îşi bage capul în nisip.

– Întotdeauna încerci să cari mai mult decât poţi duce? întrebă Richard zâmbind.

Era în mod clar o glumă.

– Nu, dar nu am vrut să fac mai multe drumuri. Sunt în întârziere. Candidaţii mă aşteaptă în sală, răspunse ea cu o seriozitate care îl făcu pe Richard să zâmbească şi mai larg.

– Dă-mi mie laptopul. Te ajut, răspunse el în timp ce întindea mâinile spre ea.

Jane era mai încurcată ca oricând. Se uita cumva pierdută la el. După câteva secunde, cu o mişcare mecanică, îi întinse computerul. Merseră împreună până în sala de conferinţe într-o linişte mormântală. Probabil cele mai lungi 10 secunde din viaţa lui Jane. Richard plecă grăbit către întâlnirea lui, iar Jane îşi văzu de treabă.

Odată ajunsă acasă, Jane îşi dădea seama că experimenta un sentiment nou, poate chiar ciudat. Deşi era poate greşit, îşi dorea să îl împingă pe Richard până la limită, îşi dorea să vadă unde exact se situează opreliştile lui.

46. De carieră sau de casă?

lala63– Pe tine ce te animă acum? răsuna în capul lui Jane întrebarea pe care Alexandra i-o lansase cu câteva zile în urmă, după o discuție înfocată despre carieră și viața romantică.

În ultimele luni, între Patrick și Sebastian, viața ei profesională plutise fără țintă, confortabil, dar fără scop. Jane știa că era timpul să se adune și să se focuseze pe acel lucru pe care îl putea modela cu adevărat fără interferențe incontrolabile.

Cu o nouă determinare, Jane se instală la biroul ei mic, plin de poze și de obiecte care marcau amintirile ei cu fetele și grupul. Aruncând un ochi la fotografia de la un 8 martie la un show de striptease cu Alexandra, Eva, Sofia și Teodor, Jane zâmbi. Trecuseră deja 3 ani de atunci. Șampania cursese atunci și ea ajunsese acasă cu o sticlă de votcă în geantă. Șirul de gânduri îi fu întrerupt de șeful ei:

– Jane, poți să vii un pic la mine în birou? întrebă acesta.

Andrei, șeful ei, era un bărbat înalt, slab, cu părul ușor grizonat și supraviețuitor al unui recent divorț urât, care făcuse înconjurul departamentului pe care îl conducea. Jane avea o relație bună cu el, nu foarte apropiată, dar între ei exista o solidaritate colegială, mai ales în urma tuturor întâmplărilor legate de marele proces de relocare de departament.

– Da, răspunse Jane urmându-l în birou.

– Ia un loc, te rog, spuse Andrei. Jane se conformă și se cufundă în unul din fotoliile comode din birou. Era un pic agitată neștiind exact despre ce  avea Andrei nevoie să vorbească cu ea, evaluările erau încă departe.

– Bun, după cum știi, acum câteva luni am întrerut procesul de relocare al departamentului de IT din Londra, de care te ocupai tu,  din cauza unor probleme legislative. După evaluarea domnului Petrescu s-a hotărât că departamentul va fi împărțit în două – o parte aici și restul la Londra, zise Andrei.

– Da…domnul Petrescu, spuse Jane cu subînțeles.

– Știu, nu a fost preferatul tuturor și te-a zăpăcit cât a strâns toată informația de care avea nevoie, totuși munca pe care a făcut-o nu a fost așa rea. Așadar te-am desemnat pe tine să pleci la Londra pentru 4 luni unde vei lucra cu tipul de la HR de acolo ca să configurați noua dinamică a departamentului. Ce zici?

Jane era un pic fără cuvinte, nu se gândise că rezoluțile ei legate de carieră vor produce rezultate atât de rapide.

– E o oportunitate foarte bună pentru tine, adăugă Andrei.

Jane nu putea decât să îl aprobe dând ușor din cap. După încă câteva secunde răspunse:

– Da, mă duc.

– Perfect, este doar pentru 4 luni și tu vei fi legătura noastră permanentă cu cei din UK pe durata procesului. Eu m-am întâlnit deja cu HR Directorul de acolo cu care vei lucra, poftim și cartea lui de vizită. O să facem un conf call mai târziu în săptămână toți trei. Asistenta lui se va ocupa de toate aranjamentele de cazare pentru tine.

Jane trasă cu vârful unghiei numele de pe cartea de vizită, tipărit în litere schematice – Richard AshbyHR Director, în mod șocant un bărbat la HR, care aparent avea și asistentă. Titulatura ei era mai puțin pompoasă și cafeaua și-o făcea singură. Jane avea senzația că acest Mr. Ashby, era un britanic țeapăn, cu chelie, care avea să o trateze ca pe o europeancă de Est – ieftin și ca pe o proastă. În următoarea clipă, se mustră singură: ”Wow, ușor cu prejudecățile, Jane”, își zise ea.

Din nou la birou, Jane contempla schimbările care urmau să se petreacă în viața ei în următoarele luni, când telefonul sună, era Sofia.

– Alo, da? Ia spune-mi, răspunse Jane.

– Nimic, domne, am sunat să văd ce faci șiii….. să mă ajuți să îmi aleg pantofii, zise Sofia pe un ton de fetiță.

– Da mă sigur, măcar acum cât sunt aici, răspunse Jane.

– Adică? întrebă Sofia.

– Plec cu jobul la Londra pentru patru luni.

– Bravo! exclamă prietena ei cu entuziasm – aoleu stai, nunta, petrecerea de burlăcițe? adăugă Sofia panicată.

– Nu sunt negociabile, dear ! Acolo am să fiu, spuse Jane.

Pe seară Jane sătea pe micul ei balcon cu o țigară între degete și un pahar de vin rece în față, admirându-și florile plantate cu grijă cu câteva luni în urmă: fusese o zi bună. Trăgând ușor o frunză îngălbenită de pe o mușcată roz, studiă suportul de lemn pe care stăteau ghivecele – fusese făcut de Patrick într-una din zilele în care ținuse să îi demonstreze că este bărbat priceput. Și uite așa, casa trăgea din nou de ea, iar pe locul rămas liber în mintea ei o nouă fantomă o bântuia, asemeni unei brize ușoare de vară: celălalt el….

 

 

 

41. Să aranjăm mătura

725Trecuseră doar două zile de când Patrick plecase val-vârtej din apartamentul lui Jane și de când Sebastian îi scrisese. Cel din urmă nu primise răspuns, după cum hotărâse Jane împreună cu fetele, pe când Patrick era pe cale să primească unul. Sofia îi spusese foarte ferm: ”Nu e perfect, dar are sânge în el, așa că mai dă-i o șansă”.

Trecându-și mâinile cu emoție peste rochia ei roșie pentru a o netezi, Jane stătea în fața barului lui Patrick. Nu îndrăznea parcă să intre, aștepta ca o întâmplare străină de ea să o tragă în interior. În realitate, habar n-avea ce urma să îi spună acestui bărbat. Că îl iubea? Că voia ceva pe bune și de lungă durată? Oare așa era? Mai avea încă nevoie să își plângă de milă despre cele întâmplate cu Sebastian? Erau brațele lui Patrick locul unde putea face asta? Cu siguranță așa ceva nu era prea cinstit din partea ei.

Dându-și seama că nu avea cum să rezolve nimic pe trotuarul prost asfaltat în care i se afundau ușor tocurile, Jane împinse ușa localului.

Înăuntru nu era foarte multă lume, seara de abia începea. Nic era la bar și își prezenta abilitățile de barman unui grup de străini deja trotilați. Patrick însă nu era de văzut. Nic o observă pe Jane și zâmbind îi făcu semn să vină către bar.

– Bună seara domnișoară, îi spuse el îmbrățișând-o peste tejghea, imediat termin cu transfrontalierii ăștia și ai toată atenția mea. Zis și făcut, în câteva clipe Nic era din nou în fața ei și începu să îi prepare un cocktail.

– Știu, v-ați certat, big-boss tună și fulgeră de câteva zile, a făcut inventarul de 3 ori până acum, îi spuse Nic zâmbind.

– Nu credeam că l-a afectat în vreun fel… zise Jane vizibil mirată.

– Serios? Cred că acum faci ce faceți voi femeile – ”Nu credeam că îi pasă dar în secret vreau să nu mai iasă din casă fără mine”, spuse Nic pe o voce feminină, dând din gene.

Jane râse și îi spuse

– Ești nesuferit, Eva n-ar fi fericită să te audă cum faci mișto de o gagică.

– Hai mă, glumesc doar, cât despre Eva poate oricând să mă disciplineze contabil, zise Nic cu un zâmbet ștrengar.

– Cred, spuse Jane, ai totuși idee unde e Patrick?

– În spate, la aprovizionare, acum tre să apară, îi răspunse Nic.

În minutele următoare Patrick își făcu apariția , cu părul dat pe spate, o cămașa descheiată neglijent, cu mânecile suflecate și acei blugi care erau făcuți ca pentru el – Jane nu putea decât să ofteze în gând. Oficial era o femeie superficială, orbită de aspectul fizic al unui bărbat – dar sincer, ce era rău în asta? “Totul”, își zise ea – îl iubești că te atrage sau pentru tot?

În timp ce Jane găzduia această dezbatere ”filosofică” în capul ei, Patrick veni către ea și din spatele barului  o întrebă pe un ton rece:

– Bună, te-a servit Nic cu ceva?

– Da mulțumesc, dar nu de aceea sunt aici, am putea să vorbim? zise Jane.

– Despre? întrebă el fără să clipească.

– Noi și ce s-a întâmplat, îi spuse Jane nesigură.

– Mă mir că ești aici și că nu te-ai așteptat să vin eu iar după tine, răspunse el dur.

– Hai că nu e chiar așa… îi zise Jane.

– Da mă rog, nu chiar așa, dar cam pe acolo. În fine, nu am chef să mă cert iar acest ”noi” va trebui să aștepte, e seară de muncă. Dacă vrei să rămâi până mă mai eliberez ca să putem vorbi la mine în birou ești bine venită, îi spuse Patrick.

Știa că era arogant, poate chiar nesimțit cu ea dar nu îi păsa. Patrick era încă furios pe ea și pe faptul că Jane fusese prezentă în mintea lui constant în ultimele zile.

Jane dădu din cap. Știa că nu era bine să aștepte, dar ceva în ea îi spunea că era timpul să lase de la ea. După două ore care i se părură o eternitate, Patrick se strecură lângă ea și luându-i ușor mâna o trase către o ușă din dreapta barului.

– Unde mergem? întrebă ea.

– La mine în birou, răspunse acesta.

Camera era relativ mică și plină de cutii cu băuturi și hârtii. Undeva într-un colț era un birou și două fotolii surpinzător de mici și ele. Patrick îi făcu un gest către ele iar Jane se așeză fără un cuvânt.

– Te ascult, se auzi vocea lui autoritară.

– Să știi că nu apreciez tonul ăsta superior, îi zise Jane scurt.

– Ai venit să vorbim, te ascult, dacă nu îți place felul în care o fac asta este, spuse Patrick zeflemitor.

Jane era deja iritată.

– În fine. Nu sunt ok cu felul în care s-a terminat discuția dintre noi de data trecută. Înțeleg de ce nu erai entuziasmat să mă văd cu ai tăi dar nu poți să o dai când caldă, când rece. Ori încercăm să fim împreună pe bune ori nu. Nu poți să te retragi de fiecare dată când mă apropii de spațiul tău. Știu că nici eu nu am fost consecventă în totalitate și cred că și intuiești de ce. Nu știu sigur dacă sunt pregătită să dau din nou atât de mult, dar știu sigur că nu vreau să am ceva complet fără perspective. Știu, asta vă face pe voi bărbații să fugiți ca dracul e tămâie, dar, sincer, nu am de gând să mă scuz pentru că vreau tot chiar dacă sunt capricioasă adesea. Am tăcut în trecut pe tema asta, de data asta însă, îmi pare rău, o să suferi tu consecințele. Poate e doar chimie între noi sau doar o nostalagie nerezolvată… nu știu. Oricum ar fi, nu vreau încă să renunț la tine, dar nici nu vreau să mi-o mai iau… mărturisi Jane.

Era surprinsă de propia ei confesiune care cumva o liniștise.

Patrick se uita la ea cu ochii lui verzi, pătrunzători și după câteva clipe spuse:

– Nici eu nu vreau să renunț, poate pentru că nu mi se pare prea masculin- zâmbi el, sau poate pentru că tu chiar mi-ai intrat pe sub piele și nu vreau să regret că n-am fost eu bărbatul acela care nu ți-a oferit chestii. Trăiesc însă de multă vreme cu mine și e nevoie de răbdare, pe care, din câte văd, a consumat-o papagalul ăla înaintea mea… și, da, înțeleg ce te sperie. Din păcate, eu nu pot acum decât să îți dau fiecare moment în parte, pe tot și cu totul… atât. Îl mai iubești? întrebă el dintr-o dată.

– Nu…dar urăsc că s-a distrus ce era, spuse Jane lăsând ochii în pământ.

– Iar eu unde intru în ecuația asta? o întrebă Patrick ridicându-i bărbia în sus cu tandrețe

– Aici, cu mine, spuse ea cu glasul tremurând. Detesta această vulnerabilitate dar nu se putea abține.

Patrick o sărută, încet și mai apoi din ce în ce mai aprins până mâinile ei erau pierdute în părul și de-a lungul spatelui lui, iar Patrick găsise accesul sub rochia ei. Dintr-o dată, o ridică și o așeză pe biroul pe care îl golise de hârtii cu o mișcare fermă a brațului. Zgomotul trecuse însă neobservat de Jane. Poate era doar atracția de ei, sau trecutul sau rănile ei, pentru moment însă cu picioarele înlănțuite în jurul taliei lui și mâinile lui flămânde pe trupul ei, erau doar ei doi…

***

Ceva timp mai târziu, Jane își aranja rochia.

– Îți stă bine în roșu, spuse Patrick cu un zâmbet ștrengar.

– Mulțumesc, zise Jane, auzi dar tu de ce ai aceste mături la tine în birou?

– Păi biroul ăsta a fost o debara înainte, răspunse Patrick.

– OMFG, tocmai am făcut sex într-o debara! exclamă Jane

– Practic da, hai recunoaște n-a fost așa incomod, zise Patrick zâmbind larg.

– Superb, mă simt ca un mop, zise Jane sarcastic.

– Un mop foarte sexy, însă, spuse Patrick sărutând-o pe gât.

Jane îl ciupi de fund și îi spuse râzând:

– Hai, ieși afară până nu începem iar să ne certăm. Patrick zâmbi și luând-o de mână descinseră amândoi în bar.

– Ce faci big boss ai făcut în sfârșit ordine în birou ăla ? răsună vocea lui Nic.

 

35. O revelație în intersecție

FotorCreated7532Ziua se scursese încet la birou, întocmai ca picăturile de ploaie ce șiroiau acum pe parbrizul mașinii lui Jane. Foarte multe gânduri roiau în capul ei – tot ce rămăsese neterminat la muncă, proiectul de recrutare a unei noi divizii de acum câteva luni care era în aer și, desigur, cei doi ei: Patrick și Sebastian.

Înaintând prin traficul din oraș, Jane își dădea seama ca era o femeie de aproape 30 de ani cu la fel de multe întrebări și îndoieli ca la 20 de ani. Partea proastă: apetitul ei pentru incertitudine însă, se diminuase considerabil în ultimii 10 ani. Un pic de liniște și poate un nou început nu sunau așa rău….

Un sunet asuriztor, urmat de mișcarea mașinii în direcția vehiclelor din dreapta ei, îi întrerupse gândurile în mod violent. Jane nu avu decât timp să se aplece pe scaunul din drepta, orice tentativă de a manevra volanul era inutilă din cauza forței cu care ceva îi împingea mașina din direcția opusă. Speriată, cu lacrimile deja scurgându-i-se pe obraji, Jane se gândea când le spusese alor ei ultima oară că îi iubește.

Preț de câteva secunde care îi părură o eternitate, Jane se văzu complet fără ieșire. Brusc, însă acel ceva care intrase în coliziune cu mașina ei, se opri. Jane auzi dintr-o dată o avalanșă de înjurături venind de afară urmate de un cap de bărbat la geamul ei, de acum complet spart.

– Ce faci proasto?!

Era singrul lucru pe care Jane îl înregistră când reuși să iasă din mașină. În 5 minute, poliția ajunsese la fața locului, iar ea habar n-avea când și cum se întâmplase asta. Fără să își dea prea bine seama ce face, degetele ei tastau deja numărul lui Patrick.

– Da, spune, se auzi pe un ton aspru vocea lui Patrick.

– Am făcut accident, îi spuse Jane izbucnind în lacrimi.

– Ești bine? Ai ieșit din mașină? întrebă el.

– Da, îi răspunse Jane.

– Unde ești? Ai chemat poliţia?

Jane îi dădu toate detalile atât de bine cât putu.

– Vin acolo! se mai auzi și Patrick închise telefonul.

Douăzeci de minute mai târziu, Jane era încă destul de inertă, însă nu suficient încât să nu protesteze la relatarea inexactă a posesorului de camion care intrase în ea. Patrick, în schimb, era stăpân pe situație și după încă alte 45 de minute, șoferul de camion se făcu vinovat, iar reparațile mașinii lui Jane aveau să fie făcute pe cheltuiala lui. Până atunci însă, Jane nu avea decât să se urce în mașina lui Patrick și să se lase condusă acasă.

Pe drum, Jane hotărî că era cazul să iasă din starea de domniță la ananghie și să îi spună ceva.

– Îți mulțumesc că ai venit să mă ajuți, nu cred că aș fi avut starea să îl chem pe tata. Mulțumesc încă o dată, sper că nu te-am pus în altă dificultate cu polițistul, spuse ea.

Patrick zâmbi știa exact unde bătea Jane.

– Nu, Jane, n-aș merge atât de departe. Chestia de atunci cu banii a fost o chestie singulară, sincer nici nu știu de ce am făcut-o, de obicei mă lăsau să plec pe vorbă bună. Nu te mai gândi acum la asta, lasă-mă să te duc acasă, îi spuse el strângându-i ușor mâna. Un gest atât de cald, Jane nu era sigură că îl merita, iar Patrick nu se putea abține.

Ajunși în apartamentul ei, Patrick nu așteptă să fie poftit, o urmă pe canapea, unde Jane se prăvăli punându-și capul între mâini.

– Vino încoace, o îndemnă el.

Fără proteste, Jane se lăsă cuprinsă de brațul lui Patrick și își lăsă capul pe umărul lui. Familiaritatea care își făcea mereu loc între ei, indiferent de timp și spațiu, era năucitoare. Pentru prima oară, Jane se simțea ”omul rău” care cere și refuză să dea ceva înapoi. Au stat așa, lipiți unul de celălalt, o bună bucată de vreme, până când telefonul lui Jane începu să sune.

– Ce faci? răsună vocea jovială a Alexandrei.

– Uite nu prea bine, tocmai am avut un accident cu mașina.

– Aoleu unde ești? Vin, unde vin? zise Alexandra alertă.

– Nu e nevoie, am chemat poliția… a venit Patrick după mine, îi zise Jane simțind bulversarea din tonul Alexandrei.

Cu toate acestea prietena ei nu îi puse prea multe întrebări. Ştia că trebuia să o lase pe Jane să se recalibreze în felul ei.

– Fetele? întrebă Patrick zâmbind.

– Da, Alexandra, răspunse Jane închizând telefonul.

– Țin foarte mult la tine, îi spuse el pe un ton blând.

– Da așa e, zise Jane zâmbind pentru prima oară în acea zi.

Jane își netezi rochia de acum extrem de șifonată și se așeză din nou lângă Patrick.

– Cred că îți datorez o explicație, un răspuns, ceva, mai ales acum. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat la ziua lui David și că nu ți-am zis de legătura dintre el și Sebastian. Adevărul este că am sperat că dacă o ignor suficient de mult o să dispară. Stupid, știu, zise Jane uitându-se la figura mirată a lui Patrick. Îmi dau seama că m-am transformat eu în omul acela, care de obicei nu îmi place, cel care îți trage covorul de sub picioare. Nu vreau să fiu așa, mai ales față de tine, adăugă ea.

–  De ce m-ai sunat pe mine azi? întrebă el foarte calm.

– Nu știu să îți spun exact, poate pentru că știam că mă pot baza pe tine sau poate pentru că, fie că îmi place sau nu, caut genul tău de protecție și sinceritate frustă. M-am săturat să mi se vândă iluzii, cumva cred că tu n-ai face asta, și totuși tocmai eu am ales să îți ascund ceva. Nu îl vreau pe Sebastian înapoi dar nici nu pot să pretind că mai sunt la fel ca înainte, înainte de el. Am crezut mereu că tipele care zic asta exagerează și iată-mă umblând în pantofii lor incomozi… spuse Jane suspinând.

Patrick zâmbi, Jane și pantofii ei.

– Nici eu nu mai sunt la fel, Jane, după ce femeia de care ți-am povestit m-a lăsat cu ochii în soare la altar. Poate că de aceea nu pot să îți mai dau exact ce ai avea tu nevoie acum. Amândoi avem iaurtul nostru și suflăm în el. Dar nici nu vreau să stau departe de tine, tu asta vrei? întrebă Patrick cu așteptare în voce.

– Nu, nu vreau asta, răspunse Jane surprizăor de sigură.

Poate era accidentul, poate erau vorbele lui pline de o înțelepciune neașteptată sau poate era ea, în sfârșit, gata să ia de la cineva ceva.

Patrick micșoră distanța dintre ei doi și o sărută – ușor, aproape imperceptibil.

– Rămâi aici astă seară, îi spuse ea încet. Patrick dădu din cap și fără nici un cuvânt o urmă în dormitor.

Pentru o seară, întinși pe pat, unul în brațele celuilalt, Jane putea fi o fată care căuta ceva iar Patrick un bărbat care știa ce vrea.

29. Flori, fete și bărbați

FotorCreated46523Jane se uita la buchetul de iriși și narcise galbene, care îi trona pe birou – un cadou de la Patrick. Florile fuseseră livrate cu o zi înainte, însoțite de un măr, cu mesajul: ”Permite-mi să-ți ispitesc amintirile și orice altceva vrei tu. Îmi pare rău ca nu ne putem vedea azi. Să ai o zi fumoasă, femeie!”.

Mesajul o făcuse să zâmbească pentru prima oară de la întâlnirea cu David, colegul lui Sebastian.

Acum, însă, după încă o noapte nedormită, de data asta din cauza gândului că o reîntâlnire cu Sebastian era iminentă – florile de pe biroul ei erau doar flori.

– N-ai apucat încă să vorbești cu el despre Sebastian? o întrebă Eva, întrerupându-i șirul de gânduri.

– Nu, astăzi ne vedem. Nici nu știu dacă vreau să fac asta, răspunse Jane.

– Ai zis că te mai gândești. Să înțeleg că te-ai hotărât să taci? Foarte neobișnuit pentru tine, îi spuse Eva pe un ton înțelegător.

Ce e drept, cu o seară înainte, când făcuse turul telefoanelor ca să vorbească cu fiecare dintre fete, Jane nu se arătase încă hotărâtă să facă nimic. Acum, însă, perspectiva de a deschide cutia Pandorei, sau mai bine zis cutia lui Sebastian, cu Patrick, nu i se părea deloc tentantă.

– Da, știu, poate e timpul să ascund și eu ceva. Pe Sebastian chestia asta l-a servit bine, nu? zise Jane cu resentiment în voce.

– Poate, dar tu nu ești el. Iar el e un cretin, spuse Eva cu convingere.

Jane zâmbi, dintre toate fetele Eva fusese cea mai puțin înțelegătoare cu Sebastian. După despărțire, Eva îi recunoscuse lui Jane că mereu avusese un sentiment ciudat față de Sebastian, nu spusese nimic despre asta pentru că ”la urma urmei nu sunt ghicitoare sau cititoare de aură – mie îmi plac datele palpabile”.

– Și cu Nic care e treaba? întrebă Jane, vrând să deturneze atenția de la ea.

– Nimic momentan, am vorbit de câteva ori,  e altceva și asta îmi place. Observ că vrei să schimbăm subiectul, orice se întâmplă suntem aici la datorie, spuse Eva cu o voce încurajatoare.

***

După program, înapoi acasă, Jane îl aștepta pe Patrick. Soneria răsună în casă, Jane deschise ușa, iar Patrick își lipi instant buzele de ale ei. Un gest care altă dată i-ar fi trimis senzații delicioase până în vârful degetelor. Acum, însă, Jane se simțea sufocată de apropierea acestui bărbat care se voia a fi al ei. Era sătulă să vorbească despre Sebastian cu oricine, cu atât mai mult cu Patrick. Își dorise un început nou, care, însă, părea să fugă de ea ca dracul de tămâie. Și totuși, se simțea groaznic să ascundă lucruri. Aparent rămăsese cu o lecție învățată din povestea cu Sebastian – minciuna.

– Ce se întâmplă? întrebă Patrick pe un ton blând ridicându-i bărbia spre el, astfel încât Jane să îl poată privi în ochi. Patrick știa că ceva era în neregulă cu ea de câteva zile. Nu întrebase până acum așteptând-o pe ea să îi spună.

– Nimic, spuse Jane trăgându-se din brațele lui.

– Iubito, nu-mi insulta inteligența. Cunosc textul ăsta cu ”nimic”. În traducere liberă, la voi, femeile, înseamnă totul. Așa că vreau să știu tot ce e de știut legat de starea ta, spuse Patrick ferm. Știa că lui Jane nu îi plăcea să fie presată, dar ceva îi spunea că de data asta trebuia să insiste.

– Așa cum îmi spui și tu lucruri doar când îți convine? zise Jane răspicat.

– Iar ne întoarcem la faza cu plantatul copacilor? Gata, s-a întâmplat. Hai să trecem peste, decât dacă îți face plăcere să ții o evidență a așa-ziselor  mele greșeli. Ai și microfoane în casă, lucrezi la Servicii? spuse Patrick foarte calm.

– Wow, suferim un pic de mania persecuției, zise Jane. Sângele i se urcase deja în obraji și avea senzația că ori urma să îl pleznească pe Patrick sau avea să înceapă să plângă de nervi. Discuția luase o întorsătură urâtă și puțin absurdă.

Patrick își încleștă un pic maxilarele încercând să se liniștească. Așa nervoasă cum era, Jane nu putea nega cât de atrăgătoare erau trăsăturile feței lui. Bărbia bine arcuită, ochii pătrunzători și semnele unei bărbi de a doua zi, făceau din el un  exemplar foarte masculin. Ce contrast incredibil între înfățișarea lui Patrick și chipul aparent blând a lui Sebastian. Jane închise ochii plină de frustrare, era acum convinsă ca mintea ei funcționa constant pe două coloane comparative între cei doi bărbați din viața ei.

– Nu, nu sufăr de nimic, stau bine și cu colesterolul. Vreau doar să vorbești cu mine și să îmi spui ce ai pățit. Și asta face parte din chestia asta dintre noi, zise Patrick pe un ton mai liniștit.

– Mă bucur că acum ești dispus să împarți și alte lucuri cu mine în afară de pat. Corecție: eu să împart lucruri cu tine în ”chestia asta”, spuse Jane furioasă.

– Sunt gata să îți zic orice vrei să știi. Când ești pregătită să vorbești și să asculți, știi unde mă găsești, rosti Patrick cu răceală.

Într-un moment se auzi ușa de la intrare trântindu-se. Patrick nu mai era, iar Jane putea să se bucure de compania lacrimilor ei.

28. Nu umbla ca bărbatul cu cortul

12822072_10208579394220799_1617149223_nJane se trezi în mijlocul nopţii brusc, fără să își dea seama din primele momente ce se întâmplase. Respira greu şi, deşi trăgea mult aer în piept, avea senzaţia că oxigenul nu ajungea în plămânii ei. Nu era prima oară când un atac de panică o trezea din somn.

Stând aşa un minut, nemişcată, încercând să se dumirească şi să-şi controleze respiraţia, îşi aminti totul: acelaşi vis, seară de seară, care îi măcina somnul de câteva săptămâni bune. Deşi decorul se schimba de fiecare dată, acţiunea era aceeaşi: Sebastian cu o altă ea. Aceasta, era însă o proiecție în totalitate a imaginației lui Jane, fără nici o asemănare cu femeia care îi stârnise în realitate interesul lui.

Niciodată în viaţa ei, Jane nu fusese capabilă să distingă atât de bine trăsăturile unei persoane necunoscute, prezente doar într-un vis. Acum trează, faţa femeii, pe care Sebastian o ţinea mândru de mână, îi părea cumva cunoscut de oarecare, putea fi oricine.

Nu înţelegea de ce i se întâmplă asta. De ce, brusc după atât de mult timp, avea senzația că îl vede pe stradă sau la cumpărături. Şi apoi, seară de seară, în visele ei, care deveniseră acum coşmaruri.

Jane se ridică din pat, deschise larg geamul şi inspiră adânc aerul îngheţat de afară. Nu puteau fi mai mult de 2, 3 grade. În doar câteva secunde, Jane începu să îşi simtă plămânii funcţionând şi să se calmeze.

“Vise despre sexul cu Patrick nu puteam să am şi eu… bine că visez asta!” îşi spuse Jane în barbă.

Câteva minute mai târziu, Jane se afla din nou în pat, somnul însă nu mai părea să fie cu ea. Toate detaliile vivide ale coşmarului o bântuiau acum.

La un moment dat, chiar îi trecu prin cap să pună mâna pe telefon şi să îl sune pe Sebastian, chiar dacă era lipsit de sens. Ce i-ar fi putut el spune la 3 dimineaţa? Iar Jane cu siguranță s-ar fi simţit penibil şi el probabil nu ar fi înţeles nimic din reproşurile şi ţipetele ei…

A doua zi, la birou, se simţea încă urmărită de coşmarul de noaptea trecută, iar lipsa somnului aproape că nici nu avea loc de amintirea imaginilor cu pricina. Cu toate acestea, Jane se ascunse de “elefantul” care era pe urmele ei prin rapoarte, interviuri, telefoane şi mailuri. Sau cel puţin încercă.

Când programul de la birou se termină, Jane decise să evite mersul acasă și hotărî, în schimb, să îşi ocupe mintea cu Patrick. Se urcă în maşină şi porni spre barul lui. Când intră în el pe nepusă masă, Patrick o zări imediat şi se îndreptă bucuros spre ea.

– Bună seara, bună seara! Te mai trimit şi altă dată la birou, domnişoară. Văd că te învaţă să faci surprize frumoase! spuse Patrick.

Jane încerca să îşi lipească de faţă un zâmbet larg, care să ascundă apăsarea, pe care o purtase cu ea întreaga zi. Deschise larg braţele şi se lipii de corpul lui Patrick, fără să spună nimic. Cumva, căldura trupului lui o mai liniştea puţin.

– Unii dintre prietenii mei sunt aici, hai să-i cunoşti! spuse Patrick trăgând-o uşor de mână.

Ajunsă la masa cu pricina, Jane se simțea aproape încolțită de cantitatea mare de testosteron:

– Bună seara, domnilor! spuse ea suficient de tare încât să le acopere entuziasmul.

Cei şase bărbaţi se opriră brusc şi se uitară la ea, măsurând-o din cap până în picioare. Cât de mult ura Jane acest fel de comportament!

După câteva secunde, unul dintre ei spuse:

– Tu trebuie să fii Jane! Am auzit multe despre tine… atât de multe încât începusem să mă întreb dacă exişti cu adevărat. Eu sunt David, poţi să te aşezi lângă mine, cred că avem multe de discutat…

Bărbatul întinse atunci mâna către Jane. Aceasta răspunse gestului după care se întoarse şi îi şopti lui Patrick la ureche:

– Aşa sunt toţi?

– Aşa cum? Nu-l lua în seamă pe David, îi plac prea mult femeile… sincer, doar pe el îl cunosc foarte bine. Restul de la masă sunt colegii lui de birou, răspunse Patrick.

În următoarele minute, Jane şi Patrick luară loc la masă alături de ei şi Jane descoperi că David nu era atât de rău precum îşi imaginase. Un pic plin de el, de familie bună, la fel ca Patrick, şi absolvent al unei Facultăţi de Marketing. El şi Patrick se cunoşteau de pe vremea liceului şi rămăseseră în relaţii foarte bune, deşi fiecare îşi alesese un alt drum în viaţă. În timp ce Patrick plecase în Africa să facă voluntariat, David se angajase la departamentul de Vânzări al unei companii de top, unde făcuse carieră. Printre colegii lui, era un fel de legendă. Toţi se uitau cu invidie la cel care, în ultimii 5 ani, de când lucra pentru firmă, nu ratase niciun target în nicio lună. Colegii îl luaseră peste picior acuzându-l de metode neortodoxe prin care își atingea scopurile. Adevărul însă era că David era pur şi simplu născut cu „Vânzările” în sânge.

Jane se uita la el în timp ce acesta îi povestea cu înflăcărare despre locul lui de muncă. Se vedea că e mândru de poziţia lui şi că nu salariul mare era ceea ce îl anima.

La un moment dat, Jane îi întrerupse monologul cu o scurtă întrebare.

– Scuză-mă, unde ziceai că lucraţi voi? La Prest IT?

– Da, eu şi colegii mei de aici de la masă…lipsesc câţiva în schimb…

Pentru David, berile care nu mai încetau să fie aduse la masă începuseră să îşi facă efectul şi să îi afecteze un pic coerenţa.

Jane, care acum făcuse ochii mari, se uita pierdută la el:

– Aveaţi sediul acolo, în clădirea de birouri de lângă Sala Polivalentă, la Grand Tower?

– Da, acolo aveam. Dar ne-am mutat acum destulă vreme, 2 ani cred, prin primăvară. Vai ce spectacol a fost atunci cu mutarea. Nimănui nu i-a convenit să ne mutăm. Era mult mai comod acolo, aveam toţi clienţii foarte aproape. Avem un coleg care locuieşte destul de aproape de fosta clădire şi ajungea foarte uşor la birou. Sebastian îl cheamă, nu a putut să vină în seara asta, dar poate îl vei cunoaşte la un moment dat. A fost distrus când s-a anunţat că ne mutăm din clădire,deși era de puțină vreme la noi în firmă. A încercat să ne scoată pe toţi la protest. El zicea că nu pleacă de acolo, că el pe biroul ăla a semnat contractul de muncă, nu la mama naibii, pe bulevardul Blaşcovici, unde lucrăm acum…

Jane nu mai putea spune nimic, nici că ea încă lucra acolo, nici cine fusese Sebastian pentru ea. Rămase înmărmurită în timp ce David își continua nestingherit povestea despre care cartiere din oraş erau bune pentru făcut business şi care nu. Jane nu se mai putea gândi decât la un singur lucru: la o conversaţie, pe care o avusese într-o după-amiază de primăvară, cu vreo câteva luni înainte ca viaţa ei să se schimbe şi Sebastian să plece.

Pe vremea aceea, Jane şi Sebastian ieşeau zilnic din aceeaşi clădire, dar rar o făceau în acelaşi timp.

– Hei, ce faci? spusese el, îndreptându-se spre ea.

– Bine. Tu? Mi-e foame, mergem să mâncăm ceva? răspunse Jane.

– Da, sigur. Unde vrei tu, răspunse el. Dar să fie bună mâncarea. Şi poate găsim şi un restaurant cu terasă. Şi nici să nu îmi ceară 80 de lei pe o salată. Hai că vedem noi pe drum, răspunse el. Să vezi ce s-a întâmplat azi. Am fost anunţaţi că ne mută birourile undeva pe bulevardul Blaşcovici. Cică nu mai stăm decât câteva săptămâni aici.

– Serios? întrebă atunci Jane.

– Mor de nervi. Era atât de mişto aici. Știi doar cum cad eu dimineaţa din pat direct la birou. Plus că nici nu vom mai fi în aceeași clădire, spusese el sărutându-i mâna.

– E, hai, nu exagera şi tu acum, că nu e sfârşitul lumii, e doar o mutare de birou şi nici nu e aşa departe, răspunse Jane. Plus că nu ar strica să devii şi tu un pic mai matinal.

– Da mă, dar toţi clienţii noștri erau aici în zonă, era aşa uşor să ajungi la ei, nici nu trebuia să iau maşina când era cald afară. Mergeam pe jos…

Discuţia continuase atunci şi la cină, după vreo 30 de minute în care schimbaseră 3 restaurante şi 2 locuri de parcare. Aşa erau ei. Mai nehotărâţi. Sau poate mai mult el? Pentru Jane, nimic nu părea în neregulă cu asta, atunci.