44. Ginecologul, terapia de grup și plantele

lopJane se uita la licoarea roz din paharul de cocktail, cu picior perfect de sticlă, și se întreba de ce viața ei nu putea sa aibă aceleași contururi clare.

În mod neașteptat ajunsese prima la locul unde urma să se vadă cu fetele – un restaurant nou și simandicos cu bărbați plini de bani și femei parcă desenate – un pic incomfortabil. La masa de lângă, o femeie foarte frumoasă îi spunea în mod complice chelnerului:

– Să îmi ții masa asta te rog, am rezervare până pe după-amiază, îl duc la aeroport și mă întorc cu altul. Chelnerul dădu aprobator din cap în timp ce se uita la bărbatul străin care stătea lângă ea.

”Cine ar fi crezut că transferurile la aeroport sunt așa lucrative”, își zise Jane zâmbind în sinea ei.

– Bunăăă, se auzi vocea inconfundabilă a Evei, scuze de întârziere, închidere de lună ce să faci, Sofia și Alexandra parchează și ele acum.

– Nu e o problemă, răspunse Jane, mi-ați dat timp să studiez societatea din jur.

– Da, clar, zise Eva zâmbind.

Tocmai atunci își făcură apariția Sofia și Alexandra. După ce se îmbrățișară și băuturile fură instalate pe masă, întrebările la adresa lui Jane începură să curgă.

– Ce faci femeie cu cei doi bărbați  din viața ta? o întrebă Sofia foarte direct.

– Care doi? Patrick și-a făcut literalmente bagajele și s-a cărat, iar Sebastian trimite mesaje criptice ca un licean în călduri, răspunse Jane exasperată.

– Eh, hai că nu e chiar așa, cred că dacă îl vrei pe Patrick înapoi mai e o portiță acolo, zise Alexandra cu optimisul ei obișnuit.

– Și să îi ofer ce? în momentul ăsta mă port ca Sebastian și nu vreau asta. E o perioadă proastă pentru mine să fiu pe bune cu Patrick, poate chiar cu oricine. Aparent sunt și mai sechelată decât credeam. E penibil, nu par să mă pot aduna așa că mai bine îl las să plece.

– Ții la vreunul din ei? o întrebă Sofia. Nu mă înțelege greșit, nu e nici o problemă dacă nu simți nimic pentru unul din ei și ai nevoie de validare ca să mergi mai departe, adăugă aceasta.

– Ok, asta este oribil, zise Eva contrariată.

– Da este, dar știi că uneori e adevărat, spuse Alexandra pe un ton gânditor.

– Poate părea ciudat având în vedere ezitarea mea dar chiar țin la Patrick, n-am însă curaj să risc să fiu în continuare persoana de căcat doar ca să îl păstrez. Îmi e teribil de dor de el. Azi când eram la ginecolog unde am avut această experiență ușor ireală de care sigur am fi făcut mișto împreună, mi-am dorit foarte mult să îl sun.

– Aoleu, ai pățit ceva? întrebă Eva îngrijorată.

– Nu, aparent ai nevoie de control ginecologic ca să îți reînoiești carnetul.

– De ce? Le e teamă că uterul te împiedică să conduci? întrebă Alexandra mirată.

– Fac control și bărbaților ? Ștefan trebuie să își reînoiască carnetul și aș vedea potențial de multe glume aici, zise Sofia chicotind.

– Nu, doar femeilor, este de fapt o metodă de a strânge date despre starea de sănătate a populației, replică Jane.

– #femeilesuntbolnave, zise Sofia ironic.

– Toate ca toate, dar tipa care mi-a făcut controlul cred că a fost explorator într-o altă viață, jur, căuta drumul către tropice pe acolo. La un moment dat, am vrut să îi spun ca nu este o zonă detașabilă, spuse Jane cu patos.

Eva, Sofia și Alexandra râdeau cu poftă.

– Auzi, crezi că de aici le vine unor bărbați ideea că e de gumă și că se poate trage în toate direcțile? întrebă Eva pe un ton jucăuș.

– De ce dear, Nic așa crede? Lasă că e în creștere, zise Alexandra râzând.

Sofia o ciupi de braț.

– Nu, ripostă Eva zâmbind.

– Nu știu fetelor, cert este că am mers la ginecolog și era să plec cu o infecție urinară.

Cele patru femei izbuniră în râs. Cu atmosfera destinsă și dramele lui Jane lăsate pentru moment în urmă, timpul era perfect pentru a vorbi de petrecerea burlăcițelor, buchete, rochii și planurile pentru zilele de vară care se instalaseră deja.

Alexandra acceptase oferta de a prelua postul de editor șef, deși fetele o avertizaseră că legătura ei cu Robert, care cumpărase revista avea să stârnească un val de vorbe despre ea în piață. Alexandra era însă hotărâtă. Eva continua să se poarte ca o adolescentă amorezată și se pregătea de primul weekend cu Nic la munte cu cortul, spre deliciul prietenelor ei.

– Eu am o singură întrebare: cum rezolvi cu toaleta? Sau mergi la cules de plante pentru ”plafarul tău”? întrebă Jane amuzată.

Sofia și Alexandra își stăpâneau cu greu râsul.

– Sunteți niște snoabe, răspunse Eva aparent vexată.

– Las-o mă, îi place de el, normal că merge pe munte după el, spuse Alexandra cu o voce plină de afecțiune.

Următoarele câteva ore se scurseră pe nesimțite, până când, rămase în fața restuarantului, Jane și Eva așteptau taxiul.

– Îl voi suna pe Sebastian și mă voi vedea cu el, zise Jane din senin.

– Foarte bine, cum zici tu mereu: taie răul de la rădacină! spuse Eva ferm.

Advertisements

43. Final: trageți cortina!

28653Jane se uita la bărbatul din fața ei care îndesa în grabă câteva tricouri într-o geantă. Încordat și cu o înfățișare care putea speria copii, Patrick își strângea cele câteva lucruri pe care le lăsase în apartamentul ei pe parcursul relației lor.

Relație…. ce cuvânt straniu, carusel, casă bântuită sau circ ar fi fost cuvinte mai potrivite să descrie ce se petrecuse între ei de când reapăruse în viața ei, toamna trecută.

Iar acum pleca… a cui era vina? De data asta: a ei…

***

Cu câteva ore în urmă

Brațele lui Patrick îi înconjurau talia și respirația lui caldă îi gâdila ușor gâtul de fiecare dată când îi spunea ceva la ureche. Erau la un concert al unei formații pe care Nic le-o recomandase, într-un bar mic decorat în stilul erei prohibiției. Ca să nu facă notă discordantă, Jane și Patrick erau și ei îmbrăcați în temă.

– Arăți foarte bine, îi spuse el trecându-și mâna prin franjurile rochiei lui Jane.

– Mulțumesc, domnule Golescu, și dumneavoastră sunteți foarte chipeș, zise Jane întorcând capul spre el.

– ”Chipeș”, repetă Patrick amuzat, cuvântul ăsta chiar a ieșit de mult la pensie.

– Anii ’20, ce vrei, mă adaptez, răspunse Jane.

– Ești foarte adaptabilă, spuse el sărutând-o.

Momentul fu întrerupt de David, care își făcea loc printre ceilalți spectatori.

– Gata! Am ajuns, zise el trăgându-și sufletul.

– Doar tu? întrebă Patrick.

– Da, ar fi trebuit să vină și câțiva colegi de birou dar au renunțat în ultima clipă. Poate vine Sebastian, voi vă știți, nu? Mi-a și zis că v-ați întâlnit acum câteva săptămâni, spuse David foarte relaxat.

Jane îngheță, brațele lui Patrick se încordară în jurul ei și în secunda următoare se scuză și se duse spre ieșirea barului.

– Am zis ceva greșit? întrebă David mirat.

– Nu, doar că Sebastian și cu mine….am fost împreună, zise Jane pornind în căutarea lui Patrick. David nu avu timp să răspundă sau să își îndrepte privirea plină de reproș către ea.

***

Prezent

– Te rog nu pleca, îi spuse Jane pe un ton rugător. Vocea îi tremura deja și simțea că lacrimile nu sunt prea departe.

– De ce să nu plec, iubito? îi spuse el ironic. Ai nevoie de un fraier de serviciu în timp ce alergi după altul?

– Nu, Doamne, ți-am zis în mașină, am dat nas în nas din greșeală. Eva poate să confirme. Nu te mint, zise Jane, știi că urăsc să mint.

– Da știu, cu toate astea nici cu adevărul nu stai prea bine, spuse el acru.

Jane lăsă capul în jos. Patrick avea dreptate. Ironia era că ea îl blamase pe Sebastian pentru tot ce îi ascunsese. Acum însă nu era sigură că ea era cu mult mai bună.

– Îmi pare atât de rău, îi spuse Jane cu lacrimi în ochi.

Patrick se uită la ea, ura să o vadă plângând. Poate era prea sentimental, sau poate în ochii lui ea era încă fetița din școală plângând cu sughițuri pentru că fusese dată afară de la cor de față cu toată clasa pentru că avea o voce proastă. Patrick închise ochii și înghiți în sec încercând să se calmeze.

– Jane, nu putem continua așa. Tu nu ai terminat cu el. În mintea ta el e încă acolo. De ce căcat, nu știu. Ce știu este că nu vreau să fiu varianta de rezervă. Eu nu sunt un tip de rezervă pentru nimeni, iar tu pentru mine ești prima opțiune, zise Patrick pe un ton sigur.

– Nu ești de rezervă, răspunse Jane, nu sunt pregătită să renunț la noi…adăugă ea.

– Eu însă da, spuse Patrick încet, ai încă lucruri de clarificat, iar eu m-am săturat să mă alerge constant trecutul tău. Nu vreau să plătesc eu pentru păcatele lui sau regretele tale. Cine știe poate și pe noi doi ne-a cam alergat trecutul nostru.

– Ai dreptate, și tu ai totuși un trecut pe care încă îl porți cu tine, îi zise Jane referindu-se la logodna eșuată a lui Patrick.

– Cu atât mai mult atunci, trebuie să încheiăm, zise el pe un ton rece.

– Poate nu crezi dar chiar te iubesc, spuse Jane utându-se în gol. Nu știa de ce spunea asta, era sigură că nu avea să schimbe cu nimic lucrurile. Gândul însă că Patrick ar putea crede că era o jucărie pentru ea îi tăia respirația.

– Știu, și eu mă simt la fel. Aparent nu este de ajuns….spuse Patrick cu un nod în gât.

Jane nu știa când ajunseseră amândoi în hol. Patrick se uită încă o dată la ea cu ochii aceia pătrunzători și de acum triști. De data asta ușa nu se trânti ci se închise ușor. Jane era imobilizată în fața ei, inima îi bătea și simțea cum extremitățile i se răciseră complet. Spectacolul se încheiase, iar rolul ei de personaj negativ fusese convingător.

– Acum chiar a plecat…. spuse ea în telefon.

40. Scandal în familie

FotorCreated4896– Bună seara prințeso, se auzi vocea ușor guturală a lui Patrick când Jane îi deschise ușa apartamentului.

Patrick nu mai fuma de ceva vreme dar parcă ceva din răgușeala dată de țigări îi rămăsese în glas, sau poate era doar în mintea lui Jane. Ce era însă sigur era că, în seara asta, ea avea să dea uitării amintirea întâlnirii accidentale cu Sebastian și să se refugieze în brațele bărbatului din fața ei.

– Intonația de cârciumar îți mai lipsește că… în rest ești de acolo, spuse ea râzând.

– Păpușe, eu este cârciumar pe bune, spuse Patrick ducând jocul mai departe.

Jane îl ciupi ușor de braț iar el o cuprinse de mijloc pentru ca mai apoi să o sărute.

– Eu tot zic că ești prințesă. Vorba aceea, îți sticleau ochii în fața magazinului ăla cu produse Disney, îi spuse Patrick mângâind-o ușor pe cap.

Jane se înroși – Patrick avea întotdeuna o atitudine paternă față de obiceiurile ei copilărești. Aproape că avea senzația că îi spunea mereu: ”Ești mică, mă”.

– N-am 5 ani, răspunse Jane strâmbând din nas în glumă.

– O nu, răspunse Patrick cu atenția focusată de acum pe piciorul gol al lui Jane care se întrezărea din crăpătura halatului.

Jane râse cu poftă.

– Să știi că nu vorbesc cu picioarele, îi zise ea zâmbind.

– Nu. Dar ai putea, răspunse Patrick cu un surâs în colțul gurii.

Jane se înroși din nou, atitudinea directă și sexual deliberată a lui Patrick o surprindea de fiecare dată, nu pentru că era cumva regina inocenței sau pentru că ceilalți bărbați din viața ei îi citiseră din ghidul femeii măritate de la 1800, ci pentru că Patrick știa mereu ce voia și n-avea vreo reținere să exprime asta. Era mereu fără ezitări, fără nehotărâri dar și fără promisiuni. Era foarte diferit față de cei de dinante și mai ales față de Sebastian.

Jane nici nu apucase bine să alunge gândurile din capul ei că și simți răcoarea cearșafului de sub ceafa ei și respirația caldă a lui Patrick care o săruta pe gât. Cu greutatea corpului lui bântuind deasupra ei, Jane se simțea și ea sigură, sigură că e fericită.

Dimineața sosi parcă prea repede și după ce reușiră să se desprindă de pat, Jane și Patrick stăteau la masa din bucătărie sorbind cafea și sorbindu-se din priviri.

– Azi avem zi full împreună, daia romantică? zise el zâmbind.

– Da, avem. Ce mă distrează zâmbetul ăsta tâmp pe care îl afișezi pe față când vorbești de chestii siropoase, zise Jane cu un surâs larg.

– Nu e tâmp iubito, e viril, replică Patrick pe un ton foarte serios, după care izbucniră amândoi în râs. Brusc se auzi sunetul unui mesaj. Patrick aruncă un ochi la telefonul lui și se încruntă dintr-o dată.

– Căcat! exclamă el.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Jane.

– Nimic, ai mei sunt în oraș și vor să luăm prânzul, cred că va trebui să întrerupem ziua romantică până pe seară, îi zise Patrick.

– Dar știi că pot să vin cu tine și apoi ne vedem de treaba noastră, spuse Jane.

– Nu cred că este cazul, îi răspunse Patrick scurt.

– Cum adică? întrebă Jane ușor indignată.

– Nu e ca și cum suntem căsătoriți și cu copii și e musai să ne vedem cu părinții, în plus îi știi din școală pe ai mei, replică el exasperat.

– Tocmai, nu văd care e problema, dar poate e cazul sa îmi faci o listă cu ce persoane din viața ta pot să văd în calitate de… da chiar, în calitate de ce, Patrick? Că și cu prietenii ai ezitat să îmi faci cunoștință – tu acest bărbat sigur de ce vrea și ce trebuie, îi zise Jane pe un ton extrem de ironic.

Patrick se uită la ea cu încrâncenare și îi spuse pe un ton dur:

– Ți-am spus foate clar care este relația mea, de rahat, cu ai mei, mai mult decât atât, ți-am spus și de ce. Eu mă văd cu ei din obligație, nu din plăcere. Cât despre restul doleanțelor tale sunt complet exagerate, doar pentru că nu mi-am afișat prietenii instant, nu înseamnă că nu reprezinți ceva pentru mine. Am fost împreună la Paris nu? Unde te-ai văzut cu soră-mea… Este nebunie să ajugem mereu la certurile astea de căcat, lucrurile înre noi nu ar trebui să fie așa grele, ar trebui să mai meargă și de la sine.

Jane simțea că ia foc, ”de la sine, de la sine” – ura cu toată ființa ei această frază.

– A, deci eu sunt problema, să înțeleg? Eu sunt aiurea, că nu te-am taxat pentru faptul că citez: nu știi ce e chestia asta dintre noi, sau dacă poți să îmi dai ceva mai mult sau că îți pasă – că doamne ferește să folosim cuvinte prea mari pe care nu le înțelegem. Pentru un bărbat atât de sigur pe el nu pari să ai decât o certitudine, dimensiunea patului, îi zise Jane acră.

– Și cu toate astea nu te plângi niciodată, îi replică el sec.

– Superb! spuse Jane ridicând mâinile în aer.

– Ce vrei? Să îți promit și eu lucruri și să îți trag apoi covorul de sub picioare ca papagalul ăla infect care te-a părăsit? Să te fac și eu să te simți că nu ești suficient de bună? Dar cine știe poate atunci ai fi mai constantă, că de ceva vreme ești mai volatilă decât încălzirea globală – să mă întreb și eu de ce oare? Nu-s prost să știi. Și da, îmi pasă de tine, în traducere liberă, te iubesc  – îmi cer scuze că nu am folosit exprimarea potrivită pentru tine, încheie Patrick respirând adânc cu pumnii ușor încleștați pe lângă corp.

Jane era înfuriată, rănită, șocată și complet dezarmată de o declarație de dragoste în mijlocul unei furtuni de insulte. În mod normal, ar fi lăsat de la ea dar după tot ce se întâmplase voia să fie suficient de bună, pentru ea însăși:

– Atunci pleacă, dacă asta vrei, ușa e a ta, aparent ai treabă și te rețin, îi spuse ea pe un ton glaciar.

Lui Patrick nu-i venea să creadă că ajunseseră aici de la o întâlnire banală cu părinții, nu putea să nege că atitudinea lui Jane îl rănea, dar nu avea de gând să o arate sau să nu răsucească și el cuțitul:

– Stai liniștită, nu mai am nici un motiv să stau, replică el zeflemitor.

Peste câteva momente ușa de la intrare se trânti iar Jane izbucni în plâns. Sunetul unui mesaj se auzi de pe masă, cu privirea încețoșată Jane îl citi: Sebastian – ”Ce faci?”

”Plâng, boule!” lăsă să îi răsune vocea în camera de acum goală.

39. Pauză de masă cu cântec

pauza 1Trecuse o săptămână de când Jane încerca să decidă dacă vrea sau nu să stea de vorbă cu Sebastian. În fiecare dimineaţă, se trezea speriată de o posibilă conversaţie reală, gând pe care îl acoperea până la finalul zilei cu probleme de serviciu, ieşiri cu fetele şi câteva perechi scumpe de pantofi, cumpărate în grabă, după birou și bineînțeles cu brațele lui Patrick.

Cu toate astea, în fiecare seară, când punea capul pe pernă, în patul ei confortabil, îşi aducea aminte de cuvintele Alexandrei: „La plecare, Sebastian ne-a oprit şi ne-a rugat să-ţi spunem să-l suni”.

– Nu înţeleg de ce să îl sun eu pe el. Să mă sune el pe mine dacă are ceva atât de important să îmi comunice. Cât tupeu! îi spunea Jane Evei, în timp ce aranja nişte spaghete într-o farfurie.

Era conversaţia obişnuită pe care cele două fete o aveau în pauza de masă. Eva stătea cuminte în faţa lui Jane şi asezona o salată, încercând să îşi asculte prietena.

– Jane, nu obseda pe această idee. Dacă trebuie să îl suni sau cum a spus el asta sau ce vrea să îţi zică. Îţi pui toate aceste întrebări ca să eviţi a răspunde la întrebarea care contează cu adevărat. Tu vrei să vorbeşti cu el? Crezi că te-ar ajuta?

– Nu ştiu. Depinde ce are de spus, răspunse Jane.

– Dacă vrei să te alegi cu ceva din această conversaţie trebuie să încetezi să îi mai dai lui puterea. Gândeşte-te la ce ai vrea tu să îi spui lui. De ce trebuie să fie din nou despre ce vrea el şi despre ce o să spună el? A fost 3 ani şi ceva totul despre el, nu crezi că e momentul să fie şi despre tine? întrebă Eva.

– Ba da, ştiu că ai dreptate… răspunse Jane în timp ce îşi ridică privirea către intrarea în restaurant.

Uşa se deschise şi o faţă puţin dezorientată se putea vedea de dincolo de geamul separeului în care se aflau cele două feme. Jane încremeni. În faţa ușii se afla Sebastian. Privirea lui se întâlnise acum cu a ei şi ochii ei nu mai aveau unde să fugă. Aproape că se auzeau unul pe altul gândind. El se stăpânea cu greu să nu alerge spre masa ei, iar ea şi-ar fi dorit să fugă afară din restaurant la fel ca un iepure speriat de sunetul unei puști.

Câteva secunde mai târziu, Sebastian era în faţa ei.

– Ce faci? Poftă bună, spuse el.

Se îndreptă apoi către Eva.

– Te pup, Eva. Ce faci? cum merge contabilitatea? Toate bune?

– Da, totul e bine… răspunse aceasta încurcată.

Sebastian se întoarse înapoi către Jane.

– Așteptam să mă suni. Nu ți-au zis fetele?

– Ba mi-au spus, răspunse Jane încercând vizibil să își adune încredere în ea. Nu înțeleg exact de ce ai decis că prietenii mei funcționează pe post de mesageri. Dacă ai ceva de spus, spune-o. Nu le pune pe fete să îți facă treaba.

– Vrei să discutăm acum? Nu mai bine ne vedem la o cafea să vorbim în liniște despre asta?

– Despre ce să vorbim, Sebastian? Despre motivele pentru care tu ai plecat din această relație? Despre ce te-a făcut să pleci? Sau despre ce te-a făcut să te întorci astă-vară ca să dai iar bir cu fugiții? Să ascult iar ce minciuni ai de zis? Știi ceva? Nu vreau. Nu sunt interesată de ce ai avea de spus sau fabulat.

Sebastian ar fi putut să proteseteze la insinuarea lui Jane, însă confruntarea cu posibilitatea unei mărturisiri pe care nu era pregătit să o facă, îl opri. O picătură rece de transpirație i se scurse pe spate. Cu ochii mari se uita la ea, furia dezlănțuită din această femeie, pe care o iubise, îl uimea. Pe vremea când erau împreună nu o văzuse așa niciodată. Nu putea crede că după atâta vreme, Jane încă se mai simțea așa în prezența lui. O privea cu ochi triști și îi părea rău că o făcuse să sufere atât de mult. Pentru prima dată, Sebastian începea să înțeleagă magnitudinea consecințelor faptelor sale. În secunda următoare, fără să spună vreun cuvânt, se întoarse cu spatele și se îndreptă către ușa restaurantului. Nu mai era nimic de spus. Cel puțin pentru moment.

29. Flori, fete și bărbați

FotorCreated46523Jane se uita la buchetul de iriși și narcise galbene, care îi trona pe birou – un cadou de la Patrick. Florile fuseseră livrate cu o zi înainte, însoțite de un măr, cu mesajul: ”Permite-mi să-ți ispitesc amintirile și orice altceva vrei tu. Îmi pare rău ca nu ne putem vedea azi. Să ai o zi fumoasă, femeie!”.

Mesajul o făcuse să zâmbească pentru prima oară de la întâlnirea cu David, colegul lui Sebastian.

Acum, însă, după încă o noapte nedormită, de data asta din cauza gândului că o reîntâlnire cu Sebastian era iminentă – florile de pe biroul ei erau doar flori.

– N-ai apucat încă să vorbești cu el despre Sebastian? o întrebă Eva, întrerupându-i șirul de gânduri.

– Nu, astăzi ne vedem. Nici nu știu dacă vreau să fac asta, răspunse Jane.

– Ai zis că te mai gândești. Să înțeleg că te-ai hotărât să taci? Foarte neobișnuit pentru tine, îi spuse Eva pe un ton înțelegător.

Ce e drept, cu o seară înainte, când făcuse turul telefoanelor ca să vorbească cu fiecare dintre fete, Jane nu se arătase încă hotărâtă să facă nimic. Acum, însă, perspectiva de a deschide cutia Pandorei, sau mai bine zis cutia lui Sebastian, cu Patrick, nu i se părea deloc tentantă.

– Da, știu, poate e timpul să ascund și eu ceva. Pe Sebastian chestia asta l-a servit bine, nu? zise Jane cu resentiment în voce.

– Poate, dar tu nu ești el. Iar el e un cretin, spuse Eva cu convingere.

Jane zâmbi, dintre toate fetele Eva fusese cea mai puțin înțelegătoare cu Sebastian. După despărțire, Eva îi recunoscuse lui Jane că mereu avusese un sentiment ciudat față de Sebastian, nu spusese nimic despre asta pentru că ”la urma urmei nu sunt ghicitoare sau cititoare de aură – mie îmi plac datele palpabile”.

– Și cu Nic care e treaba? întrebă Jane, vrând să deturneze atenția de la ea.

– Nimic momentan, am vorbit de câteva ori,  e altceva și asta îmi place. Observ că vrei să schimbăm subiectul, orice se întâmplă suntem aici la datorie, spuse Eva cu o voce încurajatoare.

***

După program, înapoi acasă, Jane îl aștepta pe Patrick. Soneria răsună în casă, Jane deschise ușa, iar Patrick își lipi instant buzele de ale ei. Un gest care altă dată i-ar fi trimis senzații delicioase până în vârful degetelor. Acum, însă, Jane se simțea sufocată de apropierea acestui bărbat care se voia a fi al ei. Era sătulă să vorbească despre Sebastian cu oricine, cu atât mai mult cu Patrick. Își dorise un început nou, care, însă, părea să fugă de ea ca dracul de tămâie. Și totuși, se simțea groaznic să ascundă lucruri. Aparent rămăsese cu o lecție învățată din povestea cu Sebastian – minciuna.

– Ce se întâmplă? întrebă Patrick pe un ton blând ridicându-i bărbia spre el, astfel încât Jane să îl poată privi în ochi. Patrick știa că ceva era în neregulă cu ea de câteva zile. Nu întrebase până acum așteptând-o pe ea să îi spună.

– Nimic, spuse Jane trăgându-se din brațele lui.

– Iubito, nu-mi insulta inteligența. Cunosc textul ăsta cu ”nimic”. În traducere liberă, la voi, femeile, înseamnă totul. Așa că vreau să știu tot ce e de știut legat de starea ta, spuse Patrick ferm. Știa că lui Jane nu îi plăcea să fie presată, dar ceva îi spunea că de data asta trebuia să insiste.

– Așa cum îmi spui și tu lucruri doar când îți convine? zise Jane răspicat.

– Iar ne întoarcem la faza cu plantatul copacilor? Gata, s-a întâmplat. Hai să trecem peste, decât dacă îți face plăcere să ții o evidență a așa-ziselor  mele greșeli. Ai și microfoane în casă, lucrezi la Servicii? spuse Patrick foarte calm.

– Wow, suferim un pic de mania persecuției, zise Jane. Sângele i se urcase deja în obraji și avea senzația că ori urma să îl pleznească pe Patrick sau avea să înceapă să plângă de nervi. Discuția luase o întorsătură urâtă și puțin absurdă.

Patrick își încleștă un pic maxilarele încercând să se liniștească. Așa nervoasă cum era, Jane nu putea nega cât de atrăgătoare erau trăsăturile feței lui. Bărbia bine arcuită, ochii pătrunzători și semnele unei bărbi de a doua zi, făceau din el un  exemplar foarte masculin. Ce contrast incredibil între înfățișarea lui Patrick și chipul aparent blând a lui Sebastian. Jane închise ochii plină de frustrare, era acum convinsă ca mintea ei funcționa constant pe două coloane comparative între cei doi bărbați din viața ei.

– Nu, nu sufăr de nimic, stau bine și cu colesterolul. Vreau doar să vorbești cu mine și să îmi spui ce ai pățit. Și asta face parte din chestia asta dintre noi, zise Patrick pe un ton mai liniștit.

– Mă bucur că acum ești dispus să împarți și alte lucuri cu mine în afară de pat. Corecție: eu să împart lucruri cu tine în ”chestia asta”, spuse Jane furioasă.

– Sunt gata să îți zic orice vrei să știi. Când ești pregătită să vorbești și să asculți, știi unde mă găsești, rosti Patrick cu răceală.

Într-un moment se auzi ușa de la intrare trântindu-se. Patrick nu mai era, iar Jane putea să se bucure de compania lacrimilor ei.

28. Nu umbla ca bărbatul cu cortul

12822072_10208579394220799_1617149223_nJane se trezi în mijlocul nopţii brusc, fără să își dea seama din primele momente ce se întâmplase. Respira greu şi, deşi trăgea mult aer în piept, avea senzaţia că oxigenul nu ajungea în plămânii ei. Nu era prima oară când un atac de panică o trezea din somn.

Stând aşa un minut, nemişcată, încercând să se dumirească şi să-şi controleze respiraţia, îşi aminti totul: acelaşi vis, seară de seară, care îi măcina somnul de câteva săptămâni bune. Deşi decorul se schimba de fiecare dată, acţiunea era aceeaşi: Sebastian cu o altă ea. Aceasta, era însă o proiecție în totalitate a imaginației lui Jane, fără nici o asemănare cu femeia care îi stârnise în realitate interesul lui.

Niciodată în viaţa ei, Jane nu fusese capabilă să distingă atât de bine trăsăturile unei persoane necunoscute, prezente doar într-un vis. Acum trează, faţa femeii, pe care Sebastian o ţinea mândru de mână, îi părea cumva cunoscut de oarecare, putea fi oricine.

Nu înţelegea de ce i se întâmplă asta. De ce, brusc după atât de mult timp, avea senzația că îl vede pe stradă sau la cumpărături. Şi apoi, seară de seară, în visele ei, care deveniseră acum coşmaruri.

Jane se ridică din pat, deschise larg geamul şi inspiră adânc aerul îngheţat de afară. Nu puteau fi mai mult de 2, 3 grade. În doar câteva secunde, Jane începu să îşi simtă plămânii funcţionând şi să se calmeze.

“Vise despre sexul cu Patrick nu puteam să am şi eu… bine că visez asta!” îşi spuse Jane în barbă.

Câteva minute mai târziu, Jane se afla din nou în pat, somnul însă nu mai părea să fie cu ea. Toate detaliile vivide ale coşmarului o bântuiau acum.

La un moment dat, chiar îi trecu prin cap să pună mâna pe telefon şi să îl sune pe Sebastian, chiar dacă era lipsit de sens. Ce i-ar fi putut el spune la 3 dimineaţa? Iar Jane cu siguranță s-ar fi simţit penibil şi el probabil nu ar fi înţeles nimic din reproşurile şi ţipetele ei…

A doua zi, la birou, se simţea încă urmărită de coşmarul de noaptea trecută, iar lipsa somnului aproape că nici nu avea loc de amintirea imaginilor cu pricina. Cu toate acestea, Jane se ascunse de “elefantul” care era pe urmele ei prin rapoarte, interviuri, telefoane şi mailuri. Sau cel puţin încercă.

Când programul de la birou se termină, Jane decise să evite mersul acasă și hotărî, în schimb, să îşi ocupe mintea cu Patrick. Se urcă în maşină şi porni spre barul lui. Când intră în el pe nepusă masă, Patrick o zări imediat şi se îndreptă bucuros spre ea.

– Bună seara, bună seara! Te mai trimit şi altă dată la birou, domnişoară. Văd că te învaţă să faci surprize frumoase! spuse Patrick.

Jane încerca să îşi lipească de faţă un zâmbet larg, care să ascundă apăsarea, pe care o purtase cu ea întreaga zi. Deschise larg braţele şi se lipii de corpul lui Patrick, fără să spună nimic. Cumva, căldura trupului lui o mai liniştea puţin.

– Unii dintre prietenii mei sunt aici, hai să-i cunoşti! spuse Patrick trăgând-o uşor de mână.

Ajunsă la masa cu pricina, Jane se simțea aproape încolțită de cantitatea mare de testosteron:

– Bună seara, domnilor! spuse ea suficient de tare încât să le acopere entuziasmul.

Cei şase bărbaţi se opriră brusc şi se uitară la ea, măsurând-o din cap până în picioare. Cât de mult ura Jane acest fel de comportament!

După câteva secunde, unul dintre ei spuse:

– Tu trebuie să fii Jane! Am auzit multe despre tine… atât de multe încât începusem să mă întreb dacă exişti cu adevărat. Eu sunt David, poţi să te aşezi lângă mine, cred că avem multe de discutat…

Bărbatul întinse atunci mâna către Jane. Aceasta răspunse gestului după care se întoarse şi îi şopti lui Patrick la ureche:

– Aşa sunt toţi?

– Aşa cum? Nu-l lua în seamă pe David, îi plac prea mult femeile… sincer, doar pe el îl cunosc foarte bine. Restul de la masă sunt colegii lui de birou, răspunse Patrick.

În următoarele minute, Jane şi Patrick luară loc la masă alături de ei şi Jane descoperi că David nu era atât de rău precum îşi imaginase. Un pic plin de el, de familie bună, la fel ca Patrick, şi absolvent al unei Facultăţi de Marketing. El şi Patrick se cunoşteau de pe vremea liceului şi rămăseseră în relaţii foarte bune, deşi fiecare îşi alesese un alt drum în viaţă. În timp ce Patrick plecase în Africa să facă voluntariat, David se angajase la departamentul de Vânzări al unei companii de top, unde făcuse carieră. Printre colegii lui, era un fel de legendă. Toţi se uitau cu invidie la cel care, în ultimii 5 ani, de când lucra pentru firmă, nu ratase niciun target în nicio lună. Colegii îl luaseră peste picior acuzându-l de metode neortodoxe prin care își atingea scopurile. Adevărul însă era că David era pur şi simplu născut cu „Vânzările” în sânge.

Jane se uita la el în timp ce acesta îi povestea cu înflăcărare despre locul lui de muncă. Se vedea că e mândru de poziţia lui şi că nu salariul mare era ceea ce îl anima.

La un moment dat, Jane îi întrerupse monologul cu o scurtă întrebare.

– Scuză-mă, unde ziceai că lucraţi voi? La Prest IT?

– Da, eu şi colegii mei de aici de la masă…lipsesc câţiva în schimb…

Pentru David, berile care nu mai încetau să fie aduse la masă începuseră să îşi facă efectul şi să îi afecteze un pic coerenţa.

Jane, care acum făcuse ochii mari, se uita pierdută la el:

– Aveaţi sediul acolo, în clădirea de birouri de lângă Sala Polivalentă, la Grand Tower?

– Da, acolo aveam. Dar ne-am mutat acum destulă vreme, 2 ani cred, prin primăvară. Vai ce spectacol a fost atunci cu mutarea. Nimănui nu i-a convenit să ne mutăm. Era mult mai comod acolo, aveam toţi clienţii foarte aproape. Avem un coleg care locuieşte destul de aproape de fosta clădire şi ajungea foarte uşor la birou. Sebastian îl cheamă, nu a putut să vină în seara asta, dar poate îl vei cunoaşte la un moment dat. A fost distrus când s-a anunţat că ne mutăm din clădire,deși era de puțină vreme la noi în firmă. A încercat să ne scoată pe toţi la protest. El zicea că nu pleacă de acolo, că el pe biroul ăla a semnat contractul de muncă, nu la mama naibii, pe bulevardul Blaşcovici, unde lucrăm acum…

Jane nu mai putea spune nimic, nici că ea încă lucra acolo, nici cine fusese Sebastian pentru ea. Rămase înmărmurită în timp ce David își continua nestingherit povestea despre care cartiere din oraş erau bune pentru făcut business şi care nu. Jane nu se mai putea gândi decât la un singur lucru: la o conversaţie, pe care o avusese într-o după-amiază de primăvară, cu vreo câteva luni înainte ca viaţa ei să se schimbe şi Sebastian să plece.

Pe vremea aceea, Jane şi Sebastian ieşeau zilnic din aceeaşi clădire, dar rar o făceau în acelaşi timp.

– Hei, ce faci? spusese el, îndreptându-se spre ea.

– Bine. Tu? Mi-e foame, mergem să mâncăm ceva? răspunse Jane.

– Da, sigur. Unde vrei tu, răspunse el. Dar să fie bună mâncarea. Şi poate găsim şi un restaurant cu terasă. Şi nici să nu îmi ceară 80 de lei pe o salată. Hai că vedem noi pe drum, răspunse el. Să vezi ce s-a întâmplat azi. Am fost anunţaţi că ne mută birourile undeva pe bulevardul Blaşcovici. Cică nu mai stăm decât câteva săptămâni aici.

– Serios? întrebă atunci Jane.

– Mor de nervi. Era atât de mişto aici. Știi doar cum cad eu dimineaţa din pat direct la birou. Plus că nici nu vom mai fi în aceeași clădire, spusese el sărutându-i mâna.

– E, hai, nu exagera şi tu acum, că nu e sfârşitul lumii, e doar o mutare de birou şi nici nu e aşa departe, răspunse Jane. Plus că nu ar strica să devii şi tu un pic mai matinal.

– Da mă, dar toţi clienţii noștri erau aici în zonă, era aşa uşor să ajungi la ei, nici nu trebuia să iau maşina când era cald afară. Mergeam pe jos…

Discuţia continuase atunci şi la cină, după vreo 30 de minute în care schimbaseră 3 restaurante şi 2 locuri de parcare. Aşa erau ei. Mai nehotărâţi. Sau poate mai mult el? Pentru Jane, nimic nu părea în neregulă cu asta, atunci.

14. Alte adevăruri despre “prietenie”

FotorCreated37În timp ce relația lor forfotea în capul ei, Jane parcursese deja drumul către casa părinților. Mama îi deschise ușa și, înainte ca Jane să aibă timp să mușamalizeze ceva din revelația pe care tocmai o trăise, spuse:

– Ce ai pățit, mamă? îi spuse cea care îi dăduse viață cu 29 de ani în urmă.

– Era vorba de cineva, a fost mereu vorba de altcineva, spuse Jane, sleită parcă de puteri.

Mama ei o luă în brațe.

– O să fie bine, îi spuse. Toate trec!

Jane plâgea acum cu sunete înăbușite. Brusc, exclamă, aproape ca un strigăt de luptă, lovindu-se cu putere în piept. Spera ca lovitura să îi înlăture senzația că fusese dispensabilă pentru el.

– Ca pe nimic, m-a dat la o parte. A renunțat la noi, la trei ani, cu atâta ușurință. Eu sunt nimic. Noi doi am fost nimic pentru el.

Urla acum cu lacrimile alunecându-i în gură, mama o ținea strâns în continuare. Copilul ei suferea și ea era incapabilă să facă ceva. Jane continuă:

– Cum să faci asta așa pur și simplu? Ai curajul și spune ”M-am plictisit, nu te mai vreau, îmi e silă de tine…”

Mama se crispă dintr-o dată și, dându-i drumul, îi spuse:

– Tu nu faci silă nimănui, așa să știi! O să te mai doară, dar ai să treci peste și nu te vei lăsa răpusă de un nebun care ba vine, ba pleacă și între timp îmi golește frigiderul de parcă este la mă-sa acasă. Jane voia să zâmbească, mama ei fusese mereu jenată de nonșalanța cu care Sebastian se dirija atât în casa lui Jane cât și a ei, parcă totul era la dispoziția lui.

După despărțire, mama o avertizase pe Jane că nu ar trebui să se mai încreadă niciodată în el. Jane, însă, fusese înduplecată de penitența de la nuntă și, desigur, complet în ceață în legatură cu femeia pentru care o părăsise.

Ce era cel mai rău însă era faptul că o umilise și se prefăcuse în mod stelar că locul lui era lângă ea. Perioada premergătoare despărțirii fusese marcată de asigurări continue din partea lui Sebastian că vrea ca această relație să meargă, că știe că ce au ei este greu de găsit și că nu ar putea nici măcar să se despartă de grupul ei de prieteni, pentru că îi erau foarte dragi. Aceștia îl acceptaseră fără rezerve și îl considerau unul de-al lor. Sebastian știa să se facă plăcut și părea mereu foarte franc. Liniștea lui aparentă ascunsese, însă, multe secrete. Cu o săptămână înainte de despărțire, îi spusese că o iubește și că e mândru de ea, un gest atât de josnic, în retrospectivă.

Jane îi dăduse o a doua șansă atunci la nuntă, dacă ar fi știut… Îl întrebase în seara aceea de ce plecase, dar el avusese o explicație evazivă. Din pur optimism, Jane nu mai investigase răspunsul. Acum știa și nimic nu putea să o facă să se simtă mai puțin proastă. Oricine ar fi citit acum povestea ei ar fi pus aceeași întrebare: Cum de nu ți-ai dat seama? Realitatea era că nu își dăduse, crezuse în magia poveștii lor, pe care Sebastian o vânduse tuturor, inclusiv ei, cu atâta iscusință.

13. Adevărul despre “prietenie”

FotorCreated457Animată de conversația spumoasă pe care o avusese cu Patrick în seara precendentă, Jane defila voioasă la cumpărături pe străzile orașului.

– Jane! se auzi o voce din spatele ei. Jane se întoarse și, prin aglomerația de pe trotuar, reuși să o repereze pe Adriana.

– Bună, ce mai faci? Nu te-am văzut de un secol! îi spuse Adriana în timp ce se îmbrățișau.

– Bine, la cumpărături de Craciun după cum observi, rosti Jane în timp ce îi arăta mâinile încărcate de pungi multicolore.

Adriana zâmbi, îi era bine cunoscută pasiunea lui Jane pentru cadouri. Cele două prietene se cunoșteau din facultate dar nu păstraseră o legatură strânsă – Adriana locuia în străinătate și era mai mereu ocupată. De câteva ori pe an, însă, mai vorbeau la telefon sau își trimiteau mesaje. După o actualizare a statutului socio-profesional al fiecăreia, Adriana îi spuse fâstâcindu-se lui Jane:

– Am văzut că nu mai ești cu Sebastian, îmi pare rău că n-am sunat să văd cum ești…

– Nu-i nimic, sincer nu cred că aș fi fost prea deschisă la conversații , a fost un an dificil, răspunse Jane.

– Mă țin de ceva vreme să îți spun, urmă o ezitare din partea Adrianei, astă-vară l-am văzut pe Sebastian cu o tipă ieșind dintr-un restaurant de la mine de pe stradă…

În momentul acela, mâinile lui Jane s-au răcit, inima a început să îi bată asurzitor, toată ființa ei îi spunea că acum adevărul o izbise fulgerător. Restul detaliilor date de Adriana au trecut pe lângă ea ca un Accelerat cu adevărat rapid. Povestea era simplă: Sebastian, astă-vară în delegație cu această ea, o persoană din cercul lui de prieteni, pe care Jane o cunoscuse tangențial pe vremea când încă erau împreună.

Ca prin minune, reuși să îi îndruge ceva Adrianei și să își ia rămas-bun – ce-i drept, era așteptată la masă de către mama ei. Jane ar fi fugit oriunde în lume numai ca să evadeze acelei clipe.

Pe drumul spre casa părinților își contenea cu greu lacrimile. Amintirea poveștii ei cu Sebastian, închisă până atunci, undeva într-un colț al minții, odată ce episodul Cracovia se epuizase, năvălea cu furie peste Jane.

Actul I

Prima întâlnire : replica ei – “Te rog nu mă plictisi” și răspunsul lui – “Promit să nu o fac”. Începutul relației, prima seară când dormise la ea, vacanța la Disney – pentru că erau niște copii mari. Lucrarea de dizertație a lui Jane pe care el o dactilografiase cu grijă între așternuturi. Momentul când i-a spus că o iubește și că relația lor chiar ar putea reuși.

Actul II

Prima lui promovare serioasă, după eforturile asidue ale lui Jane de a-l motiva. Dificultățile din familia lui și listele de soluții oferite de Jane. Apartamentul pe care Sebastian și-l cumpărase și în care tatăl lui Jane se oferise să își arate veleitățile de tâmplar. Telefoanele date mamei ei pentru a-și oferi ajutorul la plantat flori. Cumpărăturile de medicamente pentru una dintre prietenele ei.

Actul III

Pasul următor: mutatul, care nu se întâmplase. El făcuse propunerea, apoi încet-încet își retrăsese oferta și din entuziasmul fiecărei întâlniri alunecaseră într-o comoditate casnică fără a împărți același domiciliu. De acolo, ea începu să îl simtă din ce în ce mai distant. Jane îl întrebase atunci ce se întâmplă cu ei, el replicase că nu știe dacă se simte la fel, dar că nu vrea să renunțe la relația lor. Ea încercase, el se poticnise însă înainte să înceapă cu adevărat să lupte.

Jane se revedea stând pe pat și rugându-l să îi spună de ce nu mai pot fi cum erau, el plângând aiurea și lipsit de răspuns. Acum acesta era evident – delegațile din ultimul an al relației lor îl duseseră peste graniță la cealaltă ea.

Atât de previzibil, Sebastian făcuse din povestea lor un clișeu. Jane și cu el fuseseră cândva acest cuplu de invidiat, aproape nimic nu părea să fi fost greșit între ei. Până și el îi replicase la despărțire că nu cunoaște o relație mai bună decât a lor, cu toate acestea o distrusese. Jane l-a lăsat atunci la masa din restaurant. Acum se dovedea că totul fusese greșit la ei.

Actul IV

Peste o lună, Sebastian se întorsese, cu un pretext penibil de prietenie și niște flori pentru mama ei – voia să îi mulțumească pentru amabilitatea cu care îl primise în casa dânsei. Nefiind dispusă să îl piardă, Jane cochetase cu gândul de a-i accepta oferta, crezând că poate așa va afla de ce Sebastian a vrut să strice tot ce clădiseră împreună. Răspunsul nu a venit, și la o întâlnire pe peron, Jane și-a luat adio. Sau cel puțin așa a crezut ea.

Peste 6 luni a urmat nunta, pentru care el făcuse lobby agresiv la miri. O întrebase atunci pe Jane dacă poate la un moment dat, s-ar putea împăca. Elanul, însă, i-a pierit încă de la Cracovia unde, copleșit de propria lui importanță de proaspăt salariat pe bani mai mari cu costum la comandă, propusese din nou “prietenie”.

Totul era acum limpede pentru Jane, nu existase niciun motiv foarte abstract pentru care Sebastian plecase: o validare în brațele unei alte “ea”. Singurul lucru de neînțeles era naivitatea ei. Oare dacă ar fi știut toate aceste lucruri, i-ar fi dat crezare la nuntă? Oarecum irelevant, el tot ar fi plecat, Jane era veche și erau atâtea alte “Jane” noi pe stradă.

 

 

 

 

 

7. O butaforie

FotorCreated23Destinaţia era, probabil, la fel de specială ca şi ceea ce simţea Jane.

Îmbrăcată într-o rochie albă, care îi mângâia trupul neatins de soare, deşi vara trecuse, stătea în piaţa mare a oraşului Cracovia şi parcă se întorsese în timp – înainte ca întreaga lume să se prăbuşească la picioarele lor.

Pentru un moment s-a oprit, a închis ochii şi a respirat adânc. O mireasmă de cunoscut plutea în aer – erau iar ei doi. În jurul lor se auzeau potcoavele cailor lovindu-se de piatra cubică în timp ce plimbau trăsurile în care se aflau cupluri fericite. „Aşa eram şi noi odată, de mult”, s-a gândit ea.

Undeva, în stânga ei, se auzea un tânâr care, ajutat de o chitară, cânta cele mai frumoase piese de dragoste. Cerul nopţii era brăzdat de luminiţele pe care copii frumoşi le aruncau în aer şi le prindeau apoi în mâinile lor mici.

De jur împrejur, sute de oameni stăteau la mese, mâncau şi ciocneau pahare de vin în cinstea unei zile complet obişnuite. A întors apoi privirea aşteptându-se ca el să fie în acelaşi loc ca ea. Sebastian, însă, cumva, voit sau nu, ratase momentul. Distrat, îl filma pe tânărul care tocmai terminase de fredonat un şlagăr şi era aplaudat de câteva zeci de fete, entuziasmate de tinereţea şi talentul lui.

Atunci, Jane s-a uitat la Sebastian, dar degeaba. Acea varianta a lui pe care ea o cunoştea şi o dorea, nu mai exista. Cel mai probabil, nu fusese niciodată acolo. Jane îl crease în imaginaţia ei, după chipul şi asemănarea unei utopii. Pentru prima oară, îl vedea exact aşa cum era el: banal, indiferent şi, mai presus de toate, naiv.

Peste două zile, Jane stătea pe scaunul dintr-un avion, se uita pe geam şi îşi aducea aminte de una dintre piesele pe care le asculta obsesiv în adolescență, despre o femeie care ar fi dat orice să mai aibă parte de o noapte alături de el. Ea primise trei. Degeaba. Pentru că Sebastian se întorsese doar ca să aibă de unde să plece.

Îşi dădea seama cât de grea devenise povara pe care o purta după ea de atât de multă vreme şi cât de mult o afectase. Îl lăsase să plece cu încă patru luni din viaţa ei şi trei kilograme. Undeva între ieşirea dintr-un restaurant italienesc şi o excursie în Polonia, odată cu şoldurile ei, se pierduse şi povestea lor.

5. Furie

FotorCreated99– Fir-ar al dracu’ de creion, ascute-te, ascute-te!

Cu mişcări repezite, Jane încerca să îndese creionul în ascuţitoare.

Ziua nu putea deveni mai rea, se trezise cu Sebastian în gând şi nu reuşise să îl dea la o parte cu nimic: cele trei tipuri de cafea, rujul ţipător, părul de astă dată fără cusur.

Probabil că singurul lucru care ar fi făcut-o să se simtă mai bine era să treacă o cheie de-a lungul maşinii lui Sebastian, sunetul de metal scrijelit, faţa lui când urma să îşi vadă vehiculul. Da, faţa lui….şi iar începu tăvălugul de gânduri înecate în furie, regret şi tristeţe.

Din spate auzi vocea Evei:

– Jane, eşti bine? Să ştii că ascuţitoarea aia nu este de vină pentru criza migranţilor, pericolul terorist sau foametea din lume, e doar o ascuţitoare.

– Ştiu, răspunse ea fără să îşi poată ascunde un zâmbet.

Aşa era Eva, prietena şi colega ei de la birou, în general tăcută şi foarte la subiect, când era cazul. Părul ei extraterestru de blond şi ochii mari, albaştri, în spatele ramelor no name – o chestie de principiu la Eva: nu exista marcă pe ochii ei – îi dădeau un aer aparent neajutorat. Puţini îşi dădeau însă seama cât de înşelătoare era această imagine.

– Ce este cu tine?

– Sunt furioasă!

– De ce?

– Aşa, în general, nu ştiu ce să fac ca să fug cât mai departe de el, de noi, şi, în acelaşi timp, aş vrea să îl strâng de gât şi îmi e dor şi sunt proasta satului, spuse Jane trăgându-şi cu greu răsuflarea.

– Ce ai nevoie acum? Trebuie să spui, e greu de ghicit. O să fie mai bine, ştii asta? Nu acum, dar o să fie.

Mintea ei îi spunea că prietena ei avea dreptate, dar furia îi spunea că nu contează.

– Hai, strânge-ţi lucrurile, lasă creionul, ne aşteaptă fetele.

Jane nu mai protestă, picioarele îi erau umflate în pantofii cu toc de 11 centimetri, iar Eva era hotărâtă – se terminase închiderea de lună.

Era locul lor, plin de fum şi un pic ponosit, dar oricât se răţoiseră una la alta să îl schimbe, cumva, după o zi de muncă, era ca acasă, nu complet curat, în dezordine, dar foarte familiar. Sofia si Alexandra le aşteptau.

În timp ce Eva încerca să parcheze, Jane le observa prin geamul cafenelei: Alexandra cu privirea ei ageră, parcă plină de licurici zumzăitori, picioarele prea lungi pentru mesele standard, explicându-i Sofiei într-un mod alert probabil ce se întâmplase la muncă.

Jane zâmbi, uita adesea cât de fetiţă era Alexandra în spatele femeii capabile cu pantaloni negri ţigară. Sofia, cu profilul ei bine conturat şi tenul care sfida existenţa sebumului facial, părea un pic obosită, într-un minut avea probabil să-i spună Alexandrei să nu mai exagereze. Alexandra urma să se bosumfle şi atunci Jane şi cu Eva trebuiau să fie deja la masă.

– Bună, fetele. Ce faceţi? spuse Jane.

– Stai jos, imediat ajungem şi la tine, îi răspunse Sofia pe un ton autoritar.

Ah, ce nu-i plăcea acest ton, ştia că era de bine, dar, în momentul de faţă, Jane voia să fie complet furioasă, ca un infern, cu săbii și cuțite, disperată şi neajutorată în acelaşi timp. Cele trei dive din viaţa ei, însă, nu aveau de gând să o lase să se simtă așa. După două ore de morală, alternată cu încurajări şi glume proaste, Jane părea că se simte mai bine, pentru cât timp însă?

Răsucirea cheii în broască făcu loc întunericului şi liniştii din apartamentul ei, brusc lacrimi calde începură să îi alunece pe obraji. Îi era ruşine, se simţea slabă, dezvelită de armură.

Da, aveau dreptate fetele: avea să ţipe, să dispere, să urască, să aibă zile bune şi zile rele, într-un final Sebastian avea să dispară complet din viaţa ei, să devină doar un ceva, cândva, toate drumurile închise fără cale de întoarcere…