60. Eu cu cine votez?

gataJane se uita cu ochii cât cepele la ecranul televizorului erau primele ore ale dimineții, Richard o ținea de mană pe canapeaua din sufrageria apartamentului lui – se uitau la alegerile din Statele Unite. Pe măsuța din față erau semnele nopții lor albe: 3 boluri de popcorn, 5 cutii de Coca Cola pentru ea- vin roșu pentru el, un pachet gol de țigări și prea multe ambalaje de ciocolată.

Jane nu fusese niciodată complet investiă în politicul național sau de peste hotare, era informată dar prefera să nu își facă alte riduri pentru asta. Simțea însă că era o perioadă în lume în care parcă trebuia să fie mai alertă, să observe ce se întâmplă în jurul ei chiar dacă nu o afecta în mod nemijlocit și imediat. Cumva posibilitatea ca o femeie să învingă și să conducă o asemenea țară ar fi avut un efect aproape catardic asupra ei, a femeilor din viața ei și chiar asupra bărbaților care gravitau în jurul ei.

Richard o surprinsese cu două zile în urmă când Jane îl anunțase că avea de gând să urmărească seara votului din SUA, spunându-i că avea să îi țină companie.

– Serios? Chiar vrei să te uiți cu mine? întrebă Jane în timp ce Richard se juca cu o șuviță din părul ei, nu te credeam prea politic, adăugă ea mirată.

– Jane darling, nu trebuie sa fiu membru de partid ca să înțeleg ce se întâmplă sau ca să îmi dau seama că este important. În ziua cu Brexit-ul am întarziat o oră la birou pentru că în seara precedentă m-am luat la bătaie cu cel mai bun prieten al meu care a fost pro Brexit, mărturisi Richard. Un zâmbet aproape ștrengar îi apăru pe față. Jane era uimită, bărbatul la patru ace, cu poker face perfect și posh ascundea un mic huligan.

– Tu? Domnul ”m-am născut cu cravata de mătase de gât”? îi răspunse ea la fel de jucăuș.

– Oh da, n-am fost mereu atât de ”adecvat” Jane, am fost și eu tânăr, zise Richard aproape nostalgic.

– Cine ar fi crezut, eram convinsă ca ai fost băiatul cu papion din banca întâi care ridică mâna să răspundă mereu.

– Oh nu darling, lucram ca dealer de Black Jack iar zilele libere le petreceam la Lipsy’s, barul din colțul străzii mele, mai adăugă Richard privind cu deliciu mirarea crescândă de pe fața lui Jane. Ce e dragă Jane credeai că am fost mereu sobru și cuminte? zise el uitându-se la ea cu subînțeles.

– Eh nu chiar, răspunse Jane înroșindu-se , Lipsy’s, sună cumva a strip-bar, adăugă ea.

– Păi chiar asta era, mărturisi Richard în timp ce își făcea loc sub cearșaf ca să o sărute pe Jane, cu fața ei consternată… darling tre’ să învețe și băieții undeva că sutienul se desface cu o mână.

Și cu asta discuția se încheiase, se întoarseră la ce făceau ei doi foarte bine împreună, însoțiți fiind de revelația că Richard era probabil un idealist sub acoperire cu dexteritatea unui golan.

 

***

Cu o parte din rezultate care prevesteau deznodământul, afișate pe ecranul televizorului, Jane și Richard se uitau siderați unul la celălalt. Furia lui întrerupse momentul și o cutie goală de Cola zbură către ecran.

– Richard, exclamă Jane cu o ușoară îngrijorare în voce.

– Îmi pare rău zise el, dar nu îmi vine să cred… câtă prostie…

– Da știu, răspunse Jane întristată și într-o secundă o altă cutie goală zbură spre televizor, de astă dată din mâna ei. Amândoi izbucniră în râs, Richard își întoarse privire către ea și pentru prima oară se uită la Jane de parcă împărțeau un secret doar al lor. Ca un făcut telefonul lui Jane vibră pe masă rupând momentul:

”Stai liniștiă, fetițele de pretutindeni au încă multe vise de adeverit… somn ușor, Jane” – Patrick

Advertisements

59. Mereu aceași și întotdeauna altfel

sdkjnkhTrecuse ceva vreme de când Jane stătuse la aceeași masă, față în față, cu fetele. Cu toate astea, multitudinea conversațiilor pe care le avusese cu ele pe Skype și la telefon de când plecase, o făceau să se simtă ca și cum nu ratase nimic. Acasă după câteva luni, Jane recupera noutățile din viețile fetelor în cafeneaua lor.

Alexandra era neobișnuit de nervoasă pe Robert, care, deși rămăsese bărbatul galant și generous de la începutul relației, își arătase acum o latură mai puțin plăcută. Cei doi erau împreună de aproape un an și petru cea mai mare parte păruse că sub aspectul scrobit și ușor rigid a lui Robert zăcea un tip suficient de romantic încât să îi mențină încântarea unei femei ca Alexandra. Totuși de câteva săptămâni încoace devenise ceva mai distant și petrecea mai puțin timp cu ea. Alexandra îi tot reproșase acest lucru până la inevitabila confruntare care o făcuse pe aceasta să își strângă lucrurile pe care le avea deja la el în apartament și să plece tunând și fulgerând.

– Eu încercam să îi zic că nu petrecem destul timp împreună, că și așa suntem mega ocupați și că trebuie să dea și el măcar un pic. Iar el mi-a spus verde în față că el oricum mi-a dat deja ceva, mi-a dat job-ul, m-a făcut redactor șef… ca și cum nu aș fi meritat-o. Nu mi-a venit să cred că a spus așa ceva. Am fost tentată să îmi dau demisia pe loc, jur.

– Cum adică ți-a dat job? replică Eva calmă. Nu înțeleg.

– Pur și simplu a zis: ”Oricum ți-am dat job, te-am făcut șefă!”, aparent promovarea mea este din mărinimia lui, exclamă Alexandra.

– Ești sigură că nu a fost doar o exagerare din partea lui? o întrebă Jane. Adică, nu știu, pare ceva mult prea urât ca să fie spus în serios…

– Nu știu, nici nu contează. Mi-am strâns ce aveam pe la el și am plecat. De atunci nu am mai vorbit, cred că vreau să îmi caut de lucru în altă parte.

– Dear, știi că noi ți-am mai spus că nu e bine să amesteci businessul cu plăcerea, da acum na…ce să faci… nu putem să alegem de cine ne îndrăgostim. Dacă îl iubești, poate ar trebui să vorbești cu el calm înainte, spuse Sofia.

– În momentul ăsta sunt pur și simplu cumplit de dezamăgită si foarte nervoasă, afirmă Alexandra. Tu cum ai reacționa dacă Ștefan ți-ar face așa ceva? întrebă Alexandra indignată.

Era rândul Sofiei să ezite un pic:

– Sincer l-aș strânge de gât dar asta nu înseamnă că e bine să procedezi așa, nici pe mine nu mă ajută că dau mereu cu pumnul înainte să vorbesc frumos, poate ar fi bine măcar să vezi despre ce este vorba. La cum te știm noi pe tine, cât de dedicată ești job-ului nu te-ai fi pus în postura de a te încurca cu Robert dacă nu erai chiar amorezată de el,greșesc?

– Subscriu, spuse Jane. Ca de obicei, Sofia parcă luase un cuțit și tranșase problema.

– Nu știu, mă mai gândesc, zise Alexandra umflându-și pomeții rotunzi și mișcându-și agitat picioarele interminabile.

– Așa să faci, spuse Eva și eu încă mă gândesc dacă mă mut cu Nic sau nu, adăugă ea rușinată.

Jane, Sofia și Alex izbucniră în râs.

– Da te tot gândești de aproape o lună nu? întrebă Jane retoric.

– Eva e genul care măsoară de 10 ori și taie o dată, spuse Alexandra zâmbind un pic mai liniștită acum.

– Dear, în ritmul ăsta nu o să mai ai ce să măsori dacă tot îl duci cu zăhărelul, zise Sofia.

– Te temi in continuare că îți invadează spațiul? Întrebă Jane.

– Da și nici nu vreau să ajung să dau de toate și să plece cu ele. Jane și fetele știau despre ce era vorba acum. Cu câțiva ani în urmă Eva încheiase o relație cu un tip, de treabă, mai domol și aparent inofensiv cu un venit instabil cu care deși nu locuise profitase de pe urma ei. Cu bani – sume mici dar repetat, relațile ei cu anumite persoane și într-un final cu locul de muncă pe care îl obținuse pe barba ei, pentru ca mai apoi să o părăsească neceremonios pentru că ea era ”prea rece și focusată pe carieră”. Trei luni mai târziu Eva aflase că se combinase cu o colegă de muncă cu o funcție mai mare.

– Iubita mea, Nic nu este așa, cred că putem spune multe despre el dar poți sa fi sigură că Patrick nu ar ține lângă el o asemenea persoană, spuse Jane. Și uite cum mintea ei se gândise la el fără să își dea seama, iar buzele ei o ascultaseră. Prietenele ei o priveau acum cu mirare.

– Dar tu ce faci? Întrebă Sofia cu curiozitate.

– Ce să fac? Aparent retrăiesc anul ălă de liceu în care am avut prea mulți prieteni…..Nu știu, e frumos, e ok, numai că nu știu, e ciudat. Nu sunt îndrăgostită de el cum am fost de Patrick sau de Sebastian, în viața mea adultă – să ne înțelegem, zise Jane spre deliciul fetelor. Nici măcar nu sunt sigură că sunt îndrăgostită de el, adăugă ea. Colac peste pupăză săptămâna trecută am cunoscut-o pe fosta lui nevastă…

– Uuuu, cum e? Vrem detalii! Spuse Alexandra încântată de parcă descoperise cadouri sub brad în dimineața de Crăciun.

– E frumoasă, foarte aranjată și am auzit ca nici prostuță nu e. Ce să zic, aia e. M-am simțit puțin așa… ca o fată îmbrăcat în blugi la Operă, ca și cum este un soi de provocare, răspunse Jane.

– Provocare, dear? Ea e fosta… spuse Sofia

– Da, știu… numai că am sentimentul că pentru că a fost măritată cu el, are acest drept istoric asupra lui.

– Asta e o prostie, sunt sigură. Nu am fost eu măritată cu nimeni, dar nu cred că o femeie poate să aibă vreodată vreun drept istoric asupra unui bărbat. Să fim serioși, nu e ca și cum sunt acest lucru sacru pe lume… spuse Eva amuzată.

– Corect, uită-te la mine sunt măritată și nu consider că Ștefan este acestă ființă sacră si vorba acea chiar îl iubesc…. zise Sofia cu glasul un pic jos.

– Știm ți-am văzut fața la nuntă, cum te uitati la el… remarcă Alexandra ciupind-o ușor pe Sofia care se rușinase puțin.

– Aveai mica ta mașinărie de fericire, spuse Jane cu afecțiune.

– Dar pentru tine care e mașinăria de fericire? Puse Eva punctele pe ”i”.

– Sincer nu știu, ori am eu personalitate multiplă sau pur și simplu atâtea persoane diferite – atâtea iubiri și relații diferite iar eu par să fiu mereu aceași și totuși alta care găsește ceva nou…..zise Jane mai mult pentru sine.

– Într-un final ai să aflii, toate aflăm care-cum suntem, în mare parte, zise Alexandra strângându-i mâna.

Jane nu putea decât să spere că așa era.

58. ”Identificare și validare” un roman de Jane Doe

kbgsifsPrima parte a zilei se desfășurase fără prea multe surprize:

– Jane se trezise în brațele lui Richard, desigur ele nu erau la fel de robuste ca cele a lui Patrick, englezul era mai degrabă svelt decât bine făcut…..Jane își opri rapid aceste gânduri, viața în comparații între doi bărbați nu se terminase prea bine pentru ea.

Richard făcuse cafea și omletă apoi avusese grijă să o lase fără răsuflare în timp ce încerca să se machieze.

Într-un final, ieșiseră amândoi pe ușa apartamentului ei îndreptându-se către birou pe trasee diferite, ca de obicei.

Zece dosare, 25 de mailuri și câteva priviri vinovate aruncate între ea și Richard. Și o poveste cu avertisment parental de la Sandra.

***

Era ora unu și jumătate, iar Jane se bucura la birou de un sandwich cu o compoziție neașteptată: feta și somon. Viața nu era rea, sigur relația cu Richard era un pic confuză, când foarte apropiată când foarte distantă, dar Jane hotărâse că nu mai avea să ia nimic în viața ei romantică prea în serios. Da, nu știa încotro se îndreaptă dar până când seriosul nu avea să-i bată la ușă și să-i ceară o cană de zahăr, era ok să fie fără țintă. Până la urmă, avea de mult în bucătărie setul de vase pe care buncii ei îl cumpăraseră cu câțiva ani în urmă atunci când, în mod legitim, crezuseră că era posibil ca ea și Sebastian să se căsătorească. Teflonul nu dezamăgise, relațile lui Jane însă se comportaseră ca un aluat de cozonac care refuză să crească.

– Pst, Jane, Jane uită-te acum la culoar, ea e! spuse Sandra trăgând-o pe Jane de mânecă, aceasta mai mai înecându-se cu somonul.

– Doamne, cine?

– Fosta nevastă a lui Richard, Sarah, răspunse Sandra șoptind.

Jane făcu ochii mari la creatura care tocmai ieșise din lift și începuse să defileze prin fața lor în drum spre biroul lui Richard. Oh, și ce creatură, de la mișcările parcă de felină care se știe privită, la pașii doar ușor apăsați, atât cât să-i pună în evidență gamba bine formată și ciorapii de mătase, până la buclele blonde care se unduiau fără efort, deși erau proaspăt coafate și fața de păpușă- fosta doamnă Richard Ashby era o viziune, care nu părea peste 35 deși avea peste 40. Jane simți cum i se uscase gâtlejul și mâinile i se răciseră. Sarah le salută scurt și aproape prietenos apoi își continuă drumul punctând mocheta cu o perche de stiletto cu talpă roșie. Ușa se deschise și dinăuntru se auzi glasul foarte cordial a lui Richard: ”Sarah, darling!”.

Sandra, care asistase la toată scena își întoarse privirea plină de simpatie:

– Stai liniștită dear, ea e doar fosta.

Și brusc, Jane nu mai era așa liniștită, se simțea o mare pată de cafea pe o cămașă albă – pur și simplu nelalocul ei. Aruncă un ochi pentru a-și evalua ținuta: fusta creion neagră și bluza ei verde de mătase de acum ușor șifonată și fondul de ten un pic strâns sub pudră, nu arăta rău dar în proprii ei ochi arăta a mâna a doua. Brusc ea era doar ”fata din Balcani” care se încurcase cu șeful, străin sofisticat și mai bătrân, un clișeu cu educație superioară și cu nivel C1 la engleză, dar un clișeu fără doar și poate. Era prima oară când se identifica cu această imagine. Jane știa că nu ar fi trebuit să se simtă așa, nu-l iubea pe Richard și cel mai probabil nici nu voia acea relație cu el dar măcar o dată ar fi vrut să se vadă reflectată în ochii unui bărbat pe care îl admira, ca o femeie fascinantă și nu doar o fată frumușică. Gândurile îi zburară la Patrick și se întrebă dacă el a privit-o sau ar fi putut, vreodată așa?

– Sarah și cu mine ieșim la masă, mă întorc în două ore, se auzi dintr-o dată anunțul lui Richard. El și cu Sarah erau foarte zâmbitori, iar Jane nu putea să nu observe mâna ei ușor sprijinită de brațul lui și cât de atent era cu ea.

Restul zilei se scurse cu repeziciunea unei viroze de 14 zile, Jane ajunse într-un final acasă și lăsându-și pantofii undeva pe covor se prăvăli pe canapea. Tocmai când se bucura de faptul că urma să își dea jos dresul, sună la ușă – în spatele ei nimeni altul decât Richard. Jane îi deschise.

– Ce cauți aici? îl întrebă ea scurt.

– Am venit să te văd, mă gândeam că ai interpretat cumva greșit vizita lui Sarah de azi și văd că nu m-am înșelat, răspunse Richard impasibil și zâmbitor.

– Ce să zic, nu te plătesc ăștia o poală de bani degeaba, te duce capul, zise Jane cu răutate. Brusc, întrecuse cu totul orice graniță care le marcase în vreun mod interacțiunea profesională. Richard rămase înmărmurit.

– Wow, nu mă așteptam să fi atât de directă. Ce e drept relația lor de până atunci se desfășurasă într-o politețe aproape proverbial britanică ce nu fusese lăsată deoparte decât între așternuturi.

– Eh aia e, așa e la noi la est, mai direct, ca un pumn în stomac, adăugă Jane pe un ton mai precaut dar departe de a fi conciliantă.

– Îmi pare rău că ai fost luată prin surprindere, nu am intenționat să fac asta. Relația mea cu Sarah nu este de natură romantică, spuse Richard în mod neutru.

– Și a noastră este? întrebă Jane ofuscată și curioasă în același timp.

– Eu așa credeam, tu nu o vezi așa? întrebă la rândul lui Richard.

– Nu știu ce să spun, mărturisi ea.

– Jane, nu e o propunere de căsătorie, îmi place compania ta și am crezut că și tu te bucuri de a mea.

– Stai liniștit, nici n-am crezut asta, ar fi cea mai rea propunere din istorie – cu fosta nevastă, zise Jane în timp ce Richard chicotea. De ce îți place compania mea? Ce vezi tu de fapt la mine? adăugă ea.

Nesiguranța ei plutea în aer și ca un câine de vânătoare care îi luase urma, Richard răspunse: ”Nu fi copil – tot!”

 

57. La judecătorie: ovarele vs. femeia reticentă

146496– Cred sincer că polipii mei s-au unit de la ploaia de aici. Pe bune, le-a fost frig și au zis să se încălzească, spuse Jane oftând.

Vizita la doctor fusese din nou plină de surprize.

Sofia izbucni în râs în receptor.

– Polipii tăi au foarte multă prezență de spirit, din câte văd, zise aceasta.

– Nu știu ce au sau nu, dar cert este că au antrenat și ovarele în această dezordine, m-am săturat, răspunse Jane exasperată.

– Treizeciul, pisi, aia e! Eu am ales să nu mă mai supăr pe anatomie sau pe doctor, desigur un tort cu bezea după fiecare consultație nu strică, spuse Sofia.

– Ești liniștită mental dar pe urmă dai în diabet, zise Jane sarcastică.

– Aoleu, nu mai fi așa ipohondră! ripostă Sofia jucăuș.

Tocmai atunci se auzi un sunet pe linie.

– Opa, cine a intrat? întrebă Jane.

– Eu sunt, se auzi tonul melodios și ultra bine dispus al Evei.

– Heei! răspunseră Jane și Sofia în cor.

– Ce am ratat? întrebă Eva.

– Pe ginecolog, spuse Sofia râzând. Hai fetelor, eu ies mă așteaptă Alexandra și nu pot să întârzii.

– Să întârzii peste sfertul tău academic de o oră? întrebă Jane amuzată.

– Hei, hei de data asta pot să dau vina pe tine, răspunse Sofia.

– Nu, nu, fugi! Nu doresc să o înfurii pe Alex înainte de un eveniment și și mai puțin având în vedere ce se întâmplă cu Robert, spuse Jane.

Relația Alexandrei cu acesta luase o întorsătură puțin plăcută.

– Da, corect, trebuie să stăm de vorbă cu ea despre asta când vii în țară weekend-ul viitor, zise Eva.

– Ok, gata, acum chiar am fugit, se mai auzi vocea Sofiei înainte de sunetul de sfârșit al conversației. Fără îndoială mai avea să întârzie un pic, fix cât o arcuire perfectă de tuș.

– Așa, gata, am rămas noi două, zise Eva.

– Da, ia spune-mi care este marea decizie despre care voiai sa să îmi vorbești? întrebă Jane.

– Nic vrea să ne mutăm împreună, răspunse Eva.

Pentru un moment Jane rămase fără cuvinte, lucru care nu i se întâmpla prea des. Nu se așteptase la această veste, probabil că nici restul fetelor. Jane găsise mereu fumoasă stângăcia romantică dintre el și Eva. Nic era un băiat simpatic și plin de farmec dar totuși foarte copil- sau poate nu? Sentimentul de uimire al lui Jane era dublat de grija că mai devreme sau mai târziu va fi nevoită să dea nas în nas cu Patrick. Acesta era până la urmă șeful și prietenul lui Nic. Sigur, teoretic nu-i mai păsa și totuși ar fi preferat ca el să nu fie atât de aproape ”de casă”. Fericirea Evei însă nu era un lucru pe care Jane voia să-l negocieze.

– Și tu ce i-ai zis? întrebă Jane într-un final.

– Că mă gândesc, răspunse Eva ezitant.

– Și te gândești sau nu prea vrei? o chestionă Jane.

– Nu e că nu vreau, dar eu de-abia m-am mutat anul ăsta și știi cât am investit în apartament, acum ce facem ne mutăm altundeva sau vine el la mine… spuse Eva.

– Păi de ce n-ar veni? Nu aveți loc sau nu vrei să îți păteze canapeaua albă? glumi Jane.

– Nuuuu, răspunse Eva zâmbind, adevărul este că îmi place să am spațiul meu…. nu credeam că o să ajung să zic asta dar e destul de greu să faci loc pentru altcineva în modul ăsta, în viața ta. Și știu că mereu ne-am plâns că ei nu vor sau nu sunt siguri, zise Eva parcă adresându-se unui grup mai mare de femei cu aceași dilemă.

Jane trebuia să admită că era o întrebare bună și la care nu se gândise vreodată. Pentru ea, în general lucrurile fuseseră diferite, bărbații din viața ei fuseseră cei reticenți, nepregătiți, niciodată nu fusese ea aceasta. Acum însă se întreba cum ar proceda ea în locul Evei.

– Îl iubești? întrebă Jane.

– Da… răspunse Eva.

– Atunci poate merită să încerci, în fond ce ai de pierdut? mai adăugă Jane.

– Trebuie să împart ceaiul de rostopască cu cineva… zise Eva râzând.

Era o aluzie la glumele care se făceau pe seama ei pentru afinitatea pe care o avea pentru orice plafar aflat pe o rază de 100 de metri.

– Da clar! exclamă Jane lafel de amuzată, poate trebuie să îi dăm un vot de încredere că are curajul la vârsta lui să se lege la cap, mai spuse ea.

– Da poate… uff un muzician/barman are însă stabilitatea financiară a unui licean, zise Eva oftând.

– Cu siguranță chestia cu banii în cuplu nu e ușoară dar nah îți place când îți cântă ”cu dor și foc că te-ar prinde de mijloc”, spuse Jane pe un ton muzical.

Eva începu să râdă.

– Eva, nu cred că sunt neapărat cea mai potrivită persoană care să îți spună cum ar fi bine să procedezi, vorba aceea, de un an de zile am atras atâta dramă în jurul meu încât aș putea să tai bilete la cinema dar poate pur și simplu trebuie să riști și să vezi ce se întâmplă. În cel mai rău caz te alegi cu o melodie despre tine – Taylor Swift style, adăugă Jane.

– Ești foarte înțeleaptă azi, spuse Eva cu căldură.

Gândurile lui Jane erau deja în altă parte însă. Înțeleaptă – ea? Nu prea, sărise dintr-o barcă în alta și deși o parte din ea era în continuare pregătită să dea foc la totul în jurul ei doar pentru că putea să iasă din propiul ei tipar, cealaltă parte era nemulțumită. Avea senzația că mai nou trăia cu propia ei instanță de judecată în minte care o întreba mereu: Încotro te îndrepți?

 

56. Prințul broască și fata neserioasă

fgkggJane pășea apăsat pe mocheta biroului, pantofii ei mov de velur erau cam incomozi, dar făceau un mare serviciu picioarelor ei nu prea lungi. De altfel, Richard se benoclase insistent la ele pe parcursul zilei – o sprânceană în sus când Jane le încrucișa și una cand le apropia, concentrarea lui părea să fie un pic pusă la încercare. Jane zâmbea mulțumită în sinea ei.

După o scurtă ședință cu echipa, Sandra o invită la o cafea în singurul loc în care amândouă puteau să se dedea viciului lor comun: fumatul – un balcon minuscul plin de cutii. Sandra împinse cu putere două dintre ele înjurând cu convingere.

– Nu mai teroriza cutiile, aia e, plătim că suntem viciate, zise Jane râzând.

– În curând ne vor pune să fumăm într-o pungă, jur este atât de enervant, spuse Sandra exasperată.

– Eh nu e chiar așa grav, răspunse Jane.

– Ok domnișoară, ce se întâmplă? Ești mult prea bine dispusă și Richard se tot uită la tine de parcă are ochi de broască, zi drept ai pupat broscoiul? întrebă Sandra foarte serioasă.

Jane izbucni în râs.

-Ce te face să crezi asta? spuse ea. Nu era îngrijorată că Sandra avea să afle adevărul, dar ce-i drept, ea și Richard nu discutaseră până acum despre asta. Până în această zi însă, el fusese extrem de rezervat și nimeni nu suspectase nimic.

– Stai liniștită, pot să țin un secret, trebuie sa mai lucrezi un pic la poker-face-ul tău, spuse Sandra cu căldură. Jane lăsă capul în jos, fusese prinsă cu mâța în sac și nu mai avea ce să facă.

– Nu e nimic serios, e doar logistică, mărturisi ea.

– Oh honey, la cum se uită la tine e mama logisticii – aș vrea și eu niște logistică cu tine, zise Sandra râzând.

Jane zâmbi.

– Să zicem că e bine, nu am de ce să mă plâng, zise ea înroșindu-se.

– Look, nu e treaba mea și nici nu emit vreo judecată, vorba accea, eu m-am lăsat înghesuită de un fost intern în camera cu copiatoarele și….

– Poftim? Câți ani avea? întrebă Jane amuzată și deloc șocată de mărturisirea Sandrei.

Sandra era un spirit liber, fără scuze, fără păreri de rău și extrem de sinceră, nu doar o dată o auzise spunându-i fățiș lui Richard că se poartă ca o divă sau că are cravate prea plicticoase. Ce-i drept, Richard era foarte conservator în vestimentație, asta făcea și plăcerea de a-l răvăși mai mare ….. ”Ok, stop cu gândurile astea”, își spuse Jane.

– În apărarea mea, părea mult mai mare – foarte masculin băiat, zise Sandra doar aparent jenată, întrerupându-i astfel lui Jane gândurile cenzurate.

– Ai grijă însă Jane, Richard este un bărbat carismatic dar întinde multe capcane. N-aș vrea să cazi într-una dintre ele, spuse Sandra.

– Poți să fi mai specifică?

– Să spunem că am cunoscut-o pe fosta lui soție – e ceva istorie acolo, răspunse Sandra cu îngrijorare, restul cred ca mai bine să auzi de la el…. În caz că devine serios.

Jane nu avu prea mult timp să se gândească la ce tocmai îi spusese Sandra, telefonul ei se auzi, cu un mesaj de la Richard care o ruga să poftească la el în birou.

– Ce e? Broscoiul vrea atenție? zise Sandra chicotind ca și cum discuția din ultimele minute nu s-ar fi întâmplat.

– Da, mă duc să văd despre ce e vorba, spuse Jane scurt.

Jane păși în biroul lui Richard acesta nu era însă de găsit, dintr-o dată o pereche de brațe cunoscute îi încercuiră talia:

– Ești o viziune în pantofii ăștia – este foarte greu pentru un bărbat să își vadă de treabă când arăți așa, îi spuse el aducându-și buzele foarte aproape de urechea ei.

Jane era dintr-o dată înconjurată de mirosul lui inconfundabil ușor mentolat și masculin și complet în afara ligii ei. Pentru un moment uitase că erau la birou, că doar o ușă îi separa de ceilalți și că Sandra o avertizase în legătură cu el. La fel de repede precum se fofilase prin spatele ei, Richard se retrase și își reluă postura serioasă.

– Vreau să îți mulțumesc că l-ai ajutat pe Daniel în ultimele săptămâni cu recrutarea pe celălalt portofoliu, ești foarte bună în ceea ce faci. Știu că nu pentru asta ai fost detașată la noi dar aproape că am putea să cerem să te detașeze permanent aici, spuse el spre surprindeea lui Jane.

O voia aici, voia să rămână? Unde se dusese ”neseriozitatea” relației lor?

– Aproape? întrebă ea.

– Nu cred că s-ar aproba, chiar dacă nu e o idee rea, zise Richard focusat pe niște hârtii de pe biroul lui.

Și din nou erau neserioși…

– Vin să te iau la 8 de la tine, am planuri de gătit astă seară și nu numai, spuse Richard vioi.

– Serios, englezii știu să gătească? Sau îmi dai plăcintă cu carne la microunde? întrebă Jane.

Richard zâmbi larg.

– Ai să fi surprinsă, acum am puțină treabă, poți să lași ușa deschisă când ieși, adăugă el.

Expediată și împachetată, Jane se întoarse la biroul ei. Era clar că nu avea de ce să se agite, Richard era ca un tren într-o stație din Siberia: te urci când apare pentru că sigur dispare imediat.

 

55. Unde am rămas…?

14483826_1226373184050849_414045704_nPicăturile de ploaie se scurgeau alert pe geamul apartamentului. Era a 15-a zi de ploaie consecutivă  pe cerul Londrei. În curând, Jane era convinsă că avea să îi crească o umbrelă în loc de mână, de preferat roșie cu picățele albe. Răsucindu-se în pat, dădu nas în nas cu corpul bărbatului care îi încălzea așternuturile și nu numai de o lună jumate – Richard. Ziua nunții Sofiei era acum atât de departe……

… cu 65 de zile în urmă

– Mi-e dor de tine, răsună vocea lui Patrick

Deşi Jane îşi dorea mai mult decât orice să scoată cele două cuvinte magice pe gură – „şi mie” – cumva, ceva o oprea însă…prea mult înainte și înapoi cu el, sau poate prea multe în viața ei până atunci fuseseră despre ”ei” – Sebastian, Patrick etc. Ceva în a îi întoarce lui acum spatele părea să îi surâdă. În fond ce aveau ei doi în comun? Un trecut adolescentin și un viitor definit de el aproape mereu ca ”o chestie”. Chestia era însă că – asta nu era îndeajuns pentru ea. Nu era sigură dacă aerul de fericire domestică dintre Sofia și Ștefan sau inconștiența lor plină de curaj de a se lega unul de altul era cea care îi amețise lui Jane mintea. Poate nu voia o rochie mare albă acum sau nici măcar o promisiune, dar voia să aibă curaj, să riște ceva. Voia să fie o dată o femeie care riscă și pentru care se riscă.

– Nu e de ajuns, răspunse Jane în cele din urmă.

Era tristețe în vocea ei dar siguranța acestor cuvinte era extrem de vizibilă pentru Patrick. Pentru prima oară simți că Jane nu mai era a lui și că niciun joc deștept de cuvinte sau un zâmbet ștrengar nu putea să o mai aducă aproape de el.

– Să înțeleg că nu contează că sunt aici acum? spuse el aspru încercând să-și mascheze propria slăbiciune.

– Nu… , zise Jane cu o voce șoptită.

– Fantastic, de trecutul tău ne-am tot împiedicat și tot eu sunt insuficient? Nimic nu e suficient pentru tine aparent, spuse Patrick încleștându-și maxilarele.

Și brusc orice sentiment de vinovăție pe care Jane îl simțea se evaporă:

– Poftim? Ai venit să îmi spui că îți e dor de mine și pentru că nu cad la picioarele tale sunt de căcat? Serios? Vrei un premiu? Susținere la întreținere? Știi ce, m-am săturat să mă tot acuzi că am un trecut. E ca o placă stricată chestia asta la tine. Te folosești de problema cu Sebastian, care, apropo, nu mai era una, pentru că, ce să vezi, proasta de mine mi-am rupt gâtul după tine și știi asta, ca să dai vina pe mine. Hai să vorbim de cât de rece și de distant ai fost tu cum a venit vorba să ne apropiem pe bune. Să nu speriem pe micul Patrick, traumatizat că l-a lăsat una! Pe mine faptul că mi s-a întâmplat asta nu m-a împiedicat să te iubesc. Dar nu-i nimc, sigur există altul pregătit să îți ia locul și tu poți să rămâi cu dorul, încheie Jane cu un nod în glas. Lacrimile se pregăteau să se înghiontească pe chipul ei, iar ea trebuia să găsască baia- Sofia nu putea să o vadă așa. Era rănită și îl rănise și pe el. Era urât dar nu-i păsa.

Patrick rămăsese înmărmurit – nu numai că nu avusese timp să răspundă ceva înainte ca Jane să fugă spre baie dar nici nu se așteptase la această confesiune din partea ei. Jane nu îl voia și mai mult, altcineva îi luase locul, jucase și pierduse…..

În prezent

– Unde ai plecat? se auzi vocea somnoroasă a lui Richard.

– Ce? întrebă Jane distrată.

– Cu gândul, Jane… m-am trezit cu privirea ta ațintită pe mine şi cu toate astea nu cred că ești aici, spuse Richard zâmbind.

– Ah nimic, mă gândeam la cum oamenii nu sunt niciodată mulțumiți cu ce au, zise Jane oftând.

– De ce să fii când poți să ai mai mult? răspunse Richard mișcându-și mâinile ușor pe sub așternut către corpul ei.

Jane nu era sigură că în acel moment ”mai mult-ul” nu era unul foarte concret carnal dar nu se putu apține să nu spună:

– Ăsta a fost și motivul divorțului tău? Ai vrut mai mult – mai multe?

Richard se încruntă.

– Nu cred că este oportun să vorbim acum și împreună despre asta. Este ceva ce s-a întâmplat între ea și mine dar dacă te roade curiozitatea, șoția mea a vrut mai mult.

Jane se simțea încurcată, dacă era ceva ce observase la Richard era că nu prea vorbea despre viața lui personală de dinainte de divorț. Era din nou în brațele unui bărbat cu secrete. Întorcând privirea către el se pregăti să spună ceva care să rupă tensiunea dintre ei dar expresia lui Richard se schimbase complet. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, era din nou ca un lup argintiu la pândă.

– Unde rămăsesem? Ah, cred că aici… spuse el sărutându-i abdomenul.

Doctrina conservatoare sigur nu era de acord cu activitatile ei conjugale, regulamentul de ordine interioară de la job nici el nu era prea încântat, femeia moralistă din capul ei avea o criză de apoplexie – dar Jane era cumva ok cu toate astea. De data aceasta, trecutul era închis și îngropat pentru ea.

54. Nunta anului

1039Jane se afla în taxi în drum spre casa Sofiei, era ziua nunții și domnișoarele de onoare, adică ea și fetele, împreună cu Teodor, se duceau să pregătească mireasa. Deși măcinată de gânduri legate de seara petrecută cu Richard și sentimentele pe care încă le avea pentru Patrick, Jane hotărâse să închidă undeva adânc în mintea ei starea de ușoară vinovăție și confuzie pură, pentru a se bucura din plin de nunta prietenei ei.

Jane nu avea nici o îndoială că Sofia avea să fie de-a dreptul răpitoare în rochia ei, dar nimic nu o putea pregăti pentru ce avea să vadă odată ajunsă la destinație.

– Arăți….. incredibil, spuse Jane cu răsuflarea suspendată în aer.

– E minunată, zise Teodor care era deja acolo.

Sofia se înroși iar Jane o luă în brațe.

– Avem însă o problemă, le întrerupse Teodor.

– Care? întrebă Jane alarmată.

– I s-a blocat fermoarul miresicii. Alexandra și Eva sunt în bucătărie cu mama Sofiei ca să găsească o ustensilă cu care să-l deblocheze, răspunse el.

– Stai așa că mă ocup, spuse Jane determinată.

– Nu, nu… e ok, ripostă Sofia.

– Pentru două ore sunt încă primul bărbat din viața ta care a omorât insecte pentru tine – deci permite-mi, zise Jane întorcându-și prietena care rămăsese fără cuvinte.

Sub privirile panicate ale lui Teodor care era pregătit sa coasă mireasa în rochie, Jane mișcă cu iscusință fermoarul care în cele din urmă se clinti. Nu era capabilă să își facă ordine în viață acum, dar putea să urnească acest fermoar.

– Victorie! țipă Teodor.

Tocmai atunci își făcură apariția Alexandra și Eva cu un mini-patent.

– Gata? întrebă Eva?

– Da, sunt îmbrăcată! exclamă Sofia.

Următoarea oră se petrecu în poze, zâmbete și emoții – curând Ștefan, mirele, venea să își ia mireasa.

Coborând scările cu toții, Teodor întrebă:

– Auzi, dar ce ai mai făcut cu lordul englez, s-a predat farmecelor tale de mioritică?

– Da, am petrecut seara împreună, zise Jane scurt, știa că nu putea să amâne confesiunea prea mult timp.

– Unde, la Delfinariu? spuse Eva în glumă

– Nu. La mine în apartament, fără haine, mărturisi Jane sub privirile pline de stupoare ale prietenilor ei.

– Și cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra cu interes.

Jane se uită debusolată la ea, nu avea răspuns.

– Lasă-l dragă pe Patrick acum, avem alt crai, stați așa – nu bârfiți fără mine, mă mărit și revin, zise mireasa determinată în timp ce ieșeau pe ușa casei.

Grupul izbucni în râs.

– Hai, treci în mașină, că dramă e destulă și mâine, zise Jane zâmbind.

După slujbă, petrecerea se încinse la restaurant, iar Jane reușise să evite orice conversații despre viața ei personală, era ziua Sofiei, era momentul lor ca grup să se bucure împreună. Sala era decorată cu multe lumini mici și flori neconvenționale care îți dădeau senzația că te afli într-o pădure fermecată. Sofia și Ștefan reușiseră cu multe eforturi să-și îndeplinească viziunea artistică pentru această nuntă, atârnaseră luminile cot la cot cu personalul până târziu în ziua precedentă. Toată nebunia meritase însă din plin, ringul de dans era complet ocupat, vinul curgea în pahare și mirele și mireasa aveau ochi doar unul pentru celălalt, pentru restul problemelor existau mama soacră și cu Teodor – mereu vigilenți.

***

Cândva, în toiul petrecerii Sofia se apropiă de Jane, care stătea într-o parte a ringului uitându-se la cuplurile de pe el:

– Gata! Am făcut-o și pe asta, acum urmează doar restul vieții sau așa s-ar zice, spuse aceasta cu o oarecare îngrijorare în glas, lăsându-și capul pe umărul lui Jane. Era un gest de tandrețe destul de rar pentru Sofia.

Jane revedea acum, sub rochia mare albă și genele perfecte fata de altă dată: colega ei, cu machiajul negru și cizmele rock ‘n roll, un pic fragilă, un pic rătăcită și la fel de inocentă. Jane își lipi ușor buzele de tâmpla Sofiei, atât cât îi permitea cocul voluminos și îi spuse:

– Vom fi bine, mereu.

Sofia o strânse de mână drept răspuns. Ștefan, în costumul lui albastru închis, croit impecabil, o privea de pe ring cu încântare, invitând-o la dans. Nici măcar cinismul obișnuit al Sofiei nu putea să nege că ”bărbatul ei” era tare chipeș iar ea parcă era îndrăgostită pentru prima oară.

– Hai, du-te la el, îi spuse Jane încurajator.

Oare câte lucruri aveau să fie diferite de acum în viețile lor? Unele? Totul? Sau absolut nimic? se întreba ea în timp ce își croia drum printre mese către grădina ”fermecată”.

Afară, muzica se auzea în surdină. Pentru un moment, Jane conştientiză cum clipa pentru care ea şi fetele se pregătiseră intens aproape un an de zile, trecea. Avea să rămână doar o amintire frumoasă,  despre care vor povesti şi peste mulţi ani. Jane scoase din pachet o ţigară şi o aprinse de la una dintre multele lumânări care împodobeau terasa.

Cumva, în mijlocul unui eveniment atât de zgomotos, ea găsise o clipă de linişte. Mintea îi zbură atunci la Patrick, ţinând-o în braţe. Căldura braţelor lui era ceva la care Jane nu se mai gândise de atât de multă vreme. Cumva, blocase toate amintirile frumoase care îi legau, în speranţa că asta o va face să îl uite mai uşor. Închise ochii rememorând, până când fu brusc întreruptă de un flash al acelei nopţi cu Richard. Simţi cum un fior îi străbătu corpul până în vârful degetelor de la picioare, înghesuite în nişte sandale oribil de incomode. Imaginea acelui bărbat căruia ea i se predase cu totul, neştiind exact de ce, aflat deasupra ei, bucurându-se de fiecare centimetru al corpului ei, îi bântuia acum imaginaţia.

În secunda imediat următoare, din spate se auziră paşi. Jane nu se întoarse, era probabil doar un alt nuntaş.

– Ai o brichetă? auzi imediat un şoptit la ureche care o sperie şi o făcu să tresară.

Jane se întoarse, neputând să creadă ce vede: în faţa ei nu stătea nimeni altul decât Patrick. Nedumerită peste măsură, se uită la el cu ochii mari şi în cele din urmă, spuse:

– Ce faci aici?

– Am venit să îi aduc ceva lui Nic.

Nic era însă înăuntru cu Eva, o dansa pe ring de parcă de a doua zi dansul urma să fie interzis prin lege şi pedepsit cu ani grei de puşcărie.

– Nic nu e aici, e înăuntru cu Eva, spuse Jane.

– Da, ştiu. Te căutam pe tine, continuă el.

– Credeam că după ultima noastră conversaţie nu vrei să mai auzi de mine.

– Văd că îţi prieşte aerul britanic. Arăţi senzaţional, continuă el.

– Mulţumesc, spuse Jane încurcată.

– Ştii… am tot vrut să te sun. Aş vrea să îţi spun lucruri.

– Ce lucruri? Întrebă ea.

– Mi-e dor de tine, spuse Patrick abrupt, ca şi cum ar fi dat un verdict într-o sală de judecată.

Jane se uita la el, nu putea crede ce i se întâmplă.  Ar fi vrut să deschidă gura şi să spună ceva, orice, dar era imposibil. Zgomotul nunţii dinăuntru nu se mai auzea în urechile ei. Tot ce auzea sau simţea era respiraţia lui Patrick care devenise sacadată, aşteptând un răspuns de la ea. Nu era genul de bărbat care să arunce cu declaraţii de dragoste dacă nu ştia precis că i se va răspunde cu aceeaşi monedă.

Deşi Jane îşi dorea mai mult decât orice să scoată cele două cuvinte magice pe gură – „şi mie” – cumva, ceva o oprea…

53. Nu lăsaţi vulpea la găini!

FotorCreated 1Din seara în care Richard o căutase pentru prima dată în timpul liber, Jane îşi petrecea majoritatea serilor la birou, muncind. Mesajul lui de atunci o anunţase că proiectul la care lucrau are probleme mari şi că urmează o perioadă aglomerată, în care vor trebui să redefinească toţi parametrii lui. De fapt, totul explodase în braţele lui iar el avea de gând să profite din plin de zelul lui Jane pentru a obţine rezultatele care erau aşteptate de la el.

Fetele se întorseseră acasă pentru pregătirile de nunta ale Sofiei, iar Teodor plecase cu ele să le ajute. Până după nuntă nu avea să mai plece în voiaj.

După două săptămâni lungi de nopţi nedormite, cu nişte cearcăne pe care niciun concealer nu le mai putea ascunde, Jane încheia ultimele rapoarte care trebuiau prezentate a doua zi de dimineaţă de Richard. Acesta se afla la biroul de lângă ea, unde se mutase de câteva zile bune şi pusese umărul la treabă. Lucraseră cot la cot, iar Jane admira mult asta la el, după cum le spusese fetelor, aptitudinile lui de leader erau „incontestabile”. Richard devenise aproape uman în ochii ei.

– Asta a fost! Cred că amândoi merităm câte un pahar de vin bun după toată nebunia asta, spuse Richard în timp ce îşi închidea laptopul.

– Da, răspunse Jane. Proiectul ăsta a fost aproape ca o naştere.

Amândoi bufniră în râs.

– Hai domnişoară, la un cocktail, spuse Richard şi îi deschise uşa biroului.

Împreună, în parcarea subterană a clădirii, se îndreptau spre maşina lui, un bolid de toată frumuseţea. Jane nu ar fi putut distinge prea bine ce maşină era sau câţi cai putere avea, dar îşi dădea seama că nu era o maşină ieftină.

Câteva momente mai târziu, Richard opri maşina în faţa unui bar londonez. Împreună, la masă, Jane îşi dădea seama că simte lucruri pe care nu le mai simţise înainte. Cel mai probabil nu era dragoste sau iubire, ci doar prezența unui bărbat în faţa ei, îmbrăcat cu o cămaşă care îi stătea impecabil, cu un sacou fără cusur şi o atitudine de bărbat alfa pentru care mulţi alţi masculi muncesc o viaţă întreagă. Era atât de natural. Jane îşi dădea seama cum, cu fiecare secundă care trecea, în care râdeau şi făceau glume absolut stupide, atracţia dintre ei creştea. Nu avea cum să îşi mai imagineze altceva decât cum acest bărbat o lua în braţe şi o săruta cu pasiune. Se surprinsese pe ea însăşi uitându-se la buzele lui aşa cum nu o mai făcuse niciodată cu un alt bărbat. Simţea că era condusă de dorinţă şi de nimic altceva. În faţa clădirii în care Jane locuia, au stat câteva momente uitându-se unul la altul fără să spună un cuvânt. Apoi Richard se întinse către ea, ea întoarse uşor capul şi buzele li se atinseră. Fusese un sărut uşor, aproape imperceptibil. Apoi se despărţiseră la fel de uşor, iar ea lăsă ruşinată capul în jos. Cu o mână îşi atingea fruntea care acum ardea.

– O Doamne, ce-am făcut? spuse el.

Jane începu să râdă încurcat, fără să ştie de ce. Apoi continuă:

– Nu ştiu… nu înţeleg. Ce vrei?

– Pe tine! veni răspunsul aproape imediat, ca şi cum Richard nu ar fi apucat nici să respire.

Jane se blocă. Nu mai ştia ce să spună. Faptul că totul nu fusese doar o plăsmuire a imaginaţiei ei, că acest bărbat chiar o plăcea, o făcea să rămână fără replică.

– Este greşit, nu putem să facem asta. Cred că cel mai bine ar fi să mă duc sus.

În secunda următoare, Jane deschise portiera maşinii şi coborî. În timp ce îşi căuta frenetic cheile în geantă, auzi cum cealaltă uşă a maşinii se deschise. Se întoarse şi Richard era chiar acolo, în faţa ei.

Se uită la el şi spuse:

– Ce faci?

Fără un cuvânt, o luă în braţe şi o sărută. Era exact aşa cum îşi imaginase. Pasional, perfect, autoritar dar, în acelaşi timp, permisiv. În câteva secunde, erau în lift, iar ea simţea cum se preda cu totul lui. Nu mai era vorba despre ce era corect sau nu, erau doar ei şi atracţia magnetică dintre ei. Uşa apartamentului ei se închise în urma lor, el o luă în braţe şi o duse în dormitor. Mâinile ei în părul lui des şi negru, buzele lui pe corpul ei, totul părea un vis. Poate era doar dorinţa sau poate că era faptul că fiecare reprezenta pentru celălalt „fructul interzis”, dar totul era mai pregnant pentru Jane decât fusese vreodată.

În lumina dimineţii, totul arăta complet diferit. Jane nu mai ştia cum va continua viaţa şi cariera ei, pentru că acum cărţile erau aruncate. Bărbatul de lângă ea încă dormea liniştit, parcă neştiind cât de mult s-au schimbat lucrurile în mai puţin de 24 de ore.

52. Fără număr, între prieteni

164674965– Al câtelea pahar e ăsta? întrebă Jane cu limba un pic împleticită.

– Nu punem și shot-urile nu? zise Sofia, viitoarea mireasă, cu o dicție la fel de neclară.

– Nu, alea au fost de încălzire. Cele două femei izbucniră în râs.

– Să trăiască mireasa și baba – adică tu, se auzi vocea exaltată a lui Teodor.

Fetele și Teodor aterizaseră în locuința ei de serviciu de la Londra cu câteva zile în urmă pentru o petrecere de burlăcițe și o sărbătorire întârziată a faptului ca Jane schimbase prefixul recent.

Uitându-se în jurul ei, Jane observă dezastrul din cameră: periile si tuburile de fixativ pe masa de bucătărie, un sutien roz în bibliotecă, 3 perechi de stiletto în mijlocul camerei, valiza lui Teodor revărsată toată din care ieșeau pene roșii (Jane suspecta că acestea erau resturi din recuzita pe care o cărase în ele pentru unul din spectacolele lui) și nu în ultimul rând prea multe sticle de Rom și de Prosecco. Jane avea senzația că tocmai participase la filmarea Bridesmaids 2 – varianta mioritică.

Evenimentele serii se derulaseră astfel: Teodor urlase după ele a nu știu câta oară se fie gata că urmau să piardă rezervarea la cină. Urmase o masă simandicoasă într-un restaurant de lux unde fetele chicotiseră ca niște puștoaice de liceu la galanteria personalului și platoul de dulciuri obscen de bun. Tocurile și elanul lui Teodor îi purtaseră într-un bar cu specific american unde Eva dovedise că are precizie contabilă și la darts. Seara se încheiase într-un loc care se zbătea undeva între un pub și o discotecă din anii ’80 cu șlagăre din anii 2000. Teodor le îndemnase la shoturi și mireasa pusese la bătaie jocuri de beție. Verdictul la ieșirea din local: Eva era privită ca o sfântă în grup, Alexandra putea negocia și cu necuratul, Sofia avea un viitor promițător ca lider al unui cult, în timp ce Jane nu ar fi supraviețuit niciodată în junglă – prea imprevizibil. ”Și eu?” întrebase Teodor, ”Eu sunt iar pe din afară, ăla de la telefon, jur!”. ”Păpuși, te iubim!” îi urlaseră fetele atunci în timp ce se împleticeau cu toții în direcția taxiurilor.

Înapoi în apartament:

– La ce te uiți întrebă Sofia?

– La dezastrul din casa asta. Ce bine că propietarul nu are cum să vadă, spuse Jane

– Sau Richard… zise Teodor dând sugestiv din sprâncene.

– Da chiar așa, că ai evitat subiectul, zise Sofia. În același moment Eva și Alexandra intrară și ele în cameră.

– Ce am ratat cât ne-am spălat pe dinți? întrebă Alexandra vioaie de parcă nu băuse nici o picătură.

– Richard talk, spuse Teodor.

– Ce să zic, nu știu, este ceva dubios în atmosferă între noi, nu știu dacă mă place în sensul ăla, sau sunt o curiozitate pentru el, gen desert postcomunist, zise Jane.

Eva izbucni în râs.

– Ok, asta știm despre el, dar tu cum te simți? întrebă Teodor tranșant.

– Sincer? Confuză, sunt aproape doi ani de când sunt în acest carusel de evenimente. Am trecut de la a fi o persoană de-a dreptul plicticoasă la o viață mai ceva decât a lui Taylor Swift, serios am senzația că îmi răsună o melodie de-a ei în cap constant.

– Nu-i nimic, e ok să ai o perioadă de dramă, să ne aducem aminte de viața mea înainte de Ștefan, zise Sofia îmbujorându-se, atât cât îi permitea fața.

– Oh da, aprobă Teodor râzând. Am fost martor la acele veri de neuitat, adăugă el.

– Nu te mai plânge, că îți place cu drama, tensiune, alea alea, zise Eva ciupindu-l de obraz.

– Auuu, da sigur tensiune arterială, spuse Teodor ironic.

– Măi, să nu mai divagăm, deci – nu te simți ok cu drama, dar cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra.

– Îmi e dor de Patrick și continuu să îl visez sistematic dar în același timp vreau să respir, de una singură, fără să îmi pese, să fiu eu….mărturisi Jane gânditoare.

– E ok dacă vrei sa fii liberă pentru o vreme și să te distrezi, așa am gândit și eu cu Nic, spuse Eva.

– Ehee și ce vă mai distrați, zise Sofia cu subînțeles. Eva se înroși.

– Da chiar așa, Eva ce mai știi de Patrick de la Nic? întrebă Alexandra.

– Hai să nu o băgăm la interogatoriu pe Eva, am stabilit cu ea când am terminat-o cu Patrick că nu vom face ca lucrurile să devină bizare pentru că ea se vede cu Nic, zise Jane.

– Stai liniștită, Nic și cu mine instinctiv evităm subiectul. Patrick este plecat din țară, Nic mi-a zis asta chiar înainte să vin aici. Nu i-a spus unde, dar i-a lăsat barul pe mână pentru două săptămâni.

– Interesant…remarcă Alexandra.

– Ai idee unde se putea duce? întrebă Teodor.

– Habar n-am, răspunse Jane, nu am mai vorbit, adăugă ea.

– Rom? întrebă Eva.

– Da, te rugăm, hai un rând pentru toată lumea, zise Sofia organizând paharele.

– Haide dear, cu curaj, uite – pe asta mică am dat-o deja, zise Teodor indicând spre Sofia, într-un an sigur mai mărităm una și până încep să am problemem cu prostata vă dau pe toate, adăugă el.

Jane și fetele izbucniră în râs.

– Ești groaznic! exclamă Jane.

– Noroc, dears! îndemnă Sofia ridicând paharul.

– Noroc! Hai să fie pe bogăție, exclamă Alexandra cu o voce asurzitoare.

– Opa, de unde a venit asta? întrebă Eva amuzată.

– Cred că m-am îmbătat puțin, răspunse Alexandra chicotind – un set de râsete zgomotoase erupseră în cameră.

În zorii zilei, nestingherită de sforăiturile ce răsunau în apartament, singură tronând pe masa din bucătărie, sticla aproape goală de rom, alături – telefonul lui Jane care vibra: Richard.

 

 

51. Te ajut cu punga?

FotorCreatedEra o dimineaţă grea pentru Jane. Alarma telefonului sunase în neştire după încă un vis în care Patrick o ţinea strâns de mână şi se uita la ea fără să spună vreun cuvânt. Jane apăsase butonul Snooze de două ori, iar acum nici nu-şi mai aducea aminte când  făcuse asta. Aflată în maşină, în traficul infernal al orei 8.30, încerca la fiecare semafor să-şi definitiveze conturul roşu al buzelor în oglinda retrovizoare.

În parcarea din faţa clădirii de birouri, agitaţia era mare. În timp ce Jane îşi parca lateral buburuza închiriată cu ziua, în spatele ei două maşini aşteptau. După doar câteva secunde, unul dintre cei doi şoferi se dădu jos din autovehicul şi veni la geamul maşinii lui Jane. Ea se opri brusc şi se uita uimită la el: un bărbat de aproape 50 de ani, care probabil avea o căsnicie şi o viaţă nefericită. Nu putea găsi o altă scuză pentru burta care i se revărsa peste curea şi care părea că susţine jumătate din stocul de bere al Marii Britanii.

– Mai bine mă laşi pe mine să o parchez. Nu prea te pricepi. E ok, spuse el.

Jane simţea cum se înroşeşte la faţă. Venea dintr-o ţară în care astfel de bărbaţi se plimbau nestingheriţi prin restaurante, cafenele, chiar şi clădiri de birouri. Nu era prima dată când se vedea nevoită să se confrunte cu un asemenea specimen.

– Dacă vrei într-adevăr să mă ajuţi, ai putea să te urci înapoi la tine în maşină şi să aştepţi cuminte acolo, spuse Jane cu un calm aproape înfricoşător.

– Eu mă grăbesc, nu pot să stau toată ziua aici şi să aştept să înveţi tu să parchezi, răspunse el.

Jane se uita fix la el. Dacă privirile ar fi putut să ucidă, bărbatul din faţa ei nu ar mai fi avut mult de trăit. Fără a spune vreun cuvânt, trase de volan şi apăsă acceleraţia. În timp ce căuta un alt loc de parcare, se gândea la cel care tocmai îi stricase ziua. “Doamne, sunt peste tot…”, îşi spuse în barbă.

Ziua trecu la birou fără prea multe evenimente notabile. Richard se uita din ce în ce mai des la ea şi parcă îşi făcea de lucru mereu prin preajma ei.

În drum spre casă, Jane se opri la un magazin de decoraţiuni interioare. În weekend luase decizia că patul ei are nevoie de aşternuturi noi, nişte perne şi o cuvertură colorată. Ajunsă acasă, cu toate pungile în mână, din care ieşeau colţuri de material colorate frumos, Jane se îndrepta spre intrarea în bloc. Abia dacă se mai putea ţine pe tocurile pantofilor stiletto pe care îi purta, cu toate bagajele în braţe, cheile şi o rochie luată de la curăţat. În faţa clădirii, trei tineri frumoşi stăteau de vorbă cu o cafea într-o mână şi o ţigară în cealaltă. Se uitau lung la Jane care era copleşită de greutate, dar niciunul din ei nu schiţă nici măcar un gest. Jane nu înţelegea cum pot fi atât de prost crescuţi. În secunda urmatoare, o maşină mare se opri lângă ea. Geamul coborâ şi faţa lui Richard răsări din spatele volanului.

– Ce faci cu toate bagajele alea? Deja încerci să ne părăseşti? spuse el râzând.

– Nu… de fapt încerc să mă instalez mai bine, răspunse Jane încurcată.

– Lasă-le jos. Permite-mi să te ajut, spuse Richard în timp ce oprea motorul maşinii şi se dădea jos.

Cei trei tineri care mai devreme se făcuseră că nu ştiu ce înseamnă politeţea, se uitau acum sideraţi. Cumva, gestul lui Richard îi încurca, parcă le strica socotelile cu viaţa şi cu femeile.

Câteva minute mai târziu, Jane şi Richard stăteau în mijlocul apartamentului ei închiriat, în faţa multor pungi.

– Îţi mulţumesc foarte mult. Îţi voi răsplăti bunătatea cu o cafea. Mâine dimineaţă. La birou, spuse Jane repede.

Voia să îi fie foarte clar că nu îşi doreşte să profite de moment. Jane încerca, cu orice preţ, să nu îmbrace haina de femeie est-europeană, pe care britanicii tot încercau să i-o atribuie de o lună încoace.

Dacă Richard îşi dorea ceva de la ea, trebuia să facă mai mult decât să îi care bagajele din faţa blocului până în apartament.

“Vom vedea”, îşi spuse Jane în timp ce închidea uşa în urma lui.