64. Previziuni astrologice

fotjkojporcreatedAburul se ridica încet din cana de cafea pe care o ținea între mâini, părea că este o dansatoare exotică care dă leneș din buric la sfârșit de program.

Jane trecea în revistă ultimele două săptămâni în ordinea factorului lor uau: 1. Prietena ei Eva, cea care calcula orice, se pregătea să intre într-un perimetru necalculat – cu copil pe drum al cărui tată urma se fie la rândul său foarte tânăr. 2. Mama ei, ajunsese pe masa de operație și scăpase de complicații serioase ca prin urechile acului. 3. Richard fusese lângă ea la fiecare pas, ba mai mult își prelungise șederea în România pentru a fi acolo lângă ea de sărbători. 4. În seara de revelion Patrick își făcuse apariția în mica trattorie în care sărbătorea grupul, pentru că aparent avea ceva ce trebuia să îi dea lui Nic, lui Jane i se părea că Patrick avea multe chestii de dat lui Nic. Patrick o îmbrățișase atunci, întrebase din nou de starea mamei lui Jane și îi strânsese mâna lui Richard cu mai mult respect decât și-ar fi putut închipui Jane. ”Habar n-am când s-au întâmplat toate astea” conchise Jane în mintea ei.

– Bunăăă, se auzi vocea mereu cristalină a Evei care își trăgea scaunul să se așeze lângă ea la masa din cafenea. Era după program și fetele nu se mai văzuseră de ceva timp doar ele. După cum bine notase Ștefan la revelion: ”Sunteți cam nevorbite, mâțelor”.

– Am aterizat și noi, răsunară la scurt timp vocile Sofiei și Alexandrei. Doamne ce frig este afară, continuă Sofia.

– Da este, pentru tine oricum iubi, că doar  te urmărește mereu un congelator, zise Jane tachinând-o.

– Hahah ce funny ești, bine că te-a obișnuit pe tine englezul cu frigul, Ștefan e de la Constanța, răspunse Sofia scoțând limba afară.

– Așa direct din port, adăugă Eva. Fetele începură să râdă.

– Măi viitoare mămică văd că ești foarte bine dispusă observă Alexandra. Parcă te-ai mai obișnit cu ideea din câte văd.

– Ce pot să fac? Am hotărât ceva și Nic mă susține până la capăt. Într-adevăr la aflarea veștii că va fi tată Nic reacționase în cel mai neașteptat mod. O întrebase pe Eva dacă ar putea să numească copilul Emilia dacă era fată și apoi continuă prin a o lua în brațe și a improviza o melodie pentru Emilia. Până și Alexandra cu Sofia fuseseră mai panicate la aflarea veștii. Părinții Evei în schimb se dovedeau a fi un public mult mai exigent și Nic fusese deja supus unui interogaotoriu complet în legătură cu seriozitatea și viitorul său alături de Eva. ”Puștiul” – cum îi spunea Sofia, care nu concepea parteneriate romantice cu vârste mai mici sau mai mari decât a ei, nu se lăsase descurajat de viitorii bunici.

– Când ai următoarea programare la doctor? întrebă Jane. Putem să venim și noi?

– Sigur că da, de Nic însă nu scăpăm, trebuie să știe tot despre Emilia lui – este convins că va fi fată, spuse Eva în același timp amuzată și rușinată.

– Ce romantic, spuse Alexandra oftând. Ea și Robert nu se împăcaseră și singurul dialog pe care îl aveau de două luni încoace era un bună ziua scurt când se întâlneau la lift. Între timp, un coleg de la marketing pusese ochii pe ea și o invitase la masă. Alexandra refuzase folosind răceala care nu-i dădea pace drept pretext. Colegul în chestiune însă nu se lăsase și îi trimisese un buchet de flori superb pe care Robert îl văzuse la ea pe birou. Sofia prezisese atunci că nu va dura mult și Robert își va face reapariția. Alexandra în schimb nu era chiar așa de sigură.

– Trebuie să recuncosc că sunt impresionată de băiatul ăsta cine ar fi crezut, zise Sofia.

– Bine, cine ar fi crezut la modul general că anul ăsta vom avea un nou membru în grup venit pe cale uterină, adăugă Jane zâmbind ștrengar.

Fetele izbucniră în râs.

– Doamne ești groaznică, zise Eva, da nici eu nu credeam că voi fi prima, adăugă ea. Tocmai atunci ușa cafenelei se deschise și intră Nic, complet inadecvat îmbrăcat pentru vremea de afară, cu o căciulă uriașă pe care scria – ”I live for Rock” și cu un zâmbet mare ușor flancat de firele roșcate ale bărbii.

– Da trebuia să fiu eu….spuse Sofia aproape în surdină – dar Jane o auzise.

– Bună seară! Ce fac fetele? Se relaxează după birou? întrebă Nic pe tonul lui voios obișnuit.

– Da! nu vezi ce fețe avem? zise Jane zâmbind.

– Niște fețe minuante, răpunse Nic făcând cu ochiul și mai apoi sărutând-o pe Eva de parcă tot ce era în jurul lor se dematerializase, Doamne frumoasă ești! continuă el uitându-se la ea. Eva se înroși din cap până în picioare, declarațile în public nu prea erau pe placul ei. Jane  suspecta însă că tocmai asta îi plăcea la Nic – era mereu deschis și bine dispus.

– Oh ce frumos, se auzi vocea Alexandrei, și ce planuri aveți?

– Mergem să facem niște cumpărături și să dăm o raită pe la secțiunea pentru gravide și sugari, zise Eva.

– Eh nu doar atât, iubito, mergem să imprimăm un costumaș pe care să scrie ”tati e cel mai tare”.

– Serios? spuse Sofia amuzată, sunteți foarte dedicați văd.

– Eh nah asta crede el că vom cumpăra, ripostă Eva indignată iar Nic o pupă pe nas.

– Nu îmi mai uda nasul, zise aceasta strâmbânu-se.

– Hai la cumpărături cu voi, îi îndemnă Jane observând fața ușor abătută a Sofiei – ceva nu era în regulă.

Peste încă câteva minute cei doi viitori părinți își luară rămas bun .

– Ce se întâmplă cu tine? o întrebă Jane pe Sofia.

– Da, chiar așa adăugă Alexandra, te-ai cam decolorat la conversația asta despre copii.

– Vreți varianta scurtă sau aia extinsă? întrebă Sofia.

– Pe care vrei tu să o împărtășești cu noi, răspunse Jane.

– Păi într-un cuvânt, Ștefan de-abia așteaptă să fie tată iar eu trag de timp, mărturisi Sofia.

– Și care e motivul? Îți este pur și simplu teamă? Nu ești încă pregătită? întrebă Jane.

– Sau poate tu nu îți dorești? întrebă Alexandra la rândul ei îngrijorată. Să știi că este ok și asta, mai spuse ea.

– Nu, doamne, voi știți cât îmi plac mie copii, nu asta este. Nu știu ce fel de mamă voi fi. Sunt pretențioasă, aspră de multe ori, poate e meseria, poate sunt eu dar nu știu cum toate astea nu îmi vor afecta copilul. Știți câte chestii am avut eu să îi reproșez mamei și nu e o mamă rea, dacă ființa asta pe care eu o aduc pe lume se va simți la fel față de mie? Dacă o stric? spuse Sofia descumpănită.

Urmă un moment de liniște. Nici Jane și nici Alexandra nu știu ce să spună, în fond nu erau mame, ba mai mult erau două femei la 30 de ani care încă își căutau proverbiala ”fericire”, iar Eva era și ea la rândul ei un cobai al întâmplării.

– Uite, cu siguranță eu sunt cea mai puțin indicată persoană de sex feminin care să îți dea un sfat acum. Să nu uităm ca am fost bântuită 2 ani de fantoma unei relații mai bune în mintea mea decât în realiate și din cauza căreia am gafat cu un alt bărbat pe care chiar îl iubeam. Toate astea nu fost de ajuns și m-am încurcat cu șeful străin (Richard) care acum mă tot împinge să rămânem împreună chiar dacă eu m-am întors în Romania, iar eu ezit și mă gandesc la bărbatul numărul doi  – Patrick. Clar nu am trecut de liceu, spuse Jane.

– Eh hai nu mai exagera. Nu trebuie să fii așa aspră cu tine, insistă Alexandra.

– Și totuși, continuă Jane, nu cred că cineva este vreodată realmente pregătit să fie părinte și nici că devine neapărat pe parcurs pentru că mereu apare ceva nou. Mama ta făcut și ea ce s-a priceput și tu vei face lafel – cel mai probabil alte greșeli. Am văzut de curând un film în care unul din personaje îi spune mamei ratate din peliculă că nu e datoria copiilor să ne iubească ci a noastră ca părinți să-i iubim orice ar fi și indiferent de ce părere au ei despre noi. Cine știe poate este un adevăr și aici, încheiă Jane.

Sofia se uită la ea cu oarecare ușurare, parcă le spunea că acceptă posibilitatea că ar putea da greș uneori.

– Mi-ar plăcea să fie băiat, știu că multă vreme mi-am dorit fată dar am așa imaginea în fața ochilor cu Ștefan învățându-l să se dea cu bicicleta, să facă poze, ce e aia sa fii băbat adevărat – spuse Sofia imitându-l un pic pe Ștefan.

– Da mă, regulile masculinității după Ștefan Maxim – una dintre ele fiind: ”Tati, dimineața un bărbat adevărat își face freza” zise Alexandra amuzată.

Cele trei femei izbucniră în râs – acest scenariu nu era greu de imaginat. Distracția fu însă întreruptă de telefonul lui Jane.

– Ia uite, altă cocotă, zâmbind puse telefonul pe speaker.

– Olaaaa, ce faceți păpuși? se auzi vocea lui Teodor. Trecuseră luni bune de când îl văzuseră sau fuseseră pe fir toate cu el.

– Bunăăăă, răspunseră în cor Jane și cu fetele.

– Tanti cu plodul, nu e cu voi? întrebă Teodor pe un ton glumeț.

– Nu, e la cumpărături cu Nic, a venit și a luat-o de aici, îl informă Alexandra.

– Vedeți e ceva treabă de făcut cu bărbații ăștia roșcați, nu ați vrut să mă credeți dar iată ! spuse Teodor didactic.

– Dă mă știm, zise Sofia, ia spune tu ce faci?

– Păi ce să fac? Mă întorc definitiv acasă și îmi deschid un club Burlesque în câteva luni, afirmă Teodor mulțumit. O să am nevoie de ajutor și de mână de lucru la renovat, mai adăugă el.

Cele trei femei rămaseră cu gura căscată. Anul care se așternea acum în fața lor se prefigura unul dramatic, cu doi sugari de gât și o găleată de lavabilă în mână.

 

 

 

Advertisements

63. Carusel

fhr56Albul cenușiu al pereților contrasta cu roșul ușor fanat al scaunelor din sala de așteptare, părea un caleidoscop urât de culori, asta dacă Alice ar fi urmărit iepurele prin gaură ajungând  pe neașteptate la secția de chirurgie a unui spital din București.

Jane și cu Richard aterizaseră cu câteva ore în urmă și ca printr-un miracol ajunseseră în timp util înainte ca mama ei să intre în operație. Intervenția nu trebuia să fie una complicată, ba mai mult era chiar ceva destul de fecvent în rândul femeilor de vârsta ei. Lucurile luaseră însă o întorsătură dificilă în momentul în care doctorul constatase că mama lui Jane avea o anemie acută si că era necesară o transfuzie de sânge. Jane blestema acum teama proverbială  de doctori a mamei ei, cuprinsă în afirmația: ” Lasă mamă n-am nimic”.

Acum, în așteptare de câteva ore, Jane se gândea la toate lucrurile enervante pe care își dorea să continue să le audă de la mama ei și cum de-abia avea răbdare să îi poată reproșa că nu avea mai multă grijă de ea. Tatăl lui Jane se foia pe scaunul de lângă ea, neliniștit și tăcut, atitudinea lui general optimistă față de orice nu era nicăieri de găsit. Richard de partea cealaltă, nu îi lăsase mâna dintr-a lui, de când ajunseseră știuse exact ce să spună, ba chiar să îl consoleze pe tatăl lui Jane, undeva între engleză și limba gimnastică. Sofia și Alexandra sunaseră și ele ca să vadă ce puteau face de la distanță – planul era să îi trimită pe Ștefan și pe Teodor să cumpere ce era nevoie de mâncare pentru pacientă și familie. Eva era pe drum și fusese însărcinată cu suportul moral. Adevărul era că aproape toată lumea era legată de mama lui Jane într-un mod deosebit. Ea era doamna cu sfaturile, cu îmbrățisările calde, salata de vinete perfectă și conversația intelectuală – toate încadrate de doi obraji rotunzi și fermi care formau un arc irezistibil atunci când râdea cu poftă.

– Am ajuns, se auzi, vocea cristalină a Evei. Cele două femei se îmbrățișară, Eva îl cuprinse apoi pe tatăl lui Jane care părea să fie oarecum îmbărbătat de prezența unei alte ”fete de-a lui”, așa cum le numea el pe prietenele lui Jane.

– Eva, el e Richard, Richard – Eva, una dintre prietenele mele cele mai bune, făcu Jane prezentările.

– Îmi pare bine Eva, Jane mi-a povestit foarte multe despre voi, spuse Richard pe un ton cald. Jane suspecta că acesta auzise frânturi din conversația dintre ea și Eva de mai devreme și știa că aceasta este însărcinată, de aici și atitudinea ușor paternă.

– Și mie îmi pare bine, zise Eva, este foarte frumos că ești aici pentru Jane, mai adăugă Eva.

Mica lor conversație fu întreruptă de apariția medicului:

– Pacienta este stabilă, am reușit să scoatem tot, dar a fost o operație dificilă. Am dat țesutul la biopsie nu ar trebui însă să avem surprize neplăcute. Acum este în reanimare, puteți să o vedeți pentru câteva minute. Jane și cu tatăl ei răsuflară ușurați și îl urmară pe doctor fără să  spună un cuvânt în timp ce Eva și Richard rămaseră în urmă.

Salonul de reanimare era probabil una dintre cele mai deprimante priveliști pe care Jane le văzuse vreo dată: paturi cu pacienți aproape inconștienți și chiar intubați, undeva într-un colț al încăperii o zăriră și pe mama ei. Cearșaful ascundea cu greu rotunjimiile inconfundabile ale celei care îi dăduse viață, restul însă nu semăna deloc cu ea. Jane și tatăl ei se apropiară de pat la semnul unei asistente:

– Ce faci miții, ne-ai speriat, îl auzi Jane pe tatăl ei zicând. Mama ei își întredeschise foarte încet ochii.

– Aoleu ce mulți sunteți, spuse ea încet, Jane și cu tatăl ei zambiră era clar că era încă puternic sedată și îi vedea în dublu exemplar .

– Te iubim, spuse Jane în timp ce îi săruta tâmpla încet. Te lăsăm să dormi, mai adăugă ea. Nici nu apucaseră să părăsească bine căpătâiul ei și mama era deja adormită – părea atât de mică și de firavă în acel pat de spital, atât de diferit față de personaliatea ei multicoloră și mereu plină de gesturi. Pentru o secundă lui Jane i se strânse un pic sufletul, gândul că ar fi putut să o piardă o paraliză. Sigur, totul era bine acum dar toate lucrurile care o măcinaseră în ultimele zile păreau acum stupide și nu făceau decât să ilustreze cât de imatură și de superficială era. Acest verdict pe care Jane îl dădea acum asupra ei nu o mulțumea – ceva trebuia să se schimbe.

***

Câteva ore mai târziu, ea și cu Richard se aflau în casa tătălui lui Jane în camera ei din copilărie – nu voiseră să îl lase singur în această seară.

– Îmi place camera ta, zise Richard zâmbind și admirând posterele cu Backstreet Boys care atârnau încă pe pereți.

– Hei, sunt foarte mișto să nu te aud, zise Jane ridicând un deget amenințător în aer. Richard îi cuprinse mână și o lipi de pieptul lui.

– Ești ok? întrebă el în grijorat.

– Da, sunt, acum, îți mulțumesc că ai fost astăzi lângă mine, chiar înseamnă mult să știi, îi spuse Jane cu glasul tremurând.

Richard o cuprinse în brațe și îi spuse la ureche:

– Plăcerea e a mea, nu aș vrea să te las să treci singură cu tatăl tău prin așa ceva. Căldura acestui om care părea mai mereu rece și detașat de orice o uimea dar după cum aflase Jane în ultimul an nimic și nimeni nu era ceea ce părea – nici bărbații pe care îi iubise, fetele ei, ai ei, ea înăși – un carusel fără opriri.

În liniștea camerei se auzi sunetul telefonului ei: era Patrick.

– E de la spital? întrebă Richard. Jane contemplă un pic răspunsul, ar fi putut să mintă dar asta ar fi însemnat că ultimele 24 ore nu reprezentaseră nimic.

– Nu, este un prieten bun, o cunoaște pe mama bine, zise Jane și ăsta era adevărul. Alo? zise ea în receptor.

– Bună, Patrick sunt îmi cer scuze că te deranjez, am aflat despre mama ta și vroiam să știu dacă totul este bine și dacă ai nevoie de ceva? se auzi vocea lui puternic masculină și atât de familiară.

– Bună Patrick, știu că tu ești, îți mulțumesc că ai sunat, da mama este bine, operația a decurs ok, urmează însă partea grea: recuperarea, spuse Jane.

– Mă bucur mult să aud asta, știu că lucrurile între noi sunt ciudate, dar te rog nu uita că poți mereu să vii la mine dacă ai nevoie de ceva, mai spuse Patrick și apoi închise brusc.

Jane puse telefonul pe noptieră și se cuibări în brațele lui Richard.

62. Și brusc totul se schimbă…

kfshkfUn soare timorat se întrevedea printre draperiile trase ale apartamentului lui Richard când Jane își deschidea ochii în acea dimineață. Bărbatul de lângă ea încă dormea pufăind ușor și ținând-o în brațe strâns. Era ziua de după confesiunea de pe podeaua biroului lui. Jane îl întrebase ce voia să zică cu – ”nu vreau să pleci”, iar Richard îi răspunsese: ”Exact ce am spus, te poți tansfera aici, ar fi așa rău daca ai rămâne cu mine?”. Era pentru prima oară când Jane îl simțise vulnerabil, un bărbat ca el era de regulă mereu în control. Surprinsă fiind de afirmația lui, nu știuse ce să-i răspundă. Mai mult decât atât, avea senzația ca Richard știa că mai era vorba de altcinva și acum își trimitea primii călăreți în lupta pentru Jane. După conversația aceea merseseră la el acasă și se pierduseră unul în celălalt pe trei suprafețe și în patru camere diferite – Jane era convisă că un abonament la sală ar fi fost inutil avându-l pe Richard în viața ei.

– Hmmm, se auzi vocea lui, bună dimineața frumoaso.

– Neața, răspunse Jane, cuibărindu-se și mai bine în brațele lui, știi că trebuie să ne pregătim de birou, îi șopti ea în ureche.

– Mai avem ceva timp, spuse Richard pe un ton glumeț rdicând ușor sprânceana.

– Richard, nu! zise Jane amuzată ridicând degetul spre el, eu nu am, trebuie să-mi fac fața, mai adăugă ea.

– Eu cred că arăți foarte bine acum, răspunse Richard așezând-o peste el.

– Da, clar, ce să zici și tu acum că ai folosit produsul, te-ai pricopsit cu el, spuse Jane ironic. Richard începu să râdă iar apoi își lipi buzele de ale ei. Momentul fu însă întrerupt de telefonul lui Jane.

– Ignoră, zise Richard printre săruturi.

– Nu pot, poate este ceva important, spuse Jane trăgîndu-se din brațelel lui și răspunzând la telefon. Bună Eva, acum sunt un pic ocupată, poți să…

– Sunt însărcinată! spuse Eva cu o voce panicată. Jane își opri pentru un moment răsuflarea.

– Cu Nic? întrebă ea într-un final.

– Nu, cu poștașul, evident că cu Nic…răspunse Eva, lacrimile începând clar să îi înece glasul.

– Shhh, nu plânge, iubita. Găsim o soluție, i-ai spus lui Nic?

– Nu, nu încă de-abia am aflat, nici n-am apucat să îi spun că vreau să mă mut cu el, zise Eva printre sughițuri.

– Am înțeles, fetele unde sunt, nu ești cu ele? întrebă Jane îngrijorată.

– Nu, Sof este în team building și Alexandra este la Paris cu revista ai uitat? răspunse Eva.

– Da așa este, ești sigură că testul nu este greșit? Se mai întâmplă, știi, spuse Jane încet.

– Am făcut 5, literalmente am băut toate lichidele non-alcoolice din casă. Nu sunt pregătită să fiu mamă, cu atât mai puțin cu un tip de 23 de ani, la dracu, zise Eva parcă vorbind cu sine, tocmai atunci începu să sune linia cealaltă a telefonului lui Jane – era tata, se hotărî însă să îl ignore.

– Iubi, trebuie să mergi la doctor și să-ți faci o analiză ca lumea, sun-o pe mama ta și spune-i, știi că ea e mereu deschisă și înțelegătoare și du-te cu ea. Eu mă întorc într-o săptămână acasă și ai toată atenția mea – idea îi fu din nou întreruptă de telefonul tătălui ei. În tot acest răstimp, Richard se uita îngrijorat la ea sesizând că ceva era în neregulă dar neputându-și da seama ce anume. Așa, continuă Jane, scuză-mă tot sună tata pe linia celaltă.

– Nu vrei să îi răspunzi poate s-a întâmplat ceva, zise Eva trăgându-și nasul.

– Eh, s-a întâmplat ceva, sigur vrea să vorbească despre nu știu ce eveniment politic sau specie de păsări migratoare rară care trece pe la noi, spuse Jane ușor exasperată.

Eva râse ușor auzind această evaluare.

– Uite-o mă! remarcă Jane plină de afecțiune.

– Ai fost haioasă, recunoscu Eva.

– Așa, vorbește cu mama ta și sună-le și pe fete, Sof oricum se întoarce mâine, nu? întrebă Jane.

Brusc, simți mâna lui Richard atingând-o ușor pe umăr. Jane se întoarse la el și observă că ținea fixul în mână, nu știa exact când acesta sunase.

– Ce este? întrebă ea mascând receptorul.

– Tatăl tău, spuse el.

– Baby, stai un pic că văd ca tata a sunat și pe fix, aștepți puțin pe linie? îi zise Jane Evei.

– Da sigur, spuse Eva.

Jane luă enervată fixul din mâna lui Richard.

– Da tata, ce e?

– Pe maică-ta a luat-o slavarea, suntem la spital, îi spuse tatăl ei scurt.

– Ce? Cum, ce a pățit? întrebă Jane aproape țipând.

– Nu știm încă exact, a avut niște dureri groaznice de burtă, așteptăm să vedem ce este și dacă este cazul să o opereze, îi spuse tatăl ei cu o voce sumbră.

– Vin acasă, zise Jane.

– Vino, răspunse tatăl ei și cu asta închise telefonul.

Jane lăsă receptorul să-i cadă din mână.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Richard îngrijorat.

– Mama a fost luată la spital cu salvarea, trebuie să ajung acasă, spuse Jane.

– Vorbește cu prietena ta care este încă pe linie, între timp eu aranjez biletele pentru plecare, zise Richard ferm și o sărută apoi pe creștet.

Jane dădu ușor din cap.

– Eva, mama a fost internată la spital de urgență, vin acasă și putem vorbi atunci, ok? îi spuse Jane prietenei ei.

– Oh Doamne, da baby stai liniștită – ce pot să fac pentru tine? întrebă Eva.

– Nimic momentan, răspunse Jane.

– Ok atunci dă-mi un telefon când ajungi acasă și zi-mi la ce spital e ca să vin, spuse Eva ferm.

– Bine….replică Jane și închise telefonul.

În colțul celălalt al camerei, Richard vorbea foarte aprins cu cineva la telefon care nu putea să fie decât agentul de bilete. Jane se ridică din pat să își strângă câteva lucruri, încerca să nu se gândească la ce era mai rău acum, dar cu o istorie de cancer în familie toate posibilitățile cele mai negre erau în capul ei.

– Gata baby, în 2 ore avem avion, se auzi vocea lui Richard întrerupând toate șcenariile sumbre din mintea lui Jane.

– Avem? întrebă aceasta mirată.

– Da, doar nu credeai că o să te las singură? îi răspunse Richard contrariat.

 

 

 

 

 

 

 

14. Alte adevăruri despre “prietenie”

FotorCreated37În timp ce relația lor forfotea în capul ei, Jane parcursese deja drumul către casa părinților. Mama îi deschise ușa și, înainte ca Jane să aibă timp să mușamalizeze ceva din revelația pe care tocmai o trăise, spuse:

– Ce ai pățit, mamă? îi spuse cea care îi dăduse viață cu 29 de ani în urmă.

– Era vorba de cineva, a fost mereu vorba de altcineva, spuse Jane, sleită parcă de puteri.

Mama ei o luă în brațe.

– O să fie bine, îi spuse. Toate trec!

Jane plâgea acum cu sunete înăbușite. Brusc, exclamă, aproape ca un strigăt de luptă, lovindu-se cu putere în piept. Spera ca lovitura să îi înlăture senzația că fusese dispensabilă pentru el.

– Ca pe nimic, m-a dat la o parte. A renunțat la noi, la trei ani, cu atâta ușurință. Eu sunt nimic. Noi doi am fost nimic pentru el.

Urla acum cu lacrimile alunecându-i în gură, mama o ținea strâns în continuare. Copilul ei suferea și ea era incapabilă să facă ceva. Jane continuă:

– Cum să faci asta așa pur și simplu? Ai curajul și spune ”M-am plictisit, nu te mai vreau, îmi e silă de tine…”

Mama se crispă dintr-o dată și, dându-i drumul, îi spuse:

– Tu nu faci silă nimănui, așa să știi! O să te mai doară, dar ai să treci peste și nu te vei lăsa răpusă de un nebun care ba vine, ba pleacă și între timp îmi golește frigiderul de parcă este la mă-sa acasă. Jane voia să zâmbească, mama ei fusese mereu jenată de nonșalanța cu care Sebastian se dirija atât în casa lui Jane cât și a ei, parcă totul era la dispoziția lui.

După despărțire, mama o avertizase pe Jane că nu ar trebui să se mai încreadă niciodată în el. Jane, însă, fusese înduplecată de penitența de la nuntă și, desigur, complet în ceață în legatură cu femeia pentru care o părăsise.

Ce era cel mai rău însă era faptul că o umilise și se prefăcuse în mod stelar că locul lui era lângă ea. Perioada premergătoare despărțirii fusese marcată de asigurări continue din partea lui Sebastian că vrea ca această relație să meargă, că știe că ce au ei este greu de găsit și că nu ar putea nici măcar să se despartă de grupul ei de prieteni, pentru că îi erau foarte dragi. Aceștia îl acceptaseră fără rezerve și îl considerau unul de-al lor. Sebastian știa să se facă plăcut și părea mereu foarte franc. Liniștea lui aparentă ascunsese, însă, multe secrete. Cu o săptămână înainte de despărțire, îi spusese că o iubește și că e mândru de ea, un gest atât de josnic, în retrospectivă.

Jane îi dăduse o a doua șansă atunci la nuntă, dacă ar fi știut… Îl întrebase în seara aceea de ce plecase, dar el avusese o explicație evazivă. Din pur optimism, Jane nu mai investigase răspunsul. Acum știa și nimic nu putea să o facă să se simtă mai puțin proastă. Oricine ar fi citit acum povestea ei ar fi pus aceeași întrebare: Cum de nu ți-ai dat seama? Realitatea era că nu își dăduse, crezuse în magia poveștii lor, pe care Sebastian o vânduse tuturor, inclusiv ei, cu atâta iscusință.

13. Adevărul despre “prietenie”

FotorCreated457Animată de conversația spumoasă pe care o avusese cu Patrick în seara precendentă, Jane defila voioasă la cumpărături pe străzile orașului.

– Jane! se auzi o voce din spatele ei. Jane se întoarse și, prin aglomerația de pe trotuar, reuși să o repereze pe Adriana.

– Bună, ce mai faci? Nu te-am văzut de un secol! îi spuse Adriana în timp ce se îmbrățișau.

– Bine, la cumpărături de Craciun după cum observi, rosti Jane în timp ce îi arăta mâinile încărcate de pungi multicolore.

Adriana zâmbi, îi era bine cunoscută pasiunea lui Jane pentru cadouri. Cele două prietene se cunoșteau din facultate dar nu păstraseră o legatură strânsă – Adriana locuia în străinătate și era mai mereu ocupată. De câteva ori pe an, însă, mai vorbeau la telefon sau își trimiteau mesaje. După o actualizare a statutului socio-profesional al fiecăreia, Adriana îi spuse fâstâcindu-se lui Jane:

– Am văzut că nu mai ești cu Sebastian, îmi pare rău că n-am sunat să văd cum ești…

– Nu-i nimic, sincer nu cred că aș fi fost prea deschisă la conversații , a fost un an dificil, răspunse Jane.

– Mă țin de ceva vreme să îți spun, urmă o ezitare din partea Adrianei, astă-vară l-am văzut pe Sebastian cu o tipă ieșind dintr-un restaurant de la mine de pe stradă…

În momentul acela, mâinile lui Jane s-au răcit, inima a început să îi bată asurzitor, toată ființa ei îi spunea că acum adevărul o izbise fulgerător. Restul detaliilor date de Adriana au trecut pe lângă ea ca un Accelerat cu adevărat rapid. Povestea era simplă: Sebastian, astă-vară în delegație cu această ea, o persoană din cercul lui de prieteni, pe care Jane o cunoscuse tangențial pe vremea când încă erau împreună.

Ca prin minune, reuși să îi îndruge ceva Adrianei și să își ia rămas-bun – ce-i drept, era așteptată la masă de către mama ei. Jane ar fi fugit oriunde în lume numai ca să evadeze acelei clipe.

Pe drumul spre casa părinților își contenea cu greu lacrimile. Amintirea poveștii ei cu Sebastian, închisă până atunci, undeva într-un colț al minții, odată ce episodul Cracovia se epuizase, năvălea cu furie peste Jane.

Actul I

Prima întâlnire : replica ei – “Te rog nu mă plictisi” și răspunsul lui – “Promit să nu o fac”. Începutul relației, prima seară când dormise la ea, vacanța la Disney – pentru că erau niște copii mari. Lucrarea de dizertație a lui Jane pe care el o dactilografiase cu grijă între așternuturi. Momentul când i-a spus că o iubește și că relația lor chiar ar putea reuși.

Actul II

Prima lui promovare serioasă, după eforturile asidue ale lui Jane de a-l motiva. Dificultățile din familia lui și listele de soluții oferite de Jane. Apartamentul pe care Sebastian și-l cumpărase și în care tatăl lui Jane se oferise să își arate veleitățile de tâmplar. Telefoanele date mamei ei pentru a-și oferi ajutorul la plantat flori. Cumpărăturile de medicamente pentru una dintre prietenele ei.

Actul III

Pasul următor: mutatul, care nu se întâmplase. El făcuse propunerea, apoi încet-încet își retrăsese oferta și din entuziasmul fiecărei întâlniri alunecaseră într-o comoditate casnică fără a împărți același domiciliu. De acolo, ea începu să îl simtă din ce în ce mai distant. Jane îl întrebase atunci ce se întâmplă cu ei, el replicase că nu știe dacă se simte la fel, dar că nu vrea să renunțe la relația lor. Ea încercase, el se poticnise însă înainte să înceapă cu adevărat să lupte.

Jane se revedea stând pe pat și rugându-l să îi spună de ce nu mai pot fi cum erau, el plângând aiurea și lipsit de răspuns. Acum acesta era evident – delegațile din ultimul an al relației lor îl duseseră peste graniță la cealaltă ea.

Atât de previzibil, Sebastian făcuse din povestea lor un clișeu. Jane și cu el fuseseră cândva acest cuplu de invidiat, aproape nimic nu părea să fi fost greșit între ei. Până și el îi replicase la despărțire că nu cunoaște o relație mai bună decât a lor, cu toate acestea o distrusese. Jane l-a lăsat atunci la masa din restaurant. Acum se dovedea că totul fusese greșit la ei.

Actul IV

Peste o lună, Sebastian se întorsese, cu un pretext penibil de prietenie și niște flori pentru mama ei – voia să îi mulțumească pentru amabilitatea cu care îl primise în casa dânsei. Nefiind dispusă să îl piardă, Jane cochetase cu gândul de a-i accepta oferta, crezând că poate așa va afla de ce Sebastian a vrut să strice tot ce clădiseră împreună. Răspunsul nu a venit, și la o întâlnire pe peron, Jane și-a luat adio. Sau cel puțin așa a crezut ea.

Peste 6 luni a urmat nunta, pentru care el făcuse lobby agresiv la miri. O întrebase atunci pe Jane dacă poate la un moment dat, s-ar putea împăca. Elanul, însă, i-a pierit încă de la Cracovia unde, copleșit de propria lui importanță de proaspăt salariat pe bani mai mari cu costum la comandă, propusese din nou “prietenie”.

Totul era acum limpede pentru Jane, nu existase niciun motiv foarte abstract pentru care Sebastian plecase: o validare în brațele unei alte “ea”. Singurul lucru de neînțeles era naivitatea ei. Oare dacă ar fi știut toate aceste lucruri, i-ar fi dat crezare la nuntă? Oarecum irelevant, el tot ar fi plecat, Jane era veche și erau atâtea alte “Jane” noi pe stradă.