68. O pată de vopsea pe haina mea

– Wow ce e aici! exclamă Jane la vederea găleților, cantității de folie de plastic și numărul de lucrători pe care Teodor îi coordona de parcă se născuse pe șantier. Ea și cu Alexandra îl vizitau pentru prima oară în locația ce avea să devină clubul lui Burlesque. După cum le anunțase la începutul anului, prietenul lor se ținuse de cuvânt, lăsase în urmă apele tulburi ale oceanului și părea că nici o bidinea nu putea sta în calea viselor sale cu paiete.

– Păpuși! Ați ajuns, însfârșit. Doamne m-au înebunit oamenii ăștia, trebuie să îi păzesc la fiecare pas și să umblu cu mătura după ei că n-ar strânge doamne păzește!

–  Oricum ar sta treaba tu pari foarte calificat, dacă clubul nu merge poți oricând să devii șef de șantier, constată Jane amuzată.

– Da, nu cred mai bine cos paiete, răspunse Teodor foarte categoric. Jane și Eva izbucniră în râs.

– Da restul gagicilor unde sunt? întrebă Teodor

– Păi Sof este la munte cu Ștefan la făcut poze și Alexandra este în escapadă romantică cu Robert la Roma, zise Eva.

– Ah bun așa, una caută semnalul de la telefon în Bucegi iar cealaltă e la cerut în căsătorie, spuse Teodor emfatic.

– Aoleu nu mai fi rău, ripostă Eva.

– Da corect și plus că de unde știi ca o să o ceară pe Alexandra de nevastă? întrebă Jane contrariată.

– Măi, iar nu credeți în puterile mele de prezicător? Am zis sau n-am zis acum doi ani că nu trece vara fără ca Ștefan să o ceară pe Sofia? întrebă Teodor retoric. Jane nu putea să nu recunoască că avea dreptate.

– Așa este dar acum e diferit, Robert are 40+, spuse Eva.

– Tocmai, cât combustibil  crezi că mai are în rezervor? spuse Teodor ridicând sugestiv din sprânceană, vrea și el să se bucure de viață până ajunge să umble cu tubul de oxigen după el.

– Groaznic ești, spuse Jane amuzată de cât de puțin politic corect putea fi prietenul ei. O să ajungi și tu să ai 40+, mai adăugă ea.

– Tocmai, daia zic! exclamă Teodor, să vezi atunci grabă pe mine. Cei trei începură să râdă.

– Hai fă-ne turul locației, știi că am venit doar să vedem nu să muncim, îl îndemnă Jane glumeț.

– Îmi imaginam, asta mică oricum deja cară o bidinea după ea, remarcă Teodor indicând către burta ușor crescută a Evei, dar tu madame nu scapi am niște chestii de vopsit care au nevoie de îndemânarea ta, adăugă el.

– Uf, bine fie, acceptă Jane

–  Hai să vă arăt perimetrul. Pentru următoarele 20 de minute Teodor le arătă fiecare colțișor al localului de dimensiuni potrivite, cu pereți purpuriu închis și candelabre extrem de strălucitoare.

– Foarte frumos dear, eu sunt curioasă însă cine o să iți curățe ție cristalele astea multe de pe lustre, spuse Eva în mod evident îngrijorată.

– Eh asta da problemă, zise Jane amuzată.

– Nu e de râs, răspunse Teodor, o să angajez o persoană special pentru asta, mai adăugă el.

– Serios? o să ai ”lustrangiul” tău personal? întrebă Jane râzând.

– Eh, când pui problma așa sună un pic interzis, recunoscu Teodor.

– Interzis, neinterzis, dear trebuie să faci o asigurare pentru eventualitatea unui accident, dacă își rupe omul gâtul în timp ce îți șterge ție cristalele, spuse Eva foarte serioasă. Jane și Teodor începură să râdă cu poftă.

– Aoleu deja ai creier de gravidă, remarcă Teodor.

– Nu fi misogin, replică Eva ușor înțepător.

– Păpuși știi doar că glumesc, răspunse Teodor îmbrățișând-o.

– Hai gata cu afecțiunea, ce trebuie sa vopsim? întrebă Jane.

– Uite astea, răspunse Teodor arătându-i câteva rame de tablou ce avea mulaje de fețe ieșind în relief.

– Ok, sunt mișto și un pic înspăimântătoare, tu le-ai făcut, nu? chestionă Jane.

– Da evident, doar nu voiai să dau banii pe unele făcute în China luate din En Gros, răspunse Teodor.

– Cum să credem așa ceva despre tine, adăugă Eva zâmbind, eu însă mă voi sustrage, mirosul ăsta de vopsea nu este compatibil cu starea mea actuală.

– Da dear sigur, ne vedem mai încolo? întrebă Teodor.

– Da! Jane vii și tu?

– Firește după ce vopsesc toate fețele astea o să am nevoie de un pahar de vin, zise Jane pe un ton glumeț.

– Hai la treabă, o îndemnă Teodor. Pentru următoarele câteva ore conversația și culoarea curseră în voie.

– Dear, trebuie să îți spun ceva, o anunță dintr-o dată Teodor.

– Ce e cu ceremonia asta? Nu e genul tău, s-a întâmplat ceva? întrebă Jane îngrijorată.

– Păi, în încercarea de a pune acest club pe picoare am întâmpinat ceva probleme și a trebuit să…

Teodor nu apucă bine să își termine bine fraza că pe una din ușile deschise intră Patrick. Jane rămase încremenită, vopseaua aurie se scurgea de pe pensulă pe tenișii ei fără ca ea să bage de seamă. Patrick părea încurcat iar Teodor arăta ca cineva care tocmai fusese prins de DNA.

– Bună, zise Patrick stingher, Teo îți las aici ce ți-am adus și vă las că văd că aveți treabă, spuse el punând cutia pe care o ținea în brațe într-un colț al camerei. Lafel de repede pe cât își făcuse apariția Patrick dispăru.

– Explică-mi, spuse Jane răspicat.

– Păi tocmai înainte să vină el pe neașteptate vroiam să îți povestesc că am avut niște probleme financiare cu barul și el s-a oferit să mă ajute… mărturisii Teodor descurajat.

– Și când te gândeai să îmi spui că intenționezi să îl faci pe Patrick parte integrată a vieții noastre de dragul clublui? ripsotă Jane complet indignată.

– Păi nu știu păpuși? era ok dacă îl făceai tu parte integrată, nu? atunci n-ai mai fi avut nimic împotrivă, răspunse el enervat, nu te-ai gândit că poate aveam nevoie de ajutor? adăugă el.

– Serios? Puteai să ceri ajutorul altcuiva, doar suntem prieteni, ripostă Jane.

– Nu cred că m-ați fi putut ajuta, în orice caz nu putem să îl urâm toți atunci când vrei tu, adăugă Teodor iritat.

– Doamne dar n-a zis nimeni să îl urăști, că doar n-a făcut nimic, zise Jane.

– Păi și atunci? Nu o să îl vezi mai deloc după deschidere, răspunse Teodor.

– E vorba de un pic de loialitate, plus că este un pic ciudat să fie așa legat de cineva la care țin, spuse Jane.

– Eva urmează să aibă un copil cu Nic, barman-ul lui Patrick nu crezi ca asta este suficient de permananent? zise Teodor, evident că nu vroiam să te pun într-o poziție delicată dar nici nu pot sa nu fac mereu ceva doar ca să vă protejez pe voi. Și brusc Teodor pusese punctele pe ”i”, Jane nu putea să nu se întrebe dacă ce voia nu era ușor nedrept față de prietenul ei și dacă nu cumva îi era teamă de cum avea să schimbe această veste relația ei cu Richard sau poate mai mult decât atât, felul în care ea se simțea față de Patrick.

– Nu cred că mai are sens să vorbim despre asta oricum, cred că am nevoie de ceva timp ca să diger toate astea, îi spuse Jane.

– Înțeleg, îi răspunse Teodor pe un ton undeva la limita între regret și răceală, era prima oară când se certau cu adevărat de când se cunoșteau și nici unul dintre ei nu știa cum să gestioneze lucrurile.

Pe drumul spre casă Jane își făcea zeci de scenarii în minte despre cum urma să îi spună lui Richard, despre cum avea să schimbe noua implicare a lui Patrick în afacerea lui Teodor totul – sau poate era doar o exagerare. Era pe cale să devină o mincinoasă? Sau doar din adins uitucă?

Acasă o întâmpină vocea groasă a lui Richard:

– Baby, ce s-a întâmplat? După un moment de ezitare, Jane răspunse:

– Unde ai vrea să încep?

 

Advertisements

64. Previziuni astrologice

fotjkojporcreatedAburul se ridica încet din cana de cafea pe care o ținea între mâini, părea că este o dansatoare exotică care dă leneș din buric la sfârșit de program.

Jane trecea în revistă ultimele două săptămâni în ordinea factorului lor uau: 1. Prietena ei Eva, cea care calcula orice, se pregătea să intre într-un perimetru necalculat – cu copil pe drum al cărui tată urma se fie la rândul său foarte tânăr. 2. Mama ei, ajunsese pe masa de operație și scăpase de complicații serioase ca prin urechile acului. 3. Richard fusese lângă ea la fiecare pas, ba mai mult își prelungise șederea în România pentru a fi acolo lângă ea de sărbători. 4. În seara de revelion Patrick își făcuse apariția în mica trattorie în care sărbătorea grupul, pentru că aparent avea ceva ce trebuia să îi dea lui Nic, lui Jane i se părea că Patrick avea multe chestii de dat lui Nic. Patrick o îmbrățișase atunci, întrebase din nou de starea mamei lui Jane și îi strânsese mâna lui Richard cu mai mult respect decât și-ar fi putut închipui Jane. ”Habar n-am când s-au întâmplat toate astea” conchise Jane în mintea ei.

– Bunăăă, se auzi vocea mereu cristalină a Evei care își trăgea scaunul să se așeze lângă ea la masa din cafenea. Era după program și fetele nu se mai văzuseră de ceva timp doar ele. După cum bine notase Ștefan la revelion: ”Sunteți cam nevorbite, mâțelor”.

– Am aterizat și noi, răsunară la scurt timp vocile Sofiei și Alexandrei. Doamne ce frig este afară, continuă Sofia.

– Da este, pentru tine oricum iubi, că doar  te urmărește mereu un congelator, zise Jane tachinând-o.

– Hahah ce funny ești, bine că te-a obișnuit pe tine englezul cu frigul, Ștefan e de la Constanța, răspunse Sofia scoțând limba afară.

– Așa direct din port, adăugă Eva. Fetele începură să râdă.

– Măi viitoare mămică văd că ești foarte bine dispusă observă Alexandra. Parcă te-ai mai obișnit cu ideea din câte văd.

– Ce pot să fac? Am hotărât ceva și Nic mă susține până la capăt. Într-adevăr la aflarea veștii că va fi tată Nic reacționase în cel mai neașteptat mod. O întrebase pe Eva dacă ar putea să numească copilul Emilia dacă era fată și apoi continuă prin a o lua în brațe și a improviza o melodie pentru Emilia. Până și Alexandra cu Sofia fuseseră mai panicate la aflarea veștii. Părinții Evei în schimb se dovedeau a fi un public mult mai exigent și Nic fusese deja supus unui interogaotoriu complet în legătură cu seriozitatea și viitorul său alături de Eva. ”Puștiul” – cum îi spunea Sofia, care nu concepea parteneriate romantice cu vârste mai mici sau mai mari decât a ei, nu se lăsase descurajat de viitorii bunici.

– Când ai următoarea programare la doctor? întrebă Jane. Putem să venim și noi?

– Sigur că da, de Nic însă nu scăpăm, trebuie să știe tot despre Emilia lui – este convins că va fi fată, spuse Eva în același timp amuzată și rușinată.

– Ce romantic, spuse Alexandra oftând. Ea și Robert nu se împăcaseră și singurul dialog pe care îl aveau de două luni încoace era un bună ziua scurt când se întâlneau la lift. Între timp, un coleg de la marketing pusese ochii pe ea și o invitase la masă. Alexandra refuzase folosind răceala care nu-i dădea pace drept pretext. Colegul în chestiune însă nu se lăsase și îi trimisese un buchet de flori superb pe care Robert îl văzuse la ea pe birou. Sofia prezisese atunci că nu va dura mult și Robert își va face reapariția. Alexandra în schimb nu era chiar așa de sigură.

– Trebuie să recuncosc că sunt impresionată de băiatul ăsta cine ar fi crezut, zise Sofia.

– Bine, cine ar fi crezut la modul general că anul ăsta vom avea un nou membru în grup venit pe cale uterină, adăugă Jane zâmbind ștrengar.

Fetele izbucniră în râs.

– Doamne ești groaznică, zise Eva, da nici eu nu credeam că voi fi prima, adăugă ea. Tocmai atunci ușa cafenelei se deschise și intră Nic, complet inadecvat îmbrăcat pentru vremea de afară, cu o căciulă uriașă pe care scria – ”I live for Rock” și cu un zâmbet mare ușor flancat de firele roșcate ale bărbii.

– Da trebuia să fiu eu….spuse Sofia aproape în surdină – dar Jane o auzise.

– Bună seară! Ce fac fetele? Se relaxează după birou? întrebă Nic pe tonul lui voios obișnuit.

– Da! nu vezi ce fețe avem? zise Jane zâmbind.

– Niște fețe minuante, răpunse Nic făcând cu ochiul și mai apoi sărutând-o pe Eva de parcă tot ce era în jurul lor se dematerializase, Doamne frumoasă ești! continuă el uitându-se la ea. Eva se înroși din cap până în picioare, declarațile în public nu prea erau pe placul ei. Jane  suspecta însă că tocmai asta îi plăcea la Nic – era mereu deschis și bine dispus.

– Oh ce frumos, se auzi vocea Alexandrei, și ce planuri aveți?

– Mergem să facem niște cumpărături și să dăm o raită pe la secțiunea pentru gravide și sugari, zise Eva.

– Eh nu doar atât, iubito, mergem să imprimăm un costumaș pe care să scrie ”tati e cel mai tare”.

– Serios? spuse Sofia amuzată, sunteți foarte dedicați văd.

– Eh nah asta crede el că vom cumpăra, ripostă Eva indignată iar Nic o pupă pe nas.

– Nu îmi mai uda nasul, zise aceasta strâmbânu-se.

– Hai la cumpărături cu voi, îi îndemnă Jane observând fața ușor abătută a Sofiei – ceva nu era în regulă.

Peste încă câteva minute cei doi viitori părinți își luară rămas bun .

– Ce se întâmplă cu tine? o întrebă Jane pe Sofia.

– Da, chiar așa adăugă Alexandra, te-ai cam decolorat la conversația asta despre copii.

– Vreți varianta scurtă sau aia extinsă? întrebă Sofia.

– Pe care vrei tu să o împărtășești cu noi, răspunse Jane.

– Păi într-un cuvânt, Ștefan de-abia așteaptă să fie tată iar eu trag de timp, mărturisi Sofia.

– Și care e motivul? Îți este pur și simplu teamă? Nu ești încă pregătită? întrebă Jane.

– Sau poate tu nu îți dorești? întrebă Alexandra la rândul ei îngrijorată. Să știi că este ok și asta, mai spuse ea.

– Nu, doamne, voi știți cât îmi plac mie copii, nu asta este. Nu știu ce fel de mamă voi fi. Sunt pretențioasă, aspră de multe ori, poate e meseria, poate sunt eu dar nu știu cum toate astea nu îmi vor afecta copilul. Știți câte chestii am avut eu să îi reproșez mamei și nu e o mamă rea, dacă ființa asta pe care eu o aduc pe lume se va simți la fel față de mie? Dacă o stric? spuse Sofia descumpănită.

Urmă un moment de liniște. Nici Jane și nici Alexandra nu știu ce să spună, în fond nu erau mame, ba mai mult erau două femei la 30 de ani care încă își căutau proverbiala ”fericire”, iar Eva era și ea la rândul ei un cobai al întâmplării.

– Uite, cu siguranță eu sunt cea mai puțin indicată persoană de sex feminin care să îți dea un sfat acum. Să nu uităm ca am fost bântuită 2 ani de fantoma unei relații mai bune în mintea mea decât în realiate și din cauza căreia am gafat cu un alt bărbat pe care chiar îl iubeam. Toate astea nu fost de ajuns și m-am încurcat cu șeful străin (Richard) care acum mă tot împinge să rămânem împreună chiar dacă eu m-am întors în Romania, iar eu ezit și mă gandesc la bărbatul numărul doi  – Patrick. Clar nu am trecut de liceu, spuse Jane.

– Eh hai nu mai exagera. Nu trebuie să fii așa aspră cu tine, insistă Alexandra.

– Și totuși, continuă Jane, nu cred că cineva este vreodată realmente pregătit să fie părinte și nici că devine neapărat pe parcurs pentru că mereu apare ceva nou. Mama ta făcut și ea ce s-a priceput și tu vei face lafel – cel mai probabil alte greșeli. Am văzut de curând un film în care unul din personaje îi spune mamei ratate din peliculă că nu e datoria copiilor să ne iubească ci a noastră ca părinți să-i iubim orice ar fi și indiferent de ce părere au ei despre noi. Cine știe poate este un adevăr și aici, încheiă Jane.

Sofia se uită la ea cu oarecare ușurare, parcă le spunea că acceptă posibilitatea că ar putea da greș uneori.

– Mi-ar plăcea să fie băiat, știu că multă vreme mi-am dorit fată dar am așa imaginea în fața ochilor cu Ștefan învățându-l să se dea cu bicicleta, să facă poze, ce e aia sa fii băbat adevărat – spuse Sofia imitându-l un pic pe Ștefan.

– Da mă, regulile masculinității după Ștefan Maxim – una dintre ele fiind: ”Tati, dimineața un bărbat adevărat își face freza” zise Alexandra amuzată.

Cele trei femei izbucniră în râs – acest scenariu nu era greu de imaginat. Distracția fu însă întreruptă de telefonul lui Jane.

– Ia uite, altă cocotă, zâmbind puse telefonul pe speaker.

– Olaaaa, ce faceți păpuși? se auzi vocea lui Teodor. Trecuseră luni bune de când îl văzuseră sau fuseseră pe fir toate cu el.

– Bunăăăă, răspunseră în cor Jane și cu fetele.

– Tanti cu plodul, nu e cu voi? întrebă Teodor pe un ton glumeț.

– Nu, e la cumpărături cu Nic, a venit și a luat-o de aici, îl informă Alexandra.

– Vedeți e ceva treabă de făcut cu bărbații ăștia roșcați, nu ați vrut să mă credeți dar iată ! spuse Teodor didactic.

– Dă mă știm, zise Sofia, ia spune tu ce faci?

– Păi ce să fac? Mă întorc definitiv acasă și îmi deschid un club Burlesque în câteva luni, afirmă Teodor mulțumit. O să am nevoie de ajutor și de mână de lucru la renovat, mai adăugă el.

Cele trei femei rămaseră cu gura căscată. Anul care se așternea acum în fața lor se prefigura unul dramatic, cu doi sugari de gât și o găleată de lavabilă în mână.

 

 

 

62. Și brusc totul se schimbă…

kfshkfUn soare timorat se întrevedea printre draperiile trase ale apartamentului lui Richard când Jane își deschidea ochii în acea dimineață. Bărbatul de lângă ea încă dormea pufăind ușor și ținând-o în brațe strâns. Era ziua de după confesiunea de pe podeaua biroului lui. Jane îl întrebase ce voia să zică cu – ”nu vreau să pleci”, iar Richard îi răspunsese: ”Exact ce am spus, te poți tansfera aici, ar fi așa rău daca ai rămâne cu mine?”. Era pentru prima oară când Jane îl simțise vulnerabil, un bărbat ca el era de regulă mereu în control. Surprinsă fiind de afirmația lui, nu știuse ce să-i răspundă. Mai mult decât atât, avea senzația ca Richard știa că mai era vorba de altcinva și acum își trimitea primii călăreți în lupta pentru Jane. După conversația aceea merseseră la el acasă și se pierduseră unul în celălalt pe trei suprafețe și în patru camere diferite – Jane era convisă că un abonament la sală ar fi fost inutil avându-l pe Richard în viața ei.

– Hmmm, se auzi vocea lui, bună dimineața frumoaso.

– Neața, răspunse Jane, cuibărindu-se și mai bine în brațele lui, știi că trebuie să ne pregătim de birou, îi șopti ea în ureche.

– Mai avem ceva timp, spuse Richard pe un ton glumeț rdicând ușor sprânceana.

– Richard, nu! zise Jane amuzată ridicând degetul spre el, eu nu am, trebuie să-mi fac fața, mai adăugă ea.

– Eu cred că arăți foarte bine acum, răspunse Richard așezând-o peste el.

– Da, clar, ce să zici și tu acum că ai folosit produsul, te-ai pricopsit cu el, spuse Jane ironic. Richard începu să râdă iar apoi își lipi buzele de ale ei. Momentul fu însă întrerupt de telefonul lui Jane.

– Ignoră, zise Richard printre săruturi.

– Nu pot, poate este ceva important, spuse Jane trăgîndu-se din brațelel lui și răspunzând la telefon. Bună Eva, acum sunt un pic ocupată, poți să…

– Sunt însărcinată! spuse Eva cu o voce panicată. Jane își opri pentru un moment răsuflarea.

– Cu Nic? întrebă ea într-un final.

– Nu, cu poștașul, evident că cu Nic…răspunse Eva, lacrimile începând clar să îi înece glasul.

– Shhh, nu plânge, iubita. Găsim o soluție, i-ai spus lui Nic?

– Nu, nu încă de-abia am aflat, nici n-am apucat să îi spun că vreau să mă mut cu el, zise Eva printre sughițuri.

– Am înțeles, fetele unde sunt, nu ești cu ele? întrebă Jane îngrijorată.

– Nu, Sof este în team building și Alexandra este la Paris cu revista ai uitat? răspunse Eva.

– Da așa este, ești sigură că testul nu este greșit? Se mai întâmplă, știi, spuse Jane încet.

– Am făcut 5, literalmente am băut toate lichidele non-alcoolice din casă. Nu sunt pregătită să fiu mamă, cu atât mai puțin cu un tip de 23 de ani, la dracu, zise Eva parcă vorbind cu sine, tocmai atunci începu să sune linia cealaltă a telefonului lui Jane – era tata, se hotărî însă să îl ignore.

– Iubi, trebuie să mergi la doctor și să-ți faci o analiză ca lumea, sun-o pe mama ta și spune-i, știi că ea e mereu deschisă și înțelegătoare și du-te cu ea. Eu mă întorc într-o săptămână acasă și ai toată atenția mea – idea îi fu din nou întreruptă de telefonul tătălui ei. În tot acest răstimp, Richard se uita îngrijorat la ea sesizând că ceva era în neregulă dar neputându-și da seama ce anume. Așa, continuă Jane, scuză-mă tot sună tata pe linia celaltă.

– Nu vrei să îi răspunzi poate s-a întâmplat ceva, zise Eva trăgându-și nasul.

– Eh, s-a întâmplat ceva, sigur vrea să vorbească despre nu știu ce eveniment politic sau specie de păsări migratoare rară care trece pe la noi, spuse Jane ușor exasperată.

Eva râse ușor auzind această evaluare.

– Uite-o mă! remarcă Jane plină de afecțiune.

– Ai fost haioasă, recunoscu Eva.

– Așa, vorbește cu mama ta și sună-le și pe fete, Sof oricum se întoarce mâine, nu? întrebă Jane.

Brusc, simți mâna lui Richard atingând-o ușor pe umăr. Jane se întoarse la el și observă că ținea fixul în mână, nu știa exact când acesta sunase.

– Ce este? întrebă ea mascând receptorul.

– Tatăl tău, spuse el.

– Baby, stai un pic că văd ca tata a sunat și pe fix, aștepți puțin pe linie? îi zise Jane Evei.

– Da sigur, spuse Eva.

Jane luă enervată fixul din mâna lui Richard.

– Da tata, ce e?

– Pe maică-ta a luat-o slavarea, suntem la spital, îi spuse tatăl ei scurt.

– Ce? Cum, ce a pățit? întrebă Jane aproape țipând.

– Nu știm încă exact, a avut niște dureri groaznice de burtă, așteptăm să vedem ce este și dacă este cazul să o opereze, îi spuse tatăl ei cu o voce sumbră.

– Vin acasă, zise Jane.

– Vino, răspunse tatăl ei și cu asta închise telefonul.

Jane lăsă receptorul să-i cadă din mână.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Richard îngrijorat.

– Mama a fost luată la spital cu salvarea, trebuie să ajung acasă, spuse Jane.

– Vorbește cu prietena ta care este încă pe linie, între timp eu aranjez biletele pentru plecare, zise Richard ferm și o sărută apoi pe creștet.

Jane dădu ușor din cap.

– Eva, mama a fost internată la spital de urgență, vin acasă și putem vorbi atunci, ok? îi spuse Jane prietenei ei.

– Oh Doamne, da baby stai liniștită – ce pot să fac pentru tine? întrebă Eva.

– Nimic momentan, răspunse Jane.

– Ok atunci dă-mi un telefon când ajungi acasă și zi-mi la ce spital e ca să vin, spuse Eva ferm.

– Bine….replică Jane și închise telefonul.

În colțul celălalt al camerei, Richard vorbea foarte aprins cu cineva la telefon care nu putea să fie decât agentul de bilete. Jane se ridică din pat să își strângă câteva lucruri, încerca să nu se gândească la ce era mai rău acum, dar cu o istorie de cancer în familie toate posibilitățile cele mai negre erau în capul ei.

– Gata baby, în 2 ore avem avion, se auzi vocea lui Richard întrerupând toate șcenariile sumbre din mintea lui Jane.

– Avem? întrebă aceasta mirată.

– Da, doar nu credeai că o să te las singură? îi răspunse Richard contrariat.

 

 

 

 

 

 

 

59. Mereu aceași și întotdeauna altfel

sdkjnkhTrecuse ceva vreme de când Jane stătuse la aceeași masă, față în față, cu fetele. Cu toate astea, multitudinea conversațiilor pe care le avusese cu ele pe Skype și la telefon de când plecase, o făceau să se simtă ca și cum nu ratase nimic. Acasă după câteva luni, Jane recupera noutățile din viețile fetelor în cafeneaua lor.

Alexandra era neobișnuit de nervoasă pe Robert, care, deși rămăsese bărbatul galant și generous de la începutul relației, își arătase acum o latură mai puțin plăcută. Cei doi erau împreună de aproape un an și petru cea mai mare parte păruse că sub aspectul scrobit și ușor rigid a lui Robert zăcea un tip suficient de romantic încât să îi mențină încântarea unei femei ca Alexandra. Totuși de câteva săptămâni încoace devenise ceva mai distant și petrecea mai puțin timp cu ea. Alexandra îi tot reproșase acest lucru până la inevitabila confruntare care o făcuse pe aceasta să își strângă lucrurile pe care le avea deja la el în apartament și să plece tunând și fulgerând.

– Eu încercam să îi zic că nu petrecem destul timp împreună, că și așa suntem mega ocupați și că trebuie să dea și el măcar un pic. Iar el mi-a spus verde în față că el oricum mi-a dat deja ceva, mi-a dat job-ul, m-a făcut redactor șef… ca și cum nu aș fi meritat-o. Nu mi-a venit să cred că a spus așa ceva. Am fost tentată să îmi dau demisia pe loc, jur.

– Cum adică ți-a dat job? replică Eva calmă. Nu înțeleg.

– Pur și simplu a zis: ”Oricum ți-am dat job, te-am făcut șefă!”, aparent promovarea mea este din mărinimia lui, exclamă Alexandra.

– Ești sigură că nu a fost doar o exagerare din partea lui? o întrebă Jane. Adică, nu știu, pare ceva mult prea urât ca să fie spus în serios…

– Nu știu, nici nu contează. Mi-am strâns ce aveam pe la el și am plecat. De atunci nu am mai vorbit, cred că vreau să îmi caut de lucru în altă parte.

– Dear, știi că noi ți-am mai spus că nu e bine să amesteci businessul cu plăcerea, da acum na…ce să faci… nu putem să alegem de cine ne îndrăgostim. Dacă îl iubești, poate ar trebui să vorbești cu el calm înainte, spuse Sofia.

– În momentul ăsta sunt pur și simplu cumplit de dezamăgită si foarte nervoasă, afirmă Alexandra. Tu cum ai reacționa dacă Ștefan ți-ar face așa ceva? întrebă Alexandra indignată.

Era rândul Sofiei să ezite un pic:

– Sincer l-aș strânge de gât dar asta nu înseamnă că e bine să procedezi așa, nici pe mine nu mă ajută că dau mereu cu pumnul înainte să vorbesc frumos, poate ar fi bine măcar să vezi despre ce este vorba. La cum te știm noi pe tine, cât de dedicată ești job-ului nu te-ai fi pus în postura de a te încurca cu Robert dacă nu erai chiar amorezată de el,greșesc?

– Subscriu, spuse Jane. Ca de obicei, Sofia parcă luase un cuțit și tranșase problema.

– Nu știu, mă mai gândesc, zise Alexandra umflându-și pomeții rotunzi și mișcându-și agitat picioarele interminabile.

– Așa să faci, spuse Eva și eu încă mă gândesc dacă mă mut cu Nic sau nu, adăugă ea rușinată.

Jane, Sofia și Alex izbucniră în râs.

– Da te tot gândești de aproape o lună nu? întrebă Jane retoric.

– Eva e genul care măsoară de 10 ori și taie o dată, spuse Alexandra zâmbind un pic mai liniștită acum.

– Dear, în ritmul ăsta nu o să mai ai ce să măsori dacă tot îl duci cu zăhărelul, zise Sofia.

– Te temi in continuare că îți invadează spațiul? Întrebă Jane.

– Da și nici nu vreau să ajung să dau de toate și să plece cu ele. Jane și fetele știau despre ce era vorba acum. Cu câțiva ani în urmă Eva încheiase o relație cu un tip, de treabă, mai domol și aparent inofensiv cu un venit instabil cu care deși nu locuise profitase de pe urma ei. Cu bani – sume mici dar repetat, relațile ei cu anumite persoane și într-un final cu locul de muncă pe care îl obținuse pe barba ei, pentru ca mai apoi să o părăsească neceremonios pentru că ea era ”prea rece și focusată pe carieră”. Trei luni mai târziu Eva aflase că se combinase cu o colegă de muncă cu o funcție mai mare.

– Iubita mea, Nic nu este așa, cred că putem spune multe despre el dar poți sa fi sigură că Patrick nu ar ține lângă el o asemenea persoană, spuse Jane. Și uite cum mintea ei se gândise la el fără să își dea seama, iar buzele ei o ascultaseră. Prietenele ei o priveau acum cu mirare.

– Dar tu ce faci? Întrebă Sofia cu curiozitate.

– Ce să fac? Aparent retrăiesc anul ălă de liceu în care am avut prea mulți prieteni…..Nu știu, e frumos, e ok, numai că nu știu, e ciudat. Nu sunt îndrăgostită de el cum am fost de Patrick sau de Sebastian, în viața mea adultă – să ne înțelegem, zise Jane spre deliciul fetelor. Nici măcar nu sunt sigură că sunt îndrăgostită de el, adăugă ea. Colac peste pupăză săptămâna trecută am cunoscut-o pe fosta lui nevastă…

– Uuuu, cum e? Vrem detalii! Spuse Alexandra încântată de parcă descoperise cadouri sub brad în dimineața de Crăciun.

– E frumoasă, foarte aranjată și am auzit ca nici prostuță nu e. Ce să zic, aia e. M-am simțit puțin așa… ca o fată îmbrăcat în blugi la Operă, ca și cum este un soi de provocare, răspunse Jane.

– Provocare, dear? Ea e fosta… spuse Sofia

– Da, știu… numai că am sentimentul că pentru că a fost măritată cu el, are acest drept istoric asupra lui.

– Asta e o prostie, sunt sigură. Nu am fost eu măritată cu nimeni, dar nu cred că o femeie poate să aibă vreodată vreun drept istoric asupra unui bărbat. Să fim serioși, nu e ca și cum sunt acest lucru sacru pe lume… spuse Eva amuzată.

– Corect, uită-te la mine sunt măritată și nu consider că Ștefan este acestă ființă sacră si vorba acea chiar îl iubesc…. zise Sofia cu glasul un pic jos.

– Știm ți-am văzut fața la nuntă, cum te uitati la el… remarcă Alexandra ciupind-o ușor pe Sofia care se rușinase puțin.

– Aveai mica ta mașinărie de fericire, spuse Jane cu afecțiune.

– Dar pentru tine care e mașinăria de fericire? Puse Eva punctele pe ”i”.

– Sincer nu știu, ori am eu personalitate multiplă sau pur și simplu atâtea persoane diferite – atâtea iubiri și relații diferite iar eu par să fiu mereu aceași și totuși alta care găsește ceva nou…..zise Jane mai mult pentru sine.

– Într-un final ai să aflii, toate aflăm care-cum suntem, în mare parte, zise Alexandra strângându-i mâna.

Jane nu putea decât să spere că așa era.

57. La judecătorie: ovarele vs. femeia reticentă

146496– Cred sincer că polipii mei s-au unit de la ploaia de aici. Pe bune, le-a fost frig și au zis să se încălzească, spuse Jane oftând.

Vizita la doctor fusese din nou plină de surprize.

Sofia izbucni în râs în receptor.

– Polipii tăi au foarte multă prezență de spirit, din câte văd, zise aceasta.

– Nu știu ce au sau nu, dar cert este că au antrenat și ovarele în această dezordine, m-am săturat, răspunse Jane exasperată.

– Treizeciul, pisi, aia e! Eu am ales să nu mă mai supăr pe anatomie sau pe doctor, desigur un tort cu bezea după fiecare consultație nu strică, spuse Sofia.

– Ești liniștită mental dar pe urmă dai în diabet, zise Jane sarcastică.

– Aoleu, nu mai fi așa ipohondră! ripostă Sofia jucăuș.

Tocmai atunci se auzi un sunet pe linie.

– Opa, cine a intrat? întrebă Jane.

– Eu sunt, se auzi tonul melodios și ultra bine dispus al Evei.

– Heei! răspunseră Jane și Sofia în cor.

– Ce am ratat? întrebă Eva.

– Pe ginecolog, spuse Sofia râzând. Hai fetelor, eu ies mă așteaptă Alexandra și nu pot să întârzii.

– Să întârzii peste sfertul tău academic de o oră? întrebă Jane amuzată.

– Hei, hei de data asta pot să dau vina pe tine, răspunse Sofia.

– Nu, nu, fugi! Nu doresc să o înfurii pe Alex înainte de un eveniment și și mai puțin având în vedere ce se întâmplă cu Robert, spuse Jane.

Relația Alexandrei cu acesta luase o întorsătură puțin plăcută.

– Da, corect, trebuie să stăm de vorbă cu ea despre asta când vii în țară weekend-ul viitor, zise Eva.

– Ok, gata, acum chiar am fugit, se mai auzi vocea Sofiei înainte de sunetul de sfârșit al conversației. Fără îndoială mai avea să întârzie un pic, fix cât o arcuire perfectă de tuș.

– Așa, gata, am rămas noi două, zise Eva.

– Da, ia spune-mi care este marea decizie despre care voiai sa să îmi vorbești? întrebă Jane.

– Nic vrea să ne mutăm împreună, răspunse Eva.

Pentru un moment Jane rămase fără cuvinte, lucru care nu i se întâmpla prea des. Nu se așteptase la această veste, probabil că nici restul fetelor. Jane găsise mereu fumoasă stângăcia romantică dintre el și Eva. Nic era un băiat simpatic și plin de farmec dar totuși foarte copil- sau poate nu? Sentimentul de uimire al lui Jane era dublat de grija că mai devreme sau mai târziu va fi nevoită să dea nas în nas cu Patrick. Acesta era până la urmă șeful și prietenul lui Nic. Sigur, teoretic nu-i mai păsa și totuși ar fi preferat ca el să nu fie atât de aproape ”de casă”. Fericirea Evei însă nu era un lucru pe care Jane voia să-l negocieze.

– Și tu ce i-ai zis? întrebă Jane într-un final.

– Că mă gândesc, răspunse Eva ezitant.

– Și te gândești sau nu prea vrei? o chestionă Jane.

– Nu e că nu vreau, dar eu de-abia m-am mutat anul ăsta și știi cât am investit în apartament, acum ce facem ne mutăm altundeva sau vine el la mine… spuse Eva.

– Păi de ce n-ar veni? Nu aveți loc sau nu vrei să îți păteze canapeaua albă? glumi Jane.

– Nuuuu, răspunse Eva zâmbind, adevărul este că îmi place să am spațiul meu…. nu credeam că o să ajung să zic asta dar e destul de greu să faci loc pentru altcineva în modul ăsta, în viața ta. Și știu că mereu ne-am plâns că ei nu vor sau nu sunt siguri, zise Eva parcă adresându-se unui grup mai mare de femei cu aceași dilemă.

Jane trebuia să admită că era o întrebare bună și la care nu se gândise vreodată. Pentru ea, în general lucrurile fuseseră diferite, bărbații din viața ei fuseseră cei reticenți, nepregătiți, niciodată nu fusese ea aceasta. Acum însă se întreba cum ar proceda ea în locul Evei.

– Îl iubești? întrebă Jane.

– Da… răspunse Eva.

– Atunci poate merită să încerci, în fond ce ai de pierdut? mai adăugă Jane.

– Trebuie să împart ceaiul de rostopască cu cineva… zise Eva râzând.

Era o aluzie la glumele care se făceau pe seama ei pentru afinitatea pe care o avea pentru orice plafar aflat pe o rază de 100 de metri.

– Da clar! exclamă Jane lafel de amuzată, poate trebuie să îi dăm un vot de încredere că are curajul la vârsta lui să se lege la cap, mai spuse ea.

– Da poate… uff un muzician/barman are însă stabilitatea financiară a unui licean, zise Eva oftând.

– Cu siguranță chestia cu banii în cuplu nu e ușoară dar nah îți place când îți cântă ”cu dor și foc că te-ar prinde de mijloc”, spuse Jane pe un ton muzical.

Eva începu să râdă.

– Eva, nu cred că sunt neapărat cea mai potrivită persoană care să îți spună cum ar fi bine să procedezi, vorba aceea, de un an de zile am atras atâta dramă în jurul meu încât aș putea să tai bilete la cinema dar poate pur și simplu trebuie să riști și să vezi ce se întâmplă. În cel mai rău caz te alegi cu o melodie despre tine – Taylor Swift style, adăugă Jane.

– Ești foarte înțeleaptă azi, spuse Eva cu căldură.

Gândurile lui Jane erau deja în altă parte însă. Înțeleaptă – ea? Nu prea, sărise dintr-o barcă în alta și deși o parte din ea era în continuare pregătită să dea foc la totul în jurul ei doar pentru că putea să iasă din propiul ei tipar, cealaltă parte era nemulțumită. Avea senzația că mai nou trăia cu propia ei instanță de judecată în minte care o întreba mereu: Încotro te îndrepți?

 

52. Fără număr, între prieteni

164674965– Al câtelea pahar e ăsta? întrebă Jane cu limba un pic împleticită.

– Nu punem și shot-urile nu? zise Sofia, viitoarea mireasă, cu o dicție la fel de neclară.

– Nu, alea au fost de încălzire. Cele două femei izbucniră în râs.

– Să trăiască mireasa și baba – adică tu, se auzi vocea exaltată a lui Teodor.

Fetele și Teodor aterizaseră în locuința ei de serviciu de la Londra cu câteva zile în urmă pentru o petrecere de burlăcițe și o sărbătorire întârziată a faptului ca Jane schimbase prefixul recent.

Uitându-se în jurul ei, Jane observă dezastrul din cameră: periile si tuburile de fixativ pe masa de bucătărie, un sutien roz în bibliotecă, 3 perechi de stiletto în mijlocul camerei, valiza lui Teodor revărsată toată din care ieșeau pene roșii (Jane suspecta că acestea erau resturi din recuzita pe care o cărase în ele pentru unul din spectacolele lui) și nu în ultimul rând prea multe sticle de Rom și de Prosecco. Jane avea senzația că tocmai participase la filmarea Bridesmaids 2 – varianta mioritică.

Evenimentele serii se derulaseră astfel: Teodor urlase după ele a nu știu câta oară se fie gata că urmau să piardă rezervarea la cină. Urmase o masă simandicoasă într-un restaurant de lux unde fetele chicotiseră ca niște puștoaice de liceu la galanteria personalului și platoul de dulciuri obscen de bun. Tocurile și elanul lui Teodor îi purtaseră într-un bar cu specific american unde Eva dovedise că are precizie contabilă și la darts. Seara se încheiase într-un loc care se zbătea undeva între un pub și o discotecă din anii ’80 cu șlagăre din anii 2000. Teodor le îndemnase la shoturi și mireasa pusese la bătaie jocuri de beție. Verdictul la ieșirea din local: Eva era privită ca o sfântă în grup, Alexandra putea negocia și cu necuratul, Sofia avea un viitor promițător ca lider al unui cult, în timp ce Jane nu ar fi supraviețuit niciodată în junglă – prea imprevizibil. ”Și eu?” întrebase Teodor, ”Eu sunt iar pe din afară, ăla de la telefon, jur!”. ”Păpuși, te iubim!” îi urlaseră fetele atunci în timp ce se împleticeau cu toții în direcția taxiurilor.

Înapoi în apartament:

– La ce te uiți întrebă Sofia?

– La dezastrul din casa asta. Ce bine că propietarul nu are cum să vadă, spuse Jane

– Sau Richard… zise Teodor dând sugestiv din sprâncene.

– Da chiar așa, că ai evitat subiectul, zise Sofia. În același moment Eva și Alexandra intrară și ele în cameră.

– Ce am ratat cât ne-am spălat pe dinți? întrebă Alexandra vioaie de parcă nu băuse nici o picătură.

– Richard talk, spuse Teodor.

– Ce să zic, nu știu, este ceva dubios în atmosferă între noi, nu știu dacă mă place în sensul ăla, sau sunt o curiozitate pentru el, gen desert postcomunist, zise Jane.

Eva izbucni în râs.

– Ok, asta știm despre el, dar tu cum te simți? întrebă Teodor tranșant.

– Sincer? Confuză, sunt aproape doi ani de când sunt în acest carusel de evenimente. Am trecut de la a fi o persoană de-a dreptul plicticoasă la o viață mai ceva decât a lui Taylor Swift, serios am senzația că îmi răsună o melodie de-a ei în cap constant.

– Nu-i nimic, e ok să ai o perioadă de dramă, să ne aducem aminte de viața mea înainte de Ștefan, zise Sofia îmbujorându-se, atât cât îi permitea fața.

– Oh da, aprobă Teodor râzând. Am fost martor la acele veri de neuitat, adăugă el.

– Nu te mai plânge, că îți place cu drama, tensiune, alea alea, zise Eva ciupindu-l de obraz.

– Auuu, da sigur tensiune arterială, spuse Teodor ironic.

– Măi, să nu mai divagăm, deci – nu te simți ok cu drama, dar cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra.

– Îmi e dor de Patrick și continuu să îl visez sistematic dar în același timp vreau să respir, de una singură, fără să îmi pese, să fiu eu….mărturisi Jane gânditoare.

– E ok dacă vrei sa fii liberă pentru o vreme și să te distrezi, așa am gândit și eu cu Nic, spuse Eva.

– Ehee și ce vă mai distrați, zise Sofia cu subînțeles. Eva se înroși.

– Da chiar așa, Eva ce mai știi de Patrick de la Nic? întrebă Alexandra.

– Hai să nu o băgăm la interogatoriu pe Eva, am stabilit cu ea când am terminat-o cu Patrick că nu vom face ca lucrurile să devină bizare pentru că ea se vede cu Nic, zise Jane.

– Stai liniștită, Nic și cu mine instinctiv evităm subiectul. Patrick este plecat din țară, Nic mi-a zis asta chiar înainte să vin aici. Nu i-a spus unde, dar i-a lăsat barul pe mână pentru două săptămâni.

– Interesant…remarcă Alexandra.

– Ai idee unde se putea duce? întrebă Teodor.

– Habar n-am, răspunse Jane, nu am mai vorbit, adăugă ea.

– Rom? întrebă Eva.

– Da, te rugăm, hai un rând pentru toată lumea, zise Sofia organizând paharele.

– Haide dear, cu curaj, uite – pe asta mică am dat-o deja, zise Teodor indicând spre Sofia, într-un an sigur mai mărităm una și până încep să am problemem cu prostata vă dau pe toate, adăugă el.

Jane și fetele izbucniră în râs.

– Ești groaznic! exclamă Jane.

– Noroc, dears! îndemnă Sofia ridicând paharul.

– Noroc! Hai să fie pe bogăție, exclamă Alexandra cu o voce asurzitoare.

– Opa, de unde a venit asta? întrebă Eva amuzată.

– Cred că m-am îmbătat puțin, răspunse Alexandra chicotind – un set de râsete zgomotoase erupseră în cameră.

În zorii zilei, nestingherită de sforăiturile ce răsunau în apartament, singură tronând pe masa din bucătărie, sticla aproape goală de rom, alături – telefonul lui Jane care vibra: Richard.

 

 

50. O lună de experiențe multiculturale

frojmSăptămâna 1

Primele 20 de analize de dosar: 5 angajați rămân, restul sunt ”relocați”, 4 interviuri pe Skype pentru 4 angajați noi, una bucată șef de departament IT nemulțumit. Jane asista uimită la efectele muncii ei, la sol procesul de relocare al acestui departament era cumva mai brutal decât și-l imaginase, iar climatul din apropierea referendumului UE nu ajuta. Cele câteva vise dubioase cu Patrick nu ajutaseră nici ele. Era totuși mândră de munca ei și îi plăcea să lucreze cu Daniel și restul echipei dar simțea atitudinea lor circumspectă plutind în aer. Singura care părea să fie complet detașată era Sandra – prietenoasă și deschisă peste măsură, poate un pic prea: o singură seară în pub fusese de ajuns încât să îi povestească lui Jane despre experiențele ei sexuale de partea celaltă a baricadei.

Și Richard….directorul, sau bărbatul de care Jane se simțea privită de fiecare dată când se găseau în aceași cameră. Jane începuse deja să creadă că i se părea. Richard nu interacționase prea mult cu ea sau cu echipa în afara ședințelor la care îl informau de progresul lor, în rest mai apărea din când în când în zona lor din open space, dădea două idei și pleca.

Săptămâna 2

Oribilă! alte vise ciudate cu Patrick, 10 dosare – nimeni nu rămâne, de data asta. Jane era sigură că acum vor pune un filtru special la aeroport pentru români. Joi seară ieșise cu echipa la băut, dezbaterile încinse pro/anti UE și foarte multă bere îi aduseseră parcă mai aproape. Vineri de dimineață un pic mahmură și cu senzația unei burți de bere pe cale să evadeze din rochia ei vintage, Jane se lupta cu mașina de cafea, nu avusese timp să se oprească la cafeneaua de la colțul străzii pentru doza ei zilnică.

– Te ajut? se auzi vocea guturală a lui Richard care aveai senzația că se prelinge în cameră ca mierea de pe lingură – sau cel puțin asta era imaginea din capul lui Jane.

– Da, ar fi super, răspunse Jane un pic rușinată. Bărbatul acesta o făcea să se simtă de parcă era o elevă cu tema nefăcută.

– Ce vrei să faci aici de fapt? întrebă Richard zâmbind.

– O cafea extrem de tare, zise Jane uitându-se în ochi lui. Gestul era menit să o mai scape de timiditatea pe care o simțea în fața lui, cumva însă Jane avea impresia că el înțelesese altceva.

– Ok…să vedem ce putem face, spuse Richard după un scurt moment de mirare. Urmară câteva secunde de liniște incomodă poluată doar de sunetul espressorului.

Richard rupse însă tăcerea:

– Pot să te întreb ceva?

– Da, sigur, răspunse Jane.

– Jane nu este un nume local, cum de te cheamă așa?

– E o poveste mai ciudată. Tata a pierdut un pariu cu un coleg, au pariat că dacă ies fată să am un nume străin. Tata era ferm convins că voi fi băiat.

– Și mama ta ce a zis? întrebă Richard și mai curios.

– Nu s-a împotrivit, la scurtă vreme după ce eu am venit pe lume colegul tatălui meu a murit într-un accident de mașină și ai mei au hotărât să îmi lase acest nume.

– Frumos din partea alor tăi, răspunse Richard.

Jane nu știa când spațiul dintre ei devenise mai mic și parfumul lui o cuprinsese cu totul. El se uita cu niște ochi iscoditori la ea, încercând parcă să înțeleagă ce se petrece, iar Jane se simțea pentru prima dată în foarte multă vreme intimidată.

– Anyway, îmi place cum lucrezi și sper că echipa nu îți dă bătai de cap, ne vedem mai încolo la ședință, spuse Richard brusc și se întoarse pe călcâiele pantofilor lui impecabili.

”E doar în mintea ta, Jane!”

Săptămâna 3

Interviuri, interviuri, cafea, cafea, interviu, ședință, un pic de shopping, interviu, ședință. Eva îi povestise lui Jane la telefon că Patrick era plecat pentru câteva săptămâni din țară dar nici Nic nu știa unde. La birou, Richard se comporta mai reținut iar conversațile erau foarte punctuale. Totul era doar în mintea ei –  deci putea să își vadă de treabă liniștită, aprecie Jane.

La sfârșit de săptămână:

– Poți să vii un pic la mine în birou? îi zise Richard dintr-o dată. Jane își netezi fusta și se îndreptă către biroul acestuia. Se simțea înaltă, purta o pereche de stiletto noi, negri, din piele întoarsă, suficient de incomozi pentru ca piciorul să arate bine.

– Ia un loc te rog, spuse Richard pe un ton rece. Am văzut lista cu propuneri pentru disponibilizare și relocare în interiorul companiei, pe Sanders îl vom păstra.

Jane era uimită, Paul Sanders nu era acel angajat, din câte citise și observase era antipatic, arogant și ineficient.

– Serios? răspunse ea contrariată.

– Da, zise Richard ferm.

Jane începea să fie deja un pic iritată de această atitudine și pentru că oricum urma să plece în 3 luni se hotărî să ia atitudine:

– Richard, consider că îmi fac munca destul de bine și știu să apreciez când cineva este un angajat cu potențial sau nu, Paul Sanders nu este unul dintre ei. Dacă în multe dintre cazurile din ultimele săptămâni am reușit să găsim soluții cât mai bune pentru cei care nu mai fac parte din departament, aici nu a fost așa din motive foarte clare.

– Am văzut că ați încercat să găsiți ceva pentru fiecare, ați lucrat ca un mic departament de plasament social, spuse Richard zâmbind superior.

Jane era șocată și extrem de nervoasă. Își încrucișă picioarele apăsat lăsând să se vadă bucata roșie de piele ce trona pe botul lor, iar pentru o secundă i se păru că Richard îi urmărise mișcarea cu interes.

– Tot ce am făcut în aceste săptămâni tu ai aprobat, sau mă înșel? zise Jane cu același zâmbet superior.

– Da, așa este, de data asta însă vom face o excepție.

– Am înțeles, nu era cazul să devenim totuși politici, spuse Jane sfidător.

Richard zâmbi larg ca un copil care se minuna de ceva deși momentul părea nepotrivit.

– Totul este politic Jane, îi zise el.

– Mai este ceva ce dorești să discutăm?

– Nu, îți mulțumesc, răspunse Richard cu un ton prietenos menit să reducă tensiunea din cameră. Jane fumega însă.

Cinci minute mai târziu la o țigară rulată, Sandra îi relata povestea foarte politică a lui Sanders.

Săptămâna 4

Era marți și ziua ei, dormise prost și de data asta îi visase pe Patrick și Richard în același vis. ”Superb!”, își zise Jane în timp ce încerca să alunge somnul cu apa rece de la robinet. După mesajele si telefoanele de la ai ei și fete Jane era deja bine dispusă. Teodor, Sofia, Eva și Alexandra aveau să o viziteze săptămâna următoare pentru o aniversare întârziată și o petrecere de burlăcițe și mai întârziată.

Ajunsă la birou fu întâmpinată de colegi cu urări foarte britanice și promisiuni de valuri de bere după program.

Pe biroul ei surpriză – trona un ghiveci cu o orhidee albă pitică. Jane era complet mirată nu avea nici cea mai vagă idee de la cine primise așa ceva, curioasă întoarse bucata de carton agățată de floare: ” Happy Birthday! R ”. Jane era fără cuvinte, ce mai era acum doar în mintea ei? Telefonul îi vibră în mână: Patrick – “La mulți ani…”

Oficial Jane avea 30 de ani, un ghiveci și 3 puncte de suspensie.

44. Ginecologul, terapia de grup și plantele

lopJane se uita la licoarea roz din paharul de cocktail, cu picior perfect de sticlă, și se întreba de ce viața ei nu putea sa aibă aceleași contururi clare.

În mod neașteptat ajunsese prima la locul unde urma să se vadă cu fetele – un restaurant nou și simandicos cu bărbați plini de bani și femei parcă desenate – un pic incomfortabil. La masa de lângă, o femeie foarte frumoasă îi spunea în mod complice chelnerului:

– Să îmi ții masa asta te rog, am rezervare până pe după-amiază, îl duc la aeroport și mă întorc cu altul. Chelnerul dădu aprobator din cap în timp ce se uita la bărbatul străin care stătea lângă ea.

”Cine ar fi crezut că transferurile la aeroport sunt așa lucrative”, își zise Jane zâmbind în sinea ei.

– Bunăăă, se auzi vocea inconfundabilă a Evei, scuze de întârziere, închidere de lună ce să faci, Sofia și Alexandra parchează și ele acum.

– Nu e o problemă, răspunse Jane, mi-ați dat timp să studiez societatea din jur.

– Da, clar, zise Eva zâmbind.

Tocmai atunci își făcură apariția Sofia și Alexandra. După ce se îmbrățișară și băuturile fură instalate pe masă, întrebările la adresa lui Jane începură să curgă.

– Ce faci femeie cu cei doi bărbați  din viața ta? o întrebă Sofia foarte direct.

– Care doi? Patrick și-a făcut literalmente bagajele și s-a cărat, iar Sebastian trimite mesaje criptice ca un licean în călduri, răspunse Jane exasperată.

– Eh, hai că nu e chiar așa, cred că dacă îl vrei pe Patrick înapoi mai e o portiță acolo, zise Alexandra cu optimisul ei obișnuit.

– Și să îi ofer ce? în momentul ăsta mă port ca Sebastian și nu vreau asta. E o perioadă proastă pentru mine să fiu pe bune cu Patrick, poate chiar cu oricine. Aparent sunt și mai sechelată decât credeam. E penibil, nu par să mă pot aduna așa că mai bine îl las să plece.

– Ții la vreunul din ei? o întrebă Sofia. Nu mă înțelege greșit, nu e nici o problemă dacă nu simți nimic pentru unul din ei și ai nevoie de validare ca să mergi mai departe, adăugă aceasta.

– Ok, asta este oribil, zise Eva contrariată.

– Da este, dar știi că uneori e adevărat, spuse Alexandra pe un ton gânditor.

– Poate părea ciudat având în vedere ezitarea mea dar chiar țin la Patrick, n-am însă curaj să risc să fiu în continuare persoana de căcat doar ca să îl păstrez. Îmi e teribil de dor de el. Azi când eram la ginecolog unde am avut această experiență ușor ireală de care sigur am fi făcut mișto împreună, mi-am dorit foarte mult să îl sun.

– Aoleu, ai pățit ceva? întrebă Eva îngrijorată.

– Nu, aparent ai nevoie de control ginecologic ca să îți reînoiești carnetul.

– De ce? Le e teamă că uterul te împiedică să conduci? întrebă Alexandra mirată.

– Fac control și bărbaților ? Ștefan trebuie să își reînoiască carnetul și aș vedea potențial de multe glume aici, zise Sofia chicotind.

– Nu, doar femeilor, este de fapt o metodă de a strânge date despre starea de sănătate a populației, replică Jane.

– #femeilesuntbolnave, zise Sofia ironic.

– Toate ca toate, dar tipa care mi-a făcut controlul cred că a fost explorator într-o altă viață, jur, căuta drumul către tropice pe acolo. La un moment dat, am vrut să îi spun ca nu este o zonă detașabilă, spuse Jane cu patos.

Eva, Sofia și Alexandra râdeau cu poftă.

– Auzi, crezi că de aici le vine unor bărbați ideea că e de gumă și că se poate trage în toate direcțile? întrebă Eva pe un ton jucăuș.

– De ce dear, Nic așa crede? Lasă că e în creștere, zise Alexandra râzând.

Sofia o ciupi de braț.

– Nu, ripostă Eva zâmbind.

– Nu știu fetelor, cert este că am mers la ginecolog și era să plec cu o infecție urinară.

Cele patru femei izbuniră în râs. Cu atmosfera destinsă și dramele lui Jane lăsate pentru moment în urmă, timpul era perfect pentru a vorbi de petrecerea burlăcițelor, buchete, rochii și planurile pentru zilele de vară care se instalaseră deja.

Alexandra acceptase oferta de a prelua postul de editor șef, deși fetele o avertizaseră că legătura ei cu Robert, care cumpărase revista avea să stârnească un val de vorbe despre ea în piață. Alexandra era însă hotărâtă. Eva continua să se poarte ca o adolescentă amorezată și se pregătea de primul weekend cu Nic la munte cu cortul, spre deliciul prietenelor ei.

– Eu am o singură întrebare: cum rezolvi cu toaleta? Sau mergi la cules de plante pentru ”plafarul tău”? întrebă Jane amuzată.

Sofia și Alexandra își stăpâneau cu greu râsul.

– Sunteți niște snoabe, răspunse Eva aparent vexată.

– Las-o mă, îi place de el, normal că merge pe munte după el, spuse Alexandra cu o voce plină de afecțiune.

Următoarele câteva ore se scurseră pe nesimțite, până când, rămase în fața restuarantului, Jane și Eva așteptau taxiul.

– Îl voi suna pe Sebastian și mă voi vedea cu el, zise Jane din senin.

– Foarte bine, cum zici tu mereu: taie răul de la rădacină! spuse Eva ferm.

43. Final: trageți cortina!

28653Jane se uita la bărbatul din fața ei care îndesa în grabă câteva tricouri într-o geantă. Încordat și cu o înfățișare care putea speria copii, Patrick își strângea cele câteva lucruri pe care le lăsase în apartamentul ei pe parcursul relației lor.

Relație…. ce cuvânt straniu, carusel, casă bântuită sau circ ar fi fost cuvinte mai potrivite să descrie ce se petrecuse între ei de când reapăruse în viața ei, toamna trecută.

Iar acum pleca… a cui era vina? De data asta: a ei…

***

Cu câteva ore în urmă

Brațele lui Patrick îi înconjurau talia și respirația lui caldă îi gâdila ușor gâtul de fiecare dată când îi spunea ceva la ureche. Erau la un concert al unei formații pe care Nic le-o recomandase, într-un bar mic decorat în stilul erei prohibiției. Ca să nu facă notă discordantă, Jane și Patrick erau și ei îmbrăcați în temă.

– Arăți foarte bine, îi spuse el trecându-și mâna prin franjurile rochiei lui Jane.

– Mulțumesc, domnule Golescu, și dumneavoastră sunteți foarte chipeș, zise Jane întorcând capul spre el.

– ”Chipeș”, repetă Patrick amuzat, cuvântul ăsta chiar a ieșit de mult la pensie.

– Anii ’20, ce vrei, mă adaptez, răspunse Jane.

– Ești foarte adaptabilă, spuse el sărutând-o.

Momentul fu întrerupt de David, care își făcea loc printre ceilalți spectatori.

– Gata! Am ajuns, zise el trăgându-și sufletul.

– Doar tu? întrebă Patrick.

– Da, ar fi trebuit să vină și câțiva colegi de birou dar au renunțat în ultima clipă. Poate vine Sebastian, voi vă știți, nu? Mi-a și zis că v-ați întâlnit acum câteva săptămâni, spuse David foarte relaxat.

Jane îngheță, brațele lui Patrick se încordară în jurul ei și în secunda următoare se scuză și se duse spre ieșirea barului.

– Am zis ceva greșit? întrebă David mirat.

– Nu, doar că Sebastian și cu mine….am fost împreună, zise Jane pornind în căutarea lui Patrick. David nu avu timp să răspundă sau să își îndrepte privirea plină de reproș către ea.

***

Prezent

– Te rog nu pleca, îi spuse Jane pe un ton rugător. Vocea îi tremura deja și simțea că lacrimile nu sunt prea departe.

– De ce să nu plec, iubito? îi spuse el ironic. Ai nevoie de un fraier de serviciu în timp ce alergi după altul?

– Nu, Doamne, ți-am zis în mașină, am dat nas în nas din greșeală. Eva poate să confirme. Nu te mint, zise Jane, știi că urăsc să mint.

– Da știu, cu toate astea nici cu adevărul nu stai prea bine, spuse el acru.

Jane lăsă capul în jos. Patrick avea dreptate. Ironia era că ea îl blamase pe Sebastian pentru tot ce îi ascunsese. Acum însă nu era sigură că ea era cu mult mai bună.

– Îmi pare atât de rău, îi spuse Jane cu lacrimi în ochi.

Patrick se uită la ea, ura să o vadă plângând. Poate era prea sentimental, sau poate în ochii lui ea era încă fetița din școală plângând cu sughițuri pentru că fusese dată afară de la cor de față cu toată clasa pentru că avea o voce proastă. Patrick închise ochii și înghiți în sec încercând să se calmeze.

– Jane, nu putem continua așa. Tu nu ai terminat cu el. În mintea ta el e încă acolo. De ce căcat, nu știu. Ce știu este că nu vreau să fiu varianta de rezervă. Eu nu sunt un tip de rezervă pentru nimeni, iar tu pentru mine ești prima opțiune, zise Patrick pe un ton sigur.

– Nu ești de rezervă, răspunse Jane, nu sunt pregătită să renunț la noi…adăugă ea.

– Eu însă da, spuse Patrick încet, ai încă lucruri de clarificat, iar eu m-am săturat să mă alerge constant trecutul tău. Nu vreau să plătesc eu pentru păcatele lui sau regretele tale. Cine știe poate și pe noi doi ne-a cam alergat trecutul nostru.

– Ai dreptate, și tu ai totuși un trecut pe care încă îl porți cu tine, îi zise Jane referindu-se la logodna eșuată a lui Patrick.

– Cu atât mai mult atunci, trebuie să încheiăm, zise el pe un ton rece.

– Poate nu crezi dar chiar te iubesc, spuse Jane utându-se în gol. Nu știa de ce spunea asta, era sigură că nu avea să schimbe cu nimic lucrurile. Gândul însă că Patrick ar putea crede că era o jucărie pentru ea îi tăia respirația.

– Știu, și eu mă simt la fel. Aparent nu este de ajuns….spuse Patrick cu un nod în gât.

Jane nu știa când ajunseseră amândoi în hol. Patrick se uită încă o dată la ea cu ochii aceia pătrunzători și de acum triști. De data asta ușa nu se trânti ci se închise ușor. Jane era imobilizată în fața ei, inima îi bătea și simțea cum extremitățile i se răciseră complet. Spectacolul se încheiase, iar rolul ei de personaj negativ fusese convingător.

– Acum chiar a plecat…. spuse ea în telefon.

41. Să aranjăm mătura

725Trecuseră doar două zile de când Patrick plecase val-vârtej din apartamentul lui Jane și de când Sebastian îi scrisese. Cel din urmă nu primise răspuns, după cum hotărâse Jane împreună cu fetele, pe când Patrick era pe cale să primească unul. Sofia îi spusese foarte ferm: ”Nu e perfect, dar are sânge în el, așa că mai dă-i o șansă”.

Trecându-și mâinile cu emoție peste rochia ei roșie pentru a o netezi, Jane stătea în fața barului lui Patrick. Nu îndrăznea parcă să intre, aștepta ca o întâmplare străină de ea să o tragă în interior. În realitate, habar n-avea ce urma să îi spună acestui bărbat. Că îl iubea? Că voia ceva pe bune și de lungă durată? Oare așa era? Mai avea încă nevoie să își plângă de milă despre cele întâmplate cu Sebastian? Erau brațele lui Patrick locul unde putea face asta? Cu siguranță așa ceva nu era prea cinstit din partea ei.

Dându-și seama că nu avea cum să rezolve nimic pe trotuarul prost asfaltat în care i se afundau ușor tocurile, Jane împinse ușa localului.

Înăuntru nu era foarte multă lume, seara de abia începea. Nic era la bar și își prezenta abilitățile de barman unui grup de străini deja trotilați. Patrick însă nu era de văzut. Nic o observă pe Jane și zâmbind îi făcu semn să vină către bar.

– Bună seara domnișoară, îi spuse el îmbrățișând-o peste tejghea, imediat termin cu transfrontalierii ăștia și ai toată atenția mea. Zis și făcut, în câteva clipe Nic era din nou în fața ei și începu să îi prepare un cocktail.

– Știu, v-ați certat, big-boss tună și fulgeră de câteva zile, a făcut inventarul de 3 ori până acum, îi spuse Nic zâmbind.

– Nu credeam că l-a afectat în vreun fel… zise Jane vizibil mirată.

– Serios? Cred că acum faci ce faceți voi femeile – ”Nu credeam că îi pasă dar în secret vreau să nu mai iasă din casă fără mine”, spuse Nic pe o voce feminină, dând din gene.

Jane râse și îi spuse

– Ești nesuferit, Eva n-ar fi fericită să te audă cum faci mișto de o gagică.

– Hai mă, glumesc doar, cât despre Eva poate oricând să mă disciplineze contabil, zise Nic cu un zâmbet ștrengar.

– Cred, spuse Jane, ai totuși idee unde e Patrick?

– În spate, la aprovizionare, acum tre să apară, îi răspunse Nic.

În minutele următoare Patrick își făcu apariția , cu părul dat pe spate, o cămașa descheiată neglijent, cu mânecile suflecate și acei blugi care erau făcuți ca pentru el – Jane nu putea decât să ofteze în gând. Oficial era o femeie superficială, orbită de aspectul fizic al unui bărbat – dar sincer, ce era rău în asta? “Totul”, își zise ea – îl iubești că te atrage sau pentru tot?

În timp ce Jane găzduia această dezbatere ”filosofică” în capul ei, Patrick veni către ea și din spatele barului  o întrebă pe un ton rece:

– Bună, te-a servit Nic cu ceva?

– Da mulțumesc, dar nu de aceea sunt aici, am putea să vorbim? zise Jane.

– Despre? întrebă el fără să clipească.

– Noi și ce s-a întâmplat, îi spuse Jane nesigură.

– Mă mir că ești aici și că nu te-ai așteptat să vin eu iar după tine, răspunse el dur.

– Hai că nu e chiar așa… îi zise Jane.

– Da mă rog, nu chiar așa, dar cam pe acolo. În fine, nu am chef să mă cert iar acest ”noi” va trebui să aștepte, e seară de muncă. Dacă vrei să rămâi până mă mai eliberez ca să putem vorbi la mine în birou ești bine venită, îi spuse Patrick.

Știa că era arogant, poate chiar nesimțit cu ea dar nu îi păsa. Patrick era încă furios pe ea și pe faptul că Jane fusese prezentă în mintea lui constant în ultimele zile.

Jane dădu din cap. Știa că nu era bine să aștepte, dar ceva în ea îi spunea că era timpul să lase de la ea. După două ore care i se părură o eternitate, Patrick se strecură lângă ea și luându-i ușor mâna o trase către o ușă din dreapta barului.

– Unde mergem? întrebă ea.

– La mine în birou, răspunse acesta.

Camera era relativ mică și plină de cutii cu băuturi și hârtii. Undeva într-un colț era un birou și două fotolii surpinzător de mici și ele. Patrick îi făcu un gest către ele iar Jane se așeză fără un cuvânt.

– Te ascult, se auzi vocea lui autoritară.

– Să știi că nu apreciez tonul ăsta superior, îi zise Jane scurt.

– Ai venit să vorbim, te ascult, dacă nu îți place felul în care o fac asta este, spuse Patrick zeflemitor.

Jane era deja iritată.

– În fine. Nu sunt ok cu felul în care s-a terminat discuția dintre noi de data trecută. Înțeleg de ce nu erai entuziasmat să mă văd cu ai tăi dar nu poți să o dai când caldă, când rece. Ori încercăm să fim împreună pe bune ori nu. Nu poți să te retragi de fiecare dată când mă apropii de spațiul tău. Știu că nici eu nu am fost consecventă în totalitate și cred că și intuiești de ce. Nu știu sigur dacă sunt pregătită să dau din nou atât de mult, dar știu sigur că nu vreau să am ceva complet fără perspective. Știu, asta vă face pe voi bărbații să fugiți ca dracul e tămâie, dar, sincer, nu am de gând să mă scuz pentru că vreau tot chiar dacă sunt capricioasă adesea. Am tăcut în trecut pe tema asta, de data asta însă, îmi pare rău, o să suferi tu consecințele. Poate e doar chimie între noi sau doar o nostalagie nerezolvată… nu știu. Oricum ar fi, nu vreau încă să renunț la tine, dar nici nu vreau să mi-o mai iau… mărturisi Jane.

Era surprinsă de propia ei confesiune care cumva o liniștise.

Patrick se uita la ea cu ochii lui verzi, pătrunzători și după câteva clipe spuse:

– Nici eu nu vreau să renunț, poate pentru că nu mi se pare prea masculin- zâmbi el, sau poate pentru că tu chiar mi-ai intrat pe sub piele și nu vreau să regret că n-am fost eu bărbatul acela care nu ți-a oferit chestii. Trăiesc însă de multă vreme cu mine și e nevoie de răbdare, pe care, din câte văd, a consumat-o papagalul ăla înaintea mea… și, da, înțeleg ce te sperie. Din păcate, eu nu pot acum decât să îți dau fiecare moment în parte, pe tot și cu totul… atât. Îl mai iubești? întrebă el dintr-o dată.

– Nu…dar urăsc că s-a distrus ce era, spuse Jane lăsând ochii în pământ.

– Iar eu unde intru în ecuația asta? o întrebă Patrick ridicându-i bărbia în sus cu tandrețe

– Aici, cu mine, spuse ea cu glasul tremurând. Detesta această vulnerabilitate dar nu se putea abține.

Patrick o sărută, încet și mai apoi din ce în ce mai aprins până mâinile ei erau pierdute în părul și de-a lungul spatelui lui, iar Patrick găsise accesul sub rochia ei. Dintr-o dată, o ridică și o așeză pe biroul pe care îl golise de hârtii cu o mișcare fermă a brațului. Zgomotul trecuse însă neobservat de Jane. Poate era doar atracția de ei, sau trecutul sau rănile ei, pentru moment însă cu picioarele înlănțuite în jurul taliei lui și mâinile lui flămânde pe trupul ei, erau doar ei doi…

***

Ceva timp mai târziu, Jane își aranja rochia.

– Îți stă bine în roșu, spuse Patrick cu un zâmbet ștrengar.

– Mulțumesc, zise Jane, auzi dar tu de ce ai aceste mături la tine în birou?

– Păi biroul ăsta a fost o debara înainte, răspunse Patrick.

– OMFG, tocmai am făcut sex într-o debara! exclamă Jane

– Practic da, hai recunoaște n-a fost așa incomod, zise Patrick zâmbind larg.

– Superb, mă simt ca un mop, zise Jane sarcastic.

– Un mop foarte sexy, însă, spuse Patrick sărutând-o pe gât.

Jane îl ciupi de fund și îi spuse râzând:

– Hai, ieși afară până nu începem iar să ne certăm. Patrick zâmbi și luând-o de mână descinseră amândoi în bar.

– Ce faci big boss ai făcut în sfârșit ordine în birou ăla ? răsună vocea lui Nic.