55. Unde am rămas…?

14483826_1226373184050849_414045704_nPicăturile de ploaie se scurgeau alert pe geamul apartamentului. Era a 15-a zi de ploaie consecutivă  pe cerul Londrei. În curând, Jane era convinsă că avea să îi crească o umbrelă în loc de mână, de preferat roșie cu picățele albe. Răsucindu-se în pat, dădu nas în nas cu corpul bărbatului care îi încălzea așternuturile și nu numai de o lună jumate – Richard. Ziua nunții Sofiei era acum atât de departe……

… cu 65 de zile în urmă

– Mi-e dor de tine, răsună vocea lui Patrick

Deşi Jane îşi dorea mai mult decât orice să scoată cele două cuvinte magice pe gură – „şi mie” – cumva, ceva o oprea însă…prea mult înainte și înapoi cu el, sau poate prea multe în viața ei până atunci fuseseră despre ”ei” – Sebastian, Patrick etc. Ceva în a îi întoarce lui acum spatele părea să îi surâdă. În fond ce aveau ei doi în comun? Un trecut adolescentin și un viitor definit de el aproape mereu ca ”o chestie”. Chestia era însă că – asta nu era îndeajuns pentru ea. Nu era sigură dacă aerul de fericire domestică dintre Sofia și Ștefan sau inconștiența lor plină de curaj de a se lega unul de altul era cea care îi amețise lui Jane mintea. Poate nu voia o rochie mare albă acum sau nici măcar o promisiune, dar voia să aibă curaj, să riște ceva. Voia să fie o dată o femeie care riscă și pentru care se riscă.

– Nu e de ajuns, răspunse Jane în cele din urmă.

Era tristețe în vocea ei dar siguranța acestor cuvinte era extrem de vizibilă pentru Patrick. Pentru prima oară simți că Jane nu mai era a lui și că niciun joc deștept de cuvinte sau un zâmbet ștrengar nu putea să o mai aducă aproape de el.

– Să înțeleg că nu contează că sunt aici acum? spuse el aspru încercând să-și mascheze propria slăbiciune.

– Nu… , zise Jane cu o voce șoptită.

– Fantastic, de trecutul tău ne-am tot împiedicat și tot eu sunt insuficient? Nimic nu e suficient pentru tine aparent, spuse Patrick încleștându-și maxilarele.

Și brusc orice sentiment de vinovăție pe care Jane îl simțea se evaporă:

– Poftim? Ai venit să îmi spui că îți e dor de mine și pentru că nu cad la picioarele tale sunt de căcat? Serios? Vrei un premiu? Susținere la întreținere? Știi ce, m-am săturat să mă tot acuzi că am un trecut. E ca o placă stricată chestia asta la tine. Te folosești de problema cu Sebastian, care, apropo, nu mai era una, pentru că, ce să vezi, proasta de mine mi-am rupt gâtul după tine și știi asta, ca să dai vina pe mine. Hai să vorbim de cât de rece și de distant ai fost tu cum a venit vorba să ne apropiem pe bune. Să nu speriem pe micul Patrick, traumatizat că l-a lăsat una! Pe mine faptul că mi s-a întâmplat asta nu m-a împiedicat să te iubesc. Dar nu-i nimc, sigur există altul pregătit să îți ia locul și tu poți să rămâi cu dorul, încheie Jane cu un nod în glas. Lacrimile se pregăteau să se înghiontească pe chipul ei, iar ea trebuia să găsască baia- Sofia nu putea să o vadă așa. Era rănită și îl rănise și pe el. Era urât dar nu-i păsa.

Patrick rămăsese înmărmurit – nu numai că nu avusese timp să răspundă ceva înainte ca Jane să fugă spre baie dar nici nu se așteptase la această confesiune din partea ei. Jane nu îl voia și mai mult, altcineva îi luase locul, jucase și pierduse…..

În prezent

– Unde ai plecat? se auzi vocea somnoroasă a lui Richard.

– Ce? întrebă Jane distrată.

– Cu gândul, Jane… m-am trezit cu privirea ta ațintită pe mine şi cu toate astea nu cred că ești aici, spuse Richard zâmbind.

– Ah nimic, mă gândeam la cum oamenii nu sunt niciodată mulțumiți cu ce au, zise Jane oftând.

– De ce să fii când poți să ai mai mult? răspunse Richard mișcându-și mâinile ușor pe sub așternut către corpul ei.

Jane nu era sigură că în acel moment ”mai mult-ul” nu era unul foarte concret carnal dar nu se putu apține să nu spună:

– Ăsta a fost și motivul divorțului tău? Ai vrut mai mult – mai multe?

Richard se încruntă.

– Nu cred că este oportun să vorbim acum și împreună despre asta. Este ceva ce s-a întâmplat între ea și mine dar dacă te roade curiozitatea, șoția mea a vrut mai mult.

Jane se simțea încurcată, dacă era ceva ce observase la Richard era că nu prea vorbea despre viața lui personală de dinainte de divorț. Era din nou în brațele unui bărbat cu secrete. Întorcând privirea către el se pregăti să spună ceva care să rupă tensiunea dintre ei dar expresia lui Richard se schimbase complet. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, era din nou ca un lup argintiu la pândă.

– Unde rămăsesem? Ah, cred că aici… spuse el sărutându-i abdomenul.

Doctrina conservatoare sigur nu era de acord cu activitatile ei conjugale, regulamentul de ordine interioară de la job nici el nu era prea încântat, femeia moralistă din capul ei avea o criză de apoplexie – dar Jane era cumva ok cu toate astea. De data aceasta, trecutul era închis și îngropat pentru ea.

Advertisements

54. Nunta anului

1039Jane se afla în taxi în drum spre casa Sofiei, era ziua nunții și domnișoarele de onoare, adică ea și fetele, împreună cu Teodor, se duceau să pregătească mireasa. Deși măcinată de gânduri legate de seara petrecută cu Richard și sentimentele pe care încă le avea pentru Patrick, Jane hotărâse să închidă undeva adânc în mintea ei starea de ușoară vinovăție și confuzie pură, pentru a se bucura din plin de nunta prietenei ei.

Jane nu avea nici o îndoială că Sofia avea să fie de-a dreptul răpitoare în rochia ei, dar nimic nu o putea pregăti pentru ce avea să vadă odată ajunsă la destinație.

– Arăți….. incredibil, spuse Jane cu răsuflarea suspendată în aer.

– E minunată, zise Teodor care era deja acolo.

Sofia se înroși iar Jane o luă în brațe.

– Avem însă o problemă, le întrerupse Teodor.

– Care? întrebă Jane alarmată.

– I s-a blocat fermoarul miresicii. Alexandra și Eva sunt în bucătărie cu mama Sofiei ca să găsească o ustensilă cu care să-l deblocheze, răspunse el.

– Stai așa că mă ocup, spuse Jane determinată.

– Nu, nu… e ok, ripostă Sofia.

– Pentru două ore sunt încă primul bărbat din viața ta care a omorât insecte pentru tine – deci permite-mi, zise Jane întorcându-și prietena care rămăsese fără cuvinte.

Sub privirile panicate ale lui Teodor care era pregătit sa coasă mireasa în rochie, Jane mișcă cu iscusință fermoarul care în cele din urmă se clinti. Nu era capabilă să își facă ordine în viață acum, dar putea să urnească acest fermoar.

– Victorie! țipă Teodor.

Tocmai atunci își făcură apariția Alexandra și Eva cu un mini-patent.

– Gata? întrebă Eva?

– Da, sunt îmbrăcată! exclamă Sofia.

Următoarea oră se petrecu în poze, zâmbete și emoții – curând Ștefan, mirele, venea să își ia mireasa.

Coborând scările cu toții, Teodor întrebă:

– Auzi, dar ce ai mai făcut cu lordul englez, s-a predat farmecelor tale de mioritică?

– Da, am petrecut seara împreună, zise Jane scurt, știa că nu putea să amâne confesiunea prea mult timp.

– Unde, la Delfinariu? spuse Eva în glumă

– Nu. La mine în apartament, fără haine, mărturisi Jane sub privirile pline de stupoare ale prietenilor ei.

– Și cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra cu interes.

Jane se uită debusolată la ea, nu avea răspuns.

– Lasă-l dragă pe Patrick acum, avem alt crai, stați așa – nu bârfiți fără mine, mă mărit și revin, zise mireasa determinată în timp ce ieșeau pe ușa casei.

Grupul izbucni în râs.

– Hai, treci în mașină, că dramă e destulă și mâine, zise Jane zâmbind.

După slujbă, petrecerea se încinse la restaurant, iar Jane reușise să evite orice conversații despre viața ei personală, era ziua Sofiei, era momentul lor ca grup să se bucure împreună. Sala era decorată cu multe lumini mici și flori neconvenționale care îți dădeau senzația că te afli într-o pădure fermecată. Sofia și Ștefan reușiseră cu multe eforturi să-și îndeplinească viziunea artistică pentru această nuntă, atârnaseră luminile cot la cot cu personalul până târziu în ziua precedentă. Toată nebunia meritase însă din plin, ringul de dans era complet ocupat, vinul curgea în pahare și mirele și mireasa aveau ochi doar unul pentru celălalt, pentru restul problemelor existau mama soacră și cu Teodor – mereu vigilenți.

***

Cândva, în toiul petrecerii Sofia se apropiă de Jane, care stătea într-o parte a ringului uitându-se la cuplurile de pe el:

– Gata! Am făcut-o și pe asta, acum urmează doar restul vieții sau așa s-ar zice, spuse aceasta cu o oarecare îngrijorare în glas, lăsându-și capul pe umărul lui Jane. Era un gest de tandrețe destul de rar pentru Sofia.

Jane revedea acum, sub rochia mare albă și genele perfecte fata de altă dată: colega ei, cu machiajul negru și cizmele rock ‘n roll, un pic fragilă, un pic rătăcită și la fel de inocentă. Jane își lipi ușor buzele de tâmpla Sofiei, atât cât îi permitea cocul voluminos și îi spuse:

– Vom fi bine, mereu.

Sofia o strânse de mână drept răspuns. Ștefan, în costumul lui albastru închis, croit impecabil, o privea de pe ring cu încântare, invitând-o la dans. Nici măcar cinismul obișnuit al Sofiei nu putea să nege că ”bărbatul ei” era tare chipeș iar ea parcă era îndrăgostită pentru prima oară.

– Hai, du-te la el, îi spuse Jane încurajator.

Oare câte lucruri aveau să fie diferite de acum în viețile lor? Unele? Totul? Sau absolut nimic? se întreba ea în timp ce își croia drum printre mese către grădina ”fermecată”.

Afară, muzica se auzea în surdină. Pentru un moment, Jane conştientiză cum clipa pentru care ea şi fetele se pregătiseră intens aproape un an de zile, trecea. Avea să rămână doar o amintire frumoasă,  despre care vor povesti şi peste mulţi ani. Jane scoase din pachet o ţigară şi o aprinse de la una dintre multele lumânări care împodobeau terasa.

Cumva, în mijlocul unui eveniment atât de zgomotos, ea găsise o clipă de linişte. Mintea îi zbură atunci la Patrick, ţinând-o în braţe. Căldura braţelor lui era ceva la care Jane nu se mai gândise de atât de multă vreme. Cumva, blocase toate amintirile frumoase care îi legau, în speranţa că asta o va face să îl uite mai uşor. Închise ochii rememorând, până când fu brusc întreruptă de un flash al acelei nopţi cu Richard. Simţi cum un fior îi străbătu corpul până în vârful degetelor de la picioare, înghesuite în nişte sandale oribil de incomode. Imaginea acelui bărbat căruia ea i se predase cu totul, neştiind exact de ce, aflat deasupra ei, bucurându-se de fiecare centimetru al corpului ei, îi bântuia acum imaginaţia.

În secunda imediat următoare, din spate se auziră paşi. Jane nu se întoarse, era probabil doar un alt nuntaş.

– Ai o brichetă? auzi imediat un şoptit la ureche care o sperie şi o făcu să tresară.

Jane se întoarse, neputând să creadă ce vede: în faţa ei nu stătea nimeni altul decât Patrick. Nedumerită peste măsură, se uită la el cu ochii mari şi în cele din urmă, spuse:

– Ce faci aici?

– Am venit să îi aduc ceva lui Nic.

Nic era însă înăuntru cu Eva, o dansa pe ring de parcă de a doua zi dansul urma să fie interzis prin lege şi pedepsit cu ani grei de puşcărie.

– Nic nu e aici, e înăuntru cu Eva, spuse Jane.

– Da, ştiu. Te căutam pe tine, continuă el.

– Credeam că după ultima noastră conversaţie nu vrei să mai auzi de mine.

– Văd că îţi prieşte aerul britanic. Arăţi senzaţional, continuă el.

– Mulţumesc, spuse Jane încurcată.

– Ştii… am tot vrut să te sun. Aş vrea să îţi spun lucruri.

– Ce lucruri? Întrebă ea.

– Mi-e dor de tine, spuse Patrick abrupt, ca şi cum ar fi dat un verdict într-o sală de judecată.

Jane se uita la el, nu putea crede ce i se întâmplă.  Ar fi vrut să deschidă gura şi să spună ceva, orice, dar era imposibil. Zgomotul nunţii dinăuntru nu se mai auzea în urechile ei. Tot ce auzea sau simţea era respiraţia lui Patrick care devenise sacadată, aşteptând un răspuns de la ea. Nu era genul de bărbat care să arunce cu declaraţii de dragoste dacă nu ştia precis că i se va răspunde cu aceeaşi monedă.

Deşi Jane îşi dorea mai mult decât orice să scoată cele două cuvinte magice pe gură – „şi mie” – cumva, ceva o oprea…

52. Fără număr, între prieteni

164674965– Al câtelea pahar e ăsta? întrebă Jane cu limba un pic împleticită.

– Nu punem și shot-urile nu? zise Sofia, viitoarea mireasă, cu o dicție la fel de neclară.

– Nu, alea au fost de încălzire. Cele două femei izbucniră în râs.

– Să trăiască mireasa și baba – adică tu, se auzi vocea exaltată a lui Teodor.

Fetele și Teodor aterizaseră în locuința ei de serviciu de la Londra cu câteva zile în urmă pentru o petrecere de burlăcițe și o sărbătorire întârziată a faptului ca Jane schimbase prefixul recent.

Uitându-se în jurul ei, Jane observă dezastrul din cameră: periile si tuburile de fixativ pe masa de bucătărie, un sutien roz în bibliotecă, 3 perechi de stiletto în mijlocul camerei, valiza lui Teodor revărsată toată din care ieșeau pene roșii (Jane suspecta că acestea erau resturi din recuzita pe care o cărase în ele pentru unul din spectacolele lui) și nu în ultimul rând prea multe sticle de Rom și de Prosecco. Jane avea senzația că tocmai participase la filmarea Bridesmaids 2 – varianta mioritică.

Evenimentele serii se derulaseră astfel: Teodor urlase după ele a nu știu câta oară se fie gata că urmau să piardă rezervarea la cină. Urmase o masă simandicoasă într-un restaurant de lux unde fetele chicotiseră ca niște puștoaice de liceu la galanteria personalului și platoul de dulciuri obscen de bun. Tocurile și elanul lui Teodor îi purtaseră într-un bar cu specific american unde Eva dovedise că are precizie contabilă și la darts. Seara se încheiase într-un loc care se zbătea undeva între un pub și o discotecă din anii ’80 cu șlagăre din anii 2000. Teodor le îndemnase la shoturi și mireasa pusese la bătaie jocuri de beție. Verdictul la ieșirea din local: Eva era privită ca o sfântă în grup, Alexandra putea negocia și cu necuratul, Sofia avea un viitor promițător ca lider al unui cult, în timp ce Jane nu ar fi supraviețuit niciodată în junglă – prea imprevizibil. ”Și eu?” întrebase Teodor, ”Eu sunt iar pe din afară, ăla de la telefon, jur!”. ”Păpuși, te iubim!” îi urlaseră fetele atunci în timp ce se împleticeau cu toții în direcția taxiurilor.

Înapoi în apartament:

– La ce te uiți întrebă Sofia?

– La dezastrul din casa asta. Ce bine că propietarul nu are cum să vadă, spuse Jane

– Sau Richard… zise Teodor dând sugestiv din sprâncene.

– Da chiar așa, că ai evitat subiectul, zise Sofia. În același moment Eva și Alexandra intrară și ele în cameră.

– Ce am ratat cât ne-am spălat pe dinți? întrebă Alexandra vioaie de parcă nu băuse nici o picătură.

– Richard talk, spuse Teodor.

– Ce să zic, nu știu, este ceva dubios în atmosferă între noi, nu știu dacă mă place în sensul ăla, sau sunt o curiozitate pentru el, gen desert postcomunist, zise Jane.

Eva izbucni în râs.

– Ok, asta știm despre el, dar tu cum te simți? întrebă Teodor tranșant.

– Sincer? Confuză, sunt aproape doi ani de când sunt în acest carusel de evenimente. Am trecut de la a fi o persoană de-a dreptul plicticoasă la o viață mai ceva decât a lui Taylor Swift, serios am senzația că îmi răsună o melodie de-a ei în cap constant.

– Nu-i nimic, e ok să ai o perioadă de dramă, să ne aducem aminte de viața mea înainte de Ștefan, zise Sofia îmbujorându-se, atât cât îi permitea fața.

– Oh da, aprobă Teodor râzând. Am fost martor la acele veri de neuitat, adăugă el.

– Nu te mai plânge, că îți place cu drama, tensiune, alea alea, zise Eva ciupindu-l de obraz.

– Auuu, da sigur tensiune arterială, spuse Teodor ironic.

– Măi, să nu mai divagăm, deci – nu te simți ok cu drama, dar cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra.

– Îmi e dor de Patrick și continuu să îl visez sistematic dar în același timp vreau să respir, de una singură, fără să îmi pese, să fiu eu….mărturisi Jane gânditoare.

– E ok dacă vrei sa fii liberă pentru o vreme și să te distrezi, așa am gândit și eu cu Nic, spuse Eva.

– Ehee și ce vă mai distrați, zise Sofia cu subînțeles. Eva se înroși.

– Da chiar așa, Eva ce mai știi de Patrick de la Nic? întrebă Alexandra.

– Hai să nu o băgăm la interogatoriu pe Eva, am stabilit cu ea când am terminat-o cu Patrick că nu vom face ca lucrurile să devină bizare pentru că ea se vede cu Nic, zise Jane.

– Stai liniștită, Nic și cu mine instinctiv evităm subiectul. Patrick este plecat din țară, Nic mi-a zis asta chiar înainte să vin aici. Nu i-a spus unde, dar i-a lăsat barul pe mână pentru două săptămâni.

– Interesant…remarcă Alexandra.

– Ai idee unde se putea duce? întrebă Teodor.

– Habar n-am, răspunse Jane, nu am mai vorbit, adăugă ea.

– Rom? întrebă Eva.

– Da, te rugăm, hai un rând pentru toată lumea, zise Sofia organizând paharele.

– Haide dear, cu curaj, uite – pe asta mică am dat-o deja, zise Teodor indicând spre Sofia, într-un an sigur mai mărităm una și până încep să am problemem cu prostata vă dau pe toate, adăugă el.

Jane și fetele izbucniră în râs.

– Ești groaznic! exclamă Jane.

– Noroc, dears! îndemnă Sofia ridicând paharul.

– Noroc! Hai să fie pe bogăție, exclamă Alexandra cu o voce asurzitoare.

– Opa, de unde a venit asta? întrebă Eva amuzată.

– Cred că m-am îmbătat puțin, răspunse Alexandra chicotind – un set de râsete zgomotoase erupseră în cameră.

În zorii zilei, nestingherită de sforăiturile ce răsunau în apartament, singură tronând pe masa din bucătărie, sticla aproape goală de rom, alături – telefonul lui Jane care vibra: Richard.

 

 

44. Ginecologul, terapia de grup și plantele

lopJane se uita la licoarea roz din paharul de cocktail, cu picior perfect de sticlă, și se întreba de ce viața ei nu putea sa aibă aceleași contururi clare.

În mod neașteptat ajunsese prima la locul unde urma să se vadă cu fetele – un restaurant nou și simandicos cu bărbați plini de bani și femei parcă desenate – un pic incomfortabil. La masa de lângă, o femeie foarte frumoasă îi spunea în mod complice chelnerului:

– Să îmi ții masa asta te rog, am rezervare până pe după-amiază, îl duc la aeroport și mă întorc cu altul. Chelnerul dădu aprobator din cap în timp ce se uita la bărbatul străin care stătea lângă ea.

”Cine ar fi crezut că transferurile la aeroport sunt așa lucrative”, își zise Jane zâmbind în sinea ei.

– Bunăăă, se auzi vocea inconfundabilă a Evei, scuze de întârziere, închidere de lună ce să faci, Sofia și Alexandra parchează și ele acum.

– Nu e o problemă, răspunse Jane, mi-ați dat timp să studiez societatea din jur.

– Da, clar, zise Eva zâmbind.

Tocmai atunci își făcură apariția Sofia și Alexandra. După ce se îmbrățișară și băuturile fură instalate pe masă, întrebările la adresa lui Jane începură să curgă.

– Ce faci femeie cu cei doi bărbați  din viața ta? o întrebă Sofia foarte direct.

– Care doi? Patrick și-a făcut literalmente bagajele și s-a cărat, iar Sebastian trimite mesaje criptice ca un licean în călduri, răspunse Jane exasperată.

– Eh, hai că nu e chiar așa, cred că dacă îl vrei pe Patrick înapoi mai e o portiță acolo, zise Alexandra cu optimisul ei obișnuit.

– Și să îi ofer ce? în momentul ăsta mă port ca Sebastian și nu vreau asta. E o perioadă proastă pentru mine să fiu pe bune cu Patrick, poate chiar cu oricine. Aparent sunt și mai sechelată decât credeam. E penibil, nu par să mă pot aduna așa că mai bine îl las să plece.

– Ții la vreunul din ei? o întrebă Sofia. Nu mă înțelege greșit, nu e nici o problemă dacă nu simți nimic pentru unul din ei și ai nevoie de validare ca să mergi mai departe, adăugă aceasta.

– Ok, asta este oribil, zise Eva contrariată.

– Da este, dar știi că uneori e adevărat, spuse Alexandra pe un ton gânditor.

– Poate părea ciudat având în vedere ezitarea mea dar chiar țin la Patrick, n-am însă curaj să risc să fiu în continuare persoana de căcat doar ca să îl păstrez. Îmi e teribil de dor de el. Azi când eram la ginecolog unde am avut această experiență ușor ireală de care sigur am fi făcut mișto împreună, mi-am dorit foarte mult să îl sun.

– Aoleu, ai pățit ceva? întrebă Eva îngrijorată.

– Nu, aparent ai nevoie de control ginecologic ca să îți reînoiești carnetul.

– De ce? Le e teamă că uterul te împiedică să conduci? întrebă Alexandra mirată.

– Fac control și bărbaților ? Ștefan trebuie să își reînoiască carnetul și aș vedea potențial de multe glume aici, zise Sofia chicotind.

– Nu, doar femeilor, este de fapt o metodă de a strânge date despre starea de sănătate a populației, replică Jane.

– #femeilesuntbolnave, zise Sofia ironic.

– Toate ca toate, dar tipa care mi-a făcut controlul cred că a fost explorator într-o altă viață, jur, căuta drumul către tropice pe acolo. La un moment dat, am vrut să îi spun ca nu este o zonă detașabilă, spuse Jane cu patos.

Eva, Sofia și Alexandra râdeau cu poftă.

– Auzi, crezi că de aici le vine unor bărbați ideea că e de gumă și că se poate trage în toate direcțile? întrebă Eva pe un ton jucăuș.

– De ce dear, Nic așa crede? Lasă că e în creștere, zise Alexandra râzând.

Sofia o ciupi de braț.

– Nu, ripostă Eva zâmbind.

– Nu știu fetelor, cert este că am mers la ginecolog și era să plec cu o infecție urinară.

Cele patru femei izbuniră în râs. Cu atmosfera destinsă și dramele lui Jane lăsate pentru moment în urmă, timpul era perfect pentru a vorbi de petrecerea burlăcițelor, buchete, rochii și planurile pentru zilele de vară care se instalaseră deja.

Alexandra acceptase oferta de a prelua postul de editor șef, deși fetele o avertizaseră că legătura ei cu Robert, care cumpărase revista avea să stârnească un val de vorbe despre ea în piață. Alexandra era însă hotărâtă. Eva continua să se poarte ca o adolescentă amorezată și se pregătea de primul weekend cu Nic la munte cu cortul, spre deliciul prietenelor ei.

– Eu am o singură întrebare: cum rezolvi cu toaleta? Sau mergi la cules de plante pentru ”plafarul tău”? întrebă Jane amuzată.

Sofia și Alexandra își stăpâneau cu greu râsul.

– Sunteți niște snoabe, răspunse Eva aparent vexată.

– Las-o mă, îi place de el, normal că merge pe munte după el, spuse Alexandra cu o voce plină de afecțiune.

Următoarele câteva ore se scurseră pe nesimțite, până când, rămase în fața restuarantului, Jane și Eva așteptau taxiul.

– Îl voi suna pe Sebastian și mă voi vedea cu el, zise Jane din senin.

– Foarte bine, cum zici tu mereu: taie răul de la rădacină! spuse Eva ferm.

42. După mine… telefonul!

telefonDe câteva săptămâni, Jane și Patrick păreau un cuplu a cărui fericire ar fi putut să-i infecteze chiar și pe cei mai posomorâți oameni. Se vedeau aproape în fiecare seară și petreceau aproape fiecare noapte împreună. Beau vin în timp ce se țineau în brațe în fața vreunui film mai mult sau mai puțin de “artă”, în apartamentul ei micuț și cochet.

Într-una din serile în care Patrick era încă la bar, Jane dormea liniștită după ce el o sunase și îi urase noapte bună promițându-i că se vor vedea dimineață, la micul dejun.

Câteva ore mai târziu, când Jane dormea deja tun și probabil visa pantofi scumpi și rochii de mătase, soneria telefonului rupse cumva tăcerea acelui vis. Buimacă, Jane se trezi și căută cu mâna telefonul pierdut pe sub pernă. Ochii îi erau aproape închiși dar era destul de sigură că era Patrick. Numai el putea să fie treaz la ora aia, în creierii nopţii.

– Alo? Spuse ea.

– Bună… Te-am trezit? Dormeai? întrebă vocea de la capătul celălalt al firului.

În secunda următoare, Jane se ridică în capul oaselor, deschise larg ochii şi cu gura pe jumătate deschisă se uită pierdută în gol. La telefon nu era nimeni altul decât Sebastian.

– Da… dormeam, răspunse ea încercând să adune măcar două gânduri laolaltă.

– Îmi pare rău că te-am deranjat. Te-am sunat pentru că…

La telefon se lăsă linişte.

– Pentru că ce, Sebastian? Doamne, cât e ceasul? Ai păţit ceva? întrebă Jane pe un ton puternic aflat, totuşi, sub semnul confuziei.

După o tăcere lungă, timp în care nu se putea auzi decât respiraţia grea a celor doi interlocutori, Sebastian spuse:

– … mi-e dor de tine…

Jane rămase înmărmurită. Deşi parcă auzise venind aceste vorbe cu ceva vreme înainte ca Sebastian să le rostească, în continuare nu putea să creadă ce auzise. Acele cuvinte ieşiseră din gura bărbatului pe care îl dorise atât de mult, care însă o părăsise și îi arătase, de prea multe ori, că este complet indisponibil pentru ea.

Închise telefonul fără un cuvânt, îl aruncă în partea cealaltă a patului, se ridică şi aproape robotic, merse la bucătărie, deschise frigideul şi îşi turnă un pahar de vin. Era 3 dimineaţa. Aşteptă îngândurată ora 8 pentru a le suna pe fete, care, evident, încă dormeau. Doar era sâmbătă. La ora 10 şi jumătate, se adunară toate, care de care mai adormită, la locul lor – ”Fifi Cafe”. Până şi chelnerii, care le cunoşteau, că doar erau „de-ale casei”, erau şocaţi să le vadă deschizând, practic, cafeneaua.

Imediat ce se aşezară toate la masă, Sofia, veşnic îndrăgostită de somn, pe care îl primea foarte rar graţie naturii muncii ei, începu:

– Ce calamitate naturală a avut loc de ne-am strâns aici la această oră imposibilă? Dramele nu puteau aştepta prânzul?

– Îmi pare rău, răspunse Jane, dar… trebuia să vorbesc cu cineva.

– Doamne, eşti însărcinată? Ne faci mătuşi? O punem de-o nuntă? continuă Alexandra zâmbind.

– Nu, doar că azi-noapte m-a sunat Sebastian. În toiul nopţii. Să-mi spună ca îi e dor de mine, continuă Jane scurt.

– O, Doamne. Şi tu ce i-ai spus? Întrebă Eva.

– Nimic, am închis telefonul şi m-am pus pe băut până când v-am sunat pe voi. Apoi l-am sunat pe Patrick şi i-am spus să nu mai vină la micul dejun pentru că trebuie să mă văd cu voi, spuse Jane.

– Deci stai să văd dacă am înţeles bine… te-a sunat în mijlocul nopţii ca să îţi spună pur si simplu asta? Nu a mai spus nimic altceva? Şi…. cel mai important… îţi pasă? întrebă Sofia.

– E ceva ce am aşteptat atât de multă vreme de la el… şi acum asta…

– Băi, te-a înşelat, nu poţi să îl laşi să îţi distrugă nopţile şi relaţia cu Patrick doar pentru că a avut un moment în care ţi-a simţit lipsa, răspunse Eva.

– Ştiu. Cu toate astea a reuşit să mişte ceva înăuntrul meu.

– Eu zic să îţi bagi minţile în cap şi să te concentrezi pe ce ai cu Patrick. Şi dacă încă mai ai ceva să îi spui lui Sebastian, te poţi vedea cu el sau poţi să îl suni şi să îi spui orice ai vrea să îi spui, spuse Sofia. În afară de asta, cred că toată nebunia asta cu voi doi ar trebui să se termine aici. Cât o să o mai ţineţi aşa? Aceşti oameni care parcă ar vrea să fie împreună, dar poate mai bine despărţiţi sau cu altcineva? Nu, nu e ok. Ai câteva întrebări la care trebuie să îți răspunzi – la nunta de vara trecută dacă ai fi știut că te-a înșelat te-ai mai fi încurcat încă o dată cu el? Ce doare mai tare: că nu te-a mai vrut sau că ți-a înșelat încrederea? Ce înseamnă Patrick pentru tine? Gândește-te, încheie Sofia scurt.

Jane nu avea încă răspuns.

De-a lungul orei următoare, discuţia avea să se îndrepte către alte zone, că doar fetele se treziseră. Alexandra le povestii cu încântare cum Robert, cu care se vedea deja de câteva luni bune, a cumpărat în cele din urmă revista pentru care ea lucrează. Mai mult, i se propusese postul de „editor in chief”, după ce actuala îşi dăduse demisia. Alexandra susținea cu tărie că Robert nu avea nimic de a face cu asta. Fetele se uitau la ea cu o oarecare îndoială.

După întâlnire, Jane plecă acasă mai confuză decât venise. Acum, realitatea o lovise direct în faţă. Fetele îi spuseseră toate lucrurile pe care ei îi era frică să şi le spună. Lucrurile în viața ei nu erau aranjate cum trebuie și nici nu dădeau semne că se îndreaptă către o rezoluție prea curând. Iar Sebastian părea să fie motorul acestei instabilități, sau era el oare?…

38. În ţara actualilor, fostul este împărat

dupa paris 3Era sâmbătă dimineaţă. O dimineaţă caldă, de primăvară. Jane avea ochii somnoroşi, după o noapte destul de nedormită. Avionul aterizase cu întârziere şi ea ajunsese acasă mult după miezul nopţii. Fetele o aşteptau în cafenea.

– Bună dimineaţa, domnişoară! spuse Sofia veselă. Ne prieşte Parisul, văd… ochelari de soare, astea…zici că eşti o vedetă fugită în lume de bliţurile papazzilor.

Jane îşi lăsase ochelarii de soare să îi pice aproape de vârful nasului şi se uita serioasă la Sofia.

– Dimineaţă era când am ajuns eu acasă, pe la 3. Acum mi se pare că e de-a dreptul mijlocul nopţii şi mă aşez cu voi la masă în pijamale. Mă scuzaţi, sunt morocănoasă, am nevoie de cafea.

– Un ristretto pentru domnişoara, vă rog, îi spuse Eva chelnerului. Fără lapte, fără zahăr.

Jane zâmbi cald în timp ce chelnerul aşeza a opta minune a lumii în faţa ei: o ceaşca mică de cafea. Jane începu să le povestească fetelor despre Paris şi despre Patrick, despre felul în care el redefinise aşa-zisul oraş al luminilor în ochii ei. După ce îşi termină încântată povestea, era rândul lui Jane să asculte.

– Trebuie să îţi spunem ceva, începu Sofia. În weekend, cât erai tu la Paris, am dat nas în nas cu Sebastian. Într-un restaurant.

– O, Doamne. Şi ce s-a întâmplat? A vorbit cu voi? spuse Jane în timp ce îşi ţinea capul în palme, de parcă băuse toată noaptea.

– A vorbit, da, n-a fost mut, din contră. A venit la noi la masă, continuă Alexandra. A încercat să fie politicos. Ne-a spus că te-a văzut la o petrecere cu noul tău iubit… cu accent pe „noul tău iubit”, de parcă ar fi, de fapt, amantul.

– O, Doamne. Acum îl interesează şi de Patrick? De parcă situaţia nu era suficient de rea oricum… Şi voi ce i-aţi spus? spuse Jane.

– Şi tu acum, normal că îl interesează de Patrick, răspunse Sofia. Ştii cum e, parcă sunt mai buni strugurii acum că nu mai sunt ai tăi. Tot încerca să rămână la noi la masă. Şi tot întreba de tine, cu clasicele texte: „Sper că acest tip o face fericită”… puţin superior aşa, dacă mă întrebi pe mine. I-am tăiat-o eu scurt şi i-am spus că eu nu vorbesc cu el despre tine. Nu părea foarte nedumerit de ce i-am spus şi cred că s-a făcut că nu înţelege. Într-un final a plecat la el la masă.

– El cu cine era? întrebă Jane.

– Erau mai mulţi la masă, răspunse Eva. Am aruncat eu un ochi la un moment dat să văd cine se mai preumblă pe la masa lui, dar nu era nimic interesant. Înţelegi tu ce vreau să spun. Ea nu era acolo.

– Minunat, absolut minunat! izbucni Jane. Pare că, efectiv, oriunde merg, orice fac şi cu oricine vorbesc, el e cumva acolo, suflându-mi în ceafă.

Eva întoarse capul spre ea şi cu o mână o mângâia pe spate.

– Totul va fi bine, o să vezi. O să treacă şi asta. Noi suntem aici, orice ar fi, ştii asta, nu?

– Da, ştiu…

– Şi mai e ceva… spuse Sofia încet.

– Aoleu, mai e? răspunse Jane căscând ochii la prietenia ei.

– Ştii, ne-am gândit mult dacă să îţi spunem, dar am decis că nu trebuie să îţi ascundem nimic, continuă Alexandra. La plecare, Sebastian ne-a oprit şi ne-a rugat să-ţi spunem să-l suni.

– O, Doamne… ce mai vrea acum? De ce să îl sun? Nu vreau să vorbesc cu el! spuse Jane ridicând tonul.

– Stai liniştită, nu trebuie să faci nimic. Nu eşti obligată nici să asculţi ce are el de spus, nici să faci ce ţi-a cerut el. Vremurile alea s-au dus. Dar gândeşte-te. Poate în felul ăsta o să ai parte de o încheiere şi un răspuns la întrebările tale. Gândeşte-te, îi spuse Sofia.

După un moment de tăcere, discuţia avea să se îndrepte către alte subiecte, clienţii şi nunta Sofiei, colegele Alexandrei şi relaţia cu Robert, închiderea de lună a Evei şi primele ei întâlniri oficiale cu Nic.

Prin geamul cafenelei erau patru prietene, într-o zi de weekend, în oraș, cu zâmbete pe buze și conversații animate. Înăuntrul lui Jane, însă, încolțea sentimentul că ceva era pe cale să se întâmple. Un miros de necunoscut plutea cumva în aer. Liniștea dinaintea furtunii se apropia de sfârșit.

 

27. Ia-ți mireasă rochie bună

FotorCreated789Paradisul nunților pe steroizi se afla în fața ochilor lui Jane. O cameră înaltă cu ornamente vopsite în auriu, mese ticsite cu mărturii pentru invitați, zeci de modele de fețe de masă și și mai multe de verighete – care, sincer, arătau toate la fel.

Deși totul părea ușor generic și ștampilat cu fraza ”Made in China”, nu era nimic generic în faptul că prietena ei cea mai veche, Sofia, urma să se mărite în aproximativ 7 luni. Jane, fetele și Teodor erau hotărâți să o ajute pe viitoarea mireasă să găsescă ‘acea rochie’.

În prezent, erau toți așezați cuminți pe canapeaua opulentă și extrem de albă a salonului, așteptând-o pe Sofia să își facă apariția din cabina de probă.

– Nimic de călugăriță, dears, se mărită, nu merge la mânăstire! spuse Teodor concentrat pe un catalog de rochii.

– Da, clar, dar nici una de dansatoare exotică, spsuse Eva, la fel de concentrată.

– Fără extreme. Nici la mânăstire, nici la bordel, ne-am înțeles, adăugă Jane, uitându-se curioasă spre cabina de unde se auzea foșnet de material.

– Sunt aici! Am ajuns! A probat prima rochie? răsună vocea Alexandrei.

– Nu, dragă, dar mai încet că sperii mireasa! Stai jos! spuse Teodor pe un ton autoritar.

Alexandra părea că ar fi vrut să protesteze faţă de tonul de navigator, dar știa că ocazia nu-i permite, așa că se așeză pufnind pe canapea. În momentul următor, Sofia ieșea temătoare din cabina de probă.

Jane se uita la prietena ei, dintr-o dată timidă și un pic îmbujorată – atât cât îngăduia fața perfect conturată a Sofiei. Pentru Jane, momentul părea oarecum ireal. Mai ieri împărțiseră aceeași bancă în liceu și încercaseră cu chiu cu vai să treacă la mate. Restul fetelor și Teodor se uitau la fel de fermecați la femeia în alb din fața lor.

– Ce faceți? Ați amuțit? Sunteți bolnavi? spuse Sofia pe un ton jucăuș în timp ce se poziționa în fața oglinzii.

– Da, da, hai gata cu minuneala, e doar o rochie albă! Dai cu vin pe ea și gata. Ești foarte frumoasă dear, spuse Teodor zâmbind.

– Teo!! îl avertiză Eva.

– Jane? întrebă Sofia.

– Scuze, m-am emoționat un pic. Da, subscriu, chiar ești foarte frumoasă Sof, răspunse Jane cu un zâmbet foarte larg. Sofia îi aruncă o privire caldă și plină de înțeles.

– Da “prințesă” nu probezi? întrebă brusc Alexandra.

Toată lumea începu să râdă.

– Ce e, ce am zis? se miră Alexandra.

– Nimic. Da, sigur probez. Mai sunt 7 rochii în cabina aia, printre care și una pe sub care ar încăpea tot Circul de Stat, spuse Sofia. Momentul setimental se încheiase și era din nou Doamna Director, cum îi plăcea lui Jane să o tachineze uneori.

– Până te schimbi tu, stai că avem bârfă aici. Alexandra, ce e cu seniorul ăla care îți dă târcoale? Și tu, Eva, ce ai învățat de la băiețelul ăla de la barul lui Patrick? Te tot vrăjea el acolo în spatele barului… spuse Teodor.

– Are 23! Nu e băiețel! Are 45! E matur, nu bătrân! exclamară Eva și Alexandra aproape simultan.

Jane și Teodor izbucniră în râs în timp ce din cabină se auzi o foșnitură puternică.

– Stați că ne cade mireasa, ești bine Sof? întrebă Teodor.

Răspunsul fu un bombănit și un set de scuze față de domnișoara care o îmbrăca și o dezbrăca pe Sofia.

După cele 7 rochii, alte comentarii acide ale lui Teodor și micile confesiuni ale Evei și Alexandrei, Jane și Sofia stăteau la o masă în cafeneaua lor.

– Îmi e un pic frică, știi? spuse Sofia uitându-se în cana cu cafea.

– Știu. M-aș îngrijora dacă nu ți-ar fi un pic, îi răspunse Jane.

– Cum așa? întrebă Sofia nedumerită.

– Păi așa știu sigur că te-ai gândit bine la ce faci, spuse Jane.

Cele două femei își zâmbiră. Viețile lor erau în plină schimbare, dar acum erau aici, împreună.

20. Amazoanele, vinul și bărbații

491Camera era amenanjată în stil shabby chic cu nuanțe de gri-albastru și alb. Jane se uita împrejur cu admirație, Eva reușise să facă din noul ei apartament un mic paradis feminin, cu predispoziții serioase la pete.

– Știi că totul în această cameră o să se murdărească într-o săptămână? spuse Jane zâmbind.

– Nu și dacă vă îmbrac în costume de protecție, răspunse Eva râzând.

– Să nu contaminăm locul ”crimei”, zise Jane chicotind. Acum trebuie să găsești pe cineva cu care să săvârșești fapta, adăugă Jane cu o expresie de complice.

– A mers bine weekend-ul cu Patrick, să înțeleg? Ești plină de subînțeles, spuse Eva.

– Îţi povestesc, dar stai să ajungă și restul fetelor.

Alexandra și Sofia nu se lăsară mult așteptate. Câteva minute mai târziu, pe canapeaua cu flori violet închis, trei perechi de picioare se lăfăiau desculțe, în timp ce Jane, așezată turceşte pe podea, încerca să deschidă o sticlă de Prosecco.

– Așa, gata! Am deschis băutura de fete! zise Jane râzând.

Nu era un fan al băuturilor slabe, întotdeauna preferase tăria. Îi plăcea, însă, să deschidă sticlele de spumant pentru fete, doar erau până la urmă “fetele ei”, și asta îi dădea un sentiment unic de căldură și mulțumire.

– Să ciocnim, zise Alexandra. Pentru Eva și noul ei apartament fabulos!

Cuvintele ei se însoțiră de sunetul cristalin al paharelor – ”Amazoanele” erau oficial în sesiune.

– Ok, începem cu Sofia şi nunta, apoi Alexandra are să ne spună și ea ceva, apoi urmezi tu Jane, spuse Eva ridicând sugestiv din sprâncene.

– Da, să trăiți ! Mamă, ce organizată ești, răspunse Jane.

– Sunt contabil, zise Eva zâmbind.

Toate privirile erau acum ațintite către Sofia.

– Ce sa vă zic? Nu mai pot să vorbesc despre nunta asta, vă rog, spuse Sofia oftând.

– Sof, trebuie să vorbești despre asta. Ștefan e îngrijorat, ne-a spus că nu te odihnești bine noaptea, spuse Alexandra pe un ton matern.

– Nu am timp, efectiv, stau câte 10 ore în medie la birou, iar evenimetul ăsta parcă este o hidră – îi tai un cap și crește altul. Credeam că am trecut peste ce era mai greu după ce am stabilit locația. Dar evident că nu. Tipa cu florile zice că îmi face ce vreau eu, dar când i-am zis ce vreau mi-a refuzat aproape fiecare floare din buchete. Atunci i-am zis să îmi zică ea cum poate să le facă – ”A, nu doamnă, să hotărâți dumneavoastră”. Pe bune?! zise Sofia complet indignată.

– Nu poți să îți cauți altă persoană? întrebă Jane.

– Ba da, dar e deja a treia cu care am problema asta. Ăia cu muzica vor o căruță de bani și nu vor să cânte hore. Adică, serios nici eu nu sunt această divă a muzicii populare, dar nuntă fără hora miresii? Și acum trebuie să căutăm alții. Iar toate lucrurile astea le facem în weekend, pentru că nu avem când altcândva și eu nu mai am timp de nimic. Ca să vin aici, l-am lăsat pe Ștefan să îmi sorteze chiloții de spălat, pentru că mai aveam un pic și mergeam fără la birou, adugă Sofia plină de frustrare.

– Nu cred că asta i-ar fi displăcut lui Ștefan, zise Eva vrând să destindă atmosfera.

Sofia zâmbi.

– Vrei să vorbesc cu Patrick, poate ne recomandă el o formație mai de Doamne-ajută? întrebă Jane.

– Da, chiar te rog, răspunse Sofia. Și cu Patrick? întrebă aceasta arcuindu-și sugestiv sprâncenele.

– Stai că ajungem și acolo. Mai întâi să terminăm cu nunta ta, zise Jane zâmbind.

– Nu ai vrea un organizator de nunți? întrebă brusc Alexandra. Am eu pe cineva și îmi datorează un favor, pot să scot un preț bun. Ce zici? adugă ea întinzându-și picioarele lungi peste cele ale Evei, care mormăi dezaprobator.

– Întreabă, în momentul ăsta sunt dispusă să încerc orice. În fine, hai să trecem la Alexandra. Vreau subiecte ‘juicy’, spuse Sofia cu ochii plini de speranță, ca ai unui copil care se uită la o vată de zahăr uriasă.

– Alexandra, te rugăm! o îndemnă Eva.

– Știți evenimentul pe care l-a organizat revista săptămâna trecută? Acela pentru care m-am certat cu cei de la catering că voiau să îmi facă aperitivul cu niște măsline anemice și urâte. Le-am zis că așa ceva..

– Să mănânce la mama lor acasă! o întrerupse Jane izbucnind în râs împreună cu Eva și Sofia.

– Nu râdeți, este foarte serios! spuse Alexandra ușor contrariată.

– Înțelegem asta, dar totuși treci la subiect, zise Jane.

Alexandra avea o abilitate extraordinară de a transforma o poveste de cinci minute într-una de jumătate de oră. Sutele de detalii pe care putea să și le amintească le uimeau mereu pe Jane și pe fete. Fără îndoială, o făceau foarte bună la job-ul ei. Însă, într-o încăpere cu patru femei cu lucruri de povestit, timpul nu putea fi niciodată îndeajuns.

– Bine, bine, zise Alexandra uşor dezamăgită. Numele lui este Robert Alexandrescu, CEO al corporației media care ar vrea să ne cumpere revista.

– Wow! La asta nu mă așteptam, spuse Eva, luând o înghițitură strașnică de vin spumant.

– Ok. Cum te-a abordat, câți ani are, stare civila și zodie? întrebă Eva foarte factual.

– Eram în fața oglinzii de la garderobă și îmi aranjam dunga de la ciorapi, când văd un bărbat înalt, în costum, trecând pe lângă mine și spunându-mi : “Priveliștea aceasta nu are nevoie de ajustare”. zise Alexandra roșind.

Jane rămăsese cu gura căscată. Trebuia să recunoască că era o replică bună, siropoasă, dar bună. Sigur…  cine ar fi putut să spună nu trupului svelt al Alexandrei și ciorapilor ei cu dungă?

– Este vărsător, divorțat și are… 45 de ani.

– Bun așa, zise Sofia.

– Ce e fetelor, vrem să vedem dacă există speranță pentru specia masculină o dată ce au trecut de vârsta critică, de 5 ani? zise Jane zâmbind.

Fetele începură să râdă. Jane era adesea ironică, dar parcă întâmplările recente din viața ei o făcuseră și mai caustică mai ales la adresa bărbaților – revederea cu Patrick nu știrbise asta, încă.

– Stați că mai am de povestit, zise Alexandra.

După încă patruzeci de minute de detalii, fetele și Jane erau convinse că Alexandra avea să se avânte în direcţia acestui Robert, cu inima deschisă și visele pe masă – exact așa cum era ea. Jane spera ca, de data aceasta, lucrurile să iasă bine pentru prietena ei.

– Haide, acum zi-ne de Patrick, îi spuse Alexandra lui Jane.

– Da, spune-ne cum a fost cu ‘micul infractor’, adăugă Sofia cu subînțeles.

– Nu e infractor, doar îndoitor de legi, zise Jane roșind.

– E clar, a fost bine, adugă Alexandra cu un zâmbet uriaș pe față.

– Deci te poți “baza” pe el? întrebă Eva cu și mai mult subînțeles.

Era limpede că vinul le dezlegase limbile de tot și era timpul pentru picanterii și detalii logistice. Jane le împărtăşi fetelor, ca întotdeauna, cu ușurință. Ele erau seiful ei cu secrete.

– Concluzia: a fost bine! zise Sofia, aprinzându-și țigara.

– Ca o Cola rece cu gheață într-o zi de vară toridă, adugă Jane mușcându-și buza.

-Cu un posterior drăguț! adăugă Eva.

Jane şi fetele râdeau din nou. Sunetul telefonului lui Jane le întrerupse, pe ecran se afișa numele lui Teodor. Jane răspunse și îl puse pe speaker.

– Ce faceți, femei? răsună glasul inconfundabil al lui Teodor.

– Bine! răspunseră toate în cor.

– Ce faci, nu mai vii?

– N-am cum. Mi s-a crăpat o țeavă și îmi curge apă în casă. Acum păzesc instalatorul să o repare. E de mirare că a venit la ora asta.

– Numai ție putea să ți se întâmple asta, zise Sofia în telefon.

– Da, știu. Eu însă nu vreau să vorbesc despre instalatorul meu, ci despre “instalatorul” lui Jane, spuse Teodor, spiritual ca întotdeauna.

– Voi ignora aceast clişeu pe care l-ai creionat, spuse Jane râzând.

– Clișeu, ne-clișeu, a fost bine?

– Daaaa! răspunseră Jane și fetele la unison.

– Așa, răspundeți toate! Saracu’ băiat… nici nu știe ce-l așteaptă, zise amuzat Teodor.

– Ei niciodată nu știu, dar noi da! adăugă Jane râzând.

 

14. Alte adevăruri despre “prietenie”

FotorCreated37În timp ce relația lor forfotea în capul ei, Jane parcursese deja drumul către casa părinților. Mama îi deschise ușa și, înainte ca Jane să aibă timp să mușamalizeze ceva din revelația pe care tocmai o trăise, spuse:

– Ce ai pățit, mamă? îi spuse cea care îi dăduse viață cu 29 de ani în urmă.

– Era vorba de cineva, a fost mereu vorba de altcineva, spuse Jane, sleită parcă de puteri.

Mama ei o luă în brațe.

– O să fie bine, îi spuse. Toate trec!

Jane plâgea acum cu sunete înăbușite. Brusc, exclamă, aproape ca un strigăt de luptă, lovindu-se cu putere în piept. Spera ca lovitura să îi înlăture senzația că fusese dispensabilă pentru el.

– Ca pe nimic, m-a dat la o parte. A renunțat la noi, la trei ani, cu atâta ușurință. Eu sunt nimic. Noi doi am fost nimic pentru el.

Urla acum cu lacrimile alunecându-i în gură, mama o ținea strâns în continuare. Copilul ei suferea și ea era incapabilă să facă ceva. Jane continuă:

– Cum să faci asta așa pur și simplu? Ai curajul și spune ”M-am plictisit, nu te mai vreau, îmi e silă de tine…”

Mama se crispă dintr-o dată și, dându-i drumul, îi spuse:

– Tu nu faci silă nimănui, așa să știi! O să te mai doară, dar ai să treci peste și nu te vei lăsa răpusă de un nebun care ba vine, ba pleacă și între timp îmi golește frigiderul de parcă este la mă-sa acasă. Jane voia să zâmbească, mama ei fusese mereu jenată de nonșalanța cu care Sebastian se dirija atât în casa lui Jane cât și a ei, parcă totul era la dispoziția lui.

După despărțire, mama o avertizase pe Jane că nu ar trebui să se mai încreadă niciodată în el. Jane, însă, fusese înduplecată de penitența de la nuntă și, desigur, complet în ceață în legatură cu femeia pentru care o părăsise.

Ce era cel mai rău însă era faptul că o umilise și se prefăcuse în mod stelar că locul lui era lângă ea. Perioada premergătoare despărțirii fusese marcată de asigurări continue din partea lui Sebastian că vrea ca această relație să meargă, că știe că ce au ei este greu de găsit și că nu ar putea nici măcar să se despartă de grupul ei de prieteni, pentru că îi erau foarte dragi. Aceștia îl acceptaseră fără rezerve și îl considerau unul de-al lor. Sebastian știa să se facă plăcut și părea mereu foarte franc. Liniștea lui aparentă ascunsese, însă, multe secrete. Cu o săptămână înainte de despărțire, îi spusese că o iubește și că e mândru de ea, un gest atât de josnic, în retrospectivă.

Jane îi dăduse o a doua șansă atunci la nuntă, dacă ar fi știut… Îl întrebase în seara aceea de ce plecase, dar el avusese o explicație evazivă. Din pur optimism, Jane nu mai investigase răspunsul. Acum știa și nimic nu putea să o facă să se simtă mai puțin proastă. Oricine ar fi citit acum povestea ei ar fi pus aceeași întrebare: Cum de nu ți-ai dat seama? Realitatea era că nu își dăduse, crezuse în magia poveștii lor, pe care Sebastian o vânduse tuturor, inclusiv ei, cu atâta iscusință.

13. Adevărul despre “prietenie”

FotorCreated457Animată de conversația spumoasă pe care o avusese cu Patrick în seara precendentă, Jane defila voioasă la cumpărături pe străzile orașului.

– Jane! se auzi o voce din spatele ei. Jane se întoarse și, prin aglomerația de pe trotuar, reuși să o repereze pe Adriana.

– Bună, ce mai faci? Nu te-am văzut de un secol! îi spuse Adriana în timp ce se îmbrățișau.

– Bine, la cumpărături de Craciun după cum observi, rosti Jane în timp ce îi arăta mâinile încărcate de pungi multicolore.

Adriana zâmbi, îi era bine cunoscută pasiunea lui Jane pentru cadouri. Cele două prietene se cunoșteau din facultate dar nu păstraseră o legatură strânsă – Adriana locuia în străinătate și era mai mereu ocupată. De câteva ori pe an, însă, mai vorbeau la telefon sau își trimiteau mesaje. După o actualizare a statutului socio-profesional al fiecăreia, Adriana îi spuse fâstâcindu-se lui Jane:

– Am văzut că nu mai ești cu Sebastian, îmi pare rău că n-am sunat să văd cum ești…

– Nu-i nimic, sincer nu cred că aș fi fost prea deschisă la conversații , a fost un an dificil, răspunse Jane.

– Mă țin de ceva vreme să îți spun, urmă o ezitare din partea Adrianei, astă-vară l-am văzut pe Sebastian cu o tipă ieșind dintr-un restaurant de la mine de pe stradă…

În momentul acela, mâinile lui Jane s-au răcit, inima a început să îi bată asurzitor, toată ființa ei îi spunea că acum adevărul o izbise fulgerător. Restul detaliilor date de Adriana au trecut pe lângă ea ca un Accelerat cu adevărat rapid. Povestea era simplă: Sebastian, astă-vară în delegație cu această ea, o persoană din cercul lui de prieteni, pe care Jane o cunoscuse tangențial pe vremea când încă erau împreună.

Ca prin minune, reuși să îi îndruge ceva Adrianei și să își ia rămas-bun – ce-i drept, era așteptată la masă de către mama ei. Jane ar fi fugit oriunde în lume numai ca să evadeze acelei clipe.

Pe drumul spre casa părinților își contenea cu greu lacrimile. Amintirea poveștii ei cu Sebastian, închisă până atunci, undeva într-un colț al minții, odată ce episodul Cracovia se epuizase, năvălea cu furie peste Jane.

Actul I

Prima întâlnire : replica ei – “Te rog nu mă plictisi” și răspunsul lui – “Promit să nu o fac”. Începutul relației, prima seară când dormise la ea, vacanța la Disney – pentru că erau niște copii mari. Lucrarea de dizertație a lui Jane pe care el o dactilografiase cu grijă între așternuturi. Momentul când i-a spus că o iubește și că relația lor chiar ar putea reuși.

Actul II

Prima lui promovare serioasă, după eforturile asidue ale lui Jane de a-l motiva. Dificultățile din familia lui și listele de soluții oferite de Jane. Apartamentul pe care Sebastian și-l cumpărase și în care tatăl lui Jane se oferise să își arate veleitățile de tâmplar. Telefoanele date mamei ei pentru a-și oferi ajutorul la plantat flori. Cumpărăturile de medicamente pentru una dintre prietenele ei.

Actul III

Pasul următor: mutatul, care nu se întâmplase. El făcuse propunerea, apoi încet-încet își retrăsese oferta și din entuziasmul fiecărei întâlniri alunecaseră într-o comoditate casnică fără a împărți același domiciliu. De acolo, ea începu să îl simtă din ce în ce mai distant. Jane îl întrebase atunci ce se întâmplă cu ei, el replicase că nu știe dacă se simte la fel, dar că nu vrea să renunțe la relația lor. Ea încercase, el se poticnise însă înainte să înceapă cu adevărat să lupte.

Jane se revedea stând pe pat și rugându-l să îi spună de ce nu mai pot fi cum erau, el plângând aiurea și lipsit de răspuns. Acum acesta era evident – delegațile din ultimul an al relației lor îl duseseră peste graniță la cealaltă ea.

Atât de previzibil, Sebastian făcuse din povestea lor un clișeu. Jane și cu el fuseseră cândva acest cuplu de invidiat, aproape nimic nu părea să fi fost greșit între ei. Până și el îi replicase la despărțire că nu cunoaște o relație mai bună decât a lor, cu toate acestea o distrusese. Jane l-a lăsat atunci la masa din restaurant. Acum se dovedea că totul fusese greșit la ei.

Actul IV

Peste o lună, Sebastian se întorsese, cu un pretext penibil de prietenie și niște flori pentru mama ei – voia să îi mulțumească pentru amabilitatea cu care îl primise în casa dânsei. Nefiind dispusă să îl piardă, Jane cochetase cu gândul de a-i accepta oferta, crezând că poate așa va afla de ce Sebastian a vrut să strice tot ce clădiseră împreună. Răspunsul nu a venit, și la o întâlnire pe peron, Jane și-a luat adio. Sau cel puțin așa a crezut ea.

Peste 6 luni a urmat nunta, pentru care el făcuse lobby agresiv la miri. O întrebase atunci pe Jane dacă poate la un moment dat, s-ar putea împăca. Elanul, însă, i-a pierit încă de la Cracovia unde, copleșit de propria lui importanță de proaspăt salariat pe bani mai mari cu costum la comandă, propusese din nou “prietenie”.

Totul era acum limpede pentru Jane, nu existase niciun motiv foarte abstract pentru care Sebastian plecase: o validare în brațele unei alte “ea”. Singurul lucru de neînțeles era naivitatea ei. Oare dacă ar fi știut toate aceste lucruri, i-ar fi dat crezare la nuntă? Oarecum irelevant, el tot ar fi plecat, Jane era veche și erau atâtea alte “Jane” noi pe stradă.