70. Care era destinația inițială?

Ochii lui verzi păreau să fie ațintiți asupra ei din toate unghiurile, mâinile ei se întindeau parcă fără voia ei spre corpul bărbatului de lângă ea…..

Jane deschise ochii în dormitorul întunecta, fusese un vis – unul foarte real, încă simțea sub degete pielea fermă și atinsă de soare a lui -Patrick. În dreapta ei însă dormea nestingherit Richard. Cu pași nesiguri Jane se îndreptă spre baie, transpirația rece i se scurgea acum pe spate și tricoul de pe ea era umed. În lumina fanată de deasupra oglinzii Jane constată că arăta exact așa cum se simțea: ca dracu’.

– Babe, ești ok? se auzi mormăitul lui Richard din dormitor.

– Da, culcă-te, totul e ok, spuse Jane fără să gândească. Era convinsă că Richard avea să adoarmă instant iar ea era liberă să contempleze în fața unui pahar de apă rece, pe canapeaua din sufragerie momentul în care totul o luase razna – sau mai precis momentul în care ea o luase razna. Își aducea aminte de cum își imaginase pe vremea când era ea în liceu, că avea să fie viața ei la 30 de ani și cum arăta aceasta în prezent: o carieră oarecare, un bărbat în capul ei  și altul la ea în casă – nici urmă deci de viața ordonată și de aspirațile îndeplinite pe care le visase. Dar ce visase oare cu adevărat? O famile? O super carieră? Sau doar un pic de echilibru? Toate parcă deveniseră greu de atins după ce relația ei cu Sebastian eșuase, sau poate fuseseră mereu așa? Poate era doar ea care refuza să crească…..

Cu acest gând în minte puse mâna pe telefon:

– Hey Sof!

– Hmmmm, ce e deja 8? se auzi vocea somnoroasă a Sofiei în receptor.

– Nu, nu stai liniștită, doar eu nu pot să dorm, scuze că am sunat așa târziu.

– Ia zi dear ce s-a întâmplat? zise Sofia.

– Ții minte când stăteam în bancă în clasă și ne imaginam cum o sa fim la 30 ani? întrebă Jane.

– Daaa, așa? continuă Sofia.

– Ai ajuns unde credeai sau unde voiai sa ajungi? o mai întrebă Jane.

– Uf e o întrebare destul de grea pentru 3 dimineața, răspunse Sofia, …. nu știu ce să zic depinde, nu credeam vreodată că voi face alegerile pe care le-am făcut și că mi se vor potrivii – știi doar mi-am dorit altă meserie, n-am crezut că Ștefan va fi bărbatul…sau mă rog măcar bărbatul numărul 1, spuse Sofia glumeț.

– Da exact, mai merge o rochie, zise Jane amuzată.

– Sau nah, credeam că până acum aș fi avut un copil sau mă rog ar fi trebuit, acum sincer nu știu dacă sunt încă pregătită… continuă Sofia…. dar de ce întrebi?

– Am avut un vis dubios cu Patrick și m-am trezit brusc, fac ce fac și par să tot dau de el în viața mea iar cu Richard aici totul devine confuz, și am stat să mă gândesc că nu știu dacă am ceva din ce mi-am dorit când eram adolescentă sau ce mi-am imaginat că voi avea……spuse Jane pe un ton îngândurat.

– Ca paranteză să știi că l-am certat pe Teodor că singurul investitor pe care l-a găsit e Patrick, dar știi ce ar spune Alexandra aici nu? întrebă Sofia.

– Că el e aleseul, răspunse Jane imitând vocea dulce a Alexandrei. Cele două femei izbucniră în râs.

– Păi și ce crezi că te împiedică să ajungi ce ai vrut? sau nu știi dacă mai vrei? întrebă Sofia.

– Nu știu mi se pare că mereu sunt atrasă de tâmpenii și că refuz să mă maturizez…… răspunse Jane descurajată.

– Și ce crezi că eu sau restul suntem acolo? Eu azi iar m-am certat cu Ștefan că niciodată nu vrea să asculte ce îi zic și pe urmă fix ce am zis eu se întâmplă și avem discuțile astea de 5 ani. Câteodată trebuie să mergem în anumite direcții ca să putem să o găsim pe cea potrivită pentru noi….nu cred că ai de unde să știi…..e ok să faci și tâmpenii ca să găsești drumul – mă știi pe mine eu fac mereu ce vreau. În caz contrar nu voi înceta să mă întreb ce ar fi fost dacă. Jane ce vrei defapt? sau mai bine zis cu cine vrei? întrebă Sofia.

– Nu știu sigur, de la povestea cu Sebastian am rămas așa în expectativă și parcă totul în viața mea este instabil pentru că este în așteptare….răspunse Jane.

– Ok trebuie să terminăm cu faza cu Sebastian, zici că a trecut prin lumea ta, a tăiat curentul de la stâlp și a fugit cu robineți de la apa caldă, gata s-a terminat – clar nu mai ești lafel dar trebuie o dată să treci mai departe. Să trăiești ce ai acuma și dacă nimic și nimeni nu este pe placul tău, fă-le vânt și lui Richard și lui Patrick, schimbă job-ul – numai casa să nu o schimbi că de-abia ai luat împrumutul, concluzionă Sofia.

– Da corect, observă Jane parcă încercâd să zâmbească, a durat un an. Și dacă habar n-am ce vreau? întrebă ea.

– Atunci află? Folosește orice metodă și află, răspunse Sofia scurt.

– Și dacă fac mai mult rău decât bine? zise Jane îngrijorată.

– Honey, nici așa nu faci bine nimănui mai ales ție. Câteodată e nevoie sa fi un pic ”rea” și să încerci, ca să vezi încotro vrei să o apuci. Nu uita nu ești Nelson Mandela și probabil nici el nu era fără de păcat……În fond știi ce zic eu mereu – niciodată nu este vorba despre…

– ei, este mereu vorba despre noi, o întrerupse Jane pe prietena ei. Era fraza preferată a Sofiei și era o marcă a unui feminism personal, fără cotă obligatorie în parlament sau beneficii speciale pentru femei. Sofia nu avusese niciodată nevoie de asemenea lucururi – dacă nu ți se dă, iei sau creezi oportunitatea și pe urmă poți să dai și altora, atâta timp cât ți se mulțumește, e ok. Jane zâmbi, n-ar fi fost rău să fie un pic ”Sofistă” câteodată.

– Exact! Și pentru că acum este iar vorba despre mine, mă duc să dorm și lafel ar trebui să faci și tu, spuse Sofia căscând.

– Da, până nu se trezește Richard, îi răspunse Jane și ea era un pic mirată că nu venise până acum în sufragerie după ea.

– Da știu că doarme bine bărbatul ăsta al tău, zise Sofia pe un ton glumeț, noapte bună dear.

– Noapte bună……răspunse Jane și închise conversația….dar nu este al meu.

Cu pași înceți se strecură din nou în pat lângă Richard care se întoarse în somn către ea și o cuprinse în brațele lui calde parcă prea calde, Jane îi strânse mâna aproape cu regret – simțea că e pe cale să devină rea…..

A doua zi în pauza de masă Jane scria următorul mesaj: ”Bună, îmi cer scuze că te deranjez vroiam doar să îți spun că îmi pare rău pentru ultima noastră conversație, nu era cazul să explodez așa, mi-ar fi plăcut însă să nu fiu luată prin surprindere. Asta este tot ce vroiam să spun.” – destinatar Patrick

Advertisements

69. Prima poziție mincinoasă

– Păi nu știu, începe de unde poți, răspunse Richard, deja un pic încordat. Jane era convinsă că fața ei spunea tot ce se întâmplase sau poate și ce urma să se întâmple?

– Ummmm….Patrick este partenerul “din umbră” al lui Teodor pentru noul lui club…am aflat azi, zise Jane într-un final, se pare că este o chestiune mai mult financiară, nu știu cât de mult  se vor intersecta drumurile lui cu ale restului de prieteni de-ai mei….adăugă aceasta.

Richard își recăpătă brusc mina echilibrată și tonul neutru:

– Afacerile sunt afaceri Jane, nu este cazul să facem o tragedie greacă din asta, draga mea, totuși nu suntem la școală să ne luăm jucăriile și să plecăm, spuse el.

– Trebuia să mă aștept că ai să spui asta, în fond și tu ai o relație bună cu fosta soție, remarcă Jane parțial ușurată, dar și cumva iritată; intuia că acum ar fi fost puțin ipocrită să nu îi convină dacă fosta doamnă “Ashby” ar fi ieșit din nou la masă cu Richard.

– Jane, nu este o problemă pentru noi prezența acestui tip, spuse Richard oarecum înțepat, atâta timp cât nu o vei face tu una. Asta ai de gând să faci? întrebă el. Richard se uita acum la ea cu o privire atât de iscoditoare încât lui Jane îi era teamă că orice respirație urma să îi fie interpretată și evaluată.

– Nu, evident, răspunse Jane, cumva nu la fel de convinsă pe cât și-ar fi dorit. Urăsc însă momentele în care trecutul se lovește atât de tare cu prezentul…adăugă ea șovăind.

– Jane, nu fi naivă, îi spuse Richard sever, asta este viața, nu te poți separa chirurgical de trecut.

– Da, ok, sunt eu naivă, ție nu îți este niciodată teamă că…

– Teamă că ce, Jane? întrebă Richard pe un ton foarte dur. Mintea lui Jane deja răspundea – “teamă că poate vrei înapoi”. După un moment de șovăire ea zise:

– Că ar putea avea un impact asupra prezentului.

Richard zâmbi aproape amar:

– Te mai întreb încă o dată, asta ai în plan să faci? Că în cazul ăsta nu are rost să ne pierdem timpul. Pentru mine, Jane adolescența, s-a terminat.

– Îți dai seama că nu plănuiesc să fac așa ceva, dar nici nu vreau ca aceste coliziuni cu trecutul să fie interpretate greșit de către tine. Am mai trecut o dată pe acolo, răspunse Jane cu o convingere pe care nu o avea.

– Atunci ar trebui să nu repeți aceleași greșeli, spuse Richard ferm, asta dacă ești cu adevărat sigură de ce spui.

– Da sunt, zise Jane cu tărie.

– Bun, în cazul acesta o să ies să iau alt ulei de măsline, ce ai tu în dulap nu se califică, probabil nu a făcut în viața lui cunoștință cu o măslină, declară Richard. Jane zâmbi pentru prima oară în acea seară.

– Ești foarte snob, spuse ea.

– Asta îți place la mine doar, afirmă Richard cu subînțeles.

– Nu numai, ripostă Jane.

– Rămâne de văzut, răspunse Richard în timp ce se pregătea să iasă din apartament.

Față în față cu ușa albă închisă de la intrare pe Jane o cuprinse o senzație de panică și în momentul acela singurul mod de a recupera controlul era prin a-l confrunta pe cel care cauzase tot haosul – Patrick.

Telefonul sună de două ori până când “victima” de la capătul firului răspunse:

– Da?

– Ce dracu’ crezi că faci? Zise Jane răspicat.

– Bună Jane! Dacă te referi la clubul lui Teodor – sunt doar afaceri Jane, răspunse Patrick cu o satisfacție în glas care era greu de ignorat. Nici el nu știa exact de ce era așa de mulțumit de reacția pe care o stârnise în ea.

– Serios, altă ”oportunitate de business” decât în grupul meu nu găseai? Ripostă Jane.

– Nu are legătură cu tine Jane, se apără Patrick, pot să am și eu o relație bună cu Teodor.

– Păi normal, că doar nu ai aproape niciuna cu părinții tăi, replică Jane tăios.

– Nu vreau să continui această discuție, ești absurdă, răspunse Patrick.

– Tu ești absurd! Exclamă Jane aproape urlând și închise telefonul.

Conversația care ar fi trebuit să îi aducă liniște o iritase și mai rău. Nervoasă își aprinse o țigară și se duse pe balcon.

Jane se uita la micul colț pe care îl amenajase “deasupra orașului”. Îi luase peste un an să aranjeze apartamentul pentru care plătea un credit de 30 de ani. Atâta muncă intrase în mica ei oază de liniște și cu toate astea nimic din ultimele 12 luni nu fusese liniștit. Încă un fum, mai aproape de apusul de soare care intarzia să apară, semn că vara nu mai era departe și nici peripețiile ei romantice. Din nou Jane nu putea să nu gândească că era într-un film romantic prost pe care îl finanța singură de peste 2 ani de zile. Și ca în orice scenariu previzbil care se respectă, unul dintre eroii principali îi întrerupse gândurile cu intervenția lui:

– M-am întors, zise Richard pășind în balcon.

68. O pată de vopsea pe haina mea

– Wow ce e aici! exclamă Jane la vederea găleților, cantității de folie de plastic și numărul de lucrători pe care Teodor îi coordona de parcă se născuse pe șantier. Ea și cu Alexandra îl vizitau pentru prima oară în locația ce avea să devină clubul lui Burlesque. După cum le anunțase la începutul anului, prietenul lor se ținuse de cuvânt, lăsase în urmă apele tulburi ale oceanului și părea că nici o bidinea nu putea sta în calea viselor sale cu paiete.

– Păpuși! Ați ajuns, însfârșit. Doamne m-au înebunit oamenii ăștia, trebuie să îi păzesc la fiecare pas și să umblu cu mătura după ei că n-ar strânge doamne păzește!

–  Oricum ar sta treaba tu pari foarte calificat, dacă clubul nu merge poți oricând să devii șef de șantier, constată Jane amuzată.

– Da, nu cred mai bine cos paiete, răspunse Teodor foarte categoric. Jane și Eva izbucniră în râs.

– Da restul gagicilor unde sunt? întrebă Teodor

– Păi Sof este la munte cu Ștefan la făcut poze și Alexandra este în escapadă romantică cu Robert la Roma, zise Eva.

– Ah bun așa, una caută semnalul de la telefon în Bucegi iar cealaltă e la cerut în căsătorie, spuse Teodor emfatic.

– Aoleu nu mai fi rău, ripostă Eva.

– Da corect și plus că de unde știi ca o să o ceară pe Alexandra de nevastă? întrebă Jane contrariată.

– Măi, iar nu credeți în puterile mele de prezicător? Am zis sau n-am zis acum doi ani că nu trece vara fără ca Ștefan să o ceară pe Sofia? întrebă Teodor retoric. Jane nu putea să nu recunoască că avea dreptate.

– Așa este dar acum e diferit, Robert are 40+, spuse Eva.

– Tocmai, cât combustibil  crezi că mai are în rezervor? spuse Teodor ridicând sugestiv din sprânceană, vrea și el să se bucure de viață până ajunge să umble cu tubul de oxigen după el.

– Groaznic ești, spuse Jane amuzată de cât de puțin politic corect putea fi prietenul ei. O să ajungi și tu să ai 40+, mai adăugă ea.

– Tocmai, daia zic! exclamă Teodor, să vezi atunci grabă pe mine. Cei trei începură să râdă.

– Hai fă-ne turul locației, știi că am venit doar să vedem nu să muncim, îl îndemnă Jane glumeț.

– Îmi imaginam, asta mică oricum deja cară o bidinea după ea, remarcă Teodor indicând către burta ușor crescută a Evei, dar tu madame nu scapi am niște chestii de vopsit care au nevoie de îndemânarea ta, adăugă el.

– Uf, bine fie, acceptă Jane

–  Hai să vă arăt perimetrul. Pentru următoarele 20 de minute Teodor le arătă fiecare colțișor al localului de dimensiuni potrivite, cu pereți purpuriu închis și candelabre extrem de strălucitoare.

– Foarte frumos dear, eu sunt curioasă însă cine o să iți curățe ție cristalele astea multe de pe lustre, spuse Eva în mod evident îngrijorată.

– Eh asta da problemă, zise Jane amuzată.

– Nu e de râs, răspunse Teodor, o să angajez o persoană special pentru asta, mai adăugă el.

– Serios? o să ai ”lustrangiul” tău personal? întrebă Jane râzând.

– Eh, când pui problma așa sună un pic interzis, recunoscu Teodor.

– Interzis, neinterzis, dear trebuie să faci o asigurare pentru eventualitatea unui accident, dacă își rupe omul gâtul în timp ce îți șterge ție cristalele, spuse Eva foarte serioasă. Jane și Teodor începură să râdă cu poftă.

– Aoleu deja ai creier de gravidă, remarcă Teodor.

– Nu fi misogin, replică Eva ușor înțepător.

– Păpuși știi doar că glumesc, răspunse Teodor îmbrățișând-o.

– Hai gata cu afecțiunea, ce trebuie sa vopsim? întrebă Jane.

– Uite astea, răspunse Teodor arătându-i câteva rame de tablou ce avea mulaje de fețe ieșind în relief.

– Ok, sunt mișto și un pic înspăimântătoare, tu le-ai făcut, nu? chestionă Jane.

– Da evident, doar nu voiai să dau banii pe unele făcute în China luate din En Gros, răspunse Teodor.

– Cum să credem așa ceva despre tine, adăugă Eva zâmbind, eu însă mă voi sustrage, mirosul ăsta de vopsea nu este compatibil cu starea mea actuală.

– Da dear sigur, ne vedem mai încolo? întrebă Teodor.

– Da! Jane vii și tu?

– Firește după ce vopsesc toate fețele astea o să am nevoie de un pahar de vin, zise Jane pe un ton glumeț.

– Hai la treabă, o îndemnă Teodor. Pentru următoarele câteva ore conversația și culoarea curseră în voie.

– Dear, trebuie să îți spun ceva, o anunță dintr-o dată Teodor.

– Ce e cu ceremonia asta? Nu e genul tău, s-a întâmplat ceva? întrebă Jane îngrijorată.

– Păi, în încercarea de a pune acest club pe picoare am întâmpinat ceva probleme și a trebuit să…

Teodor nu apucă bine să își termine bine fraza că pe una din ușile deschise intră Patrick. Jane rămase încremenită, vopseaua aurie se scurgea de pe pensulă pe tenișii ei fără ca ea să bage de seamă. Patrick părea încurcat iar Teodor arăta ca cineva care tocmai fusese prins de DNA.

– Bună, zise Patrick stingher, Teo îți las aici ce ți-am adus și vă las că văd că aveți treabă, spuse el punând cutia pe care o ținea în brațe într-un colț al camerei. Lafel de repede pe cât își făcuse apariția Patrick dispăru.

– Explică-mi, spuse Jane răspicat.

– Păi tocmai înainte să vină el pe neașteptate vroiam să îți povestesc că am avut niște probleme financiare cu barul și el s-a oferit să mă ajute… mărturisii Teodor descurajat.

– Și când te gândeai să îmi spui că intenționezi să îl faci pe Patrick parte integrată a vieții noastre de dragul clublui? ripsotă Jane complet indignată.

– Păi nu știu păpuși? era ok dacă îl făceai tu parte integrată, nu? atunci n-ai mai fi avut nimic împotrivă, răspunse el enervat, nu te-ai gândit că poate aveam nevoie de ajutor? adăugă el.

– Serios? Puteai să ceri ajutorul altcuiva, doar suntem prieteni, ripostă Jane.

– Nu cred că m-ați fi putut ajuta, în orice caz nu putem să îl urâm toți atunci când vrei tu, adăugă Teodor iritat.

– Doamne dar n-a zis nimeni să îl urăști, că doar n-a făcut nimic, zise Jane.

– Păi și atunci? Nu o să îl vezi mai deloc după deschidere, răspunse Teodor.

– E vorba de un pic de loialitate, plus că este un pic ciudat să fie așa legat de cineva la care țin, spuse Jane.

– Eva urmează să aibă un copil cu Nic, barman-ul lui Patrick nu crezi ca asta este suficient de permananent? zise Teodor, evident că nu vroiam să te pun într-o poziție delicată dar nici nu pot sa nu fac mereu ceva doar ca să vă protejez pe voi. Și brusc Teodor pusese punctele pe ”i”, Jane nu putea să nu se întrebe dacă ce voia nu era ușor nedrept față de prietenul ei și dacă nu cumva îi era teamă de cum avea să schimbe această veste relația ei cu Richard sau poate mai mult decât atât, felul în care ea se simțea față de Patrick.

– Nu cred că mai are sens să vorbim despre asta oricum, cred că am nevoie de ceva timp ca să diger toate astea, îi spuse Jane.

– Înțeleg, îi răspunse Teodor pe un ton undeva la limita între regret și răceală, era prima oară când se certau cu adevărat de când se cunoșteau și nici unul dintre ei nu știa cum să gestioneze lucrurile.

Pe drumul spre casă Jane își făcea zeci de scenarii în minte despre cum urma să îi spună lui Richard, despre cum avea să schimbe noua implicare a lui Patrick în afacerea lui Teodor totul – sau poate era doar o exagerare. Era pe cale să devină o mincinoasă? Sau doar din adins uitucă?

Acasă o întâmpină vocea groasă a lui Richard:

– Baby, ce s-a întâmplat? După un moment de ezitare, Jane răspunse:

– Unde ai vrea să încep?

 

67. Osmoză de primăvară

341365Trecuse o săptămână de când Richard se instalase în casa lui Jane, unde urma să locuiască pentru cel puțin două luni cât dura proiectul pentru care fusese delegat, sau mai bine zis în care se  infilitrase pentru a se întoarce în orașul femeii mai nou iubite.

După ultima lor discuție se hotărâseră că această perioadă urma să le confirme sau nu dacă au un viitor împreună. Jane suspecta însă că Richard deja orchestrase lucururile la muncă pentru a rămâne pe termen lung. Sigur, nu vorbiseră nici despre trecut, fosta lui nevastă, posibilitatea de a face copii în viitor sau poziția reală a lui Jane față de Patrick.

Acestă conviețuire cu Richard era ceva nou pentru Jane, nu numai că nu mai locuise cu cineva până atunci, sigur bărbații din trecutul ei petrecuseră mai multe zile de-a rândul în apartamentul ei, dar nimic nu avusese până acum acest caracter de permanență. Nici zilele petrecute în Londra fie la ea sau la el în apartament nu îi dezvăluiseră cu adevărat cum era Richard în casă – un om cu tabieturi. Prima zi în care se pregătiseră amândoi pentru birou, Jane îl descoperise în bucătărie încălzind apa plată în ibric pentru a face cafea.

– Apa de la robinet din orașul ăsta este plină de impurități, ți-ar trebui un filtru de apă cu osmoză inversă, îi spuse el foarte categoric, Jane izbucni în râs.

– Mă scuzi că aici la noi în provincie nu facem osmoze și doar chestii pe invers, zise Jane pe un ton glumeț. Sunt convinsă că n-o să-ți accelereze îmbătrânirea H2O-ul românesc dar dacă îmi consumi toată apa plată pe cafeluță sigur te voi face eu să încărunțești, mai adăugă ea pe același ton.

Richard zâmbi:

– Sunt convins că ai să mă faci mai grizonat, dar până atunci neapărat trebuie să îți iau filtru, nu poți să folosești această apă spuse el cu gravitate.

– Și eu care credeam că îmi trebuie neapărat o a 51-a pereche de pantofi, răspunse Jane sarcastic, filtru nefiltru, intri la baie sau ce faci? că văd că ai telefonul în baie și răcnește din el o muzică electro-ceva, mai adăugă ea.

– Da acum intru, spuse el sărutând-o.

– Nu e nevoie să îți pui muzică pe telefon avem televizor, mai ripostă Jane.

– Mi-a fost lene să mă duc până în sufragerie, răspunse el zâmbind. După 40 de minute Jane putea în sfârșit să intre în baie unde ceașca lui de cafea trona pe marginea chiuvetei.

– Superb, zise Jane pentru sine. Cumva încerca să își aducă aminte dacă pe vremea când erau la Londra Richard avusese la fel de multe obiceiuri particulare, poate că da și nu le observase ea sau poate nu se desfășurase în spațiul ei cu adevărat….

– Darling, cam cât crezi că durează la tine? se auzi vocea lui Richard.

– Sper că cel mult 40 de minute cu tot cu machiat, răspunse Jane ridicând o sprânceană în oglindă.

– Te aud cum ridici sprânceana, zice Richard amuzat, foarte simpatică, mai adăugă el. Jane zâmbi, din nou Richard o lua prin surprindere.

Următoarele șapte zile au continuat să aducă  surprize în apartamentul 7 de pe Calea Vitan: Richard avea nevoie de mult mai mult loc în dulap, Richard tăia tubul de pastă când ajungea la final, Richard își lăsa șosetele pe jos în mijlocul sufrageriei și revelația maximă – lui Richard nu prea îi plăcea apartamentul . La auzul acestor vorbe Jane îi spuse că putea să plece dacă nu îi convenea, mai mult îl acuză că nu spusese nimic de genul accesta de sărbători la prima lui vizită. ”Pentru că n-am vrut să fiu lipsit de tact la momentul respectiv” ripostă el. ”Și te-ai gândit că acum este un moment mai bun” îi replicase ea. Au urmat scuzele lui, săruturile, alte scuze, două clătite cu ciocolată și niște ambalaje goale pe podea.

Acum în prima zi a lui Martie Jane contempla cât de puțin anticipase tot ce însemna să locuiești cu o personă zi de zi, sigur avusese scurte conviețuiri romantice cu Patrick sau Sebastian dar nimic nu te putea pregăti pentru: rufele la comun, împărțitul telecomenzii, dezbaterea cu veioza stinsă sau aprinsă și mai presus de toate pentru faptul că exista  o șansă ca acesta să fie realitatea pentru viitorul îndepărtat. Era oare pregătită pentru așa ceva? Fusese vreodată? sau doar o deranjaze că Sebastian îi luase această opțiune iar Patrick nu i-o oferise deloc?

Oricare ar fi fost răspunsul, noua ei realitate includea: un bărbat la ea în casă permanent, un program de dezvoltare profesională oferit de companie, care urma să o împingă mai sus pe scara ierarhică și brățara mult prea scumpă ce trona sfidător pe mâna ei pe post de mărțișor.

Cu ziua de muncă apropiindu-se de sfârșit Jane își luă inima în dinți și se hotărî să înfrunte aglomerația de la mărțișoare pentru a lua ceva mamei, fusese cam neglijentă cu planificarea. Parterul mall-ului era plin de standuri colorate, agitate și mai preusus de toate pline de energie. Părea că toate poverile care atârnau în general pe umerii cumpărătorilor erau suspendate în aer pentru această zi.

Jane se apropiă de un stand cu broșe supradimensionate și în timp ce evalua oferta avu senzația că trebuie să se întoarcă și să privească în jur pentru un motiv necunoscut. Fu de ajuns să ridice privirea, și acolo între șnururi și lucruri sclipitoare îl văzu pe Patrick care avea privirea fixată pe ea. Se salutară cu un gest ușor al capului. Jane avea senzația că i se tăiaseră picioarele și că brusc totul se învârtea în jurul ei. Ce reacție copilărească, se gândi ea dar buchetul de trandafiri culoarea lavandei din mâna lui Patrick, părea foarte serios. Pentru cine era oare?

Ceva timp mai târziu Jane ajunse acasă, era extenuată, bucuria de a se prăvăli în liniște pe canapeaua ei îi fu rapid oprită de sunetul apei de la bucătărie – Richard era acasă și pentru că totul fusese într-o împletire continuă pe parcusul zilei, cu simbol roșu pe ecranul ei, un mesaj de la Patrick – Scuze că am fost abrubt azi, o primăvară frumoasă îți doresc! Te pup! …

66. Un kil de heringi roșii

fotorcreated7236Ochii lui Jane erau ațintiți pe peștele roșu care trona pe masa ei de televizor. După cum observase Sofia: faimosul pește  de pe televizor al comunismului își redobândise locul într-o casă postdecembristă, de data asta era mai mondern, mai minimalist și cel mai important, ”dă firmă”.

Richard sosise cu câteva ore în urmă, iar acum era în duș, iar Jane nu știa literalmente ce trebuie să facă cu el, crezuse că urma să aibă o lună până la vizita lui. Richard nu numai că venise mult mai repede decât se așteptase ea, dar și plănuia să stea mai mult în apartamentul ei – când devenise treaba atât de serioasă? se gândea Jane. Probabil undeva între plecarea ei și spitalizarea mamei se schimbase perspectiva. Sunetul apei se opri brusc câteva secunde mai târziu ușa băii se deschise iar Jane putu să audă pașii lui Richard apropiindu-se.

– Nu ești foarte încântată că sunt aici? îi spuse el pe un ton neutru, tronând sub tocul ușii cu prosopul în jurul taliei. Luată prin surprindere de această acuzație, Jane nu putu decât să răspundă șovăitor:

– Nu prea…

–  Să știi că pot oricând să mă mut la hotel dacă nu este ok pentru tine să fiu aici, spuse Richard de acum un pic mai tăios.

Jane putea parcă să distingă în spatele siguranței lui îngrijorarea că ea ar putea spune ”da” la această propunere. Era momentul ca ea să pună un pic de ordine în tot acest haos. În această confuzie de sentimente din interiroul ei, dublate de comportamentele contradictorii ale lui Richard, de intersectările cu Patrick și de viețile în plină schimbare ale fetelor, Jane rămăsese undeva prinsă la mijloc. Parcă totul o presa să fie de o parte sau alta fără ca ea să fie cu adevărat convinsă, precum un alegător cu prea multe opțiuni și de fapt niciuna – totul era derutant.

– Nu e cazul Richard, te rog ia loc aici lângă mine, trebuie să vorbim, dar mai întâi poate pui ceva pe tine, e un pic dificil să mă concentrez, zise Jane sperând să mai destindă atmosefera.

Richard zâmbi și se duse în dormitor, peste câteva momete era așezat pe canapea lângă ea.

– Richard ce facem noi aici? Nu am vorbit până acum niciodată despre ce se întâmplă între noi, multă vreme nu a fost nevoie pentru că cel puțin pentru mine lucrurile păreau foarte clare, eu eram doar o diversiune pentru tine și asta era ok. Apoi a fost episodul cu mama și chiar mi-ai fost alături, mi s-a părut atunci că poate lucrurile între noi s-au schimbat dar sincer cu tine nu știu niciodată. Mai mult decât atât nu mai am răbdare să ghicesc când și dacă un bărbat are chef de mine, concluzionă Jane.

Richard se uită la ea pătrunzător.

– Înțeleg, dar poate întrebarea la fel de potrivită este dacă tu ai chef de un bărbat sau altul? Jane rămase înmărmurită, aceasta era întrebarea de 100 de puncte. Nu am discutat de Revelion despre asta, era destul de clar însă că între tine și tipul care a venit neinvitat era ceva istorie, dar nu era momentul să pun întrebări, mai adăugă Richard.

– Păi poate asta este problema, tu nu pui niciodată întebări ceea ce mie îmi crează impresia că de fapt nu vrei să știi pentru ca nu te interesează foarte tare. Richard nu poți să mă tratezi 90% din timp ca pe o copilă, să nu mă iei în serios și apoi să te aștepți să înțeleg că acum ai chef să fii serios, ripostă Jane.

– Cred că exagerezi, nu cred că e nevoie să îți fac o schemă cu ce se întâmplă la fiecare pas între noi, zise Richard contrariat.

– Nu exagerz, până la urmă așa m-ai făcut să mă simt, ăsta e mesajul care a ajuns la mine – că nu avem neapărat un viitor – iar acum vrei să spui că vrei unul cu mine? spuse Jane cu tărie.

– Credeam că intențile mele au fost mai evidente încă de când ți-am spus că nu aș vrea să pleci sau când am venit cu tine aici pentru mama ta. Înțeleg că poate tu ești mai directă și foarte pătimașă și trebuia să fiu mai clar dar…. Richard nu apucă bine să își termine ideea.

– Pătimașă, serios? Parcă aș avea o boală! îl întrerupse Jane tăios. Nu te-ai gândit că poate pur și simplu eu nu îmi doresc ce îți dorești tu când vrei tu? După tine, când ai hotărât tu că sunt doar o diversiune sunt, când te-ai răzgândit și sunt ceva stabil, hopa și eu trebuie să mă conformez? replică Jane.

– Dacă mă lăsai să termin  aș fi zis că ăsta este unul din lucrurile care îmi place la tine, recunosc că nu mi-am imaginat că acesta este modul în care percepi tu lucrurile. Poate sunt prea bătrân sau poate tocmai prea exaltat pentru vârsta mea de perspectiva de a mă lega de tine dacă mă lași, remarcă Richard pe un ton deja mai calm cu un zâmbet un pic patern, un pic superior. Parcă el tocmai aflase ceva ce Jane nu știa despre ea, despre ei. My darling, am însă senzația că și tu eviți să rezolvi anumite lucruri și să îți afirmi cu adevărat independența dacă despre asta este vorba într-adevăr, și nu doar despre doi bărbați între care trebuie să alegi. Profesional vorbind din ce am văzut eu, ai mare potențial dar te mulțumești cu puțin și astfel s-ar putea să rămâi mereu fata frumoasă cu idei bune atunci când cineva o întreabă. Personal, iarăși trebuie să îți asumi ceva, înțeleg legătura cu trecutul, fosta mea soție este încă parte din viața mea dintr-un motiv foarte simplu dacă vrei – când eram încă împreună eu am fost diagnosticat cu o boală gravă și ea mi-a fost alături până când nu mi-a mai fost.

Jane asculta cu uimire confesiunile succesive ale lui Richard.

– E alegerea ta dacă te duci înapoi la istorie sau vrei să începi ceva cu mine, intenționez să fiu foarte serios cu privire la tine, așa cred că este firesc cu femeia pe care o iubești dar pentru asta este nevoie să fii și tu foarte serioasă în legătură cu tine – nu mai ești doar o fată, mai adăugă el.

Jane ar fi vrut să zică ceva deștept, sau poate tăios sau poate pur și simplu să urle – se simțea complet goală. Nu știa dacă Richard îi făcuse o declarație de dragoste sau o certase pentru că nu își făcuse tema la mate sau mai rău îi spusese că va trebui să fie suficient de bună. Lacrimile se îngrămădeau spre ieșire peste genele ei vopsite cu negru.

Și atunci el făcu ceva neașteptat: o ridică cu totul în brațe de pe canapaea și o reașeză pe genuchii lui ca și cum ar fi fost un copil pierdut. Richard îi șopti în ureche în timp ce lacrimile ei începuseră să se scurgă și poate nici ale lui nu erau foarte departe:

– Nu vreau să te rănesc cu ce am spus dar nici nu vreau să te pierd…

Priveliștea dintre brațele lui părea că cere o singură confesiune din partea ei:

– Pentru acum, nici eu nu vreau să te pierd, spuse Jane.

 

65. EA: Femeia

eljp– Mulțumim, răspunseră ele bărbatului în costum ce le deschise ușa, în timp ce pășeau în sala ornată cu flori și lumânări din belșug. Cele trei femei știau că sunt privite, așa că o apăsare în plus pe pantoful cu toc care le punea în evidență gambele arcuite era aproape involuntară. Era o seară frumoasă iar Jane, Eva și Sofia veniseră să o susțină pe Alexandra la aniversarea de 7 ani a revistei căreia îi era acum redactor-șef  – ”EA”.

– Credeți că în seara asta se lasă cu dramă? întrebă Sofia împingând una din șuvițele ei culoarea lavandei după ureche.

– Ce, cum? scuze mă distrage de nu mai pot culoarea asta nouă din capul tău, arată ca o grădină de primăvară, zise Jane amuzată, da dramă sigur – stai că acum apare Andrei colegul de la marketing care tot umblă după Alex și vă garantez că Robert va fi în apropiere, mai adăugă ea chicotind.

– Aoleu ca babele la telenovele sunteți, spuse Eva râzând, haideți la bar să luăm de băut, eu doar miros și voi beți, concluzionă aceasta.

– Hai să-i dăm lui mami un suc de morcovi, până nu se bosumflă, zise amuzată Sofia, ne găsește Alexandra sigur.

Iar prezicerea ei nu se lăsă mult așteptată. Odată ajunse la bar, Jane o văzu pe Alexandra care se îndrepta cu frenezie către ea și fete, picioarele ei zvelte erau acoperite de o rochie lungă verde de mătase care se unduia la fiecare pas, Jane suspecta ca avea să descopere că spatele acesteia era gol. Cu siguranță Alexandra avea în plan să destabilizeze feng-shui-ul unui domn în mod special în seara aceea.

– Aici erați? V-am căutat peste tot! exclamă Alexandra.

– Eh serios, nu știai că ai niște prietene cam bețive? spuse Eva amuzată, bine eu nu, sunt doar hormonală.

Fetele începură să râdă.

– Cum vi se pare? e ok? vai ce m-am certat cu tipa de la flori și ăia cu prosecco-ul care voiau să îmi aducă altceva decât rose – gen nu contează domnișoară, cum să nu conteze, aoleu și fotografii de la panou tot dispar, le-am delegat Danei si Mariei să facă pungile dar ghici ce? Robert mi-a mai trântit 50 de invitatați pe ultima sută de metri…arghh și…..

Tirada Alexandrei a continuat pentru încă câteva secunde timp în care Jane și fetele se uitau la ea ca trei cucuvele luate prin susprindere – cu ochii mari și privirile nedumerite.

– Baby, trebuie să te liniștești, locul arată foarte bine, sunt convinsă că și fotograful își face treaba acum unde este defapt ”problema ta”? întrebă Sofia cu blândețe. Alexandra făcu un gest ușor cu capul spre mijlocul sălii, acolo Robert, cunoscut și sub numele de – ”bărbatul care i-a sucit mințile Alexandrei” – socializa cu lejeritate, înconjurat fiind de un număr considerabil de femei frumoase.

Parcă simțind că este privit acesta se întoarse către bar și își fixă privirea pătrunzătoare pe Alexandra, brusc Jane avea senzația că temperatura din aer tocmai urcase câteva grade. Alex fusese mereu cea mai intensă dintre ele dar de data asta își găsisie perechea.

– Aoleu parcă suntem în liceu, zise Eva exasperată, du-te la el și hai să rezolvăm o dată tensiunea asta au trecut două luni Alex, adăugă aceasta pe un ton dojenitor.

– Și ce vrei să fac, Eva? răspunse Alexandra încercând să își păstreze cumpătul și zâmbetul de cinci stele care se cerea într-o astfel de ocazie.

– Du-te la el, o încurajă Jane, cred că e destul de clar că nici el nu a trecut peste, mai spuse ea.

– Unul din voi trebuie să înceteze să se poarte ca la 18 ani, zise Sofia cu nonșalanță jucându-se cu cireașa confiată din cocktail-ul ei, presupunerea mea este că aceea vei fi tu, continuă ea.

Jane și Eva zâmbiră.

Alexandra le aruncă o privire bosumflată își îndreptă însă postura și o luă în direcția lui Robert. Restul scenei se derulă ca prin ecranul unui televizor sub ochii lui Jane, al Evei si al Sofiei. Colegul de la marketing care o plăcea pe Alexandra interceptându-i drumul, Robert observând această scenă și apropiandu-se de ei – colegul de la Marketing plecând cu coada între picioare – Alexandra gesticulând intens – Robert spunându-i ceva – Alexandra rămânând fără cuvinte.

– Ce credeți că i-a spus? întrebă Eva.

– ”Tu ești femeia visurilor mele când sunt cu tine tu îmi dai putere”, răspunse Sofia pe o voce muzicală.

Jane și Eva izbuniră în râs.

– Stați așa acum vine scena finală, le atenționă Jane. Și cu precizia unui ceas elvețian Robert se apropie de Alexandra, îi cuprinse fața între mâini și o sărută de parcă a doua zi îl aștepta pușcăria.

– Dap, aia era , să ciocnim, zise Sofia. Cele trei femei ridicară paharele. Buna dispoziție a grupului fu însă repede întreruptă de mâna unui bărbat pe umărul lui Jane. Aceasta se întoarse brusc aproape pierzand conținutul lichid a paharului.

– Bună Jane, zise străinul cu un zâmbet în colțul gurii. Jane nu avea cum să nu recunoască persoana – Mihai, sau primul, sau nemernicul, se uita acum la ea. Trecuseră peste 7 ani de când îl văzuse ultima oară din întâmplare într-o cafenea, ochii lui de un verde aproape transparent inspirau ca întotdeauna același lucru: o invitație. Sofia își arcui sprânceana, și ea îl știa pe Mihai, doar fuseseră colegi de liceu.

– Bună, nu mă așteptam să te văd aici, spuse Jane într-un final.

– Am venit cu un client, răspunse el nonșalant, tu?

– Prietena noastră este redactorul-șef, spuse Jane, în continuare mirată că dăduse nas în nas cu el.

– Și voi ați venit să o susțineți, nici nu mă așteptam la altceva, spuse Mihai, și Sofia felicitări pentru noul statut martial spuse el pe un ton jucăuș. Jane își aducea aminte cum Mihai nu părea să ia niciodată nimic în serios în afară de persoana lui. Sofia schiță un zâmbet strâmb – nu îl plăcuse pe Mihai vreodată, în opinia ei era un tip alunecos și extrem de egoist.

– Hai că v-am lăsat, poate ne vedem la o cafea, același număr nu? zise Mihai zâmbind.

Jane se uită la el mirată.

– Nu fi surprinsă doar nu credeai că l-am uitat? mai spuse Mihai și se întoarse cu spatele. Jane nu putea decât să îl privească cum se îndepărta – ceva la care el fusese mereu foarte bun. Timpul însă nu fusese așa de bun cu el cum s-ar fi așteptat Jane, emana în continuare o carismă incredibilă și era probabil mai în formă decît fusese în zilele lor trecute, dar fața îi devenise mai aspră, mai îmbătrânită.

– Nu credeam că o să-l mai văd pe acest personaj, spuse Sofia cu un oarecare dispreț, dar cine știe poate ești femeia vieții lui, mai adăugă ea.

Jane și Sofia izbucniră în râs.

– Îmi explică și mie ce se întâmplă? întrebă Eva contrariată.

– Da, da îți zic, stai să răspund, zise Jane, telefonul vibra cu insistență în geanta ei – era Richard.

–  Hello darling, se auzi vocea inconfundabilă a englezului în receptor.

– Hey, răspunse Jane încet. Ceva în tonul lui Richard o făcea adesea să se simtă îmbujorată ca o fată de liceu care se uită pe sub pleoape la băiatul pe care îl place.

– Mai ai loc și pentru mine la tine în apartament? o întrebă Richard.

– Da am….răspunse Jane ezitant.

– Perfect, ne vedem mâine de dimineață, scuză-mă trebuie să intru într-un conference call acum, adăugă el.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Sofia.

– Richard, vine mâine în țară, răspunse Jane.

– Păi și de ce ești așa mirată? întrebă la rândul ei Eva.

– Pentru că știam că nu poate să vină decât peste o lună, spuse Jane categoric.

– Eh, după ce l-a cunoscut pe Patrick de revelion eu zic că vine după ”femeia lui”, zise Sofia emfatic.

Eva izbucni în râs.

– Da, eu femeia…vieții, remarcă Jane cu un zâmbet neconvingător.

 

 

64. Previziuni astrologice

fotjkojporcreatedAburul se ridica încet din cana de cafea pe care o ținea între mâini, părea că este o dansatoare exotică care dă leneș din buric la sfârșit de program.

Jane trecea în revistă ultimele două săptămâni în ordinea factorului lor uau: 1. Prietena ei Eva, cea care calcula orice, se pregătea să intre într-un perimetru necalculat – cu copil pe drum al cărui tată urma se fie la rândul său foarte tânăr. 2. Mama ei, ajunsese pe masa de operație și scăpase de complicații serioase ca prin urechile acului. 3. Richard fusese lângă ea la fiecare pas, ba mai mult își prelungise șederea în România pentru a fi acolo lângă ea de sărbători. 4. În seara de revelion Patrick își făcuse apariția în mica trattorie în care sărbătorea grupul, pentru că aparent avea ceva ce trebuia să îi dea lui Nic, lui Jane i se părea că Patrick avea multe chestii de dat lui Nic. Patrick o îmbrățișase atunci, întrebase din nou de starea mamei lui Jane și îi strânsese mâna lui Richard cu mai mult respect decât și-ar fi putut închipui Jane. ”Habar n-am când s-au întâmplat toate astea” conchise Jane în mintea ei.

– Bunăăă, se auzi vocea mereu cristalină a Evei care își trăgea scaunul să se așeze lângă ea la masa din cafenea. Era după program și fetele nu se mai văzuseră de ceva timp doar ele. După cum bine notase Ștefan la revelion: ”Sunteți cam nevorbite, mâțelor”.

– Am aterizat și noi, răsunară la scurt timp vocile Sofiei și Alexandrei. Doamne ce frig este afară, continuă Sofia.

– Da este, pentru tine oricum iubi, că doar  te urmărește mereu un congelator, zise Jane tachinând-o.

– Hahah ce funny ești, bine că te-a obișnuit pe tine englezul cu frigul, Ștefan e de la Constanța, răspunse Sofia scoțând limba afară.

– Așa direct din port, adăugă Eva. Fetele începură să râdă.

– Măi viitoare mămică văd că ești foarte bine dispusă observă Alexandra. Parcă te-ai mai obișnit cu ideea din câte văd.

– Ce pot să fac? Am hotărât ceva și Nic mă susține până la capăt. Într-adevăr la aflarea veștii că va fi tată Nic reacționase în cel mai neașteptat mod. O întrebase pe Eva dacă ar putea să numească copilul Emilia dacă era fată și apoi continuă prin a o lua în brațe și a improviza o melodie pentru Emilia. Până și Alexandra cu Sofia fuseseră mai panicate la aflarea veștii. Părinții Evei în schimb se dovedeau a fi un public mult mai exigent și Nic fusese deja supus unui interogaotoriu complet în legătură cu seriozitatea și viitorul său alături de Eva. ”Puștiul” – cum îi spunea Sofia, care nu concepea parteneriate romantice cu vârste mai mici sau mai mari decât a ei, nu se lăsase descurajat de viitorii bunici.

– Când ai următoarea programare la doctor? întrebă Jane. Putem să venim și noi?

– Sigur că da, de Nic însă nu scăpăm, trebuie să știe tot despre Emilia lui – este convins că va fi fată, spuse Eva în același timp amuzată și rușinată.

– Ce romantic, spuse Alexandra oftând. Ea și Robert nu se împăcaseră și singurul dialog pe care îl aveau de două luni încoace era un bună ziua scurt când se întâlneau la lift. Între timp, un coleg de la marketing pusese ochii pe ea și o invitase la masă. Alexandra refuzase folosind răceala care nu-i dădea pace drept pretext. Colegul în chestiune însă nu se lăsase și îi trimisese un buchet de flori superb pe care Robert îl văzuse la ea pe birou. Sofia prezisese atunci că nu va dura mult și Robert își va face reapariția. Alexandra în schimb nu era chiar așa de sigură.

– Trebuie să recuncosc că sunt impresionată de băiatul ăsta cine ar fi crezut, zise Sofia.

– Bine, cine ar fi crezut la modul general că anul ăsta vom avea un nou membru în grup venit pe cale uterină, adăugă Jane zâmbind ștrengar.

Fetele izbucniră în râs.

– Doamne ești groaznică, zise Eva, da nici eu nu credeam că voi fi prima, adăugă ea. Tocmai atunci ușa cafenelei se deschise și intră Nic, complet inadecvat îmbrăcat pentru vremea de afară, cu o căciulă uriașă pe care scria – ”I live for Rock” și cu un zâmbet mare ușor flancat de firele roșcate ale bărbii.

– Da trebuia să fiu eu….spuse Sofia aproape în surdină – dar Jane o auzise.

– Bună seară! Ce fac fetele? Se relaxează după birou? întrebă Nic pe tonul lui voios obișnuit.

– Da! nu vezi ce fețe avem? zise Jane zâmbind.

– Niște fețe minuante, răpunse Nic făcând cu ochiul și mai apoi sărutând-o pe Eva de parcă tot ce era în jurul lor se dematerializase, Doamne frumoasă ești! continuă el uitându-se la ea. Eva se înroși din cap până în picioare, declarațile în public nu prea erau pe placul ei. Jane  suspecta însă că tocmai asta îi plăcea la Nic – era mereu deschis și bine dispus.

– Oh ce frumos, se auzi vocea Alexandrei, și ce planuri aveți?

– Mergem să facem niște cumpărături și să dăm o raită pe la secțiunea pentru gravide și sugari, zise Eva.

– Eh nu doar atât, iubito, mergem să imprimăm un costumaș pe care să scrie ”tati e cel mai tare”.

– Serios? spuse Sofia amuzată, sunteți foarte dedicați văd.

– Eh nah asta crede el că vom cumpăra, ripostă Eva indignată iar Nic o pupă pe nas.

– Nu îmi mai uda nasul, zise aceasta strâmbânu-se.

– Hai la cumpărături cu voi, îi îndemnă Jane observând fața ușor abătută a Sofiei – ceva nu era în regulă.

Peste încă câteva minute cei doi viitori părinți își luară rămas bun .

– Ce se întâmplă cu tine? o întrebă Jane pe Sofia.

– Da, chiar așa adăugă Alexandra, te-ai cam decolorat la conversația asta despre copii.

– Vreți varianta scurtă sau aia extinsă? întrebă Sofia.

– Pe care vrei tu să o împărtășești cu noi, răspunse Jane.

– Păi într-un cuvânt, Ștefan de-abia așteaptă să fie tată iar eu trag de timp, mărturisi Sofia.

– Și care e motivul? Îți este pur și simplu teamă? Nu ești încă pregătită? întrebă Jane.

– Sau poate tu nu îți dorești? întrebă Alexandra la rândul ei îngrijorată. Să știi că este ok și asta, mai spuse ea.

– Nu, doamne, voi știți cât îmi plac mie copii, nu asta este. Nu știu ce fel de mamă voi fi. Sunt pretențioasă, aspră de multe ori, poate e meseria, poate sunt eu dar nu știu cum toate astea nu îmi vor afecta copilul. Știți câte chestii am avut eu să îi reproșez mamei și nu e o mamă rea, dacă ființa asta pe care eu o aduc pe lume se va simți la fel față de mie? Dacă o stric? spuse Sofia descumpănită.

Urmă un moment de liniște. Nici Jane și nici Alexandra nu știu ce să spună, în fond nu erau mame, ba mai mult erau două femei la 30 de ani care încă își căutau proverbiala ”fericire”, iar Eva era și ea la rândul ei un cobai al întâmplării.

– Uite, cu siguranță eu sunt cea mai puțin indicată persoană de sex feminin care să îți dea un sfat acum. Să nu uităm ca am fost bântuită 2 ani de fantoma unei relații mai bune în mintea mea decât în realiate și din cauza căreia am gafat cu un alt bărbat pe care chiar îl iubeam. Toate astea nu fost de ajuns și m-am încurcat cu șeful străin (Richard) care acum mă tot împinge să rămânem împreună chiar dacă eu m-am întors în Romania, iar eu ezit și mă gandesc la bărbatul numărul doi  – Patrick. Clar nu am trecut de liceu, spuse Jane.

– Eh hai nu mai exagera. Nu trebuie să fii așa aspră cu tine, insistă Alexandra.

– Și totuși, continuă Jane, nu cred că cineva este vreodată realmente pregătit să fie părinte și nici că devine neapărat pe parcurs pentru că mereu apare ceva nou. Mama ta făcut și ea ce s-a priceput și tu vei face lafel – cel mai probabil alte greșeli. Am văzut de curând un film în care unul din personaje îi spune mamei ratate din peliculă că nu e datoria copiilor să ne iubească ci a noastră ca părinți să-i iubim orice ar fi și indiferent de ce părere au ei despre noi. Cine știe poate este un adevăr și aici, încheiă Jane.

Sofia se uită la ea cu oarecare ușurare, parcă le spunea că acceptă posibilitatea că ar putea da greș uneori.

– Mi-ar plăcea să fie băiat, știu că multă vreme mi-am dorit fată dar am așa imaginea în fața ochilor cu Ștefan învățându-l să se dea cu bicicleta, să facă poze, ce e aia sa fii băbat adevărat – spuse Sofia imitându-l un pic pe Ștefan.

– Da mă, regulile masculinității după Ștefan Maxim – una dintre ele fiind: ”Tati, dimineața un bărbat adevărat își face freza” zise Alexandra amuzată.

Cele trei femei izbucniră în râs – acest scenariu nu era greu de imaginat. Distracția fu însă întreruptă de telefonul lui Jane.

– Ia uite, altă cocotă, zâmbind puse telefonul pe speaker.

– Olaaaa, ce faceți păpuși? se auzi vocea lui Teodor. Trecuseră luni bune de când îl văzuseră sau fuseseră pe fir toate cu el.

– Bunăăăă, răspunseră în cor Jane și cu fetele.

– Tanti cu plodul, nu e cu voi? întrebă Teodor pe un ton glumeț.

– Nu, e la cumpărături cu Nic, a venit și a luat-o de aici, îl informă Alexandra.

– Vedeți e ceva treabă de făcut cu bărbații ăștia roșcați, nu ați vrut să mă credeți dar iată ! spuse Teodor didactic.

– Dă mă știm, zise Sofia, ia spune tu ce faci?

– Păi ce să fac? Mă întorc definitiv acasă și îmi deschid un club Burlesque în câteva luni, afirmă Teodor mulțumit. O să am nevoie de ajutor și de mână de lucru la renovat, mai adăugă el.

Cele trei femei rămaseră cu gura căscată. Anul care se așternea acum în fața lor se prefigura unul dramatic, cu doi sugari de gât și o găleată de lavabilă în mână.

 

 

 

63. Carusel

fhr56Albul cenușiu al pereților contrasta cu roșul ușor fanat al scaunelor din sala de așteptare, părea un caleidoscop urât de culori, asta dacă Alice ar fi urmărit iepurele prin gaură ajungând  pe neașteptate la secția de chirurgie a unui spital din București.

Jane și cu Richard aterizaseră cu câteva ore în urmă și ca printr-un miracol ajunseseră în timp util înainte ca mama ei să intre în operație. Intervenția nu trebuia să fie una complicată, ba mai mult era chiar ceva destul de fecvent în rândul femeilor de vârsta ei. Lucurile luaseră însă o întorsătură dificilă în momentul în care doctorul constatase că mama lui Jane avea o anemie acută si că era necesară o transfuzie de sânge. Jane blestema acum teama proverbială  de doctori a mamei ei, cuprinsă în afirmația: ” Lasă mamă n-am nimic”.

Acum, în așteptare de câteva ore, Jane se gândea la toate lucrurile enervante pe care își dorea să continue să le audă de la mama ei și cum de-abia avea răbdare să îi poată reproșa că nu avea mai multă grijă de ea. Tatăl lui Jane se foia pe scaunul de lângă ea, neliniștit și tăcut, atitudinea lui general optimistă față de orice nu era nicăieri de găsit. Richard de partea cealaltă, nu îi lăsase mâna dintr-a lui, de când ajunseseră știuse exact ce să spună, ba chiar să îl consoleze pe tatăl lui Jane, undeva între engleză și limba gimnastică. Sofia și Alexandra sunaseră și ele ca să vadă ce puteau face de la distanță – planul era să îi trimită pe Ștefan și pe Teodor să cumpere ce era nevoie de mâncare pentru pacientă și familie. Eva era pe drum și fusese însărcinată cu suportul moral. Adevărul era că aproape toată lumea era legată de mama lui Jane într-un mod deosebit. Ea era doamna cu sfaturile, cu îmbrățisările calde, salata de vinete perfectă și conversația intelectuală – toate încadrate de doi obraji rotunzi și fermi care formau un arc irezistibil atunci când râdea cu poftă.

– Am ajuns, se auzi, vocea cristalină a Evei. Cele două femei se îmbrățișară, Eva îl cuprinse apoi pe tatăl lui Jane care părea să fie oarecum îmbărbătat de prezența unei alte ”fete de-a lui”, așa cum le numea el pe prietenele lui Jane.

– Eva, el e Richard, Richard – Eva, una dintre prietenele mele cele mai bune, făcu Jane prezentările.

– Îmi pare bine Eva, Jane mi-a povestit foarte multe despre voi, spuse Richard pe un ton cald. Jane suspecta că acesta auzise frânturi din conversația dintre ea și Eva de mai devreme și știa că aceasta este însărcinată, de aici și atitudinea ușor paternă.

– Și mie îmi pare bine, zise Eva, este foarte frumos că ești aici pentru Jane, mai adăugă Eva.

Mica lor conversație fu întreruptă de apariția medicului:

– Pacienta este stabilă, am reușit să scoatem tot, dar a fost o operație dificilă. Am dat țesutul la biopsie nu ar trebui însă să avem surprize neplăcute. Acum este în reanimare, puteți să o vedeți pentru câteva minute. Jane și cu tatăl ei răsuflară ușurați și îl urmară pe doctor fără să  spună un cuvânt în timp ce Eva și Richard rămaseră în urmă.

Salonul de reanimare era probabil una dintre cele mai deprimante priveliști pe care Jane le văzuse vreo dată: paturi cu pacienți aproape inconștienți și chiar intubați, undeva într-un colț al încăperii o zăriră și pe mama ei. Cearșaful ascundea cu greu rotunjimiile inconfundabile ale celei care îi dăduse viață, restul însă nu semăna deloc cu ea. Jane și tatăl ei se apropiară de pat la semnul unei asistente:

– Ce faci miții, ne-ai speriat, îl auzi Jane pe tatăl ei zicând. Mama ei își întredeschise foarte încet ochii.

– Aoleu ce mulți sunteți, spuse ea încet, Jane și cu tatăl ei zambiră era clar că era încă puternic sedată și îi vedea în dublu exemplar .

– Te iubim, spuse Jane în timp ce îi săruta tâmpla încet. Te lăsăm să dormi, mai adăugă ea. Nici nu apucaseră să părăsească bine căpătâiul ei și mama era deja adormită – părea atât de mică și de firavă în acel pat de spital, atât de diferit față de personaliatea ei multicoloră și mereu plină de gesturi. Pentru o secundă lui Jane i se strânse un pic sufletul, gândul că ar fi putut să o piardă o paraliză. Sigur, totul era bine acum dar toate lucrurile care o măcinaseră în ultimele zile păreau acum stupide și nu făceau decât să ilustreze cât de imatură și de superficială era. Acest verdict pe care Jane îl dădea acum asupra ei nu o mulțumea – ceva trebuia să se schimbe.

***

Câteva ore mai târziu, ea și cu Richard se aflau în casa tătălui lui Jane în camera ei din copilărie – nu voiseră să îl lase singur în această seară.

– Îmi place camera ta, zise Richard zâmbind și admirând posterele cu Backstreet Boys care atârnau încă pe pereți.

– Hei, sunt foarte mișto să nu te aud, zise Jane ridicând un deget amenințător în aer. Richard îi cuprinse mână și o lipi de pieptul lui.

– Ești ok? întrebă el în grijorat.

– Da, sunt, acum, îți mulțumesc că ai fost astăzi lângă mine, chiar înseamnă mult să știi, îi spuse Jane cu glasul tremurând.

Richard o cuprinse în brațe și îi spuse la ureche:

– Plăcerea e a mea, nu aș vrea să te las să treci singură cu tatăl tău prin așa ceva. Căldura acestui om care părea mai mereu rece și detașat de orice o uimea dar după cum aflase Jane în ultimul an nimic și nimeni nu era ceea ce părea – nici bărbații pe care îi iubise, fetele ei, ai ei, ea înăși – un carusel fără opriri.

În liniștea camerei se auzi sunetul telefonului ei: era Patrick.

– E de la spital? întrebă Richard. Jane contemplă un pic răspunsul, ar fi putut să mintă dar asta ar fi însemnat că ultimele 24 ore nu reprezentaseră nimic.

– Nu, este un prieten bun, o cunoaște pe mama bine, zise Jane și ăsta era adevărul. Alo? zise ea în receptor.

– Bună, Patrick sunt îmi cer scuze că te deranjez, am aflat despre mama ta și vroiam să știu dacă totul este bine și dacă ai nevoie de ceva? se auzi vocea lui puternic masculină și atât de familiară.

– Bună Patrick, știu că tu ești, îți mulțumesc că ai sunat, da mama este bine, operația a decurs ok, urmează însă partea grea: recuperarea, spuse Jane.

– Mă bucur mult să aud asta, știu că lucrurile între noi sunt ciudate, dar te rog nu uita că poți mereu să vii la mine dacă ai nevoie de ceva, mai spuse Patrick și apoi închise brusc.

Jane puse telefonul pe noptieră și se cuibări în brațele lui Richard.

61. Ore suplimentare

sgsgsrAparent  nu există nimic mai motivant pentru un bărbat de 40 plus decât o campanie electorală și plecarea iminentă a femeii care îi ocupă nopțile, sau cel puțin aceasta era constatarea pe care Jane o făcea de o săptămână încoace în legătură cu Richard. Oriunde întorcea capul în jurul ei el părea să fie acolo: o seară la teatru, o cină romantică în mijlocul săptămânii, cumpărături de Crăciun pentru părinții ei, lunch-ul la birou cu sau fără restul colegilor, la ea la ușă în miez de noapte deși îi spusese inițial că are alt angajament.

Richard părea să nu se sature de ea – data la care ea avea să se întoarcă în Romania însă se apropia  cu repeziciune. În două săptămâni Jane trebuia să își ia rămas bun de la el  și să revină acasă cu mesajul de la Patrick rămas fără răspuns pe telefonul ei. Pentru prima oară în viața ei nu alerga ea ci era alergată, Jane vroia să se simtă măcar un pic prost că nu era suficient de conservatoare sau ingenuă dar cumva sentimentul ăsta o părăsise demult.

Lucururi mai importante erau acum de făcut ca de exmplu să intre într-o ședință complet neplăcută despre restructurarea departamentului de vânzări. Richard o cooptase într-un alt proiect care nu avea nici o legătură cu cel pentru care ea fusese trimisă la Londra, ca să beneficienze de ”fler-ul ei”, aparent indispensabil. Povestea era simplă – noul director de la vânzări vroia să își  refacă complet echipa lăsând pe dinafară 10 oameni cu experiență în departament, pentru a aduce sânge proaspăt. Trei dintre aceștia amenințau să dea în judecată compania. Rostul lui Richard și al echipei de HR era să vadă ce pot să salveze din această situație fără să creeze probleme cu angajații sau să îl contreze prea tare pe directorul de la vânzări, partenerul de Golf al CEO-ului.

– Jane, e timpul să mergem, spuse Richard venind la biroul ei.

– Da, sunt gata, răspunse ea, auzi crezi că putem să numim ”golfism” în loc de nepotism relația dintre CEO și directorul de la vânzări? Richard, izbucnii în râs:

– Apreciez că încerci să destinzi atmosfera, este un pic mai complicat de atât, directorul este căsătorit cu sora CEO-ului nostru, Roger. Relații amoroase sau de familie mai degrabă aici, spuse Richard.

Pentru un  moment Jane se întreba dacă relația lor nu putea fi caracterizată lafel și în ce măsură le-ar fi dat altora bătaie de cap în companie.

Înainte să intre în sala de ședință Richard se întoarse către ea și îi spuse ferm:

– Știu la ce te gândești, nu e cazul, nu este aceași situație! Mai mult eu nu sunt atât de de treabă după cum ai observat iar tu ești foarte hotărâtă să nu te supui. Un zâmbet ușor îi apăru pe față. Jane nu putea decât să fie din nou blocată de masculinitatea lui atât de categorică și de cât de sigur era pe el.

În ședință lucrurile se desfășurau în mod previzibil, Andrew- directorul de vânzări alterna între a fi dezagreabil si pasiv-agresiv în timp ce Richard rămânea ferm pe poziție: Andrew putea să aducă 2 noi angajați restul rămâneau pe poziție, asta era în interesul companiei. Era clar că nu aveau să ajungă nicăieri așa că Jane se aruncă în fața trenului de bună voie:

– Domnilor dacă îmi permiteți, din analiza mea reiese că echipa de la vânzări este o echipă bună, sudată cei mai mulți ditnre ei sunt de 3 ani în companie și s-au investit multe resurse pentru perfecționarea lor. Tot ce au ei nevoie este un leadership mai bun și sunt convinsă că tu Andrew ești personă potrivită, Roger se încrede totalmente în abilitățile tale. Nu are avea rost să stricăm ceva bun, CV-urile celor 6 pe care i-ai adus tu deja la masă, din punct de vede al resurselor umane, nu sunt mai bune decânt ce avem acum, cu cele două excepții pe care Richard le-a menționat. Uite, de exmplu Peter Stormwell are mai puțină experiență decât analistul pe care noi îl avem  în echipa actuală dar are niște pretenții salariale mai mari. Nu prea văd ceva anume care să-l recomande în mod special, studiile sunt bune – văd că ați fost amândoi la același colegiu și că a lucrat la Cypress Inc. , firma soției tale dacă nu mă înșel? concluzionă Jane pe un ton naiv.

Tensiunea din aer se putea tăia cu cuțitul. Andrew era cu ochii ațintiți spre ea și pe un ton imperturbabil spuse:

– Observ că avem ceva expertiză de la est, asta nu poate decât să mă bucure că avem asemenea talent peste granițe.

– Da, avem! îl întrerupse Richard pe un ton la fel de impunător.

– În acest caz voi merge pe recomandarea voastră, voi sunteți specialiștii.

Cu asta ședința se încheiase iar Jane era foarte mulțumită de sine. ”You go girl!” îi spusese Sandra mai târziu aflând de intervenția ei în fața lui Andrew.

***

Era sfârșitul programului, etajul era aproape cufundat în întuneric, Jane bătu ușor la ușa biroului lui Richard.

– Hey, eu am plecat îi spuse ea ezitant, nu mai schimbaseră nici un cuvânt de când ieșiseră din ședință.

– Intră, răspunse el. Jane nici nu apucă bine să se dezmeticească că Richard o cuprinsese de mjloc, o ridicase și îi înlănțuise picioarele în jurul taliei lui.

– Richard? Ce faci? spuse Jane un pic alarmată.

– Compensez pentru juma de zi departe de tine și sărbătorim victoria în fața lui Andrew, îi spuse el printre săruturi încercând să-i deschidă bluza.

– Și asta în seamnă că eu trebuie să ajung pe birou fără haine? zise Jane jucăuș.

– Well, încerc să îți spun că sunt mândru de tine, ce vroiai să îți dau o vată de zahăr? zise el mușcându-i ușor buza

– Te rog spune-mi că vată de zahăr nu este un eufemism, zise Jane ironic.

– În momentul ăsta poate să fie ce vrei tu, răspunse Richard pe nerăsuflate. Jane trebuia să recunoască că era ceva delicios de interzis să îl vadă din nou atât de răvășit pe acest bărbat atât de stăpân pe el. Cravat aruncată pe jos, cămașa șifonată și o singură idee în ochi lui: Ea. Jane zâmbii – sunetul unei rupturi răsună în birou, lenjeria ei VS se dusese pe apa sâmbetei.

– Îți cumpăr alții, mai zise Richard și apoi nu mai era nevoie de cuvinte.

Ceva timp mai târziu, înlănțuiți într-o poziție complet nefirească pe covorul din fața biroului lui de mahon Richard îi șoptii în ureche:

– N-aș vrea să pleci…

 

60. Eu cu cine votez?

gataJane se uita cu ochii cât cepele la ecranul televizorului erau primele ore ale dimineții, Richard o ținea de mană pe canapeaua din sufrageria apartamentului lui – se uitau la alegerile din Statele Unite. Pe măsuța din față erau semnele nopții lor albe: 3 boluri de popcorn, 5 cutii de Coca Cola pentru ea- vin roșu pentru el, un pachet gol de țigări și prea multe ambalaje de ciocolată.

Jane nu fusese niciodată complet investiă în politicul național sau de peste hotare, era informată dar prefera să nu își facă alte riduri pentru asta. Simțea însă că era o perioadă în lume în care parcă trebuia să fie mai alertă, să observe ce se întâmplă în jurul ei chiar dacă nu o afecta în mod nemijlocit și imediat. Cumva posibilitatea ca o femeie să învingă și să conducă o asemenea țară ar fi avut un efect aproape catardic asupra ei, a femeilor din viața ei și chiar asupra bărbaților care gravitau în jurul ei.

Richard o surprinsese cu două zile în urmă când Jane îl anunțase că avea de gând să urmărească seara votului din SUA, spunându-i că avea să îi țină companie.

– Serios? Chiar vrei să te uiți cu mine? întrebă Jane în timp ce Richard se juca cu o șuviță din părul ei, nu te credeam prea politic, adăugă ea mirată.

– Jane darling, nu trebuie sa fiu membru de partid ca să înțeleg ce se întâmplă sau ca să îmi dau seama că este important. În ziua cu Brexit-ul am întarziat o oră la birou pentru că în seara precedentă m-am luat la bătaie cu cel mai bun prieten al meu care a fost pro Brexit, mărturisi Richard. Un zâmbet aproape ștrengar îi apăru pe față. Jane era uimită, bărbatul la patru ace, cu poker face perfect și posh ascundea un mic huligan.

– Tu? Domnul ”m-am născut cu cravata de mătase de gât”? îi răspunse ea la fel de jucăuș.

– Oh da, n-am fost mereu atât de ”adecvat” Jane, am fost și eu tânăr, zise Richard aproape nostalgic.

– Cine ar fi crezut, eram convinsă ca ai fost băiatul cu papion din banca întâi care ridică mâna să răspundă mereu.

– Oh nu darling, lucram ca dealer de Black Jack iar zilele libere le petreceam la Lipsy’s, barul din colțul străzii mele, mai adăugă Richard privind cu deliciu mirarea crescândă de pe fața lui Jane. Ce e dragă Jane credeai că am fost mereu sobru și cuminte? zise el uitându-se la ea cu subînțeles.

– Eh nu chiar, răspunse Jane înroșindu-se , Lipsy’s, sună cumva a strip-bar, adăugă ea.

– Păi chiar asta era, mărturisi Richard în timp ce își făcea loc sub cearșaf ca să o sărute pe Jane, cu fața ei consternată… darling tre’ să învețe și băieții undeva că sutienul se desface cu o mână.

Și cu asta discuția se încheiase, se întoarseră la ce făceau ei doi foarte bine împreună, însoțiți fiind de revelația că Richard era probabil un idealist sub acoperire cu dexteritatea unui golan.

 

***

Cu o parte din rezultate care prevesteau deznodământul, afișate pe ecranul televizorului, Jane și Richard se uitau siderați unul la celălalt. Furia lui întrerupse momentul și o cutie goală de Cola zbură către ecran.

– Richard, exclamă Jane cu o ușoară îngrijorare în voce.

– Îmi pare rău zise el, dar nu îmi vine să cred… câtă prostie…

– Da știu, răspunse Jane întristată și într-o secundă o altă cutie goală zbură spre televizor, de astă dată din mâna ei. Amândoi izbucniră în râs, Richard își întoarse privire către ea și pentru prima oară se uită la Jane de parcă împărțeau un secret doar al lor. Ca un făcut telefonul lui Jane vibră pe masă rupând momentul:

”Stai liniștiă, fetițele de pretutindeni au încă multe vise de adeverit… somn ușor, Jane” – Patrick