59. Mereu aceași și întotdeauna altfel

sdkjnkhTrecuse ceva vreme de când Jane stătuse la aceeași masă, față în față, cu fetele. Cu toate astea, multitudinea conversațiilor pe care le avusese cu ele pe Skype și la telefon de când plecase, o făceau să se simtă ca și cum nu ratase nimic. Acasă după câteva luni, Jane recupera noutățile din viețile fetelor în cafeneaua lor.

Alexandra era neobișnuit de nervoasă pe Robert, care, deși rămăsese bărbatul galant și generous de la începutul relației, își arătase acum o latură mai puțin plăcută. Cei doi erau împreună de aproape un an și petru cea mai mare parte păruse că sub aspectul scrobit și ușor rigid a lui Robert zăcea un tip suficient de romantic încât să îi mențină încântarea unei femei ca Alexandra. Totuși de câteva săptămâni încoace devenise ceva mai distant și petrecea mai puțin timp cu ea. Alexandra îi tot reproșase acest lucru până la inevitabila confruntare care o făcuse pe aceasta să își strângă lucrurile pe care le avea deja la el în apartament și să plece tunând și fulgerând.

– Eu încercam să îi zic că nu petrecem destul timp împreună, că și așa suntem mega ocupați și că trebuie să dea și el măcar un pic. Iar el mi-a spus verde în față că el oricum mi-a dat deja ceva, mi-a dat job-ul, m-a făcut redactor șef… ca și cum nu aș fi meritat-o. Nu mi-a venit să cred că a spus așa ceva. Am fost tentată să îmi dau demisia pe loc, jur.

– Cum adică ți-a dat job? replică Eva calmă. Nu înțeleg.

– Pur și simplu a zis: ”Oricum ți-am dat job, te-am făcut șefă!”, aparent promovarea mea este din mărinimia lui, exclamă Alexandra.

– Ești sigură că nu a fost doar o exagerare din partea lui? o întrebă Jane. Adică, nu știu, pare ceva mult prea urât ca să fie spus în serios…

– Nu știu, nici nu contează. Mi-am strâns ce aveam pe la el și am plecat. De atunci nu am mai vorbit, cred că vreau să îmi caut de lucru în altă parte.

– Dear, știi că noi ți-am mai spus că nu e bine să amesteci businessul cu plăcerea, da acum na…ce să faci… nu putem să alegem de cine ne îndrăgostim. Dacă îl iubești, poate ar trebui să vorbești cu el calm înainte, spuse Sofia.

– În momentul ăsta sunt pur și simplu cumplit de dezamăgită si foarte nervoasă, afirmă Alexandra. Tu cum ai reacționa dacă Ștefan ți-ar face așa ceva? întrebă Alexandra indignată.

Era rândul Sofiei să ezite un pic:

– Sincer l-aș strânge de gât dar asta nu înseamnă că e bine să procedezi așa, nici pe mine nu mă ajută că dau mereu cu pumnul înainte să vorbesc frumos, poate ar fi bine măcar să vezi despre ce este vorba. La cum te știm noi pe tine, cât de dedicată ești job-ului nu te-ai fi pus în postura de a te încurca cu Robert dacă nu erai chiar amorezată de el,greșesc?

– Subscriu, spuse Jane. Ca de obicei, Sofia parcă luase un cuțit și tranșase problema.

– Nu știu, mă mai gândesc, zise Alexandra umflându-și pomeții rotunzi și mișcându-și agitat picioarele interminabile.

– Așa să faci, spuse Eva și eu încă mă gândesc dacă mă mut cu Nic sau nu, adăugă ea rușinată.

Jane, Sofia și Alex izbucniră în râs.

– Da te tot gândești de aproape o lună nu? întrebă Jane retoric.

– Eva e genul care măsoară de 10 ori și taie o dată, spuse Alexandra zâmbind un pic mai liniștită acum.

– Dear, în ritmul ăsta nu o să mai ai ce să măsori dacă tot îl duci cu zăhărelul, zise Sofia.

– Te temi in continuare că îți invadează spațiul? Întrebă Jane.

– Da și nici nu vreau să ajung să dau de toate și să plece cu ele. Jane și fetele știau despre ce era vorba acum. Cu câțiva ani în urmă Eva încheiase o relație cu un tip, de treabă, mai domol și aparent inofensiv cu un venit instabil cu care deși nu locuise profitase de pe urma ei. Cu bani – sume mici dar repetat, relațile ei cu anumite persoane și într-un final cu locul de muncă pe care îl obținuse pe barba ei, pentru ca mai apoi să o părăsească neceremonios pentru că ea era ”prea rece și focusată pe carieră”. Trei luni mai târziu Eva aflase că se combinase cu o colegă de muncă cu o funcție mai mare.

– Iubita mea, Nic nu este așa, cred că putem spune multe despre el dar poți sa fi sigură că Patrick nu ar ține lângă el o asemenea persoană, spuse Jane. Și uite cum mintea ei se gândise la el fără să își dea seama, iar buzele ei o ascultaseră. Prietenele ei o priveau acum cu mirare.

– Dar tu ce faci? Întrebă Sofia cu curiozitate.

– Ce să fac? Aparent retrăiesc anul ălă de liceu în care am avut prea mulți prieteni…..Nu știu, e frumos, e ok, numai că nu știu, e ciudat. Nu sunt îndrăgostită de el cum am fost de Patrick sau de Sebastian, în viața mea adultă – să ne înțelegem, zise Jane spre deliciul fetelor. Nici măcar nu sunt sigură că sunt îndrăgostită de el, adăugă ea. Colac peste pupăză săptămâna trecută am cunoscut-o pe fosta lui nevastă…

– Uuuu, cum e? Vrem detalii! Spuse Alexandra încântată de parcă descoperise cadouri sub brad în dimineața de Crăciun.

– E frumoasă, foarte aranjată și am auzit ca nici prostuță nu e. Ce să zic, aia e. M-am simțit puțin așa… ca o fată îmbrăcat în blugi la Operă, ca și cum este un soi de provocare, răspunse Jane.

– Provocare, dear? Ea e fosta… spuse Sofia

– Da, știu… numai că am sentimentul că pentru că a fost măritată cu el, are acest drept istoric asupra lui.

– Asta e o prostie, sunt sigură. Nu am fost eu măritată cu nimeni, dar nu cred că o femeie poate să aibă vreodată vreun drept istoric asupra unui bărbat. Să fim serioși, nu e ca și cum sunt acest lucru sacru pe lume… spuse Eva amuzată.

– Corect, uită-te la mine sunt măritată și nu consider că Ștefan este acestă ființă sacră si vorba acea chiar îl iubesc…. zise Sofia cu glasul un pic jos.

– Știm ți-am văzut fața la nuntă, cum te uitati la el… remarcă Alexandra ciupind-o ușor pe Sofia care se rușinase puțin.

– Aveai mica ta mașinărie de fericire, spuse Jane cu afecțiune.

– Dar pentru tine care e mașinăria de fericire? Puse Eva punctele pe ”i”.

– Sincer nu știu, ori am eu personalitate multiplă sau pur și simplu atâtea persoane diferite – atâtea iubiri și relații diferite iar eu par să fiu mereu aceași și totuși alta care găsește ceva nou…..zise Jane mai mult pentru sine.

– Într-un final ai să aflii, toate aflăm care-cum suntem, în mare parte, zise Alexandra strângându-i mâna.

Jane nu putea decât să spere că așa era.

Advertisements

58. ”Identificare și validare” un roman de Jane Doe

kbgsifsPrima parte a zilei se desfășurase fără prea multe surprize:

– Jane se trezise în brațele lui Richard, desigur ele nu erau la fel de robuste ca cele a lui Patrick, englezul era mai degrabă svelt decât bine făcut…..Jane își opri rapid aceste gânduri, viața în comparații între doi bărbați nu se terminase prea bine pentru ea.

Richard făcuse cafea și omletă apoi avusese grijă să o lase fără răsuflare în timp ce încerca să se machieze.

Într-un final, ieșiseră amândoi pe ușa apartamentului ei îndreptându-se către birou pe trasee diferite, ca de obicei.

Zece dosare, 25 de mailuri și câteva priviri vinovate aruncate între ea și Richard. Și o poveste cu avertisment parental de la Sandra.

***

Era ora unu și jumătate, iar Jane se bucura la birou de un sandwich cu o compoziție neașteptată: feta și somon. Viața nu era rea, sigur relația cu Richard era un pic confuză, când foarte apropiată când foarte distantă, dar Jane hotărâse că nu mai avea să ia nimic în viața ei romantică prea în serios. Da, nu știa încotro se îndreaptă dar până când seriosul nu avea să-i bată la ușă și să-i ceară o cană de zahăr, era ok să fie fără țintă. Până la urmă, avea de mult în bucătărie setul de vase pe care buncii ei îl cumpăraseră cu câțiva ani în urmă atunci când, în mod legitim, crezuseră că era posibil ca ea și Sebastian să se căsătorească. Teflonul nu dezamăgise, relațile lui Jane însă se comportaseră ca un aluat de cozonac care refuză să crească.

– Pst, Jane, Jane uită-te acum la culoar, ea e! spuse Sandra trăgând-o pe Jane de mânecă, aceasta mai mai înecându-se cu somonul.

– Doamne, cine?

– Fosta nevastă a lui Richard, Sarah, răspunse Sandra șoptind.

Jane făcu ochii mari la creatura care tocmai ieșise din lift și începuse să defileze prin fața lor în drum spre biroul lui Richard. Oh, și ce creatură, de la mișcările parcă de felină care se știe privită, la pașii doar ușor apăsați, atât cât să-i pună în evidență gamba bine formată și ciorapii de mătase, până la buclele blonde care se unduiau fără efort, deși erau proaspăt coafate și fața de păpușă- fosta doamnă Richard Ashby era o viziune, care nu părea peste 35 deși avea peste 40. Jane simți cum i se uscase gâtlejul și mâinile i se răciseră. Sarah le salută scurt și aproape prietenos apoi își continuă drumul punctând mocheta cu o perche de stiletto cu talpă roșie. Ușa se deschise și dinăuntru se auzi glasul foarte cordial a lui Richard: ”Sarah, darling!”.

Sandra, care asistase la toată scena își întoarse privirea plină de simpatie:

– Stai liniștită dear, ea e doar fosta.

Și brusc, Jane nu mai era așa liniștită, se simțea o mare pată de cafea pe o cămașă albă – pur și simplu nelalocul ei. Aruncă un ochi pentru a-și evalua ținuta: fusta creion neagră și bluza ei verde de mătase de acum ușor șifonată și fondul de ten un pic strâns sub pudră, nu arăta rău dar în proprii ei ochi arăta a mâna a doua. Brusc ea era doar ”fata din Balcani” care se încurcase cu șeful, străin sofisticat și mai bătrân, un clișeu cu educație superioară și cu nivel C1 la engleză, dar un clișeu fără doar și poate. Era prima oară când se identifica cu această imagine. Jane știa că nu ar fi trebuit să se simtă așa, nu-l iubea pe Richard și cel mai probabil nici nu voia acea relație cu el dar măcar o dată ar fi vrut să se vadă reflectată în ochii unui bărbat pe care îl admira, ca o femeie fascinantă și nu doar o fată frumușică. Gândurile îi zburară la Patrick și se întrebă dacă el a privit-o sau ar fi putut, vreodată așa?

– Sarah și cu mine ieșim la masă, mă întorc în două ore, se auzi dintr-o dată anunțul lui Richard. El și cu Sarah erau foarte zâmbitori, iar Jane nu putea să nu observe mâna ei ușor sprijinită de brațul lui și cât de atent era cu ea.

Restul zilei se scurse cu repeziciunea unei viroze de 14 zile, Jane ajunse într-un final acasă și lăsându-și pantofii undeva pe covor se prăvăli pe canapea. Tocmai când se bucura de faptul că urma să își dea jos dresul, sună la ușă – în spatele ei nimeni altul decât Richard. Jane îi deschise.

– Ce cauți aici? îl întrebă ea scurt.

– Am venit să te văd, mă gândeam că ai interpretat cumva greșit vizita lui Sarah de azi și văd că nu m-am înșelat, răspunse Richard impasibil și zâmbitor.

– Ce să zic, nu te plătesc ăștia o poală de bani degeaba, te duce capul, zise Jane cu răutate. Brusc, întrecuse cu totul orice graniță care le marcase în vreun mod interacțiunea profesională. Richard rămase înmărmurit.

– Wow, nu mă așteptam să fi atât de directă. Ce e drept relația lor de până atunci se desfășurasă într-o politețe aproape proverbial britanică ce nu fusese lăsată deoparte decât între așternuturi.

– Eh aia e, așa e la noi la est, mai direct, ca un pumn în stomac, adăugă Jane pe un ton mai precaut dar departe de a fi conciliantă.

– Îmi pare rău că ai fost luată prin surprindere, nu am intenționat să fac asta. Relația mea cu Sarah nu este de natură romantică, spuse Richard în mod neutru.

– Și a noastră este? întrebă Jane ofuscată și curioasă în același timp.

– Eu așa credeam, tu nu o vezi așa? întrebă la rândul lui Richard.

– Nu știu ce să spun, mărturisi ea.

– Jane, nu e o propunere de căsătorie, îmi place compania ta și am crezut că și tu te bucuri de a mea.

– Stai liniștit, nici n-am crezut asta, ar fi cea mai rea propunere din istorie – cu fosta nevastă, zise Jane în timp ce Richard chicotea. De ce îți place compania mea? Ce vezi tu de fapt la mine? adăugă ea.

Nesiguranța ei plutea în aer și ca un câine de vânătoare care îi luase urma, Richard răspunse: ”Nu fi copil – tot!”

 

57. La judecătorie: ovarele vs. femeia reticentă

146496– Cred sincer că polipii mei s-au unit de la ploaia de aici. Pe bune, le-a fost frig și au zis să se încălzească, spuse Jane oftând.

Vizita la doctor fusese din nou plină de surprize.

Sofia izbucni în râs în receptor.

– Polipii tăi au foarte multă prezență de spirit, din câte văd, zise aceasta.

– Nu știu ce au sau nu, dar cert este că au antrenat și ovarele în această dezordine, m-am săturat, răspunse Jane exasperată.

– Treizeciul, pisi, aia e! Eu am ales să nu mă mai supăr pe anatomie sau pe doctor, desigur un tort cu bezea după fiecare consultație nu strică, spuse Sofia.

– Ești liniștită mental dar pe urmă dai în diabet, zise Jane sarcastică.

– Aoleu, nu mai fi așa ipohondră! ripostă Sofia jucăuș.

Tocmai atunci se auzi un sunet pe linie.

– Opa, cine a intrat? întrebă Jane.

– Eu sunt, se auzi tonul melodios și ultra bine dispus al Evei.

– Heei! răspunseră Jane și Sofia în cor.

– Ce am ratat? întrebă Eva.

– Pe ginecolog, spuse Sofia râzând. Hai fetelor, eu ies mă așteaptă Alexandra și nu pot să întârzii.

– Să întârzii peste sfertul tău academic de o oră? întrebă Jane amuzată.

– Hei, hei de data asta pot să dau vina pe tine, răspunse Sofia.

– Nu, nu, fugi! Nu doresc să o înfurii pe Alex înainte de un eveniment și și mai puțin având în vedere ce se întâmplă cu Robert, spuse Jane.

Relația Alexandrei cu acesta luase o întorsătură puțin plăcută.

– Da, corect, trebuie să stăm de vorbă cu ea despre asta când vii în țară weekend-ul viitor, zise Eva.

– Ok, gata, acum chiar am fugit, se mai auzi vocea Sofiei înainte de sunetul de sfârșit al conversației. Fără îndoială mai avea să întârzie un pic, fix cât o arcuire perfectă de tuș.

– Așa, gata, am rămas noi două, zise Eva.

– Da, ia spune-mi care este marea decizie despre care voiai sa să îmi vorbești? întrebă Jane.

– Nic vrea să ne mutăm împreună, răspunse Eva.

Pentru un moment Jane rămase fără cuvinte, lucru care nu i se întâmpla prea des. Nu se așteptase la această veste, probabil că nici restul fetelor. Jane găsise mereu fumoasă stângăcia romantică dintre el și Eva. Nic era un băiat simpatic și plin de farmec dar totuși foarte copil- sau poate nu? Sentimentul de uimire al lui Jane era dublat de grija că mai devreme sau mai târziu va fi nevoită să dea nas în nas cu Patrick. Acesta era până la urmă șeful și prietenul lui Nic. Sigur, teoretic nu-i mai păsa și totuși ar fi preferat ca el să nu fie atât de aproape ”de casă”. Fericirea Evei însă nu era un lucru pe care Jane voia să-l negocieze.

– Și tu ce i-ai zis? întrebă Jane într-un final.

– Că mă gândesc, răspunse Eva ezitant.

– Și te gândești sau nu prea vrei? o chestionă Jane.

– Nu e că nu vreau, dar eu de-abia m-am mutat anul ăsta și știi cât am investit în apartament, acum ce facem ne mutăm altundeva sau vine el la mine… spuse Eva.

– Păi de ce n-ar veni? Nu aveți loc sau nu vrei să îți păteze canapeaua albă? glumi Jane.

– Nuuuu, răspunse Eva zâmbind, adevărul este că îmi place să am spațiul meu…. nu credeam că o să ajung să zic asta dar e destul de greu să faci loc pentru altcineva în modul ăsta, în viața ta. Și știu că mereu ne-am plâns că ei nu vor sau nu sunt siguri, zise Eva parcă adresându-se unui grup mai mare de femei cu aceași dilemă.

Jane trebuia să admită că era o întrebare bună și la care nu se gândise vreodată. Pentru ea, în general lucrurile fuseseră diferite, bărbații din viața ei fuseseră cei reticenți, nepregătiți, niciodată nu fusese ea aceasta. Acum însă se întreba cum ar proceda ea în locul Evei.

– Îl iubești? întrebă Jane.

– Da… răspunse Eva.

– Atunci poate merită să încerci, în fond ce ai de pierdut? mai adăugă Jane.

– Trebuie să împart ceaiul de rostopască cu cineva… zise Eva râzând.

Era o aluzie la glumele care se făceau pe seama ei pentru afinitatea pe care o avea pentru orice plafar aflat pe o rază de 100 de metri.

– Da clar! exclamă Jane lafel de amuzată, poate trebuie să îi dăm un vot de încredere că are curajul la vârsta lui să se lege la cap, mai spuse ea.

– Da poate… uff un muzician/barman are însă stabilitatea financiară a unui licean, zise Eva oftând.

– Cu siguranță chestia cu banii în cuplu nu e ușoară dar nah îți place când îți cântă ”cu dor și foc că te-ar prinde de mijloc”, spuse Jane pe un ton muzical.

Eva începu să râdă.

– Eva, nu cred că sunt neapărat cea mai potrivită persoană care să îți spună cum ar fi bine să procedezi, vorba aceea, de un an de zile am atras atâta dramă în jurul meu încât aș putea să tai bilete la cinema dar poate pur și simplu trebuie să riști și să vezi ce se întâmplă. În cel mai rău caz te alegi cu o melodie despre tine – Taylor Swift style, adăugă Jane.

– Ești foarte înțeleaptă azi, spuse Eva cu căldură.

Gândurile lui Jane erau deja în altă parte însă. Înțeleaptă – ea? Nu prea, sărise dintr-o barcă în alta și deși o parte din ea era în continuare pregătită să dea foc la totul în jurul ei doar pentru că putea să iasă din propiul ei tipar, cealaltă parte era nemulțumită. Avea senzația că mai nou trăia cu propia ei instanță de judecată în minte care o întreba mereu: Încotro te îndrepți?

 

55. Unde am rămas…?

14483826_1226373184050849_414045704_nPicăturile de ploaie se scurgeau alert pe geamul apartamentului. Era a 15-a zi de ploaie consecutivă  pe cerul Londrei. În curând, Jane era convinsă că avea să îi crească o umbrelă în loc de mână, de preferat roșie cu picățele albe. Răsucindu-se în pat, dădu nas în nas cu corpul bărbatului care îi încălzea așternuturile și nu numai de o lună jumate – Richard. Ziua nunții Sofiei era acum atât de departe……

… cu 65 de zile în urmă

– Mi-e dor de tine, răsună vocea lui Patrick

Deşi Jane îşi dorea mai mult decât orice să scoată cele două cuvinte magice pe gură – „şi mie” – cumva, ceva o oprea însă…prea mult înainte și înapoi cu el, sau poate prea multe în viața ei până atunci fuseseră despre ”ei” – Sebastian, Patrick etc. Ceva în a îi întoarce lui acum spatele părea să îi surâdă. În fond ce aveau ei doi în comun? Un trecut adolescentin și un viitor definit de el aproape mereu ca ”o chestie”. Chestia era însă că – asta nu era îndeajuns pentru ea. Nu era sigură dacă aerul de fericire domestică dintre Sofia și Ștefan sau inconștiența lor plină de curaj de a se lega unul de altul era cea care îi amețise lui Jane mintea. Poate nu voia o rochie mare albă acum sau nici măcar o promisiune, dar voia să aibă curaj, să riște ceva. Voia să fie o dată o femeie care riscă și pentru care se riscă.

– Nu e de ajuns, răspunse Jane în cele din urmă.

Era tristețe în vocea ei dar siguranța acestor cuvinte era extrem de vizibilă pentru Patrick. Pentru prima oară simți că Jane nu mai era a lui și că niciun joc deștept de cuvinte sau un zâmbet ștrengar nu putea să o mai aducă aproape de el.

– Să înțeleg că nu contează că sunt aici acum? spuse el aspru încercând să-și mascheze propria slăbiciune.

– Nu… , zise Jane cu o voce șoptită.

– Fantastic, de trecutul tău ne-am tot împiedicat și tot eu sunt insuficient? Nimic nu e suficient pentru tine aparent, spuse Patrick încleștându-și maxilarele.

Și brusc orice sentiment de vinovăție pe care Jane îl simțea se evaporă:

– Poftim? Ai venit să îmi spui că îți e dor de mine și pentru că nu cad la picioarele tale sunt de căcat? Serios? Vrei un premiu? Susținere la întreținere? Știi ce, m-am săturat să mă tot acuzi că am un trecut. E ca o placă stricată chestia asta la tine. Te folosești de problema cu Sebastian, care, apropo, nu mai era una, pentru că, ce să vezi, proasta de mine mi-am rupt gâtul după tine și știi asta, ca să dai vina pe mine. Hai să vorbim de cât de rece și de distant ai fost tu cum a venit vorba să ne apropiem pe bune. Să nu speriem pe micul Patrick, traumatizat că l-a lăsat una! Pe mine faptul că mi s-a întâmplat asta nu m-a împiedicat să te iubesc. Dar nu-i nimc, sigur există altul pregătit să îți ia locul și tu poți să rămâi cu dorul, încheie Jane cu un nod în glas. Lacrimile se pregăteau să se înghiontească pe chipul ei, iar ea trebuia să găsască baia- Sofia nu putea să o vadă așa. Era rănită și îl rănise și pe el. Era urât dar nu-i păsa.

Patrick rămăsese înmărmurit – nu numai că nu avusese timp să răspundă ceva înainte ca Jane să fugă spre baie dar nici nu se așteptase la această confesiune din partea ei. Jane nu îl voia și mai mult, altcineva îi luase locul, jucase și pierduse…..

În prezent

– Unde ai plecat? se auzi vocea somnoroasă a lui Richard.

– Ce? întrebă Jane distrată.

– Cu gândul, Jane… m-am trezit cu privirea ta ațintită pe mine şi cu toate astea nu cred că ești aici, spuse Richard zâmbind.

– Ah nimic, mă gândeam la cum oamenii nu sunt niciodată mulțumiți cu ce au, zise Jane oftând.

– De ce să fii când poți să ai mai mult? răspunse Richard mișcându-și mâinile ușor pe sub așternut către corpul ei.

Jane nu era sigură că în acel moment ”mai mult-ul” nu era unul foarte concret carnal dar nu se putu apține să nu spună:

– Ăsta a fost și motivul divorțului tău? Ai vrut mai mult – mai multe?

Richard se încruntă.

– Nu cred că este oportun să vorbim acum și împreună despre asta. Este ceva ce s-a întâmplat între ea și mine dar dacă te roade curiozitatea, șoția mea a vrut mai mult.

Jane se simțea încurcată, dacă era ceva ce observase la Richard era că nu prea vorbea despre viața lui personală de dinainte de divorț. Era din nou în brațele unui bărbat cu secrete. Întorcând privirea către el se pregăti să spună ceva care să rupă tensiunea dintre ei dar expresia lui Richard se schimbase complet. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, era din nou ca un lup argintiu la pândă.

– Unde rămăsesem? Ah, cred că aici… spuse el sărutându-i abdomenul.

Doctrina conservatoare sigur nu era de acord cu activitatile ei conjugale, regulamentul de ordine interioară de la job nici el nu era prea încântat, femeia moralistă din capul ei avea o criză de apoplexie – dar Jane era cumva ok cu toate astea. De data aceasta, trecutul era închis și îngropat pentru ea.

54. Nunta anului

1039Jane se afla în taxi în drum spre casa Sofiei, era ziua nunții și domnișoarele de onoare, adică ea și fetele, împreună cu Teodor, se duceau să pregătească mireasa. Deși măcinată de gânduri legate de seara petrecută cu Richard și sentimentele pe care încă le avea pentru Patrick, Jane hotărâse să închidă undeva adânc în mintea ei starea de ușoară vinovăție și confuzie pură, pentru a se bucura din plin de nunta prietenei ei.

Jane nu avea nici o îndoială că Sofia avea să fie de-a dreptul răpitoare în rochia ei, dar nimic nu o putea pregăti pentru ce avea să vadă odată ajunsă la destinație.

– Arăți….. incredibil, spuse Jane cu răsuflarea suspendată în aer.

– E minunată, zise Teodor care era deja acolo.

Sofia se înroși iar Jane o luă în brațe.

– Avem însă o problemă, le întrerupse Teodor.

– Care? întrebă Jane alarmată.

– I s-a blocat fermoarul miresicii. Alexandra și Eva sunt în bucătărie cu mama Sofiei ca să găsească o ustensilă cu care să-l deblocheze, răspunse el.

– Stai așa că mă ocup, spuse Jane determinată.

– Nu, nu… e ok, ripostă Sofia.

– Pentru două ore sunt încă primul bărbat din viața ta care a omorât insecte pentru tine – deci permite-mi, zise Jane întorcându-și prietena care rămăsese fără cuvinte.

Sub privirile panicate ale lui Teodor care era pregătit sa coasă mireasa în rochie, Jane mișcă cu iscusință fermoarul care în cele din urmă se clinti. Nu era capabilă să își facă ordine în viață acum, dar putea să urnească acest fermoar.

– Victorie! țipă Teodor.

Tocmai atunci își făcură apariția Alexandra și Eva cu un mini-patent.

– Gata? întrebă Eva?

– Da, sunt îmbrăcată! exclamă Sofia.

Următoarea oră se petrecu în poze, zâmbete și emoții – curând Ștefan, mirele, venea să își ia mireasa.

Coborând scările cu toții, Teodor întrebă:

– Auzi, dar ce ai mai făcut cu lordul englez, s-a predat farmecelor tale de mioritică?

– Da, am petrecut seara împreună, zise Jane scurt, știa că nu putea să amâne confesiunea prea mult timp.

– Unde, la Delfinariu? spuse Eva în glumă

– Nu. La mine în apartament, fără haine, mărturisi Jane sub privirile pline de stupoare ale prietenilor ei.

– Și cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra cu interes.

Jane se uită debusolată la ea, nu avea răspuns.

– Lasă-l dragă pe Patrick acum, avem alt crai, stați așa – nu bârfiți fără mine, mă mărit și revin, zise mireasa determinată în timp ce ieșeau pe ușa casei.

Grupul izbucni în râs.

– Hai, treci în mașină, că dramă e destulă și mâine, zise Jane zâmbind.

După slujbă, petrecerea se încinse la restaurant, iar Jane reușise să evite orice conversații despre viața ei personală, era ziua Sofiei, era momentul lor ca grup să se bucure împreună. Sala era decorată cu multe lumini mici și flori neconvenționale care îți dădeau senzația că te afli într-o pădure fermecată. Sofia și Ștefan reușiseră cu multe eforturi să-și îndeplinească viziunea artistică pentru această nuntă, atârnaseră luminile cot la cot cu personalul până târziu în ziua precedentă. Toată nebunia meritase însă din plin, ringul de dans era complet ocupat, vinul curgea în pahare și mirele și mireasa aveau ochi doar unul pentru celălalt, pentru restul problemelor existau mama soacră și cu Teodor – mereu vigilenți.

***

Cândva, în toiul petrecerii Sofia se apropiă de Jane, care stătea într-o parte a ringului uitându-se la cuplurile de pe el:

– Gata! Am făcut-o și pe asta, acum urmează doar restul vieții sau așa s-ar zice, spuse aceasta cu o oarecare îngrijorare în glas, lăsându-și capul pe umărul lui Jane. Era un gest de tandrețe destul de rar pentru Sofia.

Jane revedea acum, sub rochia mare albă și genele perfecte fata de altă dată: colega ei, cu machiajul negru și cizmele rock ‘n roll, un pic fragilă, un pic rătăcită și la fel de inocentă. Jane își lipi ușor buzele de tâmpla Sofiei, atât cât îi permitea cocul voluminos și îi spuse:

– Vom fi bine, mereu.

Sofia o strânse de mână drept răspuns. Ștefan, în costumul lui albastru închis, croit impecabil, o privea de pe ring cu încântare, invitând-o la dans. Nici măcar cinismul obișnuit al Sofiei nu putea să nege că ”bărbatul ei” era tare chipeș iar ea parcă era îndrăgostită pentru prima oară.

– Hai, du-te la el, îi spuse Jane încurajator.

Oare câte lucruri aveau să fie diferite de acum în viețile lor? Unele? Totul? Sau absolut nimic? se întreba ea în timp ce își croia drum printre mese către grădina ”fermecată”.

Afară, muzica se auzea în surdină. Pentru un moment, Jane conştientiză cum clipa pentru care ea şi fetele se pregătiseră intens aproape un an de zile, trecea. Avea să rămână doar o amintire frumoasă,  despre care vor povesti şi peste mulţi ani. Jane scoase din pachet o ţigară şi o aprinse de la una dintre multele lumânări care împodobeau terasa.

Cumva, în mijlocul unui eveniment atât de zgomotos, ea găsise o clipă de linişte. Mintea îi zbură atunci la Patrick, ţinând-o în braţe. Căldura braţelor lui era ceva la care Jane nu se mai gândise de atât de multă vreme. Cumva, blocase toate amintirile frumoase care îi legau, în speranţa că asta o va face să îl uite mai uşor. Închise ochii rememorând, până când fu brusc întreruptă de un flash al acelei nopţi cu Richard. Simţi cum un fior îi străbătu corpul până în vârful degetelor de la picioare, înghesuite în nişte sandale oribil de incomode. Imaginea acelui bărbat căruia ea i se predase cu totul, neştiind exact de ce, aflat deasupra ei, bucurându-se de fiecare centimetru al corpului ei, îi bântuia acum imaginaţia.

În secunda imediat următoare, din spate se auziră paşi. Jane nu se întoarse, era probabil doar un alt nuntaş.

– Ai o brichetă? auzi imediat un şoptit la ureche care o sperie şi o făcu să tresară.

Jane se întoarse, neputând să creadă ce vede: în faţa ei nu stătea nimeni altul decât Patrick. Nedumerită peste măsură, se uită la el cu ochii mari şi în cele din urmă, spuse:

– Ce faci aici?

– Am venit să îi aduc ceva lui Nic.

Nic era însă înăuntru cu Eva, o dansa pe ring de parcă de a doua zi dansul urma să fie interzis prin lege şi pedepsit cu ani grei de puşcărie.

– Nic nu e aici, e înăuntru cu Eva, spuse Jane.

– Da, ştiu. Te căutam pe tine, continuă el.

– Credeam că după ultima noastră conversaţie nu vrei să mai auzi de mine.

– Văd că îţi prieşte aerul britanic. Arăţi senzaţional, continuă el.

– Mulţumesc, spuse Jane încurcată.

– Ştii… am tot vrut să te sun. Aş vrea să îţi spun lucruri.

– Ce lucruri? Întrebă ea.

– Mi-e dor de tine, spuse Patrick abrupt, ca şi cum ar fi dat un verdict într-o sală de judecată.

Jane se uita la el, nu putea crede ce i se întâmplă.  Ar fi vrut să deschidă gura şi să spună ceva, orice, dar era imposibil. Zgomotul nunţii dinăuntru nu se mai auzea în urechile ei. Tot ce auzea sau simţea era respiraţia lui Patrick care devenise sacadată, aşteptând un răspuns de la ea. Nu era genul de bărbat care să arunce cu declaraţii de dragoste dacă nu ştia precis că i se va răspunde cu aceeaşi monedă.

Deşi Jane îşi dorea mai mult decât orice să scoată cele două cuvinte magice pe gură – „şi mie” – cumva, ceva o oprea…

52. Fără număr, între prieteni

164674965– Al câtelea pahar e ăsta? întrebă Jane cu limba un pic împleticită.

– Nu punem și shot-urile nu? zise Sofia, viitoarea mireasă, cu o dicție la fel de neclară.

– Nu, alea au fost de încălzire. Cele două femei izbucniră în râs.

– Să trăiască mireasa și baba – adică tu, se auzi vocea exaltată a lui Teodor.

Fetele și Teodor aterizaseră în locuința ei de serviciu de la Londra cu câteva zile în urmă pentru o petrecere de burlăcițe și o sărbătorire întârziată a faptului ca Jane schimbase prefixul recent.

Uitându-se în jurul ei, Jane observă dezastrul din cameră: periile si tuburile de fixativ pe masa de bucătărie, un sutien roz în bibliotecă, 3 perechi de stiletto în mijlocul camerei, valiza lui Teodor revărsată toată din care ieșeau pene roșii (Jane suspecta că acestea erau resturi din recuzita pe care o cărase în ele pentru unul din spectacolele lui) și nu în ultimul rând prea multe sticle de Rom și de Prosecco. Jane avea senzația că tocmai participase la filmarea Bridesmaids 2 – varianta mioritică.

Evenimentele serii se derulaseră astfel: Teodor urlase după ele a nu știu câta oară se fie gata că urmau să piardă rezervarea la cină. Urmase o masă simandicoasă într-un restaurant de lux unde fetele chicotiseră ca niște puștoaice de liceu la galanteria personalului și platoul de dulciuri obscen de bun. Tocurile și elanul lui Teodor îi purtaseră într-un bar cu specific american unde Eva dovedise că are precizie contabilă și la darts. Seara se încheiase într-un loc care se zbătea undeva între un pub și o discotecă din anii ’80 cu șlagăre din anii 2000. Teodor le îndemnase la shoturi și mireasa pusese la bătaie jocuri de beție. Verdictul la ieșirea din local: Eva era privită ca o sfântă în grup, Alexandra putea negocia și cu necuratul, Sofia avea un viitor promițător ca lider al unui cult, în timp ce Jane nu ar fi supraviețuit niciodată în junglă – prea imprevizibil. ”Și eu?” întrebase Teodor, ”Eu sunt iar pe din afară, ăla de la telefon, jur!”. ”Păpuși, te iubim!” îi urlaseră fetele atunci în timp ce se împleticeau cu toții în direcția taxiurilor.

Înapoi în apartament:

– La ce te uiți întrebă Sofia?

– La dezastrul din casa asta. Ce bine că propietarul nu are cum să vadă, spuse Jane

– Sau Richard… zise Teodor dând sugestiv din sprâncene.

– Da chiar așa, că ai evitat subiectul, zise Sofia. În același moment Eva și Alexandra intrară și ele în cameră.

– Ce am ratat cât ne-am spălat pe dinți? întrebă Alexandra vioaie de parcă nu băuse nici o picătură.

– Richard talk, spuse Teodor.

– Ce să zic, nu știu, este ceva dubios în atmosferă între noi, nu știu dacă mă place în sensul ăla, sau sunt o curiozitate pentru el, gen desert postcomunist, zise Jane.

Eva izbucni în râs.

– Ok, asta știm despre el, dar tu cum te simți? întrebă Teodor tranșant.

– Sincer? Confuză, sunt aproape doi ani de când sunt în acest carusel de evenimente. Am trecut de la a fi o persoană de-a dreptul plicticoasă la o viață mai ceva decât a lui Taylor Swift, serios am senzația că îmi răsună o melodie de-a ei în cap constant.

– Nu-i nimic, e ok să ai o perioadă de dramă, să ne aducem aminte de viața mea înainte de Ștefan, zise Sofia îmbujorându-se, atât cât îi permitea fața.

– Oh da, aprobă Teodor râzând. Am fost martor la acele veri de neuitat, adăugă el.

– Nu te mai plânge, că îți place cu drama, tensiune, alea alea, zise Eva ciupindu-l de obraz.

– Auuu, da sigur tensiune arterială, spuse Teodor ironic.

– Măi, să nu mai divagăm, deci – nu te simți ok cu drama, dar cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra.

– Îmi e dor de Patrick și continuu să îl visez sistematic dar în același timp vreau să respir, de una singură, fără să îmi pese, să fiu eu….mărturisi Jane gânditoare.

– E ok dacă vrei sa fii liberă pentru o vreme și să te distrezi, așa am gândit și eu cu Nic, spuse Eva.

– Ehee și ce vă mai distrați, zise Sofia cu subînțeles. Eva se înroși.

– Da chiar așa, Eva ce mai știi de Patrick de la Nic? întrebă Alexandra.

– Hai să nu o băgăm la interogatoriu pe Eva, am stabilit cu ea când am terminat-o cu Patrick că nu vom face ca lucrurile să devină bizare pentru că ea se vede cu Nic, zise Jane.

– Stai liniștită, Nic și cu mine instinctiv evităm subiectul. Patrick este plecat din țară, Nic mi-a zis asta chiar înainte să vin aici. Nu i-a spus unde, dar i-a lăsat barul pe mână pentru două săptămâni.

– Interesant…remarcă Alexandra.

– Ai idee unde se putea duce? întrebă Teodor.

– Habar n-am, răspunse Jane, nu am mai vorbit, adăugă ea.

– Rom? întrebă Eva.

– Da, te rugăm, hai un rând pentru toată lumea, zise Sofia organizând paharele.

– Haide dear, cu curaj, uite – pe asta mică am dat-o deja, zise Teodor indicând spre Sofia, într-un an sigur mai mărităm una și până încep să am problemem cu prostata vă dau pe toate, adăugă el.

Jane și fetele izbucniră în râs.

– Ești groaznic! exclamă Jane.

– Noroc, dears! îndemnă Sofia ridicând paharul.

– Noroc! Hai să fie pe bogăție, exclamă Alexandra cu o voce asurzitoare.

– Opa, de unde a venit asta? întrebă Eva amuzată.

– Cred că m-am îmbătat puțin, răspunse Alexandra chicotind – un set de râsete zgomotoase erupseră în cameră.

În zorii zilei, nestingherită de sforăiturile ce răsunau în apartament, singură tronând pe masa din bucătărie, sticla aproape goală de rom, alături – telefonul lui Jane care vibra: Richard.

 

 

51. Te ajut cu punga?

FotorCreatedEra o dimineaţă grea pentru Jane. Alarma telefonului sunase în neştire după încă un vis în care Patrick o ţinea strâns de mână şi se uita la ea fără să spună vreun cuvânt. Jane apăsase butonul Snooze de două ori, iar acum nici nu-şi mai aducea aminte când  făcuse asta. Aflată în maşină, în traficul infernal al orei 8.30, încerca la fiecare semafor să-şi definitiveze conturul roşu al buzelor în oglinda retrovizoare.

În parcarea din faţa clădirii de birouri, agitaţia era mare. În timp ce Jane îşi parca lateral buburuza închiriată cu ziua, în spatele ei două maşini aşteptau. După doar câteva secunde, unul dintre cei doi şoferi se dădu jos din autovehicul şi veni la geamul maşinii lui Jane. Ea se opri brusc şi se uita uimită la el: un bărbat de aproape 50 de ani, care probabil avea o căsnicie şi o viaţă nefericită. Nu putea găsi o altă scuză pentru burta care i se revărsa peste curea şi care părea că susţine jumătate din stocul de bere al Marii Britanii.

– Mai bine mă laşi pe mine să o parchez. Nu prea te pricepi. E ok, spuse el.

Jane simţea cum se înroşeşte la faţă. Venea dintr-o ţară în care astfel de bărbaţi se plimbau nestingheriţi prin restaurante, cafenele, chiar şi clădiri de birouri. Nu era prima dată când se vedea nevoită să se confrunte cu un asemenea specimen.

– Dacă vrei într-adevăr să mă ajuţi, ai putea să te urci înapoi la tine în maşină şi să aştepţi cuminte acolo, spuse Jane cu un calm aproape înfricoşător.

– Eu mă grăbesc, nu pot să stau toată ziua aici şi să aştept să înveţi tu să parchezi, răspunse el.

Jane se uita fix la el. Dacă privirile ar fi putut să ucidă, bărbatul din faţa ei nu ar mai fi avut mult de trăit. Fără a spune vreun cuvânt, trase de volan şi apăsă acceleraţia. În timp ce căuta un alt loc de parcare, se gândea la cel care tocmai îi stricase ziua. “Doamne, sunt peste tot…”, îşi spuse în barbă.

Ziua trecu la birou fără prea multe evenimente notabile. Richard se uita din ce în ce mai des la ea şi parcă îşi făcea de lucru mereu prin preajma ei.

În drum spre casă, Jane se opri la un magazin de decoraţiuni interioare. În weekend luase decizia că patul ei are nevoie de aşternuturi noi, nişte perne şi o cuvertură colorată. Ajunsă acasă, cu toate pungile în mână, din care ieşeau colţuri de material colorate frumos, Jane se îndrepta spre intrarea în bloc. Abia dacă se mai putea ţine pe tocurile pantofilor stiletto pe care îi purta, cu toate bagajele în braţe, cheile şi o rochie luată de la curăţat. În faţa clădirii, trei tineri frumoşi stăteau de vorbă cu o cafea într-o mână şi o ţigară în cealaltă. Se uitau lung la Jane care era copleşită de greutate, dar niciunul din ei nu schiţă nici măcar un gest. Jane nu înţelegea cum pot fi atât de prost crescuţi. În secunda urmatoare, o maşină mare se opri lângă ea. Geamul coborâ şi faţa lui Richard răsări din spatele volanului.

– Ce faci cu toate bagajele alea? Deja încerci să ne părăseşti? spuse el râzând.

– Nu… de fapt încerc să mă instalez mai bine, răspunse Jane încurcată.

– Lasă-le jos. Permite-mi să te ajut, spuse Richard în timp ce oprea motorul maşinii şi se dădea jos.

Cei trei tineri care mai devreme se făcuseră că nu ştiu ce înseamnă politeţea, se uitau acum sideraţi. Cumva, gestul lui Richard îi încurca, parcă le strica socotelile cu viaţa şi cu femeile.

Câteva minute mai târziu, Jane şi Richard stăteau în mijlocul apartamentului ei închiriat, în faţa multor pungi.

– Îţi mulţumesc foarte mult. Îţi voi răsplăti bunătatea cu o cafea. Mâine dimineaţă. La birou, spuse Jane repede.

Voia să îi fie foarte clar că nu îşi doreşte să profite de moment. Jane încerca, cu orice preţ, să nu îmbrace haina de femeie est-europeană, pe care britanicii tot încercau să i-o atribuie de o lună încoace.

Dacă Richard îşi dorea ceva de la ea, trebuia să facă mai mult decât să îi care bagajele din faţa blocului până în apartament.

“Vom vedea”, îşi spuse Jane în timp ce închidea uşa în urma lui.

50. O lună de experiențe multiculturale

frojmSăptămâna 1

Primele 20 de analize de dosar: 5 angajați rămân, restul sunt ”relocați”, 4 interviuri pe Skype pentru 4 angajați noi, una bucată șef de departament IT nemulțumit. Jane asista uimită la efectele muncii ei, la sol procesul de relocare al acestui departament era cumva mai brutal decât și-l imaginase, iar climatul din apropierea referendumului UE nu ajuta. Cele câteva vise dubioase cu Patrick nu ajutaseră nici ele. Era totuși mândră de munca ei și îi plăcea să lucreze cu Daniel și restul echipei dar simțea atitudinea lor circumspectă plutind în aer. Singura care părea să fie complet detașată era Sandra – prietenoasă și deschisă peste măsură, poate un pic prea: o singură seară în pub fusese de ajuns încât să îi povestească lui Jane despre experiențele ei sexuale de partea celaltă a baricadei.

Și Richard….directorul, sau bărbatul de care Jane se simțea privită de fiecare dată când se găseau în aceași cameră. Jane începuse deja să creadă că i se părea. Richard nu interacționase prea mult cu ea sau cu echipa în afara ședințelor la care îl informau de progresul lor, în rest mai apărea din când în când în zona lor din open space, dădea două idei și pleca.

Săptămâna 2

Oribilă! alte vise ciudate cu Patrick, 10 dosare – nimeni nu rămâne, de data asta. Jane era sigură că acum vor pune un filtru special la aeroport pentru români. Joi seară ieșise cu echipa la băut, dezbaterile încinse pro/anti UE și foarte multă bere îi aduseseră parcă mai aproape. Vineri de dimineață un pic mahmură și cu senzația unei burți de bere pe cale să evadeze din rochia ei vintage, Jane se lupta cu mașina de cafea, nu avusese timp să se oprească la cafeneaua de la colțul străzii pentru doza ei zilnică.

– Te ajut? se auzi vocea guturală a lui Richard care aveai senzația că se prelinge în cameră ca mierea de pe lingură – sau cel puțin asta era imaginea din capul lui Jane.

– Da, ar fi super, răspunse Jane un pic rușinată. Bărbatul acesta o făcea să se simtă de parcă era o elevă cu tema nefăcută.

– Ce vrei să faci aici de fapt? întrebă Richard zâmbind.

– O cafea extrem de tare, zise Jane uitându-se în ochi lui. Gestul era menit să o mai scape de timiditatea pe care o simțea în fața lui, cumva însă Jane avea impresia că el înțelesese altceva.

– Ok…să vedem ce putem face, spuse Richard după un scurt moment de mirare. Urmară câteva secunde de liniște incomodă poluată doar de sunetul espressorului.

Richard rupse însă tăcerea:

– Pot să te întreb ceva?

– Da, sigur, răspunse Jane.

– Jane nu este un nume local, cum de te cheamă așa?

– E o poveste mai ciudată. Tata a pierdut un pariu cu un coleg, au pariat că dacă ies fată să am un nume străin. Tata era ferm convins că voi fi băiat.

– Și mama ta ce a zis? întrebă Richard și mai curios.

– Nu s-a împotrivit, la scurtă vreme după ce eu am venit pe lume colegul tatălui meu a murit într-un accident de mașină și ai mei au hotărât să îmi lase acest nume.

– Frumos din partea alor tăi, răspunse Richard.

Jane nu știa când spațiul dintre ei devenise mai mic și parfumul lui o cuprinsese cu totul. El se uita cu niște ochi iscoditori la ea, încercând parcă să înțeleagă ce se petrece, iar Jane se simțea pentru prima dată în foarte multă vreme intimidată.

– Anyway, îmi place cum lucrezi și sper că echipa nu îți dă bătai de cap, ne vedem mai încolo la ședință, spuse Richard brusc și se întoarse pe călcâiele pantofilor lui impecabili.

”E doar în mintea ta, Jane!”

Săptămâna 3

Interviuri, interviuri, cafea, cafea, interviu, ședință, un pic de shopping, interviu, ședință. Eva îi povestise lui Jane la telefon că Patrick era plecat pentru câteva săptămâni din țară dar nici Nic nu știa unde. La birou, Richard se comporta mai reținut iar conversațile erau foarte punctuale. Totul era doar în mintea ei –  deci putea să își vadă de treabă liniștită, aprecie Jane.

La sfârșit de săptămână:

– Poți să vii un pic la mine în birou? îi zise Richard dintr-o dată. Jane își netezi fusta și se îndreptă către biroul acestuia. Se simțea înaltă, purta o pereche de stiletto noi, negri, din piele întoarsă, suficient de incomozi pentru ca piciorul să arate bine.

– Ia un loc te rog, spuse Richard pe un ton rece. Am văzut lista cu propuneri pentru disponibilizare și relocare în interiorul companiei, pe Sanders îl vom păstra.

Jane era uimită, Paul Sanders nu era acel angajat, din câte citise și observase era antipatic, arogant și ineficient.

– Serios? răspunse ea contrariată.

– Da, zise Richard ferm.

Jane începea să fie deja un pic iritată de această atitudine și pentru că oricum urma să plece în 3 luni se hotărî să ia atitudine:

– Richard, consider că îmi fac munca destul de bine și știu să apreciez când cineva este un angajat cu potențial sau nu, Paul Sanders nu este unul dintre ei. Dacă în multe dintre cazurile din ultimele săptămâni am reușit să găsim soluții cât mai bune pentru cei care nu mai fac parte din departament, aici nu a fost așa din motive foarte clare.

– Am văzut că ați încercat să găsiți ceva pentru fiecare, ați lucrat ca un mic departament de plasament social, spuse Richard zâmbind superior.

Jane era șocată și extrem de nervoasă. Își încrucișă picioarele apăsat lăsând să se vadă bucata roșie de piele ce trona pe botul lor, iar pentru o secundă i se păru că Richard îi urmărise mișcarea cu interes.

– Tot ce am făcut în aceste săptămâni tu ai aprobat, sau mă înșel? zise Jane cu același zâmbet superior.

– Da, așa este, de data asta însă vom face o excepție.

– Am înțeles, nu era cazul să devenim totuși politici, spuse Jane sfidător.

Richard zâmbi larg ca un copil care se minuna de ceva deși momentul părea nepotrivit.

– Totul este politic Jane, îi zise el.

– Mai este ceva ce dorești să discutăm?

– Nu, îți mulțumesc, răspunse Richard cu un ton prietenos menit să reducă tensiunea din cameră. Jane fumega însă.

Cinci minute mai târziu la o țigară rulată, Sandra îi relata povestea foarte politică a lui Sanders.

Săptămâna 4

Era marți și ziua ei, dormise prost și de data asta îi visase pe Patrick și Richard în același vis. ”Superb!”, își zise Jane în timp ce încerca să alunge somnul cu apa rece de la robinet. După mesajele si telefoanele de la ai ei și fete Jane era deja bine dispusă. Teodor, Sofia, Eva și Alexandra aveau să o viziteze săptămâna următoare pentru o aniversare întârziată și o petrecere de burlăcițe și mai întârziată.

Ajunsă la birou fu întâmpinată de colegi cu urări foarte britanice și promisiuni de valuri de bere după program.

Pe biroul ei surpriză – trona un ghiveci cu o orhidee albă pitică. Jane era complet mirată nu avea nici cea mai vagă idee de la cine primise așa ceva, curioasă întoarse bucata de carton agățată de floare: ” Happy Birthday! R ”. Jane era fără cuvinte, ce mai era acum doar în mintea ei? Telefonul îi vibră în mână: Patrick – “La mulți ani…”

Oficial Jane avea 30 de ani, un ghiveci și 3 puncte de suspensie.

47. Plec, dar rămân cu tine

confruntare 1În ultima săptămână, Jane trecuse printr-o sută de emoţii şi viaţa ei se schimbase radical: urma să plece din ţară pentru câteva luni, îi dăduse în sfârșit drumul lui Sebastian, după atâta vreme, iar lipsa lui Patrick din viaţa ei începuse să o roadă încet pe dinăuntru. Tocmai de aceea îi era tot tot mai clar că nu putea să plece înainte să aibă o conversaţie reală cu el despre ce se întâmplase.

„Încep să mă pricep la confruntările astea cu foşti”, îşi spuse Jane în timp ce căuta numărul lui Patrick în memoria telefonului.  Aproape ca mersul pe bicicletă – deşi puţin retincent la început, Patrick acceptase să iasă la o cafea cu cea care îl făcuse să se simtă, într-un fel, dezamăgit și, poate, ușor de înlocuit.

– Îmi pare rău pentru cum s-au terminat lucrurile între noi, spuse Jane. Nu am avut niciodată intenţia de a ajunge într-un asemenea punct.

– E ok, a trecut, asta e. Câteodată lucrurile între doi oameni nu se pot întâmpla într-un anumit fel, oricât de mult ţi-ai dori asta, răspunse Patrick rece.

Se uita la ea cu ochi lipsiți de căldură, culoarea lor verde părea acum înghețată. Trăirea pe care Jane o văzuse altădată în ei dispăruse complet  ca și cum totul fusese făcut scrum. De ce îl afectase atât de mult, nici el nu îşi dădea seama foarte bine iar ea părea și mai mirată. Nu era nici cea mai frumoasă femeie de pe pământ şi nici cea mai stabilă. Cu toate astea, faptul că ea nu mai era în viaţa lui îi dăduse, parcă, existenţa peste cap. Fantoma copilăriei lui căpătase contur pentru câteva luni ca mai apoi să dispară cu totul.

– Cred că trebuia să îţi spun de la început că nu ştiu cum să gestionez această situaţie, continuă el. Poate aş fi făcut-o dacă aş fi avut de la început toate informaţiile.

– Patrick, dar nu era nimic de ştiut, îi răspunse Jane rugător. Între mine şi Sebastian nu mai e nimic şi nici nu va mai fi. Aveam nevoie doar de puţin timp. Oricum, acum nu cred că mai are niciun rost să mai avem această discuţie… ştii, o să plec pentru o perioadă din ţară. Cred că de asta te-am şi chemat azi aici. Cred că voiam să te mai văd o dată înainte să plec.

Patrick făcu ochii mari. După câteva secunde de uimire, întrebă:

– Unde pleci? De ce?

– Am fost trimisă de companie pentru câteva luni în Marea Britanie, nu e mare lucru, mă întorc. Doar că, nu ştiu, am simţit nevoia să mai am o ultimă conversaţie cu tine. Poate e o prostie, dar m-am gândit foarte mult la tine…

– Şi eu la tine, doar că… nu pot. Am senzaţia că eşti genul de femeie pentru care un bărbat trebuie să consume foarte multă energie şi lucrul ăsta mă sperie. Nu cred că pot să îţi ofer asta acum. Eu am nevoie de ceva simplu. Nu ceva care să îmi întoarcă stomacul pe dos în mijlocul nopţii. Ştiu că sună nedrept, dar e adevărat. Sunt aici pentru tine dacă vreodată ai nevoie de absolut orice, dar nu pot să îţi ofer mai mult de atât.

Jane se uita la el şi avea senzaţia că bărbatul care acum câteva luni intra în apartamentul ei, o lua în braţe şi o făcea să se simtă cea mai dorită femeie de pe pământ, nu mai era acolo. Nu era sigură când devenise ea această femeie consumatoare de energie, nu se văzuse niciodată așa. Patrick părea că se dedublase. Ceea ce ea vedea acum în faţa ei nu mai semăna nici pe departe cu imaginea pe care i-o construise în mintea ei. Cu toate astea, pentru prima dată de când se despărţise de Sebastian, simţea că fizic nu poate pleca de lângă cineva.

– Nici nu ştiu ce să îţi spun. Cred că, de fapt, asta e ceea ce mă dezarmează. Că nu mă pot certa cu tine. Practic nu avem niciun motiv să terminăm ceea ce se întâmplă între noi şi, în acelaşi timp, le avem pe toate, spuse Jane în timp ce un surâs plin de regret îşi făcea apariţia în colţul gurii.

– E ok, o să treacă. Poate mai bem o cafea şi când te întorci din ţările calde, răspunse Patrick cu un zâmbet deja mai familiar.

Și brusc Jane vedea din nou o fărâmă din acel Patrick, pe care îl ştia doar ea – plin de posibilități. Îi plăcea să creadă că ea vedea mereu în el lucruri pe care nimeni altcineva nu le văzuse. Acum, însă, nu mai era nimic de făcut. Simţea că a se ridica de la acea masă și a-şi lua la revedere de la bărbatul pe care îl iubea era cel mai greu lucru pe care îl făcuse vreodată.

Ajunsă în intimitatea maşinii ei, parcată la câteva minute de cafeneaua cu pricina, Jane respiră adânc, îşi sprijini fruntea de volan şi închise ochii. În jurul ei era o linişte aproape mormântală. Două lacrimi pătrunseră însă tăcerea, alunecându-i ușor pe obraji.

46. De carieră sau de casă?

lala63– Pe tine ce te animă acum? răsuna în capul lui Jane întrebarea pe care Alexandra i-o lansase cu câteva zile în urmă, după o discuție înfocată despre carieră și viața romantică.

În ultimele luni, între Patrick și Sebastian, viața ei profesională plutise fără țintă, confortabil, dar fără scop. Jane știa că era timpul să se adune și să se focuseze pe acel lucru pe care îl putea modela cu adevărat fără interferențe incontrolabile.

Cu o nouă determinare, Jane se instală la biroul ei mic, plin de poze și de obiecte care marcau amintirile ei cu fetele și grupul. Aruncând un ochi la fotografia de la un 8 martie la un show de striptease cu Alexandra, Eva, Sofia și Teodor, Jane zâmbi. Trecuseră deja 3 ani de atunci. Șampania cursese atunci și ea ajunsese acasă cu o sticlă de votcă în geantă. Șirul de gânduri îi fu întrerupt de șeful ei:

– Jane, poți să vii un pic la mine în birou? întrebă acesta.

Andrei, șeful ei, era un bărbat înalt, slab, cu părul ușor grizonat și supraviețuitor al unui recent divorț urât, care făcuse înconjurul departamentului pe care îl conducea. Jane avea o relație bună cu el, nu foarte apropiată, dar între ei exista o solidaritate colegială, mai ales în urma tuturor întâmplărilor legate de marele proces de relocare de departament.

– Da, răspunse Jane urmându-l în birou.

– Ia un loc, te rog, spuse Andrei. Jane se conformă și se cufundă în unul din fotoliile comode din birou. Era un pic agitată neștiind exact despre ce  avea Andrei nevoie să vorbească cu ea, evaluările erau încă departe.

– Bun, după cum știi, acum câteva luni am întrerut procesul de relocare al departamentului de IT din Londra, de care te ocupai tu,  din cauza unor probleme legislative. După evaluarea domnului Petrescu s-a hotărât că departamentul va fi împărțit în două – o parte aici și restul la Londra, zise Andrei.

– Da…domnul Petrescu, spuse Jane cu subînțeles.

– Știu, nu a fost preferatul tuturor și te-a zăpăcit cât a strâns toată informația de care avea nevoie, totuși munca pe care a făcut-o nu a fost așa rea. Așadar te-am desemnat pe tine să pleci la Londra pentru 4 luni unde vei lucra cu tipul de la HR de acolo ca să configurați noua dinamică a departamentului. Ce zici?

Jane era un pic fără cuvinte, nu se gândise că rezoluțile ei legate de carieră vor produce rezultate atât de rapide.

– E o oportunitate foarte bună pentru tine, adăugă Andrei.

Jane nu putea decât să îl aprobe dând ușor din cap. După încă câteva secunde răspunse:

– Da, mă duc.

– Perfect, este doar pentru 4 luni și tu vei fi legătura noastră permanentă cu cei din UK pe durata procesului. Eu m-am întâlnit deja cu HR Directorul de acolo cu care vei lucra, poftim și cartea lui de vizită. O să facem un conf call mai târziu în săptămână toți trei. Asistenta lui se va ocupa de toate aranjamentele de cazare pentru tine.

Jane trasă cu vârful unghiei numele de pe cartea de vizită, tipărit în litere schematice – Richard AshbyHR Director, în mod șocant un bărbat la HR, care aparent avea și asistentă. Titulatura ei era mai puțin pompoasă și cafeaua și-o făcea singură. Jane avea senzația că acest Mr. Ashby, era un britanic țeapăn, cu chelie, care avea să o trateze ca pe o europeancă de Est – ieftin și ca pe o proastă. În următoarea clipă, se mustră singură: ”Wow, ușor cu prejudecățile, Jane”, își zise ea.

Din nou la birou, Jane contempla schimbările care urmau să se petreacă în viața ei în următoarele luni, când telefonul sună, era Sofia.

– Alo, da? Ia spune-mi, răspunse Jane.

– Nimic, domne, am sunat să văd ce faci șiii….. să mă ajuți să îmi aleg pantofii, zise Sofia pe un ton de fetiță.

– Da mă sigur, măcar acum cât sunt aici, răspunse Jane.

– Adică? întrebă Sofia.

– Plec cu jobul la Londra pentru patru luni.

– Bravo! exclamă prietena ei cu entuziasm – aoleu stai, nunta, petrecerea de burlăcițe? adăugă Sofia panicată.

– Nu sunt negociabile, dear ! Acolo am să fiu, spuse Jane.

Pe seară Jane sătea pe micul ei balcon cu o țigară între degete și un pahar de vin rece în față, admirându-și florile plantate cu grijă cu câteva luni în urmă: fusese o zi bună. Trăgând ușor o frunză îngălbenită de pe o mușcată roz, studiă suportul de lemn pe care stăteau ghivecele – fusese făcut de Patrick într-una din zilele în care ținuse să îi demonstreze că este bărbat priceput. Și uite așa, casa trăgea din nou de ea, iar pe locul rămas liber în mintea ei o nouă fantomă o bântuia, asemeni unei brize ușoare de vară: celălalt el….