33. Cele patru femei, sticla de șampanie și studiul antropologic

FotorCreated321006Trecuse deja o săptămână de când Jane îl lăsase pe Patrick în fața pub-ului, după întâlnirea lor neprevăzută cu Sebastian. Patrick îi dăduse doar un mesaj ca să o întrebe dacă ajunsese bine acasă, iar Jane nu se sinchisise să îi ofere mai mult de un ”da”.

Zilele încărcate de la birou curseseră cu spor. Jane fusese hotărâtă să devină una cu jobul ei și reușise chiar să găsească pe cineva pentru postul de asistent al VP-ului. Fusese o căutare de 6 luni pentru că nimeni nu voia să lucreze pentru el – fostul asistent avusese grijă să propage informația că este un şef imposibil începând cu portarul companiei şi terminând cu cei 700 de prieteni de pe Facebook. “Cine are oare atâția?”, se întreba Jane.

Acum, aflată în fața oglinzii, Jane se pregătea pentru o seară de dans și alcool, pe fundalul sonor oferit de Teodor, care o sunase să vadă ce se mai petrece cu ea și restul găștii.

– Ce faci, te dai cu rimel? întrebă Teodor.

– Da, și trebuie să îmi iau altul pentru că ăsta a început să se usuce, răspunse Jane foarte concentrată.

– Să înțeleg că ai dat nas în nas cu Sebastian și drept urmare te-ai certat cu Patrick, care evident nu a mai dat niciun semn de o săptămână… foarte ciclici băieții ăștia… la Patrick cel puțin, o săptămână după fiecare ceartă pare intervalul standard. Gen – ”livrările dumneavoastră se fac o dată pe săptămână”, spuse Teodor în cea mai bună voce a lui de relații cu publicul.

Jane începu să râdă.

– Rezumat corect, doamna Jeni de la gestiune, zise ea pe un ton amuzat.

– “Doamna Jeni” doar dacă am un permanent roșu pe cap, spuse Teodor zâmbind. Îmi pare rău pentru ce se întâmplă, păpuși. Ce să faci dacă ești așa populară? adăugă el.

– Sincer, mă puteam lipsi de aceste drame. Parcă sunt la liceu la aproape 30 de ani. Sebastian e ca râia – nu scapi de el – și Patrick este la fel de consecvent ca un ciclu neregulat.

Teodor izbucni în râs și Jane îl urmă.

– Știu că nu e genul tău să ai atâta acțiune în jurul tău dar poate ai nevoie de ea. Poate trebuie să hotărăști pe cine vrei sau dacă vrei pe cineva sub presiune, zise Teodor.

– Chiar nu știu… aș vrea un pic de liniște, mărturisi Jane.

– O să fie destulă pe lumea cealaltă, spuse Teodor. Acum tre să fug, între timp am devenit și costumier – am o bustieră cu paiete pentru o dansatoare care trebuie cusută. Vezi ce trebuie să facă un bărbat pentru un loc cinstit de muncă? adăugă el pe un ton glumeț.

– Nu-i nimc, sunt convinsă ca masculinitatea ta a rămas neștirbită, îi spuse Jane.

– Întotdeauna, răspunse Teodor.

***

Trei sferturi de oră mai târziu, Jane împreună cu Eva, Sofia și Alexandra își făceau loc spre masa pe care o rezervaseră prin mulțimea care popula clubul. Pe tocuri și ca scoase din cutie, cele patru femei avansau spre locul cu pricina. Cine le-ar fi observat din exterior ar fi putut vedea doar siguranța atitudinii și precizia linilor de țuș negru ce le încadrau ochii. În realitate, însă, Sofia era o viitoare mireasă cu suficient bagaj încât să își pună întrebări, Alexandra era curtată de un bărbat căruia îi plăcea să dețină controlul rămânând cumva inaccesibil, Evei i se aprinseră călcâiele după Nic, băiat bun dar încă băiat. Iar Jane, ei bine, Jane urma probabil să ia premiul pentru rolul principal într-o telenovelă.

Odată așezate la masă, Prosecco-ul și votca începură să curgă. Câțiva masculi mai curajoși își făcură drum către masa lor dar amazoanele erau pe picior de război. Între privirile deranjate ale Alexandrei și textele Sofiei – ”Astă seară am venit să ne distrăm ca fetele” – nimeni nu părea să aibă succes.

– Să ciocnim că mâine luăm aspirină, spuse Eva.

Tocmai atunci își făcu loc la masa lor un bărbat de peste hotare. Luând loc lângă Sofia începu să o mângâie pe spate.

– Domnișoarelor, aș vrea să vă fac cinste cu o sticlă de șampanie, nu puteți sta așa la masă, neacompaniate. Știți, tatăl meu este consul aici, spuse străinul într-o engleză stricată.

În altă seară, Jane și fetele l-ar fi refuzat poate politicos, ignorând partea a doua a afirmației, trăgând-o pe Sofia din raza lui tactilă. Nu și în această seară. Patru priviri încruntate se întoarseră spre el.

– Mulțumim pentru ofertă și informațile despre ”tati”, cred că putem să ne cumpărăm singure băutura și să ne bucrăm de compania noastră, spuse Sofia cu un zâmbet plin de dispreț.

– De fapt, știi ce, zise Jane chemând un chelner, următoarea sticlă pe care o comanzi o plătim noi, adăugă Jane. Bărbatul rămase înmărmurit, în timp ce Jane și fetele, cu niște zâmbete satisfăcute, se ridicară să danseze, ingnorându-l complet.

O oră mai târziu, de partea cealaltă a barului un triunghi amoros, poate creat prin stimulare financiară, îl avea în centru pe chiar străinul de mai devreme. Acesta părea ușor scârbit de bunăvoința unei brunete și a unei blonde, bunăvoință pe care probabil o căutase mai devreme la Jane și fete.

Jane îl observa cu interes antropologic.

– Tipic, se auzi din spate vocea Sofiei.

– Da, dacă nu i se dă nu e bine și nici când i se dă nu e bine, dacă nu este doar cum vrea el să cumpere, răspunse Jane acru.

– Ce ai de gând să faci cu Patrick și Sebastian? întrebă Sofia.

– Astă seară? Nimic. Mă voi gândi la asta mâine, nu așa spui tu mereu? Cele două femei își strânseră mâna și își zâmbiră.

– Jane, ai primit un mesaj de la Sebastian, îi spuse Alexandra întinzându-i telefonul.

Mâine nu voia să aștepte…..

Advertisements

32. El sau el sau doar ea?

FotorCreated345– Patrick, Sebastian, Sebastian, Patrick, Jane făcu cu un glas nesigur prezentările. Avea senzația că nu era acolo între cei doi bărbați din viața ei care se măsurau din cap până în picioare.

Jane parcă plutea deasupra lor urmărind scena ca un spectator, un spectator pe cale să aibă un atac de panică. Dacă nu i se întâmpla ei, episodul putea fi chiar amuzant, Patrick și Sebastian înfoindu-se unul în fața celuilalt, în timp ce își strângeau mâna.

– Cum îl știți pe David? întrebă Sebastian pe cel mai jovial ton al lui.

Era tonul lui de vânzări. Jane nu mai era a lui și deși știa că, în realitate, el nu o mai dorise, priveliștea acelui alt “el” lângă ea, îl neliniștea. Acest Patrick, prieten cu colegul lui de serviciu, care din poveștile lui David părea a fi bărbatul rebel, cu libertate financiară  și și mai multă libertate personală – asta îi plăcea lui Jane acum oare?

– Este cel mai bun prieten al meu, spuse Patrick privind un pic în jos, profitând de cei 7 centimetri în plus pe care îi avea în înălțime. Ești coleg de serviciu cu el, nu? adăugă el.

Sebastian dădu din cap uitându-se la degetele lui Patrick care se înlănțuiseră cu ale lui Jane. Jane în schimb își păstra cu greu atitudinea neutră. O parte din ea resimțea o ușoară satisfacție la această înfruntare iar cealaltă ar fi vrut să fugă de amândoi – să își recapete libertatea și poate să aibă parte și de un pic de afecțiune în termenii ei. Decise însă să își joace rolul lipindu-se complice de trupul lui Patrick.

– Cum de n-am auzit de tine până acum? întrebă Patrick, de parcă cel din fața lui era masculul irelevant din turmă și el Alfa-ul.

– Ieșim în oraș doar de ceva vreme, spuse Sebastian tăios.

– Hai că noi am plecat, spuse Jane la repezeală, trăgându-l pe Patrick după ea. Acesta nu se împotrivi.

 

Afară, în fața pub-ului, Patrick își retrase mâna din a lui Jane și cu o privire înghețată îi spuse:

– El e nu? Tipul care te-a înșelat?

– Da, răspunse Jane uitându-se absent la el.

– Și mie când aveai de de gând să îmi spui că e coleg cu David? De aia te porți ciudat de câteva zile, știai că există o posibilitate să dăm nas în nas cu el. Sincer, nu e treaba mea dacă îți descurci chestiile nerezolvate, dar e de căcat să te ascunzi așa, ți-am mai zis asta. Credeam că dacă eu îți spun lucruri despre mine o să faci și tu la fel. Ce s-a întâmplat cu fata aia care nu era în stare să ascundă nimic? o întrebă Patrick.

Jane nu avea răspuns pentru el şi nici nu dorea să îi dea socoteală. Cumva Sebastian o ținuse mereu în ceață fără să dea cu adevărat nimic niciodată, iar Patrick voia să scoată totul la iveală fără să se angajeze în mare fel.

– Sincer, nu aveam de gând să îți spun. Ce crezi că mie îmi place circoteca asta? Că dintre toate lucrurile din lume prietenul tău cel mai bun este coleg cu el? Pe bune, parcă suntem într-un film prost și eu sunt în rolul principal, spuse Jane într-o răsuflare. Pur și simplu nu vreau să mai am nimic de a face cu chestia asta dar cumva nu pot scăpa de ea…. adăugă Jane.

– Îl mai iubești? o întrebă Patrick dintr-o dată.

În liniștea asurzitoare a străzii, Jane se trezi fără un răspuns imediat.

– Repet, când ai un răspuns, știi unde mă găsești. Până atunci, nu cred că are rost să mă agit pentru chestia asta dintre noi, spuse Patrick pe un ton sumbru.

– Ah pentru că te-ai agitat foarte mult oricum? Sexul nu se pune, sau asta e agitație pentru tine? întrebă Jane pe un ton aspru. Poate nu era momentul să spună asta. Jane de acum un an ar fi tăcut, Jane din prezent însă avea foarte puțină răbdare.

–  Dacă nu îți convine că te vreau și încă cum, întoarce-te în barul ăla și dă-i lui o șansă. Fii convinsă că te va părăsi încă o dată, îi spuse Patrick.

Nu fusese de multă vreme atât de crud cu cineva, dar ideea că Jane ar fi putut să îl prefere pe acel bărbat care habar-n-avea cine era ea, îl scotea din minți.

Cu ochii îndurerați, Jane îl privea pe Patrick și se întreba dacă ce spunea era chiar adevărat. Dacă el chiar o voia pe ea așa pur și simplu sau era doar o pradă tentantă pentru că era urmărită și de alt vânător. Încercând să oprească lacrimile care amenințau să îi apară pe obraji, îi spuse:

– N-aveam de gând să mă întorc în bar sau după el, acum însă am rămas și fără vreun motiv să mă întorc după tine…

O jumătate de oră mai târziu, așezată pe pat cu tricoul pe care Patrick îl lăsase în urmă întins peste genunchi, Jane nu mai era sigură de nimic.

 

 

31. Fostul la nevoie se întâlneşte

reintalnireaEra o sâmbătă seară la care Jane se gândea cu inima strânsă de aproape o săptămână. Atunci, Patrick o anunţase că sunt invitaţi la ziua de naştere a lui David. Într-un fel, simţea că a venit rândul ei să fie testată: urma să îi cunoască în mod oficial pe prietenii bărbatului cu care îşi împărţea patul şi viaţa de câteva luni. Jane era neaşteptat de agitată din numeroase motive. În primul rând, îl plăcea pe Patrick suficient de mult încât să îi pese. În al doilea rând, nu excelase neapărat, vreodată, în crearea unei legături trainice cu prietenii bărbatului de lângă ea.

Mai mult, faptul că prietenul cel mai bun al lui Patrick lucra împreună cu fostul ei iubit nu o ajuta deloc. Nu îi spusese nimic lui Patrick despre asta, dar această informaţie o făcuse cumva să îşi piardă echilibrul pe care îl menţinuse până acum în faţa lui.

Puţin întârziaţi, Patrick şi Jane intrară în pub-ul aglomerat ţinându-se de mână. La uşă, fură întâmpinaţi de David, care venea spre ei ţinând un pahar de băutură într-o mână şi o sticlă de șampanie în cealaltă. Era clar – David era cherchelit de mult.

– Bună seara, dragilor! Vai ce mă bucur că aţi venit! Da’ bine, boss, ce-ai făcut atât? Te aşteptăm cu sticlele deschise… îi spuse David lui Patrick în timp ce îl trăgea uşor de mână.

– Am avut ceva de rezolvat la bar şi de-aia am întârziat puţin. Dar văd că lipsa mea nu v-a ţinut distracţia pe loc… unde sunt ceilalţi? răspunse Patrick.

– În camera din faţă… o să găseşti lume cunoscută prin toate camerele, am închiriat tot localul oricum… mă duc să vă aduc ceva de băut… șampanie? spuse David, uitându-se fix la Jane și întinzându-i sticla.

– Nu, mulţumesc! răspunse aceasta imediat.

– Pentru mine 200 de whiskey, fără gheaţă. De fapt, lasă că îmi iau eu de la bar. Nu-mi las eu băutura în mâna ta de vânzător, continuă Patrick ironic.

Patrick o luă atunci de mână pe Jane şi începură să se strecoare prin mulţime. După ce îşi luară băuturi de la bar, Patrick se opri în faţa unei mese la care se aflau vreo zece persoane, majoritatea bărbaţi. Două femei stăteau cuminţi într-un colţ al mesei şi purtau o conversaţie în timp ce comparau nişte poze aflate pe ecranele telefoanelor lor. Jane îi privea ca un spectator atent.

În secunda următoare, toţi bărbaţii aflaţi la masă se ridicară, îl salutară pe Patrick şi începură să facă glume pe care Jane nu le înţelegea. Era normal, doar şi ea le avea pe ale ei cu fetele, numai că trecuseră ceva ani de când se aflase de partea cealaltă a baricadei.

Patrick o prezentă scurt pe Jane, fără să pună prea multă presiune pe moment.

– Băieţi, ea e Jane! Cred că aţi mai auzit de ea, nu?

Toţi se prezentară apoi pe rând: Andrei, Radu, Bogdan, Tudor, încă un Andrei, Cătălin, Dragoş şi Laurenţiu. Jane pierduse şirul numelor pe la al doilea. Cu toate astea, nu se simţea încolţită. Băieţii nu erau în mod special preocupaţi de ea. Pentru moment, asta o linişti. I se făcu apoi cunoştinţă cu cele două fete aflate pe canapea, Andreea şi Silvia, care ridicară scurt privirea, zâmbiră cald şi murmurară un „îmi pare bine” destul de neconvingător.

O oră mai târziu, Jane stătea pe canapea lângă Patrick şi încerca să răspundă tuturor întrebărilor pe care băieţii le aveau pentru ea: unde a studiat, unde lucrează, ce îi place să bea… cu toate acestea, preferata lor era modul în care ea şi Patrick s-au reîntâlnit, povestire pe care Jane o spunea acum a treia oară unui bărbat pe nume Bogdan, pe motiv că nu fusese atent nici prima, nici a doua oară când Jane povestise cum, într-o seară, a intrat întâmplător  în barul lui Patrick, pentru a se adăposti de ploaie.

– Mă scuzi un pic. Revin şi termin povestea, îi spuse Jane scurt.

Zâmbind, se ridică şi ieşi din cameră. După ce întrebă un chelner și traversă alte două încăperi pline cu oameni pe care nu îi recunoştea, Jane ajunse pe holul unde se aflau toaletele. Distrasă de sunetul telefonului care se auzea din clutch-ul ei auriu, Jane se lovi de o persoană care venea din direcția opusă. Înainte ca propoziţia „Îmi cer scuze” să îi iasă pe gură, Jane ridică privirea şi încremeni: în faţa ei se afla nimeni altul decât Sebastian. Ţinând un pahar de băutură în mână, Sebastian se uita şocat la Jane. Ea nu putea să spună nimic, însă începea să simtă furia care se aduna pe dinăuntrul ei, în timp ce în minte i se derulau toate evenimentele de la despărţirea lor şi până acum: frustrarea, lacrimile, confuzia, Avocatul, care poate făcuse şi el ceva bun, apoi depresia, o seară cu o ploaie torenţială şi barul lui Patrick. Acea seară care avea să o aducă acum aici, faţă în faţă cu trecutul ei dureros.

– Bună… spuse Sebastian încurcat. Ce faci aici?

Jane se uită lung la el, ridică din sprâncene şi încercă să îl ocolească fără să spună un cuvânt. Dacă privirile ar fi avut puterea să ucidă, Sebastian ar fi fost deja mort de ieri.

– Hei, ce faci, nici măcar nu o să vorbeşti cu mine? Serios? spuse Sebastian în timp ce o atingea uşor pe umăr.

– Ce să vorbim? Nu avem nimic să ne spunem, spuse Jane pe un ton aspru.

– Hai, nu te purta așa. Ce faci aici? Cu cine ai venit? Sunt şi fetele cu tine? Şi de unde îl ştii pe David? întreba Sebastian rugător.

Încerca să pară simpatic.

– Ai cam multe întrebări pentru un bărbat cu atât de multe secrete, nu crezi?

– Nu înţeleg ce vrei să spui cu asta. Îmi pare rău pentru cum m-am purtat, nu putem să vorbim măcar cinci minute fără să ne certăm? continuă el.

Sebastian îi zâmbea cald. Jane nu mai văzuse acel zâmbet de atât de multă vreme. Aproape că, pentru un moment, acel surâs făcea ca întreaga situaţie să fie suportabilă. Pentru o secundă. Atât.

– Sebastian, nu are rost. N-ai distrus tu într-o clipă tot ce era bun între noi? Tot ce am avut şi am construit împreună? Ai făcut asta fără să clipeşti și n-a fost de ajuns o dată. Ai vrut și repriza doi. Probabil voiai să te asiguri că nu mai rămâne chiar nimic – felicitări! Nu ai ce să spui ca să îndrepţi asta. Acum, eu nu mai vreau nimic de la tine, spuse Jane cu un calm care și pe ea o mira.

– Putem vorbi despre ce s-a întâmplat, acum că a trecut timpul şi a trecut furia acelui moment. Să ştii că eu aș vrea să îţi spun nişte lucruri…

Sebastian nu apucă să îşi termine propoziţia că din spatele lui apăru Patrick. Jane simţea că i se taie respiraţia. Cei doi bărbaţi se uitară unul la celălalt, îşi strânseseră mâinile şi fiecare din ei îşi rostise numele, urmat de un „Salut!”. Acum, amândoi se uitau la ea şi aşteptau o explicaţie. Patrick derula puţin îngrijorat în minte seara în care Jane îi povestise despre cel care i-a rupt inima. În acelaşi timp, nu înţelegea exact cum femeia care se trezise în brațele lui în acea dimineaţă se afla acum aici, de vorbă cu acest bărbat.

Iar Sebastian… Sebastian ar fi vrut să ştie tot.

 

17. Vrăjeală de sezon

FotorCreated326985Jane era în întârziere pentru prima ei întâlnire cu Patrick. Discuția telefonică de consiliere vestimentară și morală cu Teodor durase mai mult decât anticipase, iar acum, Jane se chinuia să își contureze buzele cu un ruj roșu, cât mai exact și rapid.

“Doamne ajută!”, își spuse, repetând fraza preferată a lui Teodor.

Cu siguranță, divinitatea nu avea mare legătură cu această întâlnire. Jane avea, însă, nevoie de un pic de curaj, nu era prima întâlnire din viața ei, dar era un început de joc. Cu aproape patru ani în urmă, avusese aceeași conversație la telefon, cu Sofia de astă dată, și fusese și atunci în întârziere la prima întâlnire cu Sebastian.

Similitudinile celor două momente se roteau asemeni unui carusel în capul ei, în timp ce trăgea fermoarul cizmelor cu toc. O ultimă privire în oglindă, Patrick o aștepta deja de cinci minute jos, în mașină: cearcăne ascunse, ciorap perfect, cizme date cu cremă, atitudine ezitantă.

Când o zări ieșind din scara blocului, Patrick coborî din mașină. În aerul rece al serii, o vedea pe Jane pășind cu grijă pe zăpada ușor înghețată. Era concentrată, cu ochii ațintiți în pământ și părul răspândit de vântul de afară în toate direcțile. Patrick zâmbi, părea că Jane depune la fel de mult efort ca pentru teza la matematică, pentru care fusese mereu nepregătită.

– Domnișoară, vă rog, îi spuse Patrick întinzându-i mâna pentru a o ajuta să intre în mașină.

– Mulțumesc!

– Frumoase cizme, nu tocmai potrivite, replică el.

– Cred că depinde de context, îi răspunse Jane foarte deliberat în timp ce își ridica picioarele pentru a intra în mașină.

Brusc, totul părea foarte deliberat și pentru Patrick, buzele ei sărutate de culoarea roșie, distanța aproape imperceptibilă dintre marginea de sus a cizmei si tivul rochiei și mai presus de toate privirea ei un pic sfidătoare, un pic jucăușă. Era destul de clar: acum erau adulți.

– Încotro, domnule Golescu? întrebă Jane.

– Foarte clasic: film și restaurant, îi spuse Patrick.

– Sau chiar lipsit de imaginație, răspunse Jane râzând.

– Să-ți aduc aminte ce s-a întâmplat ultima oară când mi-ai zis asta? răspunse Patrick.

Jane își aducea aminte, erau în clasa a opta. Ca răspuns la acuzația de lipsă de imaginație, atunci, Patrick găsise o metodă inedită de a copia la testul de Latină. Scrisese conjugarea verbelor pe niște biscuiți cu unt. Până să ajungă însă la conjugarea de care avea nevoie, se îndopase cu atât de mulți biscuiți, încât i se făcuse rău.

– După privirea ta, văd că ți-ai amintit, spuse Patrick.

– Doamne ce-o fi fost în capul tău atunci? răspunse Jane râzând.

– Cum nu ți-ai dat seama? Încercam să te impresionez, replică Patrick.

– Cred că pe vremea aia era mai degrabă ocupat sa o impresionezi pe Ana de la a opta A și cupa ei C, zise Jane pe un ton jucăuș.

– Nu recunosc nimic! răspunse acesta, accelerând un pic dramatic.

– Rămâne de văzut, zise Jane uitându-se pătrunzător la el.

Patrick zâmbea, recunoștea elanul verbal al lui Jane, îl avea încă din școală. Acum, însă, părea mai ferm, mai sigur și extrem de atrăgător. Se întrebă atunci cine altcineva o mai percepuse așa pe Jane, avea el oare privilegiul de a o vedea așa? Sau surpriza schimbării era mai mare pentru el, pentru că o cunoștea de atât de multă vreme? Întrebările acestea îl bântuiseră și de Revelion, când Jane păruse bucuroasă de prezența lui dar, cumva, complet neafectată de ea.

Cinematograful era unul mic unde se vizionau pelicule de artă.

– Ce vedem? întrebă Jane.

– ”To have and to have not”, răspunse Patrick mândru.

– Humphrey Bogart și Lauren Bacall… acum sunt impresionată. Ți-au evoluat gusturile de la ”American Pie” unu, doi și fără număr, replică Jane.

Patrick nu răspunse. O împinse ușor până spatele ei se lipi de peretele sălii și o sărută. Lumina se stinse.

– Hai să ne așezăm, îi șopti Patrick.

Analiza filmului se petrecu la un restaurant cu fețe de masă în carouri roșii. Era un restaurant italienesc de familie cu porții uriașe și chelneri cu gesturi mari.

– Nu știam că ești un fan al filmelor vechi. Bogie… serios? spuse Jane.

– Humphrey Bogart a fost super bărbat. Costum, țigară, cravată – rafinat, zise Patrick.

– Interesant, văd că tu ai preluat doar partea cu țigara, replică Jane, în timp ce Patrick o aprindea pe a ei.

– Nu am nevoie să preiau nimic ce nu-mi aparține, răspunse Patrick uitându-se direct în ochii ei.

”Cât de arogant din partea lui”, gândi Jane și ce clișeu să nu o deranjeze prea tare.

– Și cum ți s-a părut de Revelion? întrebă Jane schimbând subiectul.

– Foarte tare, ai un grup de prieteni foarte faini. Iar voi fetele sunteți niște adevărate amazoane, presupun că asta e denumirea corectă? spuse Patrick un pic sfidător.

– Hmm… da, orice femeie are ceva frumos – măcar grupul de prieteni, zise ea ironic.

Patrick se uita la ea nedumerit.

– Păcat că n-ai avut un scaun de birou, îi zise Jane.

– Nu pot să cred că îți aduci aminte de Revelionul acela, spuse Patrick râzând.

– Cum să nu, cred că și vecini tăi își aduc aminte de cum te plimbai pe parchet, din cameră în cameră, râzând isteric pe scaunul acela de birou. Cât de beat erai? întrebă Jane amuzată.

– Nu suficient de beat încât să nu îl văd pe Dan încercând să te înghesuie într-un colț și să te sărute, zise Patrick ridicând din sprânceană.

Jane își aducea aminte de acel Revelion, aveau 14 ani. Părinții lui Patrick erau plecați din țară și îl lăsaseră să dea o petrecere la trecerea dintre ani. Dezastrul de dimineață fusese greu de descris. Dan era un vecin al lui Patrick care încercase, fără succes, să o sărute pe Jane.

– Îți mulțumesc, însă, că m-ai așteptat pe mine pentru acest prim pas, adăugă Patrick.

”Superb” își zise Jane, încă un pic de provocare din partea lui.

– Patrick, nu mai suntem în gimnaziu. Pentru prezent, ce ”vrăjeală” ai? Sau ne bazăm pe trucuri de acum 15 ani? spuse Jane cu un aer mulțumit.

– Păi n-am parcurs 400 de kilomentri ca să te văd? Cred că e un început, răspunse el.

– Poate. Chiar așa, de ce ai venit? întrebă Jane.

– N-am stabilit deja? Ca să te vrăjesc.

 

 

 

16. Cine vrea salată de boeuf?

FotorCreated569Ultima zi din an o găsea pe Jane într-o cabană la munte.  Jane nu mai făcuse o asemenea ieșire de revelion de vreo cinci ani, de pe vremea când erau toate fetele singure, cu trei lei în buzunar și bucuroase că perioada de probă la primul job se terminase.

Toată gașca era acum împreună: Alexandra, Eva, Sofia, Ștefan cu doi prieteni, Teodor și vărul lui.

– Pe bogăție, dears! urla Teodor băgând capul în fiecare cameră unde cineva se pregătea pentru petrecere.

– Măi, tu deja te-ai pus pe băut? întrebă Sofia, în timp ce încerca sa îl împiedice pe Teodor să intre în camera unde se aranja.

– Un pic de troscăneală de control, înainte de petrecere, este necesară. Pe urmă intră logodnicul tău în bar și rămân pe uscat, spuse Teodor, în timp ce mângâia o sticlă de whiskey.

Îi plăcea să intoneze cuvântul logodnic pentru a o tachina pe Sofia care parcă se înroșea mereu. Ștefan se amuza de fiecare dată la reacția ei și îi aducea aminte că va face din ea curând o femeie necinstită.

– Auzi, până intră Ștefan peste băutura ta de navigator, dă sticla aia încoace, spuse Sofia, amenințând cu tubul de fond de ten în mână.

În tot acest răstimp, Jane îi urmărea din capătul holului, zâmbind – soarta acelei sticle de whisky în mâinile Sofiei era clară: va fi goală.

La parterul casei, Alexandra aranja și rearanja masa,  în timp ce Eva evalua nivelul prospețimii salatei de boef, furnizată de firma de catering. Eva nu era o bucătăreasă desăvârșită, dar avea papilele gustative ale unui Chef cu două stele Michelin.

Afară, Ștefan si restul masculilor pregăteau grătarul, nu se știa exact de ce, dar exista speranța că vor reuși să perpelească niște coaste de porc.

Peste încă două ore toată lumea se pregătea să se așeze la masă. Jane își verifică pentru o ultimă dată mesajele. Patrick îi făcuse în avans urările de an nou bun “cu multe surprize” și promisiunea unei întâlniri ca la carte în 2016. Pentru Jane, și anul precedent fusese marcat de promisiuni, din partea unui alt el, Sebastian. Ele rămăseseră, însă, neîndeplinite.

Gălăgia din jurul mesei o readuse pe Jane cu picioarele pe pământ.

– Cine vrea salată de boeuf? întrebă Jane.

– E cu vită sau cu pui? întrebă Teodor.

– Cu pui mă, cine mai face cu vită… îi răspunse Eva.

– La mine pe… Teodor nu apucă să își termine fraza.

– Pe vapor unde totul este minunat, exclamă Jane. Hai, ia și mănâncă. Castronul ăsta în mâna mea îmi strică tot look-ul, adăugă Jane.

Lumea râdea.

O bătaie puternică în ușă întrerupse discuția. Jane puse castronul pe masă și, cu lingura în mână, se îndrepta spre ușă. Teodor și Ștefan erau deja în picioare, pregătiți să arate de ce sunt ei bărbații grupului.

Jane deschise ușa, descoperind cu surprindere fața zgribulită a lui Patrick. După un scurt moment de șoc, spuse:

-Ce cauți aici?

-Cum ce caut? am venit să petrec anul nou cu tine. Trebuie să recunosc că ai fugit cam departe, îi spuse Patrick zâmbind ștrengar.

Ce-i drept, erau la patru sute de kilometri de oraș, într-un loc cu semnal limitat la telefon. Fără să îi dea un moment de răgaz, Patrick o cuprinse pe Jane de mijloc și o trase către el.

– Ai să mă lovești cu lingura aia de maioneză dacă încerc să te sărut? întrebă Patrick.

– Nu, dar voi deveni violentă dacă și tu îmi vei cere salată de boeuf cu vită, îi răspunse Jane râzând.

Patrick își lipi ușor buzele de ale ei. Erau reci, iar el mirosea a iarnă.

– Bagă bărbatul în casă până nu moare de hipotermie, se auzi din spate vocea lui Teodor.

Jane zâmbi și îl pofti în casă pe Patrick, sub privirile întrebătoare si parțial satisfăcute ale fetelor. Ștefan îi strânse mâna reticent și îi oferi un pahar de tărie, în timp ce Teodor îl măsura din cap până în picioare:

– Doamne ajută! spuse el.

Patrick era nedumerit, dar Jane îi făcu semn să nu pună întrebări. O înduioșa un pic disconfortul lui Patrick, pe care acesta încerca să îl mascheze.

Anul nou urma să o prindă pe Jane în brațele altuia, departe de amintirea celui care plecase din viața ei.

– Patrick, ia un loc lângă noi, îl îndemnă Sofia, indicând un loc între ea și Alexandra.

Patrick se conformă, știind că urmează să fie supus unui test, dar, cumva, asta nu îl deranja.

Nu știa exact ce îl îndemnase să vină. La urma urmei, între el și Jane nu se întâmplase mare lucru, nu era singura femeie de pe planetă. Privind peste masă, însă, la fața ei luminoasă, avea un sentiment de satisfacție. Un sentiment posesiv, un pic primitiv, poate. Nimic nu arăta mai bine decât zâmbetul și rujul ei roșu, acum un pic întins dovadă buzelor lui pe ale ei. Cine era Jane acum? Avea senzația că urma să afle.

Curând, miezul nopții își făcea intrarea, era un an nou.

 

10. Întâmplarea face…

serendipity 3 memaTrecuse o săptămână de la întâlnirea cu Patrick.

Pentru Jane, nimic nu reușea să știrbească amintirea acelei revederi complet neașteptate.

Jane știa că e naiv să se poarte așa, trecutul lor părea dintr-o altă viață, se mai cunoșteau acum oare? Avea, însă, sentimentul că ceva diferit era pe cale să se întâmple. Poate erau ovarele ei, care își cereau, în sfârșit, tributul reproductiv, poate singurătatea sau poate, pur și simplu, era el.

Patrick fusese mereu altfel, de când erau copii: băiatul acela care îți deschidea ușa, care nu credea că cititul e doar pentru fete, căpitan al echipei de baschet, fumător de prea devreme – de fapt, prima țigară tot cu el o fumase, în spatele școlii, undeva într-un loc nesanitar – băiatul acela care nu se lăuda când reușea să pupe o fată sau să îi dea jos bluza. De fiecare dată explica: “Ce mă, eu sunt figurant?”

Pe vremea aceea, Patrick purta niște ochelari cu rame urâte, pe care Jane îi ștersese, de multe ori, de aburii iernii, atunci când el avea grijă să nu fie săpunită de restul băieților. Pe el îl respectau, era “bazat”, era “cool”.

Nu fuseseră niciodată un cuplu, nici măcar în accepțiunea vârstei de 14-15 ani. Fuseseră mereu ”prieteni”, colegi de bancă pentru doi ani și, sub mărul din curtea școlii, în ultima vară înainte de liceu, acel prim sărut stângaci, dar cumva de neuitat.

Iar apoi, nimic. A venit vacanța, el promisese că vor mai vorbi, dar vara se lăsă fără niciun semn de la el, apoi liceul, apoi facultatea- când îl întâlnise întâmplător pe stradă, după admitere – apoi viața reală.

În postările de pe Facebook ale altor prieteni, Patrick era mereu rebel, înconjurat de fete, dar, cumva, singur. Era mereu pe drumul lui, care îl condusese, în ultimul an de facultate, pe tărâmul Africii, unde făcuse voluntariat pentru copiii infectați cu HIV.

Un fost coleg de generală îi spusese atunci:

– Bă, Patrick ăsta e nebun, a plecat în Africa așa, pur și simplu!

– Dar ce, Africa e cumva pentru nebuni? replicase atunci Jane, cumva mândră că Patrick nu dezamăgise, nu se conformase.

Iar acum, ar fi vrut să îl vadă din nou, dar era oarecum descurajată că nu dăduse niciun semn. Oare nu mai avea numărul ei? Nu și-l schimbase din generală…

În timp ce Jane contempla acest aspect ”existențial”, șirul gândurilor fu întrerupt de soneria telefonului:

– Alo? Ce faci, măi, iar nu răspunzi la telefon? o întrebă Alexandra răspicat.

– Eram în ședință…

– Ok, ieșim la opt jumate, avem rezervare, îți dau adresa, îmi scapă numele, vezi că Sofia nu știe nimic. Ne vedem cu toții să îi sărbătorim promovarea, în sfârșit o să aibă și ea o viață!

Jane zâmbi, Sofia aștepta promovarea asta de un an, aproape se mutase la serviciu, în timp ce Ștefan, logodnicul ei, era terifiat că vor ajunge să se cunune la birou.

Jumătate de oră mai târziu, Jane era la adresa cu pricina și… surprize, surprize: fără să știe exact cum, ajunsese în fața barului lui Patrick. “Cum de nu ți-ai amintit adresa? Proasto!”, își spuse încet în barbă. Gașca era deja înăuntru, mai puțin Sofia.

– Ăsta e barul lui, de ce nu mi-ai zis? o mustră Jane pe Alexandra.

– Al cui?

– Al lui Patrick, spuse Jane printre dinți.

– A, Patrick, ăla drăguț… de la școală! exclamă Alexandra în gura mare.

Și uite cum, din spatele ei se întoarse chiar omul în persoană – Jane încremeni. Cu un zâmbet ștrengar afișat pe față, Patrick spuse:

– Doar drăguț? Hai mă… aveai o părere mai bună într-a opta.

Alexandra zâmbea ca o candidată la președinție, în timp ce Jane rămăsese cu gura întredeschisă, așteptând parcă reluarea de la televizor, ca să se convingă că această scenă tocmai avusese loc.

– Alexandra, îmi pare bine.

– Patrick… și mai bine, veni răspunsul.

– Sorry, răspunse Jane, ea e prietena mea, Alexandra…

Făcu apoi runda de prezentări, Ștefan îl studia atent: avea loc ”marea adulmecare”. Patrick părea însă de neatins, zâmbitor și ospitalier – doar erau pe teritoriul lui. Jane îl puse la curent cu motivul pentru care se aflau în barul lui și, desigur, el hotarî că promovarea Sofiei, pe care nu o cunoștea, trebuia sărbătorită într-un mare fel. Shot-uri după shot-uri, șampanie, muzică.

Tot grupul era vrăjit: promovata serii renunțase la scepticismul care o caracteriza și nu contenea să îi arunce ocheade cu subînțeles lui Jane, în timp ce Alexandra deja făcea planuri de nuntă, iar Eva se manifesta nestingherită pe ritmul latino care răsuna în boxe. Părea că Patrick fusese mereu unul dintre ei. Desigur, verdictul avea să vină.

Mult după ora patru a dimineții, masa gălăgioasă începuse să se retragă. Jane ramăsese iar singură cu Patrick.

– Urma să te sun, să știi, dar e ok că ai venit să mă vezi, îi spuse el pe un ton sigur, dar jucăuș.

Jane era pregătită să explodeze, cât tupeu! Își aduse, însă, imediat, aminte că așa era el – plin de calități și de el. Când erau copii, avea mereu replici dezarmante, care erau chiar menite să te șocheze, aproape că aveai senzația că îi plăcea să vadă oamenii dezbrăcați de orice mască, cu toate intențiile pe față…

– Hmm, văd că pasiunea ta pentru dezarmare nu s-a schimbat. Spune-mi, iar o să arunci replici din astea și apoi o să fugi ca un iepuraș? Hai, că nu sunt așa amenințătoare, am doar 1,65, mă rog, 1,77 cu tocurile astea, îi spuse Jane cu un zâmbet șiret, micșorând și mai mult spațiul dintre ei.

Avea și ea acum replici la ea, nu numai el.

Patrick nu mai avea altă alternativă decât să îi inspire mireasma și să spună:

– Am fost de rahat, încă îți știu numărul pe de rost.

– Știu, răspunse ea.

Aiurea, doar nu avea să își recunoască surprinderea.

– Hai cu mine, îi spuse el, la fel cum o îndemnase în acea vară, de mult. Jane îl urmase atunci ca o fetiță curajoasă, acum era, însă, o femeie cu multe lucruri de pierdut…

6. Nuntă cusută cu ață albă

nunta1Trecuseră 6 luni de când îl văzuse ultima oară pe Sebastian acolo, pe peron, și și mai multe de când ea se ridicase de la masa din restaurantul lor şi lăsase în urmă tot ceea ce ei doi însemnaseră vreodată. El rămăsese înăuntru, aparent impasibil, poate șocat – nu o mai văzuse niciodată așa: îi trântise ușa în nas.

Afară, în fața restaurantului, au urmat telefoanele către fete, acasă plânsul, frustrarea, nervii și, într-un final, extenuarea.

Avusese senzația atunci că lupta de secole pentru această relație și, în mod ciudat, era, în sfârșit, liberă. Ca o nație proaspăt scăpată de un regim totalitar – era liberă și fără busolă.

Azi, se găseau din nou față în față, invitaţi ai unei nunţi care devenise complet neimportantă atunci când privirile li s-au întâlnit, parcă la fel ca prima oară, de data asta în faţa unei biserici.

Ea, domnişoară de onoare. El, cavalerul dezonorat. Doi oameni îşi legau acum destinele în fața viitorului lor distrus de el pentru un motiv încă necunoscut.

– Arăţi senzaţional, a spus Sebastian.

Jane nu putea decât să îl observe, i se părea ireal. Sigur, știa de ceva vreme că el urma să fie acolo, mintea ei evitase și așteptase deopotrivă revederea.

Ochii lui verzi spuneau că îşi doreşte să o mai vadă, că nu vrea ca noaptea asta să se termine, că îi pare rău şi că ştie ce a pierdut. Privirea ei nu vorbea şi, chiar dacă ar fi putut să o facă, nu ar fi ştiut ce să spună.

Smoking-ul lui impecabil, rochia ei care flutura în bătaia vântului, brațele lui gata să îi ofere caldură. Toți prietenii lor privindu-i de parcă lucrurile nu se puteau termina decât cu bine, pentru că ei trebuiau să fie împreună acolo.

Apoi, buchetul și voalul, Jane rușinată la horă și el privind încântat de pe margine, spunând:

– Îi stă bine, nu-i așa?

Au petrecut următoarele săptămâni împreună, vorbind, visând: cum lui i-a fost dor şi îşi făcea drum prin faţa casei ei în speranţa că o va vedea. Cum ea îşi aducea aminte de el de fiecare dată când îi ieşea o parcare laterală. Cum lui i-a salvat viaţa o cască de schi pe care ea i-o făcuse cadou. Cum ea se mutase în casă nouă, convinsă că şi lui i-ar fi plăcut apartamentul. Cum lui îi pare rău că a plecat şi că a rănit-o. Cum ea ştie că ce au avut ei era special. Cum ei şi-ar dori să descopere împreună dacă mai pot construi ceva din cărămizile de amintiri. Poate acum erau pe drumul cel bun.

După 30 de prânzuri, 20 de plimbări în parc şi 15 cine, o întâlnire de spălat păcatele în fața fetelor din viața ei, Sebastian i-a oferit ceva ce îi oferise de atât de multe ori pe vremea când erau încă “ei”: 3 zile, un oraș necunoscut, împreună . Părea că nici ezitarea, nici frica nu le putea sta în cale.

2. Hello, lover!

Hello loverEra târziu, aproape dimineaţă. Era momentul să plece acasă. Jane stătea afară, în parcarea clubului, puţin nedumerită de modul în care se derulaseră ultimele ore din viaţa ei.

Deşi peste zi vara încă mai părea că vrea să rămână, răcoarea orelor de dimineaţă prevestea toamna. Era frig. Curând şi-a dat seama că era mai uşor să găsească un bărbat care să o învelească în sacoul lui decât un taxi care să o ducă acasă. Zis şi făcut.

Întreaga seară şi evenimentele ei păreau aproape ireale, cumva uitate în adolescenţă. Bărbaţi însuraţi care încă mai caută validarea în braţele unor domnişoare aproape la fel de tinere ca fiicele lor, câţiva aroganţi care au adormit adolescenţi şi s-au trezit vedete şi prea mulţi pasageri care încercau să iasă din decor. El reuşise să-i atragă atenția. Era un avocat de succes la o vârstă destul de fragedă, rupt parcă din paginile unei ediţii Men’s Vogue, dacă încă s-ar mai publica. Sinceritatea cu care părea că vine spre ea şi îi mărturisea cum nu-şi poate lua ochii de la ea de la începutul serii nu mai părea doar o replică ieftină de agăţat. Era adevărul.

Acum, încălzită de sacoul şi de braţele lui, într-o parcare, aşteptând un taxi care nu mai venea, lucrurile se prezentau într-o perspectivă complet diferită. Obsesiile ei parcă nu fuseseră niciodată atât de departe şi, cu toate astea, era mai neliniştită ca oricând.