65. EA: Femeia

eljp– Mulțumim, răspunseră ele bărbatului în costum ce le deschise ușa, în timp ce pășeau în sala ornată cu flori și lumânări din belșug. Cele trei femei știau că sunt privite, așa că o apăsare în plus pe pantoful cu toc care le punea în evidență gambele arcuite era aproape involuntară. Era o seară frumoasă iar Jane, Eva și Sofia veniseră să o susțină pe Alexandra la aniversarea de 7 ani a revistei căreia îi era acum redactor-șef  – ”EA”.

– Credeți că în seara asta se lasă cu dramă? întrebă Sofia împingând una din șuvițele ei culoarea lavandei după ureche.

– Ce, cum? scuze mă distrage de nu mai pot culoarea asta nouă din capul tău, arată ca o grădină de primăvară, zise Jane amuzată, da dramă sigur – stai că acum apare Andrei colegul de la marketing care tot umblă după Alex și vă garantez că Robert va fi în apropiere, mai adăugă ea chicotind.

– Aoleu ca babele la telenovele sunteți, spuse Eva râzând, haideți la bar să luăm de băut, eu doar miros și voi beți, concluzionă aceasta.

– Hai să-i dăm lui mami un suc de morcovi, până nu se bosumflă, zise amuzată Sofia, ne găsește Alexandra sigur.

Iar prezicerea ei nu se lăsă mult așteptată. Odată ajunse la bar, Jane o văzu pe Alexandra care se îndrepta cu frenezie către ea și fete, picioarele ei zvelte erau acoperite de o rochie lungă verde de mătase care se unduia la fiecare pas, Jane suspecta ca avea să descopere că spatele acesteia era gol. Cu siguranță Alexandra avea în plan să destabilizeze feng-shui-ul unui domn în mod special în seara aceea.

– Aici erați? V-am căutat peste tot! exclamă Alexandra.

– Eh serios, nu știai că ai niște prietene cam bețive? spuse Eva amuzată, bine eu nu, sunt doar hormonală.

Fetele începură să râdă.

– Cum vi se pare? e ok? vai ce m-am certat cu tipa de la flori și ăia cu prosecco-ul care voiau să îmi aducă altceva decât rose – gen nu contează domnișoară, cum să nu conteze, aoleu și fotografii de la panou tot dispar, le-am delegat Danei si Mariei să facă pungile dar ghici ce? Robert mi-a mai trântit 50 de invitatați pe ultima sută de metri…arghh și…..

Tirada Alexandrei a continuat pentru încă câteva secunde timp în care Jane și fetele se uitau la ea ca trei cucuvele luate prin susprindere – cu ochii mari și privirile nedumerite.

– Baby, trebuie să te liniștești, locul arată foarte bine, sunt convinsă că și fotograful își face treaba acum unde este defapt ”problema ta”? întrebă Sofia cu blândețe. Alexandra făcu un gest ușor cu capul spre mijlocul sălii, acolo Robert, cunoscut și sub numele de – ”bărbatul care i-a sucit mințile Alexandrei” – socializa cu lejeritate, înconjurat fiind de un număr considerabil de femei frumoase.

Parcă simțind că este privit acesta se întoarse către bar și își fixă privirea pătrunzătoare pe Alexandra, brusc Jane avea senzația că temperatura din aer tocmai urcase câteva grade. Alex fusese mereu cea mai intensă dintre ele dar de data asta își găsisie perechea.

– Aoleu parcă suntem în liceu, zise Eva exasperată, du-te la el și hai să rezolvăm o dată tensiunea asta au trecut două luni Alex, adăugă aceasta pe un ton dojenitor.

– Și ce vrei să fac, Eva? răspunse Alexandra încercând să își păstreze cumpătul și zâmbetul de cinci stele care se cerea într-o astfel de ocazie.

– Du-te la el, o încurajă Jane, cred că e destul de clar că nici el nu a trecut peste, mai spuse ea.

– Unul din voi trebuie să înceteze să se poarte ca la 18 ani, zise Sofia cu nonșalanță jucându-se cu cireașa confiată din cocktail-ul ei, presupunerea mea este că aceea vei fi tu, continuă ea.

Jane și Eva zâmbiră.

Alexandra le aruncă o privire bosumflată își îndreptă însă postura și o luă în direcția lui Robert. Restul scenei se derulă ca prin ecranul unui televizor sub ochii lui Jane, al Evei si al Sofiei. Colegul de la marketing care o plăcea pe Alexandra interceptându-i drumul, Robert observând această scenă și apropiandu-se de ei – colegul de la Marketing plecând cu coada între picioare – Alexandra gesticulând intens – Robert spunându-i ceva – Alexandra rămânând fără cuvinte.

– Ce credeți că i-a spus? întrebă Eva.

– ”Tu ești femeia visurilor mele când sunt cu tine tu îmi dai putere”, răspunse Sofia pe o voce muzicală.

Jane și Eva izbuniră în râs.

– Stați așa acum vine scena finală, le atenționă Jane. Și cu precizia unui ceas elvețian Robert se apropie de Alexandra, îi cuprinse fața între mâini și o sărută de parcă a doua zi îl aștepta pușcăria.

– Dap, aia era , să ciocnim, zise Sofia. Cele trei femei ridicară paharele. Buna dispoziție a grupului fu însă repede întreruptă de mâna unui bărbat pe umărul lui Jane. Aceasta se întoarse brusc aproape pierzand conținutul lichid a paharului.

– Bună Jane, zise străinul cu un zâmbet în colțul gurii. Jane nu avea cum să nu recunoască persoana – Mihai, sau primul, sau nemernicul, se uita acum la ea. Trecuseră peste 7 ani de când îl văzuse ultima oară din întâmplare într-o cafenea, ochii lui de un verde aproape transparent inspirau ca întotdeauna același lucru: o invitație. Sofia își arcui sprânceana, și ea îl știa pe Mihai, doar fuseseră colegi de liceu.

– Bună, nu mă așteptam să te văd aici, spuse Jane într-un final.

– Am venit cu un client, răspunse el nonșalant, tu?

– Prietena noastră este redactorul-șef, spuse Jane, în continuare mirată că dăduse nas în nas cu el.

– Și voi ați venit să o susțineți, nici nu mă așteptam la altceva, spuse Mihai, și Sofia felicitări pentru noul statut martial spuse el pe un ton jucăuș. Jane își aducea aminte cum Mihai nu părea să ia niciodată nimic în serios în afară de persoana lui. Sofia schiță un zâmbet strâmb – nu îl plăcuse pe Mihai vreodată, în opinia ei era un tip alunecos și extrem de egoist.

– Hai că v-am lăsat, poate ne vedem la o cafea, același număr nu? zise Mihai zâmbind.

Jane se uită la el mirată.

– Nu fi surprinsă doar nu credeai că l-am uitat? mai spuse Mihai și se întoarse cu spatele. Jane nu putea decât să îl privească cum se îndepărta – ceva la care el fusese mereu foarte bun. Timpul însă nu fusese așa de bun cu el cum s-ar fi așteptat Jane, emana în continuare o carismă incredibilă și era probabil mai în formă decît fusese în zilele lor trecute, dar fața îi devenise mai aspră, mai îmbătrânită.

– Nu credeam că o să-l mai văd pe acest personaj, spuse Sofia cu un oarecare dispreț, dar cine știe poate ești femeia vieții lui, mai adăugă ea.

Jane și Sofia izbucniră în râs.

– Îmi explică și mie ce se întâmplă? întrebă Eva contrariată.

– Da, da îți zic, stai să răspund, zise Jane, telefonul vibra cu insistență în geanta ei – era Richard.

–  Hello darling, se auzi vocea inconfundabilă a englezului în receptor.

– Hey, răspunse Jane încet. Ceva în tonul lui Richard o făcea adesea să se simtă îmbujorată ca o fată de liceu care se uită pe sub pleoape la băiatul pe care îl place.

– Mai ai loc și pentru mine la tine în apartament? o întrebă Richard.

– Da am….răspunse Jane ezitant.

– Perfect, ne vedem mâine de dimineață, scuză-mă trebuie să intru într-un conference call acum, adăugă el.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Sofia.

– Richard, vine mâine în țară, răspunse Jane.

– Păi și de ce ești așa mirată? întrebă la rândul ei Eva.

– Pentru că știam că nu poate să vină decât peste o lună, spuse Jane categoric.

– Eh, după ce l-a cunoscut pe Patrick de revelion eu zic că vine după ”femeia lui”, zise Sofia emfatic.

Eva izbucni în râs.

– Da, eu femeia…vieții, remarcă Jane cu un zâmbet neconvingător.

 

 

Advertisements

43. Final: trageți cortina!

28653Jane se uita la bărbatul din fața ei care îndesa în grabă câteva tricouri într-o geantă. Încordat și cu o înfățișare care putea speria copii, Patrick își strângea cele câteva lucruri pe care le lăsase în apartamentul ei pe parcursul relației lor.

Relație…. ce cuvânt straniu, carusel, casă bântuită sau circ ar fi fost cuvinte mai potrivite să descrie ce se petrecuse între ei de când reapăruse în viața ei, toamna trecută.

Iar acum pleca… a cui era vina? De data asta: a ei…

***

Cu câteva ore în urmă

Brațele lui Patrick îi înconjurau talia și respirația lui caldă îi gâdila ușor gâtul de fiecare dată când îi spunea ceva la ureche. Erau la un concert al unei formații pe care Nic le-o recomandase, într-un bar mic decorat în stilul erei prohibiției. Ca să nu facă notă discordantă, Jane și Patrick erau și ei îmbrăcați în temă.

– Arăți foarte bine, îi spuse el trecându-și mâna prin franjurile rochiei lui Jane.

– Mulțumesc, domnule Golescu, și dumneavoastră sunteți foarte chipeș, zise Jane întorcând capul spre el.

– ”Chipeș”, repetă Patrick amuzat, cuvântul ăsta chiar a ieșit de mult la pensie.

– Anii ’20, ce vrei, mă adaptez, răspunse Jane.

– Ești foarte adaptabilă, spuse el sărutând-o.

Momentul fu întrerupt de David, care își făcea loc printre ceilalți spectatori.

– Gata! Am ajuns, zise el trăgându-și sufletul.

– Doar tu? întrebă Patrick.

– Da, ar fi trebuit să vină și câțiva colegi de birou dar au renunțat în ultima clipă. Poate vine Sebastian, voi vă știți, nu? Mi-a și zis că v-ați întâlnit acum câteva săptămâni, spuse David foarte relaxat.

Jane îngheță, brațele lui Patrick se încordară în jurul ei și în secunda următoare se scuză și se duse spre ieșirea barului.

– Am zis ceva greșit? întrebă David mirat.

– Nu, doar că Sebastian și cu mine….am fost împreună, zise Jane pornind în căutarea lui Patrick. David nu avu timp să răspundă sau să își îndrepte privirea plină de reproș către ea.

***

Prezent

– Te rog nu pleca, îi spuse Jane pe un ton rugător. Vocea îi tremura deja și simțea că lacrimile nu sunt prea departe.

– De ce să nu plec, iubito? îi spuse el ironic. Ai nevoie de un fraier de serviciu în timp ce alergi după altul?

– Nu, Doamne, ți-am zis în mașină, am dat nas în nas din greșeală. Eva poate să confirme. Nu te mint, zise Jane, știi că urăsc să mint.

– Da știu, cu toate astea nici cu adevărul nu stai prea bine, spuse el acru.

Jane lăsă capul în jos. Patrick avea dreptate. Ironia era că ea îl blamase pe Sebastian pentru tot ce îi ascunsese. Acum însă nu era sigură că ea era cu mult mai bună.

– Îmi pare atât de rău, îi spuse Jane cu lacrimi în ochi.

Patrick se uită la ea, ura să o vadă plângând. Poate era prea sentimental, sau poate în ochii lui ea era încă fetița din școală plângând cu sughițuri pentru că fusese dată afară de la cor de față cu toată clasa pentru că avea o voce proastă. Patrick închise ochii și înghiți în sec încercând să se calmeze.

– Jane, nu putem continua așa. Tu nu ai terminat cu el. În mintea ta el e încă acolo. De ce căcat, nu știu. Ce știu este că nu vreau să fiu varianta de rezervă. Eu nu sunt un tip de rezervă pentru nimeni, iar tu pentru mine ești prima opțiune, zise Patrick pe un ton sigur.

– Nu ești de rezervă, răspunse Jane, nu sunt pregătită să renunț la noi…adăugă ea.

– Eu însă da, spuse Patrick încet, ai încă lucruri de clarificat, iar eu m-am săturat să mă alerge constant trecutul tău. Nu vreau să plătesc eu pentru păcatele lui sau regretele tale. Cine știe poate și pe noi doi ne-a cam alergat trecutul nostru.

– Ai dreptate, și tu ai totuși un trecut pe care încă îl porți cu tine, îi zise Jane referindu-se la logodna eșuată a lui Patrick.

– Cu atât mai mult atunci, trebuie să încheiăm, zise el pe un ton rece.

– Poate nu crezi dar chiar te iubesc, spuse Jane utându-se în gol. Nu știa de ce spunea asta, era sigură că nu avea să schimbe cu nimic lucrurile. Gândul însă că Patrick ar putea crede că era o jucărie pentru ea îi tăia respirația.

– Știu, și eu mă simt la fel. Aparent nu este de ajuns….spuse Patrick cu un nod în gât.

Jane nu știa când ajunseseră amândoi în hol. Patrick se uită încă o dată la ea cu ochii aceia pătrunzători și de acum triști. De data asta ușa nu se trânti ci se închise ușor. Jane era imobilizată în fața ei, inima îi bătea și simțea cum extremitățile i se răciseră complet. Spectacolul se încheiase, iar rolul ei de personaj negativ fusese convingător.

– Acum chiar a plecat…. spuse ea în telefon.

41. Să aranjăm mătura

725Trecuseră doar două zile de când Patrick plecase val-vârtej din apartamentul lui Jane și de când Sebastian îi scrisese. Cel din urmă nu primise răspuns, după cum hotărâse Jane împreună cu fetele, pe când Patrick era pe cale să primească unul. Sofia îi spusese foarte ferm: ”Nu e perfect, dar are sânge în el, așa că mai dă-i o șansă”.

Trecându-și mâinile cu emoție peste rochia ei roșie pentru a o netezi, Jane stătea în fața barului lui Patrick. Nu îndrăznea parcă să intre, aștepta ca o întâmplare străină de ea să o tragă în interior. În realitate, habar n-avea ce urma să îi spună acestui bărbat. Că îl iubea? Că voia ceva pe bune și de lungă durată? Oare așa era? Mai avea încă nevoie să își plângă de milă despre cele întâmplate cu Sebastian? Erau brațele lui Patrick locul unde putea face asta? Cu siguranță așa ceva nu era prea cinstit din partea ei.

Dându-și seama că nu avea cum să rezolve nimic pe trotuarul prost asfaltat în care i se afundau ușor tocurile, Jane împinse ușa localului.

Înăuntru nu era foarte multă lume, seara de abia începea. Nic era la bar și își prezenta abilitățile de barman unui grup de străini deja trotilați. Patrick însă nu era de văzut. Nic o observă pe Jane și zâmbind îi făcu semn să vină către bar.

– Bună seara domnișoară, îi spuse el îmbrățișând-o peste tejghea, imediat termin cu transfrontalierii ăștia și ai toată atenția mea. Zis și făcut, în câteva clipe Nic era din nou în fața ei și începu să îi prepare un cocktail.

– Știu, v-ați certat, big-boss tună și fulgeră de câteva zile, a făcut inventarul de 3 ori până acum, îi spuse Nic zâmbind.

– Nu credeam că l-a afectat în vreun fel… zise Jane vizibil mirată.

– Serios? Cred că acum faci ce faceți voi femeile – ”Nu credeam că îi pasă dar în secret vreau să nu mai iasă din casă fără mine”, spuse Nic pe o voce feminină, dând din gene.

Jane râse și îi spuse

– Ești nesuferit, Eva n-ar fi fericită să te audă cum faci mișto de o gagică.

– Hai mă, glumesc doar, cât despre Eva poate oricând să mă disciplineze contabil, zise Nic cu un zâmbet ștrengar.

– Cred, spuse Jane, ai totuși idee unde e Patrick?

– În spate, la aprovizionare, acum tre să apară, îi răspunse Nic.

În minutele următoare Patrick își făcu apariția , cu părul dat pe spate, o cămașa descheiată neglijent, cu mânecile suflecate și acei blugi care erau făcuți ca pentru el – Jane nu putea decât să ofteze în gând. Oficial era o femeie superficială, orbită de aspectul fizic al unui bărbat – dar sincer, ce era rău în asta? “Totul”, își zise ea – îl iubești că te atrage sau pentru tot?

În timp ce Jane găzduia această dezbatere ”filosofică” în capul ei, Patrick veni către ea și din spatele barului  o întrebă pe un ton rece:

– Bună, te-a servit Nic cu ceva?

– Da mulțumesc, dar nu de aceea sunt aici, am putea să vorbim? zise Jane.

– Despre? întrebă el fără să clipească.

– Noi și ce s-a întâmplat, îi spuse Jane nesigură.

– Mă mir că ești aici și că nu te-ai așteptat să vin eu iar după tine, răspunse el dur.

– Hai că nu e chiar așa… îi zise Jane.

– Da mă rog, nu chiar așa, dar cam pe acolo. În fine, nu am chef să mă cert iar acest ”noi” va trebui să aștepte, e seară de muncă. Dacă vrei să rămâi până mă mai eliberez ca să putem vorbi la mine în birou ești bine venită, îi spuse Patrick.

Știa că era arogant, poate chiar nesimțit cu ea dar nu îi păsa. Patrick era încă furios pe ea și pe faptul că Jane fusese prezentă în mintea lui constant în ultimele zile.

Jane dădu din cap. Știa că nu era bine să aștepte, dar ceva în ea îi spunea că era timpul să lase de la ea. După două ore care i se părură o eternitate, Patrick se strecură lângă ea și luându-i ușor mâna o trase către o ușă din dreapta barului.

– Unde mergem? întrebă ea.

– La mine în birou, răspunse acesta.

Camera era relativ mică și plină de cutii cu băuturi și hârtii. Undeva într-un colț era un birou și două fotolii surpinzător de mici și ele. Patrick îi făcu un gest către ele iar Jane se așeză fără un cuvânt.

– Te ascult, se auzi vocea lui autoritară.

– Să știi că nu apreciez tonul ăsta superior, îi zise Jane scurt.

– Ai venit să vorbim, te ascult, dacă nu îți place felul în care o fac asta este, spuse Patrick zeflemitor.

Jane era deja iritată.

– În fine. Nu sunt ok cu felul în care s-a terminat discuția dintre noi de data trecută. Înțeleg de ce nu erai entuziasmat să mă văd cu ai tăi dar nu poți să o dai când caldă, când rece. Ori încercăm să fim împreună pe bune ori nu. Nu poți să te retragi de fiecare dată când mă apropii de spațiul tău. Știu că nici eu nu am fost consecventă în totalitate și cred că și intuiești de ce. Nu știu sigur dacă sunt pregătită să dau din nou atât de mult, dar știu sigur că nu vreau să am ceva complet fără perspective. Știu, asta vă face pe voi bărbații să fugiți ca dracul e tămâie, dar, sincer, nu am de gând să mă scuz pentru că vreau tot chiar dacă sunt capricioasă adesea. Am tăcut în trecut pe tema asta, de data asta însă, îmi pare rău, o să suferi tu consecințele. Poate e doar chimie între noi sau doar o nostalagie nerezolvată… nu știu. Oricum ar fi, nu vreau încă să renunț la tine, dar nici nu vreau să mi-o mai iau… mărturisi Jane.

Era surprinsă de propia ei confesiune care cumva o liniștise.

Patrick se uita la ea cu ochii lui verzi, pătrunzători și după câteva clipe spuse:

– Nici eu nu vreau să renunț, poate pentru că nu mi se pare prea masculin- zâmbi el, sau poate pentru că tu chiar mi-ai intrat pe sub piele și nu vreau să regret că n-am fost eu bărbatul acela care nu ți-a oferit chestii. Trăiesc însă de multă vreme cu mine și e nevoie de răbdare, pe care, din câte văd, a consumat-o papagalul ăla înaintea mea… și, da, înțeleg ce te sperie. Din păcate, eu nu pot acum decât să îți dau fiecare moment în parte, pe tot și cu totul… atât. Îl mai iubești? întrebă el dintr-o dată.

– Nu…dar urăsc că s-a distrus ce era, spuse Jane lăsând ochii în pământ.

– Iar eu unde intru în ecuația asta? o întrebă Patrick ridicându-i bărbia în sus cu tandrețe

– Aici, cu mine, spuse ea cu glasul tremurând. Detesta această vulnerabilitate dar nu se putea abține.

Patrick o sărută, încet și mai apoi din ce în ce mai aprins până mâinile ei erau pierdute în părul și de-a lungul spatelui lui, iar Patrick găsise accesul sub rochia ei. Dintr-o dată, o ridică și o așeză pe biroul pe care îl golise de hârtii cu o mișcare fermă a brațului. Zgomotul trecuse însă neobservat de Jane. Poate era doar atracția de ei, sau trecutul sau rănile ei, pentru moment însă cu picioarele înlănțuite în jurul taliei lui și mâinile lui flămânde pe trupul ei, erau doar ei doi…

***

Ceva timp mai târziu, Jane își aranja rochia.

– Îți stă bine în roșu, spuse Patrick cu un zâmbet ștrengar.

– Mulțumesc, zise Jane, auzi dar tu de ce ai aceste mături la tine în birou?

– Păi biroul ăsta a fost o debara înainte, răspunse Patrick.

– OMFG, tocmai am făcut sex într-o debara! exclamă Jane

– Practic da, hai recunoaște n-a fost așa incomod, zise Patrick zâmbind larg.

– Superb, mă simt ca un mop, zise Jane sarcastic.

– Un mop foarte sexy, însă, spuse Patrick sărutând-o pe gât.

Jane îl ciupi de fund și îi spuse râzând:

– Hai, ieși afară până nu începem iar să ne certăm. Patrick zâmbi și luând-o de mână descinseră amândoi în bar.

– Ce faci big boss ai făcut în sfârșit ordine în birou ăla ? răsună vocea lui Nic.

 

36. Fețe cunoscute și surprize plăcute

FotorCreated 567Trecuseră două săptămâni de când Patrick își făcuse din nou drum în viața ei iar lucrurile păreau să reintre în normal – normalul dinainte de reapariția lui Sebastian. Acesta din urmă nu își mai făcuse simțită prezența.

În sufragerie, în fața televizorului, Jane își călca atent rochia. În seara aceasta, barul lui Patrick avea să găzduiască un concert de blues al cărui solist era nimeni altul decât Nic. Eva era, evident, entuziasmată și îi prezentase online lui Jane jumătate de garderobă  pentru a găsi ținuta potrivită.

– Gata, s-a încheiat consilierea vestimentară cu Eva? spuse Patrick în timp ce își făcea apariția în sufragerie.

– Da, răspunse Jane ridicându-și privirea către el.

Patrick trona în mijlocul camerei ei, decorată feminin, cu o masculinitate complet nestingherită. Un prosop alb îi înconjura talia, venele brațelor îi ieșeau în relief iar câteva picături de apă i se scurgeau pe abdomenul aproape perfect modelat. Deși nu era prima oară când Jane îl vedea ”sumar îmbrăcat”, parcă de abia acum îl zărea în toată splendoarea lui de copertă Men’s Health.

– Iubito, dacă te mai uiți mult așa la mine rochia aia o să ia foc, zise Patrick zâmbind mulțumit în timp ce se apropia de ea pentru a-i lua fierul din mână.

Jane își dădu dintr-o dată seama că avea buzele ușor între deschise și obrajii probabil îmbujorați.

– Hai lasă-mă pe mine, du-te să te machiezi, adăugă el pe un ton blând. Jane nu se împotrivi.

– Te cam distrezi pe seama mea nu? îi zise ea râzând.

– Doar un pic. Îmi place să te văd așa neliniștită, spuse Patrick ridicând o sprânceană sugestiv.

– Vezi să nu mă neliniștesc de tot, privind un bărbat la bustul gol în timp ce îmi calc rochia, zise Jane jucăuș.

– Să dau și din fund? întrebă Patrick amuzat.

– Nu e nevoie, fii atent la dunga aia însă, zise Jane apucându-l ușor de posterior.

– Hai, fugi la machiat, nu mai hărțui bărbații la locul de muncă, spuse Patrick cu un zâmbet larg pe față.

 

O oră mai târziu, Patrick și Jane se țineau de mână în barul lui în timp ce așteptau ca Nic să apară pe scenă cu trupa. Sofia era într-o dezbatere aprinsă cu viitorul ei soț, Ștefan, despre natura artistică a pozelor de nuntă, în timp ce Alexandra schimba mesaje cu Robert, care nu putuse să ajungă – sau cel puțin asta era varianta oficială.

Eva, însă, era probabil cea mai prezentă dintre toți. Se mutase cel mai aproape de scenă iar ochi ei mari, albaștri, erau lipiți de aceasta. Perioada ei de visare fu însă întreruptă de o altă femeie mică de statură cu părul negru care se așeză și mai aproape de scenă.

– O, Sandra e aici, îi spuse Patrick lui Jane.

– Cine e Sandra? întrebă Jane.

– O tipă care tot umblă după Nic, studentă la teatru, cred că are 21.

– Ok, trebuie să mă duc să o avertizez pe Eva că are concurență, zise Jane pe un ton protector.

– Nu cred că o putem numi concurență, lui Nic  îi cam place de Eva.

– Au fost împreună? … Nic și cu Sandra?

– Nu, nu cred, răspunse Patrick. Jane tocmai se pregătea să meargă către prietena ei pentru a-i semnala ”rivala” când Nic se urcă pe scenă. Patrick o trase înapoi înspre el și o cuprinse în brațe.

– Lasă că îi zici după, îi murmură el la ureche.

Primele acorduri începură să răsune în bar, iar în curând publicul era captivat de energia și intensitatea solistului. Cu ochii închiși, cu o șuvită roșcată ușor cârlionțată căzându-i pe ochi – Nic era cu siguranță o prezență. Nici măcar picăturile de transpirație care îi străluceau pe frunte nu îți puteau distrage atenția de la vocea lui guturală care se scurgea voluptos și felul în care strunea chitara. Jane înțelegea de ce Eva era pregătită să lase registrul contabil acasă și să plece cu cortul la mare – aparent acesta era unul din lucrurile preferate ale lui Nic.

– E clar, am pierdut-o, zise Alexandra venind lângă Jane. Cele două femei zâmbiră.

Prima repriză se terminase când Eva își făcu drum către Jane și restul.

– Cred că e cazul să mă retrag, a intrat actrița, le spuse Eva atrăgându-le atenția către scenă în fața căreia Nic și Sandra se conversau.

– Mamă, dar te-ai informat repede, spuse Jane mirată.

– M-am informat și mă retrag. N-am energia unei tipe de 21 ani.

– Cum să te lași așa, dacă este jumătatea ta? spuse Alexandra serios. Cele trei femei izbucniră în râs.

– Eh lasă că mai sunt și alte jumătăți, zise Sofia amuzată, dar serios acum, unde îți este spiritul de cougar?

– Acasă și e obosit, răspunse Eva un pic bosumflată.

– Eu zic să-l trezești, ”Bon Jovi” vine spre tine, spuse Patrick care se alăturase și el fetelor.

In câteva secunde Nic era lângă ei.

– Hei, pleci? întrebă Nic.

– Păi…. ezită Eva.

– Eu zic să rămâi, îi spuse acesta pe un ton expectativ.

– Am văzut că ești ocupat, îi zise Eva.

– Cu Sandra? Nu sunt, dar aș vrea să îmi ocupi tu timpul, zise Nic pe un ton ștrengar.

Fără să mai aștepte un răspuns de la Eva sau să se lase intimidat de fețele care îl priveau, Nic o sărută. Și uite așa Eva rămăsese complet fără cuvinte.

Zece minute mai târziu, Eva era în fața scenei sorbindu-l din priviri pe Nic care începuse a doua repriză de cântat. Sofia, Ștefan și Alexandra erau absorbiți de muzică, în timp ce Patrick se furișa prin spatele lui Jane.

– Gata, domnul patron, ți-a făcut treaba? îl întrebă Jane.

– Da, mai am un singur lucru de făcut, răspunse accesta, cuprinzându-i talia.

– Ce anume? zise Jane.

– Să te întreb dacă vrei să vii cu mine la Paris în două săptămâni….

 

35. O revelație în intersecție

FotorCreated7532Ziua se scursese încet la birou, întocmai ca picăturile de ploaie ce șiroiau acum pe parbrizul mașinii lui Jane. Foarte multe gânduri roiau în capul ei – tot ce rămăsese neterminat la muncă, proiectul de recrutare a unei noi divizii de acum câteva luni care era în aer și, desigur, cei doi ei: Patrick și Sebastian.

Înaintând prin traficul din oraș, Jane își dădea seama ca era o femeie de aproape 30 de ani cu la fel de multe întrebări și îndoieli ca la 20 de ani. Partea proastă: apetitul ei pentru incertitudine însă, se diminuase considerabil în ultimii 10 ani. Un pic de liniște și poate un nou început nu sunau așa rău….

Un sunet asuriztor, urmat de mișcarea mașinii în direcția vehiclelor din dreapta ei, îi întrerupse gândurile în mod violent. Jane nu avu decât timp să se aplece pe scaunul din drepta, orice tentativă de a manevra volanul era inutilă din cauza forței cu care ceva îi împingea mașina din direcția opusă. Speriată, cu lacrimile deja scurgându-i-se pe obraji, Jane se gândea când le spusese alor ei ultima oară că îi iubește.

Preț de câteva secunde care îi părură o eternitate, Jane se văzu complet fără ieșire. Brusc, însă acel ceva care intrase în coliziune cu mașina ei, se opri. Jane auzi dintr-o dată o avalanșă de înjurături venind de afară urmate de un cap de bărbat la geamul ei, de acum complet spart.

– Ce faci proasto?!

Era singrul lucru pe care Jane îl înregistră când reuși să iasă din mașină. În 5 minute, poliția ajunsese la fața locului, iar ea habar n-avea când și cum se întâmplase asta. Fără să își dea prea bine seama ce face, degetele ei tastau deja numărul lui Patrick.

– Da, spune, se auzi pe un ton aspru vocea lui Patrick.

– Am făcut accident, îi spuse Jane izbucnind în lacrimi.

– Ești bine? Ai ieșit din mașină? întrebă el.

– Da, îi răspunse Jane.

– Unde ești? Ai chemat poliţia?

Jane îi dădu toate detalile atât de bine cât putu.

– Vin acolo! se mai auzi și Patrick închise telefonul.

Douăzeci de minute mai târziu, Jane era încă destul de inertă, însă nu suficient încât să nu protesteze la relatarea inexactă a posesorului de camion care intrase în ea. Patrick, în schimb, era stăpân pe situație și după încă alte 45 de minute, șoferul de camion se făcu vinovat, iar reparațile mașinii lui Jane aveau să fie făcute pe cheltuiala lui. Până atunci însă, Jane nu avea decât să se urce în mașina lui Patrick și să se lase condusă acasă.

Pe drum, Jane hotărî că era cazul să iasă din starea de domniță la ananghie și să îi spună ceva.

– Îți mulțumesc că ai venit să mă ajuți, nu cred că aș fi avut starea să îl chem pe tata. Mulțumesc încă o dată, sper că nu te-am pus în altă dificultate cu polițistul, spuse ea.

Patrick zâmbi știa exact unde bătea Jane.

– Nu, Jane, n-aș merge atât de departe. Chestia de atunci cu banii a fost o chestie singulară, sincer nici nu știu de ce am făcut-o, de obicei mă lăsau să plec pe vorbă bună. Nu te mai gândi acum la asta, lasă-mă să te duc acasă, îi spuse el strângându-i ușor mâna. Un gest atât de cald, Jane nu era sigură că îl merita, iar Patrick nu se putea abține.

Ajunși în apartamentul ei, Patrick nu așteptă să fie poftit, o urmă pe canapea, unde Jane se prăvăli punându-și capul între mâini.

– Vino încoace, o îndemnă el.

Fără proteste, Jane se lăsă cuprinsă de brațul lui Patrick și își lăsă capul pe umărul lui. Familiaritatea care își făcea mereu loc între ei, indiferent de timp și spațiu, era năucitoare. Pentru prima oară, Jane se simțea ”omul rău” care cere și refuză să dea ceva înapoi. Au stat așa, lipiți unul de celălalt, o bună bucată de vreme, până când telefonul lui Jane începu să sune.

– Ce faci? răsună vocea jovială a Alexandrei.

– Uite nu prea bine, tocmai am avut un accident cu mașina.

– Aoleu unde ești? Vin, unde vin? zise Alexandra alertă.

– Nu e nevoie, am chemat poliția… a venit Patrick după mine, îi zise Jane simțind bulversarea din tonul Alexandrei.

Cu toate acestea prietena ei nu îi puse prea multe întrebări. Ştia că trebuia să o lase pe Jane să se recalibreze în felul ei.

– Fetele? întrebă Patrick zâmbind.

– Da, Alexandra, răspunse Jane închizând telefonul.

– Țin foarte mult la tine, îi spuse el pe un ton blând.

– Da așa e, zise Jane zâmbind pentru prima oară în acea zi.

Jane își netezi rochia de acum extrem de șifonată și se așeză din nou lângă Patrick.

– Cred că îți datorez o explicație, un răspuns, ceva, mai ales acum. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat la ziua lui David și că nu ți-am zis de legătura dintre el și Sebastian. Adevărul este că am sperat că dacă o ignor suficient de mult o să dispară. Stupid, știu, zise Jane uitându-se la figura mirată a lui Patrick. Îmi dau seama că m-am transformat eu în omul acela, care de obicei nu îmi place, cel care îți trage covorul de sub picioare. Nu vreau să fiu așa, mai ales față de tine, adăugă ea.

–  De ce m-ai sunat pe mine azi? întrebă el foarte calm.

– Nu știu să îți spun exact, poate pentru că știam că mă pot baza pe tine sau poate pentru că, fie că îmi place sau nu, caut genul tău de protecție și sinceritate frustă. M-am săturat să mi se vândă iluzii, cumva cred că tu n-ai face asta, și totuși tocmai eu am ales să îți ascund ceva. Nu îl vreau pe Sebastian înapoi dar nici nu pot să pretind că mai sunt la fel ca înainte, înainte de el. Am crezut mereu că tipele care zic asta exagerează și iată-mă umblând în pantofii lor incomozi… spuse Jane suspinând.

Patrick zâmbi, Jane și pantofii ei.

– Nici eu nu mai sunt la fel, Jane, după ce femeia de care ți-am povestit m-a lăsat cu ochii în soare la altar. Poate că de aceea nu pot să îți mai dau exact ce ai avea tu nevoie acum. Amândoi avem iaurtul nostru și suflăm în el. Dar nici nu vreau să stau departe de tine, tu asta vrei? întrebă Patrick cu așteptare în voce.

– Nu, nu vreau asta, răspunse Jane surprizăor de sigură.

Poate era accidentul, poate erau vorbele lui pline de o înțelepciune neașteptată sau poate era ea, în sfârșit, gata să ia de la cineva ceva.

Patrick micșoră distanța dintre ei doi și o sărută – ușor, aproape imperceptibil.

– Rămâi aici astă seară, îi spuse ea încet. Patrick dădu din cap și fără nici un cuvânt o urmă în dormitor.

Pentru o seară, întinși pe pat, unul în brațele celuilalt, Jane putea fi o fată care căuta ceva iar Patrick un bărbat care știa ce vrea.

29. Flori, fete și bărbați

FotorCreated46523Jane se uita la buchetul de iriși și narcise galbene, care îi trona pe birou – un cadou de la Patrick. Florile fuseseră livrate cu o zi înainte, însoțite de un măr, cu mesajul: ”Permite-mi să-ți ispitesc amintirile și orice altceva vrei tu. Îmi pare rău ca nu ne putem vedea azi. Să ai o zi fumoasă, femeie!”.

Mesajul o făcuse să zâmbească pentru prima oară de la întâlnirea cu David, colegul lui Sebastian.

Acum, însă, după încă o noapte nedormită, de data asta din cauza gândului că o reîntâlnire cu Sebastian era iminentă – florile de pe biroul ei erau doar flori.

– N-ai apucat încă să vorbești cu el despre Sebastian? o întrebă Eva, întrerupându-i șirul de gânduri.

– Nu, astăzi ne vedem. Nici nu știu dacă vreau să fac asta, răspunse Jane.

– Ai zis că te mai gândești. Să înțeleg că te-ai hotărât să taci? Foarte neobișnuit pentru tine, îi spuse Eva pe un ton înțelegător.

Ce e drept, cu o seară înainte, când făcuse turul telefoanelor ca să vorbească cu fiecare dintre fete, Jane nu se arătase încă hotărâtă să facă nimic. Acum, însă, perspectiva de a deschide cutia Pandorei, sau mai bine zis cutia lui Sebastian, cu Patrick, nu i se părea deloc tentantă.

– Da, știu, poate e timpul să ascund și eu ceva. Pe Sebastian chestia asta l-a servit bine, nu? zise Jane cu resentiment în voce.

– Poate, dar tu nu ești el. Iar el e un cretin, spuse Eva cu convingere.

Jane zâmbi, dintre toate fetele Eva fusese cea mai puțin înțelegătoare cu Sebastian. După despărțire, Eva îi recunoscuse lui Jane că mereu avusese un sentiment ciudat față de Sebastian, nu spusese nimic despre asta pentru că ”la urma urmei nu sunt ghicitoare sau cititoare de aură – mie îmi plac datele palpabile”.

– Și cu Nic care e treaba? întrebă Jane, vrând să deturneze atenția de la ea.

– Nimic momentan, am vorbit de câteva ori,  e altceva și asta îmi place. Observ că vrei să schimbăm subiectul, orice se întâmplă suntem aici la datorie, spuse Eva cu o voce încurajatoare.

***

După program, înapoi acasă, Jane îl aștepta pe Patrick. Soneria răsună în casă, Jane deschise ușa, iar Patrick își lipi instant buzele de ale ei. Un gest care altă dată i-ar fi trimis senzații delicioase până în vârful degetelor. Acum, însă, Jane se simțea sufocată de apropierea acestui bărbat care se voia a fi al ei. Era sătulă să vorbească despre Sebastian cu oricine, cu atât mai mult cu Patrick. Își dorise un început nou, care, însă, părea să fugă de ea ca dracul de tămâie. Și totuși, se simțea groaznic să ascundă lucruri. Aparent rămăsese cu o lecție învățată din povestea cu Sebastian – minciuna.

– Ce se întâmplă? întrebă Patrick pe un ton blând ridicându-i bărbia spre el, astfel încât Jane să îl poată privi în ochi. Patrick știa că ceva era în neregulă cu ea de câteva zile. Nu întrebase până acum așteptând-o pe ea să îi spună.

– Nimic, spuse Jane trăgându-se din brațele lui.

– Iubito, nu-mi insulta inteligența. Cunosc textul ăsta cu ”nimic”. În traducere liberă, la voi, femeile, înseamnă totul. Așa că vreau să știu tot ce e de știut legat de starea ta, spuse Patrick ferm. Știa că lui Jane nu îi plăcea să fie presată, dar ceva îi spunea că de data asta trebuia să insiste.

– Așa cum îmi spui și tu lucruri doar când îți convine? zise Jane răspicat.

– Iar ne întoarcem la faza cu plantatul copacilor? Gata, s-a întâmplat. Hai să trecem peste, decât dacă îți face plăcere să ții o evidență a așa-ziselor  mele greșeli. Ai și microfoane în casă, lucrezi la Servicii? spuse Patrick foarte calm.

– Wow, suferim un pic de mania persecuției, zise Jane. Sângele i se urcase deja în obraji și avea senzația că ori urma să îl pleznească pe Patrick sau avea să înceapă să plângă de nervi. Discuția luase o întorsătură urâtă și puțin absurdă.

Patrick își încleștă un pic maxilarele încercând să se liniștească. Așa nervoasă cum era, Jane nu putea nega cât de atrăgătoare erau trăsăturile feței lui. Bărbia bine arcuită, ochii pătrunzători și semnele unei bărbi de a doua zi, făceau din el un  exemplar foarte masculin. Ce contrast incredibil între înfățișarea lui Patrick și chipul aparent blând a lui Sebastian. Jane închise ochii plină de frustrare, era acum convinsă ca mintea ei funcționa constant pe două coloane comparative între cei doi bărbați din viața ei.

– Nu, nu sufăr de nimic, stau bine și cu colesterolul. Vreau doar să vorbești cu mine și să îmi spui ce ai pățit. Și asta face parte din chestia asta dintre noi, zise Patrick pe un ton mai liniștit.

– Mă bucur că acum ești dispus să împarți și alte lucuri cu mine în afară de pat. Corecție: eu să împart lucruri cu tine în ”chestia asta”, spuse Jane furioasă.

– Sunt gata să îți zic orice vrei să știi. Când ești pregătită să vorbești și să asculți, știi unde mă găsești, rosti Patrick cu răceală.

Într-un moment se auzi ușa de la intrare trântindu-se. Patrick nu mai era, iar Jane putea să se bucure de compania lacrimilor ei.

23. Dați drumul la apa caldă

finalJane se uita acum la ecranul telefonului care afișa numele lui Patrick – nu știa dacă voia să îi răspundă. Seara i se derula în reluare în minte:

Îl lăsase pe avocat la bar, îndrugând o scuză oarecare, apoi își luase rămas bun de la fete și Teodor. În taxi în drum spre casă se hotărâse să îi trimită lui Patrick un mesaj ca răspuns la apelul care îi întrerupsese sărutul cu dl. avocat: ”Sunt în oraș, vorbim când ajung acasă”. Momentul ei de rebeliune se încheiase și, ca un duș rece, era acum mai trează ca niciodată. Nu putea spune că se simțea vinovată, până la urmă nici ea nici Patrick nu își promiseseră nimic în ultimele săptămâni în care se văzuseră. Se simțea însă inconfortabil și niciun fel de validare cu Avocatul nu ar fi avut cum să schimbe asta.

”La dracu! ” își spuse ridicând telefonul din fața ei – știa că era deja prinsă în joc.

– Alo, da, te ascult, spuse Jane pe un ton abrupt.

– Mă bucur că ai ajuns cu bine acasă, spuse Patrick pe un ton iritat.

– Ești mai nou paznic de noapte și vrei să știi dacă obiectivul este asigurat sau există un scop la această conversație? zise Jane cu cinism, ceva în tonul lui Patrick o călca pe nervi și același ceva îi spunea să dezamorseze în braţele lui bomba pe care o căra după ea de un an de zile, încă de la despărţirea de Sebastian.

– Nu apreciez că faci pe deșteapta cu mine, ne știm mai bine de atât, îi spuse el răspicat.

– Oare? Ce crezi că dacă am împărțit o bancă acum o mie cinci sute de ani și ne-am ținut de mână în prima zi de școală asta înseamnă ceva? spuse ea tranșant.

– Nu păreai să fii de aceeași părere când te plimbai desculță la mine în casă, zise Patrick cu satisfacție în ton, Jane îi punea deja la încercare răbdarea.

– Nici tu nu dădeai semne că dispari ca măgarul în ceață atunci când îți convine, zise Jane apăsat.

– Mi se pare că te crizezi prea mult pentru o chestie complet inofensivă. Aveam un plan stabilit de dinainte, pe care am uitat să ți-l împărtășesc. Atâta tot. Cât despre prietenele tale nu cred că mor ele fără mine, știm amândoi că este doar un test. Să demonstrez eu că sunt suficent de bun pentru tine. Credeam că ești o femeie independentă și nu ai nevoie să îți aprobe alții alegerile. Oricum, toată scena asta n-are legătură cu mine, are probabil legătură cu altul, și aia, draga mea, nu este problema mea! spuse Patrick furios.

Această declarație era ultima picătură pentru Jane. Până la urmă Patrick nu era singurul specimen masculin de pe planetă. Iar prietenii ei erau o zonă cu acces interzis pentru străini – Patrick devenea rapid unul dintre aceștia. Respirând adânc, Jane hotărî să se liniștească, nu avea de gând să îi ofere acestui bărbat satisfacția unui impact.

La capătul celălalt al firului, Patrick își ținea respirația așteptând răspunsul lui Jane. Contrar spuselor ei, o cunoștea suficient de bine ca să știe că o împinsese suficient de departe. Fetița de altă dată i-ar fi închis ușa în nas, iar femeia de acum, suspecta el, avea să i-o trântească direct în față.

– Știi ce, Patrick? Este irelevant despre ce este vorba. Până la urmă, dacă nu vrei să fii aici nici nu e nevoie, fără supărare. Nu am răbdarea și nici înclinația să îți suport talentele de ”bărbatul vieții”. O seară bună! Şi cu asta, Jane îi închise telefonul.

***

Jane își căuta asiduu cheile casei în geanta enormă. Trecuse o săptămână de la conversația ei cu Patrick, o săptămână în care tunase și fulgerase în interiorul ei, nici măcar eforturile fetelor de a o îmbuna nu avuseseră succes. În fața ușii, Jane tresări la vederea bărbatului care o privea cu un zâmbet în colțul gurii.

– Ce cauți aici? întrebă Jane pe un ton sever.

Patrick îi răspunse, apropiindu-se în mod periculos de ea.

– Am venit după tine, nu asta voiai?

Fața lui era acum la câțiva milimetri de a ei. Jane îi putea simți parfumul, enervant de masculin, iar furia pe care o strânsese în ea încă dinainte de Patrick, se pregătea să iasă la surprafață.

Următoarele evenimente se derulară aproape ca prin vis: mâinile lui în părul ei, buzele lor într-o bătalie acerbă, tricoul lui pe jos pe undeva, alte piese de lenjerie aruncate prin casă, o șosetă răzleață, o mușcătură pe umărul ei, unghile lui Jane pe spatele acela – despre care se temea să spună cât de incredibil este – priviriea lui devoratoare și trupul ei complet răvășit de atingerea lui.

Fără răsuflare, prinși unul în brațele celuilalt, amândoi studiau tavanul – nu știau cum și când ajunseseră în pat. Patrick zâmbea cu satisfacție. Jane avea senzația că tocmai făcuse parte dintr-un scenariu neverosimil al unei comedii romantice sau al unui roman de duzină. Efectul era încântător, mai puțin însă sentimentul de vinovăție care i se strecura ușor în suflet.

– Acum cred că este momentul să facem cunoștință cu dușul, spuse Patrick brusc. Pe fața lui se afișase un surâs plin de subînțeles.

Jane zâmbi, era în mod oficial în filmul ei romantic prost, iar camerele aveau să ruleze atât cât era nevoie. Vinovăția și restul lucrurilor nespuse puteau să mai aștepte.

 

22. Liberă de contract

3956Jane trânti ușa barului în care o așteptau fetele împreună cu Teodor, care se anunțase în ultimul moment. Era cumplit de furioasă și dezamăgită. Avea o senzație de déjà vu oribilă.  Faptul că Sebastian o înșelase fusese doar cireașa de pe tort, sentimentul cel mai urât cu care o lăsase era că era dispensabilă și că relația lor fusese o pacoste, o povară pentru ”spiritul liber” al lui Sebastian. În această seară, Patrick îi oferise exact aceeași stare. Jane se așeză pufnind la masă.

– Ok, ce s-a întâmplat? spuse Sofia cu o privire îngrijorată.

Fetele și Teodor o priveau acum foarte atent.

– Păi, în afară de faptul că Patrick este un nemernic, nimic.

Chelnerul se apropia de ea:

– Doriți să comandați?

– O vodkă, simplă cu gheață, și un shot de tequila.

Chelnerul dădu afirmativ din cap, chiar dacă părea ușor nedumerit.

– Dear, înainte să te apuci de troscăneală, povestește-ne ce s-a întâmplat, spuse Teodor.

– Păi, l-am sunat să îi spun că vin să îl iau ca să ajungem aici să vă cunoască ‘oficial’. El însă dormea și mi-a zis că îi este greu să se mobilizeze, că e viscol bla bla. De parcă lucrează la serviciul de dezăpezire și acum îi  începe tura de noapte. Apoi îmi spune că el oricum pleacă mâine din oraș – ”cum nu ți-am zis?”. Aparent este acest botanist în timpul liber, plantează tuia cu o fundație americană pentru următoarele zile, spuse Jane trăgându-și răsuflarea.

– Cine bănuia că tuia are nevoie de atâta atenție? spuse Eva.

Jane zâmbi.

– Și tu ce i-ai zis? întrebă Alexandra.

– Să planteze liniștit cu americanii, pe mine mă poate lăsa în pace, răspunse Jane răspicat.

– Nu crezi totuși că exagerezi un pic? Sunteți abia la început, mai intervin asemenea momente, îi spuse pe un ton înțelegător Sofia.

Jane era mirată de această atitudine, Sofia nu era cel mai mare fan a lui Patrick de la întâmplarea cu polițistul.

– Eh, haide dragă, dacă ea vrea să exagereze n-are decât. Până la urmă, dacă îi place de ea n-ar trebui să-l dezarmeze o reacție de genul. Lasă, mai bine îi zice de acum, vrem pe Sebastian numărul doi? Băiatul ăla ne-a cam păcălit un pic  pe toți, cu atitudinea lui degajată. Ia să îi mai crispați un pic, spuse Teodor indignat.

– Da mă, înțeleg ce zici. Eu încercam doar să spun că ea trebuie să îl ia mai puțin în serios. Să îți arate el de ce trebuie să rămână, adăugă Sofia un pic triumfătoare.

– Poate este genul pasager, preferă stilul casual și atunci e mai bine să știi de acum, spuse Alexandra.

– Pasager pe dracu Alex, de câteva săptămâni ne jucăm de-a casa la el sau la mine. Dacă suntem ”pe casual”, hai măcar să nu mă mai împiedic de el dimineața în bucătărie, exclamă Jane.

– Dar îți place asta, nu? spuse Eva zâmbind.

– Da, îmi place, dar știi ce îmi place și mai mult? Să nu fiu luată de proastă. Când îți convin e bine, când nu, dispari ca măgarul în ceață. Nu mai vreau să mi se tragă încă o dată covorul de sub picioare. Până la urmă vreau să știu și eu, dacă toți acești bărbați vor să fie crai, de ce ne jucăm așa un pic și de-a construitul relației? Pe bune, ori la bal ori la spital. Am obosit să am senzația că întotdeuna trebuie să fie convinși ei de ceva, parcă suntem la 1600 și eu sunt pețitor. Doamne, dar dacă nu vrei să fii aici, pleacă! Ești liber de contract, nu e un credit “Prima Casă”, rosti Jane nervoasă.

Pentru un moment se lăsă liniște la masă. Fetele și Teodor știau că Jane exagera acum un pic în tirada ei, dar nu puteau nega autenticitatea sentimentului, fiecare dintre ei îl trăise măcar o dată. La un moment dat, și ei simțiseră sau avuseseră nevoia să fie ei convinși să se joace de-a relația, să rămână sau să se lupte.

– Bun, tu ce vrei? o întrebă Sofia.

– Sinceră să fiu, vreau și eu să fiu acum la fel de degajată, spuse Jane cu un zâmbet ușor crud pe față.

Prietenii ei zâmbiră cu complicitate, Jane știa că îi are alături de ea. Așa era această prietenie – mereu loială și nu întotdeuna complet corectă față de cei din exterior.

– Cred că ai să ai ocazia să fii degajată mai repede decât crezi, îi spuse Eva uitându-se înspre bar.

Ridicând ochii, Jane îl văzu pe Avocat, Intermezzo-ul ei de dinainte de Patrick, îndreptându-se către ea.

Teodor îi șopti în ureche:

– Du-te, păzim noi fortul.

Două ore de conversație mai târziu, Avocatul îi spuse atingându-i ușor una din șuvițele care îi alunecaseră pe ochi:

– Ești și mai frumoasă decât ultima oară când te-am văzut.

Apropierea de el, alcoolul care îi curgea acum prin sânge, parfumul lui și acea replică complet previzibilă, o îmbătaseră suficient pe Jane – acum nu îi mai păsa nici ei. Buzele lui erau atât de aproape de ale ei, iar tensiunea dintre ei numai bună de tăiat cu un cuțit. În următorul moment erau prinși într-un sărut la fel de suav și persuasiv pe cât era domnul Avocat.

Poate era nedrept, poate avea să regrete mai târziu, dar Jane nu era acum interesată de cât de corecte erau acțiunile ei. Datoria față de ”dreptatea cosmică” putea să aștepte, simțea nevoia să fie rea și să nu fie ea. De data asta putea să îi motiveze altcineva faptele ei.

Pe bar vibra telefonul cu numele lui Patrick pe ecran…

16. Cine vrea salată de boeuf?

FotorCreated569Ultima zi din an o găsea pe Jane într-o cabană la munte.  Jane nu mai făcuse o asemenea ieșire de revelion de vreo cinci ani, de pe vremea când erau toate fetele singure, cu trei lei în buzunar și bucuroase că perioada de probă la primul job se terminase.

Toată gașca era acum împreună: Alexandra, Eva, Sofia, Ștefan cu doi prieteni, Teodor și vărul lui.

– Pe bogăție, dears! urla Teodor băgând capul în fiecare cameră unde cineva se pregătea pentru petrecere.

– Măi, tu deja te-ai pus pe băut? întrebă Sofia, în timp ce încerca sa îl împiedice pe Teodor să intre în camera unde se aranja.

– Un pic de troscăneală de control, înainte de petrecere, este necesară. Pe urmă intră logodnicul tău în bar și rămân pe uscat, spuse Teodor, în timp ce mângâia o sticlă de whiskey.

Îi plăcea să intoneze cuvântul logodnic pentru a o tachina pe Sofia care parcă se înroșea mereu. Ștefan se amuza de fiecare dată la reacția ei și îi aducea aminte că va face din ea curând o femeie necinstită.

– Auzi, până intră Ștefan peste băutura ta de navigator, dă sticla aia încoace, spuse Sofia, amenințând cu tubul de fond de ten în mână.

În tot acest răstimp, Jane îi urmărea din capătul holului, zâmbind – soarta acelei sticle de whisky în mâinile Sofiei era clară: va fi goală.

La parterul casei, Alexandra aranja și rearanja masa,  în timp ce Eva evalua nivelul prospețimii salatei de boef, furnizată de firma de catering. Eva nu era o bucătăreasă desăvârșită, dar avea papilele gustative ale unui Chef cu două stele Michelin.

Afară, Ștefan si restul masculilor pregăteau grătarul, nu se știa exact de ce, dar exista speranța că vor reuși să perpelească niște coaste de porc.

Peste încă două ore toată lumea se pregătea să se așeze la masă. Jane își verifică pentru o ultimă dată mesajele. Patrick îi făcuse în avans urările de an nou bun “cu multe surprize” și promisiunea unei întâlniri ca la carte în 2016. Pentru Jane, și anul precedent fusese marcat de promisiuni, din partea unui alt el, Sebastian. Ele rămăseseră, însă, neîndeplinite.

Gălăgia din jurul mesei o readuse pe Jane cu picioarele pe pământ.

– Cine vrea salată de boeuf? întrebă Jane.

– E cu vită sau cu pui? întrebă Teodor.

– Cu pui mă, cine mai face cu vită… îi răspunse Eva.

– La mine pe… Teodor nu apucă să își termine fraza.

– Pe vapor unde totul este minunat, exclamă Jane. Hai, ia și mănâncă. Castronul ăsta în mâna mea îmi strică tot look-ul, adăugă Jane.

Lumea râdea.

O bătaie puternică în ușă întrerupse discuția. Jane puse castronul pe masă și, cu lingura în mână, se îndrepta spre ușă. Teodor și Ștefan erau deja în picioare, pregătiți să arate de ce sunt ei bărbații grupului.

Jane deschise ușa, descoperind cu surprindere fața zgribulită a lui Patrick. După un scurt moment de șoc, spuse:

-Ce cauți aici?

-Cum ce caut? am venit să petrec anul nou cu tine. Trebuie să recunosc că ai fugit cam departe, îi spuse Patrick zâmbind ștrengar.

Ce-i drept, erau la patru sute de kilometri de oraș, într-un loc cu semnal limitat la telefon. Fără să îi dea un moment de răgaz, Patrick o cuprinse pe Jane de mijloc și o trase către el.

– Ai să mă lovești cu lingura aia de maioneză dacă încerc să te sărut? întrebă Patrick.

– Nu, dar voi deveni violentă dacă și tu îmi vei cere salată de boeuf cu vită, îi răspunse Jane râzând.

Patrick își lipi ușor buzele de ale ei. Erau reci, iar el mirosea a iarnă.

– Bagă bărbatul în casă până nu moare de hipotermie, se auzi din spate vocea lui Teodor.

Jane zâmbi și îl pofti în casă pe Patrick, sub privirile întrebătoare si parțial satisfăcute ale fetelor. Ștefan îi strânse mâna reticent și îi oferi un pahar de tărie, în timp ce Teodor îl măsura din cap până în picioare:

– Doamne ajută! spuse el.

Patrick era nedumerit, dar Jane îi făcu semn să nu pună întrebări. O înduioșa un pic disconfortul lui Patrick, pe care acesta încerca să îl mascheze.

Anul nou urma să o prindă pe Jane în brațele altuia, departe de amintirea celui care plecase din viața ei.

– Patrick, ia un loc lângă noi, îl îndemnă Sofia, indicând un loc între ea și Alexandra.

Patrick se conformă, știind că urmează să fie supus unui test, dar, cumva, asta nu îl deranja.

Nu știa exact ce îl îndemnase să vină. La urma urmei, între el și Jane nu se întâmplase mare lucru, nu era singura femeie de pe planetă. Privind peste masă, însă, la fața ei luminoasă, avea un sentiment de satisfacție. Un sentiment posesiv, un pic primitiv, poate. Nimic nu arăta mai bine decât zâmbetul și rujul ei roșu, acum un pic întins dovadă buzelor lui pe ale ei. Cine era Jane acum? Avea senzația că urma să afle.

Curând, miezul nopții își făcea intrarea, era un an nou.

 

11. Doamna, vagabondul și polițistul

coruptJane îl lăsă pe Patrick să o ia de mână și, acum, mergeau împreună spre ieșire. Abia dacă avusese timp să le anunțe pe fete că pleacă cu el. Nu dorea să le îngrijoreze – codul lor de “amazoane urbane” trebuia respectat în toate situațiile.

Jane pierduse un pic contactul cu solul la atingerea lui Patrick și, deși știa că este chimie pură, se lăsă îmbătată de parfumul lui masculin. Avea palmele fine, de parcă nu muncise nicio zi în viața lui. Ce e drept, Jane nu știa dacă avea experiență în construcții, dar nu îi era greu să îl vadă cărând victorios saci cu ciment sau chiar pe ea.

– Unde mergem?, întrebă Jane stăpânindu-și entuziasmul.

– O să vezi, răspunse el scurt.

Ajunși în parcarea barului, Jane putea să-i aleagă mașina dintr-o mie. Nu se pricepea la ele, abia dacă putea decât să le distingă pe cele scumpe de cele ieftine, dar a lui părea să fie creată după chipul și asemănarea sa: era un Ford Mustang vintage. La volan, Patrick era o priveliște neliniștitoare. Brațul lui conturat perfect, care se sprijinea lejer pe schimbătorul de viteze, încheietura cu un ceas obscen de scump, o făceau să uite că, vreodată, altcineva a făcut-o să sufere, să plângă sau să fie fericită.

Câteva minute mai târziu, se găseau din nou în locul în care începuse totul – în curtea școlii. Niciunul din ei nu mai pusese piciorul aici de ani de zile.

Fără să își spună unul altuia vreun cuvânt, era clar că amândoi căutau același lucru: mărul, banca, locul cu pricina. Însă, surpriză: mărul fusese tăiat, iar de bancă se alesese praful în ultimii 15 ani – acum nu mai era decât un suport de metal ruginit.

– Vezi tu…, începu Jane, așa se întâmplă dacă nu mai învață aici copii din familia ta, care să sponsorizeze întreținerea recuzitei școlare.

– Adică ce vrei să spui cu asta? ripostă Patrick, în timp ce zâmbea cu subînțeles.

Jane râdea cu poftă.

– Eh, hai lasă, că știi și tu la ce mă refer. Nu înțeleg în schimb ce au avut cu bietul măr…

Cât fuseseră colegi, familia lui Patrick avusese grijă de întreaga clădire în care funcționa școala, prin donații și sponsorizări. Nu pentru că el ar fi avut nevoie de ele ca să treacă clasa – era oricum mai inteligent decât majoritatea colegilor lui – ci pentru că săvârșea constant acte de vitejie școlară: chiulea masiv de la materiile ”decretate” de el ca fiind neimportante, își îmbătase colegii în repetate rânduri în incinta școlii iar, o dată, se bătuse cu un alt băiat în sala de sport, după un meci de baschet pierdut la mustață.

Aflați acum față în față, Patrick și Jane nu mai puteau amâna inevitabilul – într-o secundă, el o cuprinse de mijloc și își înlănțui buzele cărnoase cu ale ei. Fără ezitarea de la 15 ani, sărutul lui Patrick era acum ferm, cotropitor. Jane simțea cum trupul ei firav se topea parcă în brațele lui, în timp ce degetele ei lungi se plimbau prin părul lui des și negru. Când buzele li s-au despărțit, s-au uitat unul la altul: amândoi purtau un zâmbet tâmp pe față.

– Hai să mergem, s-a făcut frig, te duc acasă, îi spuse el

În mașină, la căldură, țintuită în scaunul îmbrăcat în piele, Jane începea să realizeze ce se întâmplase. Își puse atunci mâna înghețată peste a lui, iar el întoarse privirea către ea.

– Hei, ochii la drum, nu la mine, îl mustră Jane.

Patrick nu avu timp să îi răspundă, pentru că din spate se auzeau sirenele unei mașini de poliție. Aparent, viteza cu care se întâmplaseră anumite lucruri pentru ei doi în această seară era infinit mai mică decât cea cu care el conducea pe străzile orașului. Patrick opri mașina pe dreapta și, cu o față care părea deja plictisită, deschise geamul.

– Agent subofițer Andrei Bibescu de la Brigada Rutieră, bună seara, actele la control, vă rog.

– Bună seara. Imediat, răspunse el.

Patrick deschise torpedoul, scoase hârtiile și i le întinse polițistului. În momentul în care acesta a deschis certificatul de înmatriculare al mașinii, Jane a văzut cum, cu măiestria unui magician, polițistul a sustras câteva hârtii de bani mari, știind că îi erau destinate.

– Ați depășit limita legală de viteză, dar de data asta o să vă dau doar un avertisment. Să nu se mai întâmple, domnule Golescu. O seară bună, la revedere!

Patrick își luă actele înapoi, închise geamul și porni mai departe. Jane, șocată de ceea ce văzuse, nu știa cum să reacționeze.

– Nu pot să cred că ai făcut asta, trebuia să îți dea amendă, poate chiar să îți ia carnetul.

– Eh, nu-mi spune că tu nu ai făcut-o niciodată. Ce să fac, mă opresc mereu, cred că le place mașina mea, răspunse Patrick crezând că Jane glumește.

– Ei bine, nu am făcut. Și nici nu mă declar impresionată, domnule Golescu, răspunse Jane apăsat.

Patrick își dădea acum seama că, spre deosebire de el, Jane nu se schimbase atât de mult din școală. Ea încă mai era fata care respecta regulile, era punctuală, nu avea niciodată nevoie să copieze, era atentă la ore și mergea în fiecare zi, imediat după școală, direct acasă. Acum Patrick parcă nu se mai recunoștea pe sine, se vedea prin ochii ei și pentru prima oară după multă vreme, se simțea puțin rușinat.

În scurt timp, erau în fața casei ei. Cu ezitare, amândoi s-au aplecat unul spre altul și s-au sărutat din nou – circumstanțele erau însă complet diferite – un sărut cumva umbrit de apariția forțelor de ordine mituite prea ușor. Patrick era acum un bărbat în toată firea, dar care încă se mai sustrăgea mai mult sau mai puțin subtil din situațile inconfortabile.