67. Osmoză de primăvară

341365Trecuse o săptămână de când Richard se instalase în casa lui Jane, unde urma să locuiască pentru cel puțin două luni cât dura proiectul pentru care fusese delegat, sau mai bine zis în care se  infilitrase pentru a se întoarce în orașul femeii mai nou iubite.

După ultima lor discuție se hotărâseră că această perioadă urma să le confirme sau nu dacă au un viitor împreună. Jane suspecta însă că Richard deja orchestrase lucururile la muncă pentru a rămâne pe termen lung. Sigur, nu vorbiseră nici despre trecut, fosta lui nevastă, posibilitatea de a face copii în viitor sau poziția reală a lui Jane față de Patrick.

Acestă conviețuire cu Richard era ceva nou pentru Jane, nu numai că nu mai locuise cu cineva până atunci, sigur bărbații din trecutul ei petrecuseră mai multe zile de-a rândul în apartamentul ei, dar nimic nu avusese până acum acest caracter de permanență. Nici zilele petrecute în Londra fie la ea sau la el în apartament nu îi dezvăluiseră cu adevărat cum era Richard în casă – un om cu tabieturi. Prima zi în care se pregătiseră amândoi pentru birou, Jane îl descoperise în bucătărie încălzind apa plată în ibric pentru a face cafea.

– Apa de la robinet din orașul ăsta este plină de impurități, ți-ar trebui un filtru de apă cu osmoză inversă, îi spuse el foarte categoric, Jane izbucni în râs.

– Mă scuzi că aici la noi în provincie nu facem osmoze și doar chestii pe invers, zise Jane pe un ton glumeț. Sunt convinsă că n-o să-ți accelereze îmbătrânirea H2O-ul românesc dar dacă îmi consumi toată apa plată pe cafeluță sigur te voi face eu să încărunțești, mai adăugă ea pe același ton.

Richard zâmbi:

– Sunt convins că ai să mă faci mai grizonat, dar până atunci neapărat trebuie să îți iau filtru, nu poți să folosești această apă spuse el cu gravitate.

– Și eu care credeam că îmi trebuie neapărat o a 51-a pereche de pantofi, răspunse Jane sarcastic, filtru nefiltru, intri la baie sau ce faci? că văd că ai telefonul în baie și răcnește din el o muzică electro-ceva, mai adăugă ea.

– Da acum intru, spuse el sărutând-o.

– Nu e nevoie să îți pui muzică pe telefon avem televizor, mai ripostă Jane.

– Mi-a fost lene să mă duc până în sufragerie, răspunse el zâmbind. După 40 de minute Jane putea în sfârșit să intre în baie unde ceașca lui de cafea trona pe marginea chiuvetei.

– Superb, zise Jane pentru sine. Cumva încerca să își aducă aminte dacă pe vremea când erau la Londra Richard avusese la fel de multe obiceiuri particulare, poate că da și nu le observase ea sau poate nu se desfășurase în spațiul ei cu adevărat….

– Darling, cam cât crezi că durează la tine? se auzi vocea lui Richard.

– Sper că cel mult 40 de minute cu tot cu machiat, răspunse Jane ridicând o sprânceană în oglindă.

– Te aud cum ridici sprânceana, zice Richard amuzat, foarte simpatică, mai adăugă el. Jane zâmbi, din nou Richard o lua prin surprindere.

Următoarele șapte zile au continuat să aducă  surprize în apartamentul 7 de pe Calea Vitan: Richard avea nevoie de mult mai mult loc în dulap, Richard tăia tubul de pastă când ajungea la final, Richard își lăsa șosetele pe jos în mijlocul sufrageriei și revelația maximă – lui Richard nu prea îi plăcea apartamentul . La auzul acestor vorbe Jane îi spuse că putea să plece dacă nu îi convenea, mai mult îl acuză că nu spusese nimic de genul accesta de sărbători la prima lui vizită. ”Pentru că n-am vrut să fiu lipsit de tact la momentul respectiv” ripostă el. ”Și te-ai gândit că acum este un moment mai bun” îi replicase ea. Au urmat scuzele lui, săruturile, alte scuze, două clătite cu ciocolată și niște ambalaje goale pe podea.

Acum în prima zi a lui Martie Jane contempla cât de puțin anticipase tot ce însemna să locuiești cu o personă zi de zi, sigur avusese scurte conviețuiri romantice cu Patrick sau Sebastian dar nimic nu te putea pregăti pentru: rufele la comun, împărțitul telecomenzii, dezbaterea cu veioza stinsă sau aprinsă și mai presus de toate pentru faptul că exista  o șansă ca acesta să fie realitatea pentru viitorul îndepărtat. Era oare pregătită pentru așa ceva? Fusese vreodată? sau doar o deranjaze că Sebastian îi luase această opțiune iar Patrick nu i-o oferise deloc?

Oricare ar fi fost răspunsul, noua ei realitate includea: un bărbat la ea în casă permanent, un program de dezvoltare profesională oferit de companie, care urma să o împingă mai sus pe scara ierarhică și brățara mult prea scumpă ce trona sfidător pe mâna ei pe post de mărțișor.

Cu ziua de muncă apropiindu-se de sfârșit Jane își luă inima în dinți și se hotărî să înfrunte aglomerația de la mărțișoare pentru a lua ceva mamei, fusese cam neglijentă cu planificarea. Parterul mall-ului era plin de standuri colorate, agitate și mai preusus de toate pline de energie. Părea că toate poverile care atârnau în general pe umerii cumpărătorilor erau suspendate în aer pentru această zi.

Jane se apropiă de un stand cu broșe supradimensionate și în timp ce evalua oferta avu senzația că trebuie să se întoarcă și să privească în jur pentru un motiv necunoscut. Fu de ajuns să ridice privirea, și acolo între șnururi și lucruri sclipitoare îl văzu pe Patrick care avea privirea fixată pe ea. Se salutară cu un gest ușor al capului. Jane avea senzația că i se tăiaseră picioarele și că brusc totul se învârtea în jurul ei. Ce reacție copilărească, se gândi ea dar buchetul de trandafiri culoarea lavandei din mâna lui Patrick, părea foarte serios. Pentru cine era oare?

Ceva timp mai târziu Jane ajunse acasă, era extenuată, bucuria de a se prăvăli în liniște pe canapeaua ei îi fu rapid oprită de sunetul apei de la bucătărie – Richard era acasă și pentru că totul fusese într-o împletire continuă pe parcusul zilei, cu simbol roșu pe ecranul ei, un mesaj de la Patrick – Scuze că am fost abrubt azi, o primăvară frumoasă îți doresc! Te pup! …

Advertisements

58. ”Identificare și validare” un roman de Jane Doe

kbgsifsPrima parte a zilei se desfășurase fără prea multe surprize:

– Jane se trezise în brațele lui Richard, desigur ele nu erau la fel de robuste ca cele a lui Patrick, englezul era mai degrabă svelt decât bine făcut…..Jane își opri rapid aceste gânduri, viața în comparații între doi bărbați nu se terminase prea bine pentru ea.

Richard făcuse cafea și omletă apoi avusese grijă să o lase fără răsuflare în timp ce încerca să se machieze.

Într-un final, ieșiseră amândoi pe ușa apartamentului ei îndreptându-se către birou pe trasee diferite, ca de obicei.

Zece dosare, 25 de mailuri și câteva priviri vinovate aruncate între ea și Richard. Și o poveste cu avertisment parental de la Sandra.

***

Era ora unu și jumătate, iar Jane se bucura la birou de un sandwich cu o compoziție neașteptată: feta și somon. Viața nu era rea, sigur relația cu Richard era un pic confuză, când foarte apropiată când foarte distantă, dar Jane hotărâse că nu mai avea să ia nimic în viața ei romantică prea în serios. Da, nu știa încotro se îndreaptă dar până când seriosul nu avea să-i bată la ușă și să-i ceară o cană de zahăr, era ok să fie fără țintă. Până la urmă, avea de mult în bucătărie setul de vase pe care buncii ei îl cumpăraseră cu câțiva ani în urmă atunci când, în mod legitim, crezuseră că era posibil ca ea și Sebastian să se căsătorească. Teflonul nu dezamăgise, relațile lui Jane însă se comportaseră ca un aluat de cozonac care refuză să crească.

– Pst, Jane, Jane uită-te acum la culoar, ea e! spuse Sandra trăgând-o pe Jane de mânecă, aceasta mai mai înecându-se cu somonul.

– Doamne, cine?

– Fosta nevastă a lui Richard, Sarah, răspunse Sandra șoptind.

Jane făcu ochii mari la creatura care tocmai ieșise din lift și începuse să defileze prin fața lor în drum spre biroul lui Richard. Oh, și ce creatură, de la mișcările parcă de felină care se știe privită, la pașii doar ușor apăsați, atât cât să-i pună în evidență gamba bine formată și ciorapii de mătase, până la buclele blonde care se unduiau fără efort, deși erau proaspăt coafate și fața de păpușă- fosta doamnă Richard Ashby era o viziune, care nu părea peste 35 deși avea peste 40. Jane simți cum i se uscase gâtlejul și mâinile i se răciseră. Sarah le salută scurt și aproape prietenos apoi își continuă drumul punctând mocheta cu o perche de stiletto cu talpă roșie. Ușa se deschise și dinăuntru se auzi glasul foarte cordial a lui Richard: ”Sarah, darling!”.

Sandra, care asistase la toată scena își întoarse privirea plină de simpatie:

– Stai liniștită dear, ea e doar fosta.

Și brusc, Jane nu mai era așa liniștită, se simțea o mare pată de cafea pe o cămașă albă – pur și simplu nelalocul ei. Aruncă un ochi pentru a-și evalua ținuta: fusta creion neagră și bluza ei verde de mătase de acum ușor șifonată și fondul de ten un pic strâns sub pudră, nu arăta rău dar în proprii ei ochi arăta a mâna a doua. Brusc ea era doar ”fata din Balcani” care se încurcase cu șeful, străin sofisticat și mai bătrân, un clișeu cu educație superioară și cu nivel C1 la engleză, dar un clișeu fără doar și poate. Era prima oară când se identifica cu această imagine. Jane știa că nu ar fi trebuit să se simtă așa, nu-l iubea pe Richard și cel mai probabil nici nu voia acea relație cu el dar măcar o dată ar fi vrut să se vadă reflectată în ochii unui bărbat pe care îl admira, ca o femeie fascinantă și nu doar o fată frumușică. Gândurile îi zburară la Patrick și se întrebă dacă el a privit-o sau ar fi putut, vreodată așa?

– Sarah și cu mine ieșim la masă, mă întorc în două ore, se auzi dintr-o dată anunțul lui Richard. El și cu Sarah erau foarte zâmbitori, iar Jane nu putea să nu observe mâna ei ușor sprijinită de brațul lui și cât de atent era cu ea.

Restul zilei se scurse cu repeziciunea unei viroze de 14 zile, Jane ajunse într-un final acasă și lăsându-și pantofii undeva pe covor se prăvăli pe canapea. Tocmai când se bucura de faptul că urma să își dea jos dresul, sună la ușă – în spatele ei nimeni altul decât Richard. Jane îi deschise.

– Ce cauți aici? îl întrebă ea scurt.

– Am venit să te văd, mă gândeam că ai interpretat cumva greșit vizita lui Sarah de azi și văd că nu m-am înșelat, răspunse Richard impasibil și zâmbitor.

– Ce să zic, nu te plătesc ăștia o poală de bani degeaba, te duce capul, zise Jane cu răutate. Brusc, întrecuse cu totul orice graniță care le marcase în vreun mod interacțiunea profesională. Richard rămase înmărmurit.

– Wow, nu mă așteptam să fi atât de directă. Ce e drept relația lor de până atunci se desfășurasă într-o politețe aproape proverbial britanică ce nu fusese lăsată deoparte decât între așternuturi.

– Eh aia e, așa e la noi la est, mai direct, ca un pumn în stomac, adăugă Jane pe un ton mai precaut dar departe de a fi conciliantă.

– Îmi pare rău că ai fost luată prin surprindere, nu am intenționat să fac asta. Relația mea cu Sarah nu este de natură romantică, spuse Richard în mod neutru.

– Și a noastră este? întrebă Jane ofuscată și curioasă în același timp.

– Eu așa credeam, tu nu o vezi așa? întrebă la rândul lui Richard.

– Nu știu ce să spun, mărturisi ea.

– Jane, nu e o propunere de căsătorie, îmi place compania ta și am crezut că și tu te bucuri de a mea.

– Stai liniștit, nici n-am crezut asta, ar fi cea mai rea propunere din istorie – cu fosta nevastă, zise Jane în timp ce Richard chicotea. De ce îți place compania mea? Ce vezi tu de fapt la mine? adăugă ea.

Nesiguranța ei plutea în aer și ca un câine de vânătoare care îi luase urma, Richard răspunse: ”Nu fi copil – tot!”

 

47. Plec, dar rămân cu tine

confruntare 1În ultima săptămână, Jane trecuse printr-o sută de emoţii şi viaţa ei se schimbase radical: urma să plece din ţară pentru câteva luni, îi dăduse în sfârșit drumul lui Sebastian, după atâta vreme, iar lipsa lui Patrick din viaţa ei începuse să o roadă încet pe dinăuntru. Tocmai de aceea îi era tot tot mai clar că nu putea să plece înainte să aibă o conversaţie reală cu el despre ce se întâmplase.

„Încep să mă pricep la confruntările astea cu foşti”, îşi spuse Jane în timp ce căuta numărul lui Patrick în memoria telefonului.  Aproape ca mersul pe bicicletă – deşi puţin retincent la început, Patrick acceptase să iasă la o cafea cu cea care îl făcuse să se simtă, într-un fel, dezamăgit și, poate, ușor de înlocuit.

– Îmi pare rău pentru cum s-au terminat lucrurile între noi, spuse Jane. Nu am avut niciodată intenţia de a ajunge într-un asemenea punct.

– E ok, a trecut, asta e. Câteodată lucrurile între doi oameni nu se pot întâmpla într-un anumit fel, oricât de mult ţi-ai dori asta, răspunse Patrick rece.

Se uita la ea cu ochi lipsiți de căldură, culoarea lor verde părea acum înghețată. Trăirea pe care Jane o văzuse altădată în ei dispăruse complet  ca și cum totul fusese făcut scrum. De ce îl afectase atât de mult, nici el nu îşi dădea seama foarte bine iar ea părea și mai mirată. Nu era nici cea mai frumoasă femeie de pe pământ şi nici cea mai stabilă. Cu toate astea, faptul că ea nu mai era în viaţa lui îi dăduse, parcă, existenţa peste cap. Fantoma copilăriei lui căpătase contur pentru câteva luni ca mai apoi să dispară cu totul.

– Cred că trebuia să îţi spun de la început că nu ştiu cum să gestionez această situaţie, continuă el. Poate aş fi făcut-o dacă aş fi avut de la început toate informaţiile.

– Patrick, dar nu era nimic de ştiut, îi răspunse Jane rugător. Între mine şi Sebastian nu mai e nimic şi nici nu va mai fi. Aveam nevoie doar de puţin timp. Oricum, acum nu cred că mai are niciun rost să mai avem această discuţie… ştii, o să plec pentru o perioadă din ţară. Cred că de asta te-am şi chemat azi aici. Cred că voiam să te mai văd o dată înainte să plec.

Patrick făcu ochii mari. După câteva secunde de uimire, întrebă:

– Unde pleci? De ce?

– Am fost trimisă de companie pentru câteva luni în Marea Britanie, nu e mare lucru, mă întorc. Doar că, nu ştiu, am simţit nevoia să mai am o ultimă conversaţie cu tine. Poate e o prostie, dar m-am gândit foarte mult la tine…

– Şi eu la tine, doar că… nu pot. Am senzaţia că eşti genul de femeie pentru care un bărbat trebuie să consume foarte multă energie şi lucrul ăsta mă sperie. Nu cred că pot să îţi ofer asta acum. Eu am nevoie de ceva simplu. Nu ceva care să îmi întoarcă stomacul pe dos în mijlocul nopţii. Ştiu că sună nedrept, dar e adevărat. Sunt aici pentru tine dacă vreodată ai nevoie de absolut orice, dar nu pot să îţi ofer mai mult de atât.

Jane se uita la el şi avea senzaţia că bărbatul care acum câteva luni intra în apartamentul ei, o lua în braţe şi o făcea să se simtă cea mai dorită femeie de pe pământ, nu mai era acolo. Nu era sigură când devenise ea această femeie consumatoare de energie, nu se văzuse niciodată așa. Patrick părea că se dedublase. Ceea ce ea vedea acum în faţa ei nu mai semăna nici pe departe cu imaginea pe care i-o construise în mintea ei. Cu toate astea, pentru prima dată de când se despărţise de Sebastian, simţea că fizic nu poate pleca de lângă cineva.

– Nici nu ştiu ce să îţi spun. Cred că, de fapt, asta e ceea ce mă dezarmează. Că nu mă pot certa cu tine. Practic nu avem niciun motiv să terminăm ceea ce se întâmplă între noi şi, în acelaşi timp, le avem pe toate, spuse Jane în timp ce un surâs plin de regret îşi făcea apariţia în colţul gurii.

– E ok, o să treacă. Poate mai bem o cafea şi când te întorci din ţările calde, răspunse Patrick cu un zâmbet deja mai familiar.

Și brusc Jane vedea din nou o fărâmă din acel Patrick, pe care îl ştia doar ea – plin de posibilități. Îi plăcea să creadă că ea vedea mereu în el lucruri pe care nimeni altcineva nu le văzuse. Acum, însă, nu mai era nimic de făcut. Simţea că a se ridica de la acea masă și a-şi lua la revedere de la bărbatul pe care îl iubea era cel mai greu lucru pe care îl făcuse vreodată.

Ajunsă în intimitatea maşinii ei, parcată la câteva minute de cafeneaua cu pricina, Jane respiră adânc, îşi sprijini fruntea de volan şi închise ochii. În jurul ei era o linişte aproape mormântală. Două lacrimi pătrunseră însă tăcerea, alunecându-i ușor pe obraji.

46. De carieră sau de casă?

lala63– Pe tine ce te animă acum? răsuna în capul lui Jane întrebarea pe care Alexandra i-o lansase cu câteva zile în urmă, după o discuție înfocată despre carieră și viața romantică.

În ultimele luni, între Patrick și Sebastian, viața ei profesională plutise fără țintă, confortabil, dar fără scop. Jane știa că era timpul să se adune și să se focuseze pe acel lucru pe care îl putea modela cu adevărat fără interferențe incontrolabile.

Cu o nouă determinare, Jane se instală la biroul ei mic, plin de poze și de obiecte care marcau amintirile ei cu fetele și grupul. Aruncând un ochi la fotografia de la un 8 martie la un show de striptease cu Alexandra, Eva, Sofia și Teodor, Jane zâmbi. Trecuseră deja 3 ani de atunci. Șampania cursese atunci și ea ajunsese acasă cu o sticlă de votcă în geantă. Șirul de gânduri îi fu întrerupt de șeful ei:

– Jane, poți să vii un pic la mine în birou? întrebă acesta.

Andrei, șeful ei, era un bărbat înalt, slab, cu părul ușor grizonat și supraviețuitor al unui recent divorț urât, care făcuse înconjurul departamentului pe care îl conducea. Jane avea o relație bună cu el, nu foarte apropiată, dar între ei exista o solidaritate colegială, mai ales în urma tuturor întâmplărilor legate de marele proces de relocare de departament.

– Da, răspunse Jane urmându-l în birou.

– Ia un loc, te rog, spuse Andrei. Jane se conformă și se cufundă în unul din fotoliile comode din birou. Era un pic agitată neștiind exact despre ce  avea Andrei nevoie să vorbească cu ea, evaluările erau încă departe.

– Bun, după cum știi, acum câteva luni am întrerut procesul de relocare al departamentului de IT din Londra, de care te ocupai tu,  din cauza unor probleme legislative. După evaluarea domnului Petrescu s-a hotărât că departamentul va fi împărțit în două – o parte aici și restul la Londra, zise Andrei.

– Da…domnul Petrescu, spuse Jane cu subînțeles.

– Știu, nu a fost preferatul tuturor și te-a zăpăcit cât a strâns toată informația de care avea nevoie, totuși munca pe care a făcut-o nu a fost așa rea. Așadar te-am desemnat pe tine să pleci la Londra pentru 4 luni unde vei lucra cu tipul de la HR de acolo ca să configurați noua dinamică a departamentului. Ce zici?

Jane era un pic fără cuvinte, nu se gândise că rezoluțile ei legate de carieră vor produce rezultate atât de rapide.

– E o oportunitate foarte bună pentru tine, adăugă Andrei.

Jane nu putea decât să îl aprobe dând ușor din cap. După încă câteva secunde răspunse:

– Da, mă duc.

– Perfect, este doar pentru 4 luni și tu vei fi legătura noastră permanentă cu cei din UK pe durata procesului. Eu m-am întâlnit deja cu HR Directorul de acolo cu care vei lucra, poftim și cartea lui de vizită. O să facem un conf call mai târziu în săptămână toți trei. Asistenta lui se va ocupa de toate aranjamentele de cazare pentru tine.

Jane trasă cu vârful unghiei numele de pe cartea de vizită, tipărit în litere schematice – Richard AshbyHR Director, în mod șocant un bărbat la HR, care aparent avea și asistentă. Titulatura ei era mai puțin pompoasă și cafeaua și-o făcea singură. Jane avea senzația că acest Mr. Ashby, era un britanic țeapăn, cu chelie, care avea să o trateze ca pe o europeancă de Est – ieftin și ca pe o proastă. În următoarea clipă, se mustră singură: ”Wow, ușor cu prejudecățile, Jane”, își zise ea.

Din nou la birou, Jane contempla schimbările care urmau să se petreacă în viața ei în următoarele luni, când telefonul sună, era Sofia.

– Alo, da? Ia spune-mi, răspunse Jane.

– Nimic, domne, am sunat să văd ce faci șiii….. să mă ajuți să îmi aleg pantofii, zise Sofia pe un ton de fetiță.

– Da mă sigur, măcar acum cât sunt aici, răspunse Jane.

– Adică? întrebă Sofia.

– Plec cu jobul la Londra pentru patru luni.

– Bravo! exclamă prietena ei cu entuziasm – aoleu stai, nunta, petrecerea de burlăcițe? adăugă Sofia panicată.

– Nu sunt negociabile, dear ! Acolo am să fiu, spuse Jane.

Pe seară Jane sătea pe micul ei balcon cu o țigară între degete și un pahar de vin rece în față, admirându-și florile plantate cu grijă cu câteva luni în urmă: fusese o zi bună. Trăgând ușor o frunză îngălbenită de pe o mușcată roz, studiă suportul de lemn pe care stăteau ghivecele – fusese făcut de Patrick într-una din zilele în care ținuse să îi demonstreze că este bărbat priceput. Și uite așa, casa trăgea din nou de ea, iar pe locul rămas liber în mintea ei o nouă fantomă o bântuia, asemeni unei brize ușoare de vară: celălalt el….

 

 

 

45. Circ de seară

confruntareTrecuseră câteva zile bune de când Jane luase decizia de a-l confrunta pe Sebastian. Aproape că toată situaţia cu Patrick nu mai ocupase atât de mult loc în mintea ei, gândul unei întâlniri în care îşi va pune sufletul pe tavă în faţa unui om cu care împărțise trei ani de zile din viața ei, cu multă fericire și la fel de multă dezamăgire, o neliniștea.

Era o după-amiază leneşă de joi când Jane hotărî că nu poate lăsa ca acest lucru să îi mai macine nervii și să îi complice existența. Era timpul să confrunte tot ce mai simțea sau nu față de Sebastian. Puse mâna pe telefon, căută numele lui în agendă şi cu o apăsare sigură atinse numărul de pe ecran. După câteva secunde, o voce atât de cunoscută, dar în acelaşi timp atât de străină acum, spuse un „Alo” întrebător.

– Bună, ce faci? spuse Jane cu o voce nesigură.

– Bine, mă bucur că m-ai sunat. Uite mă duc spre casă de la birou. Tu ce faci? Eşti bine? răspunse Sebastian cald.

– Da, sunt bine. Aş vrea să ne vedem zilele astea cândva să stăm de vorbă.

– Păi ce zici să povestim chiar azi? Mâncăm de seară împreună într-o oră? Întrebă Sebastian ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Fix o oră mai târziu, Jane stătea cuminte pe terasa unui restaurant cunoscut ei şi aştepta ca Sebastian să apară. Doar câteva minute mai târziu, fără întârziere prea mare, acesta era în faţa ei.

Se aplecă, o luă în braţe şi o pupă pe amândoi obrajii. Pe Jane o trecu un fior ciudat urmat de o stare de angoasă. Poate era doar faptul că nu îl mai văzuse de atâta vreme sau poate pentru că știa că se întâlneau pentru a pune cu adevărat sfârşit tuturor lucrurilor nespuse dintre ei.

După o inconfortabilă conversaţie de început, Jane hotărî că e momentul să deschidă cutia Pandorei:

– Ştiu, să ştii că m-ai înşelat. Şi cu cine. Şi de când. Nu vreau să avem o conversaţie ciudată în care tu mă întrebi de unde ştiu şi eu îţi spun că nu contează.

Sebastian se uita la ea cu ochii mari şi nu putea spune nimic.

– Ah, şi încă ceva: hai să nu fim penibili tu încercând să negi. Ce mi se pare cel mai rău nu este nici măcar faptul că ai plecat din relaţia cu mine pentru altcineva, ci faptul că te-ai întors a doua oară ca să îmi mai tragi încă o dată covorul de sub picioare. Pentru că o singură dată, cumva, nu era suficient. Mai mult decât atât, mă mai şi suni în mijlocul nopţii după mai mult de jumătate de an, știind foarte bine că sunt cu cineva, ca să-mi spui că ţi-e dor de mine. De ce? Pentru că ea nu mai era acolo? Sau pentru că acum nu mai sunt disponibilă?

– Jane, lasă-mă şi pe mine să spun ceva, spuse Sebastian încercând să se adune.

Se vedea că nu se aşteptase la asta şi că femeia din faţa lui îl luase pe nepregătite, pentru prima oară după atât de mult timp.

– Nu am vrut niciodată să îţi fac rău intenţionat şi să nu crezi că nu am ţinut la tine sau că nu mai țin. Ştiu, de asemenea, cât de mult m-ai iubit şi îmi pare rău că te-am făcut să suferi. Multe dintre lucrurile pe care mi le spuneai când eram împreună şi cu care eu nu eram de acord… acum mi-am dat seama că aveai dreptate şi acum le fac. Cred că am greşit amândoi în relaţia asta şi cred că ştii şi tu asta. Poate eu mai mult decât tine. Eu nu-ţi reproşez nimic. Vreau să îmi asum toată vina. Iar prietenia ta acum este foarte importantă pentru mine. Vreau să fiu acolo pentru tine orice s-ar întâmpla.

– De ce, Sebastian? De ce îți pasă? Întrebă Jane cu ochii ațintiți către el.

Liniștea lui Sebastian era asurzitoare.

– Super! nici tu nu știi. Sebastian, nu am nevoie de niciun prieten, ţi-am mai spus. Am suficienţi prieteni şi sunt oameni care chiar vor fi lângă mine oricum şi nu mă vor trăda niciodată aşa cum ai facut-o tu. Scopul acestei întâlniri nu este însă să ne certăm. Cred că ne-am certat destul şi e momentul să punem punct acestor penibilităţi. Vreau doar ca ăsta să fie finalul. Nu vreau să mă mai cauţi, nu vreau nici să-mi fi prieten, sau confident. Nici să îți fie dor de mine din an în paşte când altcineva mai bun nu e acolo, spuse Jane hotărâtă.

– Îmi pare rău că gândeşti aşa, răspunse el într-un final. Eu cred că doi oameni care au avut o relaţie ca a noastră nu se pot preface că celălalt nu există. Şi am înţeles de ce nu ai vrut să ai de a face cu mine o perioadă, dar cred că nu ne putem purta ca şi cum relaţia noastră nu s-a întâmplat. Să nu crezi că eu nu am suferit.

– Da, cred că ţi s-a rupt sufletul în braţele ei, răspunse Jane acidă. Dar nu are rost să intrăm în această discuţie pentru că nu o să rezolvăm nimic dacă ne certăm în continuare. Nu am să mă prefac că nu te cunosc dacă dau nas in nas cu tine dar nu consider că relaţia asta merită mai mult decât un „Bună ziua” fugar în urma ei.

Când Jane spuse aceste ultime cuvinte, chelneriţa se îndrepta deja către ei cu nota de plată. Într-o tăcere absolută, Sebastian îi întinse cardul, sunetul chitanței care ieșea din POS răsună aproape ca o notă de sfârșit, chinuită și pierdută. În mai puţin de două minute, Jane şi Sebastian se îndreptau către ieşire. Afară, în stradă, el se uită la ea şi spuse:

– Mi-aş dori să te mai gândeşti la ce ţi-am spus. Dacă asta e cu adevărat ce îţi doreşti, eu nu te voi mai căuta. Dar vreau să ştii că orice ai avea nevoie voi fi acolo pentru tine….

Jane nu spuse nimic pentru că nu mai ştia ce. Pentru prima dată de când îl cunoscuse, simţea că nu mai are cuvinte pentru el, ca şi cum numărul de lucruri asignate lui fusese epuizat. Acum se lăsase cortina peste o relaţie de trei ani, cu bune şi cu rele cu un sfarşit lent și dureros, pe care Jane știa că îl va mai purta cu ea o bună bucată de vreme.

Jane deschise uşa apartamentului ei, ieşi pe balcon şi îşi aprinse o ţigară. În timp ce trăgea din ea de parcă era o sursă de oxigen, canalele ei lacrimare începură să îşi facă de cap şi în câteva secunde obrajii îi erau umezi, iar ea întindea apăsat pe faţă picăturile sărate care nu încetau să mai curgă. Cu toate astea, se simţea uşurată. Se terminase.

44. Ginecologul, terapia de grup și plantele

lopJane se uita la licoarea roz din paharul de cocktail, cu picior perfect de sticlă, și se întreba de ce viața ei nu putea sa aibă aceleași contururi clare.

În mod neașteptat ajunsese prima la locul unde urma să se vadă cu fetele – un restaurant nou și simandicos cu bărbați plini de bani și femei parcă desenate – un pic incomfortabil. La masa de lângă, o femeie foarte frumoasă îi spunea în mod complice chelnerului:

– Să îmi ții masa asta te rog, am rezervare până pe după-amiază, îl duc la aeroport și mă întorc cu altul. Chelnerul dădu aprobator din cap în timp ce se uita la bărbatul străin care stătea lângă ea.

”Cine ar fi crezut că transferurile la aeroport sunt așa lucrative”, își zise Jane zâmbind în sinea ei.

– Bunăăă, se auzi vocea inconfundabilă a Evei, scuze de întârziere, închidere de lună ce să faci, Sofia și Alexandra parchează și ele acum.

– Nu e o problemă, răspunse Jane, mi-ați dat timp să studiez societatea din jur.

– Da, clar, zise Eva zâmbind.

Tocmai atunci își făcură apariția Sofia și Alexandra. După ce se îmbrățișară și băuturile fură instalate pe masă, întrebările la adresa lui Jane începură să curgă.

– Ce faci femeie cu cei doi bărbați  din viața ta? o întrebă Sofia foarte direct.

– Care doi? Patrick și-a făcut literalmente bagajele și s-a cărat, iar Sebastian trimite mesaje criptice ca un licean în călduri, răspunse Jane exasperată.

– Eh, hai că nu e chiar așa, cred că dacă îl vrei pe Patrick înapoi mai e o portiță acolo, zise Alexandra cu optimisul ei obișnuit.

– Și să îi ofer ce? în momentul ăsta mă port ca Sebastian și nu vreau asta. E o perioadă proastă pentru mine să fiu pe bune cu Patrick, poate chiar cu oricine. Aparent sunt și mai sechelată decât credeam. E penibil, nu par să mă pot aduna așa că mai bine îl las să plece.

– Ții la vreunul din ei? o întrebă Sofia. Nu mă înțelege greșit, nu e nici o problemă dacă nu simți nimic pentru unul din ei și ai nevoie de validare ca să mergi mai departe, adăugă aceasta.

– Ok, asta este oribil, zise Eva contrariată.

– Da este, dar știi că uneori e adevărat, spuse Alexandra pe un ton gânditor.

– Poate părea ciudat având în vedere ezitarea mea dar chiar țin la Patrick, n-am însă curaj să risc să fiu în continuare persoana de căcat doar ca să îl păstrez. Îmi e teribil de dor de el. Azi când eram la ginecolog unde am avut această experiență ușor ireală de care sigur am fi făcut mișto împreună, mi-am dorit foarte mult să îl sun.

– Aoleu, ai pățit ceva? întrebă Eva îngrijorată.

– Nu, aparent ai nevoie de control ginecologic ca să îți reînoiești carnetul.

– De ce? Le e teamă că uterul te împiedică să conduci? întrebă Alexandra mirată.

– Fac control și bărbaților ? Ștefan trebuie să își reînoiască carnetul și aș vedea potențial de multe glume aici, zise Sofia chicotind.

– Nu, doar femeilor, este de fapt o metodă de a strânge date despre starea de sănătate a populației, replică Jane.

– #femeilesuntbolnave, zise Sofia ironic.

– Toate ca toate, dar tipa care mi-a făcut controlul cred că a fost explorator într-o altă viață, jur, căuta drumul către tropice pe acolo. La un moment dat, am vrut să îi spun ca nu este o zonă detașabilă, spuse Jane cu patos.

Eva, Sofia și Alexandra râdeau cu poftă.

– Auzi, crezi că de aici le vine unor bărbați ideea că e de gumă și că se poate trage în toate direcțile? întrebă Eva pe un ton jucăuș.

– De ce dear, Nic așa crede? Lasă că e în creștere, zise Alexandra râzând.

Sofia o ciupi de braț.

– Nu, ripostă Eva zâmbind.

– Nu știu fetelor, cert este că am mers la ginecolog și era să plec cu o infecție urinară.

Cele patru femei izbuniră în râs. Cu atmosfera destinsă și dramele lui Jane lăsate pentru moment în urmă, timpul era perfect pentru a vorbi de petrecerea burlăcițelor, buchete, rochii și planurile pentru zilele de vară care se instalaseră deja.

Alexandra acceptase oferta de a prelua postul de editor șef, deși fetele o avertizaseră că legătura ei cu Robert, care cumpărase revista avea să stârnească un val de vorbe despre ea în piață. Alexandra era însă hotărâtă. Eva continua să se poarte ca o adolescentă amorezată și se pregătea de primul weekend cu Nic la munte cu cortul, spre deliciul prietenelor ei.

– Eu am o singură întrebare: cum rezolvi cu toaleta? Sau mergi la cules de plante pentru ”plafarul tău”? întrebă Jane amuzată.

Sofia și Alexandra își stăpâneau cu greu râsul.

– Sunteți niște snoabe, răspunse Eva aparent vexată.

– Las-o mă, îi place de el, normal că merge pe munte după el, spuse Alexandra cu o voce plină de afecțiune.

Următoarele câteva ore se scurseră pe nesimțite, până când, rămase în fața restuarantului, Jane și Eva așteptau taxiul.

– Îl voi suna pe Sebastian și mă voi vedea cu el, zise Jane din senin.

– Foarte bine, cum zici tu mereu: taie răul de la rădacină! spuse Eva ferm.

43. Final: trageți cortina!

28653Jane se uita la bărbatul din fața ei care îndesa în grabă câteva tricouri într-o geantă. Încordat și cu o înfățișare care putea speria copii, Patrick își strângea cele câteva lucruri pe care le lăsase în apartamentul ei pe parcursul relației lor.

Relație…. ce cuvânt straniu, carusel, casă bântuită sau circ ar fi fost cuvinte mai potrivite să descrie ce se petrecuse între ei de când reapăruse în viața ei, toamna trecută.

Iar acum pleca… a cui era vina? De data asta: a ei…

***

Cu câteva ore în urmă

Brațele lui Patrick îi înconjurau talia și respirația lui caldă îi gâdila ușor gâtul de fiecare dată când îi spunea ceva la ureche. Erau la un concert al unei formații pe care Nic le-o recomandase, într-un bar mic decorat în stilul erei prohibiției. Ca să nu facă notă discordantă, Jane și Patrick erau și ei îmbrăcați în temă.

– Arăți foarte bine, îi spuse el trecându-și mâna prin franjurile rochiei lui Jane.

– Mulțumesc, domnule Golescu, și dumneavoastră sunteți foarte chipeș, zise Jane întorcând capul spre el.

– ”Chipeș”, repetă Patrick amuzat, cuvântul ăsta chiar a ieșit de mult la pensie.

– Anii ’20, ce vrei, mă adaptez, răspunse Jane.

– Ești foarte adaptabilă, spuse el sărutând-o.

Momentul fu întrerupt de David, care își făcea loc printre ceilalți spectatori.

– Gata! Am ajuns, zise el trăgându-și sufletul.

– Doar tu? întrebă Patrick.

– Da, ar fi trebuit să vină și câțiva colegi de birou dar au renunțat în ultima clipă. Poate vine Sebastian, voi vă știți, nu? Mi-a și zis că v-ați întâlnit acum câteva săptămâni, spuse David foarte relaxat.

Jane îngheță, brațele lui Patrick se încordară în jurul ei și în secunda următoare se scuză și se duse spre ieșirea barului.

– Am zis ceva greșit? întrebă David mirat.

– Nu, doar că Sebastian și cu mine….am fost împreună, zise Jane pornind în căutarea lui Patrick. David nu avu timp să răspundă sau să își îndrepte privirea plină de reproș către ea.

***

Prezent

– Te rog nu pleca, îi spuse Jane pe un ton rugător. Vocea îi tremura deja și simțea că lacrimile nu sunt prea departe.

– De ce să nu plec, iubito? îi spuse el ironic. Ai nevoie de un fraier de serviciu în timp ce alergi după altul?

– Nu, Doamne, ți-am zis în mașină, am dat nas în nas din greșeală. Eva poate să confirme. Nu te mint, zise Jane, știi că urăsc să mint.

– Da știu, cu toate astea nici cu adevărul nu stai prea bine, spuse el acru.

Jane lăsă capul în jos. Patrick avea dreptate. Ironia era că ea îl blamase pe Sebastian pentru tot ce îi ascunsese. Acum însă nu era sigură că ea era cu mult mai bună.

– Îmi pare atât de rău, îi spuse Jane cu lacrimi în ochi.

Patrick se uită la ea, ura să o vadă plângând. Poate era prea sentimental, sau poate în ochii lui ea era încă fetița din școală plângând cu sughițuri pentru că fusese dată afară de la cor de față cu toată clasa pentru că avea o voce proastă. Patrick închise ochii și înghiți în sec încercând să se calmeze.

– Jane, nu putem continua așa. Tu nu ai terminat cu el. În mintea ta el e încă acolo. De ce căcat, nu știu. Ce știu este că nu vreau să fiu varianta de rezervă. Eu nu sunt un tip de rezervă pentru nimeni, iar tu pentru mine ești prima opțiune, zise Patrick pe un ton sigur.

– Nu ești de rezervă, răspunse Jane, nu sunt pregătită să renunț la noi…adăugă ea.

– Eu însă da, spuse Patrick încet, ai încă lucruri de clarificat, iar eu m-am săturat să mă alerge constant trecutul tău. Nu vreau să plătesc eu pentru păcatele lui sau regretele tale. Cine știe poate și pe noi doi ne-a cam alergat trecutul nostru.

– Ai dreptate, și tu ai totuși un trecut pe care încă îl porți cu tine, îi zise Jane referindu-se la logodna eșuată a lui Patrick.

– Cu atât mai mult atunci, trebuie să încheiăm, zise el pe un ton rece.

– Poate nu crezi dar chiar te iubesc, spuse Jane utându-se în gol. Nu știa de ce spunea asta, era sigură că nu avea să schimbe cu nimic lucrurile. Gândul însă că Patrick ar putea crede că era o jucărie pentru ea îi tăia respirația.

– Știu, și eu mă simt la fel. Aparent nu este de ajuns….spuse Patrick cu un nod în gât.

Jane nu știa când ajunseseră amândoi în hol. Patrick se uită încă o dată la ea cu ochii aceia pătrunzători și de acum triști. De data asta ușa nu se trânti ci se închise ușor. Jane era imobilizată în fața ei, inima îi bătea și simțea cum extremitățile i se răciseră complet. Spectacolul se încheiase, iar rolul ei de personaj negativ fusese convingător.

– Acum chiar a plecat…. spuse ea în telefon.

42. După mine… telefonul!

telefonDe câteva săptămâni, Jane și Patrick păreau un cuplu a cărui fericire ar fi putut să-i infecteze chiar și pe cei mai posomorâți oameni. Se vedeau aproape în fiecare seară și petreceau aproape fiecare noapte împreună. Beau vin în timp ce se țineau în brațe în fața vreunui film mai mult sau mai puțin de “artă”, în apartamentul ei micuț și cochet.

Într-una din serile în care Patrick era încă la bar, Jane dormea liniștită după ce el o sunase și îi urase noapte bună promițându-i că se vor vedea dimineață, la micul dejun.

Câteva ore mai târziu, când Jane dormea deja tun și probabil visa pantofi scumpi și rochii de mătase, soneria telefonului rupse cumva tăcerea acelui vis. Buimacă, Jane se trezi și căută cu mâna telefonul pierdut pe sub pernă. Ochii îi erau aproape închiși dar era destul de sigură că era Patrick. Numai el putea să fie treaz la ora aia, în creierii nopţii.

– Alo? Spuse ea.

– Bună… Te-am trezit? Dormeai? întrebă vocea de la capătul celălalt al firului.

În secunda următoare, Jane se ridică în capul oaselor, deschise larg ochii şi cu gura pe jumătate deschisă se uită pierdută în gol. La telefon nu era nimeni altul decât Sebastian.

– Da… dormeam, răspunse ea încercând să adune măcar două gânduri laolaltă.

– Îmi pare rău că te-am deranjat. Te-am sunat pentru că…

La telefon se lăsă linişte.

– Pentru că ce, Sebastian? Doamne, cât e ceasul? Ai păţit ceva? întrebă Jane pe un ton puternic aflat, totuşi, sub semnul confuziei.

După o tăcere lungă, timp în care nu se putea auzi decât respiraţia grea a celor doi interlocutori, Sebastian spuse:

– … mi-e dor de tine…

Jane rămase înmărmurită. Deşi parcă auzise venind aceste vorbe cu ceva vreme înainte ca Sebastian să le rostească, în continuare nu putea să creadă ce auzise. Acele cuvinte ieşiseră din gura bărbatului pe care îl dorise atât de mult, care însă o părăsise și îi arătase, de prea multe ori, că este complet indisponibil pentru ea.

Închise telefonul fără un cuvânt, îl aruncă în partea cealaltă a patului, se ridică şi aproape robotic, merse la bucătărie, deschise frigideul şi îşi turnă un pahar de vin. Era 3 dimineaţa. Aşteptă îngândurată ora 8 pentru a le suna pe fete, care, evident, încă dormeau. Doar era sâmbătă. La ora 10 şi jumătate, se adunară toate, care de care mai adormită, la locul lor – ”Fifi Cafe”. Până şi chelnerii, care le cunoşteau, că doar erau „de-ale casei”, erau şocaţi să le vadă deschizând, practic, cafeneaua.

Imediat ce se aşezară toate la masă, Sofia, veşnic îndrăgostită de somn, pe care îl primea foarte rar graţie naturii muncii ei, începu:

– Ce calamitate naturală a avut loc de ne-am strâns aici la această oră imposibilă? Dramele nu puteau aştepta prânzul?

– Îmi pare rău, răspunse Jane, dar… trebuia să vorbesc cu cineva.

– Doamne, eşti însărcinată? Ne faci mătuşi? O punem de-o nuntă? continuă Alexandra zâmbind.

– Nu, doar că azi-noapte m-a sunat Sebastian. În toiul nopţii. Să-mi spună ca îi e dor de mine, continuă Jane scurt.

– O, Doamne. Şi tu ce i-ai spus? Întrebă Eva.

– Nimic, am închis telefonul şi m-am pus pe băut până când v-am sunat pe voi. Apoi l-am sunat pe Patrick şi i-am spus să nu mai vină la micul dejun pentru că trebuie să mă văd cu voi, spuse Jane.

– Deci stai să văd dacă am înţeles bine… te-a sunat în mijlocul nopţii ca să îţi spună pur si simplu asta? Nu a mai spus nimic altceva? Şi…. cel mai important… îţi pasă? întrebă Sofia.

– E ceva ce am aşteptat atât de multă vreme de la el… şi acum asta…

– Băi, te-a înşelat, nu poţi să îl laşi să îţi distrugă nopţile şi relaţia cu Patrick doar pentru că a avut un moment în care ţi-a simţit lipsa, răspunse Eva.

– Ştiu. Cu toate astea a reuşit să mişte ceva înăuntrul meu.

– Eu zic să îţi bagi minţile în cap şi să te concentrezi pe ce ai cu Patrick. Şi dacă încă mai ai ceva să îi spui lui Sebastian, te poţi vedea cu el sau poţi să îl suni şi să îi spui orice ai vrea să îi spui, spuse Sofia. În afară de asta, cred că toată nebunia asta cu voi doi ar trebui să se termine aici. Cât o să o mai ţineţi aşa? Aceşti oameni care parcă ar vrea să fie împreună, dar poate mai bine despărţiţi sau cu altcineva? Nu, nu e ok. Ai câteva întrebări la care trebuie să îți răspunzi – la nunta de vara trecută dacă ai fi știut că te-a înșelat te-ai mai fi încurcat încă o dată cu el? Ce doare mai tare: că nu te-a mai vrut sau că ți-a înșelat încrederea? Ce înseamnă Patrick pentru tine? Gândește-te, încheie Sofia scurt.

Jane nu avea încă răspuns.

De-a lungul orei următoare, discuţia avea să se îndrepte către alte zone, că doar fetele se treziseră. Alexandra le povestii cu încântare cum Robert, cu care se vedea deja de câteva luni bune, a cumpărat în cele din urmă revista pentru care ea lucrează. Mai mult, i se propusese postul de „editor in chief”, după ce actuala îşi dăduse demisia. Alexandra susținea cu tărie că Robert nu avea nimic de a face cu asta. Fetele se uitau la ea cu o oarecare îndoială.

După întâlnire, Jane plecă acasă mai confuză decât venise. Acum, realitatea o lovise direct în faţă. Fetele îi spuseseră toate lucrurile pe care ei îi era frică să şi le spună. Lucrurile în viața ei nu erau aranjate cum trebuie și nici nu dădeau semne că se îndreaptă către o rezoluție prea curând. Iar Sebastian părea să fie motorul acestei instabilități, sau era el oare?…

41. Să aranjăm mătura

725Trecuseră doar două zile de când Patrick plecase val-vârtej din apartamentul lui Jane și de când Sebastian îi scrisese. Cel din urmă nu primise răspuns, după cum hotărâse Jane împreună cu fetele, pe când Patrick era pe cale să primească unul. Sofia îi spusese foarte ferm: ”Nu e perfect, dar are sânge în el, așa că mai dă-i o șansă”.

Trecându-și mâinile cu emoție peste rochia ei roșie pentru a o netezi, Jane stătea în fața barului lui Patrick. Nu îndrăznea parcă să intre, aștepta ca o întâmplare străină de ea să o tragă în interior. În realitate, habar n-avea ce urma să îi spună acestui bărbat. Că îl iubea? Că voia ceva pe bune și de lungă durată? Oare așa era? Mai avea încă nevoie să își plângă de milă despre cele întâmplate cu Sebastian? Erau brațele lui Patrick locul unde putea face asta? Cu siguranță așa ceva nu era prea cinstit din partea ei.

Dându-și seama că nu avea cum să rezolve nimic pe trotuarul prost asfaltat în care i se afundau ușor tocurile, Jane împinse ușa localului.

Înăuntru nu era foarte multă lume, seara de abia începea. Nic era la bar și își prezenta abilitățile de barman unui grup de străini deja trotilați. Patrick însă nu era de văzut. Nic o observă pe Jane și zâmbind îi făcu semn să vină către bar.

– Bună seara domnișoară, îi spuse el îmbrățișând-o peste tejghea, imediat termin cu transfrontalierii ăștia și ai toată atenția mea. Zis și făcut, în câteva clipe Nic era din nou în fața ei și începu să îi prepare un cocktail.

– Știu, v-ați certat, big-boss tună și fulgeră de câteva zile, a făcut inventarul de 3 ori până acum, îi spuse Nic zâmbind.

– Nu credeam că l-a afectat în vreun fel… zise Jane vizibil mirată.

– Serios? Cred că acum faci ce faceți voi femeile – ”Nu credeam că îi pasă dar în secret vreau să nu mai iasă din casă fără mine”, spuse Nic pe o voce feminină, dând din gene.

Jane râse și îi spuse

– Ești nesuferit, Eva n-ar fi fericită să te audă cum faci mișto de o gagică.

– Hai mă, glumesc doar, cât despre Eva poate oricând să mă disciplineze contabil, zise Nic cu un zâmbet ștrengar.

– Cred, spuse Jane, ai totuși idee unde e Patrick?

– În spate, la aprovizionare, acum tre să apară, îi răspunse Nic.

În minutele următoare Patrick își făcu apariția , cu părul dat pe spate, o cămașa descheiată neglijent, cu mânecile suflecate și acei blugi care erau făcuți ca pentru el – Jane nu putea decât să ofteze în gând. Oficial era o femeie superficială, orbită de aspectul fizic al unui bărbat – dar sincer, ce era rău în asta? “Totul”, își zise ea – îl iubești că te atrage sau pentru tot?

În timp ce Jane găzduia această dezbatere ”filosofică” în capul ei, Patrick veni către ea și din spatele barului  o întrebă pe un ton rece:

– Bună, te-a servit Nic cu ceva?

– Da mulțumesc, dar nu de aceea sunt aici, am putea să vorbim? zise Jane.

– Despre? întrebă el fără să clipească.

– Noi și ce s-a întâmplat, îi spuse Jane nesigură.

– Mă mir că ești aici și că nu te-ai așteptat să vin eu iar după tine, răspunse el dur.

– Hai că nu e chiar așa… îi zise Jane.

– Da mă rog, nu chiar așa, dar cam pe acolo. În fine, nu am chef să mă cert iar acest ”noi” va trebui să aștepte, e seară de muncă. Dacă vrei să rămâi până mă mai eliberez ca să putem vorbi la mine în birou ești bine venită, îi spuse Patrick.

Știa că era arogant, poate chiar nesimțit cu ea dar nu îi păsa. Patrick era încă furios pe ea și pe faptul că Jane fusese prezentă în mintea lui constant în ultimele zile.

Jane dădu din cap. Știa că nu era bine să aștepte, dar ceva în ea îi spunea că era timpul să lase de la ea. După două ore care i se părură o eternitate, Patrick se strecură lângă ea și luându-i ușor mâna o trase către o ușă din dreapta barului.

– Unde mergem? întrebă ea.

– La mine în birou, răspunse acesta.

Camera era relativ mică și plină de cutii cu băuturi și hârtii. Undeva într-un colț era un birou și două fotolii surpinzător de mici și ele. Patrick îi făcu un gest către ele iar Jane se așeză fără un cuvânt.

– Te ascult, se auzi vocea lui autoritară.

– Să știi că nu apreciez tonul ăsta superior, îi zise Jane scurt.

– Ai venit să vorbim, te ascult, dacă nu îți place felul în care o fac asta este, spuse Patrick zeflemitor.

Jane era deja iritată.

– În fine. Nu sunt ok cu felul în care s-a terminat discuția dintre noi de data trecută. Înțeleg de ce nu erai entuziasmat să mă văd cu ai tăi dar nu poți să o dai când caldă, când rece. Ori încercăm să fim împreună pe bune ori nu. Nu poți să te retragi de fiecare dată când mă apropii de spațiul tău. Știu că nici eu nu am fost consecventă în totalitate și cred că și intuiești de ce. Nu știu sigur dacă sunt pregătită să dau din nou atât de mult, dar știu sigur că nu vreau să am ceva complet fără perspective. Știu, asta vă face pe voi bărbații să fugiți ca dracul e tămâie, dar, sincer, nu am de gând să mă scuz pentru că vreau tot chiar dacă sunt capricioasă adesea. Am tăcut în trecut pe tema asta, de data asta însă, îmi pare rău, o să suferi tu consecințele. Poate e doar chimie între noi sau doar o nostalagie nerezolvată… nu știu. Oricum ar fi, nu vreau încă să renunț la tine, dar nici nu vreau să mi-o mai iau… mărturisi Jane.

Era surprinsă de propia ei confesiune care cumva o liniștise.

Patrick se uita la ea cu ochii lui verzi, pătrunzători și după câteva clipe spuse:

– Nici eu nu vreau să renunț, poate pentru că nu mi se pare prea masculin- zâmbi el, sau poate pentru că tu chiar mi-ai intrat pe sub piele și nu vreau să regret că n-am fost eu bărbatul acela care nu ți-a oferit chestii. Trăiesc însă de multă vreme cu mine și e nevoie de răbdare, pe care, din câte văd, a consumat-o papagalul ăla înaintea mea… și, da, înțeleg ce te sperie. Din păcate, eu nu pot acum decât să îți dau fiecare moment în parte, pe tot și cu totul… atât. Îl mai iubești? întrebă el dintr-o dată.

– Nu…dar urăsc că s-a distrus ce era, spuse Jane lăsând ochii în pământ.

– Iar eu unde intru în ecuația asta? o întrebă Patrick ridicându-i bărbia în sus cu tandrețe

– Aici, cu mine, spuse ea cu glasul tremurând. Detesta această vulnerabilitate dar nu se putea abține.

Patrick o sărută, încet și mai apoi din ce în ce mai aprins până mâinile ei erau pierdute în părul și de-a lungul spatelui lui, iar Patrick găsise accesul sub rochia ei. Dintr-o dată, o ridică și o așeză pe biroul pe care îl golise de hârtii cu o mișcare fermă a brațului. Zgomotul trecuse însă neobservat de Jane. Poate era doar atracția de ei, sau trecutul sau rănile ei, pentru moment însă cu picioarele înlănțuite în jurul taliei lui și mâinile lui flămânde pe trupul ei, erau doar ei doi…

***

Ceva timp mai târziu, Jane își aranja rochia.

– Îți stă bine în roșu, spuse Patrick cu un zâmbet ștrengar.

– Mulțumesc, zise Jane, auzi dar tu de ce ai aceste mături la tine în birou?

– Păi biroul ăsta a fost o debara înainte, răspunse Patrick.

– OMFG, tocmai am făcut sex într-o debara! exclamă Jane

– Practic da, hai recunoaște n-a fost așa incomod, zise Patrick zâmbind larg.

– Superb, mă simt ca un mop, zise Jane sarcastic.

– Un mop foarte sexy, însă, spuse Patrick sărutând-o pe gât.

Jane îl ciupi de fund și îi spuse râzând:

– Hai, ieși afară până nu începem iar să ne certăm. Patrick zâmbi și luând-o de mână descinseră amândoi în bar.

– Ce faci big boss ai făcut în sfârșit ordine în birou ăla ? răsună vocea lui Nic.

 

40. Scandal în familie

FotorCreated4896– Bună seara prințeso, se auzi vocea ușor guturală a lui Patrick când Jane îi deschise ușa apartamentului.

Patrick nu mai fuma de ceva vreme dar parcă ceva din răgușeala dată de țigări îi rămăsese în glas, sau poate era doar în mintea lui Jane. Ce era însă sigur era că, în seara asta, ea avea să dea uitării amintirea întâlnirii accidentale cu Sebastian și să se refugieze în brațele bărbatului din fața ei.

– Intonația de cârciumar îți mai lipsește că… în rest ești de acolo, spuse ea râzând.

– Păpușe, eu este cârciumar pe bune, spuse Patrick ducând jocul mai departe.

Jane îl ciupi ușor de braț iar el o cuprinse de mijloc pentru ca mai apoi să o sărute.

– Eu tot zic că ești prințesă. Vorba aceea, îți sticleau ochii în fața magazinului ăla cu produse Disney, îi spuse Patrick mângâind-o ușor pe cap.

Jane se înroși – Patrick avea întotdeuna o atitudine paternă față de obiceiurile ei copilărești. Aproape că avea senzația că îi spunea mereu: ”Ești mică, mă”.

– N-am 5 ani, răspunse Jane strâmbând din nas în glumă.

– O nu, răspunse Patrick cu atenția focusată de acum pe piciorul gol al lui Jane care se întrezărea din crăpătura halatului.

Jane râse cu poftă.

– Să știi că nu vorbesc cu picioarele, îi zise ea zâmbind.

– Nu. Dar ai putea, răspunse Patrick cu un surâs în colțul gurii.

Jane se înroși din nou, atitudinea directă și sexual deliberată a lui Patrick o surprindea de fiecare dată, nu pentru că era cumva regina inocenței sau pentru că ceilalți bărbați din viața ei îi citiseră din ghidul femeii măritate de la 1800, ci pentru că Patrick știa mereu ce voia și n-avea vreo reținere să exprime asta. Era mereu fără ezitări, fără nehotărâri dar și fără promisiuni. Era foarte diferit față de cei de dinante și mai ales față de Sebastian.

Jane nici nu apucase bine să alunge gândurile din capul ei că și simți răcoarea cearșafului de sub ceafa ei și respirația caldă a lui Patrick care o săruta pe gât. Cu greutatea corpului lui bântuind deasupra ei, Jane se simțea și ea sigură, sigură că e fericită.

Dimineața sosi parcă prea repede și după ce reușiră să se desprindă de pat, Jane și Patrick stăteau la masa din bucătărie sorbind cafea și sorbindu-se din priviri.

– Azi avem zi full împreună, daia romantică? zise el zâmbind.

– Da, avem. Ce mă distrează zâmbetul ăsta tâmp pe care îl afișezi pe față când vorbești de chestii siropoase, zise Jane cu un surâs larg.

– Nu e tâmp iubito, e viril, replică Patrick pe un ton foarte serios, după care izbucniră amândoi în râs. Brusc se auzi sunetul unui mesaj. Patrick aruncă un ochi la telefonul lui și se încruntă dintr-o dată.

– Căcat! exclamă el.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Jane.

– Nimic, ai mei sunt în oraș și vor să luăm prânzul, cred că va trebui să întrerupem ziua romantică până pe seară, îi zise Patrick.

– Dar știi că pot să vin cu tine și apoi ne vedem de treaba noastră, spuse Jane.

– Nu cred că este cazul, îi răspunse Patrick scurt.

– Cum adică? întrebă Jane ușor indignată.

– Nu e ca și cum suntem căsătoriți și cu copii și e musai să ne vedem cu părinții, în plus îi știi din școală pe ai mei, replică el exasperat.

– Tocmai, nu văd care e problema, dar poate e cazul sa îmi faci o listă cu ce persoane din viața ta pot să văd în calitate de… da chiar, în calitate de ce, Patrick? Că și cu prietenii ai ezitat să îmi faci cunoștință – tu acest bărbat sigur de ce vrea și ce trebuie, îi zise Jane pe un ton extrem de ironic.

Patrick se uită la ea cu încrâncenare și îi spuse pe un ton dur:

– Ți-am spus foate clar care este relația mea, de rahat, cu ai mei, mai mult decât atât, ți-am spus și de ce. Eu mă văd cu ei din obligație, nu din plăcere. Cât despre restul doleanțelor tale sunt complet exagerate, doar pentru că nu mi-am afișat prietenii instant, nu înseamnă că nu reprezinți ceva pentru mine. Am fost împreună la Paris nu? Unde te-ai văzut cu soră-mea… Este nebunie să ajugem mereu la certurile astea de căcat, lucrurile înre noi nu ar trebui să fie așa grele, ar trebui să mai meargă și de la sine.

Jane simțea că ia foc, ”de la sine, de la sine” – ura cu toată ființa ei această frază.

– A, deci eu sunt problema, să înțeleg? Eu sunt aiurea, că nu te-am taxat pentru faptul că citez: nu știi ce e chestia asta dintre noi, sau dacă poți să îmi dai ceva mai mult sau că îți pasă – că doamne ferește să folosim cuvinte prea mari pe care nu le înțelegem. Pentru un bărbat atât de sigur pe el nu pari să ai decât o certitudine, dimensiunea patului, îi zise Jane acră.

– Și cu toate astea nu te plângi niciodată, îi replică el sec.

– Superb! spuse Jane ridicând mâinile în aer.

– Ce vrei? Să îți promit și eu lucruri și să îți trag apoi covorul de sub picioare ca papagalul ăla infect care te-a părăsit? Să te fac și eu să te simți că nu ești suficient de bună? Dar cine știe poate atunci ai fi mai constantă, că de ceva vreme ești mai volatilă decât încălzirea globală – să mă întreb și eu de ce oare? Nu-s prost să știi. Și da, îmi pasă de tine, în traducere liberă, te iubesc  – îmi cer scuze că nu am folosit exprimarea potrivită pentru tine, încheie Patrick respirând adânc cu pumnii ușor încleștați pe lângă corp.

Jane era înfuriată, rănită, șocată și complet dezarmată de o declarație de dragoste în mijlocul unei furtuni de insulte. În mod normal, ar fi lăsat de la ea dar după tot ce se întâmplase voia să fie suficient de bună, pentru ea însăși:

– Atunci pleacă, dacă asta vrei, ușa e a ta, aparent ai treabă și te rețin, îi spuse ea pe un ton glaciar.

Lui Patrick nu-i venea să creadă că ajunseseră aici de la o întâlnire banală cu părinții, nu putea să nege că atitudinea lui Jane îl rănea, dar nu avea de gând să o arate sau să nu răsucească și el cuțitul:

– Stai liniștită, nu mai am nici un motiv să stau, replică el zeflemitor.

Peste câteva momente ușa de la intrare se trânti iar Jane izbucni în plâns. Sunetul unui mesaj se auzi de pe masă, cu privirea încețoșată Jane îl citi: Sebastian – ”Ce faci?”

”Plâng, boule!” lăsă să îi răsune vocea în camera de acum goală.