39. Pauză de masă cu cântec

pauza 1Trecuse o săptămână de când Jane încerca să decidă dacă vrea sau nu să stea de vorbă cu Sebastian. În fiecare dimineaţă, se trezea speriată de o posibilă conversaţie reală, gând pe care îl acoperea până la finalul zilei cu probleme de serviciu, ieşiri cu fetele şi câteva perechi scumpe de pantofi, cumpărate în grabă, după birou și bineînțeles cu brațele lui Patrick.

Cu toate astea, în fiecare seară, când punea capul pe pernă, în patul ei confortabil, îşi aducea aminte de cuvintele Alexandrei: „La plecare, Sebastian ne-a oprit şi ne-a rugat să-ţi spunem să-l suni”.

– Nu înţeleg de ce să îl sun eu pe el. Să mă sune el pe mine dacă are ceva atât de important să îmi comunice. Cât tupeu! îi spunea Jane Evei, în timp ce aranja nişte spaghete într-o farfurie.

Era conversaţia obişnuită pe care cele două fete o aveau în pauza de masă. Eva stătea cuminte în faţa lui Jane şi asezona o salată, încercând să îşi asculte prietena.

– Jane, nu obseda pe această idee. Dacă trebuie să îl suni sau cum a spus el asta sau ce vrea să îţi zică. Îţi pui toate aceste întrebări ca să eviţi a răspunde la întrebarea care contează cu adevărat. Tu vrei să vorbeşti cu el? Crezi că te-ar ajuta?

– Nu ştiu. Depinde ce are de spus, răspunse Jane.

– Dacă vrei să te alegi cu ceva din această conversaţie trebuie să încetezi să îi mai dai lui puterea. Gândeşte-te la ce ai vrea tu să îi spui lui. De ce trebuie să fie din nou despre ce vrea el şi despre ce o să spună el? A fost 3 ani şi ceva totul despre el, nu crezi că e momentul să fie şi despre tine? întrebă Eva.

– Ba da, ştiu că ai dreptate… răspunse Jane în timp ce îşi ridică privirea către intrarea în restaurant.

Uşa se deschise şi o faţă puţin dezorientată se putea vedea de dincolo de geamul separeului în care se aflau cele două feme. Jane încremeni. În faţa ușii se afla Sebastian. Privirea lui se întâlnise acum cu a ei şi ochii ei nu mai aveau unde să fugă. Aproape că se auzeau unul pe altul gândind. El se stăpânea cu greu să nu alerge spre masa ei, iar ea şi-ar fi dorit să fugă afară din restaurant la fel ca un iepure speriat de sunetul unei puști.

Câteva secunde mai târziu, Sebastian era în faţa ei.

– Ce faci? Poftă bună, spuse el.

Se îndreptă apoi către Eva.

– Te pup, Eva. Ce faci? cum merge contabilitatea? Toate bune?

– Da, totul e bine… răspunse aceasta încurcată.

Sebastian se întoarse înapoi către Jane.

– Așteptam să mă suni. Nu ți-au zis fetele?

– Ba mi-au spus, răspunse Jane încercând vizibil să își adune încredere în ea. Nu înțeleg exact de ce ai decis că prietenii mei funcționează pe post de mesageri. Dacă ai ceva de spus, spune-o. Nu le pune pe fete să îți facă treaba.

– Vrei să discutăm acum? Nu mai bine ne vedem la o cafea să vorbim în liniște despre asta?

– Despre ce să vorbim, Sebastian? Despre motivele pentru care tu ai plecat din această relație? Despre ce te-a făcut să pleci? Sau despre ce te-a făcut să te întorci astă-vară ca să dai iar bir cu fugiții? Să ascult iar ce minciuni ai de zis? Știi ceva? Nu vreau. Nu sunt interesată de ce ai avea de spus sau fabulat.

Sebastian ar fi putut să proteseteze la insinuarea lui Jane, însă confruntarea cu posibilitatea unei mărturisiri pe care nu era pregătit să o facă, îl opri. O picătură rece de transpirație i se scurse pe spate. Cu ochii mari se uita la ea, furia dezlănțuită din această femeie, pe care o iubise, îl uimea. Pe vremea când erau împreună nu o văzuse așa niciodată. Nu putea crede că după atâta vreme, Jane încă se mai simțea așa în prezența lui. O privea cu ochi triști și îi părea rău că o făcuse să sufere atât de mult. Pentru prima dată, Sebastian începea să înțeleagă magnitudinea consecințelor faptelor sale. În secunda următoare, fără să spună vreun cuvânt, se întoarse cu spatele și se îndreptă către ușa restaurantului. Nu mai era nimic de spus. Cel puțin pentru moment.

Advertisements

38. În ţara actualilor, fostul este împărat

dupa paris 3Era sâmbătă dimineaţă. O dimineaţă caldă, de primăvară. Jane avea ochii somnoroşi, după o noapte destul de nedormită. Avionul aterizase cu întârziere şi ea ajunsese acasă mult după miezul nopţii. Fetele o aşteptau în cafenea.

– Bună dimineaţa, domnişoară! spuse Sofia veselă. Ne prieşte Parisul, văd… ochelari de soare, astea…zici că eşti o vedetă fugită în lume de bliţurile papazzilor.

Jane îşi lăsase ochelarii de soare să îi pice aproape de vârful nasului şi se uita serioasă la Sofia.

– Dimineaţă era când am ajuns eu acasă, pe la 3. Acum mi se pare că e de-a dreptul mijlocul nopţii şi mă aşez cu voi la masă în pijamale. Mă scuzaţi, sunt morocănoasă, am nevoie de cafea.

– Un ristretto pentru domnişoara, vă rog, îi spuse Eva chelnerului. Fără lapte, fără zahăr.

Jane zâmbi cald în timp ce chelnerul aşeza a opta minune a lumii în faţa ei: o ceaşca mică de cafea. Jane începu să le povestească fetelor despre Paris şi despre Patrick, despre felul în care el redefinise aşa-zisul oraş al luminilor în ochii ei. După ce îşi termină încântată povestea, era rândul lui Jane să asculte.

– Trebuie să îţi spunem ceva, începu Sofia. În weekend, cât erai tu la Paris, am dat nas în nas cu Sebastian. Într-un restaurant.

– O, Doamne. Şi ce s-a întâmplat? A vorbit cu voi? spuse Jane în timp ce îşi ţinea capul în palme, de parcă băuse toată noaptea.

– A vorbit, da, n-a fost mut, din contră. A venit la noi la masă, continuă Alexandra. A încercat să fie politicos. Ne-a spus că te-a văzut la o petrecere cu noul tău iubit… cu accent pe „noul tău iubit”, de parcă ar fi, de fapt, amantul.

– O, Doamne. Acum îl interesează şi de Patrick? De parcă situaţia nu era suficient de rea oricum… Şi voi ce i-aţi spus? spuse Jane.

– Şi tu acum, normal că îl interesează de Patrick, răspunse Sofia. Ştii cum e, parcă sunt mai buni strugurii acum că nu mai sunt ai tăi. Tot încerca să rămână la noi la masă. Şi tot întreba de tine, cu clasicele texte: „Sper că acest tip o face fericită”… puţin superior aşa, dacă mă întrebi pe mine. I-am tăiat-o eu scurt şi i-am spus că eu nu vorbesc cu el despre tine. Nu părea foarte nedumerit de ce i-am spus şi cred că s-a făcut că nu înţelege. Într-un final a plecat la el la masă.

– El cu cine era? întrebă Jane.

– Erau mai mulţi la masă, răspunse Eva. Am aruncat eu un ochi la un moment dat să văd cine se mai preumblă pe la masa lui, dar nu era nimic interesant. Înţelegi tu ce vreau să spun. Ea nu era acolo.

– Minunat, absolut minunat! izbucni Jane. Pare că, efectiv, oriunde merg, orice fac şi cu oricine vorbesc, el e cumva acolo, suflându-mi în ceafă.

Eva întoarse capul spre ea şi cu o mână o mângâia pe spate.

– Totul va fi bine, o să vezi. O să treacă şi asta. Noi suntem aici, orice ar fi, ştii asta, nu?

– Da, ştiu…

– Şi mai e ceva… spuse Sofia încet.

– Aoleu, mai e? răspunse Jane căscând ochii la prietenia ei.

– Ştii, ne-am gândit mult dacă să îţi spunem, dar am decis că nu trebuie să îţi ascundem nimic, continuă Alexandra. La plecare, Sebastian ne-a oprit şi ne-a rugat să-ţi spunem să-l suni.

– O, Doamne… ce mai vrea acum? De ce să îl sun? Nu vreau să vorbesc cu el! spuse Jane ridicând tonul.

– Stai liniştită, nu trebuie să faci nimic. Nu eşti obligată nici să asculţi ce are el de spus, nici să faci ce ţi-a cerut el. Vremurile alea s-au dus. Dar gândeşte-te. Poate în felul ăsta o să ai parte de o încheiere şi un răspuns la întrebările tale. Gândeşte-te, îi spuse Sofia.

După un moment de tăcere, discuţia avea să se îndrepte către alte subiecte, clienţii şi nunta Sofiei, colegele Alexandrei şi relaţia cu Robert, închiderea de lună a Evei şi primele ei întâlniri oficiale cu Nic.

Prin geamul cafenelei erau patru prietene, într-o zi de weekend, în oraș, cu zâmbete pe buze și conversații animate. Înăuntrul lui Jane, însă, încolțea sentimentul că ceva era pe cale să se întâmple. Un miros de necunoscut plutea cumva în aer. Liniștea dinaintea furtunii se apropia de sfârșit.

 

37. Parisul nu e niciodată la fel

FotorCreated21Razele soarelui gâdilau pereții camerei. Jane se foi un pic între așternuturile imaculate, încercând să alunge somnul.

Era la Paris, într-o cameră cochetă de hotel iar bărbatul care pufăia nestingherit lângă ea era Patrick.

Cu 3 ani în urmă se regăsise în același oraș cu celălalt el – Sebastian. Nu fusese un sejur nereușit, din contră, pe Jane o cuprinsese atunci o stare de romantism pe steroizi care ei i se păru reciprocă.

Acum era, însă, ciudat să fie în acest oraș plin de alte amintiri. Jane acceptase cu reținere propunerea lui Patrick de a pleca la Paris, iar acesta avusese inspirația să nu pună mai multe întrebări. Doi bărbați diferiți, un singur oraș, același scenariu care părea să se repete în viața lui Jane, asemeni unei runde de carusel continue. Nu învățase nimic din greșelile ei oare? Sau se epuizaseră locurile romantice de pe pământ? Șirul de gânduri îi fu întrerupt de ochii verzi, somnoroși, care o priveau:

– Le văd cum se mișcă… rotițele din capul tău. E prea devreme să gândești la capacitate totală, iubito… îi zise Patrick zâmbind și trăgând-o lângă el.

Jane se înroși un pic, fusese prinsă.

– Tu nu te întrebi niciodată cum pot fi realmente diferite aceleași lucruri doar cu persoane diferite, nu e doar o scenă care se repetă? îl întrebă Jane.

– Ok, nu vreau să știu cum ai ajuns la această concluzie având în vedere că de-abia te-ai trezit, zise el amuzat. Nu, nu mă întreb. Sunt aici acum cu tine, pentru că asta vreau și pentru că….îmi pasă, îi răspunse Patrick încurcat.

Jane zâmbi. Două cuvinte foarte banale dar pentru cineva ca Patrick foarte importante și, pentru ea, ceva complet neașteptat.

– Oh, ce romantic, ca un slogan electoral: Patrick Golescu – pentru că îmi pasă! spuse Jane râzând.

– Aoleu, groaznică ești, îți zice bărbatul ce simte și tu te amuzi, îi spuse el un pic rușinat.

– Hai mă, glumesc – m-ai luat pe nepregătite… și mie îmi pasă… doar că… îmi e frică, răspunse ea lăsând capul în jos.

Și, uite așa, rostise cea mai clișeu frază din filmele romantice americane, partea proastă era însă că în momentul acela chiar asta simțea.

– Și mie, îi mărturisi Patrick luându-i fața între mâinile sale mari. Stătură așa pentru un moment până când el întrerupse tăcearea.

– Îi permiți candidatului să își exprime sentimentele într-un mod mai frust? Mă gândesc să nu începem să ne lacrimogenăm, nu de alta, dar n-am mai plâns de când m-ai făcut porc într-a şaptea, când am comentat de sânii Danielei la ora de matematică, zise Patrick surâzând.

Jane râse.

– Chiar te rog!

***

Următoarele patru zile trecură pe nesimțite. Între toate locurile ascunse din oraș pe care Patrick le cunoștea, vizita la sora lui care era și mai prietenoasă decât și-o aducea aminte, Patrick pe post de unchi, privirile complice pe care mai nou și le aruncau și toate așternuturile șifonate între timp – acest Paris devenise complet altul pentru Jane.

 

36. Fețe cunoscute și surprize plăcute

FotorCreated 567Trecuseră două săptămâni de când Patrick își făcuse din nou drum în viața ei iar lucrurile păreau să reintre în normal – normalul dinainte de reapariția lui Sebastian. Acesta din urmă nu își mai făcuse simțită prezența.

În sufragerie, în fața televizorului, Jane își călca atent rochia. În seara aceasta, barul lui Patrick avea să găzduiască un concert de blues al cărui solist era nimeni altul decât Nic. Eva era, evident, entuziasmată și îi prezentase online lui Jane jumătate de garderobă  pentru a găsi ținuta potrivită.

– Gata, s-a încheiat consilierea vestimentară cu Eva? spuse Patrick în timp ce își făcea apariția în sufragerie.

– Da, răspunse Jane ridicându-și privirea către el.

Patrick trona în mijlocul camerei ei, decorată feminin, cu o masculinitate complet nestingherită. Un prosop alb îi înconjura talia, venele brațelor îi ieșeau în relief iar câteva picături de apă i se scurgeau pe abdomenul aproape perfect modelat. Deși nu era prima oară când Jane îl vedea ”sumar îmbrăcat”, parcă de abia acum îl zărea în toată splendoarea lui de copertă Men’s Health.

– Iubito, dacă te mai uiți mult așa la mine rochia aia o să ia foc, zise Patrick zâmbind mulțumit în timp ce se apropia de ea pentru a-i lua fierul din mână.

Jane își dădu dintr-o dată seama că avea buzele ușor între deschise și obrajii probabil îmbujorați.

– Hai lasă-mă pe mine, du-te să te machiezi, adăugă el pe un ton blând. Jane nu se împotrivi.

– Te cam distrezi pe seama mea nu? îi zise ea râzând.

– Doar un pic. Îmi place să te văd așa neliniștită, spuse Patrick ridicând o sprânceană sugestiv.

– Vezi să nu mă neliniștesc de tot, privind un bărbat la bustul gol în timp ce îmi calc rochia, zise Jane jucăuș.

– Să dau și din fund? întrebă Patrick amuzat.

– Nu e nevoie, fii atent la dunga aia însă, zise Jane apucându-l ușor de posterior.

– Hai, fugi la machiat, nu mai hărțui bărbații la locul de muncă, spuse Patrick cu un zâmbet larg pe față.

 

O oră mai târziu, Patrick și Jane se țineau de mână în barul lui în timp ce așteptau ca Nic să apară pe scenă cu trupa. Sofia era într-o dezbatere aprinsă cu viitorul ei soț, Ștefan, despre natura artistică a pozelor de nuntă, în timp ce Alexandra schimba mesaje cu Robert, care nu putuse să ajungă – sau cel puțin asta era varianta oficială.

Eva, însă, era probabil cea mai prezentă dintre toți. Se mutase cel mai aproape de scenă iar ochi ei mari, albaștri, erau lipiți de aceasta. Perioada ei de visare fu însă întreruptă de o altă femeie mică de statură cu părul negru care se așeză și mai aproape de scenă.

– O, Sandra e aici, îi spuse Patrick lui Jane.

– Cine e Sandra? întrebă Jane.

– O tipă care tot umblă după Nic, studentă la teatru, cred că are 21.

– Ok, trebuie să mă duc să o avertizez pe Eva că are concurență, zise Jane pe un ton protector.

– Nu cred că o putem numi concurență, lui Nic  îi cam place de Eva.

– Au fost împreună? … Nic și cu Sandra?

– Nu, nu cred, răspunse Patrick. Jane tocmai se pregătea să meargă către prietena ei pentru a-i semnala ”rivala” când Nic se urcă pe scenă. Patrick o trase înapoi înspre el și o cuprinse în brațe.

– Lasă că îi zici după, îi murmură el la ureche.

Primele acorduri începură să răsune în bar, iar în curând publicul era captivat de energia și intensitatea solistului. Cu ochii închiși, cu o șuvită roșcată ușor cârlionțată căzându-i pe ochi – Nic era cu siguranță o prezență. Nici măcar picăturile de transpirație care îi străluceau pe frunte nu îți puteau distrage atenția de la vocea lui guturală care se scurgea voluptos și felul în care strunea chitara. Jane înțelegea de ce Eva era pregătită să lase registrul contabil acasă și să plece cu cortul la mare – aparent acesta era unul din lucrurile preferate ale lui Nic.

– E clar, am pierdut-o, zise Alexandra venind lângă Jane. Cele două femei zâmbiră.

Prima repriză se terminase când Eva își făcu drum către Jane și restul.

– Cred că e cazul să mă retrag, a intrat actrița, le spuse Eva atrăgându-le atenția către scenă în fața căreia Nic și Sandra se conversau.

– Mamă, dar te-ai informat repede, spuse Jane mirată.

– M-am informat și mă retrag. N-am energia unei tipe de 21 ani.

– Cum să te lași așa, dacă este jumătatea ta? spuse Alexandra serios. Cele trei femei izbucniră în râs.

– Eh lasă că mai sunt și alte jumătăți, zise Sofia amuzată, dar serios acum, unde îți este spiritul de cougar?

– Acasă și e obosit, răspunse Eva un pic bosumflată.

– Eu zic să-l trezești, ”Bon Jovi” vine spre tine, spuse Patrick care se alăturase și el fetelor.

In câteva secunde Nic era lângă ei.

– Hei, pleci? întrebă Nic.

– Păi…. ezită Eva.

– Eu zic să rămâi, îi spuse acesta pe un ton expectativ.

– Am văzut că ești ocupat, îi zise Eva.

– Cu Sandra? Nu sunt, dar aș vrea să îmi ocupi tu timpul, zise Nic pe un ton ștrengar.

Fără să mai aștepte un răspuns de la Eva sau să se lase intimidat de fețele care îl priveau, Nic o sărută. Și uite așa Eva rămăsese complet fără cuvinte.

Zece minute mai târziu, Eva era în fața scenei sorbindu-l din priviri pe Nic care începuse a doua repriză de cântat. Sofia, Ștefan și Alexandra erau absorbiți de muzică, în timp ce Patrick se furișa prin spatele lui Jane.

– Gata, domnul patron, ți-a făcut treaba? îl întrebă Jane.

– Da, mai am un singur lucru de făcut, răspunse accesta, cuprinzându-i talia.

– Ce anume? zise Jane.

– Să te întreb dacă vrei să vii cu mine la Paris în două săptămâni….

 

35. O revelație în intersecție

FotorCreated7532Ziua se scursese încet la birou, întocmai ca picăturile de ploaie ce șiroiau acum pe parbrizul mașinii lui Jane. Foarte multe gânduri roiau în capul ei – tot ce rămăsese neterminat la muncă, proiectul de recrutare a unei noi divizii de acum câteva luni care era în aer și, desigur, cei doi ei: Patrick și Sebastian.

Înaintând prin traficul din oraș, Jane își dădea seama ca era o femeie de aproape 30 de ani cu la fel de multe întrebări și îndoieli ca la 20 de ani. Partea proastă: apetitul ei pentru incertitudine însă, se diminuase considerabil în ultimii 10 ani. Un pic de liniște și poate un nou început nu sunau așa rău….

Un sunet asuriztor, urmat de mișcarea mașinii în direcția vehiclelor din dreapta ei, îi întrerupse gândurile în mod violent. Jane nu avu decât timp să se aplece pe scaunul din drepta, orice tentativă de a manevra volanul era inutilă din cauza forței cu care ceva îi împingea mașina din direcția opusă. Speriată, cu lacrimile deja scurgându-i-se pe obraji, Jane se gândea când le spusese alor ei ultima oară că îi iubește.

Preț de câteva secunde care îi părură o eternitate, Jane se văzu complet fără ieșire. Brusc, însă acel ceva care intrase în coliziune cu mașina ei, se opri. Jane auzi dintr-o dată o avalanșă de înjurături venind de afară urmate de un cap de bărbat la geamul ei, de acum complet spart.

– Ce faci proasto?!

Era singrul lucru pe care Jane îl înregistră când reuși să iasă din mașină. În 5 minute, poliția ajunsese la fața locului, iar ea habar n-avea când și cum se întâmplase asta. Fără să își dea prea bine seama ce face, degetele ei tastau deja numărul lui Patrick.

– Da, spune, se auzi pe un ton aspru vocea lui Patrick.

– Am făcut accident, îi spuse Jane izbucnind în lacrimi.

– Ești bine? Ai ieșit din mașină? întrebă el.

– Da, îi răspunse Jane.

– Unde ești? Ai chemat poliţia?

Jane îi dădu toate detalile atât de bine cât putu.

– Vin acolo! se mai auzi și Patrick închise telefonul.

Douăzeci de minute mai târziu, Jane era încă destul de inertă, însă nu suficient încât să nu protesteze la relatarea inexactă a posesorului de camion care intrase în ea. Patrick, în schimb, era stăpân pe situație și după încă alte 45 de minute, șoferul de camion se făcu vinovat, iar reparațile mașinii lui Jane aveau să fie făcute pe cheltuiala lui. Până atunci însă, Jane nu avea decât să se urce în mașina lui Patrick și să se lase condusă acasă.

Pe drum, Jane hotărî că era cazul să iasă din starea de domniță la ananghie și să îi spună ceva.

– Îți mulțumesc că ai venit să mă ajuți, nu cred că aș fi avut starea să îl chem pe tata. Mulțumesc încă o dată, sper că nu te-am pus în altă dificultate cu polițistul, spuse ea.

Patrick zâmbi știa exact unde bătea Jane.

– Nu, Jane, n-aș merge atât de departe. Chestia de atunci cu banii a fost o chestie singulară, sincer nici nu știu de ce am făcut-o, de obicei mă lăsau să plec pe vorbă bună. Nu te mai gândi acum la asta, lasă-mă să te duc acasă, îi spuse el strângându-i ușor mâna. Un gest atât de cald, Jane nu era sigură că îl merita, iar Patrick nu se putea abține.

Ajunși în apartamentul ei, Patrick nu așteptă să fie poftit, o urmă pe canapea, unde Jane se prăvăli punându-și capul între mâini.

– Vino încoace, o îndemnă el.

Fără proteste, Jane se lăsă cuprinsă de brațul lui Patrick și își lăsă capul pe umărul lui. Familiaritatea care își făcea mereu loc între ei, indiferent de timp și spațiu, era năucitoare. Pentru prima oară, Jane se simțea ”omul rău” care cere și refuză să dea ceva înapoi. Au stat așa, lipiți unul de celălalt, o bună bucată de vreme, până când telefonul lui Jane începu să sune.

– Ce faci? răsună vocea jovială a Alexandrei.

– Uite nu prea bine, tocmai am avut un accident cu mașina.

– Aoleu unde ești? Vin, unde vin? zise Alexandra alertă.

– Nu e nevoie, am chemat poliția… a venit Patrick după mine, îi zise Jane simțind bulversarea din tonul Alexandrei.

Cu toate acestea prietena ei nu îi puse prea multe întrebări. Ştia că trebuia să o lase pe Jane să se recalibreze în felul ei.

– Fetele? întrebă Patrick zâmbind.

– Da, Alexandra, răspunse Jane închizând telefonul.

– Țin foarte mult la tine, îi spuse el pe un ton blând.

– Da așa e, zise Jane zâmbind pentru prima oară în acea zi.

Jane își netezi rochia de acum extrem de șifonată și se așeză din nou lângă Patrick.

– Cred că îți datorez o explicație, un răspuns, ceva, mai ales acum. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat la ziua lui David și că nu ți-am zis de legătura dintre el și Sebastian. Adevărul este că am sperat că dacă o ignor suficient de mult o să dispară. Stupid, știu, zise Jane uitându-se la figura mirată a lui Patrick. Îmi dau seama că m-am transformat eu în omul acela, care de obicei nu îmi place, cel care îți trage covorul de sub picioare. Nu vreau să fiu așa, mai ales față de tine, adăugă ea.

–  De ce m-ai sunat pe mine azi? întrebă el foarte calm.

– Nu știu să îți spun exact, poate pentru că știam că mă pot baza pe tine sau poate pentru că, fie că îmi place sau nu, caut genul tău de protecție și sinceritate frustă. M-am săturat să mi se vândă iluzii, cumva cred că tu n-ai face asta, și totuși tocmai eu am ales să îți ascund ceva. Nu îl vreau pe Sebastian înapoi dar nici nu pot să pretind că mai sunt la fel ca înainte, înainte de el. Am crezut mereu că tipele care zic asta exagerează și iată-mă umblând în pantofii lor incomozi… spuse Jane suspinând.

Patrick zâmbi, Jane și pantofii ei.

– Nici eu nu mai sunt la fel, Jane, după ce femeia de care ți-am povestit m-a lăsat cu ochii în soare la altar. Poate că de aceea nu pot să îți mai dau exact ce ai avea tu nevoie acum. Amândoi avem iaurtul nostru și suflăm în el. Dar nici nu vreau să stau departe de tine, tu asta vrei? întrebă Patrick cu așteptare în voce.

– Nu, nu vreau asta, răspunse Jane surprizăor de sigură.

Poate era accidentul, poate erau vorbele lui pline de o înțelepciune neașteptată sau poate era ea, în sfârșit, gata să ia de la cineva ceva.

Patrick micșoră distanța dintre ei doi și o sărută – ușor, aproape imperceptibil.

– Rămâi aici astă seară, îi spuse ea încet. Patrick dădu din cap și fără nici un cuvânt o urmă în dormitor.

Pentru o seară, întinși pe pat, unul în brațele celuilalt, Jane putea fi o fată care căuta ceva iar Patrick un bărbat care știa ce vrea.

34. Ia ciorapul, neamule!

2În mijlocul clubului, Jane se oprise şi se uita inert la ecranul telefonului ei, pe care trona un mesaj de la Sebastian.

„Bună. Sper că nu te deranjez. Sunt în delegaţie în Franţa şi mă întrebam dacă îţi mai doreşti o pereche din dresurile alea franţuzeşti care îţi plac atât de mult?”

Pentru o secundă, Jane avu senzaţia că cineva face cumva mişto de ea. Ştia foarte bine la ce se referă Sebastian, dar nu înţelegea de ce. După tot ce se întâmplase între ei, relaţia, certurile, răceala şi înșelatul lui, cu asta ramăsese el? Cu faptul că ei îi plăceau ciorapii franţuzeşti pe care el îi aducea de fiecare dată când mergea în delegaţii?

Fetele se opriseră şi ele din dansat, băut şi bârfit specimenele masculine din club şi se uitau interesate peste umărul lui Jane pe telefonul aflat în mâna ei. Jane se întoarse către ele şi spuse confuză:

– Pe bune? Dresuri? Nu pot să cred aşa ceva…

– Nu înţeleg, spuse Eva, care-i treaba cu dresurile?

– Îmi aducea el mie tot timpul dresuri din Franţa, dintr-un boutique care îmi place mie. Fie că le foloseam la birou sau la el în dormitor… Acum vrea să le aducă pentru ce, să îi facă un bine lui Patrick? Serios, cât de dubios să fii?

Fetele bufniră în râs.

– Draga mea, băiatul ăsta suferă de o nebunie cu totul specială. E clar, concluzionă Alexandra.

– Ai de gând să îi răspunzi? Întrebă Sofia ridicând din sprâncene.

– Am de gând să beau, spuse Jane.

În secunda următoare, ridică paharul de pe masă şi dădu tot conținutul pe gât fără să clipească. Următoarele ore s-au derulat destul de previzibil: bărbaţi complet neinteresanţi roiau în jurul lor, paharele se goleau în timp ce picioarele le erau din ce în ce mai obosite din cauza tocurilor de 13 centimetri.

Luni de dimineaţă, Jane era la birou şi învârtea de zor nişte hârtii primite cu corespondenţa. Încerca să îşi ia mintea de la acel mesaj complet neaşteptat şi ciudat din cale afară, la care nu răspunsese şi nici nu intenţiona să o facă. În secunda următoare, telefonul de pe birou începuse să sune.

– Bună Jane, ai un colet aici, cobori te rog să îl ridici? Te aşteaptă curierul să semnezi pentru el, spuse tânăra de la recepţie.

– Sigur, vin imediat, răspunse Jane.

Câteva minute mai târziu, Jane desfăcea curioasă coletul, imaginându-şi că trebuia să fie de la Patrick, care încerca cumva să îşi ceară scuze pentru discuţia aprinsă de acum mai bine de o săptămână.

Când scoase la suprafaţă conţinutul pachetului, Jane rămase înmărmurită: Sebastian îşi luase libertatea de a-i trimite la birou 3 perechi din dresurile ei preferate. Jane simţea că explodează de furie. Puse dresurile înapoi în cutie şi o aruncă apoi în coşul de gunoi. Ieşi pe balcon, fumă o ţigară, în speranţa că o va calma, şi intră înapoi în birou.

Următoarele trei zile se concentră numai pe treburile de la birou. Îşi asumase zeci de task-uri extra doar ca să îşi ocupe mintea. Şi, cu toate astea, de fiecare dată când închidea ochii, imaginea acelor dresuri împachetate frumos în hârtie franţuzească îi apărea imediat în minte.

Joi era timpul unei cine cu fetele. Jane intră în restaurant şi se aşeză la masa lor. Părea ostenită.

– Ce-ai păţit, păpuşa? Da, sunt pe post de Teodor în seara asta, spuse Sofia zâmbind. Pari extrem de obosită… Vreun proiect nou la birou? Întrebă aceasta curioasă.

– Da, sunt… am muncit mult în ultimele zile. Dar am ceva să vă spun. Ghiciţi ce mi-a fost livrat luni la birou! răspunse Jane.

Cele trei femei se uitau cu interes la ea.

– Ei bine, Sebastian a considerat că lipsa mea de reacţie la mesajul lui de sâmbătă este un răspuns pozitiv. Aşa că luni mi-a trimis la birou un colet cu trei perechi de dresuri. Pentru că, ce să vezi, e ok să trimiţi așa ceva unei femei ziua în amiaza mare la birou.

Sofia, Alexandra şi Eva izbucniră în râs. Jane se uita contrariată la ele.

– De ce râdeţi? Serios, vouă nu vi se pare o idioţenie? Sunt eu nebună?

– Nu, nu eşti nebună deloc. Stai liniştită, putea fi și mai rău însă, zise Eva în timp ce mesteca o frunză de salată verde.

– Adică? Elaborează dear, aici nu e ca la matematică, e nevoie de explicaţii suplimentare. Ce puteai sa primești mai rău de atât la birou? spuse Sofia, în timp ce ochii îi străluceau.

– Ei bine, chiloți! Domnul mister ăsta al tău ipohondru şi vânzător, putea să îți trimită chiloți de la Victoria’s Secret, răspunse Eva zâmbind.

– O, Doamne, chiar că, spuse Jane consternată.

– Îmi place că Eva a dat şi o marcă anume chiloților, adăugă Alexandra râzând. Pentru că punga e roz, nu Eva?

– Evident! zise Eva. Jane începu să râdă.

– Ca să îl parafrazez pe Teodor, că tot ne e dor de el – ce chiloți de la Victoria’s Secret, un desuu complet de la La Perla, păpușa. Ce e sărăcia asta? Trei perechi de ciorapi…pfff, adăugă Sofia în cea mai serioasă voce a ei.

Femeile de la masă izbucniră în râs.

– Hai să-l sunăm să vorbim cu el. Serios, să ne spună el cum e cu ciorapii și dacă vrea să îți trimită și chiloţii. Spuse Eva în timp ce râdea cu gura până la urechi.

– Ar fi ceva, zise Jane amuzată,un asemenea gest însă trebuie ignorat complet. Oricine i-ar da importanţă nu ar face decât o foarte mare prostie.

– Așa e, răspunse Eva.

– Ce ai făcut cu ei? Întrebă Alexandra.

– I-am aruncat, ce să fac, răspunse Jane.

– Foarte bine, doamne eu nu știu ce aș fi făcut dacă pățeam asta. Aș fi fost foarte rușinată… vai și ce făceam cu Robert nici nu știu, dacă afla putea să creadă că îl înșel. Bine că Patrick nu e acum în peisaj.

– Da, corect, zise Jane întristându-se .

– În altă ordine de idei, ce ai făcut cu Patrick? Ne mai place de el sau căutăm altul mai bun? întrebă Sofia.

– Nu ştiu. Nu am mai vorbit de atunci. Nu am luat nicio decizie. Vom vedea. Nu mă pot gândi acum la niciunul dintre ei. Niciunul nu pare să fie mai răsărit, răspunse Jane.

În secunda următoare, la masă îşi făcea apariţia chelnerul cu farfuriile pline cu mâncare.

– Hai, lasă bărbaţii flotanţi din viaţa ta. Pune mâna şi mânăncă! Ia şi un pahar de prosecco, ce dacă eşti cu maşina, vin eu şi ţi-o aduc mâine la birou, spuse Eva în timp ce îi întindea o farfurie plină cu mâncare şi un pahar de şampanie.

Jane îşi dădea seama că are dreptate. Pentru moment, putea fi liniştită că are atâţia oameni care aveau domiciliu permanent în viaţa ei. Altceva nu mai conta. Cel puţin în seara asta.

33. Cele patru femei, sticla de șampanie și studiul antropologic

FotorCreated321006Trecuse deja o săptămână de când Jane îl lăsase pe Patrick în fața pub-ului, după întâlnirea lor neprevăzută cu Sebastian. Patrick îi dăduse doar un mesaj ca să o întrebe dacă ajunsese bine acasă, iar Jane nu se sinchisise să îi ofere mai mult de un ”da”.

Zilele încărcate de la birou curseseră cu spor. Jane fusese hotărâtă să devină una cu jobul ei și reușise chiar să găsească pe cineva pentru postul de asistent al VP-ului. Fusese o căutare de 6 luni pentru că nimeni nu voia să lucreze pentru el – fostul asistent avusese grijă să propage informația că este un şef imposibil începând cu portarul companiei şi terminând cu cei 700 de prieteni de pe Facebook. “Cine are oare atâția?”, se întreba Jane.

Acum, aflată în fața oglinzii, Jane se pregătea pentru o seară de dans și alcool, pe fundalul sonor oferit de Teodor, care o sunase să vadă ce se mai petrece cu ea și restul găștii.

– Ce faci, te dai cu rimel? întrebă Teodor.

– Da, și trebuie să îmi iau altul pentru că ăsta a început să se usuce, răspunse Jane foarte concentrată.

– Să înțeleg că ai dat nas în nas cu Sebastian și drept urmare te-ai certat cu Patrick, care evident nu a mai dat niciun semn de o săptămână… foarte ciclici băieții ăștia… la Patrick cel puțin, o săptămână după fiecare ceartă pare intervalul standard. Gen – ”livrările dumneavoastră se fac o dată pe săptămână”, spuse Teodor în cea mai bună voce a lui de relații cu publicul.

Jane începu să râdă.

– Rezumat corect, doamna Jeni de la gestiune, zise ea pe un ton amuzat.

– “Doamna Jeni” doar dacă am un permanent roșu pe cap, spuse Teodor zâmbind. Îmi pare rău pentru ce se întâmplă, păpuși. Ce să faci dacă ești așa populară? adăugă el.

– Sincer, mă puteam lipsi de aceste drame. Parcă sunt la liceu la aproape 30 de ani. Sebastian e ca râia – nu scapi de el – și Patrick este la fel de consecvent ca un ciclu neregulat.

Teodor izbucni în râs și Jane îl urmă.

– Știu că nu e genul tău să ai atâta acțiune în jurul tău dar poate ai nevoie de ea. Poate trebuie să hotărăști pe cine vrei sau dacă vrei pe cineva sub presiune, zise Teodor.

– Chiar nu știu… aș vrea un pic de liniște, mărturisi Jane.

– O să fie destulă pe lumea cealaltă, spuse Teodor. Acum tre să fug, între timp am devenit și costumier – am o bustieră cu paiete pentru o dansatoare care trebuie cusută. Vezi ce trebuie să facă un bărbat pentru un loc cinstit de muncă? adăugă el pe un ton glumeț.

– Nu-i nimc, sunt convinsă ca masculinitatea ta a rămas neștirbită, îi spuse Jane.

– Întotdeauna, răspunse Teodor.

***

Trei sferturi de oră mai târziu, Jane împreună cu Eva, Sofia și Alexandra își făceau loc spre masa pe care o rezervaseră prin mulțimea care popula clubul. Pe tocuri și ca scoase din cutie, cele patru femei avansau spre locul cu pricina. Cine le-ar fi observat din exterior ar fi putut vedea doar siguranța atitudinii și precizia linilor de țuș negru ce le încadrau ochii. În realitate, însă, Sofia era o viitoare mireasă cu suficient bagaj încât să își pună întrebări, Alexandra era curtată de un bărbat căruia îi plăcea să dețină controlul rămânând cumva inaccesibil, Evei i se aprinseră călcâiele după Nic, băiat bun dar încă băiat. Iar Jane, ei bine, Jane urma probabil să ia premiul pentru rolul principal într-o telenovelă.

Odată așezate la masă, Prosecco-ul și votca începură să curgă. Câțiva masculi mai curajoși își făcură drum către masa lor dar amazoanele erau pe picior de război. Între privirile deranjate ale Alexandrei și textele Sofiei – ”Astă seară am venit să ne distrăm ca fetele” – nimeni nu părea să aibă succes.

– Să ciocnim că mâine luăm aspirină, spuse Eva.

Tocmai atunci își făcu loc la masa lor un bărbat de peste hotare. Luând loc lângă Sofia începu să o mângâie pe spate.

– Domnișoarelor, aș vrea să vă fac cinste cu o sticlă de șampanie, nu puteți sta așa la masă, neacompaniate. Știți, tatăl meu este consul aici, spuse străinul într-o engleză stricată.

În altă seară, Jane și fetele l-ar fi refuzat poate politicos, ignorând partea a doua a afirmației, trăgând-o pe Sofia din raza lui tactilă. Nu și în această seară. Patru priviri încruntate se întoarseră spre el.

– Mulțumim pentru ofertă și informațile despre ”tati”, cred că putem să ne cumpărăm singure băutura și să ne bucrăm de compania noastră, spuse Sofia cu un zâmbet plin de dispreț.

– De fapt, știi ce, zise Jane chemând un chelner, următoarea sticlă pe care o comanzi o plătim noi, adăugă Jane. Bărbatul rămase înmărmurit, în timp ce Jane și fetele, cu niște zâmbete satisfăcute, se ridicară să danseze, ingnorându-l complet.

O oră mai târziu, de partea cealaltă a barului un triunghi amoros, poate creat prin stimulare financiară, îl avea în centru pe chiar străinul de mai devreme. Acesta părea ușor scârbit de bunăvoința unei brunete și a unei blonde, bunăvoință pe care probabil o căutase mai devreme la Jane și fete.

Jane îl observa cu interes antropologic.

– Tipic, se auzi din spate vocea Sofiei.

– Da, dacă nu i se dă nu e bine și nici când i se dă nu e bine, dacă nu este doar cum vrea el să cumpere, răspunse Jane acru.

– Ce ai de gând să faci cu Patrick și Sebastian? întrebă Sofia.

– Astă seară? Nimic. Mă voi gândi la asta mâine, nu așa spui tu mereu? Cele două femei își strânseră mâna și își zâmbiră.

– Jane, ai primit un mesaj de la Sebastian, îi spuse Alexandra întinzându-i telefonul.

Mâine nu voia să aștepte…..

32. El sau el sau doar ea?

FotorCreated345– Patrick, Sebastian, Sebastian, Patrick, Jane făcu cu un glas nesigur prezentările. Avea senzația că nu era acolo între cei doi bărbați din viața ei care se măsurau din cap până în picioare.

Jane parcă plutea deasupra lor urmărind scena ca un spectator, un spectator pe cale să aibă un atac de panică. Dacă nu i se întâmpla ei, episodul putea fi chiar amuzant, Patrick și Sebastian înfoindu-se unul în fața celuilalt, în timp ce își strângeau mâna.

– Cum îl știți pe David? întrebă Sebastian pe cel mai jovial ton al lui.

Era tonul lui de vânzări. Jane nu mai era a lui și deși știa că, în realitate, el nu o mai dorise, priveliștea acelui alt “el” lângă ea, îl neliniștea. Acest Patrick, prieten cu colegul lui de serviciu, care din poveștile lui David părea a fi bărbatul rebel, cu libertate financiară  și și mai multă libertate personală – asta îi plăcea lui Jane acum oare?

– Este cel mai bun prieten al meu, spuse Patrick privind un pic în jos, profitând de cei 7 centimetri în plus pe care îi avea în înălțime. Ești coleg de serviciu cu el, nu? adăugă el.

Sebastian dădu din cap uitându-se la degetele lui Patrick care se înlănțuiseră cu ale lui Jane. Jane în schimb își păstra cu greu atitudinea neutră. O parte din ea resimțea o ușoară satisfacție la această înfruntare iar cealaltă ar fi vrut să fugă de amândoi – să își recapete libertatea și poate să aibă parte și de un pic de afecțiune în termenii ei. Decise însă să își joace rolul lipindu-se complice de trupul lui Patrick.

– Cum de n-am auzit de tine până acum? întrebă Patrick, de parcă cel din fața lui era masculul irelevant din turmă și el Alfa-ul.

– Ieșim în oraș doar de ceva vreme, spuse Sebastian tăios.

– Hai că noi am plecat, spuse Jane la repezeală, trăgându-l pe Patrick după ea. Acesta nu se împotrivi.

 

Afară, în fața pub-ului, Patrick își retrase mâna din a lui Jane și cu o privire înghețată îi spuse:

– El e nu? Tipul care te-a înșelat?

– Da, răspunse Jane uitându-se absent la el.

– Și mie când aveai de de gând să îmi spui că e coleg cu David? De aia te porți ciudat de câteva zile, știai că există o posibilitate să dăm nas în nas cu el. Sincer, nu e treaba mea dacă îți descurci chestiile nerezolvate, dar e de căcat să te ascunzi așa, ți-am mai zis asta. Credeam că dacă eu îți spun lucruri despre mine o să faci și tu la fel. Ce s-a întâmplat cu fata aia care nu era în stare să ascundă nimic? o întrebă Patrick.

Jane nu avea răspuns pentru el şi nici nu dorea să îi dea socoteală. Cumva Sebastian o ținuse mereu în ceață fără să dea cu adevărat nimic niciodată, iar Patrick voia să scoată totul la iveală fără să se angajeze în mare fel.

– Sincer, nu aveam de gând să îți spun. Ce crezi că mie îmi place circoteca asta? Că dintre toate lucrurile din lume prietenul tău cel mai bun este coleg cu el? Pe bune, parcă suntem într-un film prost și eu sunt în rolul principal, spuse Jane într-o răsuflare. Pur și simplu nu vreau să mai am nimic de a face cu chestia asta dar cumva nu pot scăpa de ea…. adăugă Jane.

– Îl mai iubești? o întrebă Patrick dintr-o dată.

În liniștea asurzitoare a străzii, Jane se trezi fără un răspuns imediat.

– Repet, când ai un răspuns, știi unde mă găsești. Până atunci, nu cred că are rost să mă agit pentru chestia asta dintre noi, spuse Patrick pe un ton sumbru.

– Ah pentru că te-ai agitat foarte mult oricum? Sexul nu se pune, sau asta e agitație pentru tine? întrebă Jane pe un ton aspru. Poate nu era momentul să spună asta. Jane de acum un an ar fi tăcut, Jane din prezent însă avea foarte puțină răbdare.

–  Dacă nu îți convine că te vreau și încă cum, întoarce-te în barul ăla și dă-i lui o șansă. Fii convinsă că te va părăsi încă o dată, îi spuse Patrick.

Nu fusese de multă vreme atât de crud cu cineva, dar ideea că Jane ar fi putut să îl prefere pe acel bărbat care habar-n-avea cine era ea, îl scotea din minți.

Cu ochii îndurerați, Jane îl privea pe Patrick și se întreba dacă ce spunea era chiar adevărat. Dacă el chiar o voia pe ea așa pur și simplu sau era doar o pradă tentantă pentru că era urmărită și de alt vânător. Încercând să oprească lacrimile care amenințau să îi apară pe obraji, îi spuse:

– N-aveam de gând să mă întorc în bar sau după el, acum însă am rămas și fără vreun motiv să mă întorc după tine…

O jumătate de oră mai târziu, așezată pe pat cu tricoul pe care Patrick îl lăsase în urmă întins peste genunchi, Jane nu mai era sigură de nimic.

 

 

31. Fostul la nevoie se întâlneşte

reintalnireaEra o sâmbătă seară la care Jane se gândea cu inima strânsă de aproape o săptămână. Atunci, Patrick o anunţase că sunt invitaţi la ziua de naştere a lui David. Într-un fel, simţea că a venit rândul ei să fie testată: urma să îi cunoască în mod oficial pe prietenii bărbatului cu care îşi împărţea patul şi viaţa de câteva luni. Jane era neaşteptat de agitată din numeroase motive. În primul rând, îl plăcea pe Patrick suficient de mult încât să îi pese. În al doilea rând, nu excelase neapărat, vreodată, în crearea unei legături trainice cu prietenii bărbatului de lângă ea.

Mai mult, faptul că prietenul cel mai bun al lui Patrick lucra împreună cu fostul ei iubit nu o ajuta deloc. Nu îi spusese nimic lui Patrick despre asta, dar această informaţie o făcuse cumva să îşi piardă echilibrul pe care îl menţinuse până acum în faţa lui.

Puţin întârziaţi, Patrick şi Jane intrară în pub-ul aglomerat ţinându-se de mână. La uşă, fură întâmpinaţi de David, care venea spre ei ţinând un pahar de băutură într-o mână şi o sticlă de șampanie în cealaltă. Era clar – David era cherchelit de mult.

– Bună seara, dragilor! Vai ce mă bucur că aţi venit! Da’ bine, boss, ce-ai făcut atât? Te aşteptăm cu sticlele deschise… îi spuse David lui Patrick în timp ce îl trăgea uşor de mână.

– Am avut ceva de rezolvat la bar şi de-aia am întârziat puţin. Dar văd că lipsa mea nu v-a ţinut distracţia pe loc… unde sunt ceilalţi? răspunse Patrick.

– În camera din faţă… o să găseşti lume cunoscută prin toate camerele, am închiriat tot localul oricum… mă duc să vă aduc ceva de băut… șampanie? spuse David, uitându-se fix la Jane și întinzându-i sticla.

– Nu, mulţumesc! răspunse aceasta imediat.

– Pentru mine 200 de whiskey, fără gheaţă. De fapt, lasă că îmi iau eu de la bar. Nu-mi las eu băutura în mâna ta de vânzător, continuă Patrick ironic.

Patrick o luă atunci de mână pe Jane şi începură să se strecoare prin mulţime. După ce îşi luară băuturi de la bar, Patrick se opri în faţa unei mese la care se aflau vreo zece persoane, majoritatea bărbaţi. Două femei stăteau cuminţi într-un colţ al mesei şi purtau o conversaţie în timp ce comparau nişte poze aflate pe ecranele telefoanelor lor. Jane îi privea ca un spectator atent.

În secunda următoare, toţi bărbaţii aflaţi la masă se ridicară, îl salutară pe Patrick şi începură să facă glume pe care Jane nu le înţelegea. Era normal, doar şi ea le avea pe ale ei cu fetele, numai că trecuseră ceva ani de când se aflase de partea cealaltă a baricadei.

Patrick o prezentă scurt pe Jane, fără să pună prea multă presiune pe moment.

– Băieţi, ea e Jane! Cred că aţi mai auzit de ea, nu?

Toţi se prezentară apoi pe rând: Andrei, Radu, Bogdan, Tudor, încă un Andrei, Cătălin, Dragoş şi Laurenţiu. Jane pierduse şirul numelor pe la al doilea. Cu toate astea, nu se simţea încolţită. Băieţii nu erau în mod special preocupaţi de ea. Pentru moment, asta o linişti. I se făcu apoi cunoştinţă cu cele două fete aflate pe canapea, Andreea şi Silvia, care ridicară scurt privirea, zâmbiră cald şi murmurară un „îmi pare bine” destul de neconvingător.

O oră mai târziu, Jane stătea pe canapea lângă Patrick şi încerca să răspundă tuturor întrebărilor pe care băieţii le aveau pentru ea: unde a studiat, unde lucrează, ce îi place să bea… cu toate acestea, preferata lor era modul în care ea şi Patrick s-au reîntâlnit, povestire pe care Jane o spunea acum a treia oară unui bărbat pe nume Bogdan, pe motiv că nu fusese atent nici prima, nici a doua oară când Jane povestise cum, într-o seară, a intrat întâmplător  în barul lui Patrick, pentru a se adăposti de ploaie.

– Mă scuzi un pic. Revin şi termin povestea, îi spuse Jane scurt.

Zâmbind, se ridică şi ieşi din cameră. După ce întrebă un chelner și traversă alte două încăperi pline cu oameni pe care nu îi recunoştea, Jane ajunse pe holul unde se aflau toaletele. Distrasă de sunetul telefonului care se auzea din clutch-ul ei auriu, Jane se lovi de o persoană care venea din direcția opusă. Înainte ca propoziţia „Îmi cer scuze” să îi iasă pe gură, Jane ridică privirea şi încremeni: în faţa ei se afla nimeni altul decât Sebastian. Ţinând un pahar de băutură în mână, Sebastian se uita şocat la Jane. Ea nu putea să spună nimic, însă începea să simtă furia care se aduna pe dinăuntrul ei, în timp ce în minte i se derulau toate evenimentele de la despărţirea lor şi până acum: frustrarea, lacrimile, confuzia, Avocatul, care poate făcuse şi el ceva bun, apoi depresia, o seară cu o ploaie torenţială şi barul lui Patrick. Acea seară care avea să o aducă acum aici, faţă în faţă cu trecutul ei dureros.

– Bună… spuse Sebastian încurcat. Ce faci aici?

Jane se uită lung la el, ridică din sprâncene şi încercă să îl ocolească fără să spună un cuvânt. Dacă privirile ar fi avut puterea să ucidă, Sebastian ar fi fost deja mort de ieri.

– Hei, ce faci, nici măcar nu o să vorbeşti cu mine? Serios? spuse Sebastian în timp ce o atingea uşor pe umăr.

– Ce să vorbim? Nu avem nimic să ne spunem, spuse Jane pe un ton aspru.

– Hai, nu te purta așa. Ce faci aici? Cu cine ai venit? Sunt şi fetele cu tine? Şi de unde îl ştii pe David? întreba Sebastian rugător.

Încerca să pară simpatic.

– Ai cam multe întrebări pentru un bărbat cu atât de multe secrete, nu crezi?

– Nu înţeleg ce vrei să spui cu asta. Îmi pare rău pentru cum m-am purtat, nu putem să vorbim măcar cinci minute fără să ne certăm? continuă el.

Sebastian îi zâmbea cald. Jane nu mai văzuse acel zâmbet de atât de multă vreme. Aproape că, pentru un moment, acel surâs făcea ca întreaga situaţie să fie suportabilă. Pentru o secundă. Atât.

– Sebastian, nu are rost. N-ai distrus tu într-o clipă tot ce era bun între noi? Tot ce am avut şi am construit împreună? Ai făcut asta fără să clipeşti și n-a fost de ajuns o dată. Ai vrut și repriza doi. Probabil voiai să te asiguri că nu mai rămâne chiar nimic – felicitări! Nu ai ce să spui ca să îndrepţi asta. Acum, eu nu mai vreau nimic de la tine, spuse Jane cu un calm care și pe ea o mira.

– Putem vorbi despre ce s-a întâmplat, acum că a trecut timpul şi a trecut furia acelui moment. Să ştii că eu aș vrea să îţi spun nişte lucruri…

Sebastian nu apucă să îşi termine propoziţia că din spatele lui apăru Patrick. Jane simţea că i se taie respiraţia. Cei doi bărbaţi se uitară unul la celălalt, îşi strânseseră mâinile şi fiecare din ei îşi rostise numele, urmat de un „Salut!”. Acum, amândoi se uitau la ea şi aşteptau o explicaţie. Patrick derula puţin îngrijorat în minte seara în care Jane îi povestise despre cel care i-a rupt inima. În acelaşi timp, nu înţelegea exact cum femeia care se trezise în brațele lui în acea dimineaţă se afla acum aici, de vorbă cu acest bărbat.

Iar Sebastian… Sebastian ar fi vrut să ştie tot.

 

30. Cui pe cui se scoate

30După cum se terminaseră lucrurile cu o seară înainte între ea şi Patrick, Jane simţea că trebuia să facă ceva. Cunoştea prea bine toate motivele pentru care se purtase aşa cu Patrick şi ştia foarte bine că ele nu au nicio legătură cu el, cu relaţia lor sau cu problemele ei de la birou. Cumva, Sebastian, deşi absent, o făcea să se simtă atât de confuză şi să pună totul la îndoială.

Astfel, în acea dimineaţă de sâmbătă, Jane se afla la uşa apartamentului lui Patrick, ţinând în mână o farfurie plină cu clătite împachetate frumos şi umplute cu gem şi Nutella.

Patrick deschise uşa şi se uita la ea puţin nedumerit:

– Ce faci aici?

– Am avut un flashback. Cu noi. De când eram mici. Când nu puteai să stai liniştit pe un scaun la mine în bucătărie în timp ce mama făcea clătite. Şi cum le mâncai până îţi venea rău. M-am amuzat puţin pe seama ta după care m-am apucat de gătit. Ţi-am făcut clătite. Poftim! Spuse Jane întinzându-i mândră platoul cu desert.

Patrick se uita la ea ca la o persoană complet nebună şi nu schiţa niciun gest. În secunda următoare, Jane îşi făcu loc pe lângă el şi se strecură înăuntrul apartamentului. Pe masa din living se afla o sticlă de whisky pe jumătate goală. Era clar. Patrick era încă supărat.

– Ah, eşti un pic mahmur? spuse ea zâmbind cald.

– Da, sunt mahmur, răspunse Patrick abrupt. Ce crezi că dacă vii la mine la uşă cu o farfurie cu clătite şi o amintire de când eram înalţi cât masa o să uit ce s-a întâmplat?

– Nu… răspunse Jane. Speram însă că o să înţelegi că îmi pare rău. Comportamentul meu nu a avut nicio legătură cu tine.

– Ce vrei să spui cu asta? Nu-mi amintesc să mai fi fost altcineva cu noi în cameră aseară. Cu cine are de a face atunci?

Jane aşeză farfuria cu clătite pe masă şi se uită serios la el.

– Patrick… am să fiu sinceră cu tine. Nu mă simt confortabil să vorbesc despre asta. Cu toţii avem un trecut. Al meu începe în schimb să mă prindă din urmă. Poate ştii şi tu cum e.

– Să înțeleg că acum ești pregătită să vorbești? Da, știu cum e, dar cum te aştepţi ca eu să trec peste toate lucrurile astea şi să le înţeleg dacă tu nu-mi explici? Şi eu am un trecut. Şi nu am nicio problemă să vorbesc despre el.

Jane ridică privirea şi se uită în ochii lui verzi. Pentru o clipă, se pierdu în ei. Era prima oară când începea să îşi dea seama că în spatele imaginii de bărbat arogant pe care o afişa în faţa tuturor, ar putea fi cineva care să o înţeleagă, în mod sincer de această dată. Cu toate acestea, povestea ei cu Sebastian, coşmarurile din ultima vreme şi prietenul cel mai bun al lui Patrick care se dovedise a fi coleg cu Sebastian, o făceau să se simtă paralizată. Nu putea scoate un cuvânt.

– Ok, o să încep eu. Aşază-te, continuă Patrick.

Se aşezară amândoi pe canapea, iar Patrick scoase două pahare în care turnă din sticla de whisky aflată pe masă. Jane se ghemui lângă el, nici măcar căldura și apropierea corpului lui nu-i distrăgeau atenția, era complet concentrată pe ceea ce avea el să spună. Patrick luă o gură din pahar, lăsând whiskey-ul să curgă încet pe gât şi începu:

– Toată lumea ştie despre mine că în ultimul an de facultate mi-am retras dosarul, mi-am făcut bagajele, am cumpărat un bilet dus către Africa şi am lăsat totul în urmă. Simplu, nu?

– Nu-mi pare aşa de simplu cum zici tu dar da, asta ştiu şi eu, răspunse Jane.

– Câteodată stau şi mă întreb cum a crezut lumea că toate astea s-au întâmplat, pur şi simplu, într-o dimineaţă. Lucrurile şi hotărârile de genul ăsta nu se întâmplă aşa. Nimeni nu se trezeşte pur şi simplu şi decide că nu îi mai place viaţa lui. Eu nu cred că cei care fac ce am făcut eu fac asta doar pentru că vor să ajute copiii bolnavi. Cred că fiecare dintre ei fuge de câte ceva. Fie că vor sau nu să o recunoască.

– Şi tu de ce ai fugit? Întrebă Jane.

– De o “ea”.

Jane se uita la el cu ochii cât cepele. Nu putea crede că un bărbat atât de sigur pe el putea să fie doborât de o femeie.

– În ultimul an de facultate eram logodit cu o femeie ce mie îmi părea minunată, aveam în faţă un viitor strălucit ce includea absolvirea magna cum laudae de la universitate şi urma să preiau afacerea cu hoteluri a părinţilor mei. Oricine ar fi spus că aveam o viaţă perfectă. În realitate însă, am descoperit că viitoarea mea soţie mă înşela cu unul dintre partenerii de afaceri ai tatălui meu. O situaţie mai mult penibilă decât altceva… doar eu am fost cel care a prezentat-o tuturor la toate reuniunile de familie şi nu numai. Aproape că mă simt, într-un fel, resposabil de aventura lor…

– O, Doamne, Patrick… tu vorbeşti serios?

– Cât se poate de serios, draga mea.

– Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta, îi spuse Jane.

– E ok, am depăşit momentul.

– Ce s-a întâmplat după ce ai aflat?

– Am rupt logodna. Ea a rămas cu el, eu am plecat în Africa, tata a continuat să facă afaceri cu el. Cred că atunci a fost pentru prima oară când mi-am dat seama cât de duplicitari pot fi oamenii. Relaţia cu ai mei s-a deteriorat, nu mă mai puteam uita la ei cu aceeaşi ochi. Chiar dacă eram conştient că nu au nicio vină.

Sfârşitul fiecărei propoziţii era punctat de o înghiţitură zdravănă de whisky. Pentru Jane era clar cât de mult îl afecta pe Patrick să îi spună toate lucrurile astea.

– După un an am venit înapoi acasă. Eram cu totul altă persoană. Atunci am decis să deschid barul. Câţiva ani mai târziu, intrai tu în el. Şi iată-ne ajunşi aici, faţă în faţă, povestindu-ne viaţa în timp ce ne îmbătăm dintr-un whiskey foarte scump.

Patrick lăsă un zâmbet să îi descreţească fruntea.

– Patrick… prietene, viaţa ta e o telenovelă ieftină, spuse Jane după o pauză solemnă.

Pe amândoi îi bufni râsul. Când se opriră, Jane trase aer în piept. Ştia că e rândul ei. Şi deşi ”telenovela ei” era surclasată de cea a lui Patrick, îi era în continuare greu să vorbească. Simţea că, vorbind despre asta, lăsa să i se deschidă toate rănile provocate de relația cu Sebastian.

– Cred că acum e rândul meu, începu ea.

– Te rog… ce poate fi mai rău? spuse Patrick.

– Îl cheamă Sebastian. L-am cunoscut alimentând într-o benzinărie, era parcat în fața mea. Au urmat trei ani de relaţie. În mare parte, bună. Se înţelegea atât de bine cu prietenii mei. Credeam că e “băiat bun”. Dar poate aşa ceva nu există. Poate ne-a păcălit pe toţi. Nu mai ştiu. Ne-am despărţit pentru că nu ne mai doream aceleaşi lucruri. Aparent eu îmi doream să fiu cu el, în timp ce el îşi dorea pe altcineva. Nici măcar nu am putut să ripostez. Am aflat de cealaltă femeie după despărțire , întâmplător, de la o cunoştinţă comună. Cu care am dat nas în nas pe stradă.

Înainte ca ultima vocală a cuvântului să iasă din gura ei, Jane duse la gură paharul de whisky şi îl lăsă pe tot să îi alunece pe gât, în timp ce închise ochii. Cumva, licoarea aia aurie funcţiona pe post de medicament, ce ar fi putut cicatriza rănile ei. Sau cel puţin aşa simţea Jane atunci.