70. Care era destinația inițială?

Ochii lui verzi păreau să fie ațintiți asupra ei din toate unghiurile, mâinile ei se întindeau parcă fără voia ei spre corpul bărbatului de lângă ea…..

Jane deschise ochii în dormitorul întunecta, fusese un vis – unul foarte real, încă simțea sub degete pielea fermă și atinsă de soare a lui -Patrick. În dreapta ei însă dormea nestingherit Richard. Cu pași nesiguri Jane se îndreptă spre baie, transpirația rece i se scurgea acum pe spate și tricoul de pe ea era umed. În lumina fanată de deasupra oglinzii Jane constată că arăta exact așa cum se simțea: ca dracu’.

– Babe, ești ok? se auzi mormăitul lui Richard din dormitor.

– Da, culcă-te, totul e ok, spuse Jane fără să gândească. Era convinsă că Richard avea să adoarmă instant iar ea era liberă să contempleze în fața unui pahar de apă rece, pe canapeaua din sufragerie momentul în care totul o luase razna – sau mai precis momentul în care ea o luase razna. Își aducea aminte de cum își imaginase pe vremea când era ea în liceu, că avea să fie viața ei la 30 de ani și cum arăta aceasta în prezent: o carieră oarecare, un bărbat în capul ei  și altul la ea în casă – nici urmă deci de viața ordonată și de aspirațile îndeplinite pe care le visase. Dar ce visase oare cu adevărat? O famile? O super carieră? Sau doar un pic de echilibru? Toate parcă deveniseră greu de atins după ce relația ei cu Sebastian eșuase, sau poate fuseseră mereu așa? Poate era doar ea care refuza să crească…..

Cu acest gând în minte puse mâna pe telefon:

– Hey Sof!

– Hmmmm, ce e deja 8? se auzi vocea somnoroasă a Sofiei în receptor.

– Nu, nu stai liniștită, doar eu nu pot să dorm, scuze că am sunat așa târziu.

– Ia zi dear ce s-a întâmplat? zise Sofia.

– Ții minte când stăteam în bancă în clasă și ne imaginam cum o sa fim la 30 ani? întrebă Jane.

– Daaa, așa? continuă Sofia.

– Ai ajuns unde credeai sau unde voiai sa ajungi? o mai întrebă Jane.

– Uf e o întrebare destul de grea pentru 3 dimineața, răspunse Sofia, …. nu știu ce să zic depinde, nu credeam vreodată că voi face alegerile pe care le-am făcut și că mi se vor potrivii – știi doar mi-am dorit altă meserie, n-am crezut că Ștefan va fi bărbatul…sau mă rog măcar bărbatul numărul 1, spuse Sofia glumeț.

– Da exact, mai merge o rochie, zise Jane amuzată.

– Sau nah, credeam că până acum aș fi avut un copil sau mă rog ar fi trebuit, acum sincer nu știu dacă sunt încă pregătită… continuă Sofia…. dar de ce întrebi?

– Am avut un vis dubios cu Patrick și m-am trezit brusc, fac ce fac și par să tot dau de el în viața mea iar cu Richard aici totul devine confuz, și am stat să mă gândesc că nu știu dacă am ceva din ce mi-am dorit când eram adolescentă sau ce mi-am imaginat că voi avea……spuse Jane pe un ton îngândurat.

– Ca paranteză să știi că l-am certat pe Teodor că singurul investitor pe care l-a găsit e Patrick, dar știi ce ar spune Alexandra aici nu? întrebă Sofia.

– Că el e aleseul, răspunse Jane imitând vocea dulce a Alexandrei. Cele două femei izbucniră în râs.

– Păi și ce crezi că te împiedică să ajungi ce ai vrut? sau nu știi dacă mai vrei? întrebă Sofia.

– Nu știu mi se pare că mereu sunt atrasă de tâmpenii și că refuz să mă maturizez…… răspunse Jane descurajată.

– Și ce crezi că eu sau restul suntem acolo? Eu azi iar m-am certat cu Ștefan că niciodată nu vrea să asculte ce îi zic și pe urmă fix ce am zis eu se întâmplă și avem discuțile astea de 5 ani. Câteodată trebuie să mergem în anumite direcții ca să putem să o găsim pe cea potrivită pentru noi….nu cred că ai de unde să știi…..e ok să faci și tâmpenii ca să găsești drumul – mă știi pe mine eu fac mereu ce vreau. În caz contrar nu voi înceta să mă întreb ce ar fi fost dacă. Jane ce vrei defapt? sau mai bine zis cu cine vrei? întrebă Sofia.

– Nu știu sigur, de la povestea cu Sebastian am rămas așa în expectativă și parcă totul în viața mea este instabil pentru că este în așteptare….răspunse Jane.

– Ok trebuie să terminăm cu faza cu Sebastian, zici că a trecut prin lumea ta, a tăiat curentul de la stâlp și a fugit cu robineți de la apa caldă, gata s-a terminat – clar nu mai ești lafel dar trebuie o dată să treci mai departe. Să trăiești ce ai acuma și dacă nimic și nimeni nu este pe placul tău, fă-le vânt și lui Richard și lui Patrick, schimbă job-ul – numai casa să nu o schimbi că de-abia ai luat împrumutul, concluzionă Sofia.

– Da corect, observă Jane parcă încercâd să zâmbească, a durat un an. Și dacă habar n-am ce vreau? întrebă ea.

– Atunci află? Folosește orice metodă și află, răspunse Sofia scurt.

– Și dacă fac mai mult rău decât bine? zise Jane îngrijorată.

– Honey, nici așa nu faci bine nimănui mai ales ție. Câteodată e nevoie sa fi un pic ”rea” și să încerci, ca să vezi încotro vrei să o apuci. Nu uita nu ești Nelson Mandela și probabil nici el nu era fără de păcat……În fond știi ce zic eu mereu – niciodată nu este vorba despre…

– ei, este mereu vorba despre noi, o întrerupse Jane pe prietena ei. Era fraza preferată a Sofiei și era o marcă a unui feminism personal, fără cotă obligatorie în parlament sau beneficii speciale pentru femei. Sofia nu avusese niciodată nevoie de asemenea lucururi – dacă nu ți se dă, iei sau creezi oportunitatea și pe urmă poți să dai și altora, atâta timp cât ți se mulțumește, e ok. Jane zâmbi, n-ar fi fost rău să fie un pic ”Sofistă” câteodată.

– Exact! Și pentru că acum este iar vorba despre mine, mă duc să dorm și lafel ar trebui să faci și tu, spuse Sofia căscând.

– Da, până nu se trezește Richard, îi răspunse Jane și ea era un pic mirată că nu venise până acum în sufragerie după ea.

– Da știu că doarme bine bărbatul ăsta al tău, zise Sofia pe un ton glumeț, noapte bună dear.

– Noapte bună……răspunse Jane și închise conversația….dar nu este al meu.

Cu pași înceți se strecură din nou în pat lângă Richard care se întoarse în somn către ea și o cuprinse în brațele lui calde parcă prea calde, Jane îi strânse mâna aproape cu regret – simțea că e pe cale să devină rea…..

A doua zi în pauza de masă Jane scria următorul mesaj: ”Bună, îmi cer scuze că te deranjez vroiam doar să îți spun că îmi pare rău pentru ultima noastră conversație, nu era cazul să explodez așa, mi-ar fi plăcut însă să nu fiu luată prin surprindere. Asta este tot ce vroiam să spun.” – destinatar Patrick

Advertisements

68. O pată de vopsea pe haina mea

– Wow ce e aici! exclamă Jane la vederea găleților, cantității de folie de plastic și numărul de lucrători pe care Teodor îi coordona de parcă se născuse pe șantier. Ea și cu Alexandra îl vizitau pentru prima oară în locația ce avea să devină clubul lui Burlesque. După cum le anunțase la începutul anului, prietenul lor se ținuse de cuvânt, lăsase în urmă apele tulburi ale oceanului și părea că nici o bidinea nu putea sta în calea viselor sale cu paiete.

– Păpuși! Ați ajuns, însfârșit. Doamne m-au înebunit oamenii ăștia, trebuie să îi păzesc la fiecare pas și să umblu cu mătura după ei că n-ar strânge doamne păzește!

–  Oricum ar sta treaba tu pari foarte calificat, dacă clubul nu merge poți oricând să devii șef de șantier, constată Jane amuzată.

– Da, nu cred mai bine cos paiete, răspunse Teodor foarte categoric. Jane și Eva izbucniră în râs.

– Da restul gagicilor unde sunt? întrebă Teodor

– Păi Sof este la munte cu Ștefan la făcut poze și Alexandra este în escapadă romantică cu Robert la Roma, zise Eva.

– Ah bun așa, una caută semnalul de la telefon în Bucegi iar cealaltă e la cerut în căsătorie, spuse Teodor emfatic.

– Aoleu nu mai fi rău, ripostă Eva.

– Da corect și plus că de unde știi ca o să o ceară pe Alexandra de nevastă? întrebă Jane contrariată.

– Măi, iar nu credeți în puterile mele de prezicător? Am zis sau n-am zis acum doi ani că nu trece vara fără ca Ștefan să o ceară pe Sofia? întrebă Teodor retoric. Jane nu putea să nu recunoască că avea dreptate.

– Așa este dar acum e diferit, Robert are 40+, spuse Eva.

– Tocmai, cât combustibil  crezi că mai are în rezervor? spuse Teodor ridicând sugestiv din sprânceană, vrea și el să se bucure de viață până ajunge să umble cu tubul de oxigen după el.

– Groaznic ești, spuse Jane amuzată de cât de puțin politic corect putea fi prietenul ei. O să ajungi și tu să ai 40+, mai adăugă ea.

– Tocmai, daia zic! exclamă Teodor, să vezi atunci grabă pe mine. Cei trei începură să râdă.

– Hai fă-ne turul locației, știi că am venit doar să vedem nu să muncim, îl îndemnă Jane glumeț.

– Îmi imaginam, asta mică oricum deja cară o bidinea după ea, remarcă Teodor indicând către burta ușor crescută a Evei, dar tu madame nu scapi am niște chestii de vopsit care au nevoie de îndemânarea ta, adăugă el.

– Uf, bine fie, acceptă Jane

–  Hai să vă arăt perimetrul. Pentru următoarele 20 de minute Teodor le arătă fiecare colțișor al localului de dimensiuni potrivite, cu pereți purpuriu închis și candelabre extrem de strălucitoare.

– Foarte frumos dear, eu sunt curioasă însă cine o să iți curățe ție cristalele astea multe de pe lustre, spuse Eva în mod evident îngrijorată.

– Eh asta da problemă, zise Jane amuzată.

– Nu e de râs, răspunse Teodor, o să angajez o persoană special pentru asta, mai adăugă el.

– Serios? o să ai ”lustrangiul” tău personal? întrebă Jane râzând.

– Eh, când pui problma așa sună un pic interzis, recunoscu Teodor.

– Interzis, neinterzis, dear trebuie să faci o asigurare pentru eventualitatea unui accident, dacă își rupe omul gâtul în timp ce îți șterge ție cristalele, spuse Eva foarte serioasă. Jane și Teodor începură să râdă cu poftă.

– Aoleu deja ai creier de gravidă, remarcă Teodor.

– Nu fi misogin, replică Eva ușor înțepător.

– Păpuși știi doar că glumesc, răspunse Teodor îmbrățișând-o.

– Hai gata cu afecțiunea, ce trebuie sa vopsim? întrebă Jane.

– Uite astea, răspunse Teodor arătându-i câteva rame de tablou ce avea mulaje de fețe ieșind în relief.

– Ok, sunt mișto și un pic înspăimântătoare, tu le-ai făcut, nu? chestionă Jane.

– Da evident, doar nu voiai să dau banii pe unele făcute în China luate din En Gros, răspunse Teodor.

– Cum să credem așa ceva despre tine, adăugă Eva zâmbind, eu însă mă voi sustrage, mirosul ăsta de vopsea nu este compatibil cu starea mea actuală.

– Da dear sigur, ne vedem mai încolo? întrebă Teodor.

– Da! Jane vii și tu?

– Firește după ce vopsesc toate fețele astea o să am nevoie de un pahar de vin, zise Jane pe un ton glumeț.

– Hai la treabă, o îndemnă Teodor. Pentru următoarele câteva ore conversația și culoarea curseră în voie.

– Dear, trebuie să îți spun ceva, o anunță dintr-o dată Teodor.

– Ce e cu ceremonia asta? Nu e genul tău, s-a întâmplat ceva? întrebă Jane îngrijorată.

– Păi, în încercarea de a pune acest club pe picoare am întâmpinat ceva probleme și a trebuit să…

Teodor nu apucă bine să își termine bine fraza că pe una din ușile deschise intră Patrick. Jane rămase încremenită, vopseaua aurie se scurgea de pe pensulă pe tenișii ei fără ca ea să bage de seamă. Patrick părea încurcat iar Teodor arăta ca cineva care tocmai fusese prins de DNA.

– Bună, zise Patrick stingher, Teo îți las aici ce ți-am adus și vă las că văd că aveți treabă, spuse el punând cutia pe care o ținea în brațe într-un colț al camerei. Lafel de repede pe cât își făcuse apariția Patrick dispăru.

– Explică-mi, spuse Jane răspicat.

– Păi tocmai înainte să vină el pe neașteptate vroiam să îți povestesc că am avut niște probleme financiare cu barul și el s-a oferit să mă ajute… mărturisii Teodor descurajat.

– Și când te gândeai să îmi spui că intenționezi să îl faci pe Patrick parte integrată a vieții noastre de dragul clublui? ripsotă Jane complet indignată.

– Păi nu știu păpuși? era ok dacă îl făceai tu parte integrată, nu? atunci n-ai mai fi avut nimic împotrivă, răspunse el enervat, nu te-ai gândit că poate aveam nevoie de ajutor? adăugă el.

– Serios? Puteai să ceri ajutorul altcuiva, doar suntem prieteni, ripostă Jane.

– Nu cred că m-ați fi putut ajuta, în orice caz nu putem să îl urâm toți atunci când vrei tu, adăugă Teodor iritat.

– Doamne dar n-a zis nimeni să îl urăști, că doar n-a făcut nimic, zise Jane.

– Păi și atunci? Nu o să îl vezi mai deloc după deschidere, răspunse Teodor.

– E vorba de un pic de loialitate, plus că este un pic ciudat să fie așa legat de cineva la care țin, spuse Jane.

– Eva urmează să aibă un copil cu Nic, barman-ul lui Patrick nu crezi ca asta este suficient de permananent? zise Teodor, evident că nu vroiam să te pun într-o poziție delicată dar nici nu pot sa nu fac mereu ceva doar ca să vă protejez pe voi. Și brusc Teodor pusese punctele pe ”i”, Jane nu putea să nu se întrebe dacă ce voia nu era ușor nedrept față de prietenul ei și dacă nu cumva îi era teamă de cum avea să schimbe această veste relația ei cu Richard sau poate mai mult decât atât, felul în care ea se simțea față de Patrick.

– Nu cred că mai are sens să vorbim despre asta oricum, cred că am nevoie de ceva timp ca să diger toate astea, îi spuse Jane.

– Înțeleg, îi răspunse Teodor pe un ton undeva la limita între regret și răceală, era prima oară când se certau cu adevărat de când se cunoșteau și nici unul dintre ei nu știa cum să gestioneze lucrurile.

Pe drumul spre casă Jane își făcea zeci de scenarii în minte despre cum urma să îi spună lui Richard, despre cum avea să schimbe noua implicare a lui Patrick în afacerea lui Teodor totul – sau poate era doar o exagerare. Era pe cale să devină o mincinoasă? Sau doar din adins uitucă?

Acasă o întâmpină vocea groasă a lui Richard:

– Baby, ce s-a întâmplat? După un moment de ezitare, Jane răspunse:

– Unde ai vrea să încep?

 

64. Previziuni astrologice

fotjkojporcreatedAburul se ridica încet din cana de cafea pe care o ținea între mâini, părea că este o dansatoare exotică care dă leneș din buric la sfârșit de program.

Jane trecea în revistă ultimele două săptămâni în ordinea factorului lor uau: 1. Prietena ei Eva, cea care calcula orice, se pregătea să intre într-un perimetru necalculat – cu copil pe drum al cărui tată urma se fie la rândul său foarte tânăr. 2. Mama ei, ajunsese pe masa de operație și scăpase de complicații serioase ca prin urechile acului. 3. Richard fusese lângă ea la fiecare pas, ba mai mult își prelungise șederea în România pentru a fi acolo lângă ea de sărbători. 4. În seara de revelion Patrick își făcuse apariția în mica trattorie în care sărbătorea grupul, pentru că aparent avea ceva ce trebuia să îi dea lui Nic, lui Jane i se părea că Patrick avea multe chestii de dat lui Nic. Patrick o îmbrățișase atunci, întrebase din nou de starea mamei lui Jane și îi strânsese mâna lui Richard cu mai mult respect decât și-ar fi putut închipui Jane. ”Habar n-am când s-au întâmplat toate astea” conchise Jane în mintea ei.

– Bunăăă, se auzi vocea mereu cristalină a Evei care își trăgea scaunul să se așeze lângă ea la masa din cafenea. Era după program și fetele nu se mai văzuseră de ceva timp doar ele. După cum bine notase Ștefan la revelion: ”Sunteți cam nevorbite, mâțelor”.

– Am aterizat și noi, răsunară la scurt timp vocile Sofiei și Alexandrei. Doamne ce frig este afară, continuă Sofia.

– Da este, pentru tine oricum iubi, că doar  te urmărește mereu un congelator, zise Jane tachinând-o.

– Hahah ce funny ești, bine că te-a obișnuit pe tine englezul cu frigul, Ștefan e de la Constanța, răspunse Sofia scoțând limba afară.

– Așa direct din port, adăugă Eva. Fetele începură să râdă.

– Măi viitoare mămică văd că ești foarte bine dispusă observă Alexandra. Parcă te-ai mai obișnit cu ideea din câte văd.

– Ce pot să fac? Am hotărât ceva și Nic mă susține până la capăt. Într-adevăr la aflarea veștii că va fi tată Nic reacționase în cel mai neașteptat mod. O întrebase pe Eva dacă ar putea să numească copilul Emilia dacă era fată și apoi continuă prin a o lua în brațe și a improviza o melodie pentru Emilia. Până și Alexandra cu Sofia fuseseră mai panicate la aflarea veștii. Părinții Evei în schimb se dovedeau a fi un public mult mai exigent și Nic fusese deja supus unui interogaotoriu complet în legătură cu seriozitatea și viitorul său alături de Eva. ”Puștiul” – cum îi spunea Sofia, care nu concepea parteneriate romantice cu vârste mai mici sau mai mari decât a ei, nu se lăsase descurajat de viitorii bunici.

– Când ai următoarea programare la doctor? întrebă Jane. Putem să venim și noi?

– Sigur că da, de Nic însă nu scăpăm, trebuie să știe tot despre Emilia lui – este convins că va fi fată, spuse Eva în același timp amuzată și rușinată.

– Ce romantic, spuse Alexandra oftând. Ea și Robert nu se împăcaseră și singurul dialog pe care îl aveau de două luni încoace era un bună ziua scurt când se întâlneau la lift. Între timp, un coleg de la marketing pusese ochii pe ea și o invitase la masă. Alexandra refuzase folosind răceala care nu-i dădea pace drept pretext. Colegul în chestiune însă nu se lăsase și îi trimisese un buchet de flori superb pe care Robert îl văzuse la ea pe birou. Sofia prezisese atunci că nu va dura mult și Robert își va face reapariția. Alexandra în schimb nu era chiar așa de sigură.

– Trebuie să recuncosc că sunt impresionată de băiatul ăsta cine ar fi crezut, zise Sofia.

– Bine, cine ar fi crezut la modul general că anul ăsta vom avea un nou membru în grup venit pe cale uterină, adăugă Jane zâmbind ștrengar.

Fetele izbucniră în râs.

– Doamne ești groaznică, zise Eva, da nici eu nu credeam că voi fi prima, adăugă ea. Tocmai atunci ușa cafenelei se deschise și intră Nic, complet inadecvat îmbrăcat pentru vremea de afară, cu o căciulă uriașă pe care scria – ”I live for Rock” și cu un zâmbet mare ușor flancat de firele roșcate ale bărbii.

– Da trebuia să fiu eu….spuse Sofia aproape în surdină – dar Jane o auzise.

– Bună seară! Ce fac fetele? Se relaxează după birou? întrebă Nic pe tonul lui voios obișnuit.

– Da! nu vezi ce fețe avem? zise Jane zâmbind.

– Niște fețe minuante, răpunse Nic făcând cu ochiul și mai apoi sărutând-o pe Eva de parcă tot ce era în jurul lor se dematerializase, Doamne frumoasă ești! continuă el uitându-se la ea. Eva se înroși din cap până în picioare, declarațile în public nu prea erau pe placul ei. Jane  suspecta însă că tocmai asta îi plăcea la Nic – era mereu deschis și bine dispus.

– Oh ce frumos, se auzi vocea Alexandrei, și ce planuri aveți?

– Mergem să facem niște cumpărături și să dăm o raită pe la secțiunea pentru gravide și sugari, zise Eva.

– Eh nu doar atât, iubito, mergem să imprimăm un costumaș pe care să scrie ”tati e cel mai tare”.

– Serios? spuse Sofia amuzată, sunteți foarte dedicați văd.

– Eh nah asta crede el că vom cumpăra, ripostă Eva indignată iar Nic o pupă pe nas.

– Nu îmi mai uda nasul, zise aceasta strâmbânu-se.

– Hai la cumpărături cu voi, îi îndemnă Jane observând fața ușor abătută a Sofiei – ceva nu era în regulă.

Peste încă câteva minute cei doi viitori părinți își luară rămas bun .

– Ce se întâmplă cu tine? o întrebă Jane pe Sofia.

– Da, chiar așa adăugă Alexandra, te-ai cam decolorat la conversația asta despre copii.

– Vreți varianta scurtă sau aia extinsă? întrebă Sofia.

– Pe care vrei tu să o împărtășești cu noi, răspunse Jane.

– Păi într-un cuvânt, Ștefan de-abia așteaptă să fie tată iar eu trag de timp, mărturisi Sofia.

– Și care e motivul? Îți este pur și simplu teamă? Nu ești încă pregătită? întrebă Jane.

– Sau poate tu nu îți dorești? întrebă Alexandra la rândul ei îngrijorată. Să știi că este ok și asta, mai spuse ea.

– Nu, doamne, voi știți cât îmi plac mie copii, nu asta este. Nu știu ce fel de mamă voi fi. Sunt pretențioasă, aspră de multe ori, poate e meseria, poate sunt eu dar nu știu cum toate astea nu îmi vor afecta copilul. Știți câte chestii am avut eu să îi reproșez mamei și nu e o mamă rea, dacă ființa asta pe care eu o aduc pe lume se va simți la fel față de mie? Dacă o stric? spuse Sofia descumpănită.

Urmă un moment de liniște. Nici Jane și nici Alexandra nu știu ce să spună, în fond nu erau mame, ba mai mult erau două femei la 30 de ani care încă își căutau proverbiala ”fericire”, iar Eva era și ea la rândul ei un cobai al întâmplării.

– Uite, cu siguranță eu sunt cea mai puțin indicată persoană de sex feminin care să îți dea un sfat acum. Să nu uităm ca am fost bântuită 2 ani de fantoma unei relații mai bune în mintea mea decât în realiate și din cauza căreia am gafat cu un alt bărbat pe care chiar îl iubeam. Toate astea nu fost de ajuns și m-am încurcat cu șeful străin (Richard) care acum mă tot împinge să rămânem împreună chiar dacă eu m-am întors în Romania, iar eu ezit și mă gandesc la bărbatul numărul doi  – Patrick. Clar nu am trecut de liceu, spuse Jane.

– Eh hai nu mai exagera. Nu trebuie să fii așa aspră cu tine, insistă Alexandra.

– Și totuși, continuă Jane, nu cred că cineva este vreodată realmente pregătit să fie părinte și nici că devine neapărat pe parcurs pentru că mereu apare ceva nou. Mama ta făcut și ea ce s-a priceput și tu vei face lafel – cel mai probabil alte greșeli. Am văzut de curând un film în care unul din personaje îi spune mamei ratate din peliculă că nu e datoria copiilor să ne iubească ci a noastră ca părinți să-i iubim orice ar fi și indiferent de ce părere au ei despre noi. Cine știe poate este un adevăr și aici, încheiă Jane.

Sofia se uită la ea cu oarecare ușurare, parcă le spunea că acceptă posibilitatea că ar putea da greș uneori.

– Mi-ar plăcea să fie băiat, știu că multă vreme mi-am dorit fată dar am așa imaginea în fața ochilor cu Ștefan învățându-l să se dea cu bicicleta, să facă poze, ce e aia sa fii băbat adevărat – spuse Sofia imitându-l un pic pe Ștefan.

– Da mă, regulile masculinității după Ștefan Maxim – una dintre ele fiind: ”Tati, dimineața un bărbat adevărat își face freza” zise Alexandra amuzată.

Cele trei femei izbucniră în râs – acest scenariu nu era greu de imaginat. Distracția fu însă întreruptă de telefonul lui Jane.

– Ia uite, altă cocotă, zâmbind puse telefonul pe speaker.

– Olaaaa, ce faceți păpuși? se auzi vocea lui Teodor. Trecuseră luni bune de când îl văzuseră sau fuseseră pe fir toate cu el.

– Bunăăăă, răspunseră în cor Jane și cu fetele.

– Tanti cu plodul, nu e cu voi? întrebă Teodor pe un ton glumeț.

– Nu, e la cumpărături cu Nic, a venit și a luat-o de aici, îl informă Alexandra.

– Vedeți e ceva treabă de făcut cu bărbații ăștia roșcați, nu ați vrut să mă credeți dar iată ! spuse Teodor didactic.

– Dă mă știm, zise Sofia, ia spune tu ce faci?

– Păi ce să fac? Mă întorc definitiv acasă și îmi deschid un club Burlesque în câteva luni, afirmă Teodor mulțumit. O să am nevoie de ajutor și de mână de lucru la renovat, mai adăugă el.

Cele trei femei rămaseră cu gura căscată. Anul care se așternea acum în fața lor se prefigura unul dramatic, cu doi sugari de gât și o găleată de lavabilă în mână.

 

 

 

59. Mereu aceași și întotdeauna altfel

sdkjnkhTrecuse ceva vreme de când Jane stătuse la aceeași masă, față în față, cu fetele. Cu toate astea, multitudinea conversațiilor pe care le avusese cu ele pe Skype și la telefon de când plecase, o făceau să se simtă ca și cum nu ratase nimic. Acasă după câteva luni, Jane recupera noutățile din viețile fetelor în cafeneaua lor.

Alexandra era neobișnuit de nervoasă pe Robert, care, deși rămăsese bărbatul galant și generous de la începutul relației, își arătase acum o latură mai puțin plăcută. Cei doi erau împreună de aproape un an și petru cea mai mare parte păruse că sub aspectul scrobit și ușor rigid a lui Robert zăcea un tip suficient de romantic încât să îi mențină încântarea unei femei ca Alexandra. Totuși de câteva săptămâni încoace devenise ceva mai distant și petrecea mai puțin timp cu ea. Alexandra îi tot reproșase acest lucru până la inevitabila confruntare care o făcuse pe aceasta să își strângă lucrurile pe care le avea deja la el în apartament și să plece tunând și fulgerând.

– Eu încercam să îi zic că nu petrecem destul timp împreună, că și așa suntem mega ocupați și că trebuie să dea și el măcar un pic. Iar el mi-a spus verde în față că el oricum mi-a dat deja ceva, mi-a dat job-ul, m-a făcut redactor șef… ca și cum nu aș fi meritat-o. Nu mi-a venit să cred că a spus așa ceva. Am fost tentată să îmi dau demisia pe loc, jur.

– Cum adică ți-a dat job? replică Eva calmă. Nu înțeleg.

– Pur și simplu a zis: ”Oricum ți-am dat job, te-am făcut șefă!”, aparent promovarea mea este din mărinimia lui, exclamă Alexandra.

– Ești sigură că nu a fost doar o exagerare din partea lui? o întrebă Jane. Adică, nu știu, pare ceva mult prea urât ca să fie spus în serios…

– Nu știu, nici nu contează. Mi-am strâns ce aveam pe la el și am plecat. De atunci nu am mai vorbit, cred că vreau să îmi caut de lucru în altă parte.

– Dear, știi că noi ți-am mai spus că nu e bine să amesteci businessul cu plăcerea, da acum na…ce să faci… nu putem să alegem de cine ne îndrăgostim. Dacă îl iubești, poate ar trebui să vorbești cu el calm înainte, spuse Sofia.

– În momentul ăsta sunt pur și simplu cumplit de dezamăgită si foarte nervoasă, afirmă Alexandra. Tu cum ai reacționa dacă Ștefan ți-ar face așa ceva? întrebă Alexandra indignată.

Era rândul Sofiei să ezite un pic:

– Sincer l-aș strânge de gât dar asta nu înseamnă că e bine să procedezi așa, nici pe mine nu mă ajută că dau mereu cu pumnul înainte să vorbesc frumos, poate ar fi bine măcar să vezi despre ce este vorba. La cum te știm noi pe tine, cât de dedicată ești job-ului nu te-ai fi pus în postura de a te încurca cu Robert dacă nu erai chiar amorezată de el,greșesc?

– Subscriu, spuse Jane. Ca de obicei, Sofia parcă luase un cuțit și tranșase problema.

– Nu știu, mă mai gândesc, zise Alexandra umflându-și pomeții rotunzi și mișcându-și agitat picioarele interminabile.

– Așa să faci, spuse Eva și eu încă mă gândesc dacă mă mut cu Nic sau nu, adăugă ea rușinată.

Jane, Sofia și Alex izbucniră în râs.

– Da te tot gândești de aproape o lună nu? întrebă Jane retoric.

– Eva e genul care măsoară de 10 ori și taie o dată, spuse Alexandra zâmbind un pic mai liniștită acum.

– Dear, în ritmul ăsta nu o să mai ai ce să măsori dacă tot îl duci cu zăhărelul, zise Sofia.

– Te temi in continuare că îți invadează spațiul? Întrebă Jane.

– Da și nici nu vreau să ajung să dau de toate și să plece cu ele. Jane și fetele știau despre ce era vorba acum. Cu câțiva ani în urmă Eva încheiase o relație cu un tip, de treabă, mai domol și aparent inofensiv cu un venit instabil cu care deși nu locuise profitase de pe urma ei. Cu bani – sume mici dar repetat, relațile ei cu anumite persoane și într-un final cu locul de muncă pe care îl obținuse pe barba ei, pentru ca mai apoi să o părăsească neceremonios pentru că ea era ”prea rece și focusată pe carieră”. Trei luni mai târziu Eva aflase că se combinase cu o colegă de muncă cu o funcție mai mare.

– Iubita mea, Nic nu este așa, cred că putem spune multe despre el dar poți sa fi sigură că Patrick nu ar ține lângă el o asemenea persoană, spuse Jane. Și uite cum mintea ei se gândise la el fără să își dea seama, iar buzele ei o ascultaseră. Prietenele ei o priveau acum cu mirare.

– Dar tu ce faci? Întrebă Sofia cu curiozitate.

– Ce să fac? Aparent retrăiesc anul ălă de liceu în care am avut prea mulți prieteni…..Nu știu, e frumos, e ok, numai că nu știu, e ciudat. Nu sunt îndrăgostită de el cum am fost de Patrick sau de Sebastian, în viața mea adultă – să ne înțelegem, zise Jane spre deliciul fetelor. Nici măcar nu sunt sigură că sunt îndrăgostită de el, adăugă ea. Colac peste pupăză săptămâna trecută am cunoscut-o pe fosta lui nevastă…

– Uuuu, cum e? Vrem detalii! Spuse Alexandra încântată de parcă descoperise cadouri sub brad în dimineața de Crăciun.

– E frumoasă, foarte aranjată și am auzit ca nici prostuță nu e. Ce să zic, aia e. M-am simțit puțin așa… ca o fată îmbrăcat în blugi la Operă, ca și cum este un soi de provocare, răspunse Jane.

– Provocare, dear? Ea e fosta… spuse Sofia

– Da, știu… numai că am sentimentul că pentru că a fost măritată cu el, are acest drept istoric asupra lui.

– Asta e o prostie, sunt sigură. Nu am fost eu măritată cu nimeni, dar nu cred că o femeie poate să aibă vreodată vreun drept istoric asupra unui bărbat. Să fim serioși, nu e ca și cum sunt acest lucru sacru pe lume… spuse Eva amuzată.

– Corect, uită-te la mine sunt măritată și nu consider că Ștefan este acestă ființă sacră si vorba acea chiar îl iubesc…. zise Sofia cu glasul un pic jos.

– Știm ți-am văzut fața la nuntă, cum te uitati la el… remarcă Alexandra ciupind-o ușor pe Sofia care se rușinase puțin.

– Aveai mica ta mașinărie de fericire, spuse Jane cu afecțiune.

– Dar pentru tine care e mașinăria de fericire? Puse Eva punctele pe ”i”.

– Sincer nu știu, ori am eu personalitate multiplă sau pur și simplu atâtea persoane diferite – atâtea iubiri și relații diferite iar eu par să fiu mereu aceași și totuși alta care găsește ceva nou…..zise Jane mai mult pentru sine.

– Într-un final ai să aflii, toate aflăm care-cum suntem, în mare parte, zise Alexandra strângându-i mâna.

Jane nu putea decât să spere că așa era.

55. Unde am rămas…?

14483826_1226373184050849_414045704_nPicăturile de ploaie se scurgeau alert pe geamul apartamentului. Era a 15-a zi de ploaie consecutivă  pe cerul Londrei. În curând, Jane era convinsă că avea să îi crească o umbrelă în loc de mână, de preferat roșie cu picățele albe. Răsucindu-se în pat, dădu nas în nas cu corpul bărbatului care îi încălzea așternuturile și nu numai de o lună jumate – Richard. Ziua nunții Sofiei era acum atât de departe……

… cu 65 de zile în urmă

– Mi-e dor de tine, răsună vocea lui Patrick

Deşi Jane îşi dorea mai mult decât orice să scoată cele două cuvinte magice pe gură – „şi mie” – cumva, ceva o oprea însă…prea mult înainte și înapoi cu el, sau poate prea multe în viața ei până atunci fuseseră despre ”ei” – Sebastian, Patrick etc. Ceva în a îi întoarce lui acum spatele părea să îi surâdă. În fond ce aveau ei doi în comun? Un trecut adolescentin și un viitor definit de el aproape mereu ca ”o chestie”. Chestia era însă că – asta nu era îndeajuns pentru ea. Nu era sigură dacă aerul de fericire domestică dintre Sofia și Ștefan sau inconștiența lor plină de curaj de a se lega unul de altul era cea care îi amețise lui Jane mintea. Poate nu voia o rochie mare albă acum sau nici măcar o promisiune, dar voia să aibă curaj, să riște ceva. Voia să fie o dată o femeie care riscă și pentru care se riscă.

– Nu e de ajuns, răspunse Jane în cele din urmă.

Era tristețe în vocea ei dar siguranța acestor cuvinte era extrem de vizibilă pentru Patrick. Pentru prima oară simți că Jane nu mai era a lui și că niciun joc deștept de cuvinte sau un zâmbet ștrengar nu putea să o mai aducă aproape de el.

– Să înțeleg că nu contează că sunt aici acum? spuse el aspru încercând să-și mascheze propria slăbiciune.

– Nu… , zise Jane cu o voce șoptită.

– Fantastic, de trecutul tău ne-am tot împiedicat și tot eu sunt insuficient? Nimic nu e suficient pentru tine aparent, spuse Patrick încleștându-și maxilarele.

Și brusc orice sentiment de vinovăție pe care Jane îl simțea se evaporă:

– Poftim? Ai venit să îmi spui că îți e dor de mine și pentru că nu cad la picioarele tale sunt de căcat? Serios? Vrei un premiu? Susținere la întreținere? Știi ce, m-am săturat să mă tot acuzi că am un trecut. E ca o placă stricată chestia asta la tine. Te folosești de problema cu Sebastian, care, apropo, nu mai era una, pentru că, ce să vezi, proasta de mine mi-am rupt gâtul după tine și știi asta, ca să dai vina pe mine. Hai să vorbim de cât de rece și de distant ai fost tu cum a venit vorba să ne apropiem pe bune. Să nu speriem pe micul Patrick, traumatizat că l-a lăsat una! Pe mine faptul că mi s-a întâmplat asta nu m-a împiedicat să te iubesc. Dar nu-i nimc, sigur există altul pregătit să îți ia locul și tu poți să rămâi cu dorul, încheie Jane cu un nod în glas. Lacrimile se pregăteau să se înghiontească pe chipul ei, iar ea trebuia să găsască baia- Sofia nu putea să o vadă așa. Era rănită și îl rănise și pe el. Era urât dar nu-i păsa.

Patrick rămăsese înmărmurit – nu numai că nu avusese timp să răspundă ceva înainte ca Jane să fugă spre baie dar nici nu se așteptase la această confesiune din partea ei. Jane nu îl voia și mai mult, altcineva îi luase locul, jucase și pierduse…..

În prezent

– Unde ai plecat? se auzi vocea somnoroasă a lui Richard.

– Ce? întrebă Jane distrată.

– Cu gândul, Jane… m-am trezit cu privirea ta ațintită pe mine şi cu toate astea nu cred că ești aici, spuse Richard zâmbind.

– Ah nimic, mă gândeam la cum oamenii nu sunt niciodată mulțumiți cu ce au, zise Jane oftând.

– De ce să fii când poți să ai mai mult? răspunse Richard mișcându-și mâinile ușor pe sub așternut către corpul ei.

Jane nu era sigură că în acel moment ”mai mult-ul” nu era unul foarte concret carnal dar nu se putu apține să nu spună:

– Ăsta a fost și motivul divorțului tău? Ai vrut mai mult – mai multe?

Richard se încruntă.

– Nu cred că este oportun să vorbim acum și împreună despre asta. Este ceva ce s-a întâmplat între ea și mine dar dacă te roade curiozitatea, șoția mea a vrut mai mult.

Jane se simțea încurcată, dacă era ceva ce observase la Richard era că nu prea vorbea despre viața lui personală de dinainte de divorț. Era din nou în brațele unui bărbat cu secrete. Întorcând privirea către el se pregăti să spună ceva care să rupă tensiunea dintre ei dar expresia lui Richard se schimbase complet. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, era din nou ca un lup argintiu la pândă.

– Unde rămăsesem? Ah, cred că aici… spuse el sărutându-i abdomenul.

Doctrina conservatoare sigur nu era de acord cu activitatile ei conjugale, regulamentul de ordine interioară de la job nici el nu era prea încântat, femeia moralistă din capul ei avea o criză de apoplexie – dar Jane era cumva ok cu toate astea. De data aceasta, trecutul era închis și îngropat pentru ea.

54. Nunta anului

1039Jane se afla în taxi în drum spre casa Sofiei, era ziua nunții și domnișoarele de onoare, adică ea și fetele, împreună cu Teodor, se duceau să pregătească mireasa. Deși măcinată de gânduri legate de seara petrecută cu Richard și sentimentele pe care încă le avea pentru Patrick, Jane hotărâse să închidă undeva adânc în mintea ei starea de ușoară vinovăție și confuzie pură, pentru a se bucura din plin de nunta prietenei ei.

Jane nu avea nici o îndoială că Sofia avea să fie de-a dreptul răpitoare în rochia ei, dar nimic nu o putea pregăti pentru ce avea să vadă odată ajunsă la destinație.

– Arăți….. incredibil, spuse Jane cu răsuflarea suspendată în aer.

– E minunată, zise Teodor care era deja acolo.

Sofia se înroși iar Jane o luă în brațe.

– Avem însă o problemă, le întrerupse Teodor.

– Care? întrebă Jane alarmată.

– I s-a blocat fermoarul miresicii. Alexandra și Eva sunt în bucătărie cu mama Sofiei ca să găsească o ustensilă cu care să-l deblocheze, răspunse el.

– Stai așa că mă ocup, spuse Jane determinată.

– Nu, nu… e ok, ripostă Sofia.

– Pentru două ore sunt încă primul bărbat din viața ta care a omorât insecte pentru tine – deci permite-mi, zise Jane întorcându-și prietena care rămăsese fără cuvinte.

Sub privirile panicate ale lui Teodor care era pregătit sa coasă mireasa în rochie, Jane mișcă cu iscusință fermoarul care în cele din urmă se clinti. Nu era capabilă să își facă ordine în viață acum, dar putea să urnească acest fermoar.

– Victorie! țipă Teodor.

Tocmai atunci își făcură apariția Alexandra și Eva cu un mini-patent.

– Gata? întrebă Eva?

– Da, sunt îmbrăcată! exclamă Sofia.

Următoarea oră se petrecu în poze, zâmbete și emoții – curând Ștefan, mirele, venea să își ia mireasa.

Coborând scările cu toții, Teodor întrebă:

– Auzi, dar ce ai mai făcut cu lordul englez, s-a predat farmecelor tale de mioritică?

– Da, am petrecut seara împreună, zise Jane scurt, știa că nu putea să amâne confesiunea prea mult timp.

– Unde, la Delfinariu? spuse Eva în glumă

– Nu. La mine în apartament, fără haine, mărturisi Jane sub privirile pline de stupoare ale prietenilor ei.

– Și cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra cu interes.

Jane se uită debusolată la ea, nu avea răspuns.

– Lasă-l dragă pe Patrick acum, avem alt crai, stați așa – nu bârfiți fără mine, mă mărit și revin, zise mireasa determinată în timp ce ieșeau pe ușa casei.

Grupul izbucni în râs.

– Hai, treci în mașină, că dramă e destulă și mâine, zise Jane zâmbind.

După slujbă, petrecerea se încinse la restaurant, iar Jane reușise să evite orice conversații despre viața ei personală, era ziua Sofiei, era momentul lor ca grup să se bucure împreună. Sala era decorată cu multe lumini mici și flori neconvenționale care îți dădeau senzația că te afli într-o pădure fermecată. Sofia și Ștefan reușiseră cu multe eforturi să-și îndeplinească viziunea artistică pentru această nuntă, atârnaseră luminile cot la cot cu personalul până târziu în ziua precedentă. Toată nebunia meritase însă din plin, ringul de dans era complet ocupat, vinul curgea în pahare și mirele și mireasa aveau ochi doar unul pentru celălalt, pentru restul problemelor existau mama soacră și cu Teodor – mereu vigilenți.

***

Cândva, în toiul petrecerii Sofia se apropiă de Jane, care stătea într-o parte a ringului uitându-se la cuplurile de pe el:

– Gata! Am făcut-o și pe asta, acum urmează doar restul vieții sau așa s-ar zice, spuse aceasta cu o oarecare îngrijorare în glas, lăsându-și capul pe umărul lui Jane. Era un gest de tandrețe destul de rar pentru Sofia.

Jane revedea acum, sub rochia mare albă și genele perfecte fata de altă dată: colega ei, cu machiajul negru și cizmele rock ‘n roll, un pic fragilă, un pic rătăcită și la fel de inocentă. Jane își lipi ușor buzele de tâmpla Sofiei, atât cât îi permitea cocul voluminos și îi spuse:

– Vom fi bine, mereu.

Sofia o strânse de mână drept răspuns. Ștefan, în costumul lui albastru închis, croit impecabil, o privea de pe ring cu încântare, invitând-o la dans. Nici măcar cinismul obișnuit al Sofiei nu putea să nege că ”bărbatul ei” era tare chipeș iar ea parcă era îndrăgostită pentru prima oară.

– Hai, du-te la el, îi spuse Jane încurajator.

Oare câte lucruri aveau să fie diferite de acum în viețile lor? Unele? Totul? Sau absolut nimic? se întreba ea în timp ce își croia drum printre mese către grădina ”fermecată”.

Afară, muzica se auzea în surdină. Pentru un moment, Jane conştientiză cum clipa pentru care ea şi fetele se pregătiseră intens aproape un an de zile, trecea. Avea să rămână doar o amintire frumoasă,  despre care vor povesti şi peste mulţi ani. Jane scoase din pachet o ţigară şi o aprinse de la una dintre multele lumânări care împodobeau terasa.

Cumva, în mijlocul unui eveniment atât de zgomotos, ea găsise o clipă de linişte. Mintea îi zbură atunci la Patrick, ţinând-o în braţe. Căldura braţelor lui era ceva la care Jane nu se mai gândise de atât de multă vreme. Cumva, blocase toate amintirile frumoase care îi legau, în speranţa că asta o va face să îl uite mai uşor. Închise ochii rememorând, până când fu brusc întreruptă de un flash al acelei nopţi cu Richard. Simţi cum un fior îi străbătu corpul până în vârful degetelor de la picioare, înghesuite în nişte sandale oribil de incomode. Imaginea acelui bărbat căruia ea i se predase cu totul, neştiind exact de ce, aflat deasupra ei, bucurându-se de fiecare centimetru al corpului ei, îi bântuia acum imaginaţia.

În secunda imediat următoare, din spate se auziră paşi. Jane nu se întoarse, era probabil doar un alt nuntaş.

– Ai o brichetă? auzi imediat un şoptit la ureche care o sperie şi o făcu să tresară.

Jane se întoarse, neputând să creadă ce vede: în faţa ei nu stătea nimeni altul decât Patrick. Nedumerită peste măsură, se uită la el cu ochii mari şi în cele din urmă, spuse:

– Ce faci aici?

– Am venit să îi aduc ceva lui Nic.

Nic era însă înăuntru cu Eva, o dansa pe ring de parcă de a doua zi dansul urma să fie interzis prin lege şi pedepsit cu ani grei de puşcărie.

– Nic nu e aici, e înăuntru cu Eva, spuse Jane.

– Da, ştiu. Te căutam pe tine, continuă el.

– Credeam că după ultima noastră conversaţie nu vrei să mai auzi de mine.

– Văd că îţi prieşte aerul britanic. Arăţi senzaţional, continuă el.

– Mulţumesc, spuse Jane încurcată.

– Ştii… am tot vrut să te sun. Aş vrea să îţi spun lucruri.

– Ce lucruri? Întrebă ea.

– Mi-e dor de tine, spuse Patrick abrupt, ca şi cum ar fi dat un verdict într-o sală de judecată.

Jane se uita la el, nu putea crede ce i se întâmplă.  Ar fi vrut să deschidă gura şi să spună ceva, orice, dar era imposibil. Zgomotul nunţii dinăuntru nu se mai auzea în urechile ei. Tot ce auzea sau simţea era respiraţia lui Patrick care devenise sacadată, aşteptând un răspuns de la ea. Nu era genul de bărbat care să arunce cu declaraţii de dragoste dacă nu ştia precis că i se va răspunde cu aceeaşi monedă.

Deşi Jane îşi dorea mai mult decât orice să scoată cele două cuvinte magice pe gură – „şi mie” – cumva, ceva o oprea…

52. Fără număr, între prieteni

164674965– Al câtelea pahar e ăsta? întrebă Jane cu limba un pic împleticită.

– Nu punem și shot-urile nu? zise Sofia, viitoarea mireasă, cu o dicție la fel de neclară.

– Nu, alea au fost de încălzire. Cele două femei izbucniră în râs.

– Să trăiască mireasa și baba – adică tu, se auzi vocea exaltată a lui Teodor.

Fetele și Teodor aterizaseră în locuința ei de serviciu de la Londra cu câteva zile în urmă pentru o petrecere de burlăcițe și o sărbătorire întârziată a faptului ca Jane schimbase prefixul recent.

Uitându-se în jurul ei, Jane observă dezastrul din cameră: periile si tuburile de fixativ pe masa de bucătărie, un sutien roz în bibliotecă, 3 perechi de stiletto în mijlocul camerei, valiza lui Teodor revărsată toată din care ieșeau pene roșii (Jane suspecta că acestea erau resturi din recuzita pe care o cărase în ele pentru unul din spectacolele lui) și nu în ultimul rând prea multe sticle de Rom și de Prosecco. Jane avea senzația că tocmai participase la filmarea Bridesmaids 2 – varianta mioritică.

Evenimentele serii se derulaseră astfel: Teodor urlase după ele a nu știu câta oară se fie gata că urmau să piardă rezervarea la cină. Urmase o masă simandicoasă într-un restaurant de lux unde fetele chicotiseră ca niște puștoaice de liceu la galanteria personalului și platoul de dulciuri obscen de bun. Tocurile și elanul lui Teodor îi purtaseră într-un bar cu specific american unde Eva dovedise că are precizie contabilă și la darts. Seara se încheiase într-un loc care se zbătea undeva între un pub și o discotecă din anii ’80 cu șlagăre din anii 2000. Teodor le îndemnase la shoturi și mireasa pusese la bătaie jocuri de beție. Verdictul la ieșirea din local: Eva era privită ca o sfântă în grup, Alexandra putea negocia și cu necuratul, Sofia avea un viitor promițător ca lider al unui cult, în timp ce Jane nu ar fi supraviețuit niciodată în junglă – prea imprevizibil. ”Și eu?” întrebase Teodor, ”Eu sunt iar pe din afară, ăla de la telefon, jur!”. ”Păpuși, te iubim!” îi urlaseră fetele atunci în timp ce se împleticeau cu toții în direcția taxiurilor.

Înapoi în apartament:

– La ce te uiți întrebă Sofia?

– La dezastrul din casa asta. Ce bine că propietarul nu are cum să vadă, spuse Jane

– Sau Richard… zise Teodor dând sugestiv din sprâncene.

– Da chiar așa, că ai evitat subiectul, zise Sofia. În același moment Eva și Alexandra intrară și ele în cameră.

– Ce am ratat cât ne-am spălat pe dinți? întrebă Alexandra vioaie de parcă nu băuse nici o picătură.

– Richard talk, spuse Teodor.

– Ce să zic, nu știu, este ceva dubios în atmosferă între noi, nu știu dacă mă place în sensul ăla, sau sunt o curiozitate pentru el, gen desert postcomunist, zise Jane.

Eva izbucni în râs.

– Ok, asta știm despre el, dar tu cum te simți? întrebă Teodor tranșant.

– Sincer? Confuză, sunt aproape doi ani de când sunt în acest carusel de evenimente. Am trecut de la a fi o persoană de-a dreptul plicticoasă la o viață mai ceva decât a lui Taylor Swift, serios am senzația că îmi răsună o melodie de-a ei în cap constant.

– Nu-i nimic, e ok să ai o perioadă de dramă, să ne aducem aminte de viața mea înainte de Ștefan, zise Sofia îmbujorându-se, atât cât îi permitea fața.

– Oh da, aprobă Teodor râzând. Am fost martor la acele veri de neuitat, adăugă el.

– Nu te mai plânge, că îți place cu drama, tensiune, alea alea, zise Eva ciupindu-l de obraz.

– Auuu, da sigur tensiune arterială, spuse Teodor ironic.

– Măi, să nu mai divagăm, deci – nu te simți ok cu drama, dar cu Patrick cum rămâne? întrebă Alexandra.

– Îmi e dor de Patrick și continuu să îl visez sistematic dar în același timp vreau să respir, de una singură, fără să îmi pese, să fiu eu….mărturisi Jane gânditoare.

– E ok dacă vrei sa fii liberă pentru o vreme și să te distrezi, așa am gândit și eu cu Nic, spuse Eva.

– Ehee și ce vă mai distrați, zise Sofia cu subînțeles. Eva se înroși.

– Da chiar așa, Eva ce mai știi de Patrick de la Nic? întrebă Alexandra.

– Hai să nu o băgăm la interogatoriu pe Eva, am stabilit cu ea când am terminat-o cu Patrick că nu vom face ca lucrurile să devină bizare pentru că ea se vede cu Nic, zise Jane.

– Stai liniștită, Nic și cu mine instinctiv evităm subiectul. Patrick este plecat din țară, Nic mi-a zis asta chiar înainte să vin aici. Nu i-a spus unde, dar i-a lăsat barul pe mână pentru două săptămâni.

– Interesant…remarcă Alexandra.

– Ai idee unde se putea duce? întrebă Teodor.

– Habar n-am, răspunse Jane, nu am mai vorbit, adăugă ea.

– Rom? întrebă Eva.

– Da, te rugăm, hai un rând pentru toată lumea, zise Sofia organizând paharele.

– Haide dear, cu curaj, uite – pe asta mică am dat-o deja, zise Teodor indicând spre Sofia, într-un an sigur mai mărităm una și până încep să am problemem cu prostata vă dau pe toate, adăugă el.

Jane și fetele izbucniră în râs.

– Ești groaznic! exclamă Jane.

– Noroc, dears! îndemnă Sofia ridicând paharul.

– Noroc! Hai să fie pe bogăție, exclamă Alexandra cu o voce asurzitoare.

– Opa, de unde a venit asta? întrebă Eva amuzată.

– Cred că m-am îmbătat puțin, răspunse Alexandra chicotind – un set de râsete zgomotoase erupseră în cameră.

În zorii zilei, nestingherită de sforăiturile ce răsunau în apartament, singură tronând pe masa din bucătărie, sticla aproape goală de rom, alături – telefonul lui Jane care vibra: Richard.

 

 

44. Ginecologul, terapia de grup și plantele

lopJane se uita la licoarea roz din paharul de cocktail, cu picior perfect de sticlă, și se întreba de ce viața ei nu putea sa aibă aceleași contururi clare.

În mod neașteptat ajunsese prima la locul unde urma să se vadă cu fetele – un restaurant nou și simandicos cu bărbați plini de bani și femei parcă desenate – un pic incomfortabil. La masa de lângă, o femeie foarte frumoasă îi spunea în mod complice chelnerului:

– Să îmi ții masa asta te rog, am rezervare până pe după-amiază, îl duc la aeroport și mă întorc cu altul. Chelnerul dădu aprobator din cap în timp ce se uita la bărbatul străin care stătea lângă ea.

”Cine ar fi crezut că transferurile la aeroport sunt așa lucrative”, își zise Jane zâmbind în sinea ei.

– Bunăăă, se auzi vocea inconfundabilă a Evei, scuze de întârziere, închidere de lună ce să faci, Sofia și Alexandra parchează și ele acum.

– Nu e o problemă, răspunse Jane, mi-ați dat timp să studiez societatea din jur.

– Da, clar, zise Eva zâmbind.

Tocmai atunci își făcură apariția Sofia și Alexandra. După ce se îmbrățișară și băuturile fură instalate pe masă, întrebările la adresa lui Jane începură să curgă.

– Ce faci femeie cu cei doi bărbați  din viața ta? o întrebă Sofia foarte direct.

– Care doi? Patrick și-a făcut literalmente bagajele și s-a cărat, iar Sebastian trimite mesaje criptice ca un licean în călduri, răspunse Jane exasperată.

– Eh, hai că nu e chiar așa, cred că dacă îl vrei pe Patrick înapoi mai e o portiță acolo, zise Alexandra cu optimisul ei obișnuit.

– Și să îi ofer ce? în momentul ăsta mă port ca Sebastian și nu vreau asta. E o perioadă proastă pentru mine să fiu pe bune cu Patrick, poate chiar cu oricine. Aparent sunt și mai sechelată decât credeam. E penibil, nu par să mă pot aduna așa că mai bine îl las să plece.

– Ții la vreunul din ei? o întrebă Sofia. Nu mă înțelege greșit, nu e nici o problemă dacă nu simți nimic pentru unul din ei și ai nevoie de validare ca să mergi mai departe, adăugă aceasta.

– Ok, asta este oribil, zise Eva contrariată.

– Da este, dar știi că uneori e adevărat, spuse Alexandra pe un ton gânditor.

– Poate părea ciudat având în vedere ezitarea mea dar chiar țin la Patrick, n-am însă curaj să risc să fiu în continuare persoana de căcat doar ca să îl păstrez. Îmi e teribil de dor de el. Azi când eram la ginecolog unde am avut această experiență ușor ireală de care sigur am fi făcut mișto împreună, mi-am dorit foarte mult să îl sun.

– Aoleu, ai pățit ceva? întrebă Eva îngrijorată.

– Nu, aparent ai nevoie de control ginecologic ca să îți reînoiești carnetul.

– De ce? Le e teamă că uterul te împiedică să conduci? întrebă Alexandra mirată.

– Fac control și bărbaților ? Ștefan trebuie să își reînoiască carnetul și aș vedea potențial de multe glume aici, zise Sofia chicotind.

– Nu, doar femeilor, este de fapt o metodă de a strânge date despre starea de sănătate a populației, replică Jane.

– #femeilesuntbolnave, zise Sofia ironic.

– Toate ca toate, dar tipa care mi-a făcut controlul cred că a fost explorator într-o altă viață, jur, căuta drumul către tropice pe acolo. La un moment dat, am vrut să îi spun ca nu este o zonă detașabilă, spuse Jane cu patos.

Eva, Sofia și Alexandra râdeau cu poftă.

– Auzi, crezi că de aici le vine unor bărbați ideea că e de gumă și că se poate trage în toate direcțile? întrebă Eva pe un ton jucăuș.

– De ce dear, Nic așa crede? Lasă că e în creștere, zise Alexandra râzând.

Sofia o ciupi de braț.

– Nu, ripostă Eva zâmbind.

– Nu știu fetelor, cert este că am mers la ginecolog și era să plec cu o infecție urinară.

Cele patru femei izbuniră în râs. Cu atmosfera destinsă și dramele lui Jane lăsate pentru moment în urmă, timpul era perfect pentru a vorbi de petrecerea burlăcițelor, buchete, rochii și planurile pentru zilele de vară care se instalaseră deja.

Alexandra acceptase oferta de a prelua postul de editor șef, deși fetele o avertizaseră că legătura ei cu Robert, care cumpărase revista avea să stârnească un val de vorbe despre ea în piață. Alexandra era însă hotărâtă. Eva continua să se poarte ca o adolescentă amorezată și se pregătea de primul weekend cu Nic la munte cu cortul, spre deliciul prietenelor ei.

– Eu am o singură întrebare: cum rezolvi cu toaleta? Sau mergi la cules de plante pentru ”plafarul tău”? întrebă Jane amuzată.

Sofia și Alexandra își stăpâneau cu greu râsul.

– Sunteți niște snoabe, răspunse Eva aparent vexată.

– Las-o mă, îi place de el, normal că merge pe munte după el, spuse Alexandra cu o voce plină de afecțiune.

Următoarele câteva ore se scurseră pe nesimțite, până când, rămase în fața restuarantului, Jane și Eva așteptau taxiul.

– Îl voi suna pe Sebastian și mă voi vedea cu el, zise Jane din senin.

– Foarte bine, cum zici tu mereu: taie răul de la rădacină! spuse Eva ferm.

36. Fețe cunoscute și surprize plăcute

FotorCreated 567Trecuseră două săptămâni de când Patrick își făcuse din nou drum în viața ei iar lucrurile păreau să reintre în normal – normalul dinainte de reapariția lui Sebastian. Acesta din urmă nu își mai făcuse simțită prezența.

În sufragerie, în fața televizorului, Jane își călca atent rochia. În seara aceasta, barul lui Patrick avea să găzduiască un concert de blues al cărui solist era nimeni altul decât Nic. Eva era, evident, entuziasmată și îi prezentase online lui Jane jumătate de garderobă  pentru a găsi ținuta potrivită.

– Gata, s-a încheiat consilierea vestimentară cu Eva? spuse Patrick în timp ce își făcea apariția în sufragerie.

– Da, răspunse Jane ridicându-și privirea către el.

Patrick trona în mijlocul camerei ei, decorată feminin, cu o masculinitate complet nestingherită. Un prosop alb îi înconjura talia, venele brațelor îi ieșeau în relief iar câteva picături de apă i se scurgeau pe abdomenul aproape perfect modelat. Deși nu era prima oară când Jane îl vedea ”sumar îmbrăcat”, parcă de abia acum îl zărea în toată splendoarea lui de copertă Men’s Health.

– Iubito, dacă te mai uiți mult așa la mine rochia aia o să ia foc, zise Patrick zâmbind mulțumit în timp ce se apropia de ea pentru a-i lua fierul din mână.

Jane își dădu dintr-o dată seama că avea buzele ușor între deschise și obrajii probabil îmbujorați.

– Hai lasă-mă pe mine, du-te să te machiezi, adăugă el pe un ton blând. Jane nu se împotrivi.

– Te cam distrezi pe seama mea nu? îi zise ea râzând.

– Doar un pic. Îmi place să te văd așa neliniștită, spuse Patrick ridicând o sprânceană sugestiv.

– Vezi să nu mă neliniștesc de tot, privind un bărbat la bustul gol în timp ce îmi calc rochia, zise Jane jucăuș.

– Să dau și din fund? întrebă Patrick amuzat.

– Nu e nevoie, fii atent la dunga aia însă, zise Jane apucându-l ușor de posterior.

– Hai, fugi la machiat, nu mai hărțui bărbații la locul de muncă, spuse Patrick cu un zâmbet larg pe față.

 

O oră mai târziu, Patrick și Jane se țineau de mână în barul lui în timp ce așteptau ca Nic să apară pe scenă cu trupa. Sofia era într-o dezbatere aprinsă cu viitorul ei soț, Ștefan, despre natura artistică a pozelor de nuntă, în timp ce Alexandra schimba mesaje cu Robert, care nu putuse să ajungă – sau cel puțin asta era varianta oficială.

Eva, însă, era probabil cea mai prezentă dintre toți. Se mutase cel mai aproape de scenă iar ochi ei mari, albaștri, erau lipiți de aceasta. Perioada ei de visare fu însă întreruptă de o altă femeie mică de statură cu părul negru care se așeză și mai aproape de scenă.

– O, Sandra e aici, îi spuse Patrick lui Jane.

– Cine e Sandra? întrebă Jane.

– O tipă care tot umblă după Nic, studentă la teatru, cred că are 21.

– Ok, trebuie să mă duc să o avertizez pe Eva că are concurență, zise Jane pe un ton protector.

– Nu cred că o putem numi concurență, lui Nic  îi cam place de Eva.

– Au fost împreună? … Nic și cu Sandra?

– Nu, nu cred, răspunse Patrick. Jane tocmai se pregătea să meargă către prietena ei pentru a-i semnala ”rivala” când Nic se urcă pe scenă. Patrick o trase înapoi înspre el și o cuprinse în brațe.

– Lasă că îi zici după, îi murmură el la ureche.

Primele acorduri începură să răsune în bar, iar în curând publicul era captivat de energia și intensitatea solistului. Cu ochii închiși, cu o șuvită roșcată ușor cârlionțată căzându-i pe ochi – Nic era cu siguranță o prezență. Nici măcar picăturile de transpirație care îi străluceau pe frunte nu îți puteau distrage atenția de la vocea lui guturală care se scurgea voluptos și felul în care strunea chitara. Jane înțelegea de ce Eva era pregătită să lase registrul contabil acasă și să plece cu cortul la mare – aparent acesta era unul din lucrurile preferate ale lui Nic.

– E clar, am pierdut-o, zise Alexandra venind lângă Jane. Cele două femei zâmbiră.

Prima repriză se terminase când Eva își făcu drum către Jane și restul.

– Cred că e cazul să mă retrag, a intrat actrița, le spuse Eva atrăgându-le atenția către scenă în fața căreia Nic și Sandra se conversau.

– Mamă, dar te-ai informat repede, spuse Jane mirată.

– M-am informat și mă retrag. N-am energia unei tipe de 21 ani.

– Cum să te lași așa, dacă este jumătatea ta? spuse Alexandra serios. Cele trei femei izbucniră în râs.

– Eh lasă că mai sunt și alte jumătăți, zise Sofia amuzată, dar serios acum, unde îți este spiritul de cougar?

– Acasă și e obosit, răspunse Eva un pic bosumflată.

– Eu zic să-l trezești, ”Bon Jovi” vine spre tine, spuse Patrick care se alăturase și el fetelor.

In câteva secunde Nic era lângă ei.

– Hei, pleci? întrebă Nic.

– Păi…. ezită Eva.

– Eu zic să rămâi, îi spuse acesta pe un ton expectativ.

– Am văzut că ești ocupat, îi zise Eva.

– Cu Sandra? Nu sunt, dar aș vrea să îmi ocupi tu timpul, zise Nic pe un ton ștrengar.

Fără să mai aștepte un răspuns de la Eva sau să se lase intimidat de fețele care îl priveau, Nic o sărută. Și uite așa Eva rămăsese complet fără cuvinte.

Zece minute mai târziu, Eva era în fața scenei sorbindu-l din priviri pe Nic care începuse a doua repriză de cântat. Sofia, Ștefan și Alexandra erau absorbiți de muzică, în timp ce Patrick se furișa prin spatele lui Jane.

– Gata, domnul patron, ți-a făcut treaba? îl întrebă Jane.

– Da, mai am un singur lucru de făcut, răspunse accesta, cuprinzându-i talia.

– Ce anume? zise Jane.

– Să te întreb dacă vrei să vii cu mine la Paris în două săptămâni….

 

27. Ia-ți mireasă rochie bună

FotorCreated789Paradisul nunților pe steroizi se afla în fața ochilor lui Jane. O cameră înaltă cu ornamente vopsite în auriu, mese ticsite cu mărturii pentru invitați, zeci de modele de fețe de masă și și mai multe de verighete – care, sincer, arătau toate la fel.

Deși totul părea ușor generic și ștampilat cu fraza ”Made in China”, nu era nimic generic în faptul că prietena ei cea mai veche, Sofia, urma să se mărite în aproximativ 7 luni. Jane, fetele și Teodor erau hotărâți să o ajute pe viitoarea mireasă să găsescă ‘acea rochie’.

În prezent, erau toți așezați cuminți pe canapeaua opulentă și extrem de albă a salonului, așteptând-o pe Sofia să își facă apariția din cabina de probă.

– Nimic de călugăriță, dears, se mărită, nu merge la mânăstire! spuse Teodor concentrat pe un catalog de rochii.

– Da, clar, dar nici una de dansatoare exotică, spsuse Eva, la fel de concentrată.

– Fără extreme. Nici la mânăstire, nici la bordel, ne-am înțeles, adăugă Jane, uitându-se curioasă spre cabina de unde se auzea foșnet de material.

– Sunt aici! Am ajuns! A probat prima rochie? răsună vocea Alexandrei.

– Nu, dragă, dar mai încet că sperii mireasa! Stai jos! spuse Teodor pe un ton autoritar.

Alexandra părea că ar fi vrut să protesteze faţă de tonul de navigator, dar știa că ocazia nu-i permite, așa că se așeză pufnind pe canapea. În momentul următor, Sofia ieșea temătoare din cabina de probă.

Jane se uita la prietena ei, dintr-o dată timidă și un pic îmbujorată – atât cât îngăduia fața perfect conturată a Sofiei. Pentru Jane, momentul părea oarecum ireal. Mai ieri împărțiseră aceeași bancă în liceu și încercaseră cu chiu cu vai să treacă la mate. Restul fetelor și Teodor se uitau la fel de fermecați la femeia în alb din fața lor.

– Ce faceți? Ați amuțit? Sunteți bolnavi? spuse Sofia pe un ton jucăuș în timp ce se poziționa în fața oglinzii.

– Da, da, hai gata cu minuneala, e doar o rochie albă! Dai cu vin pe ea și gata. Ești foarte frumoasă dear, spuse Teodor zâmbind.

– Teo!! îl avertiză Eva.

– Jane? întrebă Sofia.

– Scuze, m-am emoționat un pic. Da, subscriu, chiar ești foarte frumoasă Sof, răspunse Jane cu un zâmbet foarte larg. Sofia îi aruncă o privire caldă și plină de înțeles.

– Da “prințesă” nu probezi? întrebă brusc Alexandra.

Toată lumea începu să râdă.

– Ce e, ce am zis? se miră Alexandra.

– Nimic. Da, sigur probez. Mai sunt 7 rochii în cabina aia, printre care și una pe sub care ar încăpea tot Circul de Stat, spuse Sofia. Momentul setimental se încheiase și era din nou Doamna Director, cum îi plăcea lui Jane să o tachineze uneori.

– Până te schimbi tu, stai că avem bârfă aici. Alexandra, ce e cu seniorul ăla care îți dă târcoale? Și tu, Eva, ce ai învățat de la băiețelul ăla de la barul lui Patrick? Te tot vrăjea el acolo în spatele barului… spuse Teodor.

– Are 23! Nu e băiețel! Are 45! E matur, nu bătrân! exclamară Eva și Alexandra aproape simultan.

Jane și Teodor izbucniră în râs în timp ce din cabină se auzi o foșnitură puternică.

– Stați că ne cade mireasa, ești bine Sof? întrebă Teodor.

Răspunsul fu un bombănit și un set de scuze față de domnișoara care o îmbrăca și o dezbrăca pe Sofia.

După cele 7 rochii, alte comentarii acide ale lui Teodor și micile confesiuni ale Evei și Alexandrei, Jane și Sofia stăteau la o masă în cafeneaua lor.

– Îmi e un pic frică, știi? spuse Sofia uitându-se în cana cu cafea.

– Știu. M-aș îngrijora dacă nu ți-ar fi un pic, îi răspunse Jane.

– Cum așa? întrebă Sofia nedumerită.

– Păi așa știu sigur că te-ai gândit bine la ce faci, spuse Jane.

Cele două femei își zâmbiră. Viețile lor erau în plină schimbare, dar acum erau aici, împreună.